Tag: CÎŢU

  • Cîţu despre noi măsuri la facturile de energie: în câteva zile, o săptămână

    Florin Cîţu a fost întrebat la TVR 1 despre măsuri pentru facturile la energie din luna aprilie.

    „Măsuri noi, pentru că deja s-au luat pentru decembrie, ianuarie. Aşteptăm soluţiile să vină de la Guvern, care are Ministerul Energiei, lucrează mereu şi vor veni cu mai multe soluţii, pe care după aceea le vom discuta în coaliţie. La acest moment nu avem soluţia, încă se discută în grupul de lucru. Dar vă spun că ele vor fi luate în curând, este o problemă de câteva zile, o săptămână”, a răspuns Cîţu.

    Preşedintele PNL a precizat că este clar că măsurile trebuie să fiu atât luate pentru luna aprilie, dar autorităţile vor vedea apoi cum se vor extinde: „e bine să ne gândim la măsuri pe termen mediu şi lung, trebuie să fie măsuri care să ofere confortul românilor că nu mai există aceste derapaje sau această volatilitate a preţurilor, această mişcare bruscă a preţurilor. Gândim măsuri până în 2025 – 2026, să dăm cumva o predictibilitate”.

     

  • Cîţu, despre PSD: Să spună sau nu dacă vor cu noi. Nu e fair – surse

    Florin Cîţu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de social-democraţi în şedinţa de luni a conducerii PNL, au declarat surse din partid pentru MEDIAFAX.

    „Sunt anumite teme ridicate în spaţiul public de partenerii de guvernare, înainte de coaliţie, în ultima vreme”, le-a spus Cîţu liderilor liberali.

    El a acuzat şi existenţa unor campanii sponsorizate de partenerii de guvernare împotriva sa.

    „Nu este un mod de lucru în echipă. Trebuie să vedem dacă va continua. Să spună sau nu dacă vor cu noi. Nu e fair”, a mai spus preşedintele PNL.

  • Cîţu, întrebat despre activitatea ministrului Energiei: Nu am emoţii în ceea ce priveşte moţiunea

    „Nu am emoţii în ceea ce priveşte moţiunea de astăzi”, a spus Florin Cîţu, întrebat dacă este mulţumit de activitatea ministrului Energiei, Virgil Popescu.

    La insistenţele jurnaliştilor, liderul PNL a refuzat să răspundă.

    Moţiunea simplă depusă de deputaţi USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, intitulată „Incompetenţa şi minciuna închid lumina în România. Ministrul <săptămâna viitoare> Virgil Popescu, un pericol pentru securitatea energetică a României” va fi dezbătută luni după-amiazăşi votată miercuri.

  • Cîţu respinge criticile PSD: Dacă ei cred că noii suntem partizanii, pot să stea în Opoziţie din nou

    „Eu nu am auzit aşa ceva. Este ciudat să fii într-o coaliţie şi să-ţi acuzi partenerii de aşa ceva. Dacă ei cred că noi suntem partizanii, pot să stea în opoziţie din nou”, a declarat Florin Cîţu, întrebat despre criticile referitoare la ordonanţa privind facturile la energie aduse PNL de social-democraţi, potrivit cărora liberalii sunt partizanii crizei din energie.

    PSD nu este mulţumit pe deplin cu forma ordonanţei de urgenţă pe care Guvernul a adoptat-o marţi în scopul limitării creşterii facturilor la energie şi gaze, transmit social-democraţii. Ei afirmă că reglementarea preţurilor la energie şi gaze, cel mai devreme de la 1 aprilie, este „absolut necesară”

    „PSD nu este mulţumit pe deplin cu forma ordonanţei de urgenţă pe care Guvernul a adoptat-o ieri în scopul limitării creşterii facturilor la energie şi gaze. Miniştrii PSD au propus o soluţie juridică prin care compensarea facturilor să se aplice încă de la 1 ianuarie, variantă pe care miniştrii PNL ai Energiei şi Justiţiei au respins-o, din păcate, fără o justificare solidă”, potrivit unui comunicat de presă.

    PSD consideră că, în actuala formă, ordonanţa este „un pansament pus peste rana adâncă a unui sector energetic în care liberalizarea forţată, insuficient de bine pregătită, a provocat un haos generalizat” cu un impact negativ major atât asupra nivelului de trai al populaţiei, cât şi asupra mediului de afaceri românesc.

     

  • Cîţu îl contrazice pe Ciolacu: Ordonanţa pentru compensarea facturilor va fi adoptată marţi

    „Este o discuţie despre ce se întâmplă după ce expiră (OUG pentru plafonarea şi compensarea facturilor la energie electrică şi gaze naturale – n.r.), dacă mergem cu reglementare pentru şase luni sau pentru un an de zile, variante care trebuie discutate cu Comisia Europeană… Şi atunci am propus să extindem această plafonare de preţuri şi compensare. (…) Referitor la ordonanţa care va fi dată, va fi dată azi (marţi – n.r.). Ştiu că la patru şi jumătate este CES şi apoi intră în şedinţă”, spune Florin Cîţu.

    Liderul PNL spune că susţine retroactivitatea aplicării OUG dacă legislaţia o permite.

    „Eu susţin şi pentru ianuarie, şi pentru decembrie, noiembrie. Problema este, dacă susţine legislaţia din România dacă poţi să faci ceva retroactiv. Nimeni din Partidul Naţional Liberal nu se opune”, adaugă Cîţu.

    Marcel Ciolacu a anunţat anterior că ordonanţa de urgenţă pentru compensarea facturilor nu va fi adoptată marţi.

    „O să luăm decizia mâine (miercuri – n.r.)”, a spus Ciolacu când a fost întrebat despre ordonanţa anunţată de ministrul Virgil Popescu.

     

  • Cîţu: Pare bizar să reglementăm preţurile într-o perioadă în care consumul este mic

    „Pare bizar să reglementăm preţurile într-o perioadă în care consumul este mic. Dacă vrem să luăm această decizie, trebuia să o luăm acum o săptămână pentru perioada până la 1 aprilie. Atunci făcea sens, din punctul meu de vedere. E bizar că vom reglementa preţurile până în octombrie şi după aceeaşi iarăşi vine iarna, consum mare şi preţurile iar sunt dereglementate. După ce le dereglementezi, iarăşi e un puseu. Cineva nu s-a gândit bine înainte… Sau cineva care nu înţelege cum funcţionează piaţa, mecanismele pieţei”, spune Florin Cîţu.

    Liderul PNL afirmă că va analiza punctul de vedere al social-democraţilor.

    Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spunea miercuri că guvernul ar putea reglementa preţul la energie electrică şi gaze naturale de la 1 aprilie pentru următoarele şase luni: „Este un moment în care statul trebuie să intervină curajos”.

    „Este evident că suntem într-o criză energetică majoră. În afară că loveşte consumatorii casnici, loveşte întreaga economie. Nu e numai România în această situaţie, ci întreaga Europă. Deci este un moment în care statul trebuie să intervină curajos. Rămân la părerea personală că preţul de la 1 aprilie va trebui reglementat pe o perioadă de şase luni”, afirma Marcel Ciolacu

    El a precizat că legislaţia permite reglementarea preţului la energie.

  • Cîţu, război cu Rafila: Să vedem cum a gestionat valul 5. Concediile medicale, impact pe buget

    Întrebat ce părere are despre ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, Florin Cîţu a spus că aşteaptă rezultatele gestionării valului 5 al pandemiei.

    „Aşteptăm cu toţii, nu doar eu, şi românii, aşteptăm să vedem rezultatele acestui mod în care a fost gestionat valul 5. Se pare că indicatorii pe care îl foloseam în vară nu mai au mai au aceeaşi greutate, numărul de infectări zilnice se pare că nu mai are aceeaşi greutate pe care avea în vară. E adevărat, înţeleg că această variantă nu afectează la fel persoanele. Ok, dar ăsta nu e meritul Ministrului Sănătăţi. Asta este varianta virusului”, a spus Cîţu, la Digi 24.

    Acesta atrage atenţia asupra impactului pe buget şi asupra economiei a concediilor medicale eliberate persoanelor infectate.

    „Să nu uităm că un număr de 16.000, de 17.000 de persoane pe zi infectate înseamnă 17.000 de persoane care intră în concediu medical. În acelaşi timp, aceste persoane intră în contact direct cu cineva, persoana respectivă – că s-a modificat legea – dacă eşti, chiar dacă eşti vaccinat stai 5 zile acasă, dacă nu stai 10 zile – sunt alte persoane care stau acasă… concedii medicale pentru toţi. Există riscul ca anumite companii din România să-şi închidă activitatea, iarăşi costuri cu şomajul tehnic. Deci toate acestea trebuie luate în calcul atunci când vorbim de modul în care a fost gestionată pandemia”, a mai spus preşedintele PNL.

    Cîţu a precizat că a fost prelungită măsura şomajului tehnic.

    El a mai spus că nu poate estima numărul de concedii medicale în momentul de vârf la valului 5.

    Întrebat despre certificatul verde, Florin Cîţu a spus că acesta nu a ieşit din Parlament şi încă sunt discuţii în coaliţia de guvernare.

    „În momentul în care proiectul de lege pe care l-am introdus în Parlamentul României, semnat alături de câţiva colegi din PNL şi UDMR, a fost doar depus, numărul persoane vaccinate a crescut la 100.000 de persoane. (…) Este în continuare în Parlament, înţeleg că nu mai este nevoie. Decizia la Ministerul Sănătăţii şi Guvern este că nu mai e nevoie de un certificat verde. Ca să fiu de acord cu ceva (că nu mai trebuie certificat verde – n.r.) trebuie să fie prezentate argumentele unei decizii. Deocamdată noi vorbim pe declaraţii. Aş vrea să văd cum a fost fundamentată decizia că un certificat verde nu ar duce la creşterea numărului de vaccinare. Dacă există specialişti care spun că chiar dacă adoptăm certificatul verde în acest proiect de lege şi ne arată fundamentat că nu ar fi dus la o creştere a numărului de persoane vaccinate, bineînţeles că nu aş avea nicio problemă. Dacă nu, bineînţeles că rămân la opinia pe care am avut o până acum, că ar fi ajutat şi numai că e opinie, a arătat foarte clar condiţiile care ar fi dus la mai multe persoane vaccinate”, a mai spus Florin Cîţu.

  • Cîţu, despre propunerea PSD de reducere a TVA la alimentele de bază: Nu sunt de acord

    „Trebuie să abordăm această problemă (a preţurilor la energie-n.r.) cu o gândire pragmatică pe termen lung. (…) Soluţiile pe termen lung trebuie să ia în calcul securitatea energetică a României. Propun să gândim măsuri care să ne ducă în 2026 la o securitate energetică a României. Una dintre măsuri ar fi să alocăm suplimentar de la buget un procent de care să nu se atingă nimeni, să facem un pact transpartinic cum avem la MApN, un procent din care să investim în acest domeniu să ne asigurăm că România va fi securizată din punct de vedere energetic”, spune Florin Cîţu.

    El afirmă că nu este de acord cu propunerea PSD privind TVA la alimentele de bază şi reducerea TVA la energie electrică şi gaze naturale.

    „Întotdeauna suntem de acord cu reducerea poverii fiscale pentrui economie, dar condiţia de bază e să şi poţi face acest lucru şi să fie unitar. Nu poţi reduce TVA doar pentru un sector. Eu nu sunt de acord să venim cu o măsură doar pentru un anumit sector”, conchide liderul PNL.

    O întâlnire între membrii coaliţiei de guvernare pe tema măsurilor din domeniul energiei va avea loc luni. În cadrul şedinţei ar putea fi stabilite măsurile pe care le va lua Guvernul Ciucă pentru a atenua efectele crizei provocate de creşterea preţurilor la energie electrică şi gaze.

  • Cîţu: Chiar dacă PSD vrea să rămână Ciucă premier, noi tot vrem Finanţele şi Transporturile din 2023

    „Dacă domnul Ciolacu asumă acest rol şi spune cu premier Ciucă, foarte bine, e decizia PSD. Noi, PNL, vom dori să facem modificarea la Finanţe şi la Transporturi. Este o condiţie pe care am acceptat-o, aşa am făcut această coaliţie, am spus Finanţele pentru că, altfel, voiam Finanţele de acum, nu este niciun motiv să nu fi fost la noi. Suntem la guvernare, în momentul în care am făcut o coaliţie, sunt acolo. Nu cred că contează foarte mult, trebuie să ne asumăm acest lucru, dar eu spun că, dacă va rămâne domnul Ciucă, ceea ce este bine pentru PNL, Finanţele şi Transporturile vor trece la PNL în 2023”, a declarat la DC News Florin Cîţu.

    El a reluat tema potrivit căreia PNL a făcut un compromis în momentul în care a decis să intre la guvernare împreună cu PSD.

    „Am spus din primul moment că este un compromis, pentru noi, pentru Partidul Naţional Liberal, pentru mine, a fost un compromis să facem acest lucru. Binenţeles că nu ne gândeam să facem acest lucru, nu este soluţia optimă, dar a fost nevoie, într-un moment dificil, în care foştii parteneri nu au mai vrut să discute şi să stea la masă cu noi, a trebuit să găsim o soluţie pentru România. Este o soluţie de compromis. Modul prin care noi vedem să dezvoltăm România este diferit de cel al PSD. Sunt supărat că în buget nu s-a ajuns cu 7% pentru investiţii. Nu este un lucru peste care am trecut, am fost de acord ca să avem bugetul, să nu ţinem România fără buget”, punctează Cîţu.

    PNL şi PSD au agreeat, în momentul formării coaliţiei de guvernare, ca în 2003 premierul să fie schimbat cu un reprezentant al PSD, iar ministerele Finanţelor şi Transporturilor să revină PNL.

     

     

  • Florin Cîţu, despre propunerea PSD de TVA zero la gaze, îngrăşăminte şi mâncare: A încercat Dragnea

    Cîţu a spus că a văzut postarea omologului său de la PSD şi spune că şi-ar dori ca în spatele ei să fie ceva palpabil şi să nu fie doar „o postare electorală”.

    „Trebuie să aducem aminte colegilor de coaliţie că alegerile sunt în 2024. E foarte important în acest moment să găsim soluţiile pentru români”, spune, la TVR, Florin Cîţu.

    Marcel Ciolacu a spus că se poate reduce TVA-ul nu doar la energie, ci şi la gaze naturale şi nu la 1 aprilie, cum spunea premierul, ci din 1 februarie. Cîţu a fost întrebat dacă este fezabilă o asemenea soluţie.

    „Presupun că a discutat cu Ministerul Finanţelor şi Ministerul Finanţelor a spus că este posibil acest lucru, nu presupune că e doar o promisiune goală şi o promisiune făcută în stil politicianist. Presupun că a avut această discuţie şi că acest cost, care va fi mare, sau reducere de venituri la buget prin această lege a TVA-ului poate să fie compensată în altă parte”, mai spune Cîţu.

    Despre posibilitatea adoptării modelului Poloniei, cu TVA zero la gaze îngrăşăminte şi mâncare, plus taxe reduse la carburanţi, Cîţu a spus că o un astfel de model l-a încercat şi fostul lider PSD, Liviu Dragnea.

    „TVA zero înţeleg că a mai încercat Dragnea din ce ştiu eu şi a fost un proiect care nu a putut să fie implementat, pentru că în Uniunea Europeană poţi să ai doar 2 taxe mai mici şi 5% era minimul, dar presupun că preşedintele PSD a avut o discuţie la Comisia Europeană sau ministrul Finanţelor şi a făcut această postare după ce lucrurile s-au clarificat”, a mai spus Cîţu.

    Preşedintele PNL spune că „ar fi păcat” să fie o promisiune făcută românilor că este posibil să se facă acest lucru şi apoi să vedem că nu se poate, că nu se încadrează în buget.

    Întrebat în ce condiţii va accepta PNL acest model, Cîţu a spus că totul trebuie să încadreze în bugetul care este deja aprobat anul acesta.

    Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a făcut o postare pe Facebook, în care spune că poate fi redus TVA-ul nu doar la energie, ci şi la gaze naturale – şi nu la 1 aprilie, ci din 1 februarie.

    „Acum, nu în aprilie, factura energetică îi arde cel mai tare pe oameni. Aşa face Polonia, din 1 februarie: TVA ZERO la gaze, îngrăşaminte şi mâncare, plus taxe reduse la carburanţi. Acesta este modul corect de reacţie a statului, pe care îl voi propune ca model de urmat la prima şedinţă a liderilor coaliţiei! În momente excepţionale, o guvernare poate proba prin măsuri excepţionale că este preocupată cu adevărat de viaţa cetăţenilor săi. Nu cu miniştri care se lamentează la televizor că o companie de stat din energie îi fură pe români, dar nici măcar nu schimbă conducerea firmei unde ministerul său este acţionar. Nu rezolvăm criza nici cu strategii energetice pe hârtie, nici cu planuri măreţe privind schimbările climatice. Ci cu decizii curajoase, simple şi rapide care să protejeze în mod real nivelul de trai al românilor”, a spus Ciolacu.