BusinessMagazin

Tag: cercetare

  • Cum reuşeşte o tânără să câştige zeci de mii de euro din vânzarea produsului care nu lipseşte niciodată de pe masa românilor

    Investiţia în Semolina se contorizează pe de o parte în bani – 20.000 de euro, iar pe de altă parte în timp – 2.000 de zile. Banii au mers în amenajarea unui spaţiu adecvat pentru producţia de pâine, cu malaxoare, cuptoare şi instalaţii de frig, în atelierul amenajat în comuna Corbeanca de lângă Bucureşti. Timpul a înghiţit toate eforturile, de la început până astăzi.

    „Este grozav cât de bine se împletesc în proces lucruri învăţate, obiceiuri pe care le-am deprins în facultate. Am studiat fizica, iar înclinaţia mea naturală de a experimenta, măsura, studia felul cum diverse variabile influenţează rezultatul final şi-au găsit locul într-o ocupaţie plină de sens, fabricarea pâinii”, povesteşte Monica Secăreanu.În business, i s-a alăturat între timp soţul – Petronius Secăreanu, dar şi un prieten al lor – Sebastian De Lazzero. Vânzările de pâine Semolina au ajuns anul trecut la 30.000 de euro cu doi angajaţi, iar afacerea a trecut pe profit, faţă de anul anterior când generase pierderi.

    „Atelierul este, practic, a doua mea casă. Este situat chiar în cartierul în care locuiesc. În mare, clienţii mei sunt membrii comunităţii din Corbeanca şi din vecinătăţi. Pe toţi îi cunosc personal şi cred că una dintre trăsăturile definitorii ale acestei afaceri este chiar relaţia apropiată cu ei. Pentru că nu îmi place risipa, lucrez doar la comandă.”

    Astfel, clientul comandă un anume produs, apoi îşi poate ridica pachetul personal la orice oră, dintr-un spaţiu dedicat al atelierului situat tot în comuna Corbeanca şi deschis nonstop. Acest sistem de onorare a comenzilor a fost conceput pentru clienţii care lucrează până târziu şi care nu puteau ajunge la o oră anume pentru a-şi prelua pâinile şi prăjiturile. Comenzile se fac la început de săptămână, iar plata – la sfârşitul lunii, pe baza unei facturi care conţine toate produsele comandate în luna respectivă.

    Pe lângă aceşti clienţi, Monica Secăreanu mai colaborează cu un restaurant şi câteva cafenele din Corbeanca şi din Bucureşti. Unul dintre clienţi este Moşia Corbeanca, un spaţiu dezvoltat de Alexandru Cîndea şi Bogdan-Mihail Doltu, care funcţionează ca restaurant şi loc pentru diferite tipuri de evenimente.
    Din meniul Semolina fac parte 12 feluri de pâini – fiecare cu un nume propriu, majoritatea cu maia sălbatică (o combinaţie de apă şi făină, îngrijită timp de mai multe zile pentru a putea fi apoi folosită în prepararea pâinii), dar şi cornuri dulci şi sărate, fursecuri cu bucăţi de ciocolată, nuci şi fructe uscate, checuri cu fructe sau ciocolată, tarte, cozonac, cheesecake.

    „Într-o lună, am aproximativ 500 de comenzi. În timpul săptămânii, se comandă cel mai des pâinea şi cornurile, pentru pacheţelul copiilor, iar spre final şi pentru weekend – tartele, checurile şi fursecurile”, spune Monica Secăreanu.

    Ingredientele vin în principal de la producători locali. De pildă, făina spelta bio este achiziţionată de la o fermă din judeţul Timiş, iar nucile vin tot din Transilvania. „Ingredientele premium, producţia la comandă în cantităţi mici, documentarea permanentă se regăsesc şi în preţul produselor. De exemplu, o pâine cu maia sălbatică de aproximativ 700 de grame, în care folosesc făină din grâu antic (pâine denumită Antik), costă 16 lei, una cu acelaşi gramaj în care pun nuci şi roşii uscate din belşug (Ronu) este 20 de lei, un cozonac de 900 de grame cu umplutură de cremă de nucă, cacao şi coajă de lămâie confiată costă 55 de lei.”

    Planurile pentru 2019 includ diversificarea portofoliului de produse, atât prin reţete noi, cât şi prin noi tehnici de pregătire a pâinii şi a prăjiturilor. Iar la capitolul inovaţie, Monica Secăreanu are deja experienţă, mai ales că inclusiv numele afacerii, „Semolina – brutăreşte artizanal”, este tot o formă de inovare, verbul „a brutări” fiind inexistent în DEX, dar ilustrativ pentru pasiunea antreprenoarei din Corbeanca.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
    Intraţi pe platforma  www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Aplicaţia care foloseşte puterea telefonului tău pentru cercetare în domeniul medical

    Descrierea inovaţiei:
    Cei interesaţi pot descărca aplicaţia DreamLab, având apoi posibilitatea de a alege un proiect pe care să îl susţină; de fiecare dată când telefonul este la încărcat şi conectat la internet, va folosi pentru cercetare puterea de procesare nefolosită. Fiecare utilizator poate să aleagă una dintre temele de cercetare disponibile în acest moment pentru care doreşte să contribuie: tumori maligne – descifrarea corelaţiilor genotip-fenotip (Garvan Institute of Medical Research – Australia), medicamente personalizate genetic pentru tratamentul anti-cancer (Imperial College London – Marea Britanie) sau folosirea arhitecturii genomului în elaborarea medicamentelor personalizate pentru pacienţii cu cancer (Istituto Firc di Oncologia Molecolare – Italia). Pe baza testelor realizate de Vodafone, 33 de dispozitive noi vor analiza acelaşi volum de date la fel de rapid ca un nucleu CPU al unui supercomputer intern obişnuit din cadrul unei organizaţii de cercetare. Unui computer personal care ar funcţiona 24 de ore, zi de zi, i-ar trebui 300 de ani pentru a analiza toate informaţiile necesare unui astfel de studiu, pe când 100.000 de telefoane inteligente funcţionând, fiecare, 6 ore pe noapte ar putea să obţină aceleaşi rezultate în trei luni. DreamLab face parte din programul global Connecting for Good al Fundaţiei Vodafone, care promovează utilizarea conectivităţii pentru a provoca o schimbare. DreamLab a fost iniţial dezvoltat de Vodafone Australia, pentru a susţine cercetarea genomică de talie mondială în domeniul oncologiei a Institutului de Cercetare Medicală Garvan. Acum, DreamLab a fost adusă în România de către Fundaţia Vodafone România, care va aduce noi parteneri de cercetare, pentru a fi susţinuţi de utilizatori. Serverul DreamLab este susţinut de AWS, iar aplicaţia a fost construită de echipa de la b2cloud.

    Elementul de noutate:
    Un aspect care încetineşte cercetarea în domeniul oncologiei şi al genomicii este accesul limitat de care dispun cercetătorii la supercomputere care să le prelucreze datele complexe. DreamLab le oferă partenerilor de cercetare acces gratuit la un supercomputer virtual dedicat, pentru a accelera cercetarea în domeniul oncologiei şi al genomicii. De asemenea, acesta eliberează resurse de calcul interne pentru alte activităţi de cercetare.

    Efectele inovaţiei:
    De la lansare şi până în acest moment, aplicaţia a fost descărcată de peste 16.000 de ori. Utilizatorii din România au contribuit la rezolvarea unui proiect de cercetare a cancerului care a luat premiul Tech for Good la UK Tech Awards.

  • Ţara cu cele mai multe sărbători legale. Angajaţii câştigă echivalentul unui concediu şi jumătate

    Soluţia pentru a avea angajaţi mulţumiţi este să le dai cât mai multe zile libere, arată un studiu publicat recent de compania de cercetare Mercer LLC. Aceştia au realizat o analiză pentru a afla care sunt statele care oferă cele mai multe zile libere, respectiv sărbători legale.

    Cambogia este ţara cu cele mai multe sărbători legale din lume, respectiv 28; urmează Sri Lanka (25), India şi Kazahstan (21). Iată lista ţărilor cu peste 10 sărbători legale pe an:

    28 Cambogia
    25 Sri Lanka
    21 India, Kazahstan
    18 Columbia, Filipine, Trinidad şi Tobago
    17 China, Hong Kong
    16 Thailanda, Turcia, Pakistan
    15 Japonia, Malaezia, Argentina, Lituania, Suedia
    14 Indonezia, Chile, Slovacia
    13 Coreea de Sud, Austria, Belgia, Norvegia, Taiwan, Nepal
    12 Finlanda, Rusia
    11 Singapore, Italia, Danemarca, Franţa, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Republica Cehă, Luxemburg
    În Europa, ţara cu cele mai multe sărbători legale este Turcia, cu 16, urmată de Suedia (15) şi Slovacia (14).

    Potrivit Codului Muncii, românii vor avea, în 2020, 15 zile libere – sărbători legale în care nu se lucrează. Patru dintre ele sunt însă în weekend, iar restul de 11 în timpul săptămânii.

    Zilele libere în România în 2020:

    1 ianuarie – Anul Nou – miercuri
    2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou – joi
    24 ianuarie – Ziua Principatelor Române – vineri
    17 aprilie – Vinerea mare – vineri
    19 aprilie – Paştele Ortodox – duminică
    20 aprilie – A doua zi de Paşte – luni
    1 mai – Ziua Muncii – vineri
    1 iunie – Ziua Copilului – luni
    7 iunie – Rusalii – duminică
    8 iunie – A doua zi de Rusalii – luni
    15 august – Adormirea Maicii Domnului – sâmbătă
    30 noiembrie – Sfântul Andrei – luni
    1 decembrie – Ziua Naţională a României – marţi
    25 decembrie – Crăciunul – vineri
    26 decembrie – A doua zi de Crăciun – sâmbătă

  • Dezvăluirea unui savant de la Harvard. Cea mai mare problemă a omului a fost rezolvată, în mai puţin de 20 de ani imbătrânirea o sa fie reversibila

    Un recunoscut profesor şi cercetător de la Harvard Medical School crede că îmbătrânirea oamenilor va putea fi reversibilă în mai puţin de 20 de ani, a declarat acesta într-un interviu acordat postului american CBS News.

    Un recunoscut profesor şi cercetător de la Harvard Medical School crede că îmbătrânirea oamenilor va putea fi reversibilă în mai puţin de 20 de ani, a declarat acesta într-un interviu acordat postului american CBS News.

    “Până acum, îmbătrânirea a fost inversată doar la şoareci. Vom şti în curând dacă metoda va da rezultate la rasa de câini cocker spaniel”, a declarat profesorul George Church, care conduce 100 de oameni de ştiinţă într-un laborator de la Harvard Medical School.

    Acesta preconizează că îmbătrânirea oamenilor va putea fi reversibilă în mai puţin de 20 de ani.

    Laboratorul lui Church lucrează şi la eliminarea maladiilor genetice şi la a-i face pe oameni imuni la toţi viruşii. Asemenea poiecte nu sunt nerealiste, spune el: „Îmbătrânirea reversibilă este un fapt care a fost dovedit în opt moduri diferite la animale”. Procesul nu implică modificarea genelor, ci se adaugă gene.

    „Funcţia genetică încetineşte, aşa că o stimulăm prin introducerea unor gene suplimentare”. Acestea au fost adăugate la şoareci ca să le îmbunătăţească funcţiile cardiace şi renale, precum şi conţinutul de glucoză din sânge.

    La Universitatea Tuft, un program pilot va încerca să-l trateze pe spanielul Shadow cu o terapie genetică pentru un tip de boală de inimă. Şi un grup de cercetători de la Universitatea Pennsylvania lucrează la o terapie genetică pentru câini, după cum informează Wall Street Journal. Unele proiecte încearcă să înveţe de la câini despre îmbătrânirea umană, iar altele tratează câini cu terapii care au fost utilizate de oameni.

    „Produsele veterinare pot fi la câţiva ani distanţă, iar apoi ne vor mai trebui cam 10 ani pentru a parcurge testele clinice pe oameni”, afirmă George Church.

  • Permissionless innovation: latura mai puţin ştiută a libertăţii de a inova

    Internetul a împlinit anul acesta 50 de ani. A creat între timp o revoluţie industrială şi socială şi a contribuit cu siguranţă la multe revoluţii populare. Se poate spune că internetul a dat startul unei noi ere. Iar această eră este marcată de un boom al inovaţiei. Internetul a oferit un mediu de viaţă şi dezvoltare propice inovaţiei. La rândul ei, inovaţia, mai ales în domeniul tehnologiei, a creat companii colosale, atât de puternice încât îşi creează propriile reguli şi se împotrivesc guvernelor care încearcă să le supravegheze activitatea şi să le limiteze libertatea de a inova, seva care le-a dat viaţă.

    Potrivit zeilor tehnologiei din Silicon Valley şi din alte centre tehnologice din SUA sau alte părţi ale lumii, inovaţia este, de obicei, leacul pentru aproape orice problemă socială, scrie The Washington Post. Dacă ar exista o frază inteligentă pentru a descrie acest mod de a gândi, aceasta ar fi „Tehnologia vine în ajutor!”.

    Singura problemă este că factorii de decizie guvernamentali şi autorităţile de reglementare, birocraţii din instituţiile statului, nu împărtăşesc întotdeauna această abordare. Primul lor instinct este de obicei să privească orice tehnologie nouă – drone, maşini fără şofer, inversarea extincţiei – ca pe ceva care poate prezenta un risc real pentru societate. Spun ei, tehnologia trebuie să fie reglementată şi controlată pentru a preveni ca lucrurile să nu scape de sub control.

    Aşa a apărut o nouă sintagmă – „inovaţie fără permisiune” – pentru a descrie abordarea politică favorizată de elita digitală. Sintagma înseamnă exact ceea ce pare că ar trebui să însemne: inovatorii nu ar trebui să ceară permisiunea nimănui înainte de a aduce o nouă tehnologie pe lume. În schimb, sarcina probei ar trebui să fie a autorităţilor de reglementare – acestea ar trebui să fie forţate să arate că există o ameninţare reală şi imediată pentru societate în acea tehnologie. Adică inovatorii vor să li se aplice principiul nevinovăţiei până la proba contrară. În lipsa unei astfel de dovezi, inovaţia ar trebui să fie lăsată să înflorească.

    În ultima jumătate de secol, companiile americane au ştiut o singură doctrină, răspândită de şcoala de ştiinţe economice de la Chicago: ele cunosc cel mai bine ce este de făcut,  iar reglementarea nu este bună la nimic. Concurenţa a încurajat inovaţia, care a devenit „inovaţie fără permisiune”, ceea ce a dus la „exploatare fără permisiune”, scrie John Letzing, editor pentru World Economic Forum, într-o analiză a schimbărilor din economia mondială din 1973, când fondatorul WEF, Klaus Schwab, a lansat primul manifest de la Davos, şi până în prezent. În urmă cu 50 de ani, o companie ca Patagonia, producător de top de articole outdoor care îşi identifică motivul existenţei cu salvarea planetei, n-ar fi avut probabil nicio şansă de supravieţuire.

    Refrenul lobbyului pentru companii sună şi astăzi de cele mai multe ori aşa: „deoarece reglementarea poate afecta profiturile, va afecta şi capacitatea noastră de a investi şi inova şi de aceea va afecta interesul public”. În SUA, refrenul apare la televizor, în reclamele marilor companii farmaceutice, scrie Tom Wheeler, fost preşedinte al Comisiei Federale pentru Comunicaţii din SUA, iar acum asociat la Center for Technology Innovation, pe blogul Institutului Brookings.

    Reţelele de telecomu-nicaţii şi furnizorii de internet se folosesc de argument pentru a ucide neutralitatea internetului. Marile companii de tehnologie se ascund în spatele principiului pentru a exploata intimitatea persoanei. Argumentul a primit forţe noi prin dezvoltarea internetului. Au apărut companii noi puternice, iar cele vechi, care au supravieţuit, s-au adaptat noilor condiţii. Tehnologia digitală a început să fie prezentată ca fiind ceva aproape magic. Orice interfera cu capacitatea companiilor de a-şi stabili propriile reguli pentru piaţa digitală ameninţa să distrugă această magie. Odată cu lupta companiilor pentru dereglementare, sau pentru evitarea regulilor impuse de guverne, a apărut termenul de inovare fără permisiune, motivul pentru care companiile se opun supravegherii activităţii lor de către guverne. Inovarea fără reguli ţine de mitul geniului din garaj, devenit imaginea întreprinzătorilor din lumea digitală. Rezultatul inovării fără permisiune a rezultat prea des în exploatare fără permisiune – modelul de business digital al companiilor a exploatat prea des utilizatorii transformând informaţii personale private în active corporate pentru a fi monetizate. Din cauza dereglementării, companiile au fost libere să-şi stabilească propriile reguli de comportament, inclusiv strângerea de date pentru crearea de monopoluri. Inovarea fără permisiune a devenit, în dogma corporate, baza „creşterii economice extraordinare” bazate pe internet. Orice tendinţă de reglementare sau de întărire a supravegherii în sector ar fi însemnat împiedicarea acestei creşteri sau chiar erodarea drepturilor omului. „Fără îndoială, inovarea fără permisiune a adus noi capabilităţi uimitoare”, spune Wheeler. Însă a adus şi „invazia fără permisiune” a intimităţii private, a produs „vătămări fără permisiune” unor pieţe cândva competitive şi „amestec fără permisiune” în procesele democratice.
    În 2014, John Naughton, profesor de înţelegerea tehnologiei la Open University din Marea Britanie, scria în The Guardian despre importanţa inovaţiei fără permisiune. Lucrul cel mai extraordinar despre internet este modul în care permite existenţa  inovaţiei fără permisiune. Acest lucru provine din două decizii cu efecte mari pentru viitor luate de creatorii internetului la începutul anilor ’70: că nu va exista proprietate sau control central şi că reţeaua nu va fi optimizată pentru o anumită aplicaţie: tot ce va face va fi să preia pachete de date dintr-o aplicaţie de la un capăt şi să facă tot posibilul pentru a livra pachetele respective la destinaţie. Dacă cineva avea o idee de aplicaţie care ar putea fi realizată folosind pachete de date (şi era suficient de inteligent pentru a scrie software-ul necesar), atunci reţeaua ar face-o pentru el, fără întrebări. Aceasta a avut ca efect coborârea dramatică a ştachetei pentru inovaţie şi a rezultat într-o explozie de creativitate.

    Ceea ce au creat designerii internetului, de fapt, a fost o maşinărie globală de răspândire a surprizelor. Webul a fost prima mare surpriză şi a venit de la un singur om – Tim Berners-Lee – care, cu un grup mic de asistenţi, a scris software-ul necesar şi a conceput protocoalele necesare pentru a implementa ideea şi apoi a lansat-o asupra lumii, punând-o pe serverul de internet al CERN în 1991, fără a fi nevoie să ceară permisiunea nimănui.

    În cartea sa din 2016 „Inovarea fără permisiune: cazul continuării libertăţii tehnologice cuprinzătoare”, Adam Thierer, cercetător la Mercatus Center, argumentează că dacă „principiul precauţiei” triumfă asupra „inovării fără permisiune”, rezultatul va fi mai puţine servicii, bunuri de calitate inferioară, preţuri mai mari, creştere economică mai lentă şi scădere în nivelul de trai în general.Atunci când politica publică este modelată de raţionamentul „principiului precauţiei”, spune el, aceasta reprezintă o ameninţare serioasă pentru progresul tehnologic, antreprenoriatul economic şi prosperitatea pe termen lung. În schimb, inovaţia fără permisiuni a alimentat succesul internetului şi cea mai mare parte a economiei moderne bazate pe tehnologie. „De asemenea, inovaţia fără permisiune va alimenta următoarea mare revoluţie industrială – dacă o vom permite.”
    Lucrurile s-au schimbat între timp. În lumea corporate a început să se dezvolte principiul inovării sociale, care ar trebui să aibă un impact pozitiv asupra mediului şi societăţii. Tendinţa este izbitoare. Doar din 2014 numărul de companii certificate ca fiind „corporaţii de tip B”, companii cu angajamente verificate pentru echilibrarea profitului şi scopului existenţei prin abordarea unor probleme ca inegalitatea şi drepturile angajaţilor, a crescut cu 366%. Anul acesta, inovaţia socială a companiilor a luat forma capitalismului stakeholderilor – câteva zeci de companii mari americane s-au angajat să fie mai atente cu mediul, societatea, muncitorii, furnizorii etc. Este vorba de opusul „exploatării fără permisiune”, produsul „inovaţie fără permisiune”. Motivul schimbării de doctrină? În primul rând, investitorii activişti le fac viaţa din ce în ce mai grea companiilor. Apoi, politica şi opinia publică se schimbă în SUA, unde doi candidaţi principali ai democraţilor din cursa pentru alegerea în 2020 a concurentului final la preşedinţie, Bernie Sanders şi Elizabeth Warren, au promis schimbări majore în ceea ce priveşte modul în care sunt conduse companiile.
    Şi China practică inovaţia fără permisiune, spune belgianca Eleonore Pauwels, cercetătoare de etică la Universitatea Naţiunilor Unite din New York. În schimb, europenii „mizează pe a fi tipii buni”, spune ea. Acest lucru ar putea însemna, de exemplu, dezvoltarea de sisteme AI care necesită seturi de date mai mici, dar cu sporirea confidenţialităţii şi încrederii, şi care sunt mai transparente decât ale concurenţilor.

  • Cum poţi să fii atacat de hackeri prin soneria de la uşă

    O vulnerabilitate de securitate prezentă în soneriile inteligente Ring Video Doorbell Pro, produse şi comercializate de către magazinul online Amazon, ar fi permis atacatorilor aflaţi în preajma acestora să intercepteze datele de acces la reţeaua wi-fi şi deci la toate dispozitivele conectate din locuinţă, arată o cercetare recentă a specialiştilor în securitate informatică de la Bitdefender, ale căror rezultate au fost publicate într-un comunicat de presă.

    Potrivit Bitdefender, soneriile Ring Video sunt unele dintre cele mai populare dispozitive din locuinţele inteligente şi sunt dotate cu senzori de mişcare şi capabilităţi de supraveghere video ce permit utilizatorilor să vadă şi să comunice printr-o aplicaţie cu persoanele care sună la uşă.

    Cum puteau controla atacatorii soneria

    Când intră în modul de configurare, dispozitivul primeşte datele de conectare la reţeaua wi-fi de la aplicaţia instalată pe telefon. Pentru că schimbul de date se face nesecurizat prin HTTP, credenţialele transmise sunt expuse către cei care interceptează traficul.

    Un alt pas important în exploatarea vulnerabilităţii e acela că o persoană rău intenţionată poate declanşa inclusiv reinstalarea soneriei de către utilizator. O modalitate este să trimită în mod repetat mesaje de deconectare până când dispozitivul încetează să mai fie legat de reţeaua wi-fi. În acel moment, aplicaţia mobilă pierde conectivitatea şi instruieşte utilizatorul să îşi reconfigureze dispozitivul.

    La momentul publicării acestui raport de cercetare, toate camerele Ring Doorbell Pro au primit o actualizare de securitate care să repare vulnerabilitatea semnalată celor de la Amazon de către specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender. De-a lungul timpului, specialiştii de la Bitdefender au găsit vulnerabilităţi în numeroase dispozitive inteligente, precum prize electrice, becuri conectate, sisteme audio smart, routere, camere pentru monitorizarea bebeluşilor şi alte tipuri de aparate de supraveghere video.

    Sfaturi de securitate pentru dispozitive smart

    ·         Înainte de a cumpăra dispozitivul, citiţi recenzii ale produsului şi aflaţi opiniile altor utilizatori legate de modul în care funcţionează. Verificaţi frecvenţa cu care producătorul trimite actualizări de securitate.

    ·         Actualizaţi dispozitivele inteligente cu cea mai recentă versiune a sistemului de operare.

    ·         Asiguraţi-vă că toate dispozitivele au parole complexe sau că au fost schimbate cele iniţiale.

    ·         Utilizaţi o soluţie de securitate destinată protecţiei echipamentelor smart.

    Bitdefender a anunţat producătorul dispozitivului menţionat anterior despre rezultatele cercetării. Vulnerabilităţile identificate de către specialiştii în securitate cibernetică au fost comunicate în concordanţă cu politica Bitdefender de notificare şi dezvăluire a vulnerabilităţilor. Potrivit acesteia, furnizorii sunt înştiinţaţi în scris despre descoperiri şi sunt încurajaţi să remedieze erorile şi defecţiunile din produsele semnalate. La 90 de zile după comunicarea iniţială, rezultatele cercetării sunt transmise publicului larg.

  • Cine sunt „ăştia”: Povestea tinerei din România care lucrează la descifrarea misterelor Universului. A plecat din Covasna, iar acum lucrează într-o echipă internaţională de cercetători

    Cătălina Oana Curceanu s-a născut la Braşov, a locuit apoi în copilărie în Covasna, iar liceul şi facultatea le-a terminat la Bucureşti – la Măgurele mai exact – unde a studiat Fizica şi unde a absolvit ca şef de promoţie.

    În urmă cu circa trei decenii a plecat cu o bursă în Italia, unde locuieşte şi astăzi şi unde este prim-cercetător la Institutul Naţional de Fizică Nucleară de lângă Roma. Tot aici, conduce de câţiva ani un grup de cercetare care efectuează experimente în fizica nucleară şi cuantică.

    Din grupul pe care-l conduc fac parte 20 de persoane – cercetători, ingineri, doctoranzi. Nu coordonez un business propriu-zis, ci proiecte fundamentale de cercetare cu o valoare vizibilă – adică aparatele pe care le construim şi folosim – de milioane de euro”, spune cercetătorul român. Însă valoarea reală a ceea ce fac Cătălina Oana Curceanu şi echipa sa este mult mai mare, ţinând cont de faptul că tehnologiile şi metodele pe care le inventează pentru a descoperi cum funcţionează universul ar putea produce în viitor noi tehnologii care ar avea o valoare de business de zeci sau chiar sute de milioane de euro, după cum precizează chiar ea.

    Cum a ajuns Cătălina Oana Curceanu să studieze şi să încerce să înţeleagă universul? E o poveste care începe în copilărie, povesteşte ea.
    „M-am născut la Braşov, însă părinţii s-au mutat când aveam doar câteva luni la Sfântu Gheorghe (judeţul Covasna).” A studiat până în clasa a VIII-a la Sfântu Gheorghe, la actualul Colegiu Naţional  „Mihai Viteazu”, după care liceul l-a făcut la Măgurele, lângă Bucureşti, „la excepţionalul Liceu de Matematică şi Fizică nr. 4 – faimos în toată România întrucât pregătea intens copii din toată ţara în fizică şi matematică de vârf”. Ulterior a studiat fizica la facultatea de la Măgurele, absolvind în 1989 ca şef de promoţie, cu specializarea în fizică nucleară şi fizica particulelor elementare.

    „În 1991 am venit cu o bursă de studiu la institutul de fizică de la Frascati, cel mai mare institut de cercetare italian în fizică nucleară, Laboratori Nazionali di Frascati dell’Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (LNF-INFN), în cadrul unui grup care efectua un experiment, OBELIX, la CERN-Geneva.” În acest experiment şi-a realizat teza de doctorat. Între timp, după mai multe concursuri, a ajuns prim-cercetător la LNF-INFN, unde de câţiva ani conduce un grup de cercetare care efectuează experimente în fizică nucleară şi cuantică.

    „Am plecat din ţară în 1991, cu o bursă de studiu în Italia, întrucât mi s-a oferit această posibilitate. Mai mult, în cadrul ştiinţei nu există bariere – întreaga lume este «casa ta».”
    A început cu experimente de fizică nucleară la CERN (Geneva), după care a propus ea însăşi experimente la acceleratorul DAFNE de la Frascati, la laboratorul subteran de la Gran Sasso şi în Japonia, la KEK şi J-PARC.

    „Mi-am făcut propriul grup de cercetare şi am mai multe proiecte finanţate de ministere din Italia, proiecte europene şi internaţionale, în special în cadrul fizicii nucleare şi cuantice.”
    Ţine să precizeze că în cercetarea de vârf, în special în fizică, este absolut normal să pleci din propria ţară, oricare ar fi aceasta. „Am în grupul meu tineri din toată lumea, care lucrează cot la cot pentru a descoperi misterele universului. Faţă de univers, Terra este oricum extrem de mică şi noi, cercetătorii, ne simţim oriunde acasă.”

    Cum arată o zi obişnuită pentru un om care caută să descifreze o serie de secrete care au fascinat dintotdeauna omenirea? Răspunsul e simplu. Nu există o zi obişnuită. „Fiecare zi este altfel întrucât în fiecare zi facem ceva în plus faţă de ieri: o nouă descoperire (mai rar) sau o nouă bucăţică pentru aparatul pe care-l construim pentru a măsura ceva ce nimeni nu a reuşit s-o facă până acum; un nou proces al quarcilor, o nouă proprietate cuantică.”

    Cătălina Oana Curceanu are mai multe proiecte finanţate de statul italian sau de diferite instituţii – StrangeMatter, finanţat de MAECI; SICURA, finanţat de Regione Lazio şi, evident, proiecte finanţate de INFN (institutul pentru care lucrează ca prim-cercetător) –, de Europa şi de instituţii internaţionale (FQXi). „Îmi petrec parte din timp cu procedurile necesare pentru a duce mai departe aceste proiecte, dar şi propun altele pentru viitor.”
    Ceea ce face cercetătoarea româncă împreună cu grupul său sunt proiecte care studiază lumea quarcilor „stranii” la acceleratoarele DAFNE de la Frascati şi J-PARC din Japonia şi eventuale procese care nu sunt prevăzute de actuala mecanică cuantică, la laboratorul subteran de la Gran Sasso şi în cadrul proiectului TEQ.
    „Pe lângă cercetarea de bază, avem şi proiecte care aplică ceea ce învăţăm. Studiem de exemplu quarcii în domeniul social, cum ar fi performanţele detectoarelor de radiaţie extremă ce pot fi folosite în aeroporturi sau în evenimente publice pentru a preveni un eventual atac cu surse nucleare.” Pentru un om obişnuit, munca Cătălinei Oana Curceanu pare mai complicată ca o limbă străină necunoscută, însă de rezultatele ei se bucură direct sau indirect o lume întreagă.
    Cercetătorul român a plecat din ţară acum aproape trei decenii, însă revine frecvent acasă. Mai mult, colaborează cu IFIN-HH – un grup de la institutul de la Măgurele – participând la experimentele pe care aceştia le conduc.
    „E ca şi cum ţara mea – România – este mereu cu mine. În rest, la ora actuală, nu mă gândesc să mă întorc în ţară întrucât am proiecte multe aici în Italia şi în alte laboratoare din lume, pe care vreau să le văd realizate.”
    În viitor nu exclude posibilitatea de a reveni în România – poate cu un proiect de cercetare. Nu taie de pe listă nici alte oportunităţi, cum ar fi cea a antreprenoriatului.
    „Dacă, şi când va fi cazul, voi considera toate posibilităţile – inclusiv aceea de a deveni antreprenor cu proiecte de vârf în domeniul tehnologiilor moderne, precum cele cuantice. Este însă cineva în România gata să investească în aceste proiecte în mod serios?”
    Până atunci, revine periodic în ţară pentru a-şi vizita familia, de care recunoaşte că îi e cel mai dor. Ultima dată a fost în România în aprilie.
    „De când am plecat, în 1991, s-au schimbat atât de multe încât mi-e greu să fac o listă. Cel mai vizibil lucru este că de când am plecat s-a născut o nouă generaţie! La oră actuală, în România, există o nouă populaţie de adulţi care s-a născut după ce am plecat eu din ţară. Viitorul este al lor!”
    Familia Cătălinei Oana Curceanu a rămas în România, mai exact surorile Luminiţa şi Mona, alături de familiile lor. Nepoţii Adina, Eric, Anastasia şi Sara, pe care îi menţionează cercetătorul român, sunt principalul imbold pentru fiecare vizită nouă.
    „Îmi mai este dor câteodată şi de Sfântu Gheorghe şi de centrul Bucureştiului, care, în ciuda aglomeraţiei, îmi place mult. Şi, dacă mă gândesc bine, mi-e dor de un anumit mod de a gândi şi de a vorbi, specific, foarte specific, Ardealului (te gândeşti înainte să vorbeşti – de multe ori te gândeşti de două ori) – este modul care m-a ajutat să devin ceea ce sunt.”
    La polul opus, cel mai puţin dor îi e de cei care vorbesc şi vorbesc, şi se plâng, şi iar vorbesc (de multe ori doar despre bani), de cei care-şi etalează bogăţia cu maşini de lux şi alte obiecte de lux, dar care nu au citit o carte de ani de zile. „Nu mi-e dor nici de «lasă că ne înţelegem noi», de şefii autoritari fără autoritate, de (încă) un mod de gândire tipic anilor ’80 (din secolul trecut! Da, mai există încă!). Nu mi-e dor de cei care «se dau mari» – şi sunt mulţi – mai ales la Bucureşti, de cei fără suflet şi fără idealuri.” Recunoaşte că ar mai fi multe de adăugat, dar se opreşte aici.
    Astfel, dacă ar fi să aleagă doar trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România, ar merge pe educaţie în toate formele ei. Mai exact, pe o şcoală care să fie preţuită şi respectată, inclusiv prin salarii mai mari, care să-i atragă pe cei mai buni spre cariera de profesor. „E necesar respectul pentru şcoală şi educaţie – începând de la politicieni. Sunt necesare investiţiile în şcoala publică.”
    Cercetătorul român vorbeşte apoi despre utilitatea unor investiţii mai mari în cercetare şi atragerea cercetătorilor străini în România. Pentru acest lucru trebuie să existe şi un sistem de selecţionare a proiectelor în care să fie implicate comisii internaţionale prestigioase care să aleagă cele mai competitive idei.
    „Nu în ultimul rând, trebuie să existe o alianţă între industrie şi cercetare, între dezvoltarea tehnologică şi cercetare – cu posibilitatea de a inventa, breveta şi aplica invenţiile, cu oferte avantajoase pentru tineri.”
    Pentru că viitorul e al lor, al celor tineri!

  • Cu ştiinţa la hotel

    Aşa se face că o serie de complexe turistice au încheiat parteneriate cu oameni de ştiinţă cărora le oferă toate condiţiile pentru studiul ecosistemelor zonei în care sunt amplasate, rugându-i în schimb să-i ia cu ei pe teren şi pe turiştii cazaţi la ele care doresc să exploreze sau să ajute la diverse treburi când este nevoie, scrie New York Times. La Soneva Jani în Maldive, oaspeţii au putut astfel ajuta oamenii de ştiinţă să refacă recifele de corali, iar la Mashpi Lodge, situat la trei ore de capitala Ecuadorului, Quito, turiştii au acces la laboratorul de cercetare. 

  • Topul celor mai doriţi angajatori din România. Cum pot face companiile româneşti trecerea de la beer efect la cocktail efect

    Topul pe 2019 al celor mai doriţi angajatori din România, realizat de compania de cercetare şi consultanţă Catalyst Solutions, este ucigător pentru companiile româneşti.

    Din top 50 sunt numai 12 nume româneşti, dintre care au rămas în proprietatea unor antreprenori români numai 6 companii româneşti – Banca Transilvania, Bitdefender, UiPath, Dedeman, Digi şi MedLife. Restul de 6 nume româneşti sunt deja deţinute de multinaţionale, respectiv Petrom, BCR, BRD, eMag, Rompetrol, Regina Maria.

    Restul sunt multinaţionale.

    În top 10 se află numai un singur nume românesc, Petrom, şi acela controlat de o multinaţională, grupul austriac OMV.
    În rest, celelalte 9 companii din top 10 – Continental din Germania, Oracle din SUA, Microsoft din SUA, IBM din SUA, Bosch din Germania, Vodafone din Anglia, Amazon din SUA, Renault din Franţa, Orange din Franţa – sunt multinaţionale 100%.

    Cei 18.000 de repondenţi din studiul Catalyst, toţi cu studii superioare, au spus că preferinţele lor de job sunt prima dată multinaţionalele. În aceste condiţii, companiile antreprenoriale româneşti trebuie să se mulţumească cu ce rămâne de la multinaţionale.

    Pentru a atrage oameni buni, talentaţi, o firmă românească ar trebui să plătească cu 20-25% mai mult decât o multinaţională, iar pachetul de beneficii trebuie să fie mult mai generos.
    De ce ar prefera cineva să lucreze la Oscar Downstream, mai degrabă decât la Petrom?

    Cum poate atrage Altexul talente dacă prima opţiune a tinerilor este să se ducă la Oracle, Microsoft sau IBM?

    Cu foarte puţine excepţii, companiile româneşti sunt pe nicăieri din punctul de vedere al politicilor de a atrage talente, de a intra în topul celor mai doriţi angajatori.

    Antreprenorii români investesc prea puţin în brand, investiţia în marketing şi promovare este considerată un cost, sunt prea puţin prezenţi la târgurile de joburi, nu-şi scot în faţă liderii, în afara proprietarilor, şi nici nu se pune problema să vorbească atât de mult despre compania lor cât vorbesc liderii multinaţionalelor despre compania unde lucrează.

    Chiar dacă românii din multinaţionale îşi schimbă jobul plecând la o altă multinaţională, îşi vorbesc prea puţin de rău fostul angajator. Companiile româneşti nu prea dau importanţă părerii pe care o au angajaţii lor despre firma unde lucrează, despre ceea ce fac şi, mai ales, încotro vor să meargă.

    Este adevărat că firmele româneşti nu au bugetele de promovare ale multinaţionalelor şi nici politicile de brand, prin care tot timpul vor să fie în faţa potenţialilor angajaţi.

    Raul Ciurtin, fostul proprietar al Albalact, companie pe care a reuşit să o facă numărul 1 în industria lactatelor înainte să o vândă grupului francez Lactalis, spune că diferenţa dintre succes sau eşec într-o afacere este legată de echipă.

    Când pe piaţa muncii numărul angajaţilor era mai mare decât oferta, companiile româneşti nu aveau nicio problemă. Acum toţi se plâng şi constată că stau zile şi săptămâni în şir cu poziţiile deschise şi nu primesc niciun telefon. Dacă nu ai oameni, cu cine să faci business, cu cine să faci investiţiile, cu cine să faci vânzări?

    Multinaţionalele îşi spun întotdeauna povestea, au grijă de brandul lor şi, mai mult decât atât, oferă o promisiune.

    Poate ceea ce găsesc angajaţii când ajung în companie nu se potriveşte cu realitatea, dar asta nu este o problemă.

    În cazul companiilor antreprenoriale româneşti accentul cade mai puţin pe brand, pe nume, şi mai mult pe rezultatele imediate, care aduc cash pentru a se plăti salariile, furnizorii şi a face investiţii.

    Aceste clasamente despre top angajatori din România sunt extraordinare din perspectiva poziţionării pe piaţă şi în mintea angajaţilor. Dacă eşti pe listă, angajaţii te caută şi cred într-o promisiune. Dacă nu eşti pe lista lor, dacă au auzit prea puţin de tine, şansele de a-i atrage cu un job sunt extrem de mici sau o companie românească trebuie să plătească mai mult decât o multinaţională.

    Primul criteriu pe care îl vizează un angajat este legat de salariu şi pachetul de beneficii. Dar al doilea criteriu luat în considerare este cât de mare e compania pentrucare lucrează, ce poziţie are în piaţă şi cum este privită.

    Dragoş Gheban, şeful de la Catalyst, spune că acest lucru se cheamă cocktail efect, respectiv cât de mândru este cineva când spune într-o conversaţie unde lucrează.

    Acum întrebarea pentru companiile româneşti, cele care au mai rămas în top 100 sau în top 1.000, este cum pot să treacă de la beer efect la cocktail efect.

  • De vocaţie alchimist

    „Brandul Al-Kimiya s-a născut în Cluj-Napoca, din pasiunea noastră pentru natură, uleiuri esenţiale, inovaţie şi cercetare”, spune Loredana Maria Nemeş, una dintre proprietarele brandului. Alături de ea, ca acţionar, în această primă încercare în lumea antreprenoriatului se află Mihaela Liora Colobăţiu. Loredana Nemeş are o experienţă multidisciplinară în domeniul bancar, iar Liora Colobăţiu este de profesie farmacist, doctor în farmacie şi cadru didactic universitar, desfăşurând activităţi de cercetare din anul 2011.

    „Suntem o echipă de tineri cu studii farmaceutice şi economice, pasionaţi de formulări pe bază de uleiuri esenţiale de grad terapeutic, extracte din plante şi ingrediente inovatoare. Cunoaşterea şi pasiunea noastră s-au împletit cu atracţia faţă de produsele cosmetice organice şi în acest fel, la începutul acestui an am demarat un proiect în acest domeniu, construind un brand în jurul acestuia, numit Al-Kimiya”, spune Loredana Nemeş. Proiectul a început prin intermediul unei linii de finanţare Start-Up Plus, dezvoltarea acestuia fiind susţinută şi prin contribuţia celor două acţionare.

    Până acum, valoarea investiţiei se ridică la 60.000 de euro, bani care au fost folosiţi pentru amenajarea şi autorizarea laboratorului de producţie, crearea identităţii de brand, optimizarea reţetelor de fabricaţie, dezvoltarea site-ului, dar şi pentru activităţile de marketing. „Da, este prima noastră încercare în antreprenoriat sub această formă. Eu am o experienţă de peste 13 ani în domeniul bancar, ocupând în tot acest timp mai multe funcţii de conducere. Liora este de profesie farmacist, desfăşurând atât activităţi didactice cât şi de cercetare în domeniul farmaceutic”, explică Loredana Nemeş.

    Pariul celor două antreprenoare se face pe o piaţă a cosmeticelor de circa 1 miliard de euro, sumă în care intră şi produsele de parfumerie şi de îngrijire personală. Sectorul este dominat de jucători străini, cu bugete de marketing şi forţe de vânzări uriaşe în spate. Potrivit datelor Euromonitor, citate de ZF, primii trei jucători, care au împreună un sfert din piaţă, sunt toţi străini. Liderul pieţei este gigantul francez L’Oréal, cu 10,3% din vânzările de cosmetice din România. Compania a ajuns lider de piaţă după ce a depăşit grupul de vânzări directe Avon, conform cifrelor oferite de compania de cercetare de piaţă Euromonitor. Avon este pe locul secund, iar pe locul trei al pieţei de cosmetice vin nemţii de la Beiersdorf, proprietarii brandului Nivea. Ţinând cont de amploarea pieţei, ce le mână totuşi pe cele două antreprenoare în această luptă?

    „Comercializăm în principal produse cosmetice pentru îngrijirea tenului, pe bază de ingrediente organice: uleiuri esenţiale de grad terapeutic, extracte din plante, uleiuri vegetale. Intenţionăm de asemenea, ca în viitorul apropiat să ne extindem portofoliul de produse, prin elaborarea de formulări bazate pe ingrediente inovatoare”, explică Loredana Nemeş.

    Potrivit acesteia, marea majoritate a ingredientelor utilizate în formulele Al-Kimiya sunt achiziţionate în acest moment din Franţa. „Ne dorim să folosim în cât mai mare măsură ingrediente organice certificate, de puritate înaltă. O mică parte din ingredientele pe care le utilizăm sunt achiziţionate şi din România, de la furnizori atent selecţionaţi.” Mai departe, produsele sunt realizate în propria unitate/laborator de producţie, în Cluj-Napoca, cele mai multe fiind manufacturate. „În prezent, trei dintre angajaţii companiei sunt farmacişti (doctori în farmacie sau doctoranzi), pasionaţi de cercetare în domeniul farmaceutic.”

    Produsele sunt comercializate momentan în mediul online, însă vor fi disponibile şi în cadrul unor lanţuri de farmacii cu care antreprenoarele sunt în acest moment în discuţii avansate privind încheierea unor acorduri de colaborare. „De asemenea, intenţionăm să distribuim produsele şi prin intermediul unor magazine specializate în comerţul cu produse cosmetice naturale şi/sau organice.”

    Mai mult, cele două antreprenoare spun că iau în considerare şi posibilitatea de a deschide în viitor şi magazine proprii, estimând că vor avea la finalul acestui an încasări de 25.000 de euro. Şi mai este un plan, acela de a duce produsele magice fabricate în Cluj peste mări şi ţări. „Intenţionăm cu siguranţă să stabilim legături şi pe plan extern (având deja iniţiate unele discuţii în acest sens), în vederea comercializării produselor noastre atât pe teritoriul Uniunii Europene, cât şi în afara acestuia.”