Şapte suspecţi au fost arestaţi duminică, după seria de explozii care au lovit, în prima zi a Paştelui catolic, hoteluri de ultimă generaţie şi biserici care susţineu slujbe, rănind până la 500 de persoane.
Tag: biserica
-
Şapte suspecţi de terorism, ARESTAŢI după masacrul din biserici şi hoteluri în Sri Lanka. Autorităţile au avertizat cu ZECE zile înainte de atacurile de Paşti
Atacurile nu au fost revendicate deşi ţara rămâne profund marcată de războiul civil din 1983-2009, când rebelii din Tamil au luptat pentru a crea o patrie independentă.Recent, o diviziune religioasă a apărut în ţară, care reprezintă 70% din populaţie budistă, 13% din hinduşi, 10% din musulmani şi 7% din creştini, potrivit recensământului din 2012 al ţării.„O agenţie de informaţii străine a informat că NTJ (National Thowheeth Jama’ath) intenţionează să comită atacuri sinucigaşe vizând biserici proeminente, precum şi comisia indiană din Colombo “, a se arăta în avertismentul dat de poliţie.NTJ este un grup musulman radical din Sri Lanka care a fost legat anul trecut de vandalizarea statuilor budiste. -
Un român a citit „Rugăciunea Universală” din duminica Floriilor în cadrul slujbei oficiate de Papa Francisc la Vatican
„La solicitarea Oficiului liturgic al ceremoniilor pontificale, parohul Comunităţii române de migranţi romano-catolici din Roma, pr. Isidor Iacovici, l-a desemnat pe Marian Dancă, muncitor, originar din dieceza de Iaşi, să citească prima intenţie de la «Rugăciunea universală» care, de obicei, este înălţată «Pentru papa şi toţi episcopii Bisericii»”, scrie Vatican News.
Pentru Radio Vatican, Marian a spus ulterior: „A fost un moment de emoţie şi bucurie. Am avut această ocazie să transmit în limba română această rugăciune. Sunt de 20 de ani la Roma. Mulţumesc celor care m-au ales. Este o experienţă unică”.
Credincioşii romano-catolici încep duminică celebrarea misterului pascal al morţii şi învierii Domnului. Papa Francisc prezidează, an de an, Sfânta Liturghie a Duminicii Floriilor şi Patimii Domnului în Piaţa San Pietro din Cetatea Vaticanului.
În timpul pocesiunii Papa binecuvântează ramurile de palmier şi de măslin pe care cardinalii, episcopii şi credincioşii le poartă în mâini.
-
România, ţara unde BISERICILE sunt de 50 de ori mai multe decât SPITALELE şi de trei ori mai multe decât ŞCOLILE
La finalul lui 2017, în România existau 576 de spitale dintre care 367 de stat. Mai precis, s-au înregistrat 132.480 de paturi de spital aferente anumitor specialităţi medicale, potrivit INS. În aceeaşi perioadă, la nivel naţional funcţionau 7.047 de unităţi şcolare, atât publice cât şi private, conform aceleiaşi surse.
Numărul lăcaşurilor de cult la finalul anului 2015 era de 27.384, dintre care aproape 60% – 16.400 – aparţinând Bisericii Ortodoxe Române, potrivit Secretariatului de Stat pentru Culte. În România funcţionează 18 culte religioase şi 36 de asociaţii religioase.99,8% din populaţia rezidentă a României este afiliată religios, potrivit recensământului din 2011.
-
Primăria Capitalei vrea să dea anul acesta încă 20 de milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii
Potrivit proiectului de buget pe anul 2019, Primăria Capitalei va aloca aproape 53 de milioane de lei pentru 100 de biserici din Bucureşti.
Din această sumă, 20 milioane de lei vor merge către Catedrala Mântuirii Neamului. Suma de 20 de milioane este prevăzută în două tranşe egale, respectiv 10 milioane pentru „Catedrala Mântuirii”, iar alte 10 milioane pentru „Patriarhia Română”.
La secţiunea „Obiectul solicitării”, la ambele proiecte de investiţii este trecut ca obiectiv „finalizarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
-
Coca-Cola în loc de apă sfinţită: biserica unde a devenit tradiţional un obicei cel puţin ciudat
În partea de sud a Mexicului se află faimoasa „Biserică Coca-Cola”, conform informaţiilor dintr-un articol publicat de Business insider.
Această biserică, care de fapt se numeşte Biserica St. John the Baptist (Sfântul Ioan Botezătorul), este situată în centrul oraşului San Juan Chamula din Chiapas. Serviciul bisericesc practicat în acea locaţie este de a amestecă catolicismul cu o religie locală care implică un obicei cel puţin ciudat: enoriaşii bisericii cred în curăţarea răului din suflet prin râgâit, iar Coca-Cola te face să râgâi.
Cu câteva decenii în urmă, liderii bisericii au înlocuit tradiţionalul alcool cu Cola pentru a efectua ceremoniile religioase. Băutura mai este folosită atât pe post de decoraţiune, cât şi pentru vindecare. Băutura răcoritoare a devenit o parte a culturii din Mexic, iar logo-ul roşu este aproape peste tot, de la intrările din sate până la fântânile din şcoli. Părinţii au ajuns să le spună copiilor să bea Cola când sunt bolnavi. Totul a început cu evoluţia unui angajat pe segmentul livrărilor care lucra în cadrul Coca-Cola, Vincente Fox, care a urcat pe scara corporate şi a ajuns preşedintele Coca-Cola Mexic, iar în cele din urmă preşedintele întregii ţări.
Fox a început să muncească la Coca-Cola în 1964; iar Coca-Cola a fost prezentă pe piaţa din Mexic cu mulţi ani înainte de a deveni aşa populară. Deşi Vincente a părăsit compania în 1979, printre primele donaţii pe care le-a primit în timpul campaniei prezidenţiale au fost din partea Coca-Cola. El a fost ales preşedinte în anul 2000, iar afacerea Coca-Cola a crescut enorm în timpul în care Fox era în funcţia respectivă.
În prezent, în medie, un mexican bea peste 700 de pahare de Cola pe an, aproape dublu faţă de media unui american. În urma popularităţii dobândite de cola, rata diabeticilor s-a dublat în Mexic în perioada 2000-2007.
-
Video IMAGINILE ZILEI: Un preot a fost filmat în biserică în timp ce îşi înjura şi ameninţa cu bătaia enoriaşii
Scenele au fost filmate recent, chiar în timpul unei slujbe religioase. Stareţul Boiciuc a răbufnit, fiind deranjat de murmurul enoriaşilor.
„Mergeţi în pădure, fraţilor, şi puneţi-vă ştreangul şi la revedere, că vă aşteaptă Iadul, oricum! Deci, la Cotmeana nu se vorbeşte în biserică! Fiţi atenţi că vă dau şi peste bot şi vă scot dinţii. Şi reclamaţi-mă, că de ăla mi-e frică! În rest, nu mă interesează de nimeni”, s-a răstit nervos Ioan Boiciuc.Stareţul Mânăstirii Cotmeana nu este la prima astfel de ieşire violentă la adresa enoriaşilor. În 2016, Ioan Boiciuc a fost cercetat pentru purtare abuzivă, tot în sensul jignirilor şi ameninţărilor. -
Fotbalistul care a fost obligat să plătească una dintre cele mai mari taxe bisericii: „Aş fi preferat să donez banii unui orfelinat”
Când a venit în Germania din Italia, fotbalistului nu îi trecea prin cap preţul pe care va ajunge să-l plătească acesteia.
Lui Toni se pare că nu i-a fost comunicat faptul că în Bavaria există o taxă de 8% ce trebuie plătită – potrivit declaraţiilor sale din presa internaţională.
El a fost înregistrat în scopul platei acestei taxe către Biserica Catolică în 2008, de către al doilea său consilier fisal. El a declarat că ar renunţa imediat la biserică dacă va trebui să plătească taxe. Ca urmare a revoltei sale – în martie 2015 – a fost amendat de autorităţile germane cu 1,7 milioane de euro pentru faptul că nu a plătit taxele; ulterior, el l-a dat în judecată pe primul său consilier fiscal, pe motivul că nu a fost informat în legătură cu această taxă, potrivit Deutsche Welle. Ulterior, curtea a decis în favoarea sa – şi i-a fost scăzută din amendă suma de 1,25 milioane de euro.
„Nu ştiam că trebuie să plăteşti atât de mulţi bani ca să fii catolic aici. Pentru mine, în 2007, totul era nou când am venit din Florenţa”, a declarat el unei publicaţii locale.
„Cred că dacă cineva crede în Dumnezeu, nu ar trebui să plătească bisericii”, a declarat Toni, adăugând: „Aş fi preferat să donez banii unui orfelinat”.
-
Mai multe Biblii şi cruci de lemn au scăpat neatinse dintr-un incendiu izbucnit la o biserică
Într-o postare pe Facebook, devenită virală, Departamentul de Pompieri din Coal City a distribuit fotografii cu peste 20 de Biblii şi trei cruci de lemn rămase intacte după un incendiu puternic. Flăcările au fost atât de devastatoare încât biserica va avea nevoie de lucrări de reconstrucţie. Pompierii recunosc că având în vedere intensitatea incendiului ar fi trebuit ca absolut orice lucru din clădire să fi fost ars până la cenuşă.Cu toate acestea toate Bibliile şi crucile de lemn aflate înauntru nu au fost afectate de flăcări.Pastorul Phil Farrington declară pentru Washington Post că „supravieţuirea miraculoasă a Bibliior şi a crucilor este un semn de la Dumnezeu”. „În ciuda focului, puterea lui Dumnezeu va dăinui mereu”, adaugă pastorul. -
O biserică din Constanţa a fost scoasă la licitaţie, în urma unui litigiu. Reacţia arhiepiscopiei
În 2009, parohia din localitatea Bugeac a decis reconstruirea vechii biserici, ce data din 1863, iar pentru aceasta a contractat o firmă.Societatea nu şi-a primit însă banii datoraţi, astfel că a acţionat Parohia Bugeac în instanţă, iar în vara anului trecut o instanţă a Judecătoriei Medgidia a încuviinţat executarea silită a debitoarei, respectiv „Parohia Bugeac”, pentru recuperarea sumei de 359.736,31 lei debit şi 300 lei cheltuieli de judecată conform titlului executoriu.De recuperarea debitului s-a ocupat un birou al unui executor judecătoresc din circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, iar acesta a stabilit pentru data de 3 aprilie 2019 licitaţia pentru vânzarea bisericii.„În data 03.04.2019, ora 12.00, va avea loc în Constanţa (…) vânzarea la licitaţie publică a imobilului situat în Bugeac, comuna Ostrov, jud. Constanţa, (…) imobil compus din teren intravilan în suprafaţă de 1.298 mp şi construcţie (lăcaş de cult nefinalizat – biserică) cu o suprafaţă construită la sol de 175 mp, proprietatea debitoarei Parohia Bugeac. Preţul la care a fost evaluat imobilul este de 423.785 de lei şi a fost stabilit de evaluator …”, se arată în dosarul de executare.Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului, de care aparţine Parohia Bugeac, spun însă că, prin lege, astfel de lăcaşuri de cult nu pot fi supuse executării, dar o comisie a instituţiei încearcă să medieze situaţia.„Noi încercăm să mediem aceste neînţelegeri apărute între parohie şi firma constructoare, pentru stingerea datoriilor. Legea prevede clar că bunurile bisericeşti sacre, ca lăcaşurile de cult, sunt imprescriptibile şi insesizabile. Probabil că cine a stabilit executarea s-a grăbit când a stabilit să scoată la licitaţie lăcaşul de cult. Suntem însă convinşi că situaţia va fi depăşită şi biserica va rămâne a credincioşilor, aşa cum este firesc şi legal”, a declarat purtătorul de cuvânt Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu. -
Kovesi: Înainte de audierea în PE, am fost la o biserică din Bruges
„Cred în Dumnezeu, mă duc la biserică şi în România. Acum înainte de audierea în Parlamentul European, am fost la o biserică ortodoxă din Bruges. Au fost mulţi români. Nu mă aşteptam să fie atâţia. Am fost impresionată că au fost foarte mulţi copii. A fost o slujbă frumoasă. Când s-a terminat slujba cineva gătise cozonac şi sarmale. Am primit şi eu. Oamenii m-au încurajat. Urmăriseră ştirile. Ştiau de ce sunt în Belgia şi m-au încurajat şi mi-au zis că îmi ţin pumnii”, a declarat Laura Codruţa Kovesi la Europa FM.
Fosta şefă a DNA a spus că a discutat cu românii de acolo despre modul de viaţă din Belgia.