Tag: amenajare

  • CGMB: Terasele din Centrul Istoric vor funcţiona pe tot parcursul anului

    Potrivit proiectului, comercianţii din Centrul Istoric au soliciat în mai multe rânduri Primăriei Capitalei să li se acorde dreptul de a amenaja terase şi în sezonul rece. Astfel, CGMB a aprobat un proiect care stabileşte că tersale pot funcţiona pe tot timpul anului. Până acum, terasele puteau funcţiona de la 15 martie până la 15 noiembrie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALTEX deschide încă un magazin şi ajunge la o reţea de 97 de locaţii

    Odată cu deschiderea noului spaţiu, ALTEX ajunge la o reţea de 97 de magazine la nivel naţional şi creează alte 20 noi locuri de muncă în oraş.

    „Deschiderea unui magazin nou în Râmnicu Vâlcea este un parcurs firesc al dezvoltării pieţei de electro-IT, al cererii clienţilor şi al dezvoltării business-ului nostru cu obiectivul de a răspunde nevoilor clienţilor, oferindu-le o experienţă cât mai bună de cumpărare” declară Daniel Mirea, Retail Director Altex România.

    Toate promoţiile existente în magazin cu ocazia deschiderii sunt valabile în perioada 7-10 decembrie 2017, în limita stocului disponibil. Magazinul va funcţiona începând cu 7 decembrie 2017 de luni până duminică, între orele 10.00-22.00.

  • Delta Studio organizează Black Friday la gresie şi faianţă

    Campania de Black Friday începe site-ul Delta Studio joi, 16 noiembrie, la ora 00.00 şi se încheie duminică, 19 noiembrie, la 23:59.

    Delta Studio este prezentă cu 11 showroom-uri în 9 oraşe din România şi oferă soluţii şi concepte de amenajare complete.

  • Cum arată cel mai bine cotat hotel de lux din Marea Britanie. O cameră te costă peste 1.000 de lire pe noapte – GALERIE FOTO

    Belmond Le Manoir aux Quat’Saisons a fost desemnat ca fiind cel mai bun hotel din Regatul Unit în 2016 de către Tripadvisor, după ce a primit peste 1 milion de recenzii, scrie Business Insider.

    Hotelul  Belmond este situat într-un conac reconstruit situat în mediul rural din Oxfordshire.  Are 32 de camere şi apartamente cu un design unic, un restaurant cu două stele Michelin şi grădini frumos amenajate în care te poţi relaxa. Acesta a fost clasat, de asemenea, al treilea cel mai bun hotel din Europa, iar pe plan mondial a reuşit să obţină locul al şaselea. Totuşi, nu este ieftin. O noapte te poate costa peste 1.000 de lire.

  • Cum arată CASCADA Bigăr după ce a fost redeschisă după o investiţie masivă. A fost declarată cea mai FRUMOASĂ din lume – FOTO

    Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la aproximativ 140.000 de euro, bani alocaţi de către Coca-Cola în cadrul unui proiect ce a avut ca scop realizarea unor lucrări de amenajare eco-turistică a zonei cascadei Bigăr.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Superland, cel mai mare mall pentru copii din Europa, se va deschide în noiembrie in România

    Compania a demarat o campanie de recrutări, încercând să angajeze 120 de persoane, din care 60 sunt doar îngrijitorii de copii. Compania estimase o valoare a investiţiei de cinci milioane de euro, dar ulterior valoarea acesteia a crescut până la aproximativ opt milioane de euro. „În principiu, vor fi create peste 220 de locuri de muncă, având în vedere că vor fi 50 de magazine care vor avea personal propriu, aceştia alăturându-se celor 120 de angajaţi ai noştri”, a explicat Păunescu, fost şef al Gărzii Financiare Braşov.
     
    Arhitecţii au ţinut cont de faptul că întregul complex este destinat celor mici. Astfel, treptele de la intrarea principală au fost proiectate de dimensiuni mai mici, uşor practicabile copiilor. De asemenea, pentru persoanele cu dizabilităţi – copii, părinţi sau bunici – a fost amenajată o rampa de acces, cu un grad mic de înclinare, construită conform normelor şi standardelor.
     
    Faţadele clădirii vor fi decorate de către o companie specializată în proiectare, cu o vastă experienţă la nivel mondial.
    În principiu, intrarea va fi transformată într-un castel medieval, iar materialul folosit pentru sculpturi este polistirenul, îmbrăcat în trei straturi de răşină poliuretanică de înaltă densitate, rezistent la intemperii. Turnurile castelului vor fi vizibile de la o distanţă mare, cu ajutorul luminii arhitecturale pe timpul nopţii.
    În aer liber, pe partea de nord, este amenajată o terasă de vară cu o vedere panoramică extraordinară, care are o suprafata de peste 500 mp. Clienţii se vor bucura aici de băuturi şi produse alimentare servite de la un stand amenajat pe terasă exclusiv în sezonul cald.
     
    Centrul comercial va avea pe o zonă de 1.600 de metri pătraţi tobogane, va avea un Luna Park, o zonă de jocuri electronice şi una dedicată realităţii virtuale. De asemenea, dezvoltatorul a anunţat că o zonă principală de atracţie va fi reprezentată de simulatorul de schi, dar şi de cinematograful 8D la 360 de grade. „Este primul cinematograf de acest fel din estul Europei”, a mai spus Păunescu. Vor fi create cinci săli tematice de evenimente, precum şi o zonă de spectacole, scrie bizbrasov.ro
     
  • Se deschide cel mai mare parc de distracţii din România pentru copii! Cinema 8D, unic în Europa, „Luna Park”

  • Este oficial: Centrul Vechi are concurenţă. Se deschide un nou parc de restaurante în Centrul Capitalei

    „Deschidem un street food park care va fi deschis zilnic, pe toată perioada anului, în care vom avea 20 de vendori. Proiectul e parte a grupului de restaurante din Bucureşti, MGC. Nu închiriem spaţii, ci le administrăm noi pe toate. Vor fi specialităţi de bază de fructe de mare, burgeri, mâncare chinezească, clătite şi multe alte specialităţi”, a spus Paul Nicolau, proprietarul Wahaka Street Food Park.

    Antreprenorul Paul Nicolau speră la vânzări totale de circa 100.000 de euro pe lună cu Wahaka Street Food Pak. Parcul de restaurante se întinde pe suprafaţă de circa 2.000 metri pătraţi şi este acum în curs de amenajare, urmând să fie deschis pe 28 septembrie 2017.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro