Tag: Alexandru Rafila

  • Ce spune Alexandru Rafila despre birourile open-space: Sunt necesare măsuri precum reducerea efectivelor de angajaţi, instalarea de separatoare şi intensificarea curăţeniei

    Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, spune că reluarea activităţii în clădirile de birouri va presupune mai multe măsuri de prevenire a răspândirii virusului, printre care reducerea efectivelor de angajaţi, instalarea de separatoare şi intensificarea curăţeniei.

    După 15 mai, odată cu posibila ieşire din starea de urgenţă, ar putea reîncepe şi activitatea clădirilor de birouri, un pas important pentru reluarea activităţii economice, dar care trebuie făcut cu îndeplinirea unor condiţii. Profesorul Alexandru Rafila spune că în birourile open-space ar trebui înjumătăţit numărul de angajaţi şi ar trebui instalate separatoare.

    „Trebuie în primul rând să le facă ture, să stea mai puţin, ideal e să ai jumătate din efectiv şi dacă poţi să ai separatoare, care nu înseamnă să faci neapărat pereţi, dar nişte separatoare, care pot fi şi transparente, care trebuie şterse periodic”, a declarat Alexandru Rafila la „Marius Tucă Show”.

    Igiena şi curăţenia trebuie făcute temeinic şi, pentru asta, trebuie să existe personal dedicat, mai spune medicul.

    „Ce e interesant, sfatul pe care îl oferă inclusiv Organizaţia Internaţională a Muncii, este să suplimenteze personalul pentru curăţenie. Să nu îl supraîncarce cu activitate, să angajeze persoane care să ţină un nivel important de curăţenie, să reglementeze accesul în spaţiile comune, în toalete, în bucătării”, a mai spus preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

    Alexandru Rafila susţine că autorităţile trebuie să facă un ghid cu recomandări pentru realuarea activităţii economice. Pentru prevenirea îmbolnăvirilor, munca de acasă este o soluţie, dar nu pe termen lung. Iar angajatorii trebuie să se asigure că psihicul oamenilor nu este afectat de izolare.

    „Sănătatea mintală este extrem de importantă. Oamenii care sunt izolaţi prea mult timp se readaptează greu şi trebuie susţinuţi în acest demers. Ideea stau acasă, lucrez de acasă doi ani, nu mă mai întâlnesc cu nimeni, nu este în niciun caz bună”, a mai declarat profesorul.

  • Avertismentul lui Alexadru Rafila pentru minivacanţa de 1 Mai: Mai avem un hop

    Alexandru Rafila avertizează că weekend-ul de 1 Mai poate fi periculos, dacă nu respectăm distanţarea socială: „mai avem încă un hop, cele trei zile care urmează, de 1 Mai muncitoresc”.

    „Sper ca, în această perioadă, oamenii să fie precauţi. Dacă sunt precauţi, să diminueze contactele cu persoane vârstnice, pentru că mai avem încă un hop, sunt cele trei zile care urmează, de 1 Mai muncitoresc”, spune prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

    Profesorul Rafila afirmă că a observat din ce în ce mai mulţi oameni pe stradă, ceea ce nu va ajuta la scăderea curbei epidemiei.

    „Dacă dumneavoastră vă uitaţi pe stradă, o să constataţi că ne-am întors în vremurile bune, cu diverse coloane de maşini care stau la stop, claxonează. De la Institutul Matei Balş până aici, o distanţă de doi kilometri, am făcut-o în aprope jumătate de oră. Asta pentru că s-a intensificat circulaţia. Din moment de funcţionăm pe aceleaşi restricţii de acum două săptămâni, avem o circulaţie de zece ori, haideţi să nu spunem de zece, de cinci ori mai mare decât acum două săptămâni”, mai adaugă Rafila.

    Alexandru Rafila speră că oamenii circulă atât de mult ca să îşi facă cumpărături sau să meargă la serviciu şi nu au început să se viziteze.

    „Am încă o anumită rezervă, sper că pe 15 mai să fim pe trendul acela descendent despre care tot discutăm, pentru că n-a scăzut (numărul cazurilor, n.r.). Vorbim de acea evoluţie în dinţi de fierăstrău. Pe mine mă interesează o medie zilnică în ultimele două săptămâni de în jur de 300 de cazuri pe zi”, continuă Rafila.

    De altfel, Poliţia a anunţat că vor fi filtre şi nu va ezita să îi sancţioneze pe cei care încalcă restricţiile impuse de starea de urgenţă.

  • Cât mai avem de aşteptat. Alexandru Rafila a făcut anunţul: data la care putem ieşi din case

    Alexandru Rafila, în direct la Digi24, a precizat când se va putea încheia starea de urgenţă. Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie spune că după data de 15 mai românii ar putea să iasă din case

    Alexandru Rafila a precizat, însă, că este posibil ca restricţiile pentru marile manifestări să fie mai mult timp în vigoare

    Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a făcut o estimare, în direct la Digi24, legată de când am putea ieşi din casă: ,,Eu cred că după data de 15 mai. Dar atenţie, nu distanţarea socială să nu mai fie necesară, o reducere a măsurilor legate de distanţarea socială, dar multe din elementele, de exemplu organizarea de mari manifestări, vor fi probabil pentru mai mult timp în vigoare.”

    Alexandru Rafila a mai anunţat că ţara noastră va face parte dintr-un studiu internaţional pentru testarea unui medicament. ,,E un medicament etiologic, deci care tratează cauza bolii, singurul de fapt care există disponibil în momentul de faţă şi unde există speranţe legate de o bună eficacitate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce spune medicul Alexandru Rafila despre mutaţia coronavirusului. „S-a transmis de la lilieci, dar a existat şi o gazdă intermediară”

    Coronavirusul s-a transmis iniţial de la liliac, însă a ajuns la om printr-o gazdă intermediară, un animal, a spus, joi, într-o conferinţă de presă, Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

    Rafila a reacţionat la studiul publicat de cercetătorii chinezi, cu privire la mutaţia suferită de noul tip de coronavirus.

    „Rămâne să vedem dacă discutăm despre două virusuri cu infectare diferită”, a declarat medicul.

    „Cu siguranţă a fost cu transmitere de la animal la om. Studiul arată că a fost de la liliac, dar a mai existat o gazdă intermediară. Hai să vedem care e gazda intermediară şi e foarte important pentru că strategia autorităţilor de sănătate publică se referă la întreruperea lanţului de transmitere”, a declarat Rafila.
    Acesta a mai spus că, potrivit unui studiu realizat în China, pe un eşantion de 172 de persoane, ar exista două forme de coronavirus, S şi L, însă rezultatele nu sunt foarte concludente.

    „E vorba despre un studiu realizat în China pe 172 de cazuri, e un studiu limitat, şi se pare că au rezultat două forme S şi L de nou coronavirus, dar nu există o certitudine că într-adevăr discutăm de două tipuri de virus, pentru că numărul de cazuri e redus”, a declarat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rafila: Cei care se ocupă de legea vaccinării, reclamaţi că şi-au permis să lucreze la aşa ceva

    “Dezbaterea făcută pe surse a produs foarte multe reacţii. Am aflat că cei din grupul de lucru am fost reclamaţi la diferite instituţii ale statului pentru că ne-am permis să lucrăm la aşa ceva (…). În momentul în care au început dezbaterile, au fost luări de poziţie, fără ca proiectul să fie cunoscut”, a spus Alexandru Rafila, la dezbaterea cu tema “Vaccinarea în România – act de prevenţie obligatoriu sau recomandat?”, organizată de Asociaţia Pro Imunizare, în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie şi cu sprijinul Biroului OMS România.

    Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi membru în Comitetul Permanent al Biroului Regional al OMS Europa, a adăugat că anumite aspecte pot fi corectate înainte de lansarea acestui proiect în dezbatere publică, precizând că până acum singurele lucruri care au fost discutate au fost cele legate de principiile acestei legi, fără să se discute despre sancţiuni în mod detaliat.

    Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a mai spus că proiectul de lege va trece prin Guvern şi apoi prin Parlament, precizând că sănătatea publică nu poate fi responsabilitatea unui singur partid, ci trebuie să fie responsabilitatea tuturor.

    Dezbaterea cu tema “Vaccinarea în România – act de prevenţie obligatoriu sau recomandat?”, organizată de Asociaţia Pro Imunizare, în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie şi cu sprijinul Biroului OMS România, se înscrie în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Forumului Naţional “Stop gripa”.

    Specialiştii au propus un proiect privind vaccinurile obligatorii pentru copii, care include şi sancţiuni, dar este un draft care ar putea să fie finalizat, probabil, până la sfârşitul anului, spunea ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, precizând că proiectul ar putea intra în vigoare, probabil, în a doua jumătate a anului viitor.

    Proiectul propus de specialişti, prezentat de Hotnews, prevede că vor deveni obligatorii opt vaccinuri administrate la copii – împotriva hepatitei B, a difteriei, tetanosului, pertussis, poliomielitei, rujeolei, oreionului şi rubeolei. De asemenea, şi BCG, vaccinul contra formelor grave de tuberculoză, ar urma să fie inclus în categoria celor obligatorii.

    Potrivit proiectului, “pentru vaccinările obligatorii, informarea părintelui este obligatorie, iar consimţămantul este prezumat”. Astfel, părinţii vor trebui să semneze o declaraţie dacă refuză să-şi vaccineze copilul, în caz contrar considerându-se din oficiu că este de acord cu vaccinarea.

    Înscrierea copiilor în gradiniţe şi scoli, de stat sau private, s-ar putea face, conform propiectului propus de specialişti, doar după prezentarea de către părinţi a dovezii imunizării copilului cu vaccinurile care previn bolile precizate, excepţie făcând copiii care “fac dovada contraindicaţiilor medicale definitive pentru anumite vaccinari”.

    Dacă la înscrierea la gradiniţă sau la şcoală părinţii nu vor putea prezenta dovada vaccinării complete, vor trebui să aducă de la Comisia Judeţeana de Vaccinare un document în care să fie precizate clar datele de recuperare în următorul an a vaccinării cu vaccinurile care previn bolile precizate. În aceeaşi perioadă, părinţii vor beneficia de explicaţii şi consiliere din partea specialiştilor în privinţa vaccinării.

    Dacă nici după un an vaccinarea nu va fi completă, gradiniţa/şcoala nu-l mai poate înscrie pe copil, iar directorul unităţii de învăţământ are obligaţia de a aduce cazul în atenţia comisiei judeţene de vaccinare. Copilul va putea fi înscris la gradiniţă/şcoală doar dupa ce medicul de familie va scrie pe adeverinţă “antecedente vaccinale complete corespunzătoare vârstei”. Vaccinările obligatorii se fac doar în unităţile medicale autorizate, conform documentului citat.

    Proiectul de lege prevede explicit ca o responsabilitate a părinţilor “asigurarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei pentru vaccinarile obligatorii în scopul asigurării dreptului la sanătate”. Cu toate acestea, la capitolul amenzi, părinţii nu sunt vizaţi, amenzi fiind prevazute doar pentru instituţiile care au responsabilităţi în procesul vaccinării.

    Amenzi de la 5.000 de lei la 10.000 de lei ar putea primi: grădiniţele şi şcolile care acceptă înscrierea copiilor fără adeverinţa din partea medicului care să ateste vaccinarea corespunzătoare vârstei (exceptaţi sunt copiii cu contraindicaţie medicală definitivă), direcţiile de sănătate publice care nu asigura păstrarea în condiţii frigorifice adecvate a vaccinurilor, medicii de familie şi medicii implicaţi în activităţile de vaccinare, dar care nu respectă prevederile legale şi se află la a treia abatere.

    Amenzi de la 2.500 de lei la 5.000 de lei ar putea primi autorităţile locale care nu identifică situaţiile de neglijare medicală a copilului, iar amenzi de la 1.000 la 2500 de lei vor primi şcolile care încalcă legea menţinând în colectivitate copiii nevaccinaţi la un an de la stabilirea calendarului de recuperare a vaccinării şi care nu anunţă această situaţie comisiei judeţene de vaccinare (excepţie sunt copiii cu contraindicaţie medicală definitivă).

    Amenzi de la 500 la 1.000 de lei ar putea primi direcţiile de sănătate publică, medicii de familie şi şcolile care nu suspendă copiii nevaccinaţi în cazul apariţiei unor focare de epidemie. Constatarea şi aplicarea amenzilor se face de către direcţiile judeţene de sănătate publică.

    Proiectul de lege prevede obligativitatea medicilor de familie şi a medicilor din maternităţi (publice şi private) de a asigura vaccinarea corectă a copiilor. Dacă medicii, farmaciştii şi asistenţii medicali nu vor transmite în media şi părinţilor informaţii “corecte şi dovedite ştiinţific” legate de vaccinare, atunci vor fi sanctionaţi de către Colegiul Medicilor, care va sancţiona şi sesiza autorităţile abilitate şi în cazul falsificării documentelor medicale legate de vaccinare.

    În afara vaccinurilor obligatorii menţionate, proiectul de lege prevede alte trei categorii de vaccinuri: cele pentru situaţii speciale (epidemii), cele pentru grupe populaţionale de risc (anumiţi bolnavi cronici) şi vaccinuri opţionale. Cu excepţia ultimei categorii, finanţarea vaccinării se face din fondurile Ministerului Sănătaţii şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

    Acest proiect de lege a fost elaborat în urma unei scăderi a vaccinării copiilor în Bucureşti – cu 19% mai puţini copii vaccinaţi în 2014 faţă de 2013. Fenomenul, prezent şi în alte câteva judeţe, dar nu atât de pronunţat ca în Bucureşti, este cauzat de discontinuităţile în aprovizionarea medicilor cu vaccinuri, informării greşite a populaţiei şi refuzului părinţilor de a-şi vaccina copiii.