Tag: Alexandru Rafila

  • Rafila, despre vaccinul anti-Covid: Avem o tranşă de 1,2 milioane de doze, achitată în 2020

    „Noi nu am mai achiziţionat, adică nu că nu am mai achiziţionat, ele au fost achiziţionate în momentul în care s-au făcut acele memorandumuri semnate de Guvern în anul 2021. Avem în momentul de faţă o singură tranşă de circa 1,2 milioane de doze de la Moderna, e vaccin adaptat tulpinilor de acum, e un vaccin pentru care a fost plătit încă din anul 2020, ca şi avans la contractul iniţial”, a declarat marţi Alexandru Rafila.

    Acesta susţine că este vorba de „un vaccin care trebuia oricum livrat pentru că fusese plătit (…) în urmă cu mai bine de doi ani”.

  • Rafila anunţă că săptămâna viitoare începe campania de vaccinare antigripală

    „Săptămâna viitoare va începe campania de vaccinare antigripală. Medicii de familie vor putea prescrie categoriilor la risc vaccinul gripal compensat integral”, a spus vineri ministrul Sănătăţii.

    Acesta a precizat că vaccinarea propriu zisă se va face fie la medicul de familie, fie la farmaciile care sunt incluse în program.

  • „În lunile ianuarie – februarie, aceste trei centre au fost verificate de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov. Abaterile constatate au fost minore, se refereau doar la modul de depozitare a aşternutului murdar sau la faptul că unii dintre angajaţi nu aveau cursuri pentru noţiuni de igienă absolvit. Nu cred că aceste centre au avut astfel de probleme”, a spus Rafila.

    Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a anunţat luni că directorul DSP Ilfov şi-a dat demisia. Ministerul Sănătăţii va organiza concurs pentru ocuparea postului.

    Alexandru Rafila a anunţat luni că, la începutul anului, centrele rezidenţiale au fost verificate de DSP Ilfov.

    „În lunile ianuarie – februarie, aceste trei centre au fost verificate de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov. Abaterile constatate au fost minore, se refereau doar la modul de depozitare a aşternutului murdar sau la faptul că unii dintre angajaţi nu aveau cursuri pentru noţiuni de igienă absolvit. Nu cred că aceste centre au avut astfel de probleme”, a spus Rafila.

    Acesta a anunţat că şeful DSP Ilfov a demisionat.

    „Astăzi am avut o discuţie şi o întâlnire cu domnul director al DSP Ilfov. Dânsul a considerat corect să demisioneze. Oricum se afla pe un post interimar. Noi vom organiza concurs pentru ocuparea postului de director al DSP Ilfov”, a spus ministrul Sănătăţii.

    Conform acestuia, sistemul de control ar trebui modificat: „controlăm hârtii, în loc să controlăm evidenţe”.

    „Ajungem să constatăm că atunci când facem un control face fiecare instituţie pe bucata lui, de multe ori controlăm hârtii, în loc să controlăm evidenţe şi cred că lucrul cel mai important este să vedem cum sunt îngrijiţi efectiv pacienţii care se află în astfel de centre”, a adăugat ministrul.

    Alexandru Rafila anunţă că, la finalul acţiunilor de control care se derulează la nivel naţional, vor fi propuse modificări legislative astfel încât calitatea serviciilor acordate acestor persoane să fie „verificabilă”.

  • Un deputat PSD anunţă că nu va vota un guvern din care face parte Alexandru Rafila. Decizia este motivată de faptul că Alexandru Rafila a anunţat că lansează un alt plan de cancer decât cel promovat prin lege de Parlamentul României

    Deputatul PSD Patriciu Achimaş-Cadariu a anunţat miercuri că nu va vota „pentru” avizarea în Comisia pentru Sănătate şi Familie a candidaturii lui Alexandru Rafila pentru funcţia de ministru al Sănătăţii în Guvernul Ciolacu şi nu va vota un guvern din care acesta face parte.

    Decizia este motivată de faptul că Alexandru Rafila a anunţat că lansează un alt plan de cancer decât cel promovat prin lege de Parlamentul României.

    Patriciu Achimaş-Cadariu spune că ministrul Sănătăţii are obligaţia legală de a prezenta până în 30 iunie normele de aplicare a Legii privind Planul Naţional de Combatere a Cancerului, dar Alexandru Rafila a devenit un critic al documentului la care au muncit inclusiv specialişti din Ministerul Sănătăţii.

    „De ce bagă beţe-n roate? Mi se pare criminal pentru pacienţii de cancer. Legea a stat în transparenţă peste 6 luni, era timp să fie modificată, însă ministerul de resort nu a avut obiecţii, aşa că legea a fost votată cu o largă majoritate şi a fost promulgată. Mai apoi, acest plan, la care am muncit ani de zile alături de specialişti de primă mărime, inclusiv din Ministerul Sănătăţii, a fost batjocorit, pentru că despre asta este vorba. Nu ştiu dacă domnul Rafila va rămâne membru al guvernului, ministru al Sănătăţii, nu mă priveşte. Dar pot să spun că, dacă va fi propus, nu îl voi vota nici în comisie şi nu voi vota un guvern cu această atitudine faţă de pacienţii bolnavi de cancer. Voi vota împotriva acestui ministru”, a precizat secretarul Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor.

    „Sunt medic, am candidat asumându-mi un angajament faţă de pacienţii de cancer. Toată lumea ştia de la bun început. În rest, nu cred că am alte obligaţii faţă de nimeni. Da, am candidat pe listele PSD, le mulţumesc că m-au invitat, ei m-au rugat, nu m-am cerut eu, dar toată lumea ştia de la început care este obiectivul meu. Cred că asta este obligaţia mea morală, nu văd de ce mi-aş schimba-o între timp”, a subliniat Achimaş.

    Referindu-se la intenţia Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România de a-l da în judecată pe Alexandru Rafila pentru neaplicarea legii, deputatul a spus că nu toţi pacienţii au capacitatea de a merge în instanţă.

    „Trebuie să ne gândim cum sunt aceşti oameni, ei suferă de o boală faţă de care se simt neputincioşi, zi de zi, şi care le ameninţă în mod direct viaţă. Însă cancer nu înseamnă întotdeauna moarte. Există soluţii. Totul e ca aceste soluţii să fie văzute într-un ansamblu, într-un cadru, şi acest cadru se numeşte Planul Comprehensiv de Control şi Combatere a Cancerului care, iată, există, dar nu este pus în aplicare. Nu s-au făcut norme, s-a făcut o bulibăşeală pe genunchi. Ce s-a întâmplat notabil în Sănătate în ultimii doi ani? Se folosesc tot felul de simulacre, de substitute, pentru a explica că le e mai bine pacienţilor. A crescut norma de hrană în spitale, adevărat, dar asta nu ţine de calitatea actului medical. Cu cât am scăzut mortalitatea evitabilă? Cu cât am crescut speranţa de viaţă? Nişte indicatori palpabili. Ştim că nu s-au schimbat cu nimic. Şi atunci când vii cu un plan clar, după zeci de ani de aşteptări, un plan făcut cu un efort considerabil, te aştepţi să nu bage cineva beţe în roate”, a mai declarat Patriciu Achimaş Cadariu.

    Planul Naţional de Combatere şi Control a Cancerului a fost lansat în 19 ianuarie 2022 la Palatul Cotroceni, iar în 3 noiembrie 2022 Legea prin care a fost asumat de Parlament a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

  • Rafila: Nu avem deficit de medici în România, ci avem un deficit zonal

    România nu are neapărat un deficit de medici în România la ora actuală, pentru că numărul de medici e apropiat de media Uniunii Europene, ci are un deficit de medici zonal, spune Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

    „Nu avem neapărat un deficit de medici în România la ora actuală, pentru că numărul de medici în România este apropiat de media Uniunii Europene. Noi avem un deficit de medici zonal. Este o distribuţie neuniformă. În Bucureşti avem opt medici la o mie de locuitori, la nivel naţional avem trei, dar avem şi zone unde avem 1,7. Deci e clar că politica de resurse umane, împreună cu autorităţile locale şi universităţile de medicină şi farmacie este răspunsul”, declară Alexandru Rafila.

    El precizează că Ministerul Sănătăţii „nu poate să forţeze pe nimeni să meargă într-un loc sau în alt loc”.

    „Noi putem să creem cadru încât să existe atractivitate, o echilibrare a specialităţilor care sunt deficitare, iar acolo sigur că putem să scoatem mai multe locuri la rezidenţiat. Din fericire avem o strategie la momentul de faţă, lucrăm cu experţi OMS. Această problemă este că afectează toate ţările din regiunea europeană a OMS şi căutăm împreună răspunsuri. Ideea e că trebuie să reţinem personalul medical care deja lucrează, să atragem alt personal medical şi să ne gândim ce le oferim acestor oameni, nu numai bani, ci şi unde trăiesc ei, confortul lor profesional. Noi putem să îmbunătăţim echipamente, consumabile şi aşa mai departe, să aibă confort profesional să-şi investigheze şi să-şi trateze pacienţii. Prin PNRR rezolvăm multe dintre aceste lucruri”, încheie Rafila.

  • Rafila: În acest an vom finaliza strategia privind bolile cerebrovasculare

    Ministrul Sănătăţii a spus că strategia a fost lansată în septembrie anul trecut la Cluj, împreună cu reprezentanţi ai comisiilor de Neurologie şi de Cardiologie din cadrul Ministerului Sănătăţii.

    „Din păcate, în România, nu am avut până în momentul de faţă un program coerent care să ofere acces în timp real şi o intervenţie terapeutică eficientă pentru pacienţii cu AVC. Am făcut foarte multe progrese în acest sens, pe de-o parte partea investiţională, şi aici la Oradea este un astfel de centru, iar pe de altă parte în ceea ce priveşte obţinerea competenţei profesionale de către mai multe categorii de medici care pot să practice astfel de intervenţii”, a spus Alexandru Rafila.

    El spune că strategia va fi finalizată în acest an.

    „În acest an vom finaliza această strategie pentru bolile cerebrovasculare care va avea termene foarte clare, asumate, în ceea ce priveşte echiparea centrelor şi în ceea ce priveşte politica de reurse umane fără de care nu se poate realiza aceasyă intervenţie în sănătatea publică”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

  • Rafila, despre achiziţia de vaccinuri anti-COVID: încercăm să economisim resursele publice

    Rafila a spus că subiectul va fi dezbătut într-o întâlnire a miniştrilor sănătăţii din UE.

    „Este vorba despre obligaţii stabilite printr un contract comercial, încercăm să facem astfel încât să economisim resursele publice”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

    Totuşi, ministrul a recunoscut că statul nu poate renunţa la contract decât dacă va exista un aranjament între producători şi Comisia Europeană, care a semnat documentul cu acordul statelor membre.

    „Trebuie să găsim o soluţie responsabilă pentru această problemă care este foarte serioasă… care aruncă o undă de neîncredere asupra programelor de vaccinare”, a precizat Rafila.

    Potrivit documentelor, statul român ar trebui să primească 39 de milioane de doze de vaccin anti-COVID în 2022 şi 2023. România a primit circa 8 milioane de doze anul trecut, dar nu a recepţionat nici una din cele 19 milioane care ar trebui să fie livrate în 2023.

  • Rafila: Pacienţii să înţeleagă că nu trebuie să ofere niciun fel de beneficii personalului medical

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, specialiştii din cadrul Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii au organizat în ultimele săptămâni mai multe activităţi la care au participat managerii unităţilor sanitare, directorii executivi ai Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene, respectiv, a municipiului Bucureşti şi managerii Serviciilor de Ambulanţă Publică.

    Au fost prezentate informaţii legate de modalităţile de prevenire a actelor de corupţie, de încălcare a eticii profesionale şi a integrităţii, reducerea vulnerabilităţilor şi riscurilor de corupţie. Au fost abordate teme care au vizat consolidarea cunoştinţelor privind starea de incompatibilitate şi a conflictelor de interese a personalului din sistemul sanitar.

    Conform ministerului, participanţii la aceste cursuri trebuie să disemineze informaţiile personalului aflat în subordine.

    Prezentările au fost susţinute de reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Integritate, Direcţiei Generale Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne şi din Ministerul Justiţiei, precum şi de specialişti ai societăţii civile şi mediului de afaceri.

    „Este încă o problemă la care trebuie să lucrăm toţi, cea legată de mentalităţi vechi. Obiceiurile acestea nu dispar dintr-o dată, dar se pot reduce treptat prin informare şi educare. Pacienţii trebuie să înţeleagă că nu trebuie să ofere niciun fel de beneficii materiale personalului medical ca să obţină serviciile medicale de care au nevoie.”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

    Aceste acţiuni de prevenire a corupţiei vor deveni permanente.

  • Ce spune Ciolacu, despre anunţul lui Rafila privitor la pastilele de iod

    Liderul PSD a spus marţi că nu s-a simţit speriat de declaraţia ministrului Rafila.

    „Nu (nu m-a panicat anunţul ministrului Sănătăţii n.r.). Nu a fost bine prezentat şi argumentat… a ieşit cu un anunţ de prevenţie, nu a fost de rea intenţie”, a explicat Marcel Ciolacu.

    Liderul PSD i-a recomandat ministrului Rafila să facă modificări în ceea ce priveşte echipa de comunicare.

    „Trebuie să lucreze mai bine cu echipa de comunicare de la minister sau să o schimbe”, a precizat Ciolacu.

    Discuţiile au apărut luni, după ce ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, i-a îndemnat pe românii de până la 40 de ani să ridice prescripţia pentru pastilele de iodură de potasiu cât mai repede.

    „Îndemn pe toată lumea, toate persoanele de până la 40 de ani, să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripţia pentru pastilele de iodură de potasiu”, a declarat luni Rafila.

    Ulterior, Ministerul Sănătăţii a venit cu precizări spunând că mesajul nu este nou, că este o măsură de prevenţie şi că administrarea de pastile de iodură de potasiu se face numai în caz de expunere după un incident nuclear.

    „Este contraindicată administrarea preventivă a comprimatelor. Încă de la începutul conflictului din Ucraina, Ministerul Sănătăţii s-a preocupat de procurarea pastilelor de iod şi a iniţiat o campanie de informare a populaţiei referitoare la modul de utilizare a acestora. Distribuţia către populaţie se face în mod gratuit pe baza prescripţiei eliberată de către medicul de familie. Aceasta nu este o noutate, ordinul de ministru care reglementează activitatea este în vigoare încă din 23 iunie 2022. Pastilele de iod se eliberează în peste 2.500 de farmacii, lista acestora regăsindu-se se pe site-ul Ministerului Sănătăţii”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

  • Ion Cristoiu: Alexandru Rafila a dispărut pur şi simplu dintr-un sondaj de opinie, deşi Stalin a murit de mult

    Am acasă, în biblioteca personală, pe unul din rafturile dulapului rezervat cărţilor despre Rusia de la ţari la Putin, trecînd prin Rusia Uniunii Sovietice, o lucrare monumentală:

    „The Commissar Vanishes: The Falsification of Photographs and Art in Stalin’s Russia” de David King, apărută la Metropolitan Books în 1997.

    După cum îi spune şi titlul, Comisarul dispare: Falsificarea fotografiilor şi operelor de artă în Rusia lui Stalin, lucrarea abordează o realitate unică în felul ei în Istoria contemporană:

    Pe vremea lui Stalin fotografiile şi operele de artă erau falsificate în funcţie de interpretarea trecutului în interesul prezentului.

    Stalin, de exemplu, apărea într-o fotografie de pe vremuri împreună cu Trotski. Da, dar Trotski devenise între timp duşman al poporului. Fotografia cu Stalin care şi Trotski se găsea în cărţi, în publicaţii era falsificată în aşa fel încît Trotski nu mai apărea lîngă Stalin, ca să nu mai spun că nu mai apărea de loc.

    Mi-am amintit de această lucrare zilele trecute, cînd a fost publicat cu mare huiet sondajul Avangarde realizat în perioada 22-31 iulie 2022 la comanda PSD.

    Anterior CURS dăduse publicităţii un sondaj de opinie, realizat între 11-22 iulie 2022 avînd printre altele o întrebare privind Încrederea în personalităţile publice şi politice. Pe primul loc la acest capitol se găsea Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, cu un procentaj de 30%

    Pe locul al doilea se afla Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, cu un procentaj de 28%.

    Evident, cînd s-a dat publicităţii sondajul Avandarde, am fost curios să văd pe ce loc se află la capitolul Încredere, în acest sondaj, Alexandru Rafila.

    Ei, bine, Alexandru Rafila nu apare în acest sondaj.

    Nu e vorba că nu mai e pe primul loc (acesta fiind ocupat de Marcel Ciolacu, de data asta cu un procentaj de 25%). E vorba că nu mai e de loc!

    Cum dracu? Mi-am zis.

    Sondajul CURS a fost realizat între 12-22 iulie 2022.

    Sondajul Avangarde a fost realizat între 22-31 iulie 2022.

    Să se fi schimbat atît de spectaculos opţiunile românilor în cîteva zile încît cel care era pe primul loc acum nu mai e de loc?

    Cercetarea felului în care a fost realizat sondajul Avangarde ne lămureşte.

    Întrebarea privind Încrederea sună astfel:

    „În continuare vă vom citi o listă de politicieni şi personalităţi din România. Vă rugăm să ne spuneţi dacă mai degrabă aveţi încredere sau mai degrabă nu în fiecare dintre el”.

    De ce lipseşte Alexandru Rafila din sondaj?

    Pentru că el n-a fost inclus pe lista de politicieni şi personalităţi!

    Cine o fi ordonat să fie scos de pe listă?

    Stalin, cumva?!

     

    NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro