Tag: al doilea razboi mondial

  • Tribul care venerează spiritul unui soldat american. Speră ca acesta să se reîntoarcă cu Coca-Cola, televizoare şi medicamente – FOTO

    În fiecare an, pe 15 februarie, rezidenţii unui mic sat de la baza vulcanului activ Mount Yasur de pe insula Tanna, Vanuatu, îi aduc un omagiu spiritului soldatului american care „este mai puternic decât Iisus”, informează Daily Mail.

    Cei mai în vârstă se îmbracă în uniforme militare americane şi defilează, iar alţii îşi pictează “SUA” pe piept, cu vopsea roşie. Apoi, la final, ridică steagul american.Tribul crede că soldatul cu pricina John Frum se va întoarce într-o zi şi va aduce cu el bogăţie, noroc şi cadouri din America.

    Cel mai probabil John Frum nu este o singură persoană, ci mai degrabă un cumul de soldaţi. Numele John Frum vine de la felul în care se prezentau soldaţii americani „Hi, Im John from New York”. În timpul celui De-Al Doilea Război Mondial aproximativ 300.000 de soldaţi americani au stat pe insulă pregătiţi pentru conflictul Japonia.

    După război, soldaţii „John Frum” au părăsit insula şi odată cu ei şi bogăţiile aduse de americani.

    În 2006, un jurnalist de la publicaţia Smithsonian Magazine a vizitat insula, iar leader-ul de atunci a declarat că „dacă ne rugăm lui John, el o să se întoarcă cu multă bogăţie”. „John este un spirit. Ştie tot. Este chiar mai puternic decât Iisus. A promis că se va întoarce cu multe bogăţii (Coca-Cola, televizoare, ceasuri, medicamente etc) dacă ne vom ruga”, a adăugat el.

    „În fiecare zi de vineri membrii cultului merg la baza vulcanului şi ridică steagul american, câteodată şi pe cel francez. Iar pe 15 februarie sărbătoresc ziua lui John Frum, fac puţin teatru, dansează, este o sărbătoarea anuală”, a declarat Ben Bohane, foto-jurnalist care trăieşte în Vanuatu.

  • Povestea celei mai importante agente secrete din România din al Doilea Război Mondial

    Cartea “Vera Atkins. Povestea celei mai importante agente secrete originare din România din al Doilea Război Mondial”, de William Stevenson, a apărut la editura Polirom, în colecţia “Hexagon”, în traducerea lui Ciprian Şiulea.

     Potrivit site-ului editurii Polirom, Vera Maria Rosenberg, născută în România în 1908, era foarte tânără când a fost recrutată de serviciile de informaţii britanice. În acea perioadă frecventa înalta societate bucureşteană şi devenise o apropiată a ambasadorului german Friedrich Werner von der Schulenburg.

    Vera şi-a schimbat numele pentru a-şi ascunde originea evreiască, iar, după stabilirea în Marea Britanie, a participat la numeroase misiuni secrete, în care s-a remarcat prin curaj şi inteligenţă. A avut o ascensiune rapidă, ajungând în fruntea SOE, serviciul de operaţiuni speciale creat de Winston Churchill. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, agenţii săi s-au infiltrat în spatele liniilor inamice, au sprijinit luptătorii din mişcările de rezistenţă, au distrus obiective vitale, i-au ajutat pe piloţii aliaţi să evadeze şi au transmis informaţii Londrei.

    William Stevenson, pe care Vera Atkins l-a autorizat să-i scrie biografia, a studiat documente desecretizate recent şi i-a intervievat pe cei care au cunoscut-o, pentru a reconstitui cât mai fidel viaţa şi personalitatea celei care continuă să fie şi astăzi un model pentru serviciile de informaţii din întreaga lume.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a ajuns un muzician genial, cu părinţi iubitori, unul dintre cei mai monstruoşi nazişti

    Nimic nu ar fi indicat că Reinhard Heydrich avea să devină unul dintre cei mai îngrozitori monştri nazişti; el a avut părinţi iubitori, o familie frumoasă şi a fost un muzician genial. Cu toate acestea, figura sa a fost atât de emblematică, încât moartea sa, din 1942, a fost un moment marcant în cel de-al doilea război mondial, relatează Dailymail.

    Sunt puţine clădiri din Praga care produc o impresie mai puternică decât Palatul Wallenstein. Clădit în sec. 17, este un edificiu baroc uriaş şi somptuos.

    Acum clădirea găzduieşte senatul Republicii Cehia, dar a fost mereu asociată cu simbolurile puterii, iar într-o seară de mai, în 1942, acest lucru a fost, poate, mai evident decât oricând.

    Naziştii erau prezenţi la un spectacol prezentat de un cvartet, care interpreta opere ale unui compozitor german.

    Născut în familia unui compozitor, Heydrich ştia deja la şase ani să citească partituri şi să cânte la vioară şi pian. Niciun indiciu din copilăria sa nu ar fi indicat ceea ce a avea să devină. În tinereţe nu a fost atras de comunişti şi s-a alăturat unei facţiuni de menţinere a ordinii, numită Frei-korps unit, dar potrivit istoricului care i-a scris biografia, Robert Gerwarth, nu există nicio dovadă cum că germanul ar fi fost implicat în vreun conflict. Mai mult, se pare că nu era simpatizant a niciunei ideologii politice, deşi ulterior a susţinuit că a fost membru al organizaţiei care avea să devină Partidul Nazist de Dreapta.

    Însă implicarea în Frei-korps unit l-au învătat pe Reinhard Heydrich că violenţa este parte inseparabilă de politică. În 1922 s-a înscris în marină, unde au început să se facă simţite răutatea şi ambiţia sa.

    Deşi existau zvonuri că avea înaintaşi evrei, acest lucru nu l-a împiedicat să fie ofiţerul responsabil de investigaţii antisemite. Zvonurile erau nefondate, dar au continuat să-l bântuie iar verva dovedită ulterior naziştilor în procesul de exterminare al evreilor era motivată şi de dorinţa sa de a dovedi că nu are nicio legătură cu seminţia iudaică.

    În 1930 a cunoscut-o pe Lina von Osten şi în numai câteva săptămâni s-au căsătorit. Dar  tânără din Berlin s-a plâns superiorilor lui Heydrich că şi ea era logodită cu tânărul soldat. A fost exclus din armată, iar situaţia financiară precară a familiei sale nu-i permitea să rămână neangajat.

    Pentru că îşi dorea să fie tot cadru militar, a acceptat propunerea de a înfiinţa o divizie de securitate în cadrul unei organizaţii. Aceasta era partidul nazist iar cel care i-a făcut propunerea venise din partea lui Heinrich Himmler.

    Reinhard Heydrich este cel care a înfiinţat şi dezvoltat Gestapo, care a semănat teroare în tot continentul. El este cel care a gândit şi pus la punct asasinarea a mii de evrei.
     
  • Putin iese la atac: “O discuţie despre Kaliningrad implică şi o discuţie şi despre Transilvania”

    Vladimir Putin, a declarat, într-un interviu acordat Bloomberg, că dacă cineva doreşte să dezbată subiectul Kaliningrad, atunci trebuie discutat şi subiectul privind frontierele din estul şi centrul Europei stabilite după cel de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv chestiunea privind Transilvania, potrivit Mediafax.

    “Dacă cineva doreşte să înceapă să revizuiască rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial, ei bine, haideţi să încercăm să dezbatem subiectul. Dar atunci trebuie să dezbatem nu numai subiectul Kaliningrad ci întregul ansamblu, începând de la partea estică a Germaniei până la Liov, care a făcut parte din Polonia, şi tot aşa. Există de asemenea subiectul cu Ungaria şi România. Dacă cineva vrea să deschidă Cutia Pandorei (…), mergeţi înainte.(…)”, a spus preşedintele Rusiei, răspunzând la întrebarea dacă ia în considerarea să înapoieze Angelei Merkel regiunea Kaliningrad, citat de Hungary Today.

  • Papa Francisc: ”Este unul dintre cele mai înfricoşătoare locuri de pe planetă”

    Papa Francisc a făcut o vizită istorică vineri la Auschwitz-Birkenau, fostul lagăr de concentrare nazist,unde s-a rugat în tăcere pentru cei mai mult de 1 milion de oameni care au murit în cel de-al Doilea Război Mondial.

    Preşedintele Congresului Evreiesc Mondial a elogiat vizita suveranului pontif.

    Papa Francisc s-a plimbat singur şi în tăcere pe pământul fostului lagărul de concentrare şi exterminare nazist.

    De asemenea, Papa Francisc s-a întâlnit cu supravieţuitori înaintaţi în vârstă ai lagărului de concentrare, sărutându-i pe obraji şi vorbindu-le blajin. Suvernul Pontif se afla în cea de-a treia zi a unei vizite oficiale în Polonia, ce marchează 1,050 de ani de la creştinarea polonezilor. Vizita va dura cinci zile.

    Francisc a devenit cel de-al treilea suveran pontif care a păşit dincolo de porţile principale de la Auschwitz, pe sub descrierea infamă “Arbeit Macht Frei” (“Munca te eliberează”).

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Pastila-minune a lui Hitler: cum erau ”dopaţi” soldaţii germani în cel de-al Doilea Război Mondial

    În 1972, Heinrich Böll a câştigat premiul Nobel pentru literatură. Dar înainte să devină scriitor, el a făcut parte din armata germană. Luptând pe multe fronturi în multe ţări printre care România, Franţa Ungaria şi Uniunea Sovietică, Böll trimetea frecvent scrisori familiei în Köln. 

    Una dintre aceste scrisori, mai exact cea scrisă în data de 20 mai 1940, conţinea nu numai informaţii referitoare la starea lui, ci şi o rugăminte: „ Puteţi, poate, să mai obţineţi nişte Pervitin pentru proviziile mele?”

    Vezi aici care a fost pastila-minune a lui Hitler: cum erau ”dopaţi” soldaţii germani în cel de-al Doilea Război Mondial

  • Misterul tunelurilor antice pe sub Marea Neagră care leagă România de Turcia. De cine au fost construite?

    Perioada comunistă a fost un fenomen de ştergere a memoriei colective. Dacă înainte de al doilea război mondial, marea majoritatea  românilor era semianalfabetă, în epoca socialistă românii au învăţat carte dar doar ce au vrut comuniştii.

    Ce a existat înainte de 1945 şi nu convenea noii puteri a fost trecut în uitare, rămânând doar zvonuri, legende, folclor. Aşa se întâmplă că avem legenda tunelurilor din Carpaţi dar şi de sub Marea Neagră. Şi nimeni, dar nimeni nu poate să vină hotărât să spună că nu există. Din păcate nici că există. Aşa că vă prezentăm o parte din folclor, zvonuri şi legende.

    Negoţul cu oi era înfloritor înaintea izbucnirii Primului Război Mondial. Dobrogenii creşteau mii de oi pentru a le duce în Imperiul Otoman şi a câştiga bani frumoşi. Interesant este faptul că exportul nu se realiza nici pe uscat şi nici cu vasele, ci prin două tuneluri de dimensiuni impresionante pe sub Marea Neagră.

    Conform relatării dintr-o cronică de peste 100 de ani, din sudul Dobrogei actuale şi din Cadrilater pornesc două tuneluri subterane care traversează Marea Neagră, informează efemeride.ro.. Acestea erau folosite cu precădere de ţărani pentru a-şi transporta turmele de oi în Imperiul Otoman şi în ţările din Peninsula Asia Mică.

  • Cum îi vedeau americanii pe români în anii ‘40

    După doi ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, la 12 decembrie 1941, România este presată de Germania să declare război Statelor Unite ale Americii.

    Deşi americanii au răspuns abia în iunie 1942, în aceste 6 luni ei s-au interesat de comportamentul şi obiceiurile românilor. Aşa se face că agenţia guvernamentală însărcinată cu propaganda (Office of War Information) o angajează pe antropologul Ruth Benedict să scrie un studiu despre cultura şi comportamentul românilor.

    Vezi aici cum îi vedeau americanii pe români în anii ‘40