Tag: administratie

  • Cod galben de ploi puternice în 28 de judeţe ale ţării

    Un număr de 28 de judeţe se vor afla sub Cod galben de instabilitate atmosferică de luni seară până marţi la prânz, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie. De marţi după-amiază până vineri, ANM anunţă ploi îndeosebi în jumătatea de nord a ţării.

    Avertizarea intră în vigoare luni la ora 18:00 şi expiră marţi la ora 12:00 şi anunţă instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ.

    În Oltenia, Moldova şi local în Muntenia, Transilvania şi Maramureş vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

    În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în Moldova şi în zona de munte, 40…60 l/mp.

    Ploi şi manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în restul teritoriului, iar în sud-est şi vest vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale în general de 45…55 km/h.

    Avertizarea vizează judeţele Maramureş, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Caraş Severin, Hunedoara , Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Teleorman şi Olt.

    Începând de marţi după-amiază şi până vineri, va ploua însemnat cantitativ îndeosebi în jumătatea de nord a ţării.

  • Americanii dau o lovitură întregii lumi: Trump cumpără aproape toate stocurile de Remdesivir din lume. Acesta este unul dintre singurele medicamente care au efect împotriva Covid-19

    Statele Unite au cumpărat aproape întreaga rezervă globală de Remdesivir, unul dintre singurele două medicamente dovedite că ar funcţiona în tratarea Covid-19, potrivit The Independent.

    Remdesivir, un medicament utilizat anterior împotriva Ebola, a demonstrat că reduce timpul de recuperare pentru pacienţi infectaţi cu Covid-19. Acesta este produs în exclusivitate de gigantul farmaceutic Gilead Sciences.

    Astfel, administraţia Trump a anunţat că a cumpărat 500.000 de doze de Remdesivir. Acest nivel reprezintă întreaga producţie Gilead pentru luna iulie, precum şi 90% din producţia companiei pentru august şi septembrie.

    Decizia SUA de a cumpăra stocuri de medicamente va afecta întreaga lume, întrucât nimeni nu va mai găsi Remdesivir în următoarele luni.

    Departamentul de Sănătate din cadrul administraţiei SUA l-a lăudat pe Donald Trump, susţinând că el a încheiat „o tranzacţie foarte bună”.

    „Atât cât putem, vrem să ne asigurăm că orice pacient american care are nevoie de remdesivir îl poate obţine. Administraţia Trump face tot ce îi stă în putere pentru a învăţa mai multe despre tratamentele pentru Covid-19 şi pentru a asigura accesul poporului american la acestea”, a spus Alex Azar, secretarul Departamentului de Sănătate.

  • 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS: Cine este Gabriela Nistor, director general adjunct retail banking, Banca Transilvania

    Parcursul Gabrielei Nistor în cadrul Băncii Transilvania a început în urmă cu 25 de ani, iniţial ca ofiţer de credite la Cluj-Napoca. Ea a avansat apoi, pas cu pas, ca şef serviciu marketing (1995), director direcţia carduri (1999), director vânzări carduri şi dezvoltare produse (2003), director retail banking (2005) şi director executiv retail banking (2008); din 2007 este şi membru în consiliul de administraţie al băncii. Înainte de a-şi dezvolta cariera în domeniul bancar a lucrat în cadrul primăriei din Cluj-Napoca, ca economist la Petrom. 

  • Nicuşor Dan: Troleibuzul în flăcări ilustrează perfect incompetenţa administraţiei Firea

     Nicuşor Dan a postat, duminică, pe Facebook, imagini video cu troleibuzul care a luat foc în mers pe Bulevardul Lascăr Catargiu, spunând că „ilustrează perfect incompetenţa administraţiei Firea şi în privinţa transportului în comun”.

    „Troleibuzul în flăcări ilustrează perfect incompetenţa administraţiei Firea şi în privinţa transportului în comun”, scrie Nicuşor Dan pe pagina de Facebook.

    Dan cere explicaţii publice de la primarul general, Gabriela Firea, şi de la directorul STB, despre care Nicuşor Dan afirmă că „a fost trimis de doamna Gabriela Firea la conferinţa mea de presă de vineri pentru a mă sabota, alături de viceprimar şi alţi angajaţi ai STB şi ai Primăriei. Acestea sunt preocupările STB şi ale doamnei Firea, nu modernizarea parcului auto al STB”.

    „Este inacceptabil ca viaţa oamenilor să fie pusă în pericol pentru că parcul auto al STB este învechit, troleibuzele, autobuzele, tramvaiele sunt absolut mizerabile, iar toate achiziţiile făcute de doamna Firea sunt cel puţin dubioase”, mai spune Nicuşor Dan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vremea. ANM, informare de ultimă oră: sudul-estul şi centrul ţării, cele mai afectate zone. Cât ţine vremea rea

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o informare meteo de vreme rea valabilă pentru sudul, sud-estul şi centrul ţării, până miercuri.

    De marţi ora 10:00 până miercuri ora 8:00, în sudul, sud-estul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

    Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină şi vijelii.
    Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp şi izolat 30…40 l/mp, îndeosebi în estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi în Dobrogea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • Administraţia Emmanuel Macron a pierdut majoritatea în Camera inferioară a Parlamentului Franţei

    Administraţia Emmanuel Macron a pierdut majoritatea în Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, în contextul formării unui nou grup parlamentar, informează site-ul 20minutes.fr.

    Şapte deputaţi din cadrul formaţiunii Republica în Mişcare (LREM) au trecut marţi la grupul parlamentar Ecologie, Democraţie, Solidaritate, care s-a prezentat ca fiind “independent”, “nici la putere, nici în opoziţie”.

    În acest context, formaţiunea Republica în Mişcare (LREM, centru) are acum 288 de locuri în Adunarea Naţională, sub nivelul majorităţii, de 289 de locuri.

    Noul grup intenţionează să contribuie la “ambiţia puternică de transformare socială şi ecologică”, “să răspundă la urgenţa ecologică, să modernizeze democraţia, să diminueze inegalităţile sociale şi teritoriale”.

    “Vom impulsiona şi vom susţine toate deciziile care se ridică la înălţimea acestei mize, dar vom şti să ne opunem în alte cazuri”, avertizează grupul parlamentar condus de Matthieu Orphelin şi de Paula Forteza.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţul petrolului a ajuns la un nivel minim istoric si a trecut pentru prima data pe minus. Ce s-a întâmplat de fapt

    Preţul petrolului WTI, de referinţă pe piaţa americană, s-a prăbuşit până la o valoare istorică de 1 cent, iar apoi a trecut în teritoriul negativ, pentru prima dată în istorie, potrivit foxbusiness.com.
     
    Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI) pentru petrolul brut a scăzut cu peste 108%, până la -1,43 dolari pe actiune futures tranzactionata.  Această vânzare este la cel mai redus nivel de la momentul în care au început să se înregistreze aceste valori, în martie 1983. Cererea pentru petrolul brut este proiectată să scadă până la 29 de milioane de barili pe zi luna aceasta, potrivit datelor Administraţiei Internaţionale a Energiei, citate de foxbusiness.com.
     
    O activitate economică mai scăzută se traduce printr-o cerere mai mică a petrolului crud şi a produselor derivate din acesta, precum benzina şi combustibilul pentru aeronave. WTI a pierdut anul acesta 82% din valoare.  
     
    Preţurile de referinţă ale petrolului în Statele Unite au ajuns în teritoriul negativ după ce s-au prăbuşit până la un cent, odată cu prăbuşirea cererii cauzate de pandemia de coronavirus – ceea ce înseamnă că producătorii ar putea să îi plătească în curând pe furnizori pentru a scăpa de acesta, potrivit Financial Times. 
    Prăbuşirea record de luni, 20 aprilie, ar putea însemna că cei care tranzacţionează petrolul au probleme legate de accesarea capacităţii de stocare dintr-un hub de rafinare american aflat în Cushing, Oklahoma, despre care se crede că va fi plin în următoarele săptămâni. 
     
    UPDATE: La putin dupa ora 22, luni, 20 aprilie, pretul petrolului WTI scazuse la -35 dolari/baril.
  • Povestea lui Richard Kinder, fondatorul celei mai mari companii de infrastructură energetică din SUA

    Richard Kinder s-a născut în Cape Girardeau, Missouri, în 1944. El a obţinut o diplomă de licenţă în 1966 şi una de doctor juris (doctorat în jurisprudenţă) doi ani mai târziu, ambele la Universitatea Missouri.
    Antreprenorul şi-a început cariera în domeniul energiei, ca avocat al companiei Florida Gas Transmission, proprietarul afacerii respective fiindu-i prieten încă din liceu. Ulterior, după o serie de fuziuni, Florida Gas Transmission a devenit Enron Corporation. Între 1990 şi sfârşitul anului 1996, Kinder a ocupat funcţia de preşedinte şi director operaţional al acesteia. În 1996 s-a căsătorit cu Nancy McNail, după un alt mariaj. În acelaşi an, în luna decembrie, a demisionat pentru a-şi înfiinţa propriul business, o companie de transport de gaze, alături de un alt prieten din liceu, William V. Morgan. Ulterior, ei au cumpărat Enron Liquids Pipeline pentru 40 de milioane de dolari şi au fuzionat, de asemenea, cu KN Energy. După o serie de achiziţii, dintre care cea mai importantă, compania de gaze naturale şi energie El Paso Corporation, Kinder Morgan a devenit cea mai mare companie de infrastructură energetică din America de Nord.
    Alături de soţia sa, antreprenorul a pus bazele fundaţiei Kinder, cu scopul de a sprijini educaţia şi pentru a proteja împrejurimile Houstonului, oraşul în care locuieşte şi în care se află, de altfel, sediul central al companiei. Prin intermediul acesteia au donat peste 90 de milioane de dolari către diverse instituţii de educaţie, artă şi mediu. Richard Kinder este, de asemenea, preşedintele consiliului de administraţie al Muzeului de Arte Plastice din Houston şi ocupă funcţia de preşedinte al Fundaţiei Kinder. Anterior, a servit ca membru al consiliului de administraţie pentru Baker Hughes, Transocean şi Waste Management, ca membru al consiliului naţional al Institutului Smithsonian şi ca preşedinte al consiliului de administraţie al Asociaţiei Interstatale a Gazului Natural din America. Republican înrăit, Kinder s-a implicat şi în viaţa politică, făcând campanii pentru George W. Bush în 1992 şi 2004, pentru John McCain în 2008 şi pentru Kay Bailey Hutchison şi Tom DeLay. În prezent, antreprenorul are o avere de 6,1 miliarde de dolari, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, anul trecut clasându-se pe poziţia 67 în topul celor mai bogaţi oameni din Statele Unite.
    Compania Kinder Morgan operează circa 137.000 de kilometri de conducte prin care transportă, printre altele, gaze naturale, petrol rafinat, ţiţei şi dioxid de carbon. De asemenea, compania stochează şi manevrează o varietate de produse şi materiale în cele 152 de terminale pe care le deţine, cum ar fi: benzină, combustibil pentru aeronave, etanol, cărbune, cocs şi oţel. Aproximativ 38% din gazele naturale din SUA sunt transportate de Kinder Morgan. În 2017, ultimul an pentru care există date disponibile, businessul a înregistrat venituri de 13,7 miliarde de dolari, iar în 2019 şi-a desfăşurat operaţiunile cu o echipă de aproximativ 11.000 de angajaţi. 

  • Câţi angajaţi are statul şi câţi dintre ei ar putea ajunge în şomaj tehnic

    Numărul salariaţilor bugetari era, la începutul acestui an, potrivit datelor Ministerului de Finanţe, de 1,24 de milioane, reprezentând 22% din cei 5,62 de milioane de salariaţi activi, raportaţi de Ministerul Muncii la nivelul aceleiaşi perioade.

    Dintre aceştia, potrivit sursei citate, 589.000 lucrau în administraţia centrală şi 443.900 în administraţia locală.

    Premierul Ludovic Orban şi ministrul muncii Violeta Alexandru au anunţat că o parte a angajaţilor statului vor intra în şomaj tehnic, cu rândul (jumătate din angajaţi lucrează 15 zile, iar 15 zile sunt în şomaj tehnic şi se face apoi schimbul). Dar nu toţi angajaţii vor ajunge în şomaj. Nu vor ajunge poliţiştii şi medicii sau cei din zona Ministerului Muncii de exemplu. Cât despre profesori, ministrul de resort a spus zilele trecute că nu se pune problema şomajului tehnic pentru ei.

    Aşadar, nu intră în şomaj cei 131.000 de poliţişti, cei 72.200 de militari, cele 16.800 de angajaţi de la nivelul Ministerului Săntăţii, cei 66.500 de angajaţi din Sănătate (finanţaţi din fondul naţional unic de asigurări de sănătate), cei 134.300 de angajaţi din reţeaua sanitară a administraţiei locale (finanţaţi integral sau parţial din venituri proprii). Şi nici cei 4.000 de angajaţi ai Ministerului Muncii.

    Învăţământul de stat are 289.600 de angajaţi, la nivelul Minsterului Educaţiei, peste 1.400 de angajaţi ai administraţiei locale şi 65.600 de angajaţi în învăţământul superior (aceştia din urmă fiind finanţaţi din venituri proprii, potrivit Finanţelor). Prin urmare, nu intră în şomaj 429.000 de angajaţi din structurile militare, de ordine publică şi din sănătate. Dacă sunt adăugaţi şi angajaţii din educaţia primară şi gimnazială (peste 290.000 de angajaţi) şi universitarii care se autofinanţează (65.600) avem spre 780.000 de angajaţi, adică 65% din numărul angajaţilor statului care nu intră deloc în şomaj.

     

  • În timp ce mare parte din administraţia publică lucrează homework pe salarii neatinse, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, sectorul privat se închide, trimite oameni în şomaj, pe salarii mult mai mici, sau cei care lucrează vor avea salariile tăiate

    În timp ce marea majoritate a sectorului bugetar o freacă “ homework”/ “telework”/ “remote work”, păstrându-şi veniturile intacte, sectorul privat este, iarăşi, pus la zid prin trimiterea în şomaj tehnic, pe salarii diminuate şi plafonate. Se impune demararea unei reforme profunde în toată administraţia publică pentru a o eficientiza şi pentru a scoate bugetul de sub starea  asediu

    Recentele măsuri adoptate de guvern(OUG 29/2020 publicată în Monitorul Oficial nr.230 din data de 21 martie 2020) pentru susţinerea mediului de afaceri, în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus, au pus, din nou, în evidenţă dispreţul  în care  guveranţii tratează angajaţii din mediul privat . Prin această ordonaţă  guvernanţii dău o lovitură consistentă raţionalităţi şi echilibrului, tratându-şi diferit cetăţenii.

        Atât preşedintele  Iohannis cât şi  premierul au folosit în expozeul argumentativ al actului normativ cuvântul , de altfel nobil, solidaritate.

        Să vedem ce înseamnă solidaritate în acest context complex al crizei.

        Prin această ordonanţă se precizează că cei care  pleacă în somaj tehnic vor beneficia de 75%  din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din salariul brut pe economie. Adică undeva pe la 2400 lei.

        Dar ce facem cu cei care aveau salarii de 10.000-20.000 lei. Le sugerăm să mai strangă puţin cureau cum ne învăţa cineva înainte de decembrie 1989.

        Ia să vedem ce se întâmplă în mediul bugetar în această perioadă  de criză.Nimic.

    Mare parte din administraţie lucrează (!?) “homework” pe salarii neatinse, ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

       Acelaşi buget trebuie să plătească pentru angajatul din mediul privat maxim 2400 lei, iar pentru cel de la stat, fără număr, conform doctrinei mantrice “ Noi dăm “ a  celor aflaţi la butoane.

       Dar cu solidaritatea cum ramâne ? Este criza , dar hai s-o suporte în acelaşi fel ambele entitaţi: privată şi de stat.

      Adică  privatul care primeşte  maxim 2400 lei trebuie să fie solidar cu directorul de la nu-ştiu-ce instituţie, plantat acolo de “influencerii” lui politici,  care la un salariu de 20.000 lei mai are şi spor de calculator(şi Solitair-ul este pe calculator, sic!) de 15 %.

       Pai 15% din 20.000 este cam cât primeşte privatul în perioada şomajului tehnic.Halal solidaritate !

     Această mărinimie bugetară are loc într-un context total nefavorabil. Bugetul este  pe drumul cimitirului, este praf si pulbere, iar cifrele despre deficit sunt dărâmătoare. Are găuri mai multe decât un svaiţer elveţian de calitate, încât nici Dunlop şi Michellin, la un loc, n-ar putea să-l peticească.

    Intreaga clasă politică calată,  în exclusivitate, numai pe rentă a trolat bugetul de stat, iar economiei i-a distrus imunitatea.

        Parcă vorbeaţi, cândva, de un guvern al tuturor românilor !

       Vrem egalitate, dar nu pentru căţei, spunea Grigore Alexandrescu…în fabula “Câinele şi căţelul”….Probabil această fabulă i-a inspirat şi pe autorii actului normativ !

     Dar mai apare o problemă,pentru că tot suntem la capitolul fabule,  furnica(privată) s-a cam săturat să întreţină greierul(bugetar).

    Iată că în acestă perioadă deosebit de  grea fragilizatul sector privat mai primeşte o lovitură de imagine-“tot mai bine e la stat”. Nici criza nu-l atinge, statul este patronul ideal. Seducatorul sector de stat intră în criză şi mai intărit ca oricând. Premiumizarea  pe timp de criza a bugetarilor, prin menţinerea avantajelor, constituie un afront pentru toti angajaţii din mediul privat. 

    Dacă se vorbeşte de democratizarea virusului-oricine poate să-l ia, atunci să vorbim şi de egalitate în faţa crizei. Nu pentru unul mumă, iar pentru altul ciumă( cam neinspirată zicala pentru aceste vremuri).

    Coronavirusul a  adus discriminări şi mai mari pe piaţa veniturilor între cele două sectoare de activitate, cel privat fiind plafonat iar cel de stat menţinăndu-şi salba de avantaje. Fiecare cu angajatorul lui, după cum şi la ales, puncta ironic un beneficiar al multor avanataje nemeritate.

    Mulţi au crezut că aceast pandemie generatore de criză economică va scrie  epitaful dezmăţului bugetar, dar s-au înşelat amarnic.

    Administraţia publică cazează acum aproximativ 1,2 milioane de angajaţi, după unele păreri ar fi necesari cam 800.000  de lucrători(da, lucrători).

    Criza aceasta este un prilej de porni o retructurare masivă a administraţiei publice astfel încât să rămână “on board”  doar cei care-şi fac treaba la nivel de Oscar, iar cei cu atitudine de Divă, aroganţi şi nazuroşi  să părăsească corabia.

    Când ai un buzunar rupt nu mai bagi bani în el, ci îl coşi.

    Ar fi un eveniment de pedigree pentru actuala putere, dacă  ar avea curajul să pună piciorul în prag şi să restructureze întreaga administraţie publică. Sprijinul opiniei publice există la niveluri maxime. Lucrătorii din această structură sunt invidiaţi la cele mai înalte cote pentru nivelul înalt al salarizării, în contradicţie cu nivelul scăzut de muncă şi, nu în ultimul rând, cu nivelul redus de şcolarizare, mulţi fiind doar cursanţi ai Şcolilor  de Vară.

    Motivaţia restructurării, pe langă suprapopularea structurii,  constă şi în faptul că livrabilul bugetar este de slabă calitate, atârnând ca un lest de gâtul întregii societăţi.

    Este deosebit de riscant pentru Romania să faca surfing pe creasta valului în plină criză coronavirus acompaniată de o administraţie publică hedonistă si necreativă, intrată în sevrajul lui ”more money“, mulţi dintre componentii acesteia fiind sedaţi cu bani publici la nivel de black belt.

    Cu o administraţie publică cladită pe principii fanariote, pe  clanuri, familii  şi pe relaţii amoroase, având ca exponent pe “Mister Solitaire”,   nu se poate depăşi criza actuală.

    Şi, înainte de a da save, m-am gândit la o propunere de restructurare a administraţiei publice după modelul lui Jack Welch(decedat de curând), fost presedinte la GE. A fundamentat conceptul de “curba vitalităţii” pentru a  defini procesul de restructurare din firmă: grupul A, 20% din angajaţi care pun lucrurile în mişcare, fiind indispensabili firmei, grupul B, 70% , esenţiali în ceea ce priveşte bunul mers al lucrurilor, gata oricând să se alăture grupului A, şi grupul C, 10% din angajaţi, neimplicaţi în rezolvarea problemelor,  care trebuie să plece. Această “curbă a vitalităţii” aplicată caţiva ani consecutivi va  elimina toţi dobrinii, şmecherii şi învârtiţii de duzină  din administraţie.

    Este momentul ca şi în sectorul de stat să  se dea competenţei podiumul de mult pierdut, deteriorat grav  de la an la an.

    Băcanu Gheorghe este şef serviciu la o companie privată din domeniul auto.