BusinessMagazin

Tag: adaptare

  • Cea mai nouă generaţie de angajaţi: Z

    De fiecare dată când ne propune un subiect de articol pentru revistă, îl rog să facă o pauză şi să o ia de la capăt, dar mai lent: vorbeşte foarte repede şi ideile pe care le are par să se deruleze în acelaşi ritm. Sunt multe şi diverse – scrie despre marile companii din tehnologie şi despre cele mai noi gadgeturi, dar şi despre piaţa bursieră, festivaluri, fenomene sociale. Şi scrie oriunde; îţi dă senzaţia că este prezent peste tot – şi la conferinţe de presă, şi în redacţie; şi pe site-urile noastre, şi în ediţiile tipărite, dar mai ales pe reţelele sociale. Cel mai uşor îl găsesc pe Facebook, unde răspunde în câteva secunde.
    Alex C. are 22 de ani şi lucrează pentru redacţiile Ziarului Financiar şi Business MAGAZIN de aproximativ doi ani (pare însă că a trecut mult mai mult timp de atunci). Este primul din generaţia „tinerilor” – (aşa cum glumesc numindu-i pe cei de care nu mă despart chiar atât de mulţi ani) şi care fac treabă bună aici.
    Alex este reprezentativ pentru generaţia denumită de ultima literă a alfabetului, Z, cunoscută în literatura internaţională şi drept iGeneration (iGen) şi care îi urmează pe Millennials (Y). Cercetătorii plasează anul naşterii lor undeva între mijlocul anilor ’90 şi mijlocul anilor 2000. Principala lor caracteristică este că au folosit internetul de la o vârstă foarte fragedă, fiind foarte confortabili cu tehnologia şi social media. În timp ce companiile încă se adaptează la caracteristicile mai popularilor mileniali (consideraţi, de majoritatea studiilor, ca fiind cei născuţi începând cu anii 1980 şi până la mijlocul anilor ’90), tinerii Generaţiei Z vin – cu viteză – din urmă. Potrivit unui studiu publicat în 2018 de Naţiunile Unite, anul acesta ponderea celor din Generaţia Z ar reprezenta 32% din populaţia de 7,7 miliarde a globului, în timp ce milenialii au o pondere de 31,5%.
    Pe plan local, numărul celor născuţi în perioada 1995- 2010 (reprezentaţi ai generaţiei Z, cu vârste actuale între 9 şi 24 de ani) a fost de peste 3,6 milioane de persoane. Spre comparaţie, cei născuţi în perioada 1980 -1995 (reprezenanţi ai generaţiei Millenials) reprezintă circa 5,2 milioane de persoane, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
    Şi, chiar dacă majoritatea tinerilor născuţi la începuturile generaţiei Z încă studiază – fie la şcoală sau în cadrul unei unităţi superioare de învăţământ – o mare parte dintre ei şi-au început deja şi parcursul profesional. Cine sunt însă ei, ce îi diferenţiază de generaţiile anterioare şi care sunt aşteptările lor de la piaţa muncii? 

     

     

    Generaţia care trăieşte repede


    „Cred că avem avantajul de a gândi foarte creativ. Noi nu am considerat o greşeală coloratul în afara liniilor, ba chiar l-am încurajat drept o nouă perspectivă. Cu toate acestea, chiar dacă suntem muncitori şi devotaţi, cei din generaţia mea se confruntă cu o serie de lipsuri şi îşi pierd uşor interesul faţă de un proiect. Mai mult, noi chiar cred că suntem generaţia despre care se poate spune cu un iz critic că e generaţia care crede că le ştie pe toate. Şi pe termen lung asta ne-ar putea afecta”, se autodescrie colegul menţionat la începutul articolului.
    Majoritatea celor din generaţia pe care o reprezintă îşi doresc fie relaţii la locul de muncă ce sunt caracterizate de egalitate şi flexibilitate, fie vor să lucreze pe cont propriu, potrivit specialiştilor intervievaţi de Business MAGAZIN. „Mizează mult pe autonomie, independenţă şi comunicare online. Preferă mai puţin interacţiunile faţă în faţă”, descrie psihologul Delia Bebi priorităţile acestei generaţii. Chiar dacă diferenţele între mileniali şi Generaţia Z sunt mai puţin accentuate, comparativ cu Generaţia X (născuţi până în 1980), există câteva diferenţe vizibile. „Cei născuţi între 1980 şi 1994 vor să crească extrem de rapid la locul de muncă şi au o toleranţă mai scăzută la frustrare, ceea ce înseamnă că nu au suficientă răbdare să îşi atingă un obiectiv, dacă durează prea mult. Preferă, în general, rezultate imediate şi sunt oportunişti. Au şi aceştia tendinţe antreprenoriale şi pun preţ pe flexibilitatea la locul de muncă. Deoarece cei din Generaţia Z au crescut în medii puţin mai instabile, au o oarecare tendinţă către stabilitate, comparativ cu milenialii, care îşi asumă riscuri mai uşor”, spune ea, subliniind că vorbeşte despre înclinaţii de ordin general – există şi persoane care vor fi excepţia de la regulă.
    Fiind expuşi la social media, cu acces la influenceri care au reuşit să construiască afaceri de succes, urmează şi ei la rândul lor acelaşi tipar, potrivit psihologului. Ea consideră însă că deoarece au avut o copilărie puternic digitalizată, sunt mai expuşi şi vulnerabilităţilor. „Ceea ce îi influenţează foarte mult este mediul şi, în special, cei de aceeaşi vârstă, cu care relaţionează (prieteni, colegi etc). Dacă văd în jur exemple negative, vor fi şi ei mult mai pasibili să afişeze acelaşi gen de comportament”, crede ea.
    Mihaela Feodorof, executive coach şi business consultant, descrie angajatul din Generaţia Z ca fiind „un partener pentru manager. Îşi exprimă cu uşurinţă opiniile sau are nevoie de contexte în care să şi le poată exprima”. Conform unui studiu întreprins de Yourway (direcţie de business axată pe oferirea de servicii de evaluare şi consiliere pentru studenţi, elevi şi copii începând cu vârsta de 2 ani şi jumătate, parte a companiei Yourway Life & Career Counseling, înfiinţată de Feodorof în urmă cu 9 ani) finalizat la jumătatea lui 2017, în care s-au analizat peste 700 de profiluri ale tinerilor cu vârsta între 8 şi 20 de ani evaluate în perioada 2014-2017, caracteristicile lor de temperament arată astfel: extrovertit (vs. introvertit) – emoţional (vs. raţional) – practic (vs. imaginativ) – flexibil (vs. organizat), cu ponderi cuprinse între 70 şi 80%. „Acum, dacă ar fi să analizăm profilul, o să apreciem capacitatea de adaptabilitate dar s-ar putea să ne deranjeze apetenţa pentru nou, inconsecvenţa sau chiar un focus diminuat pe atingerea obiectivelor. Sigur că orice comportament se poate educa, dar contextul este esenţial în acest demers.”


    Cum motivezi un emoţional să-şi antreneze rezistenţa? Acesta poate deveni provocarea angajatorului. „Punctul forte poate deveni «limitativ» în situaţii de disconfort. Iar esenţa acestui profil este emoţionalitatea, adică un fond care poate ajunge uşor în contexte improprii din cauza relaţiilor cu superiorii, omologii, clienţii, piaţa sau chiar rolul asumat”, analizează Feodorof rezultatele studiului menţionat. Totodată, observă că aceştia au o atenţie sporită acordată lor înşişi, sunt în căutarea echilibrului în viaţă şi au disponibilitatea de a face schimbări radicale profesionale şi/sau personale. „Sunt mai aventuroşi, mai orientaţi spre plăcere, atribute care nu-şi găseau locul în descrierea angajatului din generaţiile anterioare, definite de «unde-i muncă, nu-i tocmeală» şi de «respectarea regulilor şi a ierarhiilor». Pe scurt, aş spune despre ei că sunt vocali, vizibili, conectori şi dornici de nou.”
    Sociologul Alexandru Dincovici, managing partner al Izbiz Consulting, analizează noua generaţie de angajaţi prin prisma lumii în care ei „devin acum angajabili” în raport cu predecesorii lor. Din acest punct de vedere, un aspect deosebit de important este dictat de relaţia lor cu tehnologia şi de posibilităţile pe care aceasta la oferă. „Sunt mult mai conectaţi, au acces mult mai uşor la informaţie, chiar dacă nu ştiu neapărat mai multe decât alte generaţii, dar pe de altă parte aceste puncte forte vin la pachet şi cu o capacitate mai scăzută de concentrare, dată tot de modul în care folosesc şi sunt folosiţi de tehnologie.”
    Mihaela Maranca, director general al companiei de resurse umane Randstad România, a observat că le place să rezolve sarcinile rapid şi nu le este teamă de nou, astfel că „pot fi vectori ai schimbării şi ai îmbrăţişării unei culturi agile, ceea ce reprezintă o resursă vitală pentru companii, astăzi”. Maranca este de părere că ne aflăm în mijlocul unei „revoluţii colaborative”, în contextul în care, în economia globală, colaborarea este esenţială pentru construirea unei organizaţii conectate angajate şi profitabile. Ea se referă nu doar la comunicarea posibilă datorită tehnologiilor, ci la nevoia esenţială de comunicare şi cooperare personală, care se dovedeşte a fi fundamentală pentru generaţiile mai tinere. „Comunicarea şi colaborarea cu colegii nu este doar un factor-cheie al satisfacţiei Generaţiei Z la locul de muncă ci şi un element ce influenţează capacitatea sa de a livra performanţă.”
    Cum altfel mai sunt reprezentanţii Generaţiei Z? „Primele estimări aduc veşti mai bune din partea acestora faţă de generaţia anterioară privind disponibilitatea de a rămâne pentru mai mult timp în cadrul aceleiaşi companii.” Foarte direcţi şi conectaţi la realitate, apreciază atunci când lucrurile le sunt prezentate în mod onest. Sunt încântaţi să lucreze la distanţă, cu toate acestea îşi doresc un birou care să le asigure interacţiunea directă, personală, cu colegii, foarte importantă pentru ei.
    Pentru că sunt mult mai deschişi către lumea din jur, în sensul cel mai larg al termenului, au în vizor mult mai multe opţiuni sau posibilităţi decât aveam noi, de exemplu, ceea ce îi poate face mai relaxaţi şi mai încrezători în capacitatea lor de a se descurca. „Mulţi dintre ei sunt extrem de responsabili şi mult mai cu capul pe umeri decât cei din Generaţia Y, de exemplu, ştiu foarte bine ce vor şi le este uşor să îşi dea seama dacă cineva încearcă să îi păcălească. Pentru un angajator aceste caracteristici ar trebui să fie atuuri veritabile, însă pentru a ajunge acolo trebuie întâi să le ofere un mediu bun de lucru”, constată şi sociologul Alexandru Dincovici.

     

    Aspiraţii de tânăr Z


    „Aşteptările lor sunt cel mai probabil similare cu ale generaţiilor anterioare. Şi ei, ca şi generaţiile anterioare, doresc să îşi urmeze visele. Numai că visele lor s-au schimbat, iar aşteptările sunt pe măsură. Au acces la mai mult, deci visează mai mult şi mai îndrăzneţ, şi sunt dispuşi de multe ori să facă orice pentru a ajunge acolo. Pentru unii, asta înseamnă că nu se vor mulţumi cu puţin şi intrarea lor în câmpul muncii poate fi mai anevoioasă”, descrie Dincovici aspiraţiile celor mai noi dintre angajaţi.
    „Se vede impactul accesului la informaţie, la faptul că văd cum se întâmplă lucrurile în Occident. Faptul că s-au născut înconjuraţi de tehnologie îi ajută să înveţe foarte rapid un nou program sau un nou dispozitiv şi gândesc totul în sensul de aici şi acum”, crede şi Costin Tudor, fondator al platformei de recrutare online Undelucram.ro. Peste 27% dintre persoanele înscrise pe platforma Undelucram.ro se încadrează în Generaţia Z, iar majoritatea acestora sunt interesaţi de secţiunea dedicată studenţilor, unde tinerii găsesc informaţii utile şi au la dispoziţie şi un ghid complet care să îi ajute să îşi competeze CV-ul şi să îşi găsească un job. Costin Tudor crede că cea mai nouă dintre generaţiile care îşi începe evoluţia profesională are aşteptări mai mari de la angajatori, datorită faptului că au observat modul în care evoluează piaţa muncii, îşi doresc să primească cât mai multe beneficii şi să aibă un loc de muncă stabil.
    „De asemenea, Generaţia Z este una complet independentă, ceea ce înseamnă că lucrul în echipă va fi un proces mai complicat, în special când colegii de echipă sunt din generaţiile anterioare. Dar în general vorbim de o generaţie de viteză, care nu ştie şi nu poate să aibă răbdare, ceea ce solicită mult dinamism din partea angajatorilor.”
    Generaţia Z a crescut în timpul crizei, astfel că reprezentanţii acesteia îşi doresc un job stabil, de lungă durată. Ei nu vor trece de la un job la altul, aşa cum o fac Millennials acum, şi caută locuri de muncă mai ales în IT, marketing, software şi domeniul financiar-bancar.
    Printre cele mai răspândite cerinţe ale acestora se numără transparenţa managementului, dorinţa de feedback constant din partea superiorilor şi un pachet de beneficii atractiv. „Cred că piaţa muncii va deveni mai competitivă decât este acum, mai corectă şi mai orientată spre rezultate sau spre meritocraţie. Angajatorii vor fi nevoiţi să fie mai transparenţi în ceea ce priveşte salariul şi mediul de lucru, iar asta îi va ajuta şi pe angajaţi să se evalueze corect, să aibă aşteptări de promovare aliniate cu ceea ce pot să facă.”
    Apoi, conchide Costin Tudor, partea de „social proof” va juca un rol extrem de important: tinerii din Generaţia Z vor să cunoască tot mai multe lucruri despre un angajator direct din mediul online, din medii neutre, lipsite de implicarea angajatorilor. „Doar în acest mod angajatorii vor putea ajunge la angajaţii din Generaţia Z: prin asumare şi transparenţă.”
    Mihaela Maranca constată că există într-adevăr diferenţe între aşteptările angajaţilor în funcţie de generaţia din care fac parte: 33% din cei din Generaţia Z (cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani) – un procent mai ridicat comparativ cu alte categorii de vârstă – îşi doresc de la angajatorul lor training de calitate, 46% din reprezentanţii Generaţiei X (35 – 54 de ani) îşi doresc cel mai mult echilibrul între carieră şi viaţa personală, peste jumătate din millennials (25 – 34 de ani) – oportunităţi de carieră, iar 40% din boomers (55 – 64 de ani) – sănătate financiară. 27% dintre reprezentanţii Generaţiei Z aleg să rămână în compania în care lucrează în prezent dacă aici au ocazia să folosească tehnologiile de ultimă oră; procentul fiind mai ridicat prin comparaţie cu al generaţiilor mai în vârstă.

    Companiile, faţă în faţă cu cei mai noi dintre angajaţi


    „Angajaţii din Generaţia Z sunt tineri responsabili şi dinamici, care acordă un interes ridicat aspectului financiar dar şi posibilităţii de a avea un job care să le permită să îşi demonstreze abilităţile şi să avanseze în carieră. Majoritatea tinerilor din această generaţie sunt dornici să studieze, dar şi să muncească”, a observat şi Irina Panaite, director de resurse umane în cadrul McDonald’s România. Dintre cei peste 5.000 de angajaţi care lucrează în cadrul lanţului de restaurante, aproximativ 1.000 sunt elevi şi studenţi. Compania a dezvoltat şi un program prin care să atragă acest tip de angajaţi – Bursele McDonald’s, prin intermediul cărora premiază anual angajaţii studenţi care dau dovadă de rezultate deosebite la învăţătură şi la locul de muncă. În baza experienţei cu tinerii Z, ea a constatat că pentru ei contează mult şi atmosfera la locul de muncă, echipa, beneficiile extra pe care le oferă angajatorul, precum şi oferirea unor programe de training şi dezvoltare. „Bineînţeles, şi aspectul financiar contează. Însă atunci când studiile primează, se pot identifica şi alte oportunităţi care să motiveze, pe lângă aspectul material.
    Impactul lor pe piaţa muncii este însă deocamdată greu de anticipat, în contextul în care aceasta încă se adaptează la generaţia Millennials.
    Aşteptările lor faţă de piaţa muncii se bazează pe documentare combinată cu planurile lor personale. „Ştiu cât pot câştiga, raportează aceste venituri la nevoile lor şi aici intervine pragmatismul noii generaţii. Nu sunt dispuşi să pună totul la bătaie pentru reuşită, au alte repere ale succesului după care nu mai aleargă aşa cum am făcut noi cu ani în urmă. Din acest punct de vedere considerăm că nu sunt realiste aşteptările lor”, crede Mihaela Feodorof. Angajatorii standard nu au fost pregătiţi să facă faţă întâlnirii cu această generaţie. „Observ însă că fac eforturi mari în acest sens. Investesc în sedii moderne, în programe de well being şi demersuri care ar putea contribui la această convieţuire. Alocă timp şi grijă nevoilor acestei generaţii făcând astfel mai plăcută şi viaţa angajaţilor cu ştate vechi, ceea ce nu este un lucru de neglijat.” Ea spune că aşteaptă de câţiva ani definiţia noii pieţe a forţei de muncă, în care contractul de muncă se transformă într-un contract de servicii. „Cu cât paradigma competenţei se va aplica în acest exerciţiu, în care plus valoarea celui care livrează serviciile de calitate în timp util şi cu zâmbetul pe buze va fi recompensată cu un onorariu corect, cu atât forţa de muncă va fi mai eficientă. În această direcţie mă uit şi cred că această generaţie este responsabilă de schimbarea relaţiei angajat-angajator.”
    Mihaela Maranca crede că provocarea pentru companii vine de la faptul că un procent ridicat îşi doresc să lucreze pe cont propriu sau, conform studiului Randstad Employer Branding realizat anul acesta, 34% dintre ei preferă să lucreze pentru o companie mare, multinaţională. Iar fiindcă tehnologia poate fi considerată cel de-al şaselea simţ al acestei generaţii, organizaţiile trebuie să găsească modalităţi de a încorpora tehnologiile sociale şi digitale la locul de muncă, astfel încât să fie un generator de productivitate şi nu unul de distragere. „Din această perspectivă, angajatorii beneficiază de presiunea indirectă pusă de acest segment de candidaţi, care îi conduce către implementarea soluţiilor digitale în activitatea lor curentă, acolo unde acestea întârzie să apară”, constată directorul general al Randstad. 
    Generaţia Z ar trebui însă înţeleasă şi de abia după aceea începute discuţiile despre integrarea în câmpul muncii. „În acest moment există în continuare o multitudine de companii în care angajatul este văzut la fel ca acum douăzeci de ani, un simplu executant în slujba patronului, şi de cealaltă parte a baricadei o mulţime de tineri care se aşteaptă la faimă şi bani într-un timp foarte scurt, mânaţi de toată seria de poveşti despre influenceri, antreprenori, startup-uri şi unicorni care a pătruns în toată media, dar şi de posibilităţile mai puţin convenţionale de a face bani”, conchide şi sociologul Alexandru Dincovici.

    Ce este generaţia Z?

    „Gen Z”, cunoscută în literatura internaţională şi drept iGeneration (iGen), este generaţia tinerilor care îi urmează pe Millennials (Y). Cercetătorii plasează anul naşterii lor undeva între mijlocul anilor ’90 şi mijlocul anilor 2000, iar un consens asupra momentului de încheiere a anilor lor de naştere nu există în prezent. Principala lor caracteristică este că au folosit internetul de la o vârstă foarte fragedă, fiind foarte confortabili cu tehnologia şi social media.

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Cristina Necula, CFO { Strauss România }

    •   A urmat cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a absolvit un MBA în cadrul City University of New York, SUA.
    •   S-a alăturat companiei Strauss în urmă cu 16 ani şi coordonează o echipă formată din 22 de angajaţi.
    •   Crede că reuşita în orice mediu de afaceri ţine de adaptabilitate: la piaţa în care evoluezi, tendinţele consumatorilor, obiectivele companiei, schimbările legislative şi fluctuaţiile macro economice, şi că succesul de a te adapta în dinamica curentă presupune să îţi formezi o echipă de profesionişti, atât intern cât şi extern, care să poată anticipa schimbările necesare şi să le poată implementa rapid şi corect. 

    Cifră de afaceri (2018): 251 mil. lei
    Profit (2018): 18 mil. lei
    Număr de angajaţi: 250

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Florentina Taudor, director general { Renania }

    •   A devenit general manager al Renania în 2012.
    •   Deţine un EMBA la Bled School of Management, Slovenia.
    •   Principala regulă după care se ghidează în carieră este „lead by example” („condu prin propriul exemplu”).
    •   Consideră că pentru a reuşi în mediul de afaceri local este nevoie de răbdare, de abilitatea de a te adapta rapid la schimbări şi de multă creativitate.
    •   În trecut a lucrat la BCR (Erste Group), Suport Colect (Erste Group), GE Money România şi Motoractive IFN (GE Money România).

    Cifră de afaceri (2017): >130 mil. lei
    Număr de angajaţi (2017): 153

  • 100 cele mai puternice femei din business: Adriana Matache, CFO { Allianz-Ţiriac }

    •   Adriana Matache este CFO-ul Allianz-Ţiriac de anul acesta; ea este un manager cu experienţă în cadrul firmelor de consultanţă PwC şi EY, dar şi în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
    •   Regulile ei pentru reuşita în business sunt:  1. Fă un plan, dar fii pregătit să te repliezi; 2. Fii empatic şi deschis; 3. Fii perseverent; 5. Comunică.
    •   Este de părere că pentru a reuşi în mediul de business din România, în mod specific, este necesară o viteză mai mare de adaptare la nevoile clienţilor, acestea schimbându-se într-un ritm alert.
    •   Domeniul asigurărilor este unul vast – iar competenţele necesare fiecărei poziţii sunt diferite; totuşi, le recomandă celor la început de carieră să participe la diverse evenimente sau stagii de internship care să le permită o mai bună înţelegere a domeniului.
    •   De asemenea, consideră că la început de carieră sunt importante capacitatea de adaptare la schimbare, cât şi atitudinea: „O atitudine pozitivă, cu o dorinţă de implicare în cât mai multe proiecte pentru a asimila cât mai multe cunoştinţe, va fi întotdeauna apreciată şi te va ajuta să decizi paşii următori în carieră”. 

    Prime brute subscrise (2018): peste 1,3 mld. lei
    Profit operaţional: 135 mil. lei

  • Fostul premier Mihai Tudose, către Dăncilă: Una e să tai mere, alta să pleci cu pomul. Veniţi cu variantă de buget adaptată?

    “Ştiu că nu aveţi treabă cu ordonanţa, nu aveţi implicare, dar aţi semnat-o şi trebuie să v-o asumaţi. Spunea mai devreme un lider de grup că nu se poate vorbi de scumpiri şi ieftiniri. În acea energie se susţine că se îngheaţă. Da, la producător, însă d-lei Vosganian mă îndoiesc că dvs cumpăraţi de la producător. Lucruri se duc în sus, nu în jos, cu excepţia procentelor dvs”, a declarat Mihai Tudose.
     
    “În ceea ce priveşte sectorul bancar nimeni nu cred că mă poate acuza că sunt prietenos cu băncile. Una e să tai mere şi alta e să pleci cu pomul, fiindcă toate taxele se regăsesc la români. Şi o întrebare, dacă bugetul României a fost adus în Parlament pe 15 februarie, din cauza acestei OUG şi acum o modificaţi, pentru că înţeleg că va fi modificată, priviţi faptul că nu e bugetul promulgat să reveniţi cu o variantă de buget adaptată? Sau toate efectele se întâmplă în lanţ”, a mai întrebat fostul premier.
     

  • Marius Costin, head of global partnerships & CEO / PayU România: “Comercianţii români ar trebui să ţină cont de o serie de trenduri globale, să fie pregătiţi pentru schimbările legislative şi să îşi adapteze ofertele pentru clienţii care devin din ce în ce mai riguroşi.”

    Carte de vizită
    ¶ A fost numit country manager al procesatorului de plăţi online PayU România în noiembrie 2014
    ¶ Şi-a început cariera în telecom în 2003 (a lucrat mai întâi la Astral Telecom, iar apoi la Telekom România)
    ¶ Cântă la chitară şi face parte dintr-o trupă formată din oameni din industria de IT şi software

  • Cel mai scump ardei iute din lume este cultivat in România. Un kilogram costă între 11.000 şi 25.000 de dolari

    Cel mai scump ardei iute din lume este cultivat în imediata apropiere a Timişoarei de unul dintre foştii viceprimari ai oraşului. Adrian Orza, actual consilier local independent din Timişoara, mare pasionat de agriculturã bio, în special de ardei iuţi, crede că a dat lovitura.
     

    Timişoreanul a reuşit să obţină primele răsaduri de ardei iuţi din soiul Aji Charapita, considerat cel mai scump ardei din lume. Conform siteurilor de specialitate, un kilogram de Aji Charapita costă între 11.000 şi 25.000 de dolari. “L-am primit de la o cunoştinţă de peste ocean, o timişoreancă plecată de ceva ani în America şi care ştie despre pasiunea mea pentru soiuri vechi şi ciudate. E prima dată când încerc. Am văzut că au germinat foarte puţine, semn că sunt valoroase”, spune Adrian Orza. Ardeii provin din Peru, iar de abia de câţiva ani au început să fie cultivaţi şi în Europa, însă cu mare dificultate, pentru că se adaptează foarte greu la alte condiţii climaterice, informează Rador.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • BUSINESS PENTRU ROMÂNIA: Povestea familiei care a construit noul tractor 100% românesc. Cum au reuşit să transforme o fabrică comunistă într-o afacere modernă şi profitabilă

    Fabrici din Austria şi Germania au fost un model pentru Mircea Oltean, care a lucrat ca angajat în perioada comunismului în cadrul uzinei IRUM din Reghin. După Revoluţie, a cumpărat fabrica în care a lucrat, a eficientizat-o, a investit în noi tehnologii, a adaptat oferta şi a reuşit să genereze un business profitabil. Acum, fiul său se angajează într-un pariu şi mai îndrăzneţ: tractorul agricol „made in Romania”, care să concureze cu producătorii mondiali de renume.

    Fabrica din Reghin, de pe malul râului Mureş, are un iz vestic pe care îl observi de la intrare: câteva tractoare sunt aşezate în ordine pe un gazon tuns la milimetru, aleile din piatră te ghidează către diferitele corpuri de clădire aflate aici – doar accentul ardelenesc al portarului îţi amintesc de fapt unde te afli.

    În sala de şedinţe înspre care el mă direcţionează, se află, alături de diplome şi medalii, un tablou cu imaginea dezolantă a fabricii IRUM din trecut, alături de imaginea fabricii moderne din prezent. „Cu treabă bună, le facem pe toate”, mă asigură Mircea Eugen Oltean, directorul general al IRUM, reconfirmând astfel interviul stabilit din scurt. Pare agitaţie, atipic, ar zice unii, pentru un oraş din Ardeal cu circa 35.000 de locuitori: o echipă de televiziune filmează în fabrică, managerii de producţie vin la o şedinţă, montarea unui tablou în holul secretariatului, cu poze ale întregii echipe de management a companiei, este supravegheată de Oltean tatăl şi Oltean fiul.

    Andrei Oltean, fiul, mă conduce în altă sală de şedinţe, mai mare, modernă – un simbol poate al dezvoltării actuale a fabricii cu o istorie de peste jumătate de secol; tatăl se alătură ulterior discuţiei.

    Tânărul Oltean este director de dezvoltare al grupului de afaceri al familiei sale, fiind astfel responsabil de tot ceea ce înseamnă proiecte noi – fie că vorbim despre produse noi şi deschideri de puncte de lucru (în cadrul companiei de comercializare de piese pentru echipamente agricole şi forestiere Maviprod), până la dezvoltarea tractorului TAGRO de către IRUM, care a ţinut titlurile ştirilor după lansarea recentă.

    IRUM Reghin, compania pe care fiul o conduce împreună cu părinţii săi, a fost fondată în anul 1953 cu scopul de a produce, întreţine şi repara utilaje şi mecanisme agricole şi forestiere. Compania transilvăneană a trecut prin mai multe transformări, mai cu seamă datorită profitului reinvestit constant, şi a ajuns în prezent cel mai important producător de tractoare forestiere şi agricole din România.

    În prezent, IRUM are aproape 500 de angajaţi, iar cifra de afaceri pe anul 2017 la nivelul grupului Maviprod din care face parte şi IRUM este de 40 de milioane de euro. Cele două companii ale familiei au activităţi separate – Maviprod comercializează piese, are peste 14 puncte de lucru în ţară şi este condusă de Violeta Oltean, soţia directorului general al IRUM. Pentru acest an, familia Oltean mizează pe o creştere a cifrei de afaceri de 20 la sută.

    Tractoarele produse în Transilvania au ajuns să fie vândute în Croaţia, Slovenia, Belgia, Franţa, Spania şi Africa de Sud. Cu Maviprod au activităţi şi în Republica Moldova şi Ungaria, prezenţă internaţională pe care au ajuns să o dezvolte prin intermediul unui parteneriat cu Perkins, parte din grupul Caterpillar, unul dintre cei mai mari producători de motoare diesel din lume pentru aplicaţii industriale. Au primit distribuţia acestui producător pentru Ungaria în 2010 – astfel au deschis acel punct de lucru de acolo. În prezent, comercializează mai multe produse în Ungaria – în viitor acestora se va alătura şi TAGRO.

    Drumul de la angajat în comunism la CEO în capitalism

    Mircea Oltean, fondatorul afacerii şi actualul CEO al IRUM, este originar din satul Jabeniţa, aflat la 6 kilometri depărtare de Reghin. A făcut facultatea la Braşov, iar în 1985, la absolvirea studiilor universitare, a fost repartizat la Gheorgheni, în Harghita. După perioada de stagiatură, care era obligatorie în perioada comunistă, Mircea Oltean devenise inginer-şef al unei fabrici locale.

    S-a întors însă pentru soţia sa, Violeta, în Reghin. Istoria lui la fabrica IRUM din Reghin a început astfel în postura de angajat al acesteia, alături de soţia sa, în perioada comunismului.
    Aptitudinile antreprenoriale nu lipseau însă din familia lui Mircea Oltean nici în condiţiile regimului comunist: tatăl tânărului inginer nu lucrase niciodată într-o fabrică de stat în perioada comunistă şi a obţinut autorizarea de a munci acasă, unde avea un mic atelier de tâmplărie în care producea ferestre şi uşi.

    Imediat după Revoluţie, soţii Oltean au avut parte şi de primul contact cu exteriorul. Foşti colegi de facultate, saşi de origine, erau stabiliţi în Germania şi i-au chemat pe el şi pe soţia sa. „Am rămas doar o lună, în care am lucrat, apoi am lucrat câte o lună şi în anii ce au urmat, în intervalul 1990-1994”, descrie Mircea Oltean munca în Nürnberg, în agricultură, în cultivarea de viţă-de-vie.

    Andrei, în vârstă de 5 ani atunci, i-a însoţit şi el în Germania şi chiar şi în via unde a avut ocazia să vadă primele tractoare. „Dimineaţa, ca să nu rămân singur, fiindcă mi-era frică, era un mediu total nou – nu ştiu cum făceam că mă trezeam la 5 şi mă duceam cu ei – astfel că atunci, primul job pe care mi l-am dorit era cel de tractorist”, îşi aminteşte el râzând.

    De ce nu au rămas în acele vremuri în Germania? „Am realizat că indiferent ce faci, tot un străin vei rămâne acolo, puteam să îmi găsesc un job – cu ingineria sigur găseam ceva convenabil”, spune Mircea Oltean. Iar fiul său îl completează: „Tot timpul a fost foarte motivat să facă ceva aici – am vrut tot timpul să facem ceva, să demonstrăm că şi noi, românii, putem să facem lucruri serioase şi pe termen lung, de calitate. Am clădit afacerea cărămidă cu cărămidă şi am reuşit să ajungem unde suntem astăzi”.
    În 1996, soţii Oltean au luat decizia de a renunţa la munca în fabrică şi au pus bazele propriei firme, Maviprod. „După ce a venit capitalismul, cei care conduceau aici tot influenţe comuniste aveau – acesta este de fapt şi motivul pentru care am plecat din fabrică, eram nemulţumit că lumea nu a înţeles ce se întâmplă şi nu s-au schimbat lucrurile.”
    Trei ani mai târziu, au văzut însă potenţialul de a transforma fosta fabrică comunistă şi au preluat-o, cu 2 milioane de mărci germane, în baza unui împrumut bancar: „Dacă în urmă cu câţiva ani lucram cu 7 mărci pe oră, să cumperi ceva cu 2 milioane de mărci era ceva de neimaginat”, mai spune Mircea Oltean.

    A fost singura privatizare din Reghin realizată prin licitaţie şi nu prin MEBO (Management Employment Buyouts, trecerea mijloacelor de producţie din proprietatea statului, în proprietatea muncitorului). „Nu au fost mulţi participanţi fiindcă nu era atractiv, era în pierdere.” Totuşi, spun că majoritatea aşteptau să treacă două-trei licitaţii ca să scadă preţul – „El nu a mai aşteptat, iar la primul termen de licitaţie a licitat suma cerută – dacă mai aştepta să scadă preţul, mai apăreau şi alţii, interesaţi doar de teren – erau fabrici vândute doar cu 1 leu.”

    Au obţinut finanţarea de la bănci şi au avut o perioadă de plătit – în trei luni aveau termenul limită. Licitaţia a fost în noiembrie, iar apoi în martie au intrat în posesia acţiunilor – în momentul în care au reuşit să plătească integral tot pachetul de acţiuni.

    Direcţia de atunci a fabricii era înspre faliment – cu datorii, condiţii de muncă foarte grele. Mircea Oltean îşi aminteşte că în prima iarnă, în hale erau -7 grade: „Îngheţa uleiul maşinilor, oamenii erau verde-albaştri din cauza frigului sau în turnătorie nu vedeai la doi metri din cauza gazelor, a fumului, lucruri care astăzi nu se mai întâmplă şi în hale sunt alte condiţii de muncă, nu avem noxe sau alte lucruri care să dăuneze sănătăţii angajaţilor.”

    În ceea ce priveşte Maviprod, compania a avut de la început un traseu ascendent, în condiţiile de piaţă de atunci: „Dacă ştiai să te mişti repede, foarte uşor puteai să îţi dublezi afacerile de la o lună la alta. Trebuia să te mişti foarte repede fiindcă şi dobânzile la bănci erau foarte ridicate – 170-180%. Pe de o parte, dacă nu mişcai repede, nu reuşeai să fii rentabil, iar pe de altă parte, nu-ţi creştea afacerea; riscurile erau pe măsură”. A fost o perioadă în care fiecare lună însemna dublul lunii precedente ca şi afacere, în 1995-1997.

    Punct şi de la capăt

    Fabrica achiziţionată era însă una veche, cu tehnologie din anii ’70 şi cu o serie de datorii la bugetul de stat. Mircea Oltean a creat atunci o strategie pe termen lung, dar şi una pe termen scurt, prin care să scadă costurile şi să crească eficienţa. Au început o retehnologizare intensă, care a prevăzut investiţii în turnătorie, tratamente termice, prelucrări mecanice etc. „Practic astăzi, pe baza tuturor aceste investiţii, am devenit unii dintre cei mai importanţi producători de utilaje forestiere din Europa”, spune el.

    Atunci când a cumpărat fabrica, Mircea Oltean şi-a propus o diversificare a activităţii acesteia, iar un sector mai apropiat decât ceea ce făceau şi înspre care se puteau orienta era cel agricol.

    Au încercat un prim pas în această direcţie în 2007, printr-o colaborare cu producătorul românesc Uzina Tractorul din Braşov: IRUM ar fi trebuit să vină cu motorul şi ambreiajul, iar UTB cu restul componentelor. Falimentul UTB a oprit însă şi acest proiect.

    „Industria românească era una făcută de specialişti – am văzut fabrici mari, am făcut facultatea în Braşov. Roman Braşov, Tractorul – cei care au coordonat aceste fabrici erau tehnicieni; până la urmă, regulile tehnice sunt aceleaşi şi în comunism, şi capitalism – dar dorinţa de îmbogăţire a unor persoane, pe termen scurt, să vândă la fier vechi tot ce era, să vândă terenurile, a distrus multe dintre fabrici – or acestea sunt chestiuni  de interes naţional şi nu am văzut pe nimeni să plătească – acestea sunt crime, toţi trebuia puşi la zid.”

    Astfel, din punctul de vedere al familiei Oltean, multe dintre acele fabrici puteau fi eficientizate: „Nu totul era bun, dar până la urmă, dacă eşti investitor, faci curăţenie, vezi ce se pretează – structura de fabricaţie la IRUM nu este ca în trecut, foarte multe dintre produsele care nu aveau succes în piaţă au fost scoase din producţie. Tehnologia era clar depăşită, rolul nostru era să identificăm care sunt lucrurile consumatoare de energie, de pildă, să le scoatem şi să venim cu altele”, spune Mircea Oltean.

    „Ei aveau un potenţial imens, probabil că este una dintre cele mai mari crime care s-a făcut la nivelul industriei româneşti, era o fabrică integrată pe 180 de hectare, în care se făcea tot – am vizitat producători mari, cum ar fi John Deere, de exemplu, şi am văzut fabrici de profil; dar nu mai întâlneşti ceva precum Uzinele Tractorul din Braşov”, îşi exprimă părerea referitoare la falimentul uzinei Tractorul şi Andrei Oltean.
    Din punctul lui de vedere, o fabrică precum aceea reprezenta munca părinţilor generaţiei sale: „În anii ‘80 stăteau la coadă pentru orice şi nu aveau acces la aproape nimic, toate acele economii s-au făcut pentru a crea mastodonţi de genul acela – păcat că toţi anii aceia de sacrificiu ai populaţiei s-au aruncat la gunoi, cum a fost şi cazul UTB-ului”.

    Soarta acesteia a fost până la urmă, ca în cazul multor altor fabrici locale, să fie valorificată în scop imobiliar, după ce anterior utilajele au fost vândute cu preţuri derizorii: „Au vândut utilaje care valorau sute de mii de euro la preţ de fier vechi, le luai cu 10.000-15.000 de euro; chiar şi noi am reuşit să luăm două maşini de acolo care noi costau sute de mii de euro şi le-am luat cu în jur de 15.000 de euro”.
    Directorul de dezvoltare al IRUM oferă compania lor drept contraexemplu: „Fabrica noastră era una cu tehnologii din anii ’70, în Tractorul s-a investit foarte mult şi erau maşini foarte noi, pe care le cumpărau chinezii şi nemţii; noi am luat vreo 2-3 – în rest au dus şi în China, Polonia, Germania, s-a evaporat totul, dar era o fabrică impresionantă”.

    Rolul principal în succesul IRUM l-a avut tatăl său, subliniază Andrei Oltean, „înţelegând mecanismul şi fiind de specialitate, a reuşit să rentabilizeze foarte repede tot businessul şi a ştiut unde să intervină”. Pe de altă parte, vechii manageri, care veneau din perioada comunistă, nu erau suficient de conectaţi cu realitatea capitalistă şi nu înţelegeau ce trebuie să facă pentru profitabilitate.

    Spre exemplu, spune Andrei Oltean, prin investiţiile în tehnologie şi infrastructură, reuşesc ca în prezent să cheltuie tot atât de mulţi bani pe gaz cât plăteau în 1999, când au cumpărat fabrica şi produceau mai mult.Nu au făcut un total al investiţiilor de până acum, dar Andrei Oltean precizează că de când au cumpărat această fabrică, tot profitul a fost reinvestit.

    Au vrut să umple golul lăsat de Uzina Tractorul Braşov

    În 2010, după ce au văzut că UTB-ul a dispărut din piaţă şi a rămas astfel un gol, şi-au propus să intre în piaţa agricolă, „lucru care nu este uşor, este o piaţă foarte competitivă, sunt producători foarte mari, care au utilaje bune, la costuri bune”, spune Andrei Oltean.
    Au hotărât ca primul pas să îl facă în colaborare cu un partener extern, prin care să intre în piaţă cu un utilaj deja testat – asemănător cu ceea ce oferea Tractorul Braşov. Au intrat astfel în colaborare cu producătorul de tractoare Belarus, ce presupunea ca ei să le furnizeze piesele pentru asamblarea a două modele de tractoare în Reghin. „Am reuşit să venim în piaţă cu un tractor simplu, robust, asemănător cu ce oferea UTB-ul”, spune tânărul Oltean.

    De altfel, spune că şi fabrica celor de la Belarus era similară cu Tractorul Braşov; aparţine statului din Belarus, au totul integrat, la fel cum era UTB-ul. „Belarusul producea tractoare pentru anumite ţări, Rusia de exemplu, România făcea pentru altele”, explică el cum era împărţită activitatea celor doi mari producători. În septembrie 2016, producătorul român de tractoare articulate forestiere lansase trei utilaje forestiere noi – două dintre acestea fiind concepute exclusiv de inginerii societăţii şi fabricate la Reghin. „Dar normal că am avut şi visul acesta de a avea un tractor agricol 100% IRUM, pe lângă cel forestier”, spune Andrei Oltean. „Ne-am dat seama că este nevoie de foarte multe investiţii în zona aceasta ca să poţi să vii cu un produs adevărat în piaţă, fiindcă astfel poţi să faci orice, poţi să faci şi un BMW, dar la final vezi că te costă 200.000 de euro.”

    Cum faci un tractor?

    „În primul rând a fost foarte important să vedem pe ce zonă de fermieri mergem. Am hotărât să mergem pe cei mici şi mijlocii – dar pentru anumite lucrări, se adresează şi celor mari”, descrie Andrei Oltean unul dintre paşii făcuţi în direcţia construirii tractorului agricol „made in Romania”. Au hotărât astfel să aleagă o gamă de la 86 de cai-putere la 102. 

    Un element important este motorul – astfel că au început de aici; apoi, legat de design şi de alte specificaţii tehnice, au făcut o serie de cercetări de piaţă şi, spune Oltean, au încercat să creeze un produs care să îi reprezinte, să aibă o identitate unică.
    Pentru dezvoltarea designului au început de la elemente precum logoul companiei, care este reprezentat de un cal, apoi s-au adăugat alte elemente pe care ei să le pună în valoare.

    „Am început să construim ca un joc de Lego, iar la final am reuşit să scoatem un produs”, spune Andrei Oltean. Au fost însă tot timpul atenţi şi la costuri şi, spune tânărul, au reuşit astfel ca produsul să fie competitiv în piaţă şi să poată fi destinat şi exportului.
    În total, a durat cam cinci ani construcţia TAGRO. Denumirea vine de la TAG, tractor agricol, care se referă la prima gamă de tractoare agricole pe care ei le-au asamblat sub licenţa Belarus; ulterior au adăugat RO, reprezentând atât „industria românească în acest an al centenarului”, cât şi iniţialele oraşului Reghin şi ale familiei Oltean.

    Ambiţia lui Andrei Oltean este ca TAGRO să fie mai bun decât tractoarele dezvoltate în Belarus şi asamblate la Reghin. Proiectul TAGRO a fost realizat în Centrul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Utilaje Agricole şi Forestiere – IFOR – care funcţionează la Reghin din 2015, centru înfiinţat de IRUM, în urma unei investiţii de 2,65 milioane de euro. Alţi 4 milioane de euro au fost investiţi în concretizarea proiectului TAGRO. Producţia în serie va începe în aprilie 2019, iar conducerea IRUM Reghin estimează că în primul an vor fi produse şi vândute 200 de tractoare TAGRO, în 2020 va fi depăşit pragul de 300, iar în 2021 vor urma alte 500 de tractoare.

    Din Reghin până în Africa de Sud

    „În primul rând, aici trebuie să avem succes pentru a avea succes şi în alte ţări”, consideră Andrei Oltean, care speră ca succesul tractorului agricol lansat să fie mai întâi atins în România. Potrivit lui, valoarea pieţei este de peste 2 milioane de utilaje pe an – spre comparaţie, piaţa de utilaje forestiere este de undeva la 7.000 de unităţi în fiecare an. „Diferenţa este enormă, potenţial există – e important să vedem ce decizii o să luăm şi cum o să reuşim să le punem în aplicare – fundaţia acestui proiect trebuie să fie piaţa din România – că aici ştim tot, începând de la clienţi, cultura ţării etc.”
    Completează: „Nu vreau să fiu mult prea optimist, însă consider că dacă ne facem treaba cum trebuie, o să aibă un impact bun şi în economia românească, în industrie, iar apoi planurile noastre sunt să vindem şi în alte ţări.”
    De altfel, la fel au procedat şi în zona forestieră – fundaţia a fost România, iar apoi, în momentul în care au considerat că au un nivel tehnologic bun pentru a face şi export, în 2010, au început o campanie de dezvoltare la nivel internaţional, ajungând acum să aibă dealeri în majoritatea ţărilor din Europa unde se face exploatare forestieră – dar au vândut şi în Africa de Sud.

     „Va veni şi vremea oraşelor mici”

    Tânărul Oltean observă că sunt câteva afaceri importante în Reghin, oraş cu circa 35.000 de locuitori, printre care Hora, cea mai mare fabrică de instrumente muzicale din toată Europa. „Eu zic că nu e nici uşor, nici foarte greu să faci afaceri aici. Fiecare zonă are avantajele ei.” Din rândul avantajelor, Andrei Oltean enumeră relaxarea oamenilor şi faptul că ei reuşesc să atragă forţa de muncă prin intermediul brandului:  „Fiind un oraş mic, oamenii nu sunt atât de încărcaţi psihologic. Dacă ai un brand bun de firmă şi dacă creezi un mediu bun de lucru – nu ai probleme cu recrutatul, din acest punct de vedere am stat chiar bine.”

    Pe de altă parte, fiindcă aveau nevoie de ingineri, iar oraşul era mai mic, spune că au întâmpinat uneori probleme la acest capitol. În acest sens, analizează unde să deschidă un birou de proiecte în cadrul centrului de dezvoltare, IFOR, iar oraşele pe care le iau în calcul sunt Braşovul şi Clujul. În afară de costul vieţii, un alt avantaj al unui oraş mic, sesizat de cei care s-au întors aici, este calitatea vieţii: spre exemplu, locul de muncă este, de cele mai multe ori, la 5 minute distanţă faţă de casă, spre deosebire de situaţia în care se află cei mai mulţi dintre angajaţii aglomerărilor urbane.

    Pe de altă parte, un dezavantaj este lipsa dezvoltării activităţilor sociale: „Nu ai un cinematograf, de exemplu”.
    Andrei Oltean este de părere că „va veni şi vremea oraşelor mici” atunci când se va ajunge la un nivel de saturaţie în oraşele mari ale României, în care oamenii vor migra înspre acestea. De altfel, astfel de cazuri a văzut deja, chiar în rândul angajaţilor lor, care au venit aici nu doar din oraşele României, ci chiar şi din afara ţării.

     Renovarea de mentalităţi

    Cele două companii ale familiei Oltean – Maviprod şi IRUM – au în total circa 600 de angajaţi, dintre care circa 500 lucrează în cadrul IRUM, jumătate dintre ei, reprezentanţi ai generaţiei mai vechi de muncitori. „Chiar glumim că aşa cum am refăcut infrastructura, am retehnologizat, acum lucrăm şi la «renovarea mentalităţii oamenilor», este un amestec de generaţii şi aici e foarte mult de lucru pentru a-i face pe oameni să înţeleagă de ce trebuie să facă calitate, de ce nu putem spune că «lasă, merge şi aşa».”

    Andrei Oltean observă că este mai greu să lucreze la schimbarea vechilor mentalităţi decât să lucreze cu noile generaţii, fiindcă „lumea a fost obişnuită să lucreze într-un anumit stil – e greu să facă anumite schimbări, dar dacă îi faci să înţeleagă care e impactul pozitiv asupra companiei, nu sunt probleme”. 

    Potrivit tânărului, până acum nu au întâmpinat dificultăţi în ceea ce priveşte recrutarea.
    „În partea aceasta de personal calificat încercăm să căutăm oameni de valoare, idee în care am reuşit să repatriem anumiţi ingineri care lucrau la anumite firme din afara ţării, am reuşit să îi aducem să lucreze în Reghin. Inclusiv managerul departamentului de cercetare-dezvoltare este din Braşov şi a lucrat foarte mult anterior în Italia şi Franţa.”

    Spune că încurajează un stil de lucru în companie în care oricine să îşi poată spună părerea: „Încercăm să creăm comunicare în firmă, fiecare poată să aducă un plus, atunci încercăm să ascultăm pe toată lumea, ce are de spus”.
    „Creând un mediu bun de lucru pentru angajaţi, inclusiv cum este pentru zona aceasta de cercetare şi dezvoltare, am reuşit să oferim o alternativă tinerilor care fac facultatea la Cluj, la Bucureşti – să le oferim posibilitatea să se întoarcă şi acasă, să aibă un job ca lumea şi aici”, adaugă Andrei Oltean.
    Şi el este, de altfel, un exemplu al celor care s-au întors – spune că „pe jumătate însă”, fiindcă, în contextul în care au un birou şi la Cluj, lucrează şi de acolo, dar îşi petrece minimum trei zile pe săptămână în Reghin, în fabrică.

    Mereu cu gândul la afacerea de familie

    Andrei Oltean nu şi-a pus niciodată problema de a lucra în altă firmă în afară de a familiei. Prima amintire a tânărului legată de afacerea familiei ţine de momentul în care au ales numele Maviprod, când el avea în jur de 7 ani: M vine de la Mircea, A de la Andrei, Vi, de la Violeta. „Apoi, îmi mai aduc aminte că ai mei erau tot timpul foarte ocupaţi şi mai ales la începuturi biroul însemna mult şi acasă – de exemplu duminica în bucătorie tata făcea contabilitatea etc. Toate aceste lucruri m-au racordat atât de mult la afacere, auzind ce se întâmplă în casă eram convins că asta vreau să fac.”

    Apoi tot timpul s-a simţit atras de tractoare: „Când eşti mic, te întreabă lumea ce vrei să fii – eu ziceam tractorist – cam acesta a fost primul job pe care mi-l doream, iar acum am ajuns să facem tractoare”.
    Directorul de dezvoltare al IRUM consideră că nu este o problemă faptul că mulţi dintre copiii unor antreprenori care au fondat afaceri importante în România nu vor să preia frâiele acestora – observă că astfel de situaţii există şi în statele vestice, unde moştenitorii sunt doar acţionari. Spre exemplu, a întâlnit-o la o conferinţă în Statele Unite pe tema afacerilor de familie pe una dintre moştenitoarele imperiului Mars: în situaţia acestei companii, chiar dacă moştenitorii sunt în jur de 50, niciunul dintre ei nu este implicat în afacere.

    Andrei Oltean a făcut facultatea la Cluj, dar a făcut un semestru la Universitatea Tehnică din Stuttgart – „o zonă foarte puternică pe tipul acesta de învăţământ, fiindcă în Stuttgart sunt Mercedes, Porsche, ei au sediile acolo şi cresc o serie de ingineri de valoare”. Apoi la doctorat iarăşi a fost câteva luni în Germania, în zona de motoare diesel, undeva în nordul Germaniei. În rest, spune că încearcă să ajungă la cât mai multe cursuri internaţionale: „Sunt la un alt nivel şi m-am lămurit acum şi mai mult că este foarte importantă educaţia”.
    În timp ce Andrei Oltean este directorul de dezvoltare al grupului, Mircea Oltean este directorul general al IRUM, iar mama sa este directorul general al Maviprod – „Ea este şefa, glumim noi”. În ceea ce priveşte munca alături de tatăl său, spune că prin intermediul acestuia a identificat elementele de bază care trebuie îndeplinite pentru succes: „Corectitudine, seriozitate, iar probabil că unul dintre cele mai importante lucruri care au ajutat la dezvoltarea de până acum a fost că nu s-au pus banii pe primul loc şi tot timpul era prioritară dorinţa de a face ceva – de a lăsa ceva în urmă”.

     Vânzare?

    Andrei Oltean spune că nu au luat niciodată în calcul vânzarea firmei, deşi oferte în acest sens au existat.
    Mircea Oltean spune şi el că au primit mai multe oferte de vânzare – chiar şi anul trecut i-au „mai abordat unii-alţii, dar momentan nu avem în minte asta”.

    „Vrem să facem ceva pentru oraşul ăsta, pentru ţară, ca lucrurile să meargă mai bine. Probabil pe unii îi motivează partea financiară, dar noi, ca familie, niciodată nu ne-am făcut socotelile în afaceri în bani – banii sunt o consecinţă a ceea ce faci, dar niciodată nu am fost obsedaţi să facem asta, satisfacţia este atunci când vezi că se întâmplă nişte lucruri”, spune CEO-ul IRUM Reghin.

    În ceea ce priveşte tractorul „made in Romania”, Mircea Oltean spune că a observat foarte mult interes şi a primit multe întrebări legate de proiectul tractorului TAGRO: „În România nu se întâmplă astfel de lucruri, lumea aşteaptă imediat ceva românesc, dacă vorbim despre aceleaşi performanţe şi costuri asemănătoare, eu zic că majoritatea românilor vor alege un produs românesc”.

    TAGRO,
    primul tractor agricol sută la sută românesc
    Primul tractor agricol sută la sută românesc produs după o pauză de 15 ani, TAGRO, este un tractor conceput şi realizat pe platforma IRUM Reghin. Proiectul TAGRO a fost realizat în Centrul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Utilaje Agricole şi Forestiere – IFOR – care funcţionează la Reghin, în Transilvania. Acest centru a fost înfiinţat de grupul IRUM, a presupus o investiţie de 2,65 milioane de euro şi reuneşte aproximativ 50 de ingineri români.

  • Smartphone-urile ucigaşe: Apariţia telefoanelor mobile a decimat piaţa aparatelor de fotografiat

    Piaţa de echipamente foto s-a înjumătăţit într-un deceniu, de la 21 la 10 miliarde de dolari, pe fondul prăbuşirii vânzărilor de camere compacte, care au fost înlocuite de telefoanele mobile. Vânzările de aparate mirrorless au crescut cu peste 50% în 2017, în timp ce segmentul de camere foto de tip DSLR a scăzut cu 3%, astfel că giganţii Nikon şi Canon au renunţat să mai privească de pe margine cum rivalii de la Sony îşi extind dominaţia pe acest segment şi vor lansa propriile produse dedicate fotografilor profesionişti. 

    piaţa foto referindu-ne doar la cei care folosesc DSLR, fiindcă a apărut şi mirrorless-ul (camere foto care permit utilizatorilor să folosească diferite obiective şi să obţină fotografii de o calitate comparabilă cu cea produsă de DSLR-uri, însă mai mici şi mai uşoare decât acestea – n.red.). Per ansamblu, piaţa a crescut enorm, odată cu interesul pentru exprimarea prin imagine. Cât timp piaţa este în creştere, şi nouă o să ne fie bine, dacă ne adaptăm la aceasta. Piaţa DSLR-ului a scăzut anul acesta, însă compensat cu creşterea de pe mirrorless, nu vorbim despre o scădere”, descrie piaţa pe care activează Marian Alecsiu, cofondatorul F64, cel mai mare retailer românesc de echipamente foto-video.

    Smartphone-urile ucigaşe: Apariţia telefoanelor mobile a decimat piaţa aparatelor de fotografiat 

  • Focusul pe schimbare

    „Totul a început prin 2008, când ai mei au cumpărat un aparat compact Kodak. Doi ani mai târziu am primit un DSLR de la nişte prieteni buni din Anglia. După un workshop de profil, pot spune că m-am îndrăgostit de fotografie. Am făcut şi un upgrade, acumulasem experienţă cât să decid ce vreau să fac şi de ce am nevoie. Şi am făcut primul împrumut de 2.000 de euro. Îmi cumpărasem un Canon 600D, cu trei obiective şi o mulţime de accesorii”, a descris Daniel Bordeianu, un tânăr fotograf, principalele repere din cariera sa de până acum. Daniel a investit sume mari în hobby-ul său, şi, potrivit lui, investiţia nu poate fi recuperată momentan – în contextul în care doar „trusa valorează aproape dublu faţă de un model de Dacia Logan nou”.

    Evoluţia lui este reprezentativă pentru întreaga piaţă de echipamente foto-video, aflată într-o schimbare accelerată şi care înregistrează, la nivel valoric, scăderi de la an la an.
    „Nu ar fi corect să apreciem piaţa foto referindu-ne doar la cei care folosesc DSLR, fiindcă a apărut şi mirrorless-ul (camere foto care permit utilizatorilor să folosească diferite obiective şi să obţină fotografii de o calitate comparabilă cu cea produsă de DSLR-uri, însă mai mici şi mai uşoare decât acestea – n.red.). Per ansamblu, piaţa a crescut enorm, odată cu interesul pentru exprimarea prin imagine. Cât timp piaţa este în creştere, şi nouă o să ne fie bine, dacă ne adaptăm la aceasta. Piaţa DSLR-ului a scăzut anul acesta, însă compensat cu creşterea de pe mirrorless, nu vorbim despre o scădere”, descrie piaţa pe care activează Marian Alecsiu, cofondatorul F64, cel mai mare retailer românesc de echipamente foto-video.

    F64 Studio a înregistrat anul trecut o creştere de 1% a cifrei de afaceri, până la 122,4 milioane de lei, chiar dacă piaţa foto a fost anul trecut în declin.

    Potrivit unui studiu al GfK Temax, legat de valoarea pieţei bunurilor de larg consum, în 2017 vânzările din echipamente foto au atins cifra de 26 de milioane de euro, o scădere de un punct procentual faţă de 2016. În 2015, piaţa foto a scăzut cu 12,4% faţă de anul anterior, până la vânzări de 27 de milioane de euro.

    Scăderea se observă însă şi la nivel global, unde piaţa de echipamente foto s-a înjumătăţit într-un deceniu, de la 21 la 10 miliarde de dolari, pe fondul prăbuşirii vânzărilor de camere compacte, care au fost înlocuite de telefoanele mobile. Vânzările de aparate mirrorless au crescut cu peste 50% în 2017, în timp ce segmentul de camere foto de tip DSLR a scăzut cu 3%, astfel că giganţii Nikon şi Canon au renunţat să mai privească de pe margine cum rivalii de la Sony îşi extind dominaţia pe acest segment şi vor lansa propriile produse dedicate fotografilor profesionişti.

    Alecsiu observă însă că piaţa creatorilor de imagine este într-o creştere exponenţială, chiar dacă anumite segmente din sectorul foto-video sunt în declin.
    „Înainte DSLR-ul şi compactele erau segmente importante. Apoi a apărut telefonul. Concentrarea noastră este în zona de exprimare până la nivelul de telefon. Piaţa depinde de modul în care vrei să o priveşti. Este în creştere exponenţială, dar a scăzut numai pe segmentul DSLR cu 15-20%, ceea ce este normal, pentru că a apărut mirrorless. Acum trei ani, piaţa de mirrorless reprezenta 3% din piaţă. Acum, în unele ţări, este mai mare ca unităţi. Ca unităţi mirrorless, la nivel mondial ponderea este de 40%, dar este uriaşă faţă de acum trei ani”, descrie Alecsiu evoluţia pieţei.

    Afacerea F64 este un business care a luat naştere mai întâi dintr-o pasiune personală, iar mai apoi din dorinţa de a sprijini comunitatea restrânsă de fotografi la acel moment. „În toţi aceşti ani, ne-am dorit ca fotografia să devină o formă de exprimare pentru cât mai multe persoane, iar noi să fim cei care oferă sprijin nu doar pentru alegerea unui echipament, ci şi pentru utilizarea acestuia cu maximum de rezultate”, a mai spus Marian Alecsiu, cofondator al F64. Cele mai căutate produse au fost obiectivele, aparatele DSLR şi camerele mirrorless, cu aproximativ 50% din totalul vânzărilor.
    În ceea ce priveşte cele mai recente realizări, F64 Studio a finalizat migrarea către o nouă platformă online şi se pregăteşte să se mute într-un nou depozit, ca parte a unui plan de expansiune şi pe plan naţional, dar şi în alte ţări din Europa.