Tag: abordare

  • Un primar din România şi-a anunţat demisia pe Facebook: “Se pare că încă nu sunt pregătit pentru această clasă politică şi pot face prin abordarea mea mai mult rău decat bine oraşului”

    „Nu văd un viitor în această junglă plină de obedienţă şi îndreptată împotriva poporului român“

    Pe Facebook, primarul Adi Torma din Moldova Nouă a scris:  Dragi cetateni, In acest an de mandat am avut si zile frumoase, dar si zile grele. Sa stiti ca aceasta concluzie din aceasta postare nu este luata la cald. Este consecinta unor siruri de intamplari care m-au pus de foarte multe ori pe ganduri. Ieri, am avut ocazia sa particip la un eveniment trist, nu doar pentru mine, ci si pentru viitorul acestei tari. Ieri, la evenimentul de investitura a noului Prefect, am asistat la o piesa de teatru falsa, la o atitudine obedienta a unor personaje care conduc destinele judetului sau beneficiaza de votul dumneavoastra.

    Ieri am fost amenintat, voalat de catre un parlamentar, care pe langa formalitatile unui discurs de lemn, i-a urat noului perfect, citez “Matei, anul trecut, la alegerile locale, ai pierdut o lupta, dar vei castiga razboiul”. Nu am inteles, a pierdut lupta cu mine?! Si pe fata i-a urat ca-si va lua revansa si ca stie el asta. Deci votul cetatenilor nu a contat in aceasta competitie. Ieri, toti vorbitorii au facut politica, laudand marele partid, marii lideri sau programul PNDL si in momentul in care am solicitat sa am un mesaj, mi s-a taiat microfonul ca fac politica intr-un mod comparabil cu Coreea de Nord şi temutul lor lider Kim Jong-un….penibilul se vedea in ochii celor peste 100 de invitati si in special in ochii unui om care si-a vazut copilul decapitat din cea mai inalta functie detinuta de un carasean, cea de Prim-Ministru.

    Eu, primarul unui oras, ales de catre cetateni, am fost pus cu botul pe labe de un Secretar de Stat numit in aceasta functie de catre oameni care, din pacate, nu inteleg ca trebuie respectat votul cetatenilor. Dar cel mai grav, am vazut un Prefect care la un moment dat s-a sufocat de minciunile enumerate, legat de rezultatele marete avute in cei 12 ani de mandat in functia de Primar al orasului Moldova Noua, un Prefect care este asa cum a spus, chiar el, un simplu ucenic al domnului Popescu, presedintele Federatiei Sindicatului Miner, si la dispozitia unui grup de indivizi care l-au numit in aceasta functie.

    Pentru cei care ieri au fost prezenti in sala de sedinte a Consiliului Judetean Caras si poate nu cunosc realitatea din Moldova Noua sau pentru cei care din acest discurs malefic al noului prefect au avut impresia ca a realizat din Moldova Noua un mic Las Vegas, as vrea sa fac o noua descriere la ceea ce au insemnat cele 3 mandate ale tristului primar, Lupu Matei.
    Perioada 2000-2008 – se inchide Moldominul, institutie la care a lucrat ca si inginer topograf sau a detinut functia de Lider de sindicat, institutie care in perioada 97 – 98 a inceput sa decada, finalizand cu inchiderea ei in 2006, cu restante de peste 6 milioane de euro catre bugetul local. Se concesioneaza intreg Ostrovul intr-o manevra mai mult oculta decat transparenta, pamantul care apartinea de fapt cetatenilor din satul Moldova Veche.

    In acelasi timp, incep problemele cu iazul de decantare, cu poluarea satului Moldova Veche, dar si a localitatilor sarbesti de pe malul Dunarii.
    In acelasi timp si intr-o maniera la fel de oculta, se distruge firma de transport local din cadrul Primariei si se concesioneaza acest serviciu catre firma Alin Alma, unde sotia dumnealui detinea 50% din actiuni, un fel de “eu centrez, eu dau gol”.

    Se vinde aproape tot patrimoniul orasului catre tot felul de persoane sau firme care au lasat in paragina aceste obiective sau terenuri. Moldova Noua este rupta de restul judetului prin dezinteresul fata de calitatea cailor de acces si aici ma refer la drumul Moldova Noua – TM, Moldova Noua – Resita.

    Disparitia activitatilor portuare si, foarte grav, lipsa de transparenta in actul de conducere a orasului.
    Se maltrateaza spatiul verde cu aparitia a tot felul de boxe pentru lemne sau alte colibe in detrimentul unei lupte pentru a pune in aplicare proiectul de racordare a orasului la conducta de gaz, proiect realizat de catre primarul Chisarau si cu mari sanse ca in anii 2000 – 2004 sa fie pus in aplicare.

    Dispare orice urma de sport la nivel de oras sau cultura decazand atat fotbalul, cat si actul de cultura, singurele activitati de cultura fiind Zilele Orasului.
    Avem un moment de revenire in perioada de mandat 2008-2012 a domnului Chisalita, dar din pacate iarasi picam in orbul gainii ca si comunitate si reuseste actualul prefect al judetului sa recastige un mandat de primar intre 2012 – 2016. Dezastrul pe care l-a produs in perioada 2000 – 2008, continua si in perioada 2012 – 2016.

    Din pacate, ce gasesc in primarie la preluarea mandatului si tin sa precizez ca nu a facut nici un fel de predare de gestiune la nivel de Primarie, plecand pur si simplu, fara sa avem nici un schimb de probleme la nivel de comunitate. Gasesc, dupa cum am spus, imaginile unui film de groaza.

    In aceasta postare atac si problema programului PNDL, pentru ca in perioada 2016-2020 vorbim de PNDL 2. In mandatul 2012 – 2016, domnul prefect nu are nici un proiect prin PNDL, desi Coronini, Berzasca, Pojejena, Socol sau Carbunari asfalteaza si au diferite proiecte prin programul PNDL. Raspunsul este simplu: pentru ca nu are viziunea si nu are dorinta de a dezvolta comunitatea. Si-a dorit pur si simplu sa mai aiba un mandat de primar. Realizeaza mici obiective, gen faleza Dunarii sau constructia de boxe pentru lemne din resursele bugetului local, dar nu reuseste sa intocmeasca nici un proiect, atat prin Ministerul Dezvoltarii, cat nici prin Fondurile Europene. In acelasi timp deconteaza din bugetul local diferite participari la cursuri de perfectionare, de fapt, concedii la mare din bugetul local. Si sa nu uitam ca in perioada 2008-2012 forteaza Consilierii PSD sa voteze impotriva aparitiei firmei Delphi in Moldova Noua si este de notorietate ca in acea perioada, 3 dintre consilieri si-au pierdut mandatul pentru ca au avut curajul sa voteze pentru aparitia acestei companii in oras. Dar, in acelasi timp, pozeaza in cel care a creat locuri la Moldova Noua, ca si cum firma Delphi ar fi proprietatea lui. Are totusi mostenite 4 proiecte care erau spre finalizare sau chiar finalizate.
    Casa de Cultura care a ramas 4 ani inchisa pentru actul de cultura, (ea fiind finalizata in 2012), dar deschisa pentru sedintele de partid, locale, judetene sau nationale unde veneau sa-si prezinte proiectele.

    Policlinica din Moldova Noua care ramane la acelasi stadiu din 2012 pana in 2016 in momentul schimbarii primarului.
    In septembrie vom pune in functiune aparatul RMN, aparat care va ridica mult standardele spitalului Moldova Noua, astfel de aparate detinand doar 2 municipii, Caransebes si Resita. In 4 ani de zile a stat nefunctional, fara sa aiba interes in punerea lui in functiune.

    Trecerea frontierei cu BACUL, un alt proiect care mi-a creat alte probleme. Pe perioada mandatului a organizat 6 licitatii, fara sa participe nimeni la licitatii pt ca dintr-o eroare a liderului de proiect Consiliul Judetean, primaria trebuia sa mai contribuie cu inca 150 mii de euro pt a putea finaliza proiectului.
    Din pacate, perioada de finalizare s-a incheiat in 2016 si am fost pus in fata unei situatii intre a fi pasibil de a plati catre ceilalti parteneri de proiect 2.500.000 euro sau de a face un imprumut de 1 mil de euro si sa ne punem proiectul in aplicare.
    Am reusit sa luam acest credit si pana la finalul anului BACUL va fi functional.

    Nu a turnat 1 m de asfalt in oras pe strazile care nu erau incluse Aqua Caras, proiect ce nu are legatura cu Primaria Moldova Noua, dar domnul prefect si-l asuma ca si o reusita personala. Dar in orase gen Oravita, Bocsa, Otelu Rosu, se turnau km intregi de asfalt din bani guvernamentali, la Moldova Noua nu s-a putut, desi aveam in acelasi timp Consiliul Judetean si Guvern din aceeasi coalitie USL din care face parte primarul orasului, actualul prefect.

    Moldova Noua nu are plan urbanistic general PUG, fapt ce ne pune in situatia de a nu mai putea elibera autorizatii de constructii in scurt timp. Desi, la finalul anului 2012, era aproape finalizat, nu a avut decenta, bunavointa de a-l continua de la dl. Chisalita si de a-l pune in aplicare. Noi ne-am asumat acest proiect de PUG si vom cheltui peste 60 de mii de euro pentru a-l pune in aplicare si pt a da o idee de dezvoltare a orasului nostru.

    Lipsa cadastrului general, Moldova Noua este unul dintre orasele care stam cel mai rau din punct de vedere al cadastrarii si peste jumatate din perioada scursa a fost condus orasul de fostul primar.

  • Grupul hotelier Orbis a avut venituri de 160 de milioane de euro în prima jumătate a anului

    Grupul îşi continuă dezvoltarea într-un ritm rapid, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. În prima jumătate a anului 2017, Orbis a semnat şapte noi contracte de de franciză şi de management pentru un total de 940 de camere, ceea ce va permite grupului să intre în două noi destinaţii – Serbia şi Bosnia-Herţegovina – chiar anul acesta. Pe lângă expansiunea bazată pe francize şi contracte de management (light assets), Orbis continuă dezvoltarea a şase proiecte subsidiare (560 de camere în total), care se vor alătura Grupului în următorii ani. În ansamblu, planurile de dezvoltare ale Orbis sunt foarte solide, asigurate de 40 de hoteluri – respectiv 4,800 de camere noi, ce îi consolidează creşterea sustenabilă. Compania rămane, de asemenea, activă pe piată în căutarea unor ţinte potenţiale de achiziţie datorită poziţiei sale puternice de numerar.

    După faza de refinanţare şi de buyback a hotelurilor din Budapesta, Orbis se află în faza modernizării, pentru a asigura o performantă mai bună şi o rentabilitate mai mare a investiţiilo, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. În prima jumătate a anului 2017, Orbis a cheltuit 122 milioane capex (inclusiv buyback-ul a 6 hoteluri). Printre proiectele actuale de renovare se numără: Mercure Budapest City, Mercure Budapest Buda, Novotel Kraków City West şi Novotel Poznan Center, care va fi impărtit în două hoteluri-Novotel şi Ibis. Compania este convinsă că interioarele hotelului reînnoite, în conformitate cu ultimele tendinţe în design, impreună cu o abordare autentică a clienţilor, bazată pe abordarea personală, se vor reflecta în rezultate şi mai bune.

    “Performanţa noastră remarcabilă în prima jumătate a anului 2017 şi perspectivele pozitive pentru următoarele luni se reflectă în previziunile operaţionale EBITDA pentru anul 2017, de 106-108 milioane EUR. Viitorul arată promitător. Continuăm consolidarea celor trei piloni strategici: Performantă, Portofoliu şi Oameni pentru a ne imbunătăti poziţia în regiune şi pentru a afişa rezistentă la posibile recesiuni economice. Grupul Orbis devine tot mai puternic datorită strategiei sale consecvente şi durabile. “- a rezumat Gilles Clavie, preşedintele Orbis.
     „Clienţii voiau să facă totul foarte repede, ieftin, iar la final să iasă perfect”
    Grupul hotelier Orbis a înregistrat în prima jumătate a anului 2017 o creştere de 6,2% a veniturilor, până la 160 de milioane de euro şi o creştere solidă a EBITDA, de 23,1%, până la 47,6 milioane de euro.

  • Tudose: Nu vom introduce acel impozit suplimentar pe cifra de afaceri

    ”Am reiterat, din nou, foarte ferm, că nu vom introduce acel impozit suplimentar pe cifra de afaceri, că suntem predictibili în ceea ce priveşte sistemul financiar-fiscal şi că din tot ceea ce înseamnă simulările noastre de acum şi aşteptările noastre vom rămâne în ţinta de 3%”, a declarat premierul Mihai Tudose, după întâlnirile pe care le-a avut la Bruxelles cu liderii europeni.

    El a mai spus că luni a vorbit despre impozitul pe cifra de afaceri cu ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai agresivă primăriţă din Europa, care s-a luptat cu băncile pentru drepturile oamenilor: “Niciodată să nu aveţi încredere în noi”

    Colau pusese bazele PAH (Platforma pentru Victimele Ipotecilor), organizaţie ce susţinea drepturile civile ale celor ce nu îşi mai puteau permite ratele către bănci.

    În cadrul discursului său, Colau l-a atacat direct pe Javier Rodriguez Pellitero, secretarul general al Asociaţiei Băncilor din Spania, numindu-l “un criminal ce trebuie tratat ca atare.” Video-ul ce prezintă discursul lui Colau a devenit repede viral, iar numele ei a devenit cunoscut în fiecare casă din stat.

    Doi ani mai târziu, îmbrăcată într-un tricou, Ada Colau apărea în faţa camerelor de luat vederi ca noul primar ales al Barcelonei. Ziua alegerilor, 25 mai 2015, avea să intre în istorie ca ziua în care catalunezii au ales prima femeie ca primar.

    Din acel moment, Colau a promis că va guverna “în slujba oamenilor”: “Niciodată să nu vă încredeţi în abilitatea noastră, a conducătorilor, de a vă reprezenta în totalitate”, le-a spus ea suporterilor. “Daţi-ne afară dacă nu facem ceea ce am promis că vom face… dar aveţi în vedere faptul că nu putem rezolva toate problemele din prima zi.”

  • Abordarea franceză a riscului

    Prezenţa în România aduce grupului oportunităţi de creştere accelerată, de diversificare a riscului, talente şi inovaţie. Avem colegi români în sediul central din Paris care sunt foarte buni ambasadori pentru România ca ţară“, trasează François Coste, în câteva linii, principalele avantaje pe care filiala locală Groupama Asigurări le aduce grupului cu origini franceze din care face parte.

    Coste a condus afaceri pe trei continente şi şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în afara ţării de origine. Este director general al companiei Groupama Asigurări din 2012, după o experienţă de carieră de aproape trei decenii în companii precum Michelin (1982-1999) şi AXA. Cea mai mare parte a parcursului său profesional s-a desfăşurat în Europa, Asia sau Africa. De-a lungul carierei a ocupat poziţii ca director financiar, director IT şi director regional de operaţiuni. Groupama Asigurări se afla la finalul anului trecut pe locul patru în topul companiilor de asigurări, cu subscrieri de 932 de milioane de lei, după Allianz-Ţiriac (cu un volum al primelor brute subscrise de 1,2 miliarde de lei), Omniasig şi Asirom, ambele controlate de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), care au reuşit să depăşească un miliard de lei prime brute subscrise anul trecut.

    |ntreaga piaţă a asigurărilor generale şi de viaţă reuneşte prime brute subscrise în valoare de peste 10 miliarde de lei în 2016, în creştere cu 10% faţă de 2015, potrivit datelor agregate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Pentru prima dată în ultimii zece ani, piaţa românească de asigurări a închis anul cu profit, rezultatul pozitiv ajungând în 2016 la 115 milioane de lei, potrivit datelor agregate de ZF de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

    Asigurătorul Groupama a ocupat locul trei în topul asigurătorilor din punctul de vedere al profitului obţinut, cu un rezultat net de rica 32 de milioane de lei. Astfel, anul trecut a fost cel mai bun an de la criză încoace pentru asigurătorii locali. Groupama vinde pe piaţa locală atât asigurări de viaţă, cât şi generale; businessul cu poliţe de viaţă este însă redus, cu pondere de sub 6% din subscrierile totale. Compania este cel mai mare angajator din sectorul asigurărilor în România, cu aproape 1.600 de angajaţi şi 600 de agenţi. Potrivit lui Coste, angajaţii Groupama reprezintă 18% din numărul total de angajaţi din sectorul asigurărilor în România.

    Compania a avut anul trecut cel mai mare număr de recomandări din partea pieţei; totodată, a fost compania cu cele mai puţine plângeri ale clienţilor la ASF, al patrulea an la rând. François Coste spune că au reuşit să îşi consolideze cotele de piaţă în liniile de business strategice pentru companie: asigură, de pildă, 1 milion de hectare de recolte, cu o cotă de piaţă de 42% pe acest segment; pe segmentul Casco şi Property ocupă locul doi pe piaţa locală. Perspectivele sunt optimiste şi pentru anul în curs, dar şi pe termen lung, potrivit directorului general al Groupama. ”Am avut o creştere de 16% într-un mod profitabil, cu 5% peste piaţă, ca în 2015.“

    Când vine vorba de gradul de maturitate a pieţei locale de asigurări, în care rata de penetrare a asigurărilor în PIB este de circa 1,2%, prin comparaţie cu o medie la nivel european de 4,5%, Coste subliniază potenţialul acesteia. ”Creşterea gradului de penetrare a asigurării ne oferă multă speranţă în ce priveşte creşterea pieţei locale şi pentru o companie ca Groupama, profitabilă, cu un bun brand, cu un business scalabil, suntem extrem de optimişti în ceea ce priveşte viitorul pieţei, suntem parte din modelarea acestuia. El spune că în analizarea unei pieţe sunt luaţi în calcul numărul de locuitori ai ţării, PIB-ul pe cap de locuitor, rata de penetrare a asigurării de viaţă. ”Dacă luăm fiecare factor în parte, România stă foarte bine din punctul de vedere al numărului de locuitori, fiind a doua piaţă ca populaţie după Polonia în regiune. PIB-ul pe cap de locuitor este în continuare scăzut, dar creşte rapid; penetrarea asigurării în PIB este scăzută, de 1,2%, dar suntem optimişti şi credem în potenţialul acesteia.“

    Astfel, în pieţele vestice cifrele sunt mai ridicate, însă nici prea mult loc de creştere nu mai este. ”Gradul de penetrare a asigurării poate doar să crească. |n Franţa, de exemplu, este de 9%, în Ungaria – 3%, în Spania – 6%; în România poate doar să crească şi o va face în timp ce oamenii vor deveni mai conştienţi de riscuri, iar puterea de cumpărare va creşte.“ România este astfel pentru Groupama o piaţă de creştere accelerată pe care nu ar avea-o într-o piaţă vestică: ”Anul trecut am avut o creştere de 16%, anul de dinainte am avut un plus tot de două cifre, iar în primele cinci luni din 2017 am avut un avans de două cifre. Aşadar, aceasta este prima valoare pe care o obţinem prin România: creşterea accelerată“, explică Coste.

    |n afară de potenţialul de creştere, piaţa locală oferă francezilor posibilitatea diversificării riscului. ”Riscurile în România nu sunt aceleaşi ca în Franţa, Italia sau China, diversificarea riscului este importantă pentru companie.“ Oferă ca exemplu în acest sens riscurile climatice, mai reduse decât în pieţele menţionate, în contextul în care compania asigură 1 milion de hectare de recolte în România. ”A treia valoare pe care o obţinem în  România este talentul – avem multe talente, atât tehnice, în matematică de exemplu, în marketing, vânzări, cât şi abilităţi comportamentale. Admir abilitatea românilor să adopte, să implementeze proiecte, nu doar aplecarea spre limbile străine.“

    Directorul general al Groupama subliniază ca talentele româneşti sunt o sursă de inovaţie şi oferă ca argument în acest sens faptul că Groupama Asigurări a câştigat un premiu internaţional pentru inovaţie în cadrul grupului pentru folosirea Internetului Lucrurilor în asigurarea pentru locuinţe, ajutând astfel prevenirea riscurilor, printr-o colaborare cu operatorul telecom Orange. De asemenea, angajaţi români au evoluat spre sediul central al grupului din Paris şi, potrivit lui Coste, ei sunt buni ambasadori pentru România ca ţară. Luând în calcul aceste considerente, grupul francez a investit până acum 750 de milioane de euro pe piaţa locală, cea mai mare investiţie făcută de o companie din sectorul asigurărilor; aceasta a fost direcţionată spre achiziţia Banca Transilvania Asigurări, Asiban şi activitatea OTP Bank în Asigurări.

    Alte mari investiţii nu sunt previzionate de Coste pentru perioada următoare; el subliniază acest lucru în modul în care compania locală se vede din sediul central, din Paris: ”Este o piaţă foarte promiţătoare, avem o creştere profitabilă, avem talente, este o sursă bună de practicare a inovaţiei în interiorul grupului, pentru că aduce diversificarea riscului, pentru că nu cerem mai mult capital de la sediul central; cea mai recentă solicitare de capital a fost în 2012. Avem mult capital investit anterior, acum vrem să ne autofinanţăm creşterea.“

    Cum privesc asigurarea clienţii din România la un deceniu de la intrarea pe piaţă a Groupama? Răspunsul este diferit în ceea ce priveşte entităţile legate şi indivizii. ”Entităţile legale, fie că este vorba despre producţie sau servicii IT, sunt din ce în ce mai conştiente de riscurile potenţiale legate de afacerile lor şi sunt raţionale în procesul decizional. Identifică riscul, se asigură, aleg un asigurător bun, care să-i sfătuiască bine, să plăască bine în caz de daună. Aici există un nivel ridicat de maturitate.“ |n ceea ce priveşte persoanele fizice, situaţia este diferită. ”Este un alt joc din mai multe motive – din gradul de conştientizare a riscului, accesibilitate etc. De aceea, piaţa asigurărilor pentru persoanele fizice este mai mult o piaţă a asigurărilor obligatorii.“ Totuşi, spune că vede din ce în ce mai mulţi clienţi conştienţi de risc.

  • Desenul care a distrus o întreagă campanie McDonald’s de sărbători

    Concluziile aparţin jurnaliştilor publicaţiei Entrepreneur, în urma unui exemplu recent, care are legătură cu recipientele pentru băuturi de sărbători folosite de McDonald’s şi care s-au dovedit a nu fi foarte inspirate.

    Un client care şi-a cumpărat o astfel de băutură a făcut un desen simplu pe pahar, iar întreaga conotaţie a mesajului transmis – ”Decembrie este aici! Simţiţi spiritul sărbătorilor cu o McCafe Peppermint Mocha!” – s-a schimbat.

    ”Este un semnal că nu ar trebui să uităm de copilul din noi sau – poate, să angajăm un consultant de 14 ani când luăm astfel de decizii de marketing”, concluzionează editorii Entrepreneur.

  • Ramona Jurubiţa, KPMG: Renunţarea la impozitul pe profit prin introducerea unui alt mecanism nu face decât să adâncească prăpastia între contribuabili şi autorităţi

    “Sunt ani buni de când vorbim de construirea unor piloni de încredere pe care să se aşeze relaţia dintre contribuabil şi autoritate fiscală. Şi cu toate acestea, măsuri de genul renunţarea la impozitul pe profit prin introducerea unui alt mecanism complet diferit bazat pe cifra de afaceri sau introducerea unei taxe de solidaritate nu fac decât să adâncească prăpastia între contribuabilii de bună credinţă şi autorităţi.

    Pe lângă asta, explica Ramona Jurubiţa, se creează şi un sentiment de panică “dublat de neîncredere în rândul celor care creează valoare economică în această ţară, ceea ce din păcate nu poate contribui deloc la susţinerea unei creşteri economice sustenabile.”

    Guvernul doreşte să introduce impozitul pe venit pentru toate companiile, diferenţiat în trei trepte: 1%, 2% şi 3%, a declarat, joi, Ionuţ Mişa, după audierile din Parlament.

    “Cotele de impozit pe cifra de afaceri a companiilor vor fi trei. Astăzi am luat în calcul, pornind de la impozitul de 1% pentru microîntreprinderi până în 500.000 de euro, ca această cotă să crească progresiv. Noi intenţionăm să fie 1% pentru ceea ce există deja astăzi şi 2% şi 3%”, a declarat, joi, Ionuţ Mişa.

    Întrebat de ziarişti despre posibilitatea ca unele firme să renunţe să mai facă investiţii după introducerea noilor cote de impozit, Mişa a precizat că: “Companiile care vor declara că nu mai fac investiţii din această cauză vor ajunge la concluzia că vor avea un sistem mult mai facil din punct de vedere al documentelor şi birocraţiei. În plus, şi din punct de vedere al diferenţei de sumă care rămâne între venituri şi cheltuieli, acea sumă va rămâne la dispoziţia agentului economic”.

  • Ce te poate învăţa “Seinfeld” despre leadership

    Mulţi dintre noi nu ne vedem propriile defecte (ale tale sau ale companiei pe care o conduci), dar alţii le văd uşor. Mai jos poţi afla de ce este important să fii conştient de propriile defecte şi cum te poate ajuta asta să fii un lider mai bun, notează site-ul Inc.com

    Într-un episod, Elaine se află în postura de a conduce compania unde era angajată după ce şeful cel mare a trebuit să părăsească funcţia. Nu putea să-şi dea seama de ce întregul staff o evita şi nu o mai respecta când o făcea atunci când nu era preşedintele companiei. Bineînţeles, a dat vina pe George.

    Totul a început la o petrecere când Elaine a vrut să-şi arate mişcările de dans. Ea credea că este o dansatoare bestială, dar spre amuzamentul telespectatorilor (şi al angajaţilor companiei) mişcările ei sunt de tot râsul. Nici George, nici Jerry nu a vrut să-i zică că din cauza dansului, angajaţii nu o mai respectă, dar noroc cu Kramer care-i spune fără ocolişuri că este o dansatoare foarte proastă.

    Ce trebuie reţinut din acest episod este faptul că liderii au nevoie să-şi asculte “Kramerii” angajaţii care spun adevărul. Este important deoarece adevărul se filtrează pe scara ierarhică astfel încât informaţia care ajunge la CEO nu este chiar cea reală. De aceea, este important ca un şef de companie să asculte ce au de spus angajaţii lui, ce-i deranjează, ce trebuie îmbunătăţit în organizaţie, la afacere etc.

    Trebuie să fii la curent cu tot ceea ce se întâmplă, să fii atent la ceea ce comunică angajaţii tăi – ce spun, postura, tonul privirea, ezitările acestor. Un lider excelent trebuie să asculte cel puţin 50% din timp.