Tag: 3D

  • Doi puşti de 14 ani au venit cu o idee de afacere surprinzător de simplă. Au obţinut o finanţare de 50.000 de dolari

    Doi adolescenţi de 14 ani din SUA au găsit o soluţie ingenioasă la o problemă foarte stresantă pentru toate mamele, scrie Daily Mail

    Sam Nassif şi Oliver Greenwald din Denver au născocit un fel de farfurie de napolitană care se pune în jurul conului astfel încât îngheţata când se topeşte nu se va mai scurge pe mână sau pe haine. Potrivit cotidianului britanic, celor doi le-a venit ideea pentru această invenţie când aveau 10 ani. “Într-o zi am trecut pe lângă un magazin ce vindea îngheţată şi am văzut doi copii cu îngeţată curgându-le pe mâini şi pe haine, iar mama lor stătea lângă ei cu şerveţelul în mână. Ne-am gândit că ar trebui să facem ceva în privinţa asta”, au declarat cei doi.

    Au vorbit cu un producător pentru realizarea unui model 3D al lui Drip Drop şi potrivit lor au testat peste 100 de ingredinte până au găsit combinaţia câştigătoare.

    Au ieşit pe locul doi la un concurst de inveţii în 2011, iar anul trecut au impresionat juriul de la emisiunea de pitching de idei de afaceri, Shark Tank. Mai mult, cei doi au obţinut o finanţare de la Barbara Corcoran în valoare de 50,000 de dolari pentru 33% din afacere. 

  • Noutăţile Hi-tech în industria muzicală: un pian digital şi o vioară electrică

    Instrumentele muzicale din sălile de concerte din ziua de azi arată cam la fel ca atunci când au fost create cu multă vreme în urmă, dar acest lucru este pe cale să schimbe, graţie unor firme care încearcă să aplice ultimele noutăţi high-tech la domeniul muzical. O astfel de firmă este 3Dvarius, scrie The Telegraph, care tocmai a obţinut finanţarea necesară prin platforma de crowdfunding Kickstarter pentru a produce o vioară complet funcţională electrică cu ajutorul unei imprimante 3D pornind de la o vioară Stradivarius.

    O altă firmă, Whaletone, a lansat un model de pian digital, Grand Hybrid, al cărui preţ porneşte de la 98.000 de euro. Grand Hybrid este prevăzut cu difuzoare, inclusiv subwoofer, permite utilizatorilor să aleagă dintr-o gamă de opţiuni de sunet grupate în trei categorii principale, poate cânta precum pianele din anii ’60 – ’80 şi poate reda interpretări ale unor pianişti celebri sau compoziţiile posesorului. 

  • Prima maşină ieşită dintr-o imprimantă 3D se conduce singură şi este gata pentru şosele – FOTO

    Un nou producător de autovehicule a apărut în lumina reflectoarelor săptămâna trecută într-un parteneriat cu supercomputerul IBM Watson, scrie phys.org

    Local Motors a anunţat un autobuz numit Olli ce a fost realizat cu ajutorul tehnologiei de printare 3D şi poate transporta 12 persoane. Mai mult de atât, Ollie este autonom şi este capabil să meargă fără şofer.

    John Rogers, co-fondatorul Local Motors, a declarat că vehiculul este gata pentru şosele şi aşteaptă doar ok-ul din partea autorităţilor.”Local Motors se pregăteşte să vândă maşinile în pieţele care sunt pregătite pentru asta”, a mai spus el.
    Potrivit lui Rogers, compania sa are un avanataj în faptul că produsele lor sunt construite de la zero utilizând tehnologia de printare 3D. “Vehiculele noastre se pot printa în cam 10 ore, apoi mai este nevoie de încă o oră pentru asamblare”, a spus Rogers.

    Automobilul este “condus” de un sistem realizat de Local Motors în parteneriat cu mai multe companii de tehnologie, iar IBM va contribui la felul în care pasagerii pot interacţiona şi vorbi cu maşina. Automobilul este dotat cu peste 30 de senzori.

    “Este un vehicul care înţelege ce spun oamenii. Îi poţi zice «aş vrea să mă duci la serviciu», maşina înţelege şi te duce unde ai nevoie”, a declarat Bret Greenstein, reprezentant IBM.

    De asemenea, Ollie poate răspunde la întrebări legate de traseu şi poate oferi recomandări cu privire la restaurante sau situri istorice de pe traseu.

    Autorităţile din Las Vegas au achiziţionat două vehicule şi judeţul Miami-Dade este interesată de un program pilot cu Ollie. John Rogers a spus că se află în discuţii cu cel puţin 50 de ţări care sunt interesate de soluţii pentru transportul în comun. 

  • Prima maşină ieşită dintr-o imprimantă 3D se conduce singură şi este gata pentru şosele – FOTO

    Un nou producător de autovehicule a apărut în lumina reflectoarelor săptămâna trecută într-un parteneriat cu supercomputerul IBM Watson, scrie phys.org

    Local Motors a anunţat un autobuz numit Olli ce a fost realizat cu ajutorul tehnologiei de printare 3D şi poate transporta 12 persoane. Mai mult de atât, Ollie este autonom şi este capabil să meargă fără şofer.

    John Rogers, co-fondatorul Local Motors, a declarat că vehiculul este gata pentru şosele şi aşteaptă doar ok-ul din partea autorităţilor.”Local Motors se pregăteşte să vândă maşinile în pieţele care sunt pregătite pentru asta”, a mai spus el.
    Potrivit lui Rogers, compania sa are un avanataj în faptul că produsele lor sunt construite de la zero utilizând tehnologia de printare 3D. “Vehiculele noastre se pot printa în cam 10 ore, apoi mai este nevoie de încă o oră pentru asamblare”, a spus Rogers.

    Automobilul este “condus” de un sistem realizat de Local Motors în parteneriat cu mai multe companii de tehnologie, iar IBM va contribui la felul în care pasagerii pot interacţiona şi vorbi cu maşina. Automobilul este dotat cu peste 30 de senzori.

    “Este un vehicul care înţelege ce spun oamenii. Îi poţi zice «aş vrea să mă duci la serviciu», maşina înţelege şi te duce unde ai nevoie”, a declarat Bret Greenstein, reprezentant IBM.

    De asemenea, Ollie poate răspunde la întrebări legate de traseu şi poate oferi recomandări cu privire la restaurante sau situri istorice de pe traseu.

    Autorităţile din Las Vegas au achiziţionat două vehicule şi judeţul Miami-Dade este interesată de un program pilot cu Ollie. John Rogers a spus că se află în discuţii cu cel puţin 50 de ţări care sunt interesate de soluţii pentru transportul în comun. 

  • Antichitatea 3D

    Pentru a uşura conservarea şi studiul sculpturilor antice din colecţia sa, Galeria Uffizi din Florenţa a pornit un proiect de digitizare a acestora în colaborare cu Universitatea din Indiana, scrie New York Times.

    Reprezentanţi ai acesteia împreună cu studenţi înscrişi la studii doctorale de patrimoniu virtual de la Universitatea din Indiana vor fotografia colecţia de statui greceşti şi romane de la galerie, precum şi de la Palatul Pitti şi din Grădinile Boboli din Florenţa, după care vor crea modele tridimensionale de înaltă rezoluţie, care le vor permite să obţină date despre coloritul iniţial al statuilor şi despre restaurările anterioare efectuate.

    Versiunile digitale ale sculpturilor vor fi disponibile online şi pentru public din anul 2020 şi ar putea fi folosite şi pentru a tipări copii pe imprimante 3D care să fie expuse în alte instituţii muzeale fără a mai fi nevoie să se împrumute originalele de la Uffizi.

     

  • Primul mall din România cu o pârtie de schi în interior. Cum funcţionează pârtia – VIDEO

    Shopping City Timişoara, mallul din vestul ţării, dezvoltat de fondul de investiţii NEPI, a fost deschis pe 31 martie.

    Timişorenii au acces la cel mai mare cinematograf multiplex Cinema City din afara Bucureştiului, cu 13 săli dotate cu tehnologii 3D, alături de o sală de fitness cu piscină semi-olimpică, o zonă de bowling, biliard, cazino, food-court şi un spaţiu de joacă pentru copii. Grupul intenţionează să deschidă şi prima pârtie de schi în interiorul unui mall din ţară, care urmează să fie inaugurată în curând.

    Pasionaţii de schi se pot antrena pe pârtie, iar începătorii pot învăţa fără a fi nevoiţi să se deplaseze până la munte.

    De asemenea, mall-ul va avea o zona de distractie deschisa non-stop si este dotata cu peste 70 de slot machines de ultima generatie si rulete electronice. 

  • „Captain America: Civil War” a stabilit un nou record de box office în România

    În primul weekend de la lansare, „Captain America: Civil War” a înregistrat în România încasări record de aproape 500.000 de dolari americani şi peste 87.000 de spectatori, devenind astfel cel mai bun film Disney cu supereroi din 2016, cât şi filmul Disney cu supereroi care are cele mai mari încasări la lansare din toate timpurile.  

    Comparând cifele de deschidere ale filmului ”Captain America: Civil War” cu ale altor producţii cu supereroi, acesta conduce în top după cum urmează: a depăşit încasările cu 247% faţă de ”Captain America: Soldatul Iernii”, cu 188% faţţă de ”Iron Man 3”, cu 125% încasările ”Avengers: Sub semnul lui Ultron”, preum şi filmul ”Batman vs. Superman”, unde a înregistrat încasări mai mari cu 71%.

    Din distribuţia filmului fac parte: Chris Evans, Robert Downey Jr., Scarlett Johansson, Sebastian Stan, Anthony Mackie, Emily VanCamp, Don Cheadle, Jeremy Renner, Chadwick Boseman, Paul Bettany, Elizabeth Olsen, Paul Rudd şi Frank Grillo, cu William Hurt şi Daniel Brühl.

    Anthony & Joe Russo sunt regizori, iar Kevin Feige este producător. Louis D’Esposito, Alan Fine, Victoria Alonso, Patricia Whitcher, Nate Moore şi Stan Lee sunt producători executivi. Scenariul este scris de Christopher Markus & Stephen McFeely.

    Filmul „Captain America: Civil War / Captain America: Război Civil” este distribuit de Forum Film România şi a avut premiera pe 6 mai 2016, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.
     

  • “Inimile de laborator”, noua speranţă în lumea transplanturilor

    Echipa de cercetători de la Massachusetts General Hospital şi Harvard Medical School a reuşit să dezvolte în laborator o inimă perfect funcţională, folosind celule stem, scriu cei de la Gândul.info.

    Până acum, cercetările arătaseră că prin intermediul imprimantelor 3D pot fi fabricate segmente de inimă, cu utilizarea de material biologic. Chiar dacă aceste structuri nu conţin celule cardiace, ele formează scheletul pe care poate fi dezvoltat ţesutul cardiac. Cercetătorii americani s-au folosit de scheletul 3D şi, prin combinaţia cu celulele stem, au obţinut rezultatele amintite.

    Pacienţii care au nevoie de transplanturi se lovesc de o mulţime de probleme, de la lipsa unui donator, până la apariţia riscului de respingere a noului organ de către pacient. Respingerea apare din cauza faptului că sistemul imunitar percepe noul ţesut ca pe o ameninţare şi începe planul de distrugere.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • Atelierele Pegas lansează noua colecţie de biciclete. După patru ani de la relansare, Pegas a ajuns la vânzări de 1 milion de euro – GALERIE FOTO

    Brandul de biciclete Pegas, un nume foarte cunoscut în perioada comunismului, relansat în iunie 2012, a vândut în 2015 aproximativ 3.000 de unităţi, ajungând astfel la afaceri de 1 milion de euro. Majoritatea bicicletelor se vând în România, Pieţele principale de export ale Pegas sunt Spania, Danemarca şi Polonia.

    Ieri brandul a anunţat lansarea noi colecţii pentru 2016 şi speră să ajungă la vânzări de 5.000 de unităţi anul acesta, iar în următorii trei ani, Alteliere Pegas ţintesc o creştere de zere ori a volumului de biciclete, până la 25.000 de bucăţi anual şi o cifră de afaceri de 5 milioane de euro.

    Planurile pentru o fabrică de biciclete în România sunt încă valabile, dar pentru a putea fi fezabilă construirea acesteia, Atelierele Pegas trebuie să vândă, cel puţin, 25.000 de unităţi pe an, potrivit lui Andrei Botescu, fondatorul Atelierelor Pegas.

    În cadrul conferinţei, Adrei Botescu, a prezentat primul fat-bike românesc, Pegas Cutezător, dar şi noile modele pentru oraş şi pentru copii.

    Colecţia completă a Pegas: Strada 1 şi 2, MTB, Fatbike, Şoim, Clasic, Cutezător, Magistral, Practic, Drumeţ, Strada Mini, Pegas Mezin

    Mai mult Pegas se uită spre noile tehnologii şi lucrează la un kit E-Bike şi apelează la realitatea virtuală pentru datul cu bicicleta în casă pe timp de iarnă. “Pegas se îndreaptă spre tehnologii noi. Pe lângă cele două proiecte de smart bike, E-bike şi hometraier VR kit, ne propune ca în viitor să printăm 3D bicicletele şi să ne ocupă de realitatea virtuală”, spune Botescu.

    Andrei Botescu are atât de multă încredere în printarea 3D încât a folosit banii luaţi din fonduri europene (aproximativ 100.000 de euro) şi i-a investit în printarea 3D. De care se folosesc pentru a schiţa şi a prototipa noi obiecte şi accesorii. Un exemplu în acest sens este un claxon care este dotat şi cu ultrasunete, care emite un sunet deranjat pentru câini.

    Povestea tânărului care a făcut Pegas din Epoca de Aur să fie cea mai cool bicicletă. “Nu uita, eşti tânăr cât mai vrei să călătoreşti cu Pegas”
     

  • Zebra care forţează şoferii să încetinească

    Două femei din Gujarat, India au realizat o zebră care-i forţează pe şoferi să încetinească. Zebra este pictată 3D pe asfalt, iar şoferilor le apare ca şi cum drumul ar fi blocat şi trebuie să încetinească. Designul inovator ar putea salva zeci sau sute de vieţi.

    Să sperăm doar că niciun şofer nu frânează brusc şi provoacă o coliziune în şir.