Tag: razboi

  • O poveste uluitoare: A crescut fără curent sau apă potabilă, dar a reuşit să pornească DE LA ZERO companii de MILIARDE DE DOLARI

    Stewart Butterfield, fondatorul companiilor de tehnice Flickr şi Slack, este astăzi unul dintre antreprenorii de succes din Silicon Valley, cu o avere de aproape două miliarde de dolari. 

    Totuşi, Butterfield a crescut în condiţii grele, după ce tatăl său s-a decis să fugă din SUA în Canada, pentru a evita să servească în războiul din Vietnam. El a locuit împreună cu părinţii săi într-o cabină de lemn dintr-o pădure, şi timp de trei ani nu au avut apă curentă si electricitate.

    Pe când Butterfield avea şapte ani, părinţii săi au decis să se mute în Victoria, Canada.Tot atunci, antreprenorul a primit primul său computer şi a început să înveţe programare, folosindu-se de publicaţii cu profil tehnic. Iniţial, a creat jocuri simple.

    În perioada liceului, şi-a pierdut însă interesul pentru computere, şi s-a decis să studieze filosofia la Universitatea Victoria, apoi a urmat cursuri de master la Cambridge, în Marea Britanie.

    În 1997, chiar când se pregătea să aplice pentru un post de profesor de filosofie, internetul a prins avânt şi tot mai mulţi prieteni de-ai săi se îndreptau spre domenii din mediul online, unde se câştiga de două-trei ori mai mult decât în învăţământ.

    Butterfield s-a decis să renunţe la ideea de a deveni profesor şi s-a întors la vechea sa pasiune. După ce a lucrat ca web designer timp de câţiva ani, în 2002 a lansat un joc online împreună cu viitorul co-fondator al Flickr, Caterina Fake, pe atunci soţia sa. Jocul nu a avut însă succesul scontat, aşa că cei doi şi-au pierdut toţi banii. Totuşi, nu au abandonat ideea de a face bani în online, aşa că în 2004 au lansat Flickr, un serviciu destinat pentru depozitare şi utilizare ulterioară de către utilizator a fotografiilor digitale şi a clipurilor video. Faptul că tot mai multe companii lansau telefoane cu cameră foto şi din ce în ce mai mulţi oameni se abonau la servicii de intenet a impulsionat creşterea companiei. Un an mai târziu, fondatorii Flickr au vândut firma către Yahoo, pentru suma de 25 de milioane de dolari, dar Butterfield spune că a fost o decizie greşită, deoarece crede că ar fi putut obţine o sumă mult mai mare dacă ar fi aşteptat mai mult.

    În 2009, după ce a experimentat un nou eşec cu un joc online, lui Butterfield i-a venit ideea de a crea o platformă de comunicare în reţea, destinată în special angajaţii companiilor, Slack, care are în prezent opt milioane de utilizatori zilnic, dintre care trei milioane optează pentru servicii aveansate cu plată, şi peste 70.000 de clienţi sunt reprezentaţi de corporaţii. IBM, Samsung, 21st Century Fox şi Marks & Spencer sunt doar câteva dintre numele mari care folosesc Slack, evaluată în prezent la peste cinci miliarde de dolari.

    Chris Green, un consultant şi analist tehnologic al Bright Bree, spune că este un caz rar ca un antreprenor să lanseze un proiect de succes după un eşec, şi cu atât mai puţin, să reuşească asta de două ori. Principalul “rival” al platformei Slack este un serviciu gratuit oferit de Microsoft, inclus în pachetul Office 365, dar şi Zoom, o platformă care oferă servicii la un preţ asemănător.

    În prezent, Stewart Butterfield deţine o avere de circa 2 miliarde de dolari însă, conform spuselor sale, încearcă să trăiască cât mai simplu. “Mă simt cu adevărat vinovat când cheltuiesc prea mulţi bani.”

  • Disney dă o lovitură majoră gigantului Comcast în războiul ofertelor pentru activele 21st Century Fox: Oferta de 71,3 miliarde de dolari zguduie industria

    Astfel, Disney dă o lovitură ce s-ar putea dovedi decisivă rivalilor de la Comcast cu care se află într-un „război” al licitaţiilor pentru aceste active, potrivit Bloomberg.
     
    Oferta, de 38 de dolari per acţiune, este cu aproximativ 10 dolari per acţiune mai mare decât cea pe care a pus-o pe masă în decembrie, şi cu 3 dolari per acţiune mai mare decât oferta Comcast-ului de săptămâna trecută.
     
    Noua înţelegere oferă o flexibilitate mai mare şi mai multe avantaje decât oferta Comcast, spune compania Fox.
     
    Miza este reprezentată de o suită de proprietăţi media, de la „The Simpsons” până la „X-Men”. Această suită ar putea fi arma perfectă în lupta de piaţă împotriva Netflix şi a celorlalte servicii de streaming.
     
  • Povestea uimitoare a unui copil sărac dintr-o comună din Vâlcea care a ajuns cercetător la NASA

    La Firijba începe povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, în perioada interbelică, având 7 fraţi. Atunci când a venit războiul, Alexandru era elev la şcoala primară din Firijba, o clădire mică, sărăcăcioasă, cu două clase şi cu domnul Miu, învăţător, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    La domnul Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Războiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război. Miu a vorbit cu Victor, învăţătorul avea o soră la oraş şi acolo a stat Alexandru în timpul gimnaziului.

    Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

    Când era în anul doi la facultatea de matematică, Alexandru a dispărut. Nu se ştie cine l-a ajutat, dar Alexandru a reuşit să plece. Securitatea l-a căutat până şi în satul natal, dar nici urmă de tânăr.

    În primăvara anului 1990, în faţa Primăriei din Popeşti opreşte o maşină din care coboară un bărbat înalt, cu părul grizonat. Se uită la case, cu mâinile la spate. Stă nemişcat. O femeie măruntă trece pe lângă el, dar apoi se opreşte. Se întoarce speriată, ca şi când ar fi văzut o fantomă.

    „Lixandru lui Uca? Tu eşti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lăcrimează. Sus, în Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Mai trăia doar o soră care era pe la Piteşti, la Mioveni, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    Alexandru Chimba ajunsese la NASA, trăia în Maine. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti şi se spune că ar dori să realizeze un sat de vacanţă pe stil american, în Firijba.

    „Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

  • Opinie Cătălin Păduraru, CEO, International Wine Contest Bucharest: “Să învăţăm de la cei mai buni”

    În încercarea de a găsi rezolvare la „problema vinului românesc“, la lipsa de notorietate internaţională (notorietate care, odată instalată, ar aduce mari beneficii unor comunităţi foarte mari), să încercăm să ne apropiem de modul de gândire ştiinţific, validat de adevăratele fluxuri de performanţă comercială.

    Iată ce spune Mike Veseth, autorul cărţii Războaiele vinului: GLOBAL + LOCAL = GLOCAL

    „Dar ce se întâmplă cu terroirul atunci când forţele concurenţiale ale globalizării şi Two Buck Chuck mătură piaţa? În general, se presupune că globalizarea distruge caracterul local, oriunde şi oricând, dar am dubiile mele cu privire la acest lucru. Cel mai mare comerciant din lume, Walmart, care acoperă piaţa americană de la nord la sud şi de la est la vest, nu a reuşit să cucerească piaţa germană, de exemplu. Campionul local Aldi era prea bine înrădăcinat. Uneori, localul câştigă – trăiască terroiriştii! Cu toate acestea, de cele mai multe ori, rezultatul adunării dintre globalizare şi local este glocalul.

    Glocal este un cuvânt ciudat, dar util. Glocal este ceea ce obţii atunci când uneşti globalul cu localul, termenul reuşind să descrie un proces complex de schimburi. Mulţi oameni văd caracterul global şi pe cel local doar pe poziţii adverse, ca pe două echipe de fotbal. Se presupune că forţele pieţei globale se opun în mod fundamental tradiţiilor şi valorilor locale. Deoarece există mai mulţi bani în spatele echipei globale, majoritatea oamenilor presupun că jucătorii locali (şi valorile pe care aceştia le reprezintă) sunt condamnaţi la dispariţie. Opoziţia pare inutilă. De fapt, procesul este mai complicat de atât, iar fiecare dintre părţi are influenţe asupra celeilalte. Acest lucru este evident în lumea fotbalului, deci de ce ar trebui să fim surprinşi de faptul că se aplică şi vinului?

    Caracteristicile locale cele mai importante nu sunt neapărat perfect conservate prin izolare, aşa cum am văzut, deci alegerea nu se reduce la global şi local. Piaţa globală poate distruge, după cum ştim cu toţii, dar nici pieţele locale protejate nu conservă neapărat tradiţionalul. Am rămas cu realitatea glocalismului. Influenţele internaţionale sunt importate, cu efecte atât pozitive, cât şi negative, iar practicile, produsele şi valorile locale sunt exportate, influenţând vinificatorii şi consumatorii de dincolo de graniţe. Producătorii pot resimţi presiunea de a produce vinurile la un standard internaţional sau pe placul unor critici importanţi de vin, dar se şi pot bucura, în acelaşi timp, de avantajele unei pieţe mai mari şi mai diverse pentru vinurile lor.

    Schimbul glocal este adânc inserat în ţesătura lumii vinului. Un număr tot mai mare de vinificatori lucrează atât în străinătate, cât şi acasă, făcând vinuri în care se resimt experienţele lor internaţionale, dar care, totodată, pot fi, din fericire, şi o expresie a terroir-ului local. Aceste vinuri sunt în acelaşi timp globale şi locale, în grade diferite. Unii pun accentul exclusiv pe riscul de omogenizare a gusturilor, sub influenţa consultanţilor internaţionali – flying winemakers – şi a corporaţiilor multinaţionale de vin – care investesc local pentru a produce vinuri destinate pieţei internaţionale. Dar, de fapt, există şi un flux de idei şi de talente îndreptate în direcţie opusă. Este o tradiţie în rândul familiilor de vinificatori, de exemplu, ca tinerii să-şi petreacă o vreme în străinătate, în schimburi informale, trăind şi asumându-şi experienţe noi, încercând idei noi şi făcându-şi relaţii personale care vor dura toată viaţa.

    Este o parte importantă a educaţiei unui vinificator. Am întâlnit aceşti flying interns („stagiari zburători”), în practică, peste tot unde am călătorit în lumea vinului. Ei sunt o parte foarte sănătoasă a amestecului glocal din domeniul vinului.

    Deci, cum se va dovedi glocalismul pentru industria viticolă din lume? Este prea devreme să ne exprimăm, bineînţeles, dar putem specula pe baza informaţiilor pe care le avem. Nu se va schimba totul într-o singură direcţie, asta e cert. Amestecul care se formează din interacţiunea global-local nu se naşte dintr-un singur vas gigant, după o reţetă unică, dar din el se pot naşte nenumărate tipuri de ambalaje (de sticlă sau nu, hai să le spunem recipiente) sau de vinuri (…). Ṣi toate vor fi rezultatul unui proces complex de schimburi globale.

    Este timpul (…) să trecem la „răzbunarea terroiriştilor”, cel de-al treilea element vital al viitorului vinului. Globalizarea şi Two Buck Chuck sunt forţe disruptive puternice, care ameninţă multe interese şi valori. Este normal să presupunem că va apărea o contragreutate care se va opune şi va rezista acestor forţe de piaţă şi, aşa cum am menţionat mai sus, sunt optimist că tot aceleaşi forţe vor preveni McDonaldizarea vinului. Dar nu va fi uşor, deoarece multe obstacole stau în calea lor, inclusiv, în mod neaşteptat, terroiriştii înşişi!“
    Extras din Războaiele vinului, Mike Veseth, editura ASER, 2017.

    Mic glosar de termeni

    *Terroirişti – categorie de profesionişti şi iubitori ai vinului care leagă indisolubil calitatea şi identitatea unui vin de terroir, termen care încorporează specificităţile solului şi subsolului, pe cele climatice, precum şi stilul distinct de vinificare. În textul lucrării am adoptat forma fără cratimă, terroirişti (n. edit.).

    **Two Buck Chuck – vin simplu, vândut ieftin în Statele Unite în supermarketurile Trader Joe’s. Fiecare ţară are propriul Two Buck Chuck (uneori la preţuri semnificativ mai mici de 2 dolari!), motiv pentru care fiecare snob al vinului se teme că piaţa globală a declanşat o cursă către raftul de jos, acolo unde gustul şi terroirul sunt specii pe cale de dispariţie, iar Chuck şi verii lui şi mai ieftini vor conduce lumea la un moment dat.

    *** WALMART – unul dintre cele mai mari lanţuri de retail din lume la nivel de vânzări (alaturi de Tesco, Home Depot şi Carrefour). Walmart este un discounter de succes, desigur, dar nu un hard-discounter, deoarece încă mai are multe produse mainstream de marcă, preţurile sale sunt mai mari, iar magazinele sale un pic mai şic.

  • Divide et impera: Cum a reuşit Trump să ameţească o lume întreagă prin politica sa, şi totuşi să păstreze şi să-şi cimenteze puterea

    Donald Trump a ajuns la putere mizând pe o idee simplă: America pe primul loc. Pentru votanţii săi, loviţi puternic de criza financiară de acum zece ani, mesajul a readus speranţa visului american. Pentru restul lumii însă, vorbele lui Trump au adus un alt adevăr: principala putere economică a lumii nu va mai ţine în spate pe nimeni.

    Încă din timpul campaniei sale electorale, Trump a fost extrem de ostil faţă de liberul-schimb, acordurile cu Uniunea Europeană sau NAFTA (Acordul de Liber-Schimb Nord-American) şi a catalogat China, în numeroase rânduri, drept un „manipulator de devize”.

    Trebuie însă avut în vedere faptul că Trump nu e primul care vrea să pună America „pe primul loc”; liderii Statelor Unite au fost de-a lungul timpului mai reticenţi decât cei europeni în ceea ce priveşte intrarea în diferite acorduri internaţionale. Refuzul preşedintelui George W. Bush de a semna Protocolul Kyoto, menit să limiteze efectele încălzirii globale, e un exemplu în acest sens.

    Adoptarea unor măsuri extreme pentru a proteja interesele americanilor nu e ceva inventat de Trump: decizia lui Richard Nixon din 1971 de a abandona standardele pentru aur a reprezentat o lovitură puternică pentru pieţele monetare internaţionale. Tensiunile comerciale cu Japonia din anii ’80 au produs daune serioase regulilor comerciale aflate în vigoare la acea vreme. Indiferent de decizii sau efectele acestora, Statele Unite au fost întotdeauna privite ca principalul factor economic global.

    Prin urmare, e important de analizat modul în care Trump, ca lider al Statelor Unite, influenţează comerţul la nivel global şi care sunt statele care au de câştigat sau de pierdut de pe urma acţiunilor sale.

    PRIMĂ LOVITURĂ. În cea de-a treia zi la Biroul Oval, Trump a semnat decretul de ieşire a Statelor Unite din Acordul de Parteneriat Transpacific (TPP). Cu o simplă semnătură, el a reuşit să distrugă zeci de ani de negocieri între Statele Unite şi partenerii săi. Comerţul liber, un ideal pentru state precum Japonia sau Australia, a dispărut odată cu venirea sa la putere. „Am realizat ceva excelent pentru oamenii care muncesc în Statele Unite”, declara Trump după semnarea decretului. Sigur pe el, noul preşedinte nu a vrut să discute despre alte posibile parteneriate sau renegocierea celor existente, aşa cum este NAFTA; a preferat să se bucure de victoria lui, ignorând apelul în favoarea Acordului de Parteneriat Transpacific formulat de companii precum Nike sau Wal-Mart.

    „Nu cred că am mai avut un preşedinte care să fie iniţiator al protecţionismului”, remarca Dan Ikenson, director al unui centru de studii al politicilor comerciale. „Comerţul Statelor Unite s-a îndreptat, în ultimii 80 de ani, către liberalizare şi internaţionalizare.” Chiar şi membri ai Partidului Republican şi-au arătat neîncrederea faţă de deciziile lui Trump; John McCain, fost candidat pentru fotoliul de preşedinte, consideră că abandonarea TPP este un lucru greşit. „Mergând înainte, este imperativ necesar ca America să aibă o agendă comercială pozitivă în zona Asia-Pacific, pentru că asta va ţine companiile americane la un nivel competitiv în regiunea cu cea mai rapidă creştere economică din lume.”

    Premierul nipon Shinzo Abe declara, la sfârşitul anului 2016, că un TPP fără Statele Unite şi cei 250 de milioane de consumatori ar fi „lipsit de sens”. Lucrurile nu au stat însă chiar aşa: pe 8 martie 2018, unsprezece ţări au semnat Acordul Complet şi Progresiv de Parteneriat Transpacific (CPTPP). Versiunea finală a acordului a fost prezentată în Noua Zeelandă pe 21 februarie, iar termenii au fost acceptaţi de Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaysia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore şi Vietnam. Tratatul va reduce tarifele de import-export în ţările semnatare, care au o pondere comună de 13% din economia globală (10.000 de miliarde dolari). Împreună cu Statele Unite, ponderea ar fi fost de 40% din economia mondială.

    Iar posibilitatea ca Trump să se răzgândească nu este una greu de imaginat; în ianuarie, el a lăsat să se înţeleagă că s-ar putea întoarce în TPP. „Aş reveni în Tratatul de Parteneriat Transpacific dacă am obţine un acord mult mai bun decât cel care era”, a declarat Donald Trump într-un interviu acordat postului CNBC în staţiunea elveţiană Davos, unde a participat la Forumul Economic Mondial. „Acordul a fost teribil, modul în care era structurat era teribil. Dacă am face un acord substanţial mai bun, aş fi deschis la negociere”, a explicat Donald Trump.

    După ce a încheiat participarea Statelor Unite la TPP, Trump a trecut la un alt acord comercial, declarând că doreşte să reducă până aproape de zero deficitul comercial între SUA şi Mexic şi că vrea să renegocieze NAFTA pentru a obţine un acord mai bun pentru companiile şi angajaţii americani; el a ameninţat că ar putea pune capăt înţelegerii în cazul în care nu reuşeşte să obţină ce îşi propune. „Statele Unite au un deficit comercial de 60 de miliarde de dolari în relaţia cu Mexicul. Încă de la început, acordul NAFTA a fost unilateral, pierzându-se cifre mari la nivelul locurilor de muncă şi companiilor”, declara Trump la momentul respectiv. Cu toate acestea, NAFTA a fost unul dintre puţinele exemple în care Trump şi-a temperat discursul, acceptând să acorde şanse unor negocieri extinse. La începutul lunii aprilie 2018, premierul canadian, Justin Trudeau, a anunţat că Statele Unite, Mexicul şi Canada au făcut progrese semnificative în discuţiile privind modernizarea Acordului Nord-American de Comerţ Liber. „Consider că ne aflăm într-un moment în care progresăm semnificativ. Sper că vor urma veşti bune”, a declarat Trudeau.

    Deciziile luate de Trump vor afecta România, dar nu imediat şi nu direct, crede analistul Mircea Coşea. „În tratatul de liber schimb între Statele Unite şi Europa existau nişte deficienţe care ar fi dus Europa într-o situaţie inferioară faţă de Statele Unite ale Americii”, spune el. „În primul rând, se creau nişte organisme de lucru şi de reglementare a pieţei care aveau o participare americană mult superioară. În al doilea rând, doar prin sucursalele companiilor europene în România am fi avut, indirect, de suferit.” Problemele majore, explică Mircea Coşea, ar fi fost legate de relaţiile directe cu Statele Unite, pentru că piaţa românească nu ar fi fost apărată în faţa concurenţei americane dacă interesul investitorilor americani ar fi crescut. „Pe de altă parte, intrarea noastră pe piaţa de acolo ar fi fost inexistentă, pentru că noi nu avem forţă concurenţială. Era, într-un fel, un element de dezarmare concurenţială faţă de mişcările produse pe piaţa europeană şi pe cea internaţională.”

    TAXE MAI MARI PENTRU TOATĂ LUMEA. Invocând o măsură legislativă din perioada Războiului Rece, preşedintele Donald Trump a dispus, la jumătatea anului trecut, analizarea posibilităţii de impunere a unor tarife suplimentare şi cote în cazul importurilor de oţel. Iniţiativa a fost criticată dur de diplomaţi, care au avertizat că există riscul atragerii de măsuri de retorsiune. „Uniunea Europeană este foarte protecţionistă faţă de Statele Unite. Să înceteze!”, a transmis Trump pe canalul său preferat de comunicare, Twitter.

    Câteva zile mai târziu, el anunţa că lucrează la un acord comercial major cu Marea Britanie. Principala problemă a preşedintelui american, pe care acesta a şi denunţat-o în mod repetat, era surplusul comercial al Germaniei în relaţia cu Statele Unite. Liderul de la Casa Albă a avertizat că ar putea impune taxe vamale companiilor germane, în condiţiile în care Washingtonul se afla deja într-o dispută privind importurile şi exporturile de oţel cu Brazilia, Canada, Uniunea Europeană, China, Japonia şi Mexic. Încă de atunci, Volker Treier, şeful Direcţiei pentru Relaţii Externe a Camerei de Comerţ Germane (DIHK), avertiza că abordarea protecţionistă a administraţiei Trump riscă să genereze un război comercial.

    „Chiar vor americanii să ajungă la război comercial cu Europa? Un război comercial ar fi dăunător atât intereselor Europei, cât şi intereselor Statelor Unite”, se întreba şi Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, într-un interviu acordat revistei germane Bild în 2017. Juncker a atras atunci atenţia că Uniunea Europeană tratează cu seriozitate tonul protecţionist al lui Donald Trump şi se pregăteşte pentru orice situaţie în relaţiile comerciale bilaterale. Ulterior, în vara anului 2017, Juncker atrăgea atenţia că „sloganul «America pe primul loc» nu poate însemna faptul că interesele Europei sunt pe ultimul loc”, subliniind că Bruxelles-ul „poate reacţiona adecvat în doar câteva zile”.

    Însă Trump şi-a accentuat poziţia şi, în stilul caracteristic, a afirmat că războiul comercial e unul pe gustul său. „Atunci când SUA pierd miliarde de dolari din comerţ în relaţiile cu aproape toate ţările cu care are afaceri, războaiele comerciale sunt bune şi uşor de câştigat. Spre exemplu, când pierdem 100 de miliarde de dolari cu o anumită ţară, iar ei prosperă, prin întreruperea relaţiilor comerciale câştigăm mult. Este uşor!”, a punctat americanul.

    Astfel, cea mai importantă măsură economică a liderului de la Casa Albă, cel puţin în relaţia cu UE, a venit la 1 mai 2018. Trump a anunţat tarife mai mari cu 25% la importurile de oţel şi de 10% la cele de aluminiu, argumentând că tendinţele comerciale au „distrus” industria americană de oţel şi aluminiu. Liderii europeni aveau contramăsurile pe masă: potrivit unor surse citate de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), Bruxellesul alcătuise deja o listă a produselor americane care să fie vizate de restricţii. Pe listă figurau produse precum sucurile de portocale din California, roşii şi cartofi, precum şi motocicletele Harley-Davidson sau whisky-ul american.

    O primă reacţie a venit de la preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care a declarat că decizia preşedintelui american reprezintă „un semn rău pentru relaţiile transatlantice” şi a cerut demararea unor negocieri comerciale cu SUA. „Vreau să fiu clar: în loc să riscăm un război comercial, ar trebui să avem ca obiectiv o mai bună cooperare. Preşedintele SUA se declară nemulţumit de faptul că sunt prea multe bariere şi taxe între UE şi SUA şi îl înţeleg. Nici noi nu suntem fericiţi în privinţa acestui fapt. Din acest motiv, acum câţiva ani am început negocierile comerciale cu SUA. Ar trebui să revenim la acele discuţii. Promovaţi comerţul, nu războiul, domnule preşedinte!”, a spus Tusk. El a amintit şi de faptul că Donald Trump a promis „multă flexibilitate pentru prietenii adevăraţi” ai Statelor Unite în cazul tarifelor suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu.

    Ce înseamnă însă, în cifre, decizia lui Trump de a introduce tarife suplimentare? În primul rând, trebuie amintit că SUA sunt cel mai mare importator de oţel din lume, achiziţionând 35 de milioane de tone de material brut în 2017, iar producătorii europeni îşi fac griji în privinţa pieţelor spre care se va îndrepta acum această cantitate de metal. Eurofer, organizaţia europeană a producătorilor de oţel, a declarat că impactul devierii exporturilor ar putea fi major asupra celor 320.000 de angajaţi din industrie care lucrează pe bătrânul continent. La nivel european, Germania a fost principalul exportator din oţel spre Statele Unite în 2017, cu 951.125 de tone, urmat de Olanda cu 632.607 tone şi Franţa 237.345 tone; România a exportat în SUA 6.295 de tone.

    O altă mişcare neaşteptată a venit sub forma unei ordonanţe executive care prevedea că Robert Lighthizer, reprezentantul american pentru relaţii comerciale, trebuia să stabilească dacă administraţia de la Beijing încalcă drepturi de proprietate intelectuală americane. Eventuala investigaţie formală a dus, în cele din urmă, la introducerea de tarife asupra importurilor de mărfuri din China. „În calitate de preşedinte, este datoria şi responsabilitatea mea să protejez tehnologia creată de cetăţeni americani şi industria angajaţilor americani de acţiuni abuzive. Ne vom ridica împotriva oricărei ţări care forţează ilegal companii americane să transfere tehnologie de valoare, prezentând acest lucru ca fiind condiţie de acces pe pieţe”, declara Donald Trump. „Am promis aceste lucruri în calitatea de candidat la funcţia de preşedinte şi fac acest lucru în calitatea de preşedinte. Vom apăra angajaţii americani. Vom proteja inovaţiile, creativitatea, invenţiile care propulsează această ţară minunată. Iar acesta este doar începutul.”

    Evident, reacţia vehementă a Chinei nu s-a lăsat aşteptată; ministerul chinez al comerţului a semnalat că „va apăra drepturi legitime”, îndemnând Washingtonul să nu distrugă principiile multilateralismului, să acţioneze prudent şi să respecte angajamentele asumate în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). „În cazul în care partea americană ignoră realitatea şi nu manifestă respect pentru principiile comerciale multilaterale adoptând măsuri care afectează interesele comerciale ale ambelor părţi, în mod absolut, China nu va asista pasiv, ci va adopta inevitabil măsuri adecvate, apărând cu determinare drepturi legitime”, a atras atenţia Ministerul Comerţului de la Beijing.

    Administraţia Trump nu practică o politică atât de protecţionistă cum se anunţa, dar există o serie de măsuri în acest sens, remarcă analistul Mircea Coşea. „Aceste măsuri ne-ar fi influenţat ca urmare a preţurilor şi cursurilor de mărfuri pe piaţa internaţională, pentru că o relaţie aşa cum e cea dintre Statele Unite şi China, spre exemplu, este importantă şi pentru noi. Situaţia în care China ar fi exportat mai puţin pe piaţa americană, principala în prezent pentru ei, ar fi dus la o dereglare pe piaţa europeană.” El se referă la faptul că ar fi existat o tendinţă a asiaticilor de a presa pe piaţa europeană, afectând evident şi România. „Nu înseamnă că efectele ar fi doar negative, pentru că interesul crescut al chinezilor se poate traduce şi prin investiţii sau participare la diverse proiecte mari.”

    Cea mai recentă decizie a lui Trump  şi poate cea mai importantă  este cea de retragere a Statelor Unite din acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul în 2015. Donald Trump a argumentat că el lansase de mult timp avertismente în legătură cu acordul nuclear iranian, pe care l-a catalogat drept „defectuos”, „decăzut şi putred”, o „ruşine” pentru el, în calitatea de „cetăţean american”. Liderul de la Casa Albă a susţinut că Iranul încearcă să fabrice arme atomice, oferind asigurări că Statele Unite nu vor permite acest lucru.

    „Ieşirea Statelor Unite din tratatul cu Iranul va duce la o creştere importantă a preţului petrolului, pentru că reducerea exporturilor iraniene va ridica costurile foarte mult”, este de părere analistul Mircea Coşea. „Asta are şi o implicaţie politică majoră, pentru că se produc disensiuni în cadrul NATO  pe de o parte europenii care sunt pentru acord, pe de alta americanii.”

    După doar o zi, Trump anunţa însă că regimul de la Teheran este obligat să revină la masa negocierilor, ameninţând în caz contrar cu efecte grave. Referindu-se la atitudinea regimului de la Teheran, care nu vrea renegocierea acordului, Donald Trump a afirmat: „Vor negocia ori se va întâmpla ceva. Şi sper că nu va fi cazul”. Întrebat de jurnalişti ce va face dacă Teheranul va relua activităţile nucleare, Donald Trump a ameninţat: „Iranul va afla. Eu aş sfătui Iranul să nu relanseze programul nuclear; i-aş sfătui cu tărie. Dacă vor face acest lucru, vor exista consecinţe grave”, a avertizat Trump înaintea unei şedinţe cu membrii administraţiei de la Washington.

    Rolul Statelor Unite în economia globală este şi va rămâne unul principal. În caz că acest lucru se schimbă, un alt jucător va trebui să exercite rolul de lider comercial al lumii  indiferent că vorbim de Europa, China, India sau chiar Japonia. Pentru moment, pare însă că singurul stat cu dorinţa şi capacitatea de a coordona se află pe continentul nord-american.

  • Trump vs. restul lumii

  • Suedia distribuie pliante prin care cetăţenii primesc instrucţiuni în cazul unui război

    Pentru prima oară în ultimii 30 de ani, Suedia le spune cetăţenilor cum să se pregătească pentru război.Pliantul de 20 de pagini, împărţit prin pliante peste tot în ţară, intitulat ”Când vine criza sau războiul”, conţine sfaturi de bază legate de unde pot găsi adăposturi anti-bombardament şi cum să îşi asigure necesităţi de bază, precum apă, mâncare şi adăpost.

    Pliantul le spune de asemenea suedezilor că au o datorie faţă de ţara lor, în cazul în care este ameninţată. Astfel de pliantele au fost împărţite prima oară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar apoi ulterior în timpul Războiului Rece.

    ”Dacă Suedia va fi atacată de altă ţară, nu ne vom preda niciodată. Orice informaţie care vă va spune că rezistenţa trebuie să înceteze este falsă”.

    Suedia este în stare de alertă ridicată după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea în 2014. Naţionea scandinavă acuză rusia că trece deseori în spaţiul aerian şi ignoră orice avertisment. 

    Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO

    Imagini incredibile ale familiilor regale din Africa – GALERIE FOTO

    Cum ar arăta harta globului pământesc dacă fiecare ţară s-ar pune în centrul lumii – GALERIE FOTO

    Aroganţă fără limite: “37 de milioane de lire reprezintă prea puţin pentru stilul de viaţă cu care m-a obişnuit” – GALERIE FOTO

  • Război sângeros in cel mai violent clan mafiot. Poliţia cere ajutorul Armatei pentru că nu face faţă

    Mafia din zona Campania, denumita Camorra, este cea mai violenta din Italia, si asta din cauza haosului ce domneste in propriile organizatii interlope. Spre deosebire de Mafia Siciliana sau de Ndrangheta, care sunt organizate ierarhic, mafiotii din Camorra sunt impartiti in clanuri care se lupta mereu pentru putere.

    Acestia controleaza piata drogurilor, profiturile fiind imense, de ordinul zecilor de milioane de euro pentru fiecare clan important din Camorra.

    Violentele escaladeaza uneori atat de tare incat Politia cere ajutorul Armatei din Italia pentru a controla strazile si a opri crimele. Acest lucru s-a intamplat recent insa situatia a fost intalnita si anul trecut, cand au fost omorati 8 oameni in doar 11 zile. De asemenea, in 2007 a fost un alt razboi in cadrul Camorra, dar si la inceputul anilor 2000, cand a fost o adevarata lupta pentru putere in cadrul clanului.

  • Previziune alarmantă a lui Macron: Retragerea SUA din acordul cu Iranul ar putea declanşa un război

    „Înseamnă că am deschide Cutia Pandorei, ar putea avea loc un război”, a afirmat Emmanuel Macron. “Eu nu cred că Donald Trump vrea război”, a subliniat liderul de la Palatul Élysée, care s-a întâlnit recent cu preşedintele SUA şi a încercat să îl convingă să menţină Acordul nuclear cu Iranul.

    Marile puteri din grupul P5+1 (China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite plus Germania) au semnat în 2015 un acord cu Iranul prin care Teheranul se angajează să limiteze activităţile atomice în schimbul relaxării sancţiunilor internaţionale. Preşedintele Donald Trump şi Israelul contestă acordul atomic semnat cu Iranul.

    Trump a ameninţat în mai multe rânduri că Statele Unite se vor retrage din Acordul atomic semnat cu Iranul, acuzând Teheranul de continuarea activităţilor nucleare şi balistice. Liderul de la Casa Albă a anunţat că le oferă timp aliaţilor europeni ai SUA până pe data 12 mai pentru ca aceştia să cadă de acord asupra înăspririi condiţiilor acordului, în caz contrar Washingtonul se va retrage din acord.

    Iranul este determinat să respingă “intimidările” preşedintelui SUA, Donald Trump, în legătură cu Acordul nuclear şi nu va accepta modificarea tratatului, a avertizat un oficial iranian de rang înalt. “Acesta este un acord internaţional şi avem, categoric, capacitatea de a învinge intimidările Statelor Unite”, a declarat sâmbătă Ali Shamkhani, secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională din Iran.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info