BusinessMagazin

Tag: profit

  • Sectorul cimentului se pregăteşte să treacă printr-o nouă transformare

    Industria locală a cimentului a mai trecut în urmă cu circa 15 ani printr-o transformare semnificativă, după ce elveţienii de la Holcim, francezii de la Lafarge şi nemţii de la HeidelbergCement au preluat fabricile de ciment construite în ultimul secol. Sectorul cimentului se pregăteşte să treacă printr-o nouă transformare, în cadrul unei pieţe împărţite de trei mari companii. După achiziţia făcută de CRH, piaţa va rămâne tot cu trei mari jucători, singura diferenţă fiind că fabricile care se află acum în portofoliul Lafarge îşi vor schimba acţionarul.

    „Nu ne aşteptăm la schimbări majore pentru piaţa locală (după încheierea fuziunii şi preluarea activelor Lafarge de către CRH)“, afirmă Mihai Rohan, preşedintele patronatului din industria cimentului, CIROM, şi unul dintre cei mai experimentaţi manageri din acest sector.

    Cele mai importante active ale francezilor de la Lafarge pe piaţa locală şi care ar urma să intre în portofoliul CRH, dacă tranzacţia se va finaliza, sunt cele două fabrici de ciment de la Medgidia (judeţul Constanţa) şi Hoghiz (judeţul Braşov), precum şi staţia de măcinare de la Târgu-Jiu.

    Miza preluării acestor fabrici este cu atât mai mare cu cât industria cimentului este una extrem de importantă pentru construcţiile din România, deoarece, în general, acest material de construcţii nu se importă, pentru că ar deveni o activitate nerentabilă din cauza costurilor cu transportul. De asemenea, cimentul este un sector care dă tonul pentru întreaga industrie a construcţiilor, fiind folosit în toate tipurile de construcţii – de la cele de infrastructură până la cele rezidenţiale sau industriale. Mai mult, la mijloc sunt cei circa 1.000 de angajaţi ai Lafarge din România. Nici anvergura financiară a companiei nu poate fi trecută cu vederea: Lafarge Ciment, cea mai importantă companie prin care sunt prezenţi în România francezii de la Lafarge, a înregistrat în ultimul deceniu (2002-2013, perioadă pentru care există date publice) afaceri totale de 2,4 miliarde de euro şi profituri nete cumulate de 720 de milioane de euro, potrivit calculelor Business Magazin pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. De altfel, Lafarge Ciment a fost an de an cel mai profitabil producător de ciment de pe plan local, depăşind atât în valoare, cât şi ca marjă profiturile înregistrate de ceilalţi doi jucători din industria românească a ci mentului, Holcim şi HeidelbergCement (prezent pe piaţa cimentului prin compania Carpatcement Holding). Din 1997, anul intrării în România, până în prezent, Lafarge a investit pe plan local circa 700 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că profiturile generate de cea mai mare companie a grupului, Lafarge Ciment, au reuşit deja să amortizeze banii injectaţi de francezi pe plan local, potrivit estimărilor Business Magazin.

  • Fiscul european în ofensivă

    Companiile europene ar trebui să fie impozitate în locul unde îşi desfăşoară activităţile economice generatoare de profit, pentru a nu mai putea eluda fiscul, a decis Colegiul comisarilor europeni, în prima dezbatere privind combaterea evaziunii fiscale în UE.

    În urma dezbaterii, Colegiul comisarilor a decis să prezinte în luna martie un pachet privind transparenţa fiscală. Tot luna viitoare, CE va prezenta o propunere legislativă pen-tru extinderea schimbului automat de informaţii privind deciziile fiscale, spre a împiedica practica multinaţionalelor de a-şi transfera profiturile şi de a face optimizare fiscală pe seama statelor UE.

    Comisia a lansat şi o o consultare cu privire la uniunea pieţelor de capital (CMU), care vizează înlăturarea obstacolelor ce blochează investiţiile transfrontaliere. În viziunea CE, CMU va reprezenta o alternativă la bănci, va oferi mai multe opţi-uni pentru finanţare mai ales în statele membre unde băncile nu oferă împrumuturi, iar IMM şi start-up-urile se confruntă cu dificultăţi de finanţare.

  • Antreprenorii care nu au ţinut cont de criză şi au băgat spaima în multinaţionale

    Plusuri în vânzări, ale profitabilităţii, creşterea capacităţii de producţie, a numărului de angajaţi, a cotelor de piaţă, achiziţii şi investiţii sunt la ordinea zilei pentru câţiva antreprenori din România. Şi pentru ei ultimii ani au fost grei, tumultuoşi, dar au reuşit să-şi sporească afacerile. Cum au reuşit?

    Lumea afacerilor nu este o joacă de copii pentru niciunul dintre câştigătorii crizei. Niciunul nu a declarat că a fost uşor, ci dimpotrivă, că a fost nevoie de multă muncă, de efort, de idei, de inovaţii. Cu toate acestea, la bilanţul anului 2014 plusurile sunt numeroase pentru companii ca AdePlast, Agroland, Albalact, Bilka, Dedeman, Marelvi, MedLife, Te-Rox.

    Antreprenorul Horia Cardoş, care controlează cea mai mare reţea de magazine pentru micii fermieri, şi-a crescut din 2008 până la finalul anului trecut afacerile de zece ori, ajungând la o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro. În acelaşi interval de timp Dedeman, afacerea controlată de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, a crescut de peste trei ori. Anul trecut, reţeaua de bricolaj a investit 65 de milioane de euro (echivalente cu valoarea profitului din 2013) în deschiderea a patru magazine, numărul acestora ajungând la 40 de unităţi. Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, Dedeman este cea mai mare companie românească deţinută de antreprenori; în 2013 a realizat o cifră de afaceri de 2,68 de miliarde de lei şi un profit de 288 de milioane de lei, iar la jumătatea anului trecut afacerile înregistrau o creştere de 27%.

    ”Antreprenoriatul românesc este acum o comunitate numeroasă de oameni cu iniţiativă, idei şi determinare, care nu aşteaptă schimbarea în România, ci o generează. Ei creează locuri de muncă atunci când puţini se gândesc să facă angajări, sunt cei care văd oportunităţi în perioadă de criză economică şi fac investiţii inclusiv în recesiune„, spune Bogdan Ion, country managing partner la EY România, în prefaţa Cărţii Antreprenorilor, ediţia 2014.

    Drept dovadă, Albalact, producătorul de lactate controlat de Raul Ciurtin, a devenit în mod oficial anul trecut numărul doi pe piaţa de lactate, iar acum o provoacă pe ocupanta primului loc, Danone. Iar braşoveanului Horaţiu Ţepeş, lider pe piaţa de învelitori metalice pentru acoperişuri, are în plan să deschidă fabrici peste hotare. MedLife, compania fondată de Mihai Marcu, a bătut anul trecut mai multe recorduri, în termeni de încasări, număr de abonaţi şi investiţii, iar 2015 a început cu achiziţii. Pe preluarea de competitori mizează şi Marcel Bărbuţ, antreprenorul care a dezvoltat AdePlast, nume sub care opt fabrici produc materiale de construcţii. Dar Bărbuţ vrea şi să dubleze exporturile, de vreme ce piaţa locală stagnează. Vânzările externe sunt însă pentru Doina Cepalis principala sursă a încasărilor, 97% din cifra de afaceri datorându-se exporturilor.

    Indiferent de reţeta aplicată de aceşti antreprenori, ei sunt un exemplu clar că forţa multinaţionalelor nu este o condiţie suficientă pentru a câştiga clienţi, cotă de piaţă şi profit.

    Citiţi materialul integral în ediţia tipărită a Business Magazin începând cu 9 februarie.

  • Antreprenorii care nu au ţinut cont de criză şi au băgat spaima în multinaţionale

    Plusuri în vânzări, ale profitabilităţii, creşterea capacităţii de producţie, a numărului de angajaţi, a cotelor de piaţă, achiziţii şi investiţii sunt la ordinea zilei pentru câţiva antreprenori din România. Şi pentru ei ultimii ani au fost grei, tumultuoşi, dar au reuşit să-şi sporească afacerile. Cum au reuşit?

    Lumea afacerilor nu este o joacă de copii pentru niciunul dintre câştigătorii crizei. Niciunul nu a declarat că a fost uşor, ci dimpotrivă, că a fost nevoie de multă muncă, de efort, de idei, de inovaţii. Cu toate acestea, la bilanţul anului 2014 plusurile sunt numeroase pentru companii ca AdePlast, Agroland, Albalact, Bilka, Dedeman, Marelvi, MedLife, Te-Rox.

    Antreprenorul Horia Cardoş, care controlează cea mai mare reţea de magazine pentru micii fermieri, şi-a crescut din 2008 până la finalul anului trecut afacerile de zece ori, ajungând la o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro. În acelaşi interval de timp Dedeman, afacerea controlată de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, a crescut de peste trei ori. Anul trecut, reţeaua de bricolaj a investit 65 de milioane de euro (echivalente cu valoarea profitului din 2013) în deschiderea a patru magazine, numărul acestora ajungând la 40 de unităţi. Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, Dedeman este cea mai mare companie românească deţinută de antreprenori; în 2013 a realizat o cifră de afaceri de 2,68 de miliarde de lei şi un profit de 288 de milioane de lei, iar la jumătatea anului trecut afacerile înregistrau o creştere de 27%.

    ”Antreprenoriatul românesc este acum o comunitate numeroasă de oameni cu iniţiativă, idei şi determinare, care nu aşteaptă schimbarea în România, ci o generează. Ei creează locuri de muncă atunci când puţini se gândesc să facă angajări, sunt cei care văd oportunităţi în perioadă de criză economică şi fac investiţii inclusiv în recesiune„, spune Bogdan Ion, country managing partner la EY România, în prefaţa Cărţii Antreprenorilor, ediţia 2014.

    Drept dovadă, Albalact, producătorul de lactate controlat de Raul Ciurtin, a devenit în mod oficial anul trecut numărul doi pe piaţa de lactate, iar acum o provoacă pe ocupanta primului loc, Danone. Iar braşoveanului Horaţiu Ţepeş, lider pe piaţa de învelitori metalice pentru acoperişuri, are în plan să deschidă fabrici peste hotare. MedLife, compania fondată de Mihai Marcu, a bătut anul trecut mai multe recorduri, în termeni de încasări, număr de abonaţi şi investiţii, iar 2015 a început cu achiziţii. Pe preluarea de competitori mizează şi Marcel Bărbuţ, antreprenorul care a dezvoltat AdePlast, nume sub care opt fabrici produc materiale de construcţii. Dar Bărbuţ vrea şi să dubleze exporturile, de vreme ce piaţa locală stagnează. Vânzările externe sunt însă pentru Doina Cepalis principala sursă a încasărilor, 97% din cifra de afaceri datorându-se exporturilor.

    Indiferent de reţeta aplicată de aceşti antreprenori, ei sunt un exemplu clar că forţa multinaţionalelor nu este o condiţie suficientă pentru a câştiga clienţi, cotă de piaţă şi profit.

    Citiţi materialul integral în ediţia tipărită a Business Magazin începând cu 9 februarie.

  • Povestea afaceristului care “a spart” Banca Angliei

    Soros s-a născut la Budapesta în 1930, fiu al unui avocat ce fusese prizonier în timpul primului război mondial. A emigrat în 1947 în Anglia, unde a urmat cursurile London School of Economics, obţinând o diplomă şi, ulterior, titlul de doctor în filosofie. În 1956 Soros s-a mutat la New York, unde a lucrat ca trader şi ca analist. Planul era să locuiască în Statele Unite timp de cinci ani, să strângă 500.000 de dolari şi să se întoarcă în Anglia pentru a porni o afacere. Însă în timpul petrecut în America, Soros a decis să devină investitor, convins că a dezvoltat o teorie care îi va aduce o marjă mare de profit.

    În 1967, First Eagle Funds i-a dat ocazia să conducă un fond de investiţii offshore, iar rezultatele bune i-au permis ca în 1970 să înfiinţeze Soros Management Fund. A urmat o perioadă în care Soros, bazându-se în primul rând pe speculaţii bursiere, a reuşit să strângă zeci de miliarde de dolari.

    Episodul care l-a adus în lumina reflectoarelor pe George Soros s-a petrecut în 1992, atunci când omul de afaceri a pariat împotriva lirei sterline, vânzând echivalentul a zece miliarde de dolari într-o singură zi. În doar câteva zile lira sterlină s-a depreciat puternic, aducându-i lui Soros un profit de peste un miliard de dolari şi porecla „Omul care a spart Banca Angliei“.

    Soros este un filantrop activ încă din anii ’70, finanţând organizaţii din Africa de Sud care ajutau studenţii de culoare să urmeze cursurile universităţilor. El a finanţat de asemenea promovarea unor mesaje împotriva violenţei în state din centrul şi sud-estul Europei, în special după destrămarea URSS. Până în prezent, Soros a donat către acţiuni caritabile peste 7 miliarde de dolari.

    Într-un interviu acordat celor de la The Washington Post în 2003, George Soros a spus că obiectivul său principal este înlăturarea din funcţie a preşedintelui american George W. Bush. „Dacă cineva îmi garantează înlăturarea lui, aş fi dispus să renunţ la toată averea mea.“ În cadrul alegerilor din 2004, el a donat zeci de milioane de dolari organizaţiilor democrate.

    George Soros are cinci copii din două căsnicii anterioare şi este în prezent căsătorit cu Tomiko Bolton. El a publicat zeci de cărţi şi articole, fiind considerat unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din lume.

  • Un antreprenor s-a aliat cu o multinaţională şi vrea să câştige peste 10.000 de euro pe lună

    CONTEXTUL: Lagermax este o companie austriacă, prezentă pe piaţa românească de 11 ani, cu birouri la Arad, Timişoara, Bucureşti, Otopeni şi Iaşi. Compania căuta variante de creştere pe o piaţă care stagnează. Pe de altă parte, la jumătatea acestui an, un antreprenor român cu cetăţenie germană, Robert Hrabal, cu o experienţă de 12 ani în domeniul logistic, înfiinţa Beyond Logistic.

    DECIZIA: Lagermax AED România a iniţiat un parteneriat unic pe piaţa românească cu firma Beyond. Astfel, prin intermediul Lagermax se desfăşoară peste 95% din afacerea Beyond, fiind preluate în acest fel riscurile legate de finanţare, susţinerea unui cash flow negativ, putere de cumpărare şi acceptarea ca furnizor agreat în licitaţii.

    EFECTELE: Lagermax şi Beyond estimează pentru primul an de parteneriat o creştere a veniturilor cu 3-5%, urmând ca în al doilea an să ajungă la un plus de 8-10%. La venituri estimate de 1 milion de euro, cu o marjă de profit de 10%, avantajul net al Beyond, prin taxarea prin parteneriatul cu Lagermax, este de 156.000 de euro pe an.

    Antreprenorul român Robert Hrabal, cu experienţă de peste 12 ani în domeniul logistic pe piaţa românească şi germană, s-a gândit că a venit momentul să-şi schimbe rolul de angajat cu cel de antreprenor. Mărturiseşte însă că provocările şi barierele unui start-up l-au determinat să-şi amâne decizia. „Pentru a le depăşi, ne-am consultat şi am decis să intrăm într-o formă inedită de colaborare in piaţa românească“, spune Rareş Măcinică, managing director al Lagermax, companie cu o istorie de 11 ani de activitate pe piaţa românească de logistică.

    Măcinică explică felul în care se derulează acest parteneriat: „Cele mai mari provocări ca antreprenor sunt legate de finanţare, susţinerea unui cash flow negativ, putere de cumpărare, acceptarea ca furnizor agreat în licitaţii“. Or toate aceste riscuri au fost preluate de Lagermax, prin intermediul căreia se desfăşoară peste 95% din afacerea Beyond. Clienţii acesteia sunt facturaţi direct de Lagermax, iar la finalul lunii profitul obţinut este plătit către Beyond. Astfel Beyond are acces la infrastuctura Lagermax, cu aproape zero investiţii şi zero risc în derularea afacerii.

    Mai mult, „partenerul are posibilitatea de a accesa clienţi unde nu ar fi acceptat ca furnizor din cauza istoricului inexistent, precum şi avantaje fiscale datorită opţiunii impozitului pe venit“, explică Măcinică. Concret, la venituri de 1 milion de euro pe lună, cu marjă de 10%, profitul net al Beyond se plasează la 84.000 de euro. La aceleaşi venituri, dacă facturarea se derulează prin Lagermax, la o marjă de 10%, 100.000 de euro sunt venitul Beyond, la care se aplică un impozit de 3%. Astfel, profitul net se plasează la 97.000 de euro. Una peste alta, pe parcursul unui an întreg, câştigul suplimentar al Beyond este de 156.000 de euro.

    Cu peste 800 de camioane proprii, Lagermax are servicii de transport de marfă în regim rutier, aerian şi maritim, intern şi internaţional, operaţiuni vamale şi transporturi vamale. Compania a înregistrat în ultimii doi ani o cifră de afaceri ce s-a plasat în jurul a 4,5 milioane de euro, cu o profitabilitate negativă, din pricina strategiei de investiţii, argumentează Măcinică. „Anul acesta înregistrăm profit, iar cifra de afaceri creşte cu 20% faţă de 2013“, adaugă reprezentantul Lagermax.

    Înfiinţată în urmă cu doar şapte luni, Beyond are acum doi angajaţi şi şapte clienţi, dintre care pentru unul volumele de marfă transportate către reţelele de bricolaj ar urma să ajungă la 7.000 de paleţi pe an. „Sunt însă şi clienţi din industria telecom, unde nu vorbim despre volume, ci despre valori foarte mari. Un transport de telefoane şi tablete poate să depăşească 3 milioane de euro“, explică Măcinică. El crede că acest tip de parteneriat, de a lua sub „umbrela“ unei multinaţionale un antreprenor român până la momentul în care se poate susţine singur şi are loc desprinderea, are aplicabilitate atât în piaţa de transport şi logistică, cât şi în alte industrii. „Acest tip de susţinere din partea multinaţionalelor facilitează tinerilor antreprenori români înfiinţarea unui start-up fără a fi necesar un capital iniţial. Sunt create locuri de muncă, sunt puse în valoare talentele şi iniţiativele şi, nu în ultimul rând, creşte nivelul de competitivitate pe piaţă.“

    Conform înţelegerii, această formulă de parteneriat este viabilă până în momentul în care Beyond va avea capitalul propriu necesar pentru a se susţine, iar Măcinică estimează că această perioadă ar putea dura trei ani. „Nu am luat în calcul o fuziune, dar pe viitor, în funcţie de anumiţi indicatori financiari, nu excludem această variantă“, adaugă reprezentantul Lagermax.

    Ca ansamblu, pieţei de logistică nu-i poate fi atribuită o valoare precisă, pentru că există companii care au activităţi de logistică, dar valoarea veniturilor nu poate fi însumată, pentru că producătorii îşi folosesc propriile maşinile pentru marfă şi nu se poate şti cât costă, atâta vreme cât maşinile de
    1,5 tone nu sunt licenţiate şi nu se ştie câte sunt şi la ce sunt folosite. Or pentru dimensionarea pieţei ar trebui să existe un bilanţ cu elemente speciale care să listeze veniturile din transport şi depozite proprii, venituri din expediere şi alte tipuri de servicii logistice.

    Conform unui raport al Coface, transportatorii rutieri de mărfuri au încheiat anul 2013 pe profit. Creşterea cifrei de afaceri pe sector a fost temperată, în condiţii de profitabilitate superioară, comparativ cu 2012, când creşterea mai accelerată a veniturilor a fost însoţită de pierderi. Investiţiile au crescut, similar evoluţiei din 2012, mai arată raportul Coface. Conform situaţiilor publicate de Ministerul Finanţelor, peste 27.000 de firme au ca obiect de activitate „transportul rutier de mărfuri“ şi au generat anul trecut o cifră de afaceri totală de 26,6 miliarde de lei, în creştere cu 8% faţă de 2012. Din totalul firmelor, doar 1.010 firme au cifre de afaceri de peste 1 milion de euro, mai arată Coface.

  • Adevărul din spatele profitului record al Apple: angajaţi care muncesc zilnic 14 ore fără pauză pe salarii de nimic şi zeci de sinucideri

    Apple a înregistrat un profit record, de 18 miliarde de dolari, în primul trimestru al anului fiscal 2015, în urcare cu 38% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, datorită vânzărilor noilor modele de iPhone-uri lansate în luna septembrie a anului trecut. Compania a fost însă de mai multe ori acuzată că îşi plăteşte prost angajaţii, oferind condiţii de muncă degradante, mult sub standardul acceptat în mod obişnuit în ţările dezvoltate.

    În 2013, în urma unor asemenea acuzaţii, Apple a deschis porţile celei mai mari fabrici pe care o deţine, Foxconn din Shenzen. Televiziunea ABC, care a primit acces nelimitat şi libertatea de a discuta cu orice angajat, raporta acum doi ani că salariul minim este de 1,4 euro pe oră, astfel încât un angajat ar avea nevoie de mai mult de două luni pentru a cumpăra un iPad produs la Foxconn. Pe lângă joburile extrem de monotone, precum ştergerea ecranelor sau şlefuirea logo-ului Apple, unii angajaţi efectuează şi 80 de ore suplimentare pe lună, ajungând şi la 65-70 de ore lucreate efectiv în fiecare săptămână, fără pauze.

    Condiţiile de muncă degradante sunt doar principalul motiv care au determinat peste 20 de muncitori să îşi ia viaţa în ultimii cinci ani chiar în timpul programului de lucru. În 2009, un angajat s-a aruncat de la balcon pentru că pierduse un prototip de iPhone. Ca măsura de protecţie, Apple a cerut în 2011 ca plase de siguranţă să fie montate lângă pereţii fabricii şi în jurul spaţiilor de cazare operate de angajator. 

    Mii de tineri chinezi se aşază zilnic la coadă pentru a încerca să se angajeze la fabrica din Shenzen. ABC a relatat că în ziua în care a condus interviurile, peste 3.000 de tineri cu vârste între 16 şi 30 de ani aşteptau să găsească de muncă.

    Complexul de fabrici Foxconn aparţine de Foxconn Technology Group şi are peste 235.000 de angajaţi. Având în vedere succesul companiei din Cupertino, cererea pentru produse este tot mai mare, iar presiunea asupra angajaţilor creşte la rândul ei.

    Tim Cook, CEO al Apple, a declarat că se fac demersuri pentru a îmbunătăţi viaţa muncitorilor. “Nimeni din industrie nu face mai mult decât noi pentru a face viaţa angajaţilor mai bună. Căutăm permanent problemele şi, atunci când le găsim, încercăm să le reparăm cât mai repede, indiferent de natura lor.”

    Veniturile Apple au urcat cu 30% în primul trimestru al anului fiscal 2015 (perioada octombrie-decembrie 2014), la 74,6 miliarde de dolari faţă de 57,6 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă din 2013. Aceasta este cea mai bună creştere trimestrială a veniturilor înregistrată de compania americană, după cea din trimestrul al doilea fiscal din 2012, când s-a situat la 59%, relatează Bloomberg. Vânzările de iPhone-uri din perioada octombrie-decembrie au avansat cu 46% comparativ cu acelaşi interval din 2013, la numărul record de 74,5 milioane de unităţi, peste aşteptările analiştilor, care estimau că Apple va livra 64,9 milioane de unităţi. De asemenea, cifra este mai mare decât volumul de vânzări de iPhone-uri din întregul an fiscal 2011, când Apple a livrat 72,3 milioane de unităţi.

    În luna septermbrie a anului trecut, Apple a lansat două noi modele de smartphone-uri, iPhone 6 şi iPhone 6 Plus. În primul weekend de la debutul pe piaţă al celor două iPhone-uri, Apple a vândut un număr record de peste 10 milioane de unităţi, cumpărătorii luând cu asalt magazinele clasice şi virtuale pentru a cumpăra telefoanele cu ecrane mari ale companiei, relatează Mediafax. Ca urmare a aprecierii dolarului, Apple a informat producătorii de aplicaţii că majorează preţurile în Uniunea Europeană, Norvegia, Canada şi Rusia, din cauza cursului valutar şi a taxelor. Modificările au intrat în vigoare pe 11 ianuarie. În Europa, preţul de pornire al unei aplicaţii a urcat de la 0,89 euro la 0,99 euro, iar în Canada a fost majorat de la 99 de cenţi la 1,19 dolari. Creşterea preţurilor pe cele două continente, cuplată cu majorarea preţurilor în Rusia, în urma deprecierii rublei, reprezintă una dintre cele mai ample reacţii de acest tip a Apple la fluctuaţiile de curs valutar. Apple a mai luat astfel de măsuri în trecut, dar de regulă este reticentă la acest tip de schimbări, a declarat Slaven Radic, director general la compnia de consultanţă Tapstream Network, scrie Mediafax.

  • Club BM: Oamenii de marketing primesc o mână de ajutor de la tehnologie pentru a cheltui eficient bugetele

    Oana Sav, Institutul de Marketing: Marea provocare cu care ne confruntăm este transformarea organizaţiilor pentru a putea folosi în mod eficient noile canale tehnologice.

    Christian Terfloth, New Frontier Group: Fără avansul tehnologic, bibliotecile din oraşele mari, chiar şi cele naţionale, nu ar fi putut stoca, fizic, mai mult de 250.000 de cărţi sau alte titluri. Aşadar, vorbim de un număr de zece ori mai mare de cărţi oferite de site-uri precum Amazon. Astăzi avem mai mult divertisment pe internet decât am putea consuma în timpul nostru liber sau în concediu, iar divertismentul vine sub mai multe forme, precum muzica, precum videoclipurile prin platforme precum YouTube, prin filme pe Netflix sau Amazon. Un alt aspect extrem de important, dar potrivit mai mult tinerilor, este gaming-ul. Există o întreagă lume a gaming-ului, o lume foarte intensă. Revenind la muzică, Spotify are astăzi peste 20 de milioane de melodii listate. Toate acestea sunt acum disponibile celor mai tineri chiar prin aplicaţia de pe telefon. Când eram mai tânăr am lucrat ca DJ şi pot să vă spun că era aproape imposibil, din punct de vedere financiar, să cumperi 20 de milioane de melodii. Presupunând totuşi că rezolvai aspectul financiar, încercarea de a stoca 20 de milioane de cântece pe discuri din vinil ar fi ceva extrem, extrem de dificil. Acum, ele sunt disponibile imediat.

    Poate cel mai important subiect este comunicarea prin social networking. Dacă ne gândim cum arătau lucrurile în urmă cu 15-20 de ani, pare incredibil că astăzi avem acces imediat, global, la prieteni sau familie, şi de cele mai multe ori gratuit. Dacă privim înapoi, este o realizare tehnologică imensă. Mai avem apoi revoluţia social media, mai ales prin intermediul Facebook. Numărul mediu de prieteni, pe Facebook, este de 338. Sigur, putem discuta despre câte dintre aceste prietenii au de fapt o fundaţie reală, dar adevărul este că acest număr depăşeşte cu mult numărul intrărilor pe care le găseam, mai demult, într-o agendă telefonică. Există însă şi numeroase provocări, aşa că nu voi sta aici doar ca să prezint tehnologia pur şi simplu drept ceva uluitor.

    Una dintre industriile care s-au digitalizat aproape integral este industria muzicală. Rezultatul este că veniturile generate de acest segment la nivel global au scăzut cu 25% în ultimii opt ani. Este o scădere semnificativă, iar întrebarea este următoarea: ce a dus la această scădere? Consumăm mai multă muzică astfel decât consumam în urmă cu opt ani, dar astăzi internetul ne permite să comparăm, ne dă putere şi ne oferă mult mai multă transparenţă. Rezultatul este că astăzi putem asculta muzică la un preţ mult mai mic şi sub numeroase forme. În urmă cu câţiva ani, dacă voiai să asculţi o anumită melodie trebuia să cumperi tot albumul pe care respectiva melodie se afla, chiar dacă celelalte înregistrări nu te interesau câtuşi de puţin. Astăzi, consumatorul deţine puterea, iar acest lucru reprezintă un pericol pentru industrie. Da, revoluţia digitală aduce avantaje majore unora, dar aduce şi numeroase provocări jucătorilor importanţi din industria respectivă, dacă aceştia nu sunt pregătiţi să se adapteze situaţiei.

    Dacă ne referim la un nivel macro, atunci descoperim că există o bună posibilitate de a face bani din transformarea digitală. În primul rând, există posibilitatea de a câştiga cotă de piaţă. Se pot creşte încasările cu 5-15% prin transformarea digitală, scăzând în aceeaşi măsură costurile, în medie, cu 10%. În anumite cazuri, precum serviciile, această reducere a costurilor poate ajunge şi la 20%. Toate aceste lucruri explică de ce o instituţie precum Royal Bank of Scotland (RBS) investeşte aproape un miliard de euro pentru transformarea digitală. Există mai multe exemple din industria bancară. O instituţie superioară din punct de vedere digital se poate aştepta la o creştere de 0,2-0,3% a cotei de piaţă anual. Nu pare mult, dar trebuie avut în vedere faptul că, în acest sector, piaţa este extrem de stabilă. Băncile care fac pasul către digital se pot aştepta, de asemenea, la o bază de clienţi de o calitate superioară. Clienţii vor fi mai tineri şi mai deschişi către servicii. Un alt aspect important se referă la costurile pentru agenţiile teritoriale; în medie, acestea vor fi reduse cu 15-20%. Desigur, nu trebuie ignorat faptul că transformarea digitală implică şi costuri. Un astfel de demers reprezintă un proiect semnificativ care presupune generarea unor costuri pentru tehnologie şi pentru realizarea unei interfeţe superioare pentru client. Transformarea digitală nu este doar un proiect IT.

  • Adevărul despre restaurantele all-you-can-eat. Cum te joci cu mintea clientului şi îl faci să plătească mai mult

    Ei au realizat experimentul la un restaurant italian din New York, oferind de-a lungul a două săptămâni două variante de masă: una de 8 dolari şi una de 4 dolari, dar având acelaşi conţinut. Cei care au plătit 8 dolari au dat note mai bune cu 11% decât cei care au plătit 4 dolari.

    “Oamenii îşi creează nişte aşteptări legate de gust în funcţie de preţul pe care îl plătesc, iar acest lucru se transformă într-o autosugestie la final”, notează David Just, profesor de economie şi management în cadrul Cornell Dyson. “Dacă nu costă mult, nu poate fi atât de bun. Oamenii ajung să regrete faptul că au ales varianta mai ieftină de bufet”.

    Pentru a face profit, un restaurant AYCE trebuie să respecte aceleaşi reguli valabile în cadrul oricărui business: costurile de producţie şi funcţionare trebuie să fie mai mici decât încasările. Cu alte cuvinte, preţul alimentelor, utilităţilor şi al personalului trebuie să fie ţinute sub control. Costurile, mai notează studiul, sunt diferite în cazul unui restaurant de tip AYCE decât în cazul unui restaurant tradiţional. Numărul necesar de angajaţi este mai mic, deoarece clienţii se servesc singuri. Bucătarii au un meniu predefinit pe care îl realizează, astfel încât alimentele necesare sunt ştiute cu câteva zile înainte.

    Deşi în cazul AYCE nu există posibilitatea ca un client să trimită mâncarea înapoi la bucătărie, există alt tip de client, şi anume cel care vrea să mănânce peste limite.

     

  • Companiile din Sibiu au înregistrat cea mai mare marjă de profit din România în 2013

    Sibiu, judeţ în care funcţionau anul trecut circa 13.800 de societăţi, se află pe primul loc în topul celor mai mari marje totale de profit înregistrate de companii, cu un nivel de 8%, peste media naţională de 6%, arată calculele ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

    În 2013, profitul net al companiilor din judeţul Sibiu s-a cifrat la circa 2,4 miliarde de lei. Cu această valoare, Sibiul se află pe locul trei după judeţe precum Timiş (2,7 miliarde de lei) şi Cluj (aproape 3 miliarde de lei), potrivit Ziarului Financiar.

    Cea mai mare companie din judeţul Sibiu în funcţie de cifra de afaceri totală este Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România de stat, cu un rulaj de circa 3,9 miliarde de lei anul trecut, un profit net de 995 milioane de lei şi un număr de 6.297 de salariaţi.

    Marea majoritate a celor mai mari companii din judeţul Sibiu sunt înregistrate chiar în municipiul Sibiu, principalul motor economic al sudului Transilvaniei şi un centru industrial important.

    Cele mai mari companii din municipiul Sibiu sunt Continental Automotive Systems (componente auto), Polisano (servicii medicale şi farma), Carpatica Asig (asigurări), Marquardt Schaltsysteme (componente auto), Ambient (materiale de construcţii), Compa (componente auto) şi Takata (componente auto).

    Totodată, Sibiul se află pe locurile fruntaşe în România în ceea ce priveşte cifra de afaceri medie a companiilor. Anul trecut, fiecare companie din judeţ a realizat un rulaj de peste 2 milioane de lei, cu 15% mai mult comparativ cu media înregistrată la nivel naţional, mai notează ZF. Judeţul Sibiu, în care trăiesc circa 400.000 de oameni, a ajuns în ultimii ani un punct de atrac­ţie pentru investitorii străini, în special din in­dustria componentelor auto, care a dus PIB-ul per capita cu 8% peste media naţională, până la 7.563 de euro, şi salariul mediu net în luna august la 1.729 de lei, nu cu mult peste nivelul de 1.683 de lei la nivelul întregii ţări.