BusinessMagazin

Tag: opinie

  • Opinie Cristian Hostiuc: Dar dacă poporul român nu vrea să cumpere/să investească la Oltchim?

    Liderul Partidului Poporului – Dan Diaconescu, asta ca să se înţeleagă direct din titlu cine este şeful, şi-a luat dreptul politic de a cumpăra şi a investi în numele poporului român la Oltchim pentru a salva combinatul de la faliment şi a nu-l lăsa să cadă fie în mâna ciocoilor locali, fie în ghearele investitorilor străini. Dar dacă poporul român nu vrea să investească la Oltchim? Ca un vot care nu costă nimic şi în empatie cu discursul lui Dan Diaconescu, poporul român cred că nu ar spune nu. Dar dacă ar trebui să scoată bani din buzunar şi să plătească ca să investească la Oltchim?
    Toată lumea vorbeşte şi are idei în numele poporului român. Parlamentarii sunt aleşi de popor, prin vot şi iau decizii în numele lor. O bună parte dintre ei au votat pentru măsurile de austeritate, respectiv tăierea cu 25% a salariilor sau creşterea T.V.A. de la 19% la 24%. Pe lângă votul la legi, alţi parlamentari au afacerile lor, combinaţiile lor. Tot în numele poporului român. Tot în numele poporului român se achiziţionează de către stat, adică de reprezentanţii lui, echipamente cu preţuri de două-trei ori mai mari decât în realitate, începând de la softuri, medicamente, drumuri şi autostrăzi, fregate etc. În numele poporului român cam 2-3 miliarde de euro pe an pleacă în conturile altora numai din buget. În numele poporului român, de la Hidroelectrica au plecat 1,5 miliarde de euro în 10 ani. În numele poporului român se ia comision de 10-25% din fondurile europene. În numele poporului român s-au luat fabrici la privatizare şi apoi au fost tăiate şi vândute ca fier vechi.

    Toată lumea are grijă de poporul român. Dacă s-ar putea să-i vândă un produs sau un serviciu la cel mai mare preţ posibil, acelaşi ca pe piaţa vestică, ar fi cel mai bun popor. Nimeni nu l-ar mai critica. Poporului român i s-a vândut şi FNI-ul, numai să doarmă liniştit şi să scoată banii. La alegeri i se vinde o viaţă mai bună, taxe şi impozite mai mici, autostrăzi în toate direcţiile, locuri de muncă bine plătite, pensii mai mari, strategii naţionale de educaţie, sănătate, apărare, pentru resursele naturale pentru decenii, care însă se schimbă cu fiecare ministru de a ajuns educaţia şi sănătatea la pământ.

    Nu ştiu cum se face că cei mai vocali şi cei care vor să aibă grijă de poporul român sunt milionari fără ca în jurul lor să construiască ceva pe care să-l identifici cu ochiul liber. Gigi Becali moare de grija poporului român, aruncă cu banii în dreapta şi în stânga, dar numai dacă este în direct la televiziune, dar afacerile lui, nu cele cu terenuri, miros a putrefacţie. Dumitru Dragomir, fascinantul şef al ligii de fotbal, plânge pe seama poporului român şi constată că este sărac, că economia lui Ceauşescu s-a distrus şi nu s-a pus nimic în loc. Dar el a făcut bani în toată această sărăcie a poporului. Iar toţi patronii din fotbal se plâng că pierd bani, dar aproape niciunul nu renunţă.

    Dar cine este poporul român? Ţiriac face parte din el? Becali? Băsescu? Oprescu ? Eu fac parte? Cei 2 milioane de Ion fac parte din poporul român? Dacă Ţiriac, cel mai admirat om de afaceri român, nu investeşte în Oltchim, împreună cu Diaconescu, eu sau eternul domn Popescu de ce am face-o? Ştim noi mai bine să facem afaceri decât Ţiriac? Este problema poporului român să cumpere Olchim? Sau este problema Guvernului în funcţie să găsească o soluţie?

    Dar dacă cei care investesc în Oltchim îşi pierd banii din decizia lui Dan Diaconescu. Cine plăteşte? La FNI, poporul român a pierdut şi tot poporul român a plătit. Un manager a luat decizia să implice CEC-ul în afacerea FNI, iar pe baza acestui lucru, noi toţi am plătit, în cazul în care nu ştiţi. Despăgubirile se dau într-un fel sau altul din buget, tot din banii noştri.

    Eu lucrez în acelaşi grup de foarte mulţi ani. Şi nu mi-am dorit niciodată să investesc şi să fiu acţionar. Când lucrurile merg bine îţi invidiezi proprietarul şi ai vrea să ai o parte din câştig. Dar când vine criza şi totul cade, sigur nu-ţi doreşti să împarţi pierderile.

    Cred că preluarea unor companii reprezintă o decizie individuală şi nu trebuie “împărţită” cu poporul român, nici măcar ca retorică.

    La adăpostul acestui slogan, că acţionezi în numele poporului şi împarţi totul cu poporul, se desfăşoară cele mai mari drame naţionale, aşa apar dictatorii, aşa încep războaiele, aşa se naţionalizează economii întregi, aşa se tâlhăresc bugete naţionale şi se încheie cele mai mari afaceri prin care se transferă active. Totul în numele poporului.

    Cristian Hostiuc este directorul editorial al ZF. Mai multe pe zf.ro/opinii

  • Opinie Cristian Hostiuc, director editorial: Ce înseamnă BUSINESS Magazin

    Ca ziarist care scrie despre business, înfrân-gerile se măsoară în ştirile pe care le-ai pierdut, în interviurile pe care le-ai ratat, în întrebările şi temele economice pe care le-ai lăsat baltă – şi oricum ştiai sigur că nu au niciun efect – sau în personajele despre care ai crezut că pot schimba ceva, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Dar sunt şi victorii atunci când descoperi tendinţe care schimbă economia şi comportamentul oamenilor, în informaţiile din “celebrele” surse, pe care le dai primul şi care se confirmă peste câteva zile sau săptămâni, în interviurile cu personaje celebre, ce apar foarte rar în spaţiul public. Nu în ultimul rând, sunt victorii cu tinerii pe care îi descoperi în eşaloanele doi, trei sau patru din firme locale, multinaţionale sau bănci şi care în ani urcă treaptă cu treaptă şi devin lideri.

    Avantajul meu este că am intrat de mult în presă, din 1993 şi am o istorie văzută şi scrisă a ceea ce s-a întâmplat în economie. Pot să spun că sunt un privilegiat, un câştigător al acestor 22 de ani în care am întâlnit multe persoane din business, am văzut multe lucruri şi bune şi rele, am ascultat poveşti incredibile din “subteran”, am văzut măriri şi căderi de oameni de afaceri, de companii sau pur şi simplu de pieţe. Am văzut milionari făcuţi peste noapte şi care ulterior nu au ştiut decât să arunce banii în dreapta şi stânga ca la lăutari, în speranţa că aşa îi vor înmulţi din nou.

    Am simţit puţin că vine criza, dar nu mi-am putut închipui că va dura atât de mult şi mai ales cât de dur se va reflecta în economie şi în viaţa multor oameni. Mi-a fost teamă să spun cu voce tare şi apăsat în scris că imobiliarele nu au susţinere în venitul oamenilor, că nu poţi să ai majorări salariale duble pentru că PIB nu s-a dublat peste noapte. Şi sunt multe alte lucruri pe care nu le-am scris, cum e atunci când ţi-e şi frică să te gândeşti că se pot întâmpla. Silviu Brucan, având în spate o istorie proprie fabuloasă, începând cu intrarea pe tancurile sovietice în Bucureşti şi terminând cu împuşcarea lui Ceauşescu, a avut curajul în 1990 să spună că României îi va trebui 20 de ani să înţeleagă democraţia. A suportat apoi tot oprobriul public timp de două decenii, până când i s-a dat dreptate.

    În toamna lui 2004 s-a lansat BUSINESS Magazin, o revistă care-şi propusese să aducă în lumina reflectoarelor evenimente şi fapte, trenduri, lideri din business cu ideile, afacerile şi gândurile lor, toate povestite frumos şi interesant; cu opinii cu tâlc, înţelese doar dacă sunt citite de două ori (vezi cazul lui Dorin, redactorul-şef), cu idei de afaceri ale tinerilor antreprenori şi care au prins viaţă, cu branduri noi, româneşti, care au forat în portofelele consumatorilor şi au câştigat bătălia cu timpul şi concurenţa. Dar nu în ultimul rând, cel mai important proiect al BUSINESS Magazin este 100 Tineri Manageri de Top. Pentru mine nu există satisfacţie mai mare decât să vezi cum tineri, până în 40 de ani, pe care BUSINESS Magazin i-a selectat acum 7, 6, 5… ani, când nu erau în lumina reflectoarelor, ajung sus, preiau conducerea unor companii, au afacerile lor şi chiar sunt lideri în domeniu, devin “şefii de promoţie ai unei generaţii”. Acesta este pariul cu timpul făcut de BUSINESS Magazin, că poate scoate la lumină executivi încă de pe când nu sunt mari şi le poate urmări cariera. România nu înseamnă numai Iliescu, Băsescu, Diaconescu, Becali, Ţiriac, Patriciu, Copos, Popoviciu, Isărescu, Negriţoiu, Pascariu etc. România noastră înseamnă şi Drăgan, Pătrăhău, Radu, Sporiş, Ţucă, Anghel, Armean, Bâtlan, Tătar, Iavorschi, Baciu, Şeitan, Ciurtin, Apostolescu şi ceilalţi 686 care au apărut în catalogul anual 100 Tineri Manageri de Top.

    Dacă Ziarul Financiar – pentru că suntem într-un fel sau altul aceeaşi redacţie – vorbeşte despre evenimentele economice la zi, despre impactul deciziilor politice în viaţa de business, despre industrializare şi dezindustrializare, despre afirmaţiile liderilor mari de business, BUSINESS Magazin scrie despre cei care vin din spate şi care vor prelua puterea într-un fel sau altul. Fiecare generaţie are liderii ei, ce ies la iveală prin poziţiile pe care le ocupă, prin afacerile şi deciziile lor. BUSINESS Magazin vrea să fie locul de întâlnire al acelora care vor să conducă şi vor să-şi pună în aplicare ideile atunci când vor prelua puterea.
    Şi pentru că ziariştii sunt buni în a spune ce trebuie făcut (pentru că nu trebuie să facă ei), sfatul meu către tinerii mana-geri, dar nu numai, este să citească.

    Dincolo de rapoartele zil-nice şi bugetele care trebuie citite, BUSINESS Magazin trebuie să fie o lectură săptămânală obligatorie. Nu pentru că aici ai găsi o soluţie pentru afacerea ta care şi-ar produce efectul peste noapte şi ar curge bani. Ci pentru a vedea ce se întâmplă în jurul tău, care sunt tovarăşii de generaţie şi ce cred ei, pentru a citi despre trenduri care-ţi vor afecta propria afacere peste ani, despre evenimente interne şi externe ce-ţi vor folosi ca bază de discuţie la o masă, într-o şedinţă sau la golf. Şi nu în ultimul rând despre lifestyle, care face parte obligatoriu din lumea afacerilor. Un costum bun, o cămaşă care se potriveşte, un model de ceas în vogă, un anumit tip de whisky sau un vin dintr-un anumit an despre care ai citit în BUSINESS Magazin, o carte interesantă, te pot ajuta să câştigi puncte într-o afacere. Despre asta este BUSINESS Magazin. O poveste, un om, un trend, o idee care te ajută când nici nu-ţi dai seama.

    Cristian Hostiuc este directorul editorial al BUSINESS Magazin.

  • Opinie Dorin Oancea, redactor-şef: Puterea jurnalistului

    Am mai scris despre asta: cu ceva ani în urmă, pe vremea când eram începător în gazetărie, jurnalist de agenţie de presă, trăiam, pe drumul spre redacţie cu vreo ştire mai deosebită, un sentiment ciudat: priveam lumea, în tramvai sau pe stradă, gândindu-mă că eu ştiam ceva ce oamenii aceia încă nu aflaseră. Pe urmă ştirea pleca, era preluată de radiouri, televiziuni sau ziare, şi modifica un pic existenţa celor din tramvai sau de pe stradă. Spun că era un sentiment ciudat pentru că amesteca o stranie senzaţie de putere cu un pic de responsabilitate şi cu o superioritate blândă; dacă era vorba de o scumpire de ceva, de exemplu, îmi părea bine că o anunţ, dar îmi părea rău că stric seara oamenilor informându-i că vor primi facturi mai scumpe.

    Aceasta era şi este manifestarea puterii jurnalistului. Jurnalismul nu este pe hârtie sau online, aceasta este o falsă dispută, ci este despre ce scrii, despre cum scrii, despre cum îţi respecţi interlocutorul şi cititorul, despre normalitatea unei societăţi. Timp de opt ani BUSINESS Magazin a încercat să fie o revistă normală şi a cultivat o normalitate binevoitoare chiar şi atunci când a criticat.

    A adunat o comunitate importantă de tineri manageri în şapte ediţii de cataloage “Tineri manageri de top”. Veţi regăsi în paginile următoare povestea cataloagelor, experienţe de afaceri şi poveşti despre reuşitele acestor tineri.

    A prezentat experienţele şi sfaturile celor mai importanţi lideri din comunitatea de afaceri în evenimentele “Meet the CEO”. Şi veţi regăsi în paginile următoare un grupaj excepţional de sfaturi din partea celor puternici, un compendiu de business semnat de cele mai importante nume din domeniu.

    A pus în discuţie temele actualităţii în întâlnirea lunară “Club BM”. A găzduit opiniile comunităţii de afaceri.

    A încercat mereu să aducă politicul cu picioarele de pământ. A fost o sursă de inspiraţie pentru cei ce vor să realizeze ceva şi să se realizeze. Am scris despre cariere, învăţătură, energie, chimie, bănci, afaceri imobiliare, despre aviatori şi metalurgişti, despre medici şi despre comercianţi. Am anunţat criza într-o perioadă în care ochelarii tuturor erau aburiţi. Am scris despre cum tehnologia ne modifică viaţa şi îi schimbă pe cei tineri. Am scris despre tineri antreprenori care au pornit afaceri şi au câştigat bani buni. Am scris despre români care conduc afaceri din străinătate şi am scris despre lideri din provincie. Am emis previziuni despre cursul leului şi am scris despre bani şi stăpânii acestora.

    Vom scrie în continuare despre toate acestea.

    Acest număr special al revistei prefaţează un BUSINESS Magazin schimbat la faţă, dar nu şi în spirit. Vom rămâne vocea comunităţii de afaceri, căreia îi vom prezenta succesele şi opiniile. Vom oferi tinerilor pagini şi apartenenţa la o comunitate aparte. Vom oferi informaţie relevantă, eliberată de balast şi interese.

    Vom şti mereu ceva ce restul lumii nu ştie încă, iar cititorii noştri vor fi mai aprigi, mai iuţi, mai îndrăzneţi. Într-o lume care se schimbă în fiecare zi, aceasta a fost, este şi va fi puterea jurnalistului.

    Dorin Oancea este redactorul-şef al revistei BUSINESS Magazin.

  • Opinie Ioana Mihai, editor: Cifre şi mii de poveşti

    Deliberat sunt optimistă. Sau, cel puţin, fac eforturi pentru asta. Încerc deopotrivă în viaţa personală şi cea profesională să privesc jumătatea plină a paharului – despre cea goală vorbesc, fără oprire, toţi. De aceea prefer să scriu despre antreprenori sau companii care fac slalom în criză şi reuşesc să nu concedieze, ba chiar să facă angajări. Fac asta deliberat. Fără a ocoli însă realitatea.

    “Face fabrică în România?” era prima întrebare cu care eram întâmpinată în redacţie atunci când mă întorceam de la vreun interviu, în redacţia Ziarului Financiar, în urmă cu mai bine de zece ani. Asta era cea mai interesantă veste pe care puteam s-o dăm, la acea vreme, cititorilor. Chiar dacă economia se chinuia să-şi ia avânt, căutam optimismul şi pe vremea aceea.

    Chiar de la bun început, când revista făcea primii paşi pe piaţă şi ne defineam stilul editorial, am avut o înclinaţie spre veştile bune. Deopotrivă s-au regăsit de-a lungul anilor în paginile revistei companii care demarau afacerile pe piaţă, investiţii de zeci şi sute de milioane de euro, tineri manageri ambiţioşi şi plini de energie ce ţin în mâini destinele firmelor în care lucrează.

    Dar balanţa înclină greu spre talerul în care este aşezat pesimismul… Subiectul zilei este că ruşii de la Mechel vor să închidă patru combinate în România. Iar de ieri se discută despre închiderea unei publicaţii de business. Sunt doar două exemple, dar lista poate fi nesfârşită. E suficient să urmăreşti un flux de ştiri economic. Într-un asemenea peisaj starea de sărbătoare pare că nu-şi are locul. Pare. Pentru că, de fapt, trebuie să sărbătorim. Atât cititorii care urmăresc în fiecare săptămână revista, cât şi toţi colegii care au reuşit de-a lungul anilor să descopere poveşti inspiraţionale. Dar şi managerii şi antreprenorii care au crezut şi cred în continuare că pot mişca munţii din loc. Sunt multe poveşti pe care le vom mai afla şi le vom împărtăşi. Să sperăm că vor fi multe veşti bune.

    Ioana Mihai este editor al revistei BUSINESS Magazin.

  • Opinie Iuliana Roibu, redactor-şef adjunct: Scurt tratat despre excelenţă

    In toamna lui 2004 apariţia pe piaţă a BM a fost cumva neaşteptată. Ţin minte că îmi cumpărasem Ziarul Financiar cu primul număr al revistei, o citeam şi nu îmi venea să cred că este o publicaţie editată în România. Din acel moment şi până am ajuns să fac parte din echipa care o edita a trecut mai puţin de un an. 1 august 2005 a fost prima mea zi de lucru la BM, după ce urmărisem fiecare număr al revistei de la lansare şi luasem decizia că vreau să lucrez în echipa care construia un produs pe singurul tipar de jurnalism pe care îl ştiam eu. Mulţi au considerat că revista a apărut pe piaţă înaintea timpului ei, dar timpul a demonstrat că a apărut exact la momentul potrivit – a fost primul săptămânal de business de pe piaţă şi, la 8 ani distanţă, a rămas singurul săptămânal de business de pe piaţă.

    BM a crescut odată cu economia României, a prins anii agresivi de creştere, tranzacţiile care nu se mai terminau, discuţiile despre investiţii de milioane şi sute de milioane şi planurile pentru un viitor care nu se vedea altfel decât prosper. Tot BM a scris însă şi primele articole despre venirea şi adâncirea crizei şi sper că tot BM va scrie primele articole despre întoarcerea unei creşteri economice adevărate. Pentru mine, atât din punct de vedere personal, cât şi profesional, să fac parte din echipa acestei reviste a fost şi este o onoare şi o plăcere. A fost o onoare pentru că am avut ocazia să fac excelenţă: am avut spaţiul editorial, timpul şi resursele care mi-au permis să scriu articole premiate şi apreciate şi am simţit că aduc ceva în plus într-un peisaj în care limitele se construiau mai degrabă din interior. Am cunoscut oameni excepţionali, începând de la colegii mei şi până la manageri, antreprenori şi politicieni, luând de la fiecare câte o lecţie despre viaţă, carieră, business, economie, dar mai ales despre puterea de a lua decizii.

    Cred cu tărie, după mai bine de şapte ani în echipa BM (şi alţi 6 anteriori de jurnalism în presa generalistă) că puterea de a lua decizii este cea care face diferenţa între oamenii obişnuiţi şi cei despre care publicaţiile quality ajung să scrie. O privire scurtă în urmă, printre articolele pe care

    le-am scris sau le-am editat, îmi aduce în minte zeci şi poate sute de propoziţii memorabile spuse de astfel de oameni. Puse în dinamică, astfel de propoziţii reprezintă istoria celui mai efervescent deceniu din economia României, care a antrenat pentru prima oară masele, o oarecare clasă de mijloc, oameni de afaceri de toate rasele şi vârstele, investiţii în domenii vechi şi noi şi sume de ordinul miliardelor de euro. Arhiva BM, pe care, poate din nostalgie, dar şi din plăcere, o păstrez şi o actualizez în biblioteca mea de acasă, este cel mai bun instrument de lucru când vine vorba despre evoluţia României. Un instrument de lucru excelent, crescut cu excelenţă în ultimii opt ani de excelenţi profesionişti.

    Iuliana Roibu este redactor-şef adjunct al revistei BUSINESS Magazin.

  • Opinie Ioana Matei: Luxul de a citi mai mult de un paragraf

    Mass-media au devenit universuri volatile a căror apreciere a fost redusă la un like. Sau la lipsa lui. Cu cât se deplasează mai rapid, cu atât mai puţin timp îşi acordă oamenii pentru informare, divertisment, educaţie – valori pe care le pot cultiva citind un articol. Jurnaliştii trebuie să afle ştirea aproape înainte ca aceasta să se întâmple. Iar acest lucru duce de cele mai multe ori la dezinformare, non-ştiri, subiecte tratate cu superficialitate, o competiţie neloială între diversele produse media şi un jurnalist transformat din formator de opinie într-un simplu angajat al unei întreprinderi care furnizează produse mediatice pe bandă.

    Timpul a devenit chiar mai valoros decât banii, iar minutele destinate citirii unei reviste de calitate a devenit un lux. Sunt cel mai nou redactor al BUSINESS Magazin deoarece cred în existenţa unui public care îşi oferă luxul de a citi mai mult de un paragraf. Poate chiar câteva pagini dintr-un articol de copertă. Un cititor care, deşi are tabletă, vrea să simtă textura materialului tipărit şi mirosul de cerneală pe măsură ce citeşte poveşti despre succes şi putere sau despre oamenii de excepţie din spatele unor branduri cu renume.

    De la 1 august 2012 am scris doar câteva pagini. Pentru fiecare în parte am vorbit cu cel puţin cinci oameni mai mult sau mai puţin bucuroşi să îmi împărătăşească din experienţa domeniului în care activează, am trimis zeci de e-mail-uri şi am dat numeroase telefoane. Mă întreb care sunt cifrele care au dus la rezultatul paginilor apărute în opt ani de BUSINESS Magazin. Dacă ar fi să considerăm că în fiecare din cele 400 de numere apărute până acum s-au publicat 15 articole, pentru care echipa BM s-ar fi consultat cu trei surse – cifra magică a documentării – am ajunge la un număr de mai bine de 20.000 de surse. Dar cu siguranţă numărul real este mult mai mare. Paradoxal, este imposibil să cuantifici eforturile din spatele unei publicaţii ca BUSINESS Magazin. Pentru că în spatele luxului celor cinci minute pe care cititorul şi le rezervă răsfoirii revistei stă luxul orelor pe care şi-l rezervă echipa – de a face jurnalism de calitate, într-o epocă a produselor de masă, axată mai ales pe consumerism.

    Ioana Matei este redactor al revistei BUSINESS Magazin.

  • Opinie Răzvan Mureşan: Au trecut opt, mai avem 112

    Cititor fidel de Vogue, am avut plăcuta surpriză să văd că, în cel mai recent număr, publicaţia sărbătorea 120 de ani de la prima apariţie. Mi-a fost greu să-mi imaginez ce însemna presa acum mai bine de un secol, cum a rezistat atâta timp şi am citit cu emoţie articolele în care jurnaliştii rememorau scrierile lor de acum 30 de ani. Vogue nu a ajuns încă în România, dar o caut de fiecare dată când ajung prin aeroporturile din afara graniţelor. BUSINESS Magazin a împlinit opt şi nu ştiu cum va arăta sau dacă va exista în anul 2124. Dar privind retrospectiv, înspre copertele pe care le-am publicat de-a lungul timpului, am de fiecare dată acelaşi sentiment. Am ales mereu poveştile frumoase într-o societate dominată de corupţie, în care de prea multe ori afacerile merg mână în mână cu politica.

    Am intrat în echipa BM în 2009 şi am văzut cum săptămână de săptămână în cele 68 de pagini răsar articole pe teme la care puţini din restul presei se mai gândesc. Sau se gândesc, dar nu au timpul necesar să le scrie. E greu să mai citeşti în firava presă a lui 2012 o analiză muncită, povestea unui om care are ceva de spus, dar de care n-a mai scris nimeni până atunci sau o opinie nepărtinitoare şi cât se poate de firească. Nu sunt sigur dacă e cea mai optimistă publicaţie, dar cu siguranţă proaspătă e. Îmi amintesc şi acum mirosul de parchet vechi din primul birou în care am păşit ca redactor la această publicaţie, de unde aveam să scriu întâiul articol despre cât de greu e să fii inventator în România şi cum poţi face un business din asta. Au trecut mai bine de trei ani de atunci, iar poveştile pe care le-am scris au curs lanţ. Mă întreba cineva de curând cum şi de ce încă apar în revistă articole de mai bine de zece pagini şi când reuşim să le scriem.

    Am crezut mereu că există public care vrea să citească, dat fiind că articolul de presă din zilele noastre înseamnă de fapt câteva paragrafe scrise contabiliceşte şi mai puţină substanţă. Ne-am străduit şi ne vom strădui în continuare să nu renunţăm la stilul cu care v-am obişnuit şi vom căuta să vă prezentăm un produs jurnalistic logic şi cât se poate de firesc. Pentru că firescul e tot mai greu de găsit, şi cu asta sigur sunteţi de acord, nu doar când răsfoiţi un ziar sau o revistă, ci mai ales când terminaţi de citit şi reveniţi la viaţa de zi cu zi.

    Răzvan Mureşan este redactor al revistei BUSINESS Magazin.

  • Opinie Crenguţa Nicolae, redactor-şef adjunct: Opt ani din viaţa noastră

    Ce a urmat au fost opt ani care au excelat în toate direcţiile: şi la cantitatea de informaţie nouă descoperită, căpătată, asimilată şi transmisă mai departe, şi la cantitatea de efort presupusă de facerea unei reviste atunci când chiar te încăpăţânezi să respecţi toate regulile profesiei (Fini – Cristian Hostiuc, directorul nostru editorial, zicea la început că faţă de munca de la ZF, o revistă săptămânală e “pension de domnişoare”), şi la preocuparea cititorilor de a lăuda ori sancţiona un articol sau altul dintr-o revistă pe care au perceput-o ca fiind “a lor”, şi la capacitatea oamenilor din redacţie de a se armoniza, de a se entuziasma, de a învăţa, de a se maturiza de la ediţie la ediţie.

    Nu pot să nu amintesc aici cu plăcere de foştii noştri colegi Laurenţiu Ispir, Mona Dârţu, Ionuţ Bonoiu, Ioana Ursu, Ionuţ Ancuţescu, Mihai Muşătoiu, Larisa Ghiţulescu, Bogdan Neagu, Florenţa Ghiţă, Cătălin Ştefancu, Ana Răduţă, Andrei Năstase, Mihai Mitrică, Raluca Badea, Diana Sava, Vali Bârzoi, Liviu Iancu, Aurel Drăgan, Bogdan Pencea, Adriana Todoran, Ileana Ilie, Călin Hera, Adriana Roşoga, Romulus Deac, Alin Fumurescu, Costi Rogozanu, Daniela Penescu, Andreea Ciucă, Roxana Cristea, Laura Culiţă, Dana Bondrescu, Luminiţa Niţoiu (şi mai sunt şi alţii, dar să nu abuzăm de răbdarea cititorului), la care se adaugă şi cei care au făcut primii revista să arate a BUSINESS Magazin: Olga Petroff, Gabriela Caletzeanu, Sebastian Nicolae, Cătălin Chirilă, Claudiu Ciofiac. Ştiu că şi ei, la fel ca noi, au amintiri frumoase de la BUSINESS Magazin; pentru unii a fost poarta de intrare în presă, pentru alţii o treaptă utilă în carieră, pentru alţii o perioadă a vieţii din care au rămas cu relaţii solide în lumea de business ori cu prietenii durabile făcute aici.

    Acum, e adevărat, suntem mai puţini decât în 2005 sau 2008, dar nici atmosfera amicală, nici standardele de calitate pentru articole nu s-au schimbat. Şi dacă nu le-a schimbat criza, nu văd ce altceva le-ar putea schimba. Cititorii să fie liniştiţi: revista e tot “a lor”, iar noi ne facem meseria în continuare.

    Crenguţa Nicolae este redactor-şef adjunct al revistei BUSINESS Magazin.

  • Eficienţa – revizie tehnică

    Nam June Paik a folosit primul formularea “autostrada electronică”, de care s-a folosit mai târziu Al Gore, atunci când a vorbit de autostrada informaţională. Paik era un fan al televiziunii, lucru normal dacă ne gândim că a fost contemporan cu Marshall McLuhan şi cu ideile acestuia. Peste decenii, în epoca internetului, dar şi a televiziunii fără limite, a lăţimii de bandă şi a consumatorului avizat, descoperim totuşi că autostrada electronică, sau informaţională dacă vreţi, nu este suficient de lată în România pentru a cuprinde singurul canal declarat cultural.

    Care a fost oprit. Comunicatul de presă dixit: “Măsura a fost dispusă în 13 septembrie, prin Ordin al preşedintelui-director general (PDG) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române. Decizia face parte din procesul de implementare a Programului de redresare economică a SRTv, elaborat în concordanţă cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 33/2012. Aplicarea Programului decurge din necesitatea armonizării ofertei editoriale şi a resurselor utilizate cu veniturile lunare ale SRTv”.

    Să ne înţelegem: am fost consumator de TVR Cultural. Am multe a le reproşa şi multe pentru care să-i laud. Dar ceea ce pun în discuţie aici este chestiunea de principiu: gestul, oprirea singurului canal cultural din România.

    Amicii care vor să-mi explice cum e cu eficienţa şi cu audienţa să se abţină. Televiziunea naţională nu trebuie să fie eficientă, ea trebuie să se încadreze în buget. Dar pentru aceasta nu trebuie omorât produsul, ci reaşezată activitatea. Trebuiau manageri, producători, trebuia idei, emisiuni, producţie, prezentatori. PDG-ul a aruncat apa din copaie cu copil cu tot, în căutarea unei eficienţe tălâmbe, care nu are nimic în comun cu raportul dintre activitate, efort şi rezultat. Au preferat să taie, în loc să încerce să managerieze şi să administreze, măcar din respect pentru plătitorii de taxe care se uitau la Cultural.

    Eficienţa tălâmbă de care vorbesc se asortează bine cu hoţia şi ticăloşia. Vrem mereu cel mai ieftin produs şi din cauza asta (dar nu numai, repet, mai e şi hoţia şi ticăloşia) reparaţiile pe drumuri ţin abia un sezon, bazele de date se strică, programele de informatizare se opresc la jumătate. Din cauza ei nu avem şosele, nu avem rezultate şi suntem la ani lumină de lumea civilizată. Personal nu cred că un stat poate fi condus numai după principii corporatiste, de eficientizare maximă şi de profit. Statul trebuie să folosească aşa ceva, dar nu trebuie să fetişizeze astfel de principii. Dacă le fetişizează fals, adică spune că face, dar nu face nimic, e perversiune de-a dreptul, dar asta e altă discuţie.

    Un stat trebuie să dovedească empatie şi să lucreze cu noţiuni precum cheltuieli sociale, persoane defavorizate, educaţie, egalitatea de şanse. Un stat ar trebui să comunice cu cetăţenii şi să se comporte asemenea unui administrator şi nu ca un vechil. Trebuie să fie risipitor, să aibă o viziune pe termen foarte lung şi să accepte minusuri astăzi pentru a obţine plusuri peste ani.

    Suntem atât de eficienţi încât ne anihilăm singuri, cultural, moral, economic şi social.

  • Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Domnu’, domnu’…, domnul Ponta, un taxi… nu? Băi, sărăntocule!

    Dacă vrei să iei taxiul din terminalul sosiri, plăteşti un preţ de 3,5 lei pe kilometru, aproape triplu faţă de tariful din oraş, iar nimărul taximetrelor care operează este limitat. Pe platformă niciun taxi de oraş nu poate veni. La acest lucru se adaugă agresivitatea celor care operează acolo. Totul se desfăşoară sub ochii administraţiei aerportului, şi nu de ieri-de azi, ci de ani buni.

    De la izbucnirea scandalului cu japoneza, pentru situaţia din aeroport nu a plătit decât directorul general care fusese numit cu două luni înainte. Oricum el a coborât o treaptă, preluând funcţia de director economic. În rest, lucrurile sunt ca înainte, iar taxiurile cu 3,5 lei operează în continuare. Pentru ZF, un ziar care se adresează managerilor, factorilor de decizie, ban­cherilor, avocaţilor, res­pectiv cei care au venituri ridicate, acest subiect ar putea părea neimportant, având în vedere că cei mai mulţi dintre ei îşi fac transferul la aeroport cu maşina personală sau de serviciu. Ne-am dus mai departe, întrebând constant auto­rităţile, pe primul-ministru şi pe ministrul transporturilor ce au rezolvat în acest caz cu taxiurile, pentru că acest caz este simptomatic cu privire la modul cum este condusă această ţară de la Palatul Victoria, sau de la alte palate. Ghinionul lui Victor Ponta este că s-a nimerit să fie prim-ministru când a fost ucisă japoneza şi a revenit în atenţie situaţia taxiurilor de la Otopeni. El plăteşte pentru ceea ce nu au făcut predecesorii săi, Emil Boc, Călin Popescu-Tăriceanu, Mihai Răzvan Ungureanu şi chiar Adrian Năstase.

    Cititi mai multe pe zf.ro/opinii