Tag: Justitie

  • Este vorba deci despre politica sănătoasă a Guvernului

    PSD a anunţat imediat că va ataca ordonanţa la Curtea Constituţională, pe motiv că încalcă şi Constituţia, şi Codul muncii, iar Dan Voiculescu (PC) s-a declarat gata să asigure consultanţă juridică bugetarilor, spre a reclama statul la CEDO.

    Dincolo de conflictul politic iscat, aprobarea ordonanţei ilustrează starea finanţelor publice: motivaţia puterii, expusă în Comisia de buget-finanţe, a fost că statul nu are bani şi că dacă s-ar plăti toate sumele respective (circa 9 miliarde de lei), s-ar depăşi plafonul de deficit bugetar convenit cu FMI.

    La 25 octombrie revine la Bucureşti delegaţia FMI pentru o nouă analiză, iar până atunci trebuie trimisă la Parlament legea bugetului, care va exclude măriri de salarii pentru bugetari sau reduceri de CAS, toate resursele fiind îndreptate spre investiţii: în cuvintele ministrului finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, “dacă nu vom reuşi să revenim cu sa¬la¬riile în 2012, va fi datorită politicii sănătoase a guvernului Boc de a da bani pentru investiţii”.

  • Judecătorii instanţei supreme, indignaţi de acuzaţiile lui Morar, îl întreabă cum a urcat în carieră

    Într-un comunicat de joi seară, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie “îşi exprimă indignarea cu privire la comentariile formulate, într-o emisiune de televiziune, de domnul Daniel Morar, procuror şef al DNA, referitoare la corectitudinea hotărârilor judecătoreşti şi pregătirea profesională a judecătorilor instanţei supreme”. Judecătorii instanţei supreme afirmă că, având în vedere funcţia sa, Morar nu avea dreptul să facă astfel de judecăţi de valoare. Potrivit documentului, Morar ar fi vorbit despre interviul de promovare la instanţa supremă pe care judecătorii l-au avut de susţinut şi ar fi indus “în mod eronat” ideea că promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face pe criterii întâmplătoare. “Considerăm că poate era momentul ca, în cadrul emisiunii, domnul procuror-şef (Morar, n.r.) să prezinte publicului «calitatea» criteriilor folosite pentru promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă ICCJ – structura DNA sau, cel puţin, a celor care au fost avute în vedere în evoluţia propriei cariere profesionale”, afirmă Colegiul de conducere al instanţei supreme.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Plata drepturilor câştigate în justiţie de bugetari, prelungită până la finele anului 2016

    “Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu”, potrivit raportului preliminar adoptat în unanimitate de Comisia de Buget-Finanţe. Deputaţii au adus această modificare în condiţiile în care OUG nr. 71/2009 prevedea că sumele devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009 erau plătite astfel: în anul 2010 – 34% din valoarea titlului executoriu, în 2011- 33%, în 2012 – 33%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Universal Studios International a dat în judecată TVR şi cere daune de 11 milioane de dolari

    Procesul a fost intentat marţi, la Curtea Superioară din Los Angeles, potrivit The Hollywood Reporter.

    Societatea Româna de Televiziune a încheiat un contract pe o perioadă de cinci ani şi nouă luni cu Universal Studios International pentru difuzarea în România şi Republica Moldova a unor filme, precum “8 Mile”, “About a Boy” şi “Do the Right Thing”, şi a unor seriale TV, printre care se numără “30 Rock” şi “Battlestar Galactica”.

    TVR este însă acuzată că nu a respectat contractul cu Universal Studios International şi nu a plătit sumele aferente înţelegerii, după expirarea termenului de plată. Atunci când Universal s-a plâns de această situaţie, în prima parte a acestui an, TVR a plătit o sumă mică de bani, însă “nici măcar pe departe” suficientă, susţin reprezentanţii Universal Studios.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raportul medical în cazul cameristei care îl acuză Strauss Kahn: Diagnostic – agresiune. Cauza rănilor – agresiune, viol

    “Diagnostic: agresiune. Cauza rănilor: agresiune, viol”, se arată în acest document , care notează că Diallo a sosit cu o ambulanţă, însoţită de un poliţist, la unitatea de primire a urgenţelor a Spitalului St Luke’s Roosevelt din Manhattan, la ora locală 15.59 (22.59, ora României).

    Fostul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI), care a afirmat întotdeauna că este nevinovat, face obiectul a şapte capete de acuzare, între care tentativă de viol, agresiune sexuală şi sechestrare de persoane, pentru care riscă numeroşi ani de închisoare. Autorul raportului notează că Diallo avea ochii “în lacrimi”, când relata agresiunea a cărei victimă ar fi fost, cu trei ore mai devreme, într-o cameră a hotelului Sofitel din New York.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • S&P isi justifica decizia in cazul SUA: “Era de datoria agentiei sa reduca ratingul Americii”

    “Ne luam foarte in serios responsabilitatile si daca la
    sfarsitul analizei noastre comitetul trage concluzia ca un rating
    nu este acolo unde consideram ca ar trebui sa fie este de datoria
    noastra sa luam aceasta decizie”, a afirmat Beers intr-un interviu
    pentru Reuters, preluat de Mediafax.

    S&P a redus ratingul SUA, de la AAA la AA+, manifestand temeri
    privind deficitul bugetar si datoria de stat. Decizia ar putea
    creste costurile de imprumut pentru guvernul american, companii si
    consumatori.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Procesul lui Hosni Mubarak si al fiilor sai, amanat pentru 15 august

    Presedintele Tribunalului a dispus ca Hosni Mubarak, avand o
    stare de sanatate fragila, sa fie internat intr-un spital din
    apropiere de Cairo pana la urmatoarea audiere. Spitalul desemnat de
    magistrat este Centrul medical international, iar Ahmed Refaat si-a
    dat acordul pentru ca un oncolog sa il examineze pe Mubarak “de
    fiecare data cand va avea nevoie”, asa cum ceruse apararea.
    Anterior, agentia oficiala egipteana Mena a citat un oficial de
    rang inalt potrivit caruia Mubarak urma sa fie internat in spitalul
    Academiei de Politie, la periferia capitalei, “pentru garantarea
    prezentei sale” la proces. Procesul fostului ministru de Interne
    Habib el-Adli si al altor sase oficiali de rang inalt din politie a
    fost amanat pentru joi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patru fosti militari din Guatemala, condamnati la cate 12.060 de ani de inchisoare pentru crime

    Este pentru prima data cand sunt condamnati fosti militari,
    pentru comiterea unui masacru in aceasta tara. Gasiti vinovati de
    comiterea masacrului, inculpatii, membri ai unei unitati de elita a
    armatei, au primit cate 30 de ani de inchisoare pentru fiecare
    taran ucis, adica un total de 6.030 de ani de incarcerare. La
    aceasta pedeapsa s-au adaugat inca 6.030 de ani de inchisoare,
    pentru fiecare dintre inculpatii gasiti vinovati si de “crime
    impotriva umanitatii si atingere la securitatea statului”.
    Judecatorii au apreciat, in plus, ca vinovatii au dat dovada de
    “perversitate”, prin “raderea de pe harta” a satului Dos Erres din
    comuna La Libertad, in departamentul Peten, la aproximativ 600 de
    kilometri nord de capitala.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Romania, condamnata de CEDO pentru insuficienta protectie a cetatenilor impotriva cainilor vagabonzi

    In cauza deschisa la CEDO de Georgeta Stoicescu, in prezent
    decedata, si continuata apoi de sotul acesteia, Georgel Stoicescu,
    statul roman a fost gasit vinovat pentru incalcarea articolului 8
    din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, referitor la dreptul
    la viata privata, si a articolului 6, referitor la dreptul de a
    avea acces la justitie. Potrivit unui comunicat de marti dat de
    instanta europeana, judecatorii de la Strasbourg au decis ca sotul
    femeii muscate de caini in 2001, in cartierul bucurestean Pajura,
    sa primeasca daune de 9.000 de euro. Reclamanta a pretins in fata
    instantei europene ca autoritatile locale nu au luat masurile
    necesare pentru a rezolva problema cauzata de numarul mare de caini
    vagabonzi din Bucuresti si pentru a garanta securitatea si
    sanatatea locuitorilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Laurentiu Mironescu, chemat la DNA pentru a participa la perchezitia informatica

    La iesirea din sediul Directiei Nationale Anticoruptie,
    Mironescu a declarat ca a fost chemat de procurori sa asiste la
    perchezitia informatica privind trei laptopuri ale sale, ridicate
    in urma descinderilor din Portul Constanta. Mironescu a precizat ca
    unul dintre laptopuri i-a si fost returnat, urmand ca pentru
    celelalte doua sa se prezinte in jurul orei 16.00 pentru a le
    ridica. Fostul secretar de stat a fost insotit de unul dintre
    aparatorii sai. Laurentiu Mironescu, arestat initial in dosarul
    privind afacerile ilegale din Portul Constanta, a parasit arestul
    preventiv in urma deciziei din 21 iunie a Inaltei Curti de Casatie
    si Justitie. Tot atunci au fost eliberati si Liviu Bratu – adjunct
    al sefului Biroului Vamal Constanta Sud Agigea, Adrian Patrascu –
    ofiter de politie, comandant al “Grupului de nave” Constanta din
    cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera si Corneliu
    Paun.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro