Tag: femei

  • Avea doar 26 de ani când a ales calea antreprenoriatului. Acum este partener senior în cadrul uneia dintre cele mai importante case de avocatură

    „Importantă nu este proporţia între bărbaţi şi femei în ocuparea fotoliilor manageriale, ci alegerea lor  pe principiul meritocraţiei şi al valorii lor profesionale. Acesta ar trebui să fie criteriul de accedere în funcţii importante, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, şi atunci discriminarea de gen nu ar mai avea obiect“, spune Ioana Racoţi, partener senior în cadrul casei de avocatură SCA Zamfirescu Racoţi & Partners.

    Ioana Racoţi avea doar 26 de ani când a ales să fie propriul stăpân şi a ales calea antreprenoriatului. „Poate că a fost iniţial un act de temeritate, dar (…) s-a transformat într‑un act de inspiraţie şi înţelepciune. Ani de zile am investit aproape toate veniturile în menţinerea şi dezvoltarea firmei, într-o piaţă lipsită de arbitru, în care concurenţa neloială a afectat uneori ierarhia valorilor.“

    Privind în urmă, Ioana Racoţi spune că dacă n-ar fi ales avocatura, i-ar fi plăcut să fie cercetător în biochimie. „Nu este neapărat mai uşor sau mai greu, pentru o femeie să se impună ca lider, depinde atât de cea care doreşte să se impună, cât şi de echipa care trebuie să o accepte. Nu cred că în România de astăzi o femeie este respinsă ca lider doar pentru că este femeie.“

  • Cele mai puternice femei din business: Anca Damour Carrefour Property România

    De peste cinci ani, Anca Damour conduce Carrefour Property România, divizia imobiliară a grupului francez.

    Ea coordonează o echipă de peste 50 de oameni şi este responsabilă cu strategia de expansiune şi dezvoltare a retailerului pe piaţa din România, dar şi cu optimizarea portofoliului imobiliar. Are deopotrivă experienţă în domeniile juridic şi imobiliar şi consideră că evoluţia dinspre zona juridică spre cea imobiliară a fost normală. Având studii de drept şi ştiinţe politice în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept, şi în cadrul Sciences PO-Institut des etudes politiques Paris, a fost recrutată de Carrefour încă de la terminarea studiilor la Paris.

    Retailerul era la acel moment la începutul activităţii sale în România. În poziţia de director juridic, pe care a ocupat-o timp şase ani şi jumătate, a avut ocazia de a fi implicată în toate liniile de business ale companiei, atât din punct de vedere comercial, cât şi imobiliar.

    Din ianuarie 2009 s-a alăturat diviziei imobiliare a retailerului francez în România, Carrefour Property România, pe poziţia de director de dezvoltare, iar din februarie 2011 este director general.

  • Tânăra de 29 de ani care vinde cele mai scumpe apartamente din Bucureşti

    La 29 de ani, Andreea Comşa conduce propria agenţie imobiliară, Premier Estate Management, care a intermediat în 2015 vânzări de peste 24 milioane euro prin cele cinci proiecte rezidenţiale gestionate în exclusivitate. În total au fost vândute circa 450 de apartamente, de trei ori mai multe faţă de 2014.

    „2016 are toate premisele să reprezinte un an în care vom vedea mai multe investiţii rezidenţiale, iar per total estimăm creşteri de până la 50% ale unităţilor vândute“, spune Andreea Comşa. Premier Estate gestionează vânzările din ansamblurile rezidenţiale Asmita Gardens, Ibiza Sol, Citadella Titan, Pallady Towers Residence şi Cartierul Solar; agenţia intermediază vânzările şi pentru proiectul de lux 49Gafencu situat lângă parcul Herastrău.

    Andreea Comşa povesteşte că a ajuns în domeniul imobiliar din întâmplare, dar că apoi i-a fost imposibil să renunţe la domeniu. „Cine a făcut imobiliare şi a prins gustul, foarte greu renunţă la domeniu, rămâne nostalgic.“ Când şi-a luat licenţa la SNSPA avea deja câţiva ani buni de muncă şi câştigase deja un comision de peste 50.000 de euro la o tranzacţie pentru care lucrase şapte luni; un an mai târziu, înfiinţa Premier Estate.

  • Cele mai puternice femei din business: Amalia Kovacs, FM România

    La 37 de ani, Amalia Kovacs este director de transport al firmei de logistică FM România, funcţie pe care o deţine din 2012; coordonează acum activitatea a 45 de oameni.

    După absolvirea Facultăţii de Litere Babeş- Bolyai din Cluj Napoca, şi-a început, povesteşte ea, „periplul activităţii logistice într-o primă fază la Cluj, în cadrul unui producător de carton şi ambalaje din carton ondulat, ca responsabil de expediţii“.

    S-a mutat în Timişoara în 2005 şi a început să lucreze la Valeo, iar trei ani mai târziu s-a alăturat echipei FM Logistic, la început în funcţia de coordonator de transport pe partea de vest a ţării.

  • Oraşul locuit doar de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Ce trebuie să facă bărbaţii ca să poată intra in oraş – FOTO

    În Noiva do Cordeiro trăiesc peste 600 de femei, cu vârstele cuprinse între 20 şi 35 de ani. Unele dintre ele sunt căsătorite, dar soţii lor trebuie să trăiască şi să lucreze în altă parte, scrie Daily Mail.

    În această comunitate rurală din sud-estul Braziliei, femeile se află la conducere şi au propriul set de reguli. Femeile care sunt căsătorite şi au familii trebuie să-şi trimită soţii şi fii care au împlinit 18 ani să lucreze departe de casă, putând să se întoarcă doar în weekend.

    “Oraşul nostru e mai frumos, mai organizat şi mult mai armonios cu femeile la conducere”, spune Rosalee Fernandes pentru publicaţia britanică. “Împărţim totul, chiar şi pământul pe care-l muncim. Nimeni nu se află în competiţie cu nimeni. Ne strângem să ne uităm la telenovele, ne împrumutăm haine şi ne vopsim unghiile”, a adăugat ea.

    Problema este că este dificil de găsit un bărbat singur care să nu fie rudă sau căsătorit deja cu o vecină. “Toate visăm să ne îndrăgostim şi să ne căsătorim. Dar ne place să trăim aici şi nu vrem să fim nevoite să plecăm din oraş pentru a putea găsi un soţ”, a spus Nelma Fernandes.

    Astfel comunitatea de femei invită bărbaţii să li se alăture, cu o singură condiţie. “Trebuie să-şi dea acordul să facă ceea ce spunem şi să trăiască după regulile noastre”. 

     

     

  • A vândut legume la tarabă în piaţă şi acum face 3 milioane de euro pe an îmbrăcând bărbaţii din România

    Teodora Burz are 37 de ani, iar ultimii opt şi i-a petrecut făcând naveta între România şi Italia, China şi Turcia, pieţe unde a lucrat pentru branduri de modă străine. 
     
    În toamna anului trecut ea a preluat funcţia de director de marketing şi expansiune al Orka Holding, un grup din Turcia, prezent şi pe piaţa locală, care deţine în portofoliu peste 400 de magazine de modă pentru bărbaţi deschise pe aproape 40 de pieţe de la nivel internaţional. În paralel este şi country manager al Orka Holding în România, unde sunt deschise şapte magazine cu afaceri de 2,6 mil. euro în 2012.

    Orka Holding este o companie fondată în 1986 de doi oameni de afaceri din Turcia, specializată în producţia şi retailul de haine pentru bărbaţi sub trei branduri, respectiv Tween şi Damat care se adresează segmentului mediu plus şi D’S Damat pentru persoanele cu venituri medii. Un costum Damat-Tween costă circa 450 de euro, în timp ce unul D’S Damat costă 180 de euro.

    La vârsta de cinci ani, Teodora Burz a decretat că trebuie să câştige proprii bani, aşa că şi-a însuşit o mică parcelă din grădina casei părinţilor ei pentru a cultiva cu grijă şi simţ de răspundere vinete, roşii, ceapă şi ardei. „Atunci mi s-a dezvoltat cel mai bine simţul competiţiei şi al lucrului bine-făcut“, spunea Burz, pentru tirnaveni.ro. După „recoltă“, îşi ducea legumele la piaţa din Târnăveni, de una singură „Oamenii erau încântaţi să cumpere de la un copil, aşa că eram prima care-şi vindea marfa“, mai spune Burz, citată de aceeaşi sursă.

    Primul său contact cu compania din Turcia a avut loc acum 13 ani, când a decis să îi aducă în România în sistem de franciză. La momentul acela era managing partner în cadrul retailerului local Ziggo House. În 2006 s-a retras din afacere pentru a pleca în Italia, iar după plecarea ei turcii de la Orka Holding s-au retras şi ei pentru a reintra direct în 2010. În momentul acela Teodora Burz a preluat funcţia de country manager.

    Executivul a plecat din România în Italia în 2006, la cinci ani după ce pusese bazele Ziggo House, care la momentul acela ajunsese la şase magazine (cu cele aduse în franciză), îşi aminteşte ea. Pentru Einstein Progetti & Prodotti spa – care are în portofoliu branduri precum Absolut Joy şi Sexy Woman – a lucrat trei ani, ocupându-se de departamentul de marketing şi de relaţiile externe.

    În 2009 era prezentă la un târg de profil din Barcelona când i-a cunoscut pe oficialii de la Semir, un retailer chinez cu aproape 4.000 de magazine. Chinezii au căutat iniţial franciza unui brand italian şi se uitau la numele din portofoliul Einstein Progetti & Prodotti. În final au primit drepturile de producţie şi distribuţie ale unuia dintre ele, iar Teodora Burz a plecat în China pentru a pune bazele businessului. A rămas acolo un an, iar când s-a întors cei de la Damat au convins-o să vină înapoi în România.

  • Cele mai puternice femei din business: Georgeta Şerban, Gral Medical

    Alături de soţul său, Georgeta Şerban controlează operatorul de servicii medicale private Gral Medical, cu afaceri de peste 20 de milioane de euro în 2014. Cei doi au investit 7 milioane de euro în spitalul oncologic Oncofort, deschis în 2013. Gral Medical a început anul 2016 în forţă, deschizând la finalul săptămânii trecute o clinică în zona Băneasa, care a presupus o investiţie
    de 200.000 de euro şi unde există deja servicii medicale pentru 17 specialităţi.

    Anul trecut, grupul Gral, care activează pe o piaţă a serviciilor medicale private estimată la aproximativ 5 miliarde de lei, a avut un milion de pacienţi. În 2014, grupul a avut venituri de 101,2 mil. lei (aproape 23 milioane de euro), în creştere cu 23% faţă de anul anterior. Cele trei mari direcţii de business ale Gral sunt oncologia, analizele de laborator (inclusiv imagistica) şi dializa.

  • Cele mai puternice femei din business: A fost căpitan în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, iar acum este şefa HR-ului celui mai mare jucător din piaţa de curierat

    Elena Itu a fost căpitan în rezervă în cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi psiholog consilier expert de gradul I şi a participat la proiectul de evaluare psihologică postmisiune din Irak, devenind ulterior şefa HR-ului celui mai mare jucător din piaţa de curierat.

    În această funcţie, ea coordonează portofoliul de peste 2.000 de colaboratori ai FAN Courier. Este responsabilă de
    activităţile de recrutare şi selecţie de personal, de integrare a noilor angajaţi, de evaluare a performanţelor şi de motivare, gestionează şi mediază situaţiile conflictuale şi de criză. „Căutarea jobului a fost o oportunitate să traversez tot fluxul recrutării şi selecţiei şi să învăţ din experienţa plină de emoţii a candidatului în căutarea unui loc de muncă. Nu ştiam că voi ocupa postul de director resurse umane la FAN Courier, ştiam doar că sunt hotărâtă să fac o schimbare“, spune Itu.


    În ultimii ani, FAN Courier a înregistrat o fluctuaţie de personal de sub 5%, ceea ce a determinat o creştere a profitabilităţii pe angajat. În 2015, cifra de afaceri a FAN Courier a fost de 89 milioane de euro, potrivit datelor ZF.

  • O femeie a mers la medic pentru că soţul ar fi fost infidel. După o analiză atentă, medicii au constatat că este un caz unic

    Iluzia subită a unei femei depre faptul că soţul său i-a fost infidel 20 de ani s-a dovedit a avea o cauza surprinzatoare.

    O femeie din Turcia, în vârstă de 43 de ani, a devenit brusc suspectă de infidelitatea soţului ei. Ea a început să caute prin telefon şi prin obiecte personale ale soţului său.  

    ”Femeia a venit la un consult  solicitând ajutor medical pentru paranoia ei despre comportamentul soţului”, a declarat doctorul C. Onur Noyan, psihiatru de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Istanbul.

    Vezi aici ce i-a făcut pe medici să declare că se confruntă cu un caz unic! Ce ”terapie” i-au aplicat!

  • Viaţa extravagantă a cuplului a cărei vilă este denumită “noua casă Playboy” – VIDEO

    Conduc super maşini. Organizează petreceri cu tigri în cuşti şi vor ca 10 femei frumoase să trăiască alături de ei în casa lor din Beverly Hills. Ei sunt Maria şi Bastian Yotta.

    Business Insider prezintă viaţa extravagantă a cuplului în clipul de mai sus.