Tag: covid

  • Morţii uitaţi de la Suceava. Decese din cauza Covid-19, descoperite după aproape o lună

    În haosul de la Spitalul Judeţean de la Suceava, şase oameni au murit infectaţi cu noul coronavirus fără să apară în statisticile oficiale. Sunt oameni care au pierdut lupta cu virsul în cursul lunii aprilie şi care nu au fost raportaţi către DSP, aşa cum legea o cere.

    „Spitalul nu a raportat tot la timp şi am fost nevoiţi să îi adunăm pe toţi cei din urmă. Acum s-au reglat conturile”, a declarat, pentru MEDIAFAX, şefa DSP Suceava, Manuela Trifan.

    Tocmai pentru rezolva problemele organizatorice şi a limita efectele epidemiei din Suceava, din 3 aprilie, conducerea Spitalului Judeţean din Suceava a fost preluată de o echipă de medici militari. Ieri, aceştia au plecat şi a venit la coordonare o echipă de medici din spital. Ministerul Sănătăţii a anunţat că ministrul Nelu Tătaru a cerut echipei care a fost coordonată de secretarul de stat Ionel Oprea o evaluare completă a situaţiei de la Suceava, care include şi modul de raportare a deceselor.

    Un alt deces, survenit în 30 martie, a fost descoperit de DSP după o lună. Acesta a fost întregistrat la Arad, un alt focar al epidemiei de Covid-19.

    „Spitalele, după cum vedeţi, uneori nu îşi duc datoria până la capăt, din punct de vedere raportare. La Arad s-au dat şi amenzi, dar nu asta este soluţia, toată lumea trebuie să înţeleagă că nu poţi să neglijezi aşa ceva”, a declarat pentru Mediafax Adriana Pistol, preşedintele Comisiei pentru Covid 19 din Ministerul Sănătăţii.

    Adriana Pistol îţi spune că, în urma neraportării deceselor de la Suceava, Inspecţia Sanitară de Stat poate aplica şi acolo amenzi.

  • De ce fac copiii forme uşoare de COVID 19? Iată ce spun medicii

    Copiii, indiferent de vârstă, fac forme uşoare de COVID – 19  în cele mai multe cazuri. În cazuri excepţionale, la copii, poate apărea o hiperactivitate a sistemului imunitar. Mortalitatea este de peste 100 de ori mai mică la copil decât la persoanele peste 65 de ani. 

    Medicii au explicaţii în baza datelor analizate din ultimele luni de când a apărut pandemia. “Trebuie să spunem că cei mici, indiferent de vârstă fac forme uşoare pe de-o parte pentru că nu au antecedente preexsitente. La ei sistemul imunitar funcţionează mai bine. Mai este şi faptul că izolarea este mult mai pregnantă la ei, adică cei mari mai intră în contact cu alţii, dar ei dacă sunt acasă interacţionează strict cu familia”, a declarat specialistul de boli infecţioase de la Matei Balş Adrian Marinescu pentru MEDIAFAX.

    Specialiştii susţin că decesele la copii au fost foarte rare la nivel mondial.

    “Niciunde în lume oricât de săracă ar fi tara sau prost sistemul medical nu s-au observat decese la copil în mod frecvent. Mortalitatea este de peste 100 de ori mai mică la copil decât la +65, iar numărul de spitalizaţi cu forme grave la copii este de sub 1% din toţi pacienţii confirmaţi în lume”, a declarat pediatrul Mihai Craiu pentru MEDIAFAX.

    Care sunt totuşi situaţiile când cei mici pot face complicaţii? “În SUA de exemplu un copil de un an a murit, cazurile astea rare sunt excepţii. Cu siguranţă în cazul acestor copii au fost şi alte boli preexistente. Sau mai există o situaţie, care este foarte rară/ E posibil să fi avut hiperactivitate imună, adică sistemul imunitar reacţionează foarte agresiv”, a mai spus medical Adrian Marinescu pentru MEDIAFAX.

    La nivel mondial sunt 2.834.366 de oameni îmbolnăviţi cu COVID 19, iar 197.409 perosoane şi-au pierdut viaţa.

  • Sibiu: Fabrică de produse medicale închisă. O femeie a murit şi 17 angajaţi confirmaţi cu COVID-19

    O fabrică de produse medicale din oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu, a fost închisă, după ce o angajată care avea COVID-19 a murit şi alţi 17 oameni au fost confirmaţi cu noul coronavirus. Aproape 300 de oameni s-au izolat la domiciliu.

    Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan, a declarat, luni, că la fabrica de produse medicale din Cisnădie au fost confirmate pozitiv un număr de 17 persoane.

    „Toate cele 17 persoane se află în acest moment internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, sub tratament specific şi fiind atent monitorizate”, a spus Ştefan.

    O femeie, angajată a fabricii din Cisnădie, a murit săptămâna trecută din cauza coronavirusului.

    La fabrica de produse medicale lucrează circa 300 de persoane, în prezent toţi angajaţii fiind izolaţi la domiciliu.

    Fabrica şi-a suspendat activitatea până la data de 30 aprilie, urmând ca în funcţie de evoluţia situaţiei reprezentanţii ei să decidă dacă va fi reluată sau nu munca.

    Angajata

  • Medicul care a vindecat peste 200 de bolnavi de COVID în România: Nu avem voie să ne relaxăm

    Medicul Virgil Musta de la Spitalul Victor Babeş, care a vindecat peste 200 de bolnavi de COVID-19, spune că pericolul nu a trecut. „Suntem încă în faza ascendentă a epidemiei şi, din acest motiv, nu avem voie să ne relaxăm”, a spus doctorul.

    România are peste 8000 de cazuri de coronavirus, iar numărul este într-o continuă creştere. În acest context, specialiştii trag un semnal de alarmă că nu este încă momentul să ne relaxăm. Printre aceştia se numără şi medicul infecţionist Virgil Musta, de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara.

    „Suntem încă în faza ascendentă a epidemiei şi, din acest motiv, nu avem voie să ne relaxăm. Chiar dacă Paştele în acest an poate va fi un Paşte mai sărăcăcios, mai singuri, dar este important să respectăm aceste reguli, pentru a supravieţui. Fiecare să stea acasă şi să facă Paştele în familie, într-un număr cât mai mic, pentru că, fiind în perioada comunitară a transmiterii acestei boli, oricine poate fi contaminat, fără să ştie sau cu simtomatologie minoră şi poate contamina pe alţii”, a spus Virgil Musta.

    Acesta a atras atenţia că, dacă regulile nu sunt respectate, numărul de îmbolnăviri ar putea creşte după Paşte.

    „Ca să nu avem un număr foarte mare de cazuri de COVID după Paşte şi ca să nu apară cazuri cu risc, care vor evolua sever şi cu mortalitate mare, este foarte important să respectăm aceste reguli: de distanţare socială, de a fi cât se poate de mult izolaţi în familie. Facem apel insistent la populaţie să respecte regulile pentru că până în acest moment pandemia este ţinută sub control”, a mai spus medicul.

    El a descris pe scurt situaţia în care se află spitalul în care lucrează, Victor Babeş din Timişoara.

    „Spitalul nostru, terapia intensivă este plină, iar spitalul este aproape plin, aşa că, nu vom avea foarte multe locuri pentru a putea trata aceşti pacienţi. Sunt spitale de suport care sunt în aşteptare, dar şi acestea nu au un număr foarte mare, este un număr limitat de paturi şi în momentul în care explodează epidemia va fi o problemă pentru internarea şi rezolvarea civilizată a acestor persoane”, a mai declarat medicul.

    Virgil Musta a vindecat, la Timişoara, peste 200 de bolnavi de coronavirus din România.

  • O asistentă medicală de 58 de ani din Braşov, confirmată cu COVID-19, a murit

    Ministerul Sănătăţii confirmă decesul unei asistente medicale de la Spitalul Militar Braşov. Din primele informaţii, aceasta, în vârstă de 58 de ani, a fost contact al soţului şi el confirmat pozitiv.

    Ministerul Sănătăţii a anunţat decesul unei asistente medicale de 58 de ani de la Spitalul Militar Braşov.

    Femeia a fost internată în Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov cu suport ventilator şi a fost transferată luni, 6 aprilie, la spitalul suport Colentina.

    Ea este al doilea cadru medical decedat după ce a fost confirmat cu COVID-19.

  • Alţi 12 români au murit din cauza COVID-19. La Neamţ, cea mai tânără victimă din ţară: 27 de ani

    Alţi 12 români au murit din cauza coronavirusului în România, bilanţul nou anunţat de Grupul de Comunicare Strategică ajungând la 282 de decese. La Piatra Neamţ a murit o fată de 27 de ani, aceasta fiind cea mai tânără victimă din România. Aceasta a luat virusul, cel mai probabil, de la o asistentă.

    Un bărbat de 70 de ani din judeţul Suceava, internat în 28 martie în Spitalul Judeţean Suceava, secţia nefrologie, contact cu un caz confirmat la Centrul de dializă, a murit în 9 aprilie. Condiţii medicale pre-existente: dializat, boală renală cronică grd. V, diabet Zaharat tip II.

    Un bărbat de 76 de ani din municipiul Bucureşti, internat în 4 aprilie la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, transferat în data de 5 aprilie în secţia ATI a Spitalului Colentina, a murit în 10 aprilie. Nu era cunoscut cu alte diagnostice.

    O femeie de 40 de ani din judeţul Vaslui, internată în 29 martie în secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, transferată în 2 aprilie la Spitalul Municipal Bârlad – spital COVID – pe secţia ATI, a fost confirmat virusul în 31 martie şi a murit în 10 aprilie. Condiţii medicale pre-existente: obezitate, diabet zaharat.

    Unui bărbat de 81 de ani din judeţul Iaşi, internat în 8 aprilie în Spitalul Judeţean de Urgenţă Iaşi, secţia Medicală I, transferat în 10 aprilie în secţia neurochirurgie ATI, i s-a recoltat probă în 9 aprilie şi a murit în 10 aprilie, când a fost şi confirmat virusul. Condiţii medicale pre-existente: insuficienţă cardiacă, anevrism de aortă ascendentă, HTA, boală renală cronică.

    Un bărbat de 61 de ani din judeţul Hunedoara, internat în 31 martie în Spitalul Municipal Orăştie, a murit în 6 aprilie. Condiţii medicale pre-existente: insuficienţă hepatică, hepatită etanolică.

    O femeie de 74 de ani din judeţul Hunedoara, internată în 27 martie pe secţia Medicala a Spitalului Municipal Hunedoara, a fost transferată pe secţia de boli infecţioase în 6 aprilie, când s=a şi recoltat probă pentru COVID-19. Femeia a murit în 8 aprilie, iar rezultatul confirmat a venit în 9 aprilie. Condiţii medicale pre-existente: insuficienţă renală cronică, HTA, diabet zaharat, cardiopatie ischemică, insuficienţă aortică şi mitrală.

    Un bărbat de 81 de ani din judeţul Hunedoara, internat în 7 aprilie în Spitalul de Boli Infecţioase Hunedoara, transferat în aceeaşi zi în secţia ATI, a murit în 8 aprilie, iar rezultatul pozitiv pentru COVID-19 a venit în 9 aprilie. Suferea şi de HTA.

    Un bărbat de 57 de ani din judeţul Galaţi, internat în 29 martie în Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi, a fost transferat în 30 martie în secţia ATI. A avut contact cu persoane venite din Spania, care ulterior s-au confirmat cu COVID-19.S-a confirmat boala în 29 martie şi a murit în 10 aprilie. Condiţii medicale pre-existente: diabet zaharat tip II, obezitate, boală cardio-vasculară, HTA std. II, spondilită anchilozantă.

    Un bărbat de 70 de ani din judeţul Arad, internat în 6 aprilie în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, secţia Boli Infecţioase Adulţi a murit în 10 aprilie. Condiţii medicale pre-existente: anemie marcată prin carenţă de fier, flutter atrial, HTA

    Un bărbat de 51 de ani din judeţul Mureş, internat în 28 martie în Spitalul Clinic Judeţean Târgu Mureş, secţia Boli Infecţioase, a fost transferat în 29 martie în secţia ATI. El a avut contact cu un caz confirmat. I s-a recoltat probă în 1 aprilie, s-a confirmat în 2 aprilie şi a murit în 10 aprilie. Condiţii medicale pre-existente: obezitate.

    Un bărbat de 56 de ani din judeţul Neamţ a venit în 5 aprilie la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ pentru un episod de epistaxis. A fost internat la ora 09.40; decesul survenid în scurt timp, respectiv ora 13.20 în aceeaşi zi. Bărbatul a avut numeroase perioade de spitalizare succesive şi este posibil contact cu personal medico-sanitar ulterior confirmat cu COVID-19. S-a recoltat probă pentru COVID-19 în 5 aprilie, s-a confirmat în 9 aprilie. Condiţii medicale pre-existente: neo bronhopulmonar std. IV cu metastaze osoase, anemie grd. IV

    O femeie de 27 de ani din judeţul Neamţ, internată în 16 martie pe secţia hematologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ cu afecţiuni onco-hematologice a murit. S-a recoltat probă de COVID-19 în 27 martie, s-a confirmat în 29 martie, ea decedând în 10 aprilie, la ATI; unde fusese transferată în 4 aprilie. Pe perioada internarii in sectia de hematoogie a fost îngrijită de o asistentă medicală, care a fost contact cu un pacient ulterior confirmat cu COVID-19. Condiţii medicale pre-existente: sdr. mielodisplazic, pancitopenie severă.

  • Alte 6 decese din cauza COVID-19. Bilanţul a ajuns la 168 de morţi în România

    Alte 6 decese înregistrate în rândul pacienţilor cu Covid-19. Bilanţul morţilor a ajuns, în ţara noastră, la 168. 

    Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, situaţia celor 6 decese este:

    – Bărbat, 86 ani din jud. Botoşani. Internat în data de 23.03.2020 în SCUJ Botoşani în Secţia de Chirurgie, Accident casnic, Diabet zaharat. Dată deces 31.03.2020. S-au recoltat probe necroptice pentru investigare COVID-19 în 01.04.2020, întrucât pe Secţia de chirurgie s-au confirmat pacienţi şi cadre medicale cu COVID-19. Rezultat pozitiv în 05.04.2020.

    – Bărbat, 84 ani din jud Cluj. Internat în 05.04.2020 în SCBI Cluj cu diagnosticul de Bronho-pneumonie dreapta, Insuficienţă respiratorie acută, Suspect infecţie COVID-19. Recoltat şi confirmat în 06.04.2020. Pacientul a fost internat în perioada 17.03-1.04.2020 în Institutul de hepatologie din Cluj (pentru Hepatita cu VHE) unde sunt cazuri confirmate cu COVID-19. Comorbidităţi: HTA, Stare posthepatita cu VHE tratată cu ribavirina, Litiaza biliara, Insuficienţă renală acută funcţională uşoară.

    – Bărbat, 56 ani din jud. Mureş. Internat în SCJ Târgu Mureş -Boli Infecţioase în data de 30.03.2020, transferat în ATI la 01.04.2020. Recoltat pentru COVID-19 în 31.03.2020, confirmat în 31.03.2020. Decedat în 01.04.2020. Comorbidităţi: Insuficienţă Renală Cronică, HTA. Pacientul a făcut hemodializă. Contact cu alt caz confirmat cu COVID-19 din acelaşi centru de dializă.

    -Bărbat, 56 ani, jud Timiş. Internat în SCBI Victor Babeş Timişoara în data de 4.04.2020, proba recoltata pentru COVID în aceiaşi zi. Confirmat în 4.04.2020. Decedat in 6.05.2020. Comorbidităţi: Diabet zaharat insulinodependent.

    – Bărbat, 70 ani din jud. Hunedoara. Internat în 03.04.2020 în SJU Hunedoara, transferat în ATI în 05.04.2020, intubat si ventilat. Confirmat in 05.04.2020. Decedat în 05.04.2020. Fără legătură epidemiologică identificată. Comorbidităţi: Adenom de prostată.

    – Femeie, 54 ani din jud Neamţ. Internată în 16.03.2020 în SJU Piatra Neamţ –ATI cu diagnosticul de Insuficienţă respiratorie acută. Tumora duodenala- în observaţie. Anemie severa. Pneumonie în observaţie. Probă recoltată pentru COVID-19 în 16.03.2020. Confirmată în 30.03.2020. Decedată în 05.04.2020.

  • Mehedinţi: Bărbat cu noul COVID-19, în stare gravă la ATI. 20 de cadre medicale au intrat în contact

    Un bărbat din Mehedinţi, diagnosticat cu noul COVID-19, este în stare gravă, La Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin, secţia ATI, şi a intrat în contact, până la testare, cu 20 de cadre medicale. Contacţii sunt testaţi, sâmbătă seara.

    Potrivit reprezntanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a sosit venit la spital în data de 26 martie, cu Ambulanţa, în stare gravă, şi a fost internat în secţia de Terapie Intensivă.

    „Este un pacient care s-a prezentat acum două zile la UPU. Acest pacient nu s-a încadrat sub nicio formă la acel criteriu de diagnostic pe care l-a dat Ministerul Sănătăţii. Dar, noi am luat aşa, ca nişte măsuri suplimentare, ca orice pacient care prezintă simptomatologie respiratorie să îl izolăm, mai ales dacă necesită suport ventilator sau dacă necesită terapie intensivă, să fie izolat. Nu s-a încadrat nici ca testare COVID-19 pe această definiţie de caz, însă medicii l-au testat de gripă. Este un protocol la nivelul Laboratorului Cantacuzino care, în momentul când primeşte proba şi face testarea pentru gripă şi este negativă la pacienţii cu sindrom respirator acut, atunci ei fac şi determinarea COVID. De aceea nouă ne-a venit pozitiv acum”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Elena Bololoi, director medical SJU Drobeta Turnu Severin.

    Aceasta a precizat că aproximativ 20 de cadre medicale au intrat în contact cu bolnavul, dar au purtat echipamente de protecţie.

    Potrivit Elenei Bololoi, pacientul a fost izolat încă de la început şi nu ar fi avut contacte cu alţi pacienţi.

    Sâmbătă seara, toate cadrele medicale care au intrat în contact cu bărbatul diagnostic cu infecţie cu noul coronavirus sunt testate pentru a se vedea dacă au contactat boala.

    „Procedurile în sine s-au respectat. A fost pus la izolare, personalul medical a intrat echipat ca şi pentru COVID. (…) Vor fi testate toate persoanele care au intrat în contact direct, dar aşteptăm să vină echipa de epidemiologi de la DSP Mehedinţi să facă testarea şi să decidă conduita în continuare“, a mai declarat Elena Bololoi.

    Potrivit reprezentanţílor spitalului, bărbatul va fi transferat la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase Craiova, acolo unde este centru pentru tratarea persoanelor diagnosticate cu COVID-19.

  • Apple lucrează cu Casa Albă pentru a lansa aplicaţia „COVID-19”

    Utilizatorii de iPhone din SUA vor avea acces la aplicaţia COVID-19 care va fi lansată de Apple, aceasta ajutându-i să fie direcţionaţi către Centrul pentru Preveneria Bolilor. Cei care folosesc Windows şi Adroid vor putea să regăsească aceleaşi informaţii pe site-ul Apple.

    Apple şi Casa Albă au anunţat că producătorul de iPhone a lucrat cu administraţia Trump şi cu agenţiile federale pentru a lansa o aplicaţie şi un site care vor direcţiona utilizatorii către Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, transmite Reuters.

    Aplicaţia care va fi disponibilă în app store sub numele de COVID-19 va cere utilizatorilor informaţii despre simptome, locaţie şi factori de risc.

    Ulterior, utilizatorii vor fi îndrumaţi din cadrul instituţiei de sănătate publică.

    Ei vor putea regăsi în aplicaţie răspunsuri din partea Centrului la întrebări adresate cel mai frecvent despre coronavirus. Aceleaşi informaţii vor fi expuse şi pe site-ul oficial al companiei în secţiunea dedicată virusului şi va putea fi accesată şi de pe device-urile non-Apple.

  • PSD propune un program de măsuri sociale: Scutirea de la plata contribuţiilor CAS pentru 3 luni

    PSD propune pentru această perioadă un set de măsuri speciale. Printre acestea se află scutirea de contribuţii la CAS şi CASS pentru angajaţii companiilor care activează în domeniile turismului, transportului şi divertismentului şi plata facturilor pentru utilităţi pentru cei aflaţi în carantină.

    Programul propus de PSD:

    1. Realocarea din bugetul de stat a unei prime tranşe de 10 miliarde de lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, în vederea achiziţionării de medicamente, materiale sanitare şi echipamente medicale. Ca şi sursă de finanţare: realocări de la bugetele MFP şi MFP şi Ministerului Dezvoltării

    2. Ministerul Sănătăţii trebuie să asigure gratuit medicamente, materiale sanitare şi echipamente medicale pentru prevenirea coronavirus, prin intermediul medicilor de familie. Finanţare prin realocări de la bugetele MFP şi MFP Acţiuni Generale şi Ministerului Dezvoltării

    3. Guvernul va finanţa o schemă de ajutor de stat de 300 de milioane de lei pentru sprijinirea companiilor strategice naţionale CFR şi TAROM. Mdificarea proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat individuale de salvare. Finanţare din bugetul Ministerul Transporturilor

    4. Scutirea de la plata contribuţiilor (CAS si CASS) pentru o perioadă de 3 luni pentru angajaţii companiilor care activează în domeniile turismului, transportului şi divertismentului. Acestea vor fi suportate de către stat. Finanţare de la bugetul general consolidat

    5. Pentru persoanele aflate în izolare/carantină se va asigura plata facturilor pentru utilităţi şi suspendarea pentru 3 luni a plăţii ratelor bancare. De asemenea, se vor suplimenta bugetele primăriilor prin transfer de la bugetul de stat pentru a asigura un coş minim de alimente celor aflaţi în izolare la domiciliu. Finanţare de la bugetele locale iar acolo unde este cazul, prin transfer de la bugetul de stat

    6. În situaţia în care epidemia de coronavirus ajunge în etapa a treia (peste 2000 de cazuri confirmate) se va suspenda, pentru 3 luni, plata ratelor bancare pentru populaţie.

    7. Angajaţii IMM-urilor din sectoarele puternic afectate de impactul negativ al crizei coronavirus vor fi scutiţi de plata contribuţiilor şi a impozitului pe venit. Finantare de la bugetul general consolidat

    8. Guvernul va elabora un plan privind stocurile de hrană pentru populaţie, prin protocoale cu furnizorii, distribuitorii şi retailerii de alimente.

    9. Românii din ţară, precum şi cei din Diaspora care s-au întors acasă şi care nu beneficiază de o asigurare de sănătate în ţară vor avea parte de tratament gratuit în cazul infectării cu coronavirus. Finantare analogă Măsurii 1, din Bugetul suplimentat al Ministerului Sanatatii si CNAS