BusinessMagazin

Tag: conditii

  • ASTRA Asigurări intră în faliment. Decizia va afecta 4 milioane de asiguraţi

    Astra Asigurări, companie aflată în administrare specială, intră în faliment, informează B1 TV. Decizia aparţine Autorităţii de Supraveghere Financiară şi a fost luată în urma unei şedinţe; concluzia celor de la ASF este că această companie nu se mai poate redresa.

    Decizia era aşteptată şi preconizată de luni bune, scriu cei de la B1 TV, în condiţiile în care era nevoie de 100 milioane de euro, suplimentare de capital, dar niciun investitor nu a dorit să se implice.

    Astfel, vorbim despre falimentul unei companii mari cu peste patru milioane de asiguraţi. În ceea ce îi priveşte pe aceştia, banii vor fi daţi înapoi dintr-un fond de garantare, potrivit sursei citate.

  • Cinci grafice pentru a înţelege gravitatea situaţiei de pe bursele din Asia şi Europa

    Un val de panică a cuprins investitorii din lumea întreagă, după cu bursa din China s-a prăbuşit astăzi, alimentând temerile că o nouă criză financiară ar putea izbucni cât de curând.

    Investitorii din jurul lumii încep să facă pariurile după o deschidere dramatică a burselor europene şi americane, în condiţiile în care pieţele din Asia şi Orientul Mijlociu sunt în picaj.

    Indicele Nikkei al Japoniei a deschis în scădere cu 4,6%, în timp ce Shanghai Composite, indicele de referinţă al Chinei, s-a prăbuşit cu 8,5%, cel mai mult după 2007, după ce investitorii s-au îngrămădit să plece din cauză că guvernul de la Beijing nu a intervenit pentru a readuce piaţa pe linia de plutire sau pentru a reduce dobânzile.

    În continuare, vă prezentăm 5 grafice care încearcă să explice situaţia dramatică de pe burse.

    1. Evoluţia indicelui Shanghai Composite este cel mai grăitor – bursa a pierdut toate câştigurile înregistrate de la începutul acestui an

    sursa: Bloomberg

    2. Evoluţia indicelui Hang Seng din Hong Kong

    sursa: Quartz

    3. Evoluţia indicelui din Taiwan

    sursa: Quartz

    4. Evoluţia preţului cuprului pe bursa din Marea Britanie

    sursa: Quartz

    5. Evoluţia mai multor valute faţă de dolar

    sursa: Quartz

  • Doar un român din trei au fost în vacanţă. Unii se pregătesc încă. Accesul la e-mail, reţelele de socializare şi alte servicii online este mai important decât facilităţile pentru familie

    19% aşteaptă reducerile pentru vacanţe din septembrie, iar 10% intenţionează să îşi facă vacanţa în perioada octombrie – decembrie (10 %). Călătoriile durează de obicei două săptămâni (peste 36% dintre respondenţi petrec în medie 14 zile de concediu pe an), iar sumele cheltuite nu sunt foarte mari: 50% alocă până la 500 de euro pentru toate cheltuielile de vacanţă.

    38% dintre călători consideră internetul de importanţă crucială pentru planificarea vacanţelor şi 42% îl folosesc şi pe parcursul călătoriei sau vacanţei. Ei folosesc internetul pentru căutarea de oferte de vacanţă la cele mai bune preţuri posibile, dar şi  pentru căutarea de informaţii detaliate referitoare la destinaţia de vacanţă, cum sunt preţurile medii, restaurante recomandate, atracţii turistice, informaţii referitoare la sănătate şi siguranţă, reglementări vamale şi date privind vizele şi imigraţia.

    În ambele cazuri menţionate mai sus, canalele online sunt mai populare ca sursă de informare decât cele offline. De exemplu, numai 18% caută oferte şi 20% caută informaţii detaliate prin intermediul unui consultant în turism  sau prin telefon, în timp ce 45% şi, respectiv, 28% folosesc paginile web ale agenţiilor de turism sau profilurile acestora de pe reţelele de socializare. Alte canale online – precum motoarele de căutare sau portalurile de călătorie – se bucură şi ele de o cotă ridicată de popularitate în rândul călătorilor

    Turiştii români nu mai sunt pasionaţi de pachete de călătorie all-exclusive pentru destinaţii luxuase şi închise. Cea mai atractivă vacanţă pentru 31% dintre români este cea de relaxare, urmată de vacanţele cu beneficii pentru sănătate (17%) şi concediile însorite (12%) Românii preferă în principal să se cazeze la hotel  (40%), dar  apartamentele închiriate  (23%) şi locuinţele prietenilor  (12 %) sunt de asemenea în topul preferinţelor.

    Atunci când vine vorba de alegerea locului exact pentru petrecerea vacanţei, cel mai important factor continuă să fie preţul (85%) şi opiniile sau recomandările bune de pe internet (67%). În acelaşi timp, conexiunile Wi-Fi sunt cel mai important factor la selectarea locului de cazare pentru peste 59% dintre români. În acest fel, accesul la e-mail, reţelele de socializare şi alte servicii online este mai important decât facilităţile pentru familie (57%) sau distanţa până în centrul oraşului (53%). De asemenea, turiştilor le place să aibă la dispoziţie numeroase metode de plat㠖 posibilitatea de a plăti pentru vacanţe în moduri cât mai variate este importantă pentru  55 % dintre respondenţi.

    Cea mai populară metodă de călătorie este cu maşina, aleasă de 63% dintre turişti, în timp ce următoarea preferinţă este avionul (17%). Românii îşi aleg liniile aeriene şi zborurile în principal în funcţie de  preţ (94%), de politica privind bagajele (83%) şi de oferta de destinaţii (76%). Mai mult, un factor foarte important este reprezentat de discounturi şi alte promoţii – care sunt motivul realizării achiziţiei pentru  9% dintre români.

    Internetul nu este util doar pentru planificarea vacanţelor, ci şi în timpul deplasărlor propriu-zise – circa 31% dintre români îl consideră crucial în timpul concediului. În vacanţă, internetul este folosit pentru a verifica hărţi sau a stabili itinerarii (36%) ori pentru a găsi cele mai bune restaurant ori atracţii turistice (25%). Mai mult, internetul este adeseori utilizat în timpul vacanţelor pentru a fi în contact cu prietenii şi familia prin intermediul  social media (26%) şi pentru a rămâne la curent cu lucrurile care se întamplă la serviciu (8%).

    Românii aflaţi în vacanţă sunt calculaţi – şi alocă în medie un buget de 500 de euro pentru cheltuielile de concediu. Cu toate acestea, ei fac achiziţii online şi în vacanţă, în special bunuri digitale – e-book-uri pentru citit la plajă, muzică pentru deplasările cu maşina, dar şi alte tipuri de produse; posibilitatea realizării de achiziţii online este importantă pentru 2% dintre turişti.

    Cele mai populare metode de plată pentru acoperirea cheltuielilor de vacanţă (atât înainte cât şi pe parcursul deplasării sau vacanţei propriu-zise) sunt banii gheaţă (80%) şi cardurile bancare (44%). În acelaşi timp, 3% dintre români au folosit PayPal pentru a acoperi o parte dintre cheltuielile celei mai recente vacanţe pe care au avut-o, în timp ce 27% nu au folosit PayPal dar intenţionează să facă acest lucru pe viitor. Popularitatea platformei de plăţi atunci când vine vorba de călătorii este datorată nu doar convenienţei şi securităţii sale, ci şi faptul că este disponibilă pe plan international.

  • Opinie Lavinia Raşca: Cum poate creşte afacerea dincolo de puterile celui care a creat-o

    LAVINIA RAŞCA este membru fondator al ASEBUSS şi director general al EXEC-EDU

    Proces esenţial pentru creşterea companiilor antreprenoriale, delegarea devine imperios necesară atunci când antreprenorul simte că îşi risipeşte energia în prea multe activităţi mărunte, sau care nu-i plac, şi că lucrurile încep să îi scape de sub control.

    Procesul este dificil, mai ales dacă antreprenorii nu au mai lucrat niciodată ca manageri. Sunt necesare multe competenţe: capacitatea de a dezvolta viziunea corectă a afacerii; o bună autocunoaştere; talent de comunicare – pentru a le explica acelora cărora le deleagă sarcini de ce trebuie să facă anumite lucruri, ce anume trebuie să facă şi cum; carismă – pentru a-i convinge că sarcina pe care o vor primi este importantă şi că nu se vor expune niciunui pericol.

    Antreprenorul mai are nevoie şi de ceva extrem de important: de respectul sincer faţă de fiecare om din organizaţie. S-a împământenit în business conceptul de ”resurse umane“. Eu nu consider că oamenii pot fi încadraţi în categoria resurse. Ei nici nu se amortizează, nici nu se consumă, ci sunt sunt cei care creează resursele şi le pun în mişcare. Oamenii dispun de fizic, mental şi emoţional, iar emoţionalul încă nu a putut fi reprodus artificial, aşa cum s-a întâmplat cu fizicul şi cu mentalul. Or, respectul se adresează în primul rând emoţionalului şi face diferenţa între a avea angajaţi loiali, implicaţi şi entuziaşti, sau, dimpotrivă, rebeli şi apatici. Respectul presupune ca fiecare om din echipă să fie cunoscut şi tratat ca o individualitate aparte.

    Să nu le fie încălcate valorile şi obiectivele personale, să li se dea de făcut lucruri care le plac, de care pot fi mândri şi care îi stimulează, fără a-i copleşi, şi să li se recunoască în mod explicit competenţa, loialitatea, eforturile şi realizările. Să le fie puse la dispoziţie resursele necesare, să nu li se pună piedici şi să nu fie pedepsiţi imediat ce greşesc (evident, nu vorbim aici de reaua intenţie, care se cere sancţionată dur şi imediat). Să li se asigure condiţiile pentru a putea fi foarte productivi, să fie plătiţi corect, pe măsura performanţelor lor, şi să fie sprijiniţi să se dezvolte continuu.

    Anthony Robbins arată că orice om are şase nevoi care trebuie satisfăcute corect, de către el însuşi şi de către cei din jur: nevoia de siguranţă, de diversitate, de a fi semnificativ, de conectare, de contribuţie şi de dezvoltare.
    Antreprenorii performanţi au grijă ca aceste dorinţe şi nevoi să fie îndeplinite. Angajează cu mare chibzuinţă, exact atât cât este cu adevărat necesar şi au grijă să aducă şi să păstreze în companie oameni foarte talentaţi, dornici şi capabili de realizări superioare. Având angajaţi foarte productivi, îşi permit să-i plătească mult mai bine decât media industriei lor şi nu ezită să o facă.

    Creează un climat de lucru foarte bun – primesc noii angajaţi cu căldură şi îi integrează imediat în cultura companiei şi în cerinţele postului. Sunt preocupaţi să le menţină energia la un nivel ridicat – le dau de îndeplinit sarcini diverse, interesante, care li se potrivesc, au grijă să-i ajute să lucreze cu oameni la fel de performanţi ca ei, cu care să se înţeleagă, şi le recunosc meritele. Îi sprijină permanent să se dezvolte prin mentoring, coaching şi prin expunerea la educaţie formală şi informală. Datorită acestui comportament, fluctuaţia în companie va fi foarte mică, iar concurenţa la angajare va fi foarte mare. Ca urmare, cheltuielile de recrutare–selectare vor fi mici, iar rezultatele oamenilor din companie vor fi valoroase.

    Există o mare diferenţă între performanţele companiilor care investesc în dezvoltarea talentelor prin mentoring, coaching, educaţie şi training, şi cele care nu o fac. Între antreprenorii care se străduiesc să creeze o cultură a învăţării prin toate metodele, inclusiv prin lectura unor cărţi utile şi dezbateri în grupuri de angajaţi şi cei care sunt indiferenţi. Am verificat acest lucru de multe ori şi am făcut la un moment dat un sondaj, pentru a afla ce determină comportamentul celor din urmă. Primul dintre argumente a fost lipsa banilor, urmat de scepticismul indus de diverse experienţe trecute nefericite, în care banii şi timpul s-au cheltuit fără niciun rezultat, apoi de teama că angajaţii, după ce-şi vor dezvolta competenţele, vor pleca în alte companii, de obicei concurente. 

    Printre motive, era menţionată şi convingerea că pilele şi relaţiile sunt mai utile ca orice formă de învăţare şi că angajaţi se găsesc oriunde şi oricând. Toate aceste argumente se dovedesc a fi mituri. Dezvoltarea angajaţilor s-a dovedit benefică de fiecare dată când s-au definit corect nevoile şi s-au ales atent programele şi furnizorii la care s-a apelat. În privinţa temerii că angajaţii care participă la programe de dezvoltare vor părăsi compania, pot spune că, dimpotrivă, angajaţii sunt mai loiali, mai entuziaşti şi mai productivi dacă pot învăţa şi dacă pot aplica ce au învăţat. Este adevărat că bugetul de dezvoltare a talentelor e de cele mai multe ori limitat. În aceste condiţii, cine are întâietate? Aş spune că, în cazul companiilor antreprenoriale în creştere, managerii de la mijloc. Ei sunt cei mai solicitaţi şi în acelaşi timp au cel mai mare impact asupra performanţei afacerilor care cresc.

  • Opinii Dragoş Pătroi şi Adrian Benţa: Substanţa economică, abuzurile fiscului şi banii contribuabililor

    DRAGOŞ PĂTROI este consultant fiscal şi cadru universitar asociat la ASE Bucureşti.

    ADRIAN BENŢA este consultan fiscal.

    Avem în vedere, desigur, posibilitatea conferită organelor de inspecţie fiscală cu privire la reconsiderarea conţinutului economic şi al substanţei economice ale unor tranzacţii, şi – pe cale de consecinţă directă – posibilitatea de a reconsidera şi de a ajusta veniturile şi cheltuielile contribuabililor şi, implicit, evidenţele contabile şi fiscale ale acestora, intervenindu-se astfel, efectiv, asupra bazelor de impunere declarate de către aceştia.

    Nu negăm acest drept al organelor de inspecţie fiscală; dimpotrivă, îl apreciem ca fiind unul legitim şi – la nivel de principiu – chiar justificat. Problema care se ridică este că această recalificare juridică şi fiscală a operaţiunilor economice derulate de contribuabili se realizează pe baza unor texte de lege insuficient structurate şi reglementate; şi, poate tocmai din acest motiv, pot reprezenta punctul de plecare al unor aprecieri pur subiective şi, implicit, al unor decizii arbitrare şi discreţionare (ca să nu le numim direct abuzive). 

    Noile reglementări ale legislaţiei fiscale – aprobate deja prin Legea nr. 187 / 2015 şi preluate ca atare şi în forma Codului fiscal aflat în prezent la promulgare – apreciem că nu vin să clarifice această problemă. Chiar „aria de acţiune” conferită organelor fiscale – din păcate, în detrimentul contribuabililor – poate fi şi mai generoasă.

    Deşi este de salutat eliminarea din cuprinsul art. 11 alin. (12) Cod fiscal a posibilităţii de a anula exercitarea dreptului de deducere fiscală de către un contribubil – pe motivul că respectivul contribuabil „ştia sau ar fi trebuit să ştie” de implicarea unui furnizor de al său într-un mecanism de fraudare a obligaţiilor fiscale – rămâne totuşi posibilitatea recalificării juridice şi fiscale a unor operaţiuni (şi chiar a unor activităţi!) ale contribuabilului în baza unor practici identificate de organele fiscale ca fiind „abuzive”. Şi asta în condiţiile în care noţiunea în sine de „practică abuzivă” nu este definită conceptual ca atare în curprinsul art. 7 Cod fiscal şi nici nu sunt stabilite criterii efective în baza cărora să se poată aprecia dacă o tranzacţie sau activitate poate fi calificată ca practică abuzivă.

    De asemenea, deşi în forma actuală a art. 11 cod fiscal, textul de lege impune acum în sarcina echipei de inspecţie fiscală obligaţia de a motiva decizia de reîncadrare fiscală a unei tranzacţii, apreciem această obligaţie ca având un caracter mai mult formal, atât timp cât textul de lege nu reglementează, în continuare, noţiunea în sine de tranzacţie fără scop economic sau atât timp cât nu s-a transpus vreo responsabilitate în sarcina organelor de inspecţie fiscală, în situaţia în care reîncadrarea tranzacţiei respective conduce la emiterea unei decizii de impunere desfiinţate ulterior de instanţele de judecată competente.

    În aceste condiţii, apreciem ca fiind absolut necesară – mai ales în etapa actuală, a unor conflicte evidente între fisc şi contribuabili – reluarea acestei teme şi introducerea (în cuprinsul viitoarelor norme metodologice ce urmează a fi date în aplicarea legislaţiei fiscale) a unor criterii clare şi explicite, în sensul calificării fiscale a unor tranzacţii / activităţi ca fiind fără substanţă şi conţinut economic sau supuse unor practici abuzive.

    Totul, evident, în urma unei dezbateri publice în adevăratul sens al cuvântului şi nu doar de formă, pentru a putea astfel identifica aspectele tehnice cele mai în măsură să diminueze actualele volatilităţi, inadvertenţe şi asimetrii normative şi să conducă la stabilirea unor criterii coerente şi explicite, a căror aplicare efectivă să nu genereze o practică neunitară, de la un caz la altul, privind clasificarea anumitor tranzacţii ca fiind artificiale sau fără substanţă economică.

    În ceea ce ne priveşte, apreciem că noua legislaţie fiscală trebuie să insiste nu pe definirea a ceea ce nu reprezintă o tranzacţie cu substanţă econmică, ci să reglementeze pe fond noţiunea în sine a substanţei economice a unei tranzacţii. Credem că şi necesitatea definirii noţiunii de „comportament fiscal inadecvat” al unui contribuabil este de maximă actualitate, cu atât mai mult cu cât aceasta este tot mai des invocată în rapoartele de inspecţie fiscală, fără a fi însă acoperită de prezentul areal normativ. 

    În caz contrar, degeaba vom avea „pe hârtie” un cod fiscal cu o fiscalitate competitivă, deoarece aceasta ar avea doar un caracter aparent, în condiţiile în care contribuabilii se vor afla permanent sub posibila incidenţă a unor acţiuni abuzive ale organelor fiscale, cu scopul de a se stabili – cu ocazia inspecţiilor fiscale – debite suplimentare de plată în sarcina contribuabililor respectivi.

  • Bucureştiul, oraşul ideal pentru şefi

    Un manager de top român dintr-o multinaţională din Bucureşti are un salariu la jumătate faţă de unul din Geneva, cu 43% sub nivelul unuia din Londra, cu 37% mai puţin decât unul din Dublin şi cu doar 13% sub nivelul unui executiv de top din Varşovia, arată datele unei cercetări comparative realizate de firma de consultanţă în management Hay Group, care publică în fiecare an studii salariale cu date colectate din mediul privat.

    În mod paradoxal poate, acelaşi studiu arată că executivii seniori câştigă mai mult în Bucureşti decât în New York (cu 8% mai mult), Praga (cu 19%), Montreal (cu 18%) sau faţă de oraşele din Japonia (cu 9%). Datele prezentate în comparaţie vizează valoarea medie totală a pachetului de compensaţii şi beneficii şi nu includ informaţii legate de managerii expaţi, care au pachete salariale mult mai mari decât managerii locali din zonele analizate. Cum se explică aceste diferenţe?

    „Sunt puţini manageri buni în România, iar cei care sunt cu adevăraţi buni trebuie reţinuţi”, crede Andreea Voinea, directorul de resurse umane al BCR, cea mai mare bancă de pe plan local. În opinia ei, aşa-numitul pool de talente din România este relativ îngust la nivel de poziţii de top management, iar majoritatea candidaţilor buni sunt concentraţi în Bucureşti. De aceea, bătălia pe competenţele lor a făcut ca salariile să le crească într-un ritm mult mai accelerat prin comparaţie cu ce s-a întâmplat cu restul angajaţilor din companii.

    De aceeaşi părere este şi Mirela Marinescu, head of executive search în cadrul grupului APT, cu activităţi în domeniul recrutării şi închirierii de forţă de muncă temporară, care spune că România a ajuns să aibă şefi bine foarte bine plătiţi pentru că multă vreme angajatorii nu au găsit candidaţi bine pregătiţi care să ocupe poziţii de management.

    „Când au apărut multinaţionalele, majoritatea poziţiilor erau ocupate de expaţi şi, după ce şi-au încheiat mandatele, cel puţin o parte din pachetele lor salariale s-au transferat şi către managerii români care au rămas să îi înlocuiască. Deşi angajatorii nu au oferit şi nu oferă aceleaşi pachete românilor prin comparaţie cu cele ale expaţilor, au fost totuşi nevoiţi să le dea salarii mari şi managerilor locali, pentru a-i motiva şi pentru a-i reţine în companii”, menţionează Marinescu.

    Pachetele salariale ale managerilor de top din România diferă în funcţie de dimensiunea companiilor şi de industria în care activează, însă, în general, un manager de top câştigă, în medie, între 10.000 şi 15.000 de euro net pe lună, la care se adaugă bonusul anual şi aşa-numitele „long term incentive plan“ (plan de motivare pe termen lung), prin care aceştia primesc pachete de acţiuni în companie, la preţuri preferenţiale, potrivit informaţiilor din piaţă.

    La polul opus sunt însă pachetele salariale ale muncitorilor din România, care adesea primesc puţin peste salariul minim pe economie (adică circa 175 de euro net pe lună). De altfel, aceeaşi comparaţie făcută de consultanţii de la Hay Group în multinaţionale la nivelul poziţiilor de muncitori / personal operaţional arată o poziţionare complet diferită a angajaţilor din Bucureşti prin comparaţie cu cei care ocupă astfel de funcţii în alte ţări. De departe cea mai mare diferenţă este între costul salarial al unui muncitor din Bucureşti şi al unuia din Geneva, care câştigă de zece ori mai mult decât unul din România (deşi un şef din Capitală câştigă doar de două ori mai puţin decât unul din acelaşi oraş elveţian). În oraşele din Japonia sau din Olanda, dar şi în Londra, Dublin, Paris, Berlin sau New York angajaţii care fac parte din categoria personalului operaţional primesc salarii de 3 până la 5 ori mai mari decât în Bucureşti, deşi diferenţele dintre pachetele salariale ale şefilor din aceleaşi zone nu sunt atât de mari. ”Atunci când decid să investească într-o ţară, investitorii se uită de regulă la mai multe aspecte, cum ar fi costurile cu forţa de muncă pentru personalul operaţional, pentru că în această categorie intră o mare parte din personalul unei companii, dar şi la potenţialul de viitori angajaţi pe care i-ar putea avea în locul respectiv”, spune Mihaela Lupu, market leader productized services în cadrul Hay Group România.

  • 3000 de locuri de muncă în Israel, salariul minim brut 1540 de dolari – unde şi în ce condiţii

    Dulgherii, fierarii-betonişti, zidari – faianţari şi zidri tencuitori sunt meseriile căutate în Israel, în baza “Protocolului privind recrutarea muncitorilor români pentru lucrări temporare în domeniul construcţiilor în statul Israel”, încheiat la 24 iunie 2014 între Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România şi Ministerul Afacerilor Interne din Israel. Protocolul este pus în aplicare de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din România şi Autoritatea pentru Populaţie, Emigrare şi Frontieră din Israel.

    În baza acestui protocol sunt oferite 3.000 locuri de muncă pentru persoanele care au calificare/experienţă în meseriile: dulgheri pentru cofraje de construcţie industrializată (cunoaşterea citirii planurilor de construcţii este obligatorie); fierari – betonişti, îndoirea fierului (cunoaşterea citirii planurilor de construcţii este obligatorie); zidari – faianţari, acoperirea podelelor şi pereţilor cu faianţă (cunoaşterea citirii planurilor de construcţii este obligatorie); zidari – tencuitori pentru lucrări de tencuit.

    Persoanele care doresc să ocupe un loc de muncă în Israel trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să nu fi lucrat anterior în Israel; să nu aibă rude de gradul I care lucrează deja în această ţară, cu excepţia fraţilor; să nu aibă cazier judiciar;  să fie apţi psihic şi fizic de muncă intensă în condiţiile climatice specifice statului de destinaţie, inclusiv muncă la înălţime şi manipulare de greutăţi; să nu sufere de anumite boli cronice.

    Persoanele interesate se pot înscrie la agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă sau a municipiului Bucureşti, din raza de domiciliu, cu următoarele documente: cerere tip; declaraţie – tip bilingvă;  copie Carte de Identitate; copie Paşaport, dacă există;  copii ale actelor de studii şi de calificare (toate paginile scrise), dacă există;  copii ale documentelor care atestă experienţa, vechimea în muncă, dacă există.
    Contractele de muncă se încheie pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire până la o durată maximă de 63 luni. Salariul lunar minim brut estimat este de 1.540 dolari americani.

    Informaţii legate de cazare, asigurare medicală, transport, viză, modalitatea de recrutare, cheltuieli ocazionate de procesul de recrutare, condiţii de muncă şi de viaţă etc. se găsesc pe pagina web a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă – www.anofm.ro. De asemenea, pentru orice alte informaţii, pot fi contactaţi consilierii EURES din cadrul agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, datele de contact ale acestora fiind disponibile la adresa: http://www.eures.anofm.ro/contact.php

  • Am câştigat o economie, dar am pierdut o populaţie, iar preţul libertăţii este pe credit

    Tăierea a patru zerouri din coada leului a însemnat practic întoarcerea unei pagini inflaţioniste din istoria României, care a mâncat economia şi a pus chiar în discuţie despărţirea de comunism şi tot ce a reprezentat el din punct de vedere economic.

    Din 1990 până în 2005, România a trăit pe inflaţie şi pe deprecierea monedei naţionale, supape care au permis supravieţuirea ţării în condiţiile prăbuşirii economice de după 1990.

    După 2005, când inflaţia a trecut la un nivel de o singură cifră pe an, economia şi-a revenit mai consistent, iar PIB-ul s-a dublat în condiţiile în care salariul mediu a crescut de trei ori. Din păcate, evoluţia economiei nu a fost uniformă la nivel de ramuri industriale sau la nivel de zone din ţară. Bucureştiul, Clujul, Timişoara, Braşovul, Sibiul, Iaşiul, Ploieşti sunt marii câştigători ai ultimului deceniu, rezistând cel mai bine în criza care a lovit România din 2009 încoace.

    Consumul a crescut spectaculos, fiind susţinut de salarii mai mari şi de posibilitatea de a lua credite de la bancă doar cu buletinul. Dacă numărul de angajaţi a rămas constant într-un deceniu, la 4,5 milioane, numărul de supermarketuri şi hipermarketuri a crescut de la 181 la 1.500. La polul opus, numărul elevilor care au intrat la
    examenul de bacalaureat a scăzut cu 40%, iar numărul celor care l-au promovat a scăzut cu încă 40%.

    În zece ani de leu greu, România a câştigat enorm în productivitate, dar a pierdut din populaţie 1,5 milioane de locuitori. În timp ce consumul de lactate şi carne a stagnat, numărul de farmacii aproape că s-a dublat, iar numărul de spitale private a crescut de la 11 la 161.

    Pentru că economia nu a crescut uniform, discrepanţele salariale s-au accentuat, atât din punctul de vedere al zonelor din ţară, cât şi din punctul de vedere al domeniilor de activitate. Dacă la începutul anilor 2000 industria minieră şi cea siderurgică erau în top ca salarii, acum IT-ul este marele câştigător.

    Libertatea câştigată prin  apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană s-a văzut cel mai bine în ultimul deceniu, când numărul românilor care au plecat în vacanţă în străinătate a crescut de la 7 milioane la 13 milioane pe an. Numărul de decolări şi aterizări (mişcări de aeronave) pe aeroportul Otopeni a crescut de la 53.000 în 2005 la 97.000 în prezent.

    În zece ani de leu greu România a bifat mai multe lucruri pozitive decât negative, spre deosebire de cei 15 ani imediat după Revoluţie. Am câştigat o economie mai bună şi mai performantă, dar am pierdut o populaţie. Am câştigat o piaţă de consum, dar fiecare are un coş diferit. Am câştigat o industrie auto şi de IT, însă am pierdut capacităţi siderurgice şi metalurgice.

    Am câştigat mai mulţi bani, dar preţul apartamentelor şi al uilităţilor a crescut mult mai mult. Mulţi români trăiesc mai bine, au o casă, au o maşină, pot călători când vor, dar sunt mai îndatoraţi. Până la urmă totul se plăteşte.Întrebarea este dacă ar fi putut să fie altfel, dacă România ar fi putut să crească mult mai bine şi mai susţinut fără ca extremele să se accentueze, iar contrastele economice să fie atât de evidente. După zece ani de leu greu, senzaţia este că am fi putut să facem mai mult din punct de vedere economic la resursele financiare de care am avut parte.

  • Visul european şi realitatea grecească

    Măcelarii din piaţa centrală din Atena au fost printre primii care au simţit impactul măsurilor de control al capitalului. Cu mai puţini euro în buzunar, clienţii au renunţat să mai cumpere carne. Vânzătorii de la tarabe au spus că vânzările au scăzut la jumătate faţă de nivelul normal şi se aşteaptă la timpuri şi mai grele dacă Grecia ar ieşi din zona euro.

    Majoritatea produselor din carne comercializate în Grecia provin din Franţa, astfel că achiziţiile de carne de vită, al cărei preţ este calculat în euro, în drahme, ar fi împovărătoare. „Vă rugăm, europeni, ajutaţi Grecia. Ajutaţi poporul elen“, a spus un măcelar.

    Peste drum de piaţă, un farmacist spune că o mulţime de oameni au venit să facă stocuri de medicamente, îngrijoraţi că acestea vor dispărea din farmacii. Un alt farmacist a explicat că finanţarea din partea statului a medicamentelor compensate, comercializate cu reţetă, ar putea fi redusă în curând la jumătate, sau chiar oprită.
    Spitalele greceşti riscă să se confrunte în curând cu o penurie de materiale medicale consumabile, în contextul în care băncile sunt închise şi sunt în vigoare măsuri de control al capitalurilor, rezervele de la furnizori scad, iar aceştia nu pot apela la importuri. O problemă importantă este generată de refuzul furnizorilor de produse farmaceutice de a oferi bunuri pe credit, inclusiv unor spitale mari din Atena. Astfel, numeroase spitale caută noi furnizori. „Stocurile pe care le avem în prezent le dăm spitalelor. Problema este ce se întâmplă când se termină aceste stocuri“, a explicat Pavlos Arnaoutis, liderul sindicatului furnizorilor de produse farmaceutice, adăugând că noua criză înrăutăţeşte şi mai mult o situaţie deja dificilă.

    Grecii nu fac numai stocuri de medicamente, ci au format cozi şi la supermarketuri şi fac provizii „pentru orice eventualitate“, aşa cum s-a exprimat un locuitor dintr-o suburbie a Atenei, împovărat cu patru sacoşe grele.

    Între timp, teama de haosul financiar umbreşte perspectivele sezonului turistic de vară din Grecia. „Nu există nicio îndoială că rezervările au scăzut în ultimele câteva zile“, a declarat directorul Sunvil Group, o agenţie de turism din Marea Britanie.

    Turismul a contribuit cu circa 16% la PIB-ul Greciei în 2013 şi cu 19% în 2014, potrivit datelor Consiliului Mondial pentru Călătorii şi Turism. Criza financiară, consideră analiştii, va afecta numărul de vizitatori. Euromonitor International anticipează pentru acest an o creştere de 3% a numărului sosirilor de turişti, o scădere dramatică comparativ cu avansul de 23% înregistrat în 2014.

    „Principala problemă cu care s-ar putea confrunta turiştii în Grecia este lipsa lichidităţilor“, a spus Angelo Rossini, analist la Euromonitor.

    Retragerile de numerar de la bancomate au fost limitate la 60 de euro, în cazul localnicilor. Deocamdată, tour operatorii au recomandat turiştilor să aibă numerar suficient asupra lor, chiar dacă guvernul a decis să limiteze impactul, exceptând vizitatorii de controlul capitalului. Astfel, restricţiile referitoare la retragerile de fonduri nu se aplică tranzacţiilor de la bancomate cu carduri emise în străinătate.

    Pe fondul incertitudinilor, zeci de mii de oameni au demonstrat în ultimele zile în centrul Atenei pentru a susţine guvernul şi a spune nu austerităţii promovate de creditorii ţării.

    Grecia ar mai fi avut de primit 7,2 miliarde de euro din programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro din partea zonei euro şi FMI care a expirat pe 30 iunie.

    Premierul  Tsipras a explicat grecilor că referendumul de pe 5 iulie are ca obiectiv prelungirea negocierilor Greciei cu creditorii săi şi nu ieşirea din zona euro şi le-a transmis că dacă se pronunţă pentru austeritate să nu se bazeze pe el pentru aplicarea acestor politici. Liderul stângii radicale Syriza s-a declarat din nou convins, în faţa miilor de susţinători din Atena, de faptul că creditorii nu doresc ieşirea Greciei din zona euro, din cauza „costului considerabil“ al unei asemenea iniţiative.

    Analişti intervievaţi de Bloomberg au avertizat că puterea de cumpărare a grecilor ar scădea cu 40% dacă Grecia ar reveni la drahmă.

    „Iniţial vor avea loc vânzări masive care vor duce la o depreciere de 30%-40% faţă de dolar. Vom înregistra noi minime record pentru drahmă“, a declarat Neil Jones, director de vânzări la Mizuho Bank în Londra.

    Jones şi analişti ai ING şi Crédit Agricole spun că ieşirea statului elen din uniunea monetară nu este scenariul lor de bază, dar că au început să analizeze care ar fi cursul drahmei în eventualitatea unui exit.

  • Cariera-bumerang sau întoarcerea la un fost angajator

    Cosmin Bordea este unul dintre managerii locali care au avut parte de efectul de bumerang în viaţa profesională. După ce a lucrat timp de cinci ani în cadrul operatorului de servicii de dializă Fresenius Medical Care, a acceptat, pentru doi ani, să fie şeful pe resurse umane al companiei de software Microsoft România. Apoi, începând cu 2011, s-a întors la fostul angajator, unde a preluat o poziţie de director pe regiunea Europei de Est, Orientul Mijlociu şi Africa.

    „Fiecare pas în carieră reflectă anumite motive mai mult sau mai puţin conştientizate. Încercarea de a mă supune la alte provocări a fost motivul principal alături de finalizarea unui proiect important în Fresenius (la acel moment) pentru care am plecat. Tot atunci, Microsoft trebuia să treacă prin schimbări organizaţionale majore. Microsoft, alături de Fresenius, sunt lideri globali în ariile lor specifice de activitate“, a explicat Bordea motivul pentru care a acceptat să plece în primă instanţă de la Fresenius. Pentru el, această experienţă a fost o lecţie majoră în urma căreia a constatat că adaptarea la un alt angajator şi la o altă filosofie nu este atât de grea şi rata de învăţare este uriaşă. Ce l-a determinat să se întoarcă la Fresenius?

    „În sine, experienţa din Microsoft a fost foarte intensă nu datorită doar specificului organizaţiei, ci şi schimbărilor majore din aceşti doi ani. M-am întors în Fresenius pe o poziţie regională importantă din core business, economisind mulţi ani de carieră, lucru care a sporit atractivitatea reîntoarcerii. Provocarea a fost mult mai mare decât orice altceva, zona de care răspund în aria mea de activitate (servicii medicale) întinzându-se pe trei continente. Pentru mine, o «misiune imposibilă» e cea mai mare provocare şi îmi găsesc o motivaţie puternică înspre asemenea provocări“, a mai spus directorul Fresenius.

    Un motiv similar a stat şi la baza întoarcerii la fostul angajator şi pentru Emil Vonvea, bancherul care a revenit să lucreze în Banca Naţională – primul său angajator – după ce a petrecut cinci ani într-o bancă comercială. Fost director general adjunct al Garanti Bank, Vonvea va prelua de la 1 iulie funcţia de director al direcţiei de rezoluţie bancară în cadrul BNR, o zonă care se ocupă de gestionarea băncilor cu probleme. Înainte să meargă la Garanti, el a lucrat 11 ani la BNR.

    „În momentul în care am plecat din Banca Naţională aveam o ofertă şi din cadrul băncii, de a prelua conducerea unui anumit department, însă am decis să plec, a fost o decizie luată după principiul «acum ori niciodată». Hotărârea a venit în momentul în care aveam 35 de ani şi îmi doream, pentru dezvoltarea mea profesională, să văd cum se lucrează într-o bancă comercială“, îşi aminteşte Vonvea. El spune că, la momentul plecării sale din BNR, nu existau noţiunile de rezoluţie bancară sau de uniune monetară, iar noutatea domeniului – în care se aplică foarte multe dintre principiile managementului riscului dintr-o bancă comercială – a fost un factor important în traseul său profesional.

    „Am decis să mă întorc în BNR pentru că am simţit că aceasta este activitatea pe care vreau să o fac în următorii ani. Această direcţie a fost creată ca o cerinţă europeană, cu scopul final ca, în caz de default al unei instituţii de credit, să nu se mai folosească bani publici, iar impactul să fie controlat“, a mai spus Vonvea.

    Headhunterul Oana Ciornei spune că, atunci când are pe lista de potenţiali candidaţi pentru un post un fost salariat, este nevoită să îl verifice mai mult, pentru a evita eventualele conflicte interne ulterioare. „În 80% din cazuri, cei care se întorc la un fost angajator au plecat iniţial din cauza şefului şi revin în companie când şeful respectiv a plecat“, afirmă managing partner-ul în cadrul firmei de executive search Amrop.

    De aceea, cei care fac recrutări trebuie să se uite foarte atent atunci când „scanează” piaţa candidaţilor eligibili pentru o anumită poziţie, pentru că există companii care nu acceptă să se vâneze foşti angajaţi. În plus, dacă un angajat se întoarce pe aceeaşi poziţie la un fost angajator, acest lucru ar putea să-i dăuneze.