Tag: zona euro

  • Românii, mai catolici ca nemţii la disciplina fiscală

    Guvernul a aprobat proiectul respectiv de lege în noiembrie anul trecut. MES este plasa de siguranţă financiară a zonei euro, care va intra în vigoare oficial la 1 iulie şi va funcţiona pe baza contribuţiei ţărilor membre.

    Statele semnatare ale tratatului (25 din 27 de state ale UE) îşi asumă din 2013 o disciplină fiscală întărită, incluzând regula bugetului echilibrat şi un control mult mai detaliat de la Bruxelles al politicilor economice şi bugetare, sub rezerva unor amenzi care merg până la 0,1% din PIB.

    Germania nu a ratificat încă documentul, camera inferioară a parlamentului urmând să se pronunţe asupra lui la 29 iunie. O serie de parlamentari ai partidului de stânga Die Linke, au anunţat, vineri, că vor contesta chiar la data de 29 iunie Mecanismul European de Stabilitate şi tratatul fiscal la curtea constituţională a ţării.

    Aceasta înseamnă că Germania ar putea rata obiectivul ca până la 1 iulie să aibă gata ratificate cele două instrumente de unificare a zonei euro, ceea ce înseamnă că, implicit, nici Mecanismul European de Stabilitate nu va putea să intre în vigoare la data de 1 iulie. Consecinţa ar fi că astfel sunt puse în pericol resursele zonei euro necesare pentru susţinerea statelor atacate de speculatori, ca şi ajutorul de 100 mld. euro convenit de liderii zonei euro pentru recapitalizarea băncilor spaniole.

    Pentru ca tratatul fiscal să intre în vigoare la data stabilită, adică din 1 ianuarie 2013, este necesar ca el să fie ratificat de cel puţin 12 dintre cele 17 state membre ale zonei euro.

  • Liderii UE vor cere noi măsuri de stimulare a creşterii economice, la viitorul summit

    Statele UE vor promova măsuri de susţinere a creşterii economice într-o perioadă în care, potrivit preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, “nu există riscuri inflaţioniste în niciuna dintre ţările membre”, iar BCE va continua să funizeze lichidităţi sistemului bancar. Draghi lucrează cu preşedintele UE Herman Van Rompuy, şeful Eurogroup Jean-Claude Juncker şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, la un proiect pentru aprofundarea integrării celor 17 state din zona euro. Raportul acestora va stabili bazele pentru consolidarea zonei euro şi a coordonării economice la nivelul UE, potrivit documentului summit-ului.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Christine Lagarde: UE are un termen foarte scurt să dea semnale puternice

    “Într-un termen foarte scurt, poate mai puţin de trei luni, este necesar ca europenii, în special cei din cadrul zonei euro, să dea semnale puternice privind voinţa lor colectivă de a-şi consolida uniunea monetară”, a declarat Lagarde pentru cotidianul francez Libération. “Ceea ce este necesar este o hotărâre colectivă de a avansa către o etapă puternică a construcţiei zonei euro”, a subliniat ea. În opinia şefei Fondului Monetar Internaţional (FMI), este necesar să se “depăşească uniunea monetară, pentru a fi puse în comun politici bugetare, însoţite totodată de instrumente de supervizare a sectorului financiar în sens larg şi de mecanisme de soluţionare a crizelor bancare”.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Efectul Grecia: Credit Agricole recuperează filialele Emporiki din Est, Carrefour pleacă

    Tranzacţia va trebui să primească acordul băncilor centrale din ţările respective. Emporiki Bank România a avut anul trecut pierderi de 5,1 milioane euro, din cauza nivelului ridicat al provizioanelor.

    Vineri, agenţia de rating Standard & Poor’s a confirmat ratingul A pe termen lung al Credit Agricole, cu perspectivă stabilă, afirmând că grupul francez beneficiază de o “capitalizare suficientă pentru a absorbi efectul unei eventuale ieşiri a Greciei din zona euro”, conform Dow Jones. Agenţia de rating notează şi că grupul francez şi-a redus finanţarea către Emporiki, ca şi deţinerile de obligaţiuni greceşti de stat.

    Emporiki a fost o sursă de pierderi pentru Credit Agricole încă de când Franţa a cumpărat banca elenă, în 2006. La 8 iunie, agenţia Moody’s a retrogradat Emporiki cu două trepte, la numai o treaptă diferenţă de statutul corespunzător incapacităţii de plată.

    O altă bancă franceză, Societe Generale, deţine în Grecia banca Geniki, la rândul ei retrogradată cu două trepte de Moody’s.

    În acelaşi timp, Reuters a relatat că grupul Carrefour a decis să-şi vândă operaţiunile din Grecia, respectiv partea sa din societatea mixtă creată cu grupul grec Marinopoulos, asumându-şi o reducere a valorii contabile a activelor cu 220 mil. euro.

    Noul CEO al Carrefour, Georges Plassat, care se va adresa acţionarilor luni spre a-şi prezenta planul de acţiune, este aşteptat să furnizeze detalii asupra deciziei. Carrefour a comunicat doar că vânzarea va permite societăţii mixte, care operează şi în Cipru, “să întâmpine provocările actualului mediu economic din Grecia”.

    În Grecia, vânzările Carrefour au scăzut cu 16% în primul trimestru.

  • Găletuşa, lopăţica şi euro de 5 lei

    În comunicarea unei bănci centrale cu publicul în chestiuni financiare apare pericolul ca “mass-media, simplificând, să ia exact aspectul care din punctul nostru de vedere este cel mai puţin important, dar din punctul de vedere al inflamării publicului este cel mai periculos”, spunea săptămâna trecută Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Afirmaţia nu era o lamentaţie despre presă, ci o reflecţie despre lacătul la gură pe care e silit să-l poarte orice bancher central, bancher sau demnitar al statului atunci când face prognoze şi proiecţii despre viitor, pentru că trebuie să menţină un echilibru aproape imposibil între obligaţia de a informa corect publicul şi răspunderea de a nu-l panica inutil. “Evident că am avut şi avem scenarii multiple pe care le luăm în calcul despre economie, curs, Grecia, inflaţie. Dar cum le comunicăm? Căci nu se va lua nimic din tot acest efort decât o cifră care începe să se vânture pe burtierele televiziunilor până când chiar creezi o problemă”, a comentat Isărescu.

    Cu tâlc, guvernatorul a început să vorbească imediat după o prezentare a unui expert din BNR despre erorile de prognoză din ultimii ani făcute de diversele autorităţi în legătură cu evoluţia PIB şi a inflaţiei, prezentare care includea mai multe scenarii luate în calcul la vremea respectivă şi care mergeau de la cele mai optimiste până la cea mai pesimiste ipoteze, pur şi simplu pentru că “e mai bine să te pregăteşti pentru ce e mai rău, ca decident de politici, şi să ai pe urmă surprize plăcute”. Niciunul dintre scenariile cele mai rele, din fericire, n-a ajuns atunci “trivializat pe burtierele televiziunilor”. Ajung în presă însă şi creează panică aferentă estimări precum faimoasa “euro ar putea ajunge în bălării, la 6-7 lei”, a lui Eugen Rădulescu din BNR în 2010 (care nici măcar nu era scenariul cel mai rău calculat pe atunci), sau mai nou “euro va ajunge la 5 lei în toamnă”, smulsă dintr-o declaraţie a lui Mişu Negriţoiu, şeful ING Bank România, care voia să spună că leul va rămâne vulnerabil la presiuni speculative pe termen lung, pentru că România are o expunere grecească mare în sectorul bancar şi o pondere mare de credite luate în euro.

    Despre prognozele de 5 lei/euro, Isărescu spune că “suferă rău”, pentru că ignoră faptul că acum euro scade faţă de dolar, adică invers faţă de 2007-2008, şi “se duce spre 1,2 dolari, poate chiar 1,1”, iar dacă se întâmplă ceva cu Grecia, chiar spre 1 – ceea ce înseamnă automat un potenţial mai mic de depreciere a unei monede din Est faţă de euro. Iar aici avem de luat în calcul dependenţa primară a monedelor nu de fundamentele economice, ci de injecţiile de bani noi (relaxare monetară) operate deja sau aşteptate de pieţe din partea Băncii Centrale Europene şi a Rezervei Federale a SUA. Aşa se şi explică de ce majoritatea analiştilor din băncile străine, care mizează pe noi episoade de relaxare monetară în cursul verii, nu prevăd variaţii impresionante nici pentru euro, nici pentru leu ori altă monedă din Est. Cei de la Raiffeisen, de pildă, văd un curs de 4,45 lei/euro pentru septembrie şi decembrie, urmat de o apreciere la 4,40 în martie 2013, iar prognoza pentru euro/dolar este 1,28 pentru septembrie şi decembrie. Chiar şi cârcotaşii de la Danske Bank, cunoscuţi pentru scepticismul lor din trecut faţă de România, văd un curs neschimbat de 4,45 lei/euro pentru finele fiecărui trimestru, până în martie 2013, respectiv un curs euro/dolar de 1,28 peste 3 luni şi 1,30 peste 6 luni.

    În fine, cei de la Citigroup, în raportul de săptămâna trecută privind vulnerabilitatea ţărilor din Est faţă de o eventuală ieşire a Greciei din zona euro, indică riscuri pentru România şi Bulgaria pe canalul comerţului cu Grecia şi statele de la periferia zonei euro, precum şi pe canalul reprezentat de prezenţa importantă a băncilor greceşti. Pe canalul cursului însă, nu aceste ţări sunt cele mai expuse, susţin analiştii americani, care consideră că zlotul polonez şi forintul unguresc sunt cele mai vulnerabile monede din zonă faţă de fuga de risc a investitorilor, aceleaşi două ţări fiind şi cele mai expuse la o majorare a CDS-urilor pentru datoria statelor slabe ale zonei euro. Explicaţia stă în faptul că Polonia a atras influxuri masive de capital în ultimii trei ani (cca 12% din PIB), a căror ieşire ar afecta brutal zlotul, iar Ungaria nu are un acord cu FMI care să-i protejeze moneda contra volatilităţii. România nu mai are de-a face acum nici cu influxuri excesive de capital care să-i fi supraapreciat moneda şi nu e nici lipsită de umbrela FMI.

    Ce influenţă concretă pot să aibă în economie aceşti factori aflăm dintr-un raport prezentat tot de experţii BNR săptămâna trecută, care compara efortul de reducere a deficitului extern în România, ţările baltice şi Bulgaria. La noi, ajustarea a fost mai puţin pronunţată în România după 2009, inclusiv pentru că fluxurile de capital către România s-au redus mai puţin, graţie acordului cu FMI şi acordului de la Viena (de limitare a dezintermedierii bancare din Est), care au evitat o deteriorare şi mai mare a cererii interne. Cu alte cuvinte, “în lipsa acordului cu FMI şi a celui de la Viena, am fi putut avea o corecţie mai mare a deficitului, dar cu preţul unei recesiuni mult mai mari”, a rezumat viceguvernatorul BNR, Cristian Popa.

    După ce se încheie influenţa factorilor speculativi de moment (sau atunci când ea are ocazia să se manifeste mai puţin) intră în scenă factorii interni, fundamentele economice ale unei ţări, evoluţiile politice şi gradul în care moneda este sau nu apărată de banca centrală. Dându-le acestor factori prevalenţă, alături de riscurile specifice legate de Grecia, analiştii ING Bank România estimează un curs de 4,45 lei/euro la sfârşitul lui iunie, respectiv 4,50 la finele fiecărui trimestru, până în martie 2013. “Punctul de bază al datelor statistice pentru PIB în T1 este contractarea semnificativă a consumului privat cu 2%, care, având în vedere ponderea mare a acestuia în PIB, înseamnă o contribuţie negativă la creşterea economică de 1,3%”, a comentat Vlad Muscalu, economistul-şef al băncii, referindu-se la anunţul de săptămâna trecută privind scăderea PIB în T1 cu 0,1% faţă de T4 2011, deşi faţă de T1 2011 a crescut cu 0,3%. “Acesta a fost primul trimestru cu o astfel de contractare din T3 2010 încoace, adică din trimestrul cu tăierile de salarii şi majorarea TVA, şi chiar şi atunci reducerea consumului a fost mai mică, de 1,3%.” Remarca e cu atât mai importantă cu cât consumul intern privat a fost şi este văzut de autorităţi drept speranţa relansării în 2012, în condiţiile în care de la exporturile spre o zonă euro ameninţată ea însăşi de recesiune nu se mai poate spera la fel ca în anii trecuţi.

    Cum poate însă publicul să-şi dea seama dacă o prognoză enunţată public merită să fie crezută ca atare sau, dimpotrivă, tratată cu circumspecţie, precum cele făcute de cei ce “trăiesc din greu” din speculaţii financiare, cum s-a exprimat guvernatorul BNR despre managerii de fonduri speculative citaţi de Financial Times? Problema nu e specific românească şi ţine de zdruncinarea din temelii a modului cum cetăţenii au ajuns să vadă economia şi în general lumea după momentul Lehman Brothers. Excitaţia produsă de schimbarea guvernelor, de riscul mereu fluturat al unei recesiuni în W, al “furtunii perfecte” din zona euro, al schimbării din temelii a sistemului financiar sau de protecţie socială au dus peste tot la o sensibilitate mult mai mare faţă de orice gen de previziune negativă, catastrofică, şi la o neîncredere pe măsură în orice estimare pozitivă sau liniştitoare din partea autorităţilor, tocmai pentru că acelea pozitive dinainte de criză nu s-au adeverit. Ceea ce ştiam înainte despre economie, curs şi deficite a fost uitat, pus la îndoială sau înlocuit cu diverse teorii şi prognoze noi, uneori radicale şi bizare. E dreptul oamenilor să le încerce şi pe ele; tot ce contează e să-şi dea seama că nu-s decât nişte ipoteze printre altele.

  • Spania va cere statelor din zona euro 60-65 miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor

    “Suma, deja cunoscută de ministrul Economiei, Luis de Guindos, este de 60 de miliarde de euro şi ar putea ajunge la 65 de miliarde de euro în funcţie de evoluţia fiecărei entităţi bancare într-un scenariu mai mult sau mai puţin dificil”, notează ABC. Potrivit publicaţiei spaniole, Bankia, a cărei naţionalizare a precipitat ajutorul extern, ar avea nevoie de 19 miliarde de euro, sumă care a mai fost prezentată de guvernul spaniol. Două bănci controlate de stat, Novagalicia şi CatalunyaCaixa, vor primi fiecare câte 10 miliarde de euro.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Spania va cere statelor din zona euro 60-65 miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor

    “Suma, deja cunoscută de ministrul Economiei, Luis de Guindos, este de 60 de miliarde de euro şi ar putea ajunge la 65 de miliarde de euro în funcţie de evoluţia fiecărei entităţi bancare într-un scenariu mai mult sau mai puţin dificil”, notează ABC.

    Potrivit publicaţiei spaniole, Bankia, a cărei naţionalizare a precipitat ajutorul extern, ar avea nevoie de 19 miliarde de euro, sumă care a mai fost prezentată de guvernul spaniol.

    Două bănci controlate de stat, Novagalicia şi CatalunyaCaixa, vor primi fiecare câte 10 miliarde de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Spania, pe urmele Greciei: Randamentul obligaţiunilor ţării a trecut peste pragul psihologic de 7%

    Moody’s a retrogradat Spania cu trei trepte, la “Baa3”, la ultimul nivel din categoria recomandată pentru investiţii, potrivit MarketWatch. Randamentul obligaţiunilor Spaniei pe zece ani a crescut de la 6,73% miercuri la 7,01% (12:00 ora României), stabilind un nou record de la intrarea ţării în zona euro. “Pieţele financiare ne spun că nu sunt convinse de planul pentru bănci, iar următorul pas este că statul va trebui să cedeze, să capituleze şi să ceară un împrumut pentru guvern. Pare destul de probabilă această evoluţie şi cred că se extinde, chiar în aceste momente, de la Spania la Italia”, a declarat James Stewart, analist la firma de cercetare AX Markets, pentru Bloomberg.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • BILDERBERG 2012: Cine, unde şi când. Nu ştim ce

    Cu sloganuri precum “Ne vrem ţara înapoi!”, strigând injurii de la “gunoaielor” la “hoţii”, protestatarii nu s-au sfiit să-şi spună oful, să le demonstreze şi în acest an distinşilor invitaţi, de la distanţa cordoanelor ridicate de forţele de ordine, că ştiu ce se întâmplă în spatele acelor uşi închise, că nu are rost să se ascundă în timp ce pun la cale următorul război, următoarea criză sau alte ştiri ale zilei de mâine.

    Întâlnirea grupului Bilderberg se desfăşoară anual, în spatele uşilor închise, între personalităţi şi somităţi din politică, business, finanţe, muncă, educaţie şi comunicaţii, exclusiv pe bază de invitaţie. Reuniunea este privită circumspect şi alimentează teoriile conspiraţioniste. Nici atitudinea de tip “Fight Club” a invitaţilor nu ajută, prima regulă a întâlnirilor Bilderberg fiind să nu vorbeşti despre Bilderberg! Iar confidenţialitatea este tocmai scopul acestor întâlniri. Site-ul oficial al grupului Bilderberg notează că încrederea în caracterul privat şi informal al discuţiilor îi încurajează pe participanţi să vorbească deschis despre chestiunile dezbătute.

    Grupul Bilderberg a luat numele hotelului din Olanda care a găzduit prima întâlnire, în 1954. De atunci au avut loc 60 de reuniuni. Ediţia din acest an a avut loc la hotelul Westfields Marriott din Chantilly, Virginia, la 40 de kilometri de Casa Albă.Întâlnirile sunt descrise, pe site-ul oficial bilderbergmeetings.org, drept o oportunitate pentru figuri de seamă din întreaga lume de a dezbate deschis probleme localizate sau globale, de la chestiuni legate de comerţ, economie şi politică monetară la încălzirea globală şi asigurarea securităţii mondiale. La reuniunea din acest an au fost invitate peste 100 de personalităţi pentru trei zile de discuţii off-the-record despre chestiuni legate de relaţiile transatlantice, evoluţia scenei politice în Europa şi Statele Unite, austeritate şi creştere în economiile dezvoltate, securitate informatică, energie, viitorul democraţiei, Rusia, China şi Orientul Mijlociu.

    Aproximativ două treimi dintre participanţi au provenit din Europa, restul din America de Nord şi alte regiuni; o treime dintre invitaţi vin din zona politico-administrativă, iar două treimi din finanţe, industrie, muncă, educaţie şi comunicaţii, potrivit informaţiilor oficiale puse la dispoziţia presei de grupul Bilderberg.

    În timp ce adepţii teoriilor conspiraţioniste susţin că grupul s-a adunat pentru a hotărî cine iese preşedinte în SUA sau cel puţin cine va fi vicepreşedintele propus de potenţialul candidat republican Mitt Romney, o variantă mai realistă pare dezbaterea situaţiei din zona euro, poate cel mai important proiect la care se crede că au contribuit întâlnirile distinsului club.

    Întâlnirea din acest an a fost prezidată de Henri de Castries, directorul general al grupului francez de asigurări AXA, iar printre invitaţi se regăsesc Josef Ackermann, şeful Deutsche Bank şi poate cel mai influent bancher al momentului, Keith B. Alexander, directorul National Security Agency (NSA) din SUA, vicepreşedintele Comisiei Europene Joaquin Almunia, Prinţul Philippe al Belgiei, Henry Kissinger, preşedintele Băncii Mondiale Robert Zoellick, Garry Kasparov, profesorul Niall Ferguson de la Universitatea Harvard, Ying Fu, viceministru de afaceri externe al Chinei, senatorul american John Kerry sau Peter Sutherland, preşedintele Goldman Sachs.

    Forţele de ordine au ridicat un perimetru la câteva sute de metri în jurul Westfield Marriott, delimitat printr-un gard înalt de sârmă, iar hotelul nu a fost închis, în perioada întâlnirii, pentru clienţii care nu au legătură cu grupul Bilderberg.

    Hotelul a fost pichetat însă de sute de protestatari, încurajaţi de cerul senin şi vremea plăcută. Mulţimea pestriţă a cuprins protestatari Occupy, susţinători ai controversatului politician republican Ron Paul sau membri ai mişcării adevărului despre atacurile de la 9/11, potrivit relatărilor apărute în presă. Atmosfera de picnic a fost întreruptă din când în când de coruri de fluierături, huiduieli şi injurii îndreptate către automobile suspectate că ar transporta un invitat la întâlnirea Bilderberg. Protestatarii s-au destins glumind cu poliţiştii veniţi să-i păzească, iar cele câteva zile de demonstraţie nu au fost pătate de incidente violente.

    Un grup de protestatari s-a apropiat la un moment dat de gardul de sârmă care a desenat perimetrul de securitate în jurul hotelului, scandând “gunoaie criminale”, “trădare” şi “ştim ce se întâmplă”. Atenţi, câţiva poliţişti s-au grupat între demonstranţii zgomotoşi şi hotel, o voce din mulţime ţinând să precizeze că adevăraţii răufăcători sunt în clădire.

  • Statele Unite ale Europei sau Statele Unite ale Germaniei?

    A venit apoi, zilele trecute, cancelarul Angela Merkel, care a pledat pentru o uniune politică şi fiscală în Europa, construită pas cu pas, prin cedare de suveranitate, în jurul Bruxellesului şi al unui grup de state cărora să li se ralieze ulterior şi celelalte, în funcţie de posibilităţi şi de voinţă politică.

    Exemplul spaţiului Schengen şi cel al uniunii monetare europene, ambele forme de uniuni subsumate UE, dar care nu cuprind toate statele UE, au fost folosite de Merkel pentru a da o idee despre ceea ce ar urma să fie “Europa cu două viteze” pe care o imaginează. Angela Merkel a vrut astfel să evite eventualele critici atrase de faptul că vorbeşte atât de clar despre ideea de centralizare a puterii în Europa, cu Germania şi statele nordice în chip de nucleu (sau mai bine zis locomotivă) al deciziilor.