Tag: transformare

  • Antonescu: Băsescu declanşează de la Joseni o cruciadă împotriva Budapestei, o atitudine provincială

     Preşedintele PNL a făcut aceste aprecieri într-o conferinţă de presă susţinută, marţi, la sediul PNL, având ca temă recentele declaraţii ale unor politicieni maghiari şi reacţiile din România faţă de acestea.

    “Traian Băsescu nu are cum să declare nici de la Joseni, nici de la Bruxelles sau din altă parte că asumă vreun leadership”, a susţinut Antonescu.

    “A ridicat vreodată Traian Băsescu în Consiliul European vreo problemă în legătură cu faptul că politicieni maghiari colegi PPE vrobesc lucruri nepotrivite? Nu. (…) O ridică la Joseni, n-o ridică pentru cei din Ungaria, ci pentru câţi electori mai găseşte pe vară şi pe toamnă în România”, a mai spus el.

    Antonescu a susţinut că din interes pentru câteva puncte electorale Traian Băsescu ar fi permis, “cauţionat”, “transformarea României în poligon electoral” pentru Viktor Orban şi alţi politicieni din Ungaria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Descoperire făcută de SUA: Al-Qaida a inventat o substanţă lichidă care transformă hainele în materiale explozive

     Doi oficiali din cadrul Administraţiei de la Washington au oferit detalii despre complotul Al-Qaida care a condus la închiderea a zeci de misiuni diplomatice americane şi la emiterea unei avertizări de călătorie, citaţi de site-ul postului american ABC News.

    Cei doi oficiali au explicat că organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQPA) a inventat o substanţă lichidă care, aplicată pe haine, le transformă în materiale explozive.

    “Este vorba de un produs ingenios”, a declarat unul dintre oficialii citaţi, în timp ce al doilea a atras atenţia că substanţa nu poate fi depistată prin actualele măsuri de securitate.

    Practic, o substanţă lichidă este aplicată pe haine, iar, după uscare, acestea devin explozive, confirmă experţi din cadrul serviciilor de spionaj americane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea succesului. De la dormitul pe strazi, la milionara in dolari in mai putin de doi ani. Ideea care a transformat viata ei si pe a altora

     Dani Johnson conduce acum cinci companii si isi petrece timpul zburand in jurul lumii si incercand sa ii ajute pe ceilalti.

    Povestea ei, pe care a impartasit-o revistei Forbes, demonstreaza ca nimeni altcineva nu este responsabil pentru viata si deciziile pe care le luam, decat noi insine. 

    In ajunul Craciunului din 1990, Johnson si-a dat seama ca ajunsese la capatul puterilor. Se drogase incontinuu timp de doua luni si avea nu mai putin de opt parteneri sexuali. Parintii ei fusesera la randul lor dependenti de droguri si nu isi amintea sa ii fi vazut vreodata constienti. Dar starea in care ajunsese in acel moment era cumva mai rea. In acea seara s-a alaturat altor colege de munca, la o petrecere cu bautura si droguri. 

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Muntii care vara se transforma intr-un “oras”. Multi romani migreaza aici in cautare de lucru

    Cum urci spre varful muntilor Gurghiului, corturile colorate iti fura imediat privirea. Montate cu multa grija si amenajate ca o mica “garsoniera”, aici isi duc traiul zeci de familii din judetul Mures.

    Cei care se muta aici sunt persoane care nu au un loc de munca, iar padurea le ofera sansa sa castige niste bani. Pentru asta parcurg zilnic zeci de kilometrii ca sa adune afine si bureti.

    Iacob Viorica, culegatoare: “Aici lucram, ca n-avem unde, trebuie sa facem un ban sa avem peste iarna”.

    Iar pentru ca nu au de unde sa se aprovizioneze, unei femei i-a venit ideea sa isi deschida aici un mic magazin alimentar.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Comunitatea condamnata sa dispara de pe Pamant. Cum se va transforma planeta in urmatorii ani

     Patru sute de eschimosi traiesc in prezent in satul Kivalina, in cabine de tabla care au inlocuit igluurile, si a caror existenta depinde de vanat si pescuit.

    Marea le-a fost singurul sprijin generatii la rand, dar in ultimii 20 de ani topirea masiva a gheturilor arctice i-a facut extrem de vulnerabili in fata eroziunii coastelor. Nu mai exista nici gheata subtire care le proteja tarmul de puterile distructive ale furtunilor care fac ravagii toamna si iarna, iar bancurile de nisip din Kivalina s-au diminuat semnificativ.

    O furtuna puternica de acum doi ani a dus la evacuarea de urgenta a intregii populatii de pe insula, iar specialistii estimeaza ca, pana in 2025, Kivalina nu va mai putea fi locuita.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Ponta: Băncile s-au transformat în agenţii imobiliare şi de vânzări de active ale IMM. Situaţia este cumplită

     “Cea mai mare problemă: am căzut dintr-o extremă în alta. Dacă până în 2008, nu doar România, peste tot, America, Europa, creditele se dădeau la oricine şi oricum, după criza financiară am căzut în extrema cealaltă, în care cel mai greu lucru din lume este să vă dea cineva un credit şi cel mai rapid lucru pe care-l face banca este să vină să vă execute. Băncile s-au transformat în agenţii imobiliare, în vânzări de autoturisme, de active ale dumneavoastră. Când vă duceţi însă să cereţi un credit, situaţia este cumplită”, le-a spus premierul mai multor reprezentanţi ai Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM), cu ocazia lansării Cartei albe a acestora.

    Ponta a precizat că Guvernul nu poate influenţa în mod direct sistemul bancar şi a subliniat nevoia unei banci româneşti importante care să sprijine IMM-urile.

    “CEC-ul tot aştept să-l văd că e o bancă românească şi că sprijină micile întreprinderi româneşti. N-aş vrea ca CEC să fie tot o bancă ca toate celelalte, dar, mă rog, asta e o problemă de politică bancară”, a spus primul-ministru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coşmarul angajaţilor din România: „Birourile open space sunt pentru productivitate ca frâna de mână pentru maşina în mers

    ÎNCERCAREA COMPANIILOR DE A ÎNCURAJA MUNCA ÎN ECHIPĂ ŞI, DECI, stimularea creativităţii angajaţilor prin „obligarea” acestora să lucreze în birouri de tip open space a afectat negativ capacitatea de concentrare a angajaţilor – arată un studiu recent realizat de compania de design Gensler. Cercetarea, realizată pe un eşantion de peste 2.000 de angajaţi din companii cu domenii de activitate diferite, arată că locuri de muncă eficiente includ atât spaţiile închise, liniştite, cât şi zonele „de colaborare„, în care angajaţii au posibilitatea să lucreze împreună, dar numai dacă doresc, scrie The Wall Street Journal.

    „Căştile wireless pe care le-am primit cadou recent au fost un lux pentru productivitate. Am un coleg care rezolvă toate problemele prin telefon, de zici că nu ştie să folosească e-mailul, iar alţi colegi vorbesc prea multe lucruri personale, mi-a ajuns”, spune Laura, angajată într-o firmă de IT de pe piaţa locală. Mai în glumă, mai în serios, specialiştii vorbesc deja despre faptul că „noii pereţi” din birourile de tip open space au devenit căştile, fără de care unii angajaţi nu se pot concentra deloc pe sarcinile de la serviciu, preferând muzica în locul discuţiilor.

    UN REZULTAT SURPRINZĂTOR AL CERCETĂRII GENSLER ARATĂ CĂ ANGAJAŢII DEDICĂ MAI MULT TIMP ACTIVITĂŢILOR CARE LE SOLICITĂ CONCENTRAREA, cum ar fi cititul mail-urilor sau scrierea de linii de cod, mai mult decât în anii precedenţi, deşi, paradoxal, noile modalităţi de organizare a birourilor erau menite să stimuleze munca în echipă şi, astfel, activităţile să se fie făcute mai rapid. Cercetătorii au constat însă că scăderea puterii de concentrare conduce la o creştere a perioadei în care angajaţii duc la bun sfârşit sarcinile complexe.

    „Birourile open space pentru productivitate sunt ca frâna de mână pentru maşina în mers. Principala problemă a birourilor de tip open space este că timpul petrecut de un angajat neîntre-rupt pe un subiect anume este fărâmiţat. Acest fapt duce la întârzieri în încheierea unor sarcini ce necesită concentrare: bugete, rapoarte, planuri, rezolvări de probleme, pregătirea unor prezentări, şi generează adeseori rezultate mai slabe decât dacă oamenii s-ar fi putut concentra în linişte pe subiectele respective„, explică Octavian Pantiş, managing director al firmei de training TMI Training&Consulting.

    De asemenea, studiul Gensler arată că şi angajaţii suficient de norocoşi încât să aibă propriile birouri, „închise„, trebuie să se confrunte cu momente de întrerupere „digitale„. Studiul mai arată că doar 54% dintre angajaţii cu birouri private au spus că lucrează într-un mediu propice pentru activităţi care presupun concentrare efectivă, în timp de 38% dintre aceştia spun că adesea momentele lor de concentrare sunt întrerupte de ceilalţi.

    DACĂ VOR SĂ FACĂ O MUNCĂ DE CALITATE, OAMENII VIN MAI DEVREME, stau mai târziu sau vin sâmbăta, pentru a putea lucra în linişte. Unii dintre clienţii noştri au grupat oamenii în open space nu după departamente, ci după «cine cu cine are treabă»  – adică unii dintr-un departament stau lângă unii din alt departament şi lângă alţii din altă parte pentru a putea comunica mai uşor pe proiectele comune pe care le desfăşoară. Este un mod de a direcţiona zgomotul de fond spre ceva util„, mai spune Pantiş.

    Angajaţii tineri, în special cei din generaţia Y, născuţi după 1980, sunt mai interesaţi să înveţe de la colegii lor şi să acumuleze mai multe cunoştinţe de la cei mai experimentaţi prin comparaţie cu angajaţii mai în vârstă, arată alte cercetări. Astfel, spaţiile deschise ar trebui să fie o modalitate de a sprijini învăţarea şi oportunităţile de mentorat.
    „Tinerii angajaţi vor performa cel mai bine într-un spaţiu care le va reflecta valorile şi unde se vor simţi liberi în a interacţiona şi a se exprima. Nevoia de socializare este puternică, de aceea locurile informale de întâlnire vor fi locul de naştere a celor mai creative idei, dar şi o oportunitate de a realiza un «teambuilding de 5 minute»„, spune Oana Sîrbu, associate în cadrul companiei de consultanţă imobiliară Colliers.

  • Dan Diaconescu nu reuşeşte să resusciteze OTV. CNA respinge solicitările în acest sens

     În fapt, Diana Voiculescu, o colaboratoare apropiată a lui Dan Diaconescu, a preluat în luna mai pachetul majoritar de acţiuni la societatea Videomedia Plus SRL, care a deţinut licenţa audiovizuală prin satelit a televiziunii Top 1.

    În societatea Videomedia Plus SRL, Diana Voiculescu – directorul executiv al televiziunii OTV, căreia CNA i-a retras licenţa pe 22 ianuarie 2013 – deţine 95% şi este şi administrator al acesteia, în timp ce Georgeta Gheorghe deţine 5% din acţiuni. Diana Voiculescu a preluat acţiunile în televiziunea Top 1 de la Petrică Gheorghe, care în trecut a fost angajat al OTV.

    Pe 14 iunie 2013, societatea Videomedia Plus SRL a depus la CNA un dosar în care a solicitat modificarea denumirii Top 1 în OTV, modificarea grilei televiziunii şi modificarea amplasamentului sursei de program. În acelaşi dosar, Videomedia Plus SRL a informat CNA cu privire la modificarea acţionariatului şi la numirea lui Dan Diaconescu în funcţia de director general al societăţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CAPITALISTUL SĂPTĂMÂNII: THOMAS JOHN WATSON SR

    A renunţat la această poziţie după un an, iar apoi a început să lucreze ca vânzător ambulant de piane şi instrumente muzicale. Watson şi-a deschis apoi o afacere pe cont propriu: o măcelărie care a dat faliment.Odată cu noul proprietar al măcelăriei, Watson trebuia să facă transferul plăţilor către noul proprietar, prin compania care producea case de marcat (National Cash Register), unde l-a cunoscut pe John J. Range, preşedintele departamentului din Buffalo al NCR, căruia i-a cerut un loc de muncă.

    L-a sunat în mod repetat şi, în cele din urmă, a reuşit să se angajeze ca vânzător ucenic al lui Range. Sub ghidarea lui, Watson a devenit în curând cel mai de succes om de vânzări din estul SUA, câştigând 100 de dolari pe săptămână.
    Watson a fost avansat în postul de manager de agenţie al NCR în Rochester, New York, unde primea un comision de 35% şi trebuia să raporteze direct celui de-al doilea om aflat la comanda NCR. A reuşit să scoată de pe piaţă principalul competitor, iar ca recompensă a fost numit ca director al biroului din Dayton, Ohio.

    Watson s-a alăturat IBM ca director general în 1914, când compania, numită atunci Computing-Tabulating-Recoding Co., avea 1.300 de angajaţi. Anul următor a devenit preşedintele acesteia, iar într-un interval de patru ani, a dublat cifra de afaceri până la nouă milioane de euro. În 1924, a redenumit-o International Business Machines.

    Watson a transformat compania într-una dominantă pe piaţă, avea în proprietate şi închiria clienţilor mai mult de 90% din maşinile de calcul din America din acea perioadă.

    Pe parcursul vieţii, Watson şi-a menţinut interesul în relaţii internaţionale. S-a întâlnit cu regi, preşedinţi, prim-miniştri şi ambasadori care au vizitat New York-ul. Watson a lansat sloganul IBM “Pace mondială prin schimburi internaţionale”, referindu-se nu doar la schimbul de bunuri şi servicii, dar şi al oamenilor şi ideilor.

    A primit chiar şi o medalie pentru ajutorul adus de maşinile de calcul regimului nazist, în special în ce priveşte datele referitoare la recensământul populaţiei. Watson a returnat medalia guvernului german, iar cancelarul german Adolf Hitler i-a interzis să mai calce pe pământ german. La moartea lui Watson, în 1956, cifra de afaceri a companiei ajunsese la 897 de milioane de dolari şi la peste 70.000 de angajaţi. În prezent, compania valorează peste 100 de miliarde de dolari.

  • Silicon Valley de România

    Despre un Silicon Valley al meleagurilor noastre, o aglomerare de antreprenori şi investitori din domeniul tehnologiei care să ducă la apariţia de start-up-uri pe bandă rulantă, aşa cum se întâmplă în SUA, se vorbeşte deja de multă vreme. Ba, mai mult, câteva oraşe s-au autoproclamat de-a lungul timpului Silicon Valley de România, dar intenţiile n-au fost concretizate dincolo de conjunctura în care câţiva antreprenori au pornit de acolo afaceri în domeniul IT. Câteva planuri concrete, dar la o primă vedere nu foarte uşor de realizat, vizează acum transformarea oraşului Cluj-Napoca într-un soi de Silicon Valley, iar primii paşi au fost deja făcuţi.

    „Este vorba despre o iniţiativă de business, Cluj IT Cluster, cu scopul de a creşte competitivitatea în domeniu, de a face mai vizibilă şi mai atractivă industria de profil din România, respectiv de a poziţiona Clujul ca un hub regional IT inovativ„, explică Alexandru Tulai, preşedintele consiliului director al Cluj IT Cluster şi head of business consulting în cadrul iQuest Group. Clusterul pornit în octombrie anul trecut, o asociaţie compusă din 27 de companii din domeniul IT cu afaceri cumulate care depăşesc 100 de milioane de euro în 2012  , două universităţi şi şapte instituţii publice, printre care şi primăria oraşului, ceea ce înseamnă implicit susţinere din partea guvernului şi a autorităţilor locale, este o mişcare menită să dezvolte IT-ul în regiune şi să transforme oraşul într-un hub de tehnologie.

    Astfel, companii în teorie concurente au decis să coopereze pentru o serie de obiective comune, de la pregătirea forţei de muncă specializate în domeniu, o resursă oricum deja destul de rară pe plan local, şi până la cercetare şi dezvoltare sau promovarea competenţelor pe pieţele internaţionale. „În esenţă, clusterul este un catalizator pentru dezvoltarea regională, cu potenţialul de a creşte atât performanţa firmelor membre, dar şi de a stimula avansul domeniului în sine şi de a face loc pentru inovaţie„, spune Andrei Kelemen, directorul executiv al Cluj IT Cluster.

    REPREZENTANŢII MEMBRILOR CLUSTERULUI SE ÎNTÂLNESC ASTFEL PERIODIC, IAR „SIMULTAN A ÎNCEPUT DIALOGUL ŞI CU INSTITUŢIILE GUVERNAMENTALE„, spune Tulai. Principalele teme de discuţie sunt extinderea prezenţei internaţionale a companiilor din cluster şi dezvoltarea unui mecanism de cooperare între universităţi şi industria IT aşa încât să fie formaţi cât mai mulţi specialişti în domeniu, potenţiali angajaţi ai companiilor în viitor.

    Cel mai ambiţios plan al Cluj IT Cluster îl reprezintă însă realizarea proiectului Innovation City. Undeva în preajma oraşului este căutat un teren de 300 de hectare pentru un Sillicon Valley propriu-zis, un orăşel unde să fie construite nu doar birouri pentru companiile din domeniu, dar şi locuinţe pentru angajaţii lor şi nu numai. Investiţia nu este însă deloc neglijabilă – cifra pusă pe hârtie se ridică la 300 de milioane de euro, însă cum o investiţie similară nu a fost încă realizată pe plan local, socoteala de acasă şi cea din târg ar putea să nu se potrivească, iar investiţia ar putea fi chiar mai mare decât atât.

    LA O PRIVIRE MAI ATENTĂ, Cluj Innovation City este practic un proiect de dezvoltare urbană ce urmează să fie realizat în parteneriat public-privat. „Este primul de acest fel din România, iar transformarea lui în realitate se va face în mai multe etape, pe parcursul a 15 ani„, explică Alexandru Tulai. Drept urmare, în acest orăşel gândit pe modelul Silicon Valley vor fi concentrate majoritatea companiilor IT din regiune, dar şi companii din domenii conexe, mai cu seamă că au existat deja solicitări de aderare la proiect din partea unor asemenea organizaţii. În total, se estimează că vor lucra acolo peste 20.000 de specialişti IT, adică aproape o treime din forţa de muncă angajată în prezent în domeniul software, conform datelor publicate anual de Institutul pentru Tehnică de Calcul.

    Deocamdată, în cluster sunt 3.500 de angajaţi care reprezintă aproximativ 40% din forţa de muncă specializată de la Cluj în domeniul IT calculată la 9.000 de oameni, după cum spune Adrian Kelemen. Hub-ul de tehnologie în sine va susţine crearea de start-up-uri în domeniu, mai ales că viitorilor antreprenori li se promite acces la infrastructură, suport şi consultanţă. „Cu siguranţă va fi stimulat antreprenoriatul în zonă, ceea ce va duce implicit la impulsionarea dezvoltării economice a Clujului„, spune Alexandru Tulai.