Tag: fond

  • Ponta: Următorul acord cu FMI va fi convenit până în toamnă, cu o valoare între 3-5 miliarde euro

     Ponta a afirmat, într-un interviu acordat la Bucureşti agenţiei Bloomberg, că noul acord va ajuta la reducerea costurilor de finanţare şi va sprijini moneda naţională.

    Termenii noului acord se vor concentra pe consolidarea companiilor de stat şi pe menţinerea disciplinei fiscale, a mai spus premierul.

    “Va fi un acord îmbunătăţit…Nu vom avea un acord foarte detaliat, ca în trecut”, a declarat Ponta.

    El a adăugat că scăderea costurilor de finanţare ale statului român va continua după încheierea noului acord cu FMI şi că BNR va reduce, probabil, dobânda de politică monetară, aflată în prezent la minimul record de 5%.

    “Cea mai mare provocare pentru România în acest moment este finanţarea, având în vedere că băncile sunt mai restrictive”, a spus oficialul român.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viviane Reding: Troica ar trebui desfiinţată. Europa îşi poate rezolva problemele fără FMI

     “Troica ar trebui desfiinţată. (…) A fost necesară într-o stituaţie de urgenţă, în care trebuia acţionat urgent, dar acum Europa are experienţa şi instrumentele necesare pentru a derula analize adecvate şi pentru a interveni în chestiuni economice şi financiare”, a declarat Reading, potrivit Stuttgarter Zeitung.

    Europa îşi poate rezolva acum problemele şi fără implicarea FMI, a adăugat Reding.

    Troica negociază şi supraveghează programele de ajutor financiar pentru ţările cu probleme financiare din zona euro, precum Grecia, Portugalia, Irlanda sau Cipru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lagarde: Statul ar trebui să se implice mai mult şi să garanteze creditele pentru IMM-uri

     “Am vorbit aseara (luni – n.r.) despre programele Viena 1 şi Viena 2, poate va fi nevoie şi de Viena 3, este un lucru care va fi discutat de parteneri. Viena 1 a funcţionat bine, iar Viena 2 a funcţionat nu aşa de bine. Cred că sunt şi alte forţe care trebuie implicate, participarea statului care ar trebui să garanteze creditele pentru IMM-uri, dar şi pentru alte sectoare care nu par aşa prietenoase la risc cum ar vrea băncile. Vor mai fi câţiva ani până când băncile vor constitui acele fonduri tampon”, a afirmat Lagarde la conferinţa organizată la Banca Naţională a României.

    Ea a arătat că nu trebuie să aibă loc o capitalizare prea rapidă a băncilor pentru Basel III, iar statul trebuie să se implice mai activ pentru a contribui la reducerea acestor riscuri.

    “Această cultură ar trebui să minimizeze riscurile din economia reală şi să pună banii băncilor în ceea ce înseamnă economie reală şi mai puţin în produse sofisticate”, a spus Lagarde.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România, cea mai ridicată inflaţie anuală din Uniunea Europeană şi în iunie

     Astfel, inflaţia anuală din zona euro a crescut în iunie la 1,6%, de la 1,4% în mai. La nivelul UE, indicatorul a avansat de la 1,6% la 1,7%, potrivit datelor prezentate marţi de Eurostat.

    Cele mai ridicate rate de creştere a preţurilor au fost înregistrate în România (4,5%), Estonia (4,1%) şi Olanda (3,2%).

    La polul opus, Grecia a afişat o scădere a preţurilor de consum cu 0,3%, iar în Letonia şi Polonia inflaţia a fost de numai 0,2%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piaţa auto din UE a scăzut în iunie la minimul ultimilor 17 ani. Pe ce loc se clasează România

     Astfel, înmatriculările de automobile noi din UE au scăzut în iunie cu 5,6%, la 1,134 milioane unităţi, cu evoluţii negative pe toate pieţele mari cu excepţia Marii Britanii, potrivit unui comunicat transmis marţi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

    În România, piaţa auto a scăzut cu 45,9% faţă de iunie 2012, la sub 4.000 de maşini, cea mai abruptă scădere din UE cu excepţia Irlandei, unde vânzările au coborât cu 73,7%, la sub 1,700 unităţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fondul de criză al zonei euro a pierdut ratingul de top “AAA” de la Fitch

     Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF) este vehiculul care distribuie către Grecia, Irlanda şi Portugalia împrumuturile acordate de guvernele din zona euro în baza acordurilor de finanţare externă încheiate de UE, FMI şi BCE cu cele trei state în contextul crizei datoriilor de stat.

    Fitch a anunţat într-un comunicat că decizia de a coborî ratingul fondului a fost determinată de retrogradarea Franţei.

    Franţa a pierdut ultimul rating triplu A din cauza temerilor Fitch referitoare la recesiune, şomaj şi finanţele publice.

    Perspectivele financiare ale fondului depind de situaţia guvernelor din zona euro, care finanţează şi garantează activităţile instituţiei. Cu a doua economie din zona euro ca PIB după Germania, Franţa este unul dintre principalii finanţatori ai FESF.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dominique Strauss-Kahn a fost numit în boardul băncii grupului petrolier rus Rosneft

     Numirea lui Strauss-Kahn a fost anunţată de bancă într-un document transmis autorităţilor din Rusia, transmite Bloomberg.

    Politicianul francez a demisionat în anul 2011 de la conducerea FMI, după ce a fost acuzat în SUA de hărţuire sexuală.

    El a respins acuzaţiile, care au fost ulterior retrase de procurori după ce presupusa victimă şi-a pierdut credibilitatea şi din cauza absenţei unor dovezi concludente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurobank, proprietarul Bancpost, va prelua banca elenă Proton

    Grecia a convenit cu “troica” creditorilor – Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană – să vândă până la 15 iulie Proton şi Hellenic Postbank. Ambele bănci au fost divizate în câte o “bancă bună” şi o “bancă rea”, spre a separa activele sănătoase de cele cu probleme, iar partea sănătoasă a fiecăreia dintre cele două bănci (New Hellenic Postbank şi New Proton Bank) a fost scoasă la vânzare. Cele patru bănci de importanţă sistemică (National Bank of Greece, Eurobank, Alpha Bank şi Piraeus Bank), precum şi alţi investitori financiari au depus oferte, urmând ca HFSF să decidă cine vor fi cumpărătorii selectaţi.

    New Proton Bank are depozite în valoare de 1 mld. euro şi active de 1,3 mld. euro. Acordul de preluare a băncii de către Eurobank va fi semnat luni, conform comunicatului HFSF.

    Surse citate de Kathimerini afirmă că Eurobank, al patrulea mare grup financiar din Grecia, era favoritul şi pentru preluarea New Hellenic Postbank, care are active de 13,7 mld. euro şi depozite de 10,7 mld. euro. HFSF a recapitalizat Hellenic cu 4 mld. euro.

    HFSF, care administrează 50 mld. euro din pachetele de salvare acordate de “troică” pentru Grecia, a început în decembrie procesul de recapitalizare pentru National Bank of Greece, Eurobank Ergasias, Alpha Bank şi Piraeus Bank, spre a le ajuta să ajungă la o rată de adecvare a capitalului de rang I de 9%. Necesarul total de capital suplimentar a fost evaluat la 9,7 mld. euro pentru National Bank of Greece, 7,3 mld. euro pentru Piraeus Bank, 5,8 mld. euro pentru Eurobank şi 4,5 mld. euro pentru Alpha Bank. Autorităţile elene au finalizat luna trecută procesul de recapitalizare a celor patru bănci.

    HFSF controlează actualmente 93,6% din acţiunile Eurobank, după ce a asigurat recapitalizarea acesteia cu 5,84 mld. euro luna trecută.

    Consilierii HFSF pentru vânzarea celor două bănci sunt Goldman Sachs pentru New Hellenic Postbank şi Rotschild pentru Proton.

    Eurobank, proprietarul Bancpost, a realizat în primul trimestru un profit net de 4,3 mil. euro în România, faţă de o pierdere de 10,3 mil. euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. La finele lunii martie, activele totale ale Eurobank în România se cifrau la 4,04 mld. euro, iar depozitele la 1,82 mld. euro.

  • RBS a vândut 3% din Fondul Proprietatea

    Royal Bank of Scotland (RBS) este vânzătorul pachetului de 415 milioane de acţiuni ale Fondului Pro­prietatea (3% din capitalul fondului), transferat marţi pe bursă printr-o tranzacţie specială în valoare de 264,5 mil. lei (aproape 60 mil. euro).

    Grupul britanic a anunţat că în urma acestei tranzacţii mai deţine circa 437 de milioane de acţiuni FP, reprezentând 3,17% din capitalul fondului, faţă de peste 6% cât deţinea anterior.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.07.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • Cele două Corei au ajuns la un acord privind redeschiderea complexului industrial Kaesong

     Negociatorii, reuniţi în localitatea Panmunjom, pe linia de demarcare, au hotărât ca firmele prezente în acest complex finanţat de Coreea de Sud şi situat în Coreea de Nord să îşi reia activităţile, conform termenilor acordului semnat de cele două părţi în cursul dimineţii, a anunţat presa sud-coreeană.

    Aceştia au decis să se întâlnească din nou miercuri chiar în cadrul complexului Kaesong pentru a găsi mijloace de a evita pe viitor o altă închidere a acestor instalaţii şi au ajuns la un acord privind inspecţia prealabilă de către oameni de afaceri sud-coreeni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro