Tag: finante

  • Romania a luat 1,5 mld. euro de pe piata externa, mai mult decat in 2010, dar mai scump

    Investitorii straini s-au aratat dispusi sa plaseze circa 3 mld.
    euro, cu aproape 2 mld. euro mai putin decat la emisiunea de
    eurobonduri din martie anul trecut. in final, Finantele au luat 1,5
    mld. euro, cu jumatate de miliard peste suma atrasa in 2010.

    “Pretul a fost majorat fata de datele initiale, la 255 de puncte de
    baza peste mid-swap (indicatorul de dobanda la euro pe pietele
    internationale, de circa 2,8% pe an pentru maturitatea de 5 ani),
    ducand la un randament final de circa 5,29%”, au declarat surse de
    pe piata. A fost prima vanzare lansata in cadrul noului program de
    finantare externa pe termen mediu (EMTN) cu valoarea maxima de 7
    mld. euro. in august anul trecut au fost angajate ca administratori
    ai programului Société Générale – BRD si Erste Group – BCR.

    Mai mult pe www.zf.ro.

  • Leul a trecut pe depreciere usoara

    Banca centrala a publicat vineri o paritate de 4,1298 lei/euro.
    Leul a continuat sa se aprecieze in raport cu dolarul, iar
    referinta publicata de BNR a scazut cu 2,23 bani, de la 2,8509
    lei/dolar la 2,8286 lei/dolar.

    Primele operatiuni au fost efectuate la 4,1250 – 4,1270
    lei/euro, cu putin sub ultimele cotatii de vineri, de 4,1310 –
    4,1340 lei/euro. In prima ora, bancile au tranzactionat volume
    reduse de euro, la cotatii care au variat intre 4,1250 lei/euro si
    4,1280 lei/euro, aprecierea leului si a monedelor statelor din
    regiune fiind determinata de un usor optimism al jucatorilor, insa
    volumele de tranzactionare au fost reduse. Potrivit dealerilor,
    usorul optimism a fost indus de stirile din Portugalia, cu privire
    la constituirea unui guvern de centru-dreapta, iar jucatorii se
    asteapta ca noua conducere sa rezolve problema datoriilor de
    stat.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lagarde va prelua probabil conducerea FMI cu ajutorul SUA si al Japoniei

    SUA, cel mai important actionar al FMI, si Japonia, pe pozitia a
    doua in functie de procentajul de vot, ar urma sa-si anunte oficial
    sustinerea pentru Lagarde incepand cu 10 iunie, cand se incheie
    oficial procesul de nominalizare, noteaza publicatia nipona,
    preluata de Reuters. Oficiali japonezi nu au fost disponibili
    pentru comentarii. Ministrul de Finante, Yoshihiko Noda, a afirmat
    doar ca un nou director general al FMI ar trebui ales printr-un
    proces deschis, transparent si bazate pe merite. Statele cu
    economii emergente sustin ca importanta tot mai mare pe care o au
    in economia globala ar trebui sa le ofere o sansa pentru conducerea
    Fondului, care revine, in mod traditional, unui european.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce sanse are propunerea lui Trichet de infiintare a unui minister european de finante

    Jean-Claude
    Trichet, seful Bancii Centrale Europene, a propus crearea unui
    Minister European de Finante, cu drept de veto fata de politicile
    economice ale statelor membre – solutie care, dupa el, ar fi “mult
    peste metodele de supraveghere imbunatatita avute in vedere in
    prezent” (printre care prezentarea spre aprobare la Bruxelles a
    bugetelor nationale spre aprobare).

    Masura urmareste sa-i
    sanctioneze pe membrii UE indisciplinati fiscal si se coreleaza cu
    ideile Germaniei de a impune un sistem unic de impozitare pe
    ansamblul UE, care ar dezavantaja evident statele cu fiscalitate
    mai mica, precum Irlanda, unde presiunile de anul trecut ale
    Berlinului in directia renuntarii la cota unica redusa de
    impozitare pentru corporatii au determinat Google sa ameninte
    deschis Dublinul cu parasirea tarii ca destinatie de
    investitii.

    Perspectiva de pierdere a
    avantajelor fiscale in cadrul unui astfel de sistem, propus ca
    element al Pactului de competitivitate Euro Plus, l-a facut pe
    presedintele Traian Basescu, in urma cu cateva luni, sa declare ca
    Romania va respinge ideea de impozitare unitara, desi la alte
    elemente ale Euro Plus adera, cum este de pilda inscrierea in
    Constitutie a unei limite de deficit bugetar si de datorie
    publica.

    Spre a linisti apele, deja
    tulburate de zvonurile ca Bruxellesul ar vrea sa rapeasca
    independenta fiscala a Greciei, Steffen Seibert, purtatorul de
    cuvant al cancelarului german Angela Merkel, a afirmat vineri ca
    guvernul german “impartaseste temerile” exprimate de Jean-Claude
    Trichet in discursul sau despre disciplina fiscala in zona euro si
    in UE, insa nu crede ca propunerea unui Minister European de
    Finante este fezabila acum. “Este un proiect care ar putea fi
    aplicat pe termen foarte lung si nu poate constitui subiectul
    discutiilor in guvernul german acum”, a spus
    Seibert.

  • IIF: Fluxurile de capital spre Europa emergenta vor creste cu cca 100 mld. dolari. Riscurile pentru Romania

    “Daca fluxurile de capital contribuie la cresterea economica in
    economiile emergente, ele ridica in acelasi timp probleme pentru
    acele tari care deja se confrunta cu presiuni inflationiste,
    crestere puternica a creditului si scumpiri ale activelor”,
    apreciaza IIF, principala asociatie internationala a institutiilor
    financiare, cu aproape 400 de membri din peste 70 de tari.

    “Ungaria si Romania vor ramane cele mai vulnerabile din zona la
    fluctuatiile din perceptia pietelor”, noteaza IIF, ceea ce se
    traduce prin riscul, evidentiat de BNR in ultima vreme, ca
    fluxurile de capital sa plece la fel de repede precum intra in
    tara, destabilizand moneda si preturile. In cazul Ungariei,
    vulnerabilitatea este explicata prin impunerea taxei asupra
    bancilor si a altor multinationale, apreciaza IIF. In cazul
    Romaniei, vulnerabilitatea e legata de apropierea alegerilor din
    2012, care “vor testa consecventa fragilei coalitii de guvernamant
    de a mentine masurile nepopulare de austeritate care au fost
    esentiale pentru ajustarea fiscala de anul trecut pana acum”.

    Ungaria, Polonia si Romania raman primele expuse la contagiune
    in urma unei extinderi a problemelor din zona euro, insa riscurile
    in cazul Poloniei si al Romaniei sunt limitate de acordurile cu FMI
    ale celor doua tari.

    Europa emergenta este singura regiune pentru care IIF prevede o
    sporire a influxurilor de capital in 2011. Atat in Asia emergenta,
    cat si in America Latina, fluxurile de capital privat sunt estimate
    sa scada usor, iar pentru Africa/Orientul Mijlociu se prevede o
    scadere mai accentuata.

    Intrarile nete de capital strain vor creste cel mai mult in
    Polonia si in special Turcia, unde cresterea economica si-a
    revenit, dobanzile sunt atractive, iar pietele sunt cel mai
    lichide, anticipeaza IIF. In ciuda masurilor de descurajare a
    fluxurilor speculative pe termen scurt, cu potential daunator
    pentru economie, Turcia va atrage in continuare un volum
    semnificativ de capitaluri.

    IIF noteaza ca aproape o treime din cresterea fluxurilor spre
    Europa emergenta va reflecta majorarea investitiilor straine
    directe, in special prin reinvestirea profiturilor, in dauna
    imprumuturilor de la bancile comerciale occidentale cu filiale in
    tarile din Est. Aceste imprumuturi vor ramane sub nivelul dinainte
    de criza, din cauza incertitudinii privind resursele de lichiditate
    ale bancilor, in conditiile problemelor financiare din zona euro.
    In Bulgaria, Romania si Ungaria, creditarea bancara catre sectorul
    privat nu si-a revenit inca, spre deosebire de restul zonei.

    “Europa emergenta” cuprinde, in acceptiunea IIF, Bulgaria, Cehia,
    Ungaria, Polonia, Romania, Rusia, Turcia si Ucraina.

    Europa emergenta a atras in 2008 un flux de 257,7 miliarde de
    dolari, care s-a redus la numai 56 de miliarde in 2009. Anul
    trecut, cifra a crescut la 148,4 miliarde.

    In total, volumul capitalului atras de economiile emergente din
    toata lumea este estimat sa ajunga anul acesta la 1.041 miliarde de
    dolari, fata de 989,8 miliarde in 2010. Cresterea nu mai este insa
    nici pe departe la fel de importanta precum cea din 2010, care a
    marcat un adevarat salt de la 643,7 miliarde in 2009.

    Pentru 2012, IIF estimeaza ca Europa emergenta va continua sa
    atraga un volum mai mare de capitaluri (300 de miliarde). Tot
    volume mai mari ar urma sa atraga si Africa/Orientul Mijlociu, in
    timp ce atractivitatea Asiei emergente si a Americii Latine va
    scadea in continuare.

  • ING Bank: Turbulentele din pietele de capital cresc probabilitatea ca Romania sa amane emisiunea de titluri externe

    “Este posibil ca Romania sa emita mult asteptatele titluri pe
    termen mediu in euro intr-un viitor foarte apropiat, mai ales
    deoarece Romania nu are o prezenta activa pe pietele internationale
    si suma emisa ar putea fi cumparata relativ usor de catre
    investitori”, apreciaza Vlad Muscalu, analist in cadrul ING
    Bank.

    “Credem insa ca turbulentele de pe pietele internationale de
    capital maresc probabilitatea ca Romania sa amane emisiunea de
    titluri. Acest lucru pare probabil mai ales deoarece
    administratorii datoriei publice au aratat o atentie deosebita
    pentru controlarea costurilor de finantare”.

    Presedintele Basescu a declarat la finele saptamanii trecute ca
    Romania ar putea emite titluri de stat pe piata internationala de
    capital la inceputul lunii iunie, iar ministrul de finante Gheorghe
    Ialomitianu a declarat ca actualele conditii ale pietei sunt
    favorabile Romaniei, intrucat tara are credibilitate in ochii
    investitorilor, ceea ce o fereste de tensiunile legate de
    problemele din zona euro.

    Presedintele a justificat prin apropierea lansarii titlurilor ideea
    ca este nevoie de stabilitate politica, raspunzand astfel
    speculatiilor despre iminenta schimbarii din functie a premierului
    Boc, care ar fi urmat sa fie inlocuit cu un premier
    “tehnocrat”.

    Vara trecuta, Ministerul Finantelor a selectat Erste Group Bank si
    Societe Generale in calitate de aranjori ai programului de
    finantare externa prin titluri pe termen mediu (medium term notes),
    in valoare totala de 7 miliarde de euro. Desi planul era ca prima
    emisiune sa aiba loc in primul trimestru din acest an, Finantele
    faceau cunoscut in martie 2011 ca statul isi poate permite luxul sa
    astepte momentul oportun al pietei spre a lansa prima emisiune de
    titluri din program, intrucat Romania se bucura de sustinerea
    financiara a FMI si a Comisiei Europene.

    Ultima emisiune de titluri in valuta lansata de statul roman a avut
    loc la sfarsitul lui noiembrie 2010, cand au fost vandute pe piata
    interna obligatiuni pe trei ani in valoare de 1,3 miliarde de euro,
    cu o dobanda de 4,8% pe an, cu scopul refinantarii imprumutului de
    1,6 miliarde de euro contractat in 2009 tot de la bancile de pe
    piata interna.

  • Christine Lagarde isi anunta oficial miercuri candidatura la sefia FMI

    Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud au criticat dur,
    intr-un comunicat, oficialitatile europene pentru ca au sugerat ca
    urmatorul director general al FMI ar trebui sa provina in mod
    automat din Europa, traditie informala care dateaza de la
    infiintarea institutiei financiare, dupa cel de-Al Doilea Razboi
    Mondial. Totusi, grupul marilor economii emergente nu a sugerat
    nicio alternativa la candidatul european Christine Lagarde, care
    pare sustinuta de majoritatea statelor din Europa, de SUA si de
    China, sprijin care va asigura cel mai probabil desemnarea sa la
    sefia FMI. Surse diplomatice au declarat pentru Reuters ca Lagarde
    isi va anunta oficial candidatura in cursul zilei de miercuri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bataie de cap la calculul deficitului bugetar

    Diferenta poate fi explicata, conform lui Eugen Sinca, analist
    al BCR, prin “riscurile asociate cu alegerile locale si
    parlamentare din 2012, care ar putea impinge politicienii la
    anumite masuri fiscale populiste”.

    Deficitul este proiectat sa scada de la 6,4% din PIB in 2010 la
    4,7% in 2011 si la 3,6% in 2012, se arata in raportul de primavara
    al Comisiei Europene, cu precizarea ca “prognoza se bazeaza pe
    cifrele furnizate de autoritatile romane in aprilie, insa Eurostat
    si-a exprimat rezerve asupra calitatii acestor raportari, astfel
    incat, pe masura ce noi date vor deveni disponibile, prognoza ar
    putea fi modificata”.

    Raportul precizeaza ca “nu se prevede nicio modificare de taxe
    si impozite pentru acest an, insa e de asteptat ca veniturile din
    contributiile sociale sa creasca, in parte datorita introducerii
    contributiei de asigurari de sanatate pentru pensionarii cu pensii
    mai mari de 740 de lei pe luna”. La capitolul cheltuieli, se prevad
    “noi restrangeri ale cheltuielilor, incluzand continuarea
    inghetarii pensiilor, reducerea subventiilor la incalzire si
    limitarea angajarilor in sectorul public”.

    La conferinta organizata joi de Ziarul Financiar, presedintele
    Traian Basescu si-a declarat rezervele in privinta posibilitatii de
    reducere a CAS in cursul lui 2011, pentru ca aceasta ar impiedica
    procesul de consolidare fiscala, respectiv reducerea deficitului
    bugetar la 3% din PIB in 2012. Obiectivul de 3% deficit este
    cuprins si in Programul de convergenta cu zona euro, proaspat
    trimis de Romania la Bruxelles.

    Pentru cresterea economica, raportul Comisiei Europene avanseaza
    ca prognoza 1,5% in 2011 si 3,7% in 2012.

  • Analistii ING vad presiuni de depreciere a leului daca Emil Boc demisioneaza

    In ultima perioada au aparut declaratii privind
    incompatibilitatea dintre pozitia de lider al PDL a lui Emil Boc si
    cea de prim-ministru, iar agentiile de stiri continua sa atribuie
    aceasta idee presedintelui Romaniei, arata Vlad Muscalu, analist la
    ING Bank. Nu este clar daca Emil Boc se va retrage din functia de
    prim-ministru, desi cele mai recente comentarii din guvern neaga
    existenta discutiilor privind schimbarea premierului.

    “Daca o astfel de schimbare ar avea loc, leul s-ar putea confrunta
    temporar cu o presiune de depreciere. Desi coalitia de guvernare a
    trecut de multe ori prin vremuri tulburi, pare sa functioneze in
    continuare, insa investitorii ar putea fi mai sensibili la
    tensiunea politica, pe masura ce ne apropiem de alegerile din 2012.
    Iar o schimbare a premierului ar duce la acest lucru, deoarece
    inseamna si inlocuirea unor ministri”, mai afirma analistul ING
    Bank.

    Prim-ministrul Boc a fost reales, sambata, presedinte al PDL.
    Comentatorii politici au speculat ca pretul realegerii lui Boc a
    fost renuntarea ulterioara la functia de premier, in favoarea unui
    premier tehnocrat, identificat de unii cu Mihai Tanasescu,
    reprezentantul Romaniei la FMI. Ratiunea acestei inlocuiri de
    prim-ministru ar fi dorinta PDL de a feri partidul de continuarea
    erodarii electorale, in perspectiva alegerilor din 2012.

    Leul s-a depreciat usor vineri, inchizand saptamana la 4,1167/euro,
    luni dimineata s-a apreciat pana la 4,1050/euro, in linie cu
    tendinta monedelor regionale, insa nu e exclusa o corectie, pe
    fondul discutiilor dificile de la Bruxelles ale ministrilor de
    finante din zona euro, pe tema sustinerii Greciei cu un nou pachet
    de salvare de la incapacitatea de plata.

  • De ce populatia trebuie stimulata sa economiseasca, in viziunea BNR

    Finantarea de pe pietele internationale ramane dificila, pentru
    ca persista adversitatea la risc si asistam la modificarea
    frecventa a comportamentului investitorilor, exista competitie
    pentru finantarea datoriilor suverane, iar dobanzile sunt pe o
    tendinta de crestere, a apreciat Danila, intr-o prelegere sustinuta
    vineri la Universitatea Ovidius din Constanta.

    “Se poate demonstra ca exista o legatura puternica intre
    economisirea dintr-o tara si nivelul investitiilor, cu efect direct
    asupra cresterii economice”, spune el. Criza, dupa cum s-a vazut, a
    afectat mai mult tarile dependente de influxuri de capital din
    strainatate, asa cum este si cazul Romaniei, iar reducerea
    ulterioara a acestor fluxuri sau stoparea lor a scazut cererea
    interna si activitatea economica in ansamblu. Iar investitiile cele
    mai stabile sunt intotdeauna cele finantate din economisire
    interna, intrucat capitalul strain se poate dovedi de multe ori
    volatil, speculativ si chiar destabilizator, a aratat
    bancherul.

    “Perspectivele cresterii economice in Romania sunt afectate negativ
    de comportamentul gospodariilor, in dubla lor ipostaza, de capital
    uman si generator de capital financiar”, apreciaza Danila. Iar
    comportamentul gospodariilor nu este decat raspunsul la politicile
    si deciziile economice in ceea ce priveste cheltuielile publice,
    politica monetara si incurajarea economisirii prin intermediul
    produselor financiare.


    Nicolae Danila afirma ca Romania mai are de facut pe termen mediu
    “restructurari semnificative in domeniul cheltuielilor bugetare,
    vizand atat alocarea resurselor umane, cat si politica de asistenta
    sociala”. Pana acum, restructurarile din 2010 si 2011 au produs
    efecte negative asupra pietei muncii si au diminuat venitul real
    disponibil. “Incertitudinile si neincrederea au descurajat
    activitatea sectorului privat, au redus cererea de consum si au
    comprimat venitul real disponibil al populatiei”, care a devenit
    pesimista in privinta viitorului locurilor de munca si a inflatiei,
    iar cine si-a permis a inceput sa stranga “bani albi pentru zile
    negre”.

    In ianuarie, constatand ca a crescut volumul economiilor la
    banca ale populatiei, premierul Emil Boc se aratase nemultumit de
    “nihilismul” mediatic, care ii sperie pe oameni si ii determina
    sa-si puna banii la banca in loc sa-i foloseasca pentru consum si
    sa ajute astfel cresterea economica. “In loc ca oamenii totusi sa
    dea drumul si la partea de consum, prefera sa duca mai multi bani
    la banca si sa economiseasca, ceea ce este foarte rau si ineficient
    pentru o economie”, spunea Emil Boc la TVR.

    Datele din Romania ultimilor 15 ani arata ca economisirea slaba,
    comparativ cu alte state din UE si zona euro, nu a fost cauzata
    insa de criza, ceea ce inseamna ca politicile economice au transmis
    “semnale nepotrivite cu privire la necesitatea economisirii”,
    atrage atentia Nicolae Danila. Mai departe, se creeaza un cerc
    vicios intre politicile economice nepotrivite, pentru ca intr-un
    mediu cu economisire scazuta, politicile autoritatilor trebuie sa
    faca fata nevoii de a inlocui economisirea interna cu indatorarea
    externa.

    La ora actuala, Romania nu are totusi de-a face, ca alte state
    din zona euro si UE, cu un dezechilibru intre economisirea interna
    si o indatorare externa exagerata, insa “ceea ce ingrijoreaza
    pietele si le face sa ceara garantii suplimentare (de genul
    acordurilor cu FMI) este dinamica deficitului public si a
    consumului privat”. Mai exact, criza economica a fortat scaderea
    puternica a consumului populatiei, in timp ce consumul public
    (cheltuielile guvernului) continua sa fie considerat excesiv de
    piete, din doua motive: inainte de debutul crizei, nivelul
    cheltuielilor bugetare era oricum nesustenabil, iar dupa criza, la
    cheltuielile bugetare s-au adaugat si cele legate de politica
    sociala, destinata somerilor si celor cu venituri mici.

    “Altfel spus, ajustarea cheltuielilor bugetare trebuie sa continue
    credibil, pentru ca pietele sa fie dispuse sa imprumute Romania,
    chiar daca noi nu avem o problema de finantare a serviciului
    datoriei publice”, conchide bancherul.