Principala problemă pe care filmele de azi o au este incapacitatea de a crea o legătură între cei de pe marele ecran şi cei din sală; personajele sunt rareori suficient de bine conturate pentru a trezi orice fel de sentiment. Nocturnal Animals trece cu bine de acest obstacol, şi cred că asta se datorează mai ales modului în care este spusă povestea.
E oarecum dificil să vorbeşti despre film fără a dezvălui prea multe detalii, dar sunt câteva elemente ce trebuie discutate. În primul rând, interpretarea foarte bună a actriţei Amy Adams, care se găseşte în postura de a fi cap de afiş pentru două filme cu pretenţii la Oscar: Arrival şi Nocturnal Animals. Cu toate acestea, în mod bizar, Academia a ignorat-o în ceea ce priveşte nominalizările.
Este de lăudat şi interpretarea lui Jake Gylenhaal, deşi asta nu ar mai trebui să surprindă pe nimeni; rolurile lui au fost dintre cele mai diverse, iar faptul că are la activ o singură nominalizare la Oscar este o altă nedreptate. Michael Shannon face unul dintre cele mai bune roluri ale sale şi este favorit, din punctul meu de vedere, la câştigarea Oscarului pentru rol secundar – este şi singura nominalizare primită de Nocturnal Animals.
Vedeta peliculei este însă Tom Ford: creatorul de modă devenit regizor semnează cel de-al doilea film al său, confirmând astfel recenziile bune primite de pelicula A Single Man. Ford, care a semnat şi scenariul, reuşeşte să ducă spectatorul într-o zonă ambiguă, în care lucrurile nu sunt de multe ori ceea ce par. De remarcat una dintre scenele de început, o confruntare metaforică între viaţa liniştită de familie şi evenimentele neprevăzute ce o pot transforma într-o experienţă de coşmar. Bine regizat, şi insist pe acest aspect, momentul creează o tensiune pe care rareori am întâlnit-o într-un film.
Separarea celor două planuri de acţiune, unul real şi unul fictiv, îl ajută pe Ford să exploreze ideea de răzbunare fără a produce efecte ireversibile. În acelaşi timp, el sugerează spectatorului cât de departe poate duce o alegere greşită luată într‑un anumit moment al vieţii. În fine, şi poate acesta este cel mai important aspect, regizorul lansează ideea că procesul creativ este mult mai incisiv atunci când vine ca urmare a unei experienţe negative.
Poate veţi crede, citind cele de mai sus, că Nocturnal Animals e un film ce invită la contemplare şi unul lipsit de dinamism; nimic mai fals. Alternarea dintre realitate şi ficţiune este exact cea care creează suspansul.
Nu înţeleg de ce Nocturnal Animals a primit o singură nominalizare la Oscar, pentru că montajul video şi cel de sunet sunt printre cele mai bune pe care le-am văzut în ultimul an. Nu cred că montajul din Hell or High Water a fost mai bun sau că sunetul a fost mai bine pus în valoare în cazul filmului Sully; sigur, am învăţat de-a lungul anilor că gusturile Academiei nu se discută.
În concluzie, Nocturnal Animals e un film peste medie, care îmi dă speranţe mai ales în ceea ce priveşte noua carieră aleasă de Tom Ford.
Nota: 8/10