Tag: alegere

  • Cronică de film: Nocturnal Animals

    Principala problemă pe care filmele de azi o au este incapacitatea de a crea o legătură între cei de pe marele ecran şi cei din sală; personajele sunt rareori suficient de bine conturate pentru a trezi orice fel de sentiment. Nocturnal Animals trece cu bine de acest obstacol, şi cred că asta se datorează mai ales modului în care este spusă povestea.

    E oarecum dificil să vorbeşti despre film fără a dezvălui prea multe detalii, dar sunt câteva elemente ce trebuie discutate. În primul rând, interpretarea foarte bună a actriţei Amy Adams, care se găseşte în postura de a fi cap de afiş pentru două filme cu pretenţii la Oscar: Arrival şi Nocturnal Animals. Cu toate acestea, în mod bizar, Academia a ignorat-o în ceea ce priveşte nominalizările.

    Este de lăudat şi interpretarea lui Jake Gylenhaal, deşi asta nu ar mai trebui să surprindă pe nimeni; rolurile lui au fost dintre cele mai diverse, iar faptul că are la activ o singură nominalizare la Oscar este o altă nedreptate. Michael Shannon face unul dintre cele mai bune roluri ale sale şi este favorit, din punctul meu de vedere, la câştigarea Oscarului pentru rol secundar – este şi singura nominalizare primită de Nocturnal Animals.

    Vedeta peliculei este însă Tom Ford: creatorul de modă devenit regizor semnează cel de-al doilea film al său, confirmând astfel recenziile bune primite de pelicula A Single Man. Ford, care a semnat şi scenariul, reuşeşte să ducă spectatorul într-o zonă ambiguă, în care lucrurile nu sunt de multe ori ceea ce par. De remarcat una dintre scenele de început, o confruntare metaforică între viaţa liniştită de familie şi evenimentele neprevăzute ce o pot transforma într-o experienţă de coşmar. Bine regizat, şi insist pe acest aspect, momentul creează o tensiune pe care rareori am întâlnit-o într-un film.

    Separarea celor două planuri de acţiune, unul real şi unul fictiv, îl ajută pe Ford să exploreze ideea de răzbunare fără a produce efecte ireversibile. În acelaşi timp, el sugerează spectatorului cât de departe poate duce o alegere greşită luată într‑un anumit moment al vieţii. În fine, şi poate acesta este cel mai important aspect, regizorul lansează ideea că procesul creativ este mult mai incisiv atunci când vine ca urmare a unei experienţe negative.

    Poate veţi crede, citind cele de mai sus, că Nocturnal Animals e un film ce invită la contemplare şi unul lipsit de dinamism; nimic mai fals. Alternarea dintre realitate şi ficţiune este exact cea care creează suspansul.

    Nu înţeleg de ce Nocturnal Animals a primit o singură nominalizare la Oscar, pentru că montajul video şi cel de sunet sunt printre cele mai bune pe care le-am văzut în ultimul an. Nu cred că montajul din Hell or High Water a fost mai bun sau că sunetul a fost mai bine pus în valoare în cazul filmului Sully; sigur, am învăţat de-a lungul anilor că gusturile Academiei nu se discută.

    În concluzie, Nocturnal Animals e un film peste medie, care îmi dă speranţe mai ales în ceea ce priveşte noua carieră aleasă de Tom Ford.

    Nota: 8/10

  • Viaţa unei soţii de fotbalist: vilă cu 10 dormitoare, teren de 50.000 de metri pătraţi şi coafor la parter – GALERIE FOTO

    În vârstă de 43 de ani, Dawn Ward cheltuie mii de lire sterline pe sticle de şampanie, are un salon de frumuseţe în casă şi locuieşte într-o vilă cu 10 dormitoare.

    Recent, ea a inaugurat o clinică de chirurgie estetică într-o clădire din apropierea casei unde prietenele ei – la rândul lor faimoase – să îşi poată “repara” problemele legate de Botox.

  • Cum s-a ales o femeie din Marea Britanie cu dosar penal după ce a găsit 20 de lire pe jos

    Iniţial, tânăra a negat că ar fi luat banii, dar după ce i-au fost prezentate înregistrările de pe camerele de supraveghere, aceasta şi-a recunoscut fapta. Banii aparţineau unui bărbat care tocmai îi primise rest după ce plătise nişte produse la un magazin. Atunci când şi-a dat seama că lipsesc, acesta s-a adresat personalului, însă bancnota era de negăsit, informează metro.co.uk.

    Procurorul Ruth Bentley a declarat că vânzătorii s-au uitat pe camerele de supraveghere, iar pe imagini apărea o femeie care i-a ridicat de pe jos. Managerul a identificat-o ca fiind o clientă fidelă a magazinului. După ce mai întâi s-a declarat nevinovată, Bailey s-a răzgândit şi a pledat vinovată pentru furt, scrie Gândul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Garajul de lux al magnatului român din topul miliardarilor

    Problema este că de cele mai multe ori accesul la astfel de „galerii“ nu este la fel de facil ca în cazul unui muzeu. Puţine colecţii private au o „casă de bilete“, dar spre marele nostru noroc unul dintre cele mai impresionante muzee auto este în Bucureşti. Şi este deschis. Poţi să mergi să vezi maşini din filme sau maşini ale starurilor mondiale.

    IATĂ AICI COLECŢIA DE LUX A ROMÂNULUI ŞI UNDE VEDEŢI MAŞINILE LUI

  • Se întoarce iarna. Ploi şi ninsori de vineri până duminică seara. Care sunt zonele afectate

    De vineri de la ora 20.00 şi până sâmbătă la ora 20.00, vremea se va răci şi va ploua în cea mai mare parte a ţării.

    În regiunile sud-vestice şi sudice, precum şi la munte, cantităţile de apă vor ajunge la 15 – 20 l/mp.

    Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în zona de munte vor predomina ninsorile şi se va depune un strat nou de zăpadă.

    În Transilvania şi Moldova vor fi precipitaţii mixte, iar în celelalte regiuni vor fi mai ales ploi.

    Local şi temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h, iar în zona montană înaltă va spulbera zăpada.

  • Cele mai grele întrebări de la interviurile de angajare

    Cu toate acestea, cele mai mari probleme vor fi, de obicei, legate de răspunsurile la întrebările angajatorilor. Iată câteva dintre cele mai grele astfel de întrebări.

    Ce lucru din CV-ul tău este mai apropiat de fals decât de adevăr?

    Cum să răspunzi: Dacă răspunsul tău e “nimic”, atunci vei părea prea defensiv. Cel mai corect este să spui că toţi încearcă să arate cele mai bune lucruri pe CV, iar apoi să schimbi cursul conversaţiei către realizările tale.

    Cum te-ar descrie inamicul tău?

    Cum să răspunzi: Trebuie în primul rând să insişti pe ideea că nu eşti genul de persoană care să aibă inamici, dar accepţi rivalitatea cu un alt individ. Un exemplu bun este sportul, acolo unde “un inamic” te poate împinge spre rezultate mai bune.

    Cum te descurci atunci când ai o zi proastă?

    Cum să răspunzi: Aici ai o ocazie bună de a oferi câteva detalii despre viaţa ta personală, despre hobby-urile tale, iar aceste lucruri ar trebui să te pună într-o lumină favorabilă.

    Eşti un om plăcut?

    Cum să răspunzi: Evită răspunsuri simple, precum “da” sau “nu”. Gândeşte-te la personalitatea ta şi la tipul de companie la care vrei să te angajezi, iar apoi oferă un răspuns mai detaliat.