BusinessMagazin

Tag: opinie

  • Opinie Mădălina Bălan, Hart Consulting: Sunt femeile mai bune în calitate de lideri decât bărbaţii?

    Intre calitatea liderilor şi rezultatele organizaţionale există fără doar şi poate o legătură instrinsecă puternică. Este demonstrat ştiinţific şi vizibil cu ochiul liber că acolo unde există lideri eficienţi, companiile cresc şi ele, iar acolo unde liderii sunt ineficienţi, organizaţiile eşuează.

    Într-un studiu realizat în reţeaua de parteneri Hogan în mai multe ţări (SUA, Australia, România şi alte câteva ţări din CEE) s-a constatat că nu există diferenţe semnificative între profilul de personalitate al femeilor-lider şi cel al bărbaţilor-lider faţă de profilul standard determinat ca ducând către succes în activitatea de a conduce echipe şi organizaţii. În plus faţă de acest aspect, femeile aflate în poziţii de leadership sunt la fel de disciplinate, responsabile, organizate precum bărbaţii, la fel de abile la a iniţia comunicarea şi a face networking, la fel de interesate de a învăţa şi de a fi informate şi la fel de motivate de recunoaştere, succes şi de performanţă înaltă.

    Există însă şi o serie de diferenţe semnificative între femei şi bărbaţi lideri care, credem noi, explică cel puţin două apecte demonstrate statistic, bine cunoscute: (1) femeile sunt mai puţine în lume la nivel de vârf în organizaţii; (2) organizaţiile cu o componenţă echilibrată între femei şi bărbaţi la nivel de echipe manageriale de vârf sunt mult mai eficiente ca performanţă. Care sunt diferenţele între profilul managerial al femeilor şi cel al bărbaţilor? Femeile în poziţii de conducere tind să se îngrijoreze mai mult, să fie mai anxioase, mai frământate, dar şi mai deschise la feedback şi autodezvoltare, sunt mai introspective în ceea ce priveşte impactul lor asupra celorlalţi; sunt mai puţin încrezătoare în forţele proprii, mai puţin agresive şi dominante, dar mai predispuse să rezolve lucrurile şi să coopereze; au o abordare mai pragmatică în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor, mai orientate spre implementare.

    Femeile cu funcţii de conducere sunt motivate de: a îi ajuta şi sprijini pe alţii şi se implică în acţiuni care îmbunătăţesc societatea, o atmosferă plăcută la locul de muncă, păstrarea valorilor familiale şi principii etice solide, imaginea companiei.

    Bărbaţii în poziţii de management tind să aibă o motivaţie mai puternică legată şi de oportunităţi de afaceri, bani şi profit. Aceştia au tendinţa de a manipula mai mult pentru a câştiga, sunt mai carismatici, mai curajoşi, îşi asumă mai multe riscuri. Pe de altă parte, femeile-lider sunt mai precaute, evitante, cu tendinţa de a se retrage în situaţii de presiune şi oboseală.

    Ce înseamnă eşec la nivel de leadership? Concedierea, performanţa slabă financiară a echipei sau a companiei conduse de respectivul lider, falimentul, rata mare a fluctuaţiei de personal, rata mare de accidente de muncă, slaba retenţie a clienţilor – toate acestea sunt exemple de eşec managerial. Eşecul este legat de inabilitatea liderului de a forma şi de a menţine echipe performante. Şi are legătură cu incapacitatea liderului de a oferi celor din jur sentimentul de încredere, de a lua decizii corecte, de a manifesta competenţă în zona de business pe care o conduce, de a avea şi comunica o viziune articulată pentru echipa sa.

    Liderii care nu sunt oneşti, corecţi, echidistanţi, care sunt intimidanţi cu subordonaţii, agresivi sunt percepuţi ca fiind de “neîncredere”. Fapt care conduce, în timp, la eşec. Cea mai bună modalitate de a preveni eşecul la nivel de leadership organizaţional este de a selecta şi promova oameni care au abilităţile necesare. Prezenţa sau absenţa acestor abilităţi de leadership este eficient şi radid evaluată prin utilizarea instrumentelor de evaluare psihologică cu o înaltă validitate predictivă. Instrumentele psihologice riguroase ştiinţific pot fi folosite atât pentru a identifica potenţialul de leadership al femeilor şi al bărbaţilor, fără să discrimineze, cât şi pentru a oferi liderilor feedback valoros cu privire la punctele lor forte şi la ariile de dezvoltare.

    MĂDĂLINA BĂLAN (MANAGING PARTNER AL HART CONSULTING)

  • Opinie Marius Coltuc: Timbrul de mediu 2013; lege ilicită? Punctul de vedere al unui avocat

    Marius Coltuc este avocat în cadrul casei de avocatură Coltuc.

    La data de 9 ianuarie 2013 s-a amânat publicarea formei finale a legii privind timbrele de mediu 2013. Până atunci românii vor plăti exact ca anul trecut şi chiar mai mult pentru autoturismele înmatriculate înainte de 2007. Tendinţa în Europa – vezi Franţa, Belgia etc – este de a menţine taxa şi chiar de a o mări (de exemplu Franţa de trei ori de la 1 ianuarie 2013).

    România are aproape 95% din sistemul francez de drept şi drept urmare nu poate avea o altă poziţie. Dispoziţii legale: Statul francez a decis modificarea baremului Bonus/Malus privind taxele pentru vehiculele noi, în funcţie de emisiile de carbon. Cea mai semnificativă creştere se va înregistra la vehiculele care emit peste 191 grame de CO2 pe kilometru. Astfel, pentru cele care se situează între 191-200 grame CO2 pe kilometru, taxa creşte de la 2300 euro la 5000 euro, iar pentru cele care emit peste 201 grame CO2 pe kilometru, taxe creşte de la 3600 la 6000 de euro. Bonusurile primite de cei care optează pentru maşini nepoluante se menţin la baremurile din 2012 (7000 de euro pentru maşinile full-electrice şi 4000 de euro pentru maşinile hibrid care emit sub 110 grame CO2 pe kilometru).
    Conform noului barem, procentual vorbind cel mai afectat model va fi Lada Niva 1.7 i – motorul acesteia emite 224 grame de CO2/km şi din această cauză la preţul ei de 11.990 euro se va adăuga taxa de 6000 de euro, ajungând la 17.990 euro!

    Şi modelul 4×4 de la Dacia va fi afectat: pentru Duster 1.6 L taxa de mediu va ajunge la 1500 euro.

    Conform unui studiu realizat de Eurotax Glass, taxa de 5000 de euro va afecta 410 de modele din gamele producătorilor auto prezenţi pe piaţa din Franţa. Procentual, taxa se situează între 4% din valoarea maşinii, în cazul unui BMW seria 7 – 750Li Exclusive individual, care costă 127.500 euro şi 18% pentru Mercedes Vito. Pentru mai mult de jumătate dintre versiunile afectate, penalizarea reprezintă mai mult de 10% din valoarea maşinii. Printre modelele puternic afectate se numără Nissan Qashqai 2.0i 140 CP, Ford Transit Kombi, Volkswagen Caravelle 2.0 TDI, Mercedes-Benz Vito 110 CDI BlueEfficiency, Honda CR-V (generatia precedenta), Mazda5, Skoda Superb Combi 1.8 TSI.

    Conform Eurotax Glass însă, puţine modele franţuzeşti sunt afectate de această nouă versiune a legii Bonus/Malus. Astfel, modele precum Citroen Jumper Combi, Peugeot Boxer Combi, Peugeot Expert şi Renault Master Combi sunt afectate de această taxă, penalizarea reprezentând până la 15% din valoarea de achiziţie a acestor modele.

    Se pune întrebarea este legal sau nu acest timbru de mediu?

    Dacă luăm de bune declaraţiile guvernului şi anume că poluatorul plăteşte dacă are maşina veche şi capacitate cilindrică mare, am spune că nu vor schimba nimic faţă de legea 9/2012 în afara denumirii. Principiile rămân şi caracterul ilicit al acesteia rămâne. Am putea fi de acord cu varianta din Germania, unde nu există taxă de mediu, dar există impozit mai mare. Dacă timbrele de mediu care vor fi calculate în funcţie de cantitatea de noxe emisă de autoturism şi va fi plătită de absolut toată lumea care are maşină, anual, împreună cu impozitul pe vehicul ar fi rezonabil. Ideal ar fi să fie eliminate,dar România nu îşi va permite niciodată să scoată această taxă. Se mai poate ataca pentru evitare sau recuperarea timbrului de mediu? Răspunsul nu poate fi decât unul: da.Se mizează pe faptul că românii nu vor ataca aceste decizii în număr mare, ca în 2012, că durează şi că statul va învinge. Procedura de recuperare a aşa numitului timbru de mediu este următoarea. Temeiul rămâne acelaşi: Potrivit art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunităţii Europene (T.C.E.), nici un stat nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naţionale.

    Aceste dispoziţii din T.C.E. au rolul de a asigura libera circulaţie a mărfurilor în spaţiul comunitar prin interzicerea oricăror taxe interne discriminatorii faţă de produsele similare din alte state comunitare.
    În contextul aderării României la Uniunea Europeană acesteia îi revenea obligaţia confirmării dispoziţiilor art. 90 din T.C.E. Cu toate acestea taxa de prima înmatriculare prevăzuta prin art. 214 alin. 1-214 alin. 3 Cod Fiscal şi aplicabilă autoturismelor şi autovehiculelor comerciale second-hand la prima înmatriculare a acestora în România constituie o masură discriminatorie a Statului Român faţă de autoturismele second-hand din alte state comunitare în raport cu cele similare din România cărora nu le este impusă o astfel de taxă. în consecinţă taxa de primă înmatriculare impusă autoturismelor şi autovehiculelor second-hand constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 90 din T.C.E. Aşteptăm cu nerăbdare o formă a legii care se anunţă ilegală de acum.

  • Prezentarea per capita în Power Point cu tricolor a făcut din non-ştiri ştiri

    Nu ştiu cu ce impresie au rămas telespectatorii care s-au uitat în această seară la discursul premierului Victor Ponta despre situaţia economică a ţării sau aşa-numită “stare a naţiunii” prin perspectiva bugetului pe 2013, însă pentru mine a fost ca o lecţie de economie şi jurnalism la care lector a fost premierul.

    Avertizând de la începutul discursului că va prezenta principalii indicatori ai bugetului pe 2013 în moneda europeană şi în sume rotunjite, premierul a pus foarte mult accentul în statistici pe cap de locuitor pentru a ilustra ce se află în “Bugetul cetăţeanului român”, titlul fişierului Power Point prezentat în timpul conferinţei de presă la care erau prezenţi peste 40 de jurnalişti, cameramani şi fotografi.
     
    Timp de o oră, premierul a încercat să “traducă” o parte din indicatorii bugetului pe înţelesul cetăţeanului, din care voi prezenta doar câteva statistici care mi-au atras atenţia:
     
    – 7.000 de euro – aceasta este valoarea PIB-ului pe cap de locuitor în 2013;  Produsul Intern Brut, definit de premier ca totalitatea veniturilor din muncă şi din activităţile desfăşurate de toţi românii din ţară, va avea astfel o valoare de 140 de miliarde de euro anul acesta.
    – 2.300 de euro – este suma cu care va contribui la veniturile de la buget fiecare locuitor al României în 2013, valoarea veniturilor totale bugetate fiind de 46 de miliarde de euro.
    – 150 de euro – este suma cu care, la sfârşitul anului 2013, fiecare cetăţean român va fi mai dator statului din cauza deficitului bugetar.
    – 2.500 de euro per capita în 2013 faţă 1.400 de euro în 2008 – aceasta este situaţia pe cap de locutior în ceea ce priveşte datoria publică, care a ajuns la o valoare totală de 51 de miliarde de euro în prezent.
     
    Ca şi cetăţean şi contribuabil, am înţeles din discursul premierului că, vreau – nu vreau, sunt dator statului pentru ce au făcut bunicii mei (datoriile “istorice”) dar şi cei care au condus ţara până acum (datoria publică + datoria generată de împrumuturile de la instituţiile financiare internaţionale în perioada crizei + cheltuielile şi investiţiile nejustificate ale celor care au fost la putere). 
     
    Ca jurnalist la un ziar de business, ştiam deja că “starea naţiunii” din punct de vedere economic nu este prea bună şi mă aşteptam ca, la prima conferinţă de presă pe această temă, parametrii bugetului pe 2013 să fie însoţiţi de măcar câteva măsuri de redresare a economiei concrete, care urmează să se aplice într-o perioadă imediat următoare, alături de un calcul al impactului bugetar pe care l-ar avea acestea. Discursul premierului nu a adus aproape nimic nou în materie de statistici legate de situaţia actuală a economiei româneşti. Însă raportarea per capita – o regulă folosită mai ales în jurnalismul de televiziune, pentru că e mai “friendly” cu telespectatorul – a făcut din non-ştiri ştiri.
     
     

  • Opinie Lilia Dicu: Beneficiile coaching-ului pentru “oamenii-orchestră”, antreprenorii

    Lilia Dicu este daring executive coach şi este doctor în filologie şi deţine un masterat în programare neurolingvistică.

    Cel mai frecvent, antreprenorii îşi doresc de la un coach să îi ajute să îşi crească afacerea din punct de vedere financiar. Însă mărirea business-ului este abia obiectivul final la care ajung antreprenorii care apelează la coaching profesionist. Înainte de a ajunge în acest punct, coaching-ul ajuta antreprenorul să atingă nişte obiective intermediare absolut necesare pentru a ajunge la obiectivul final. Coaching-ul îi ajută să îşi construiască sau să îşi clarifice viziunea, strategia si paşii tactici, îi ajută să urmărească în timp real lucrurile pe care le-au pus pe hartie şi sunt martorii implementării, transformările şi evenimentele întâmplându-se chiar sub ochii lor.

    Aflându-se în procesul de coaching, antreprenorii învaţă să se detaşeze, să priveasca lucrurile dintr-o altă perspectivă, să se uite la competiţie, să vadă ce nu funcţionează în afacerea lor, cum să reinvestească relaţiile, cum să îşi ajute personalul, să se dezvolte şi să “performeze”. Mai ales când vorbim despre organizaţii de tip family business, unde ataşamentul faţă de afacere este cu atât mai mare, cu cât relaţiile personale sunt suprapuse cu cele profesionale. Coaching-ul se dovedeşte extrem de util pentru că le oferă susţinerea necesară să observe cu mai multă claritate felul în care funcţionează şi cum se împleteşte multitudinea de roluri.

    Cel mai des m-am confruntat cu regretul şi remuşcările pe care antreprenorii le proiectează asupra lor în momentul în care revizitează o decizie pe care au luat-o la un moment dat; “dacă ştiam atunci…”, “dacă făceam atunci…” sunt gândurile constante pe care le are un antreprenor. Antreprenorii rareori realizează singuri că decizia pe care au luat-o a fost într-adevăr cea mai potrivită la momentul respectiv, pentru că a fost luată cu resursele şi cunostinţele de care dispuneau în contextul dat. A fi conştient de aceste lucruri înseamnă a analiza toate oportunităţile, a le privi detaşat şi a lua uneori decizii care, indiferent de cât de dureroase se dovedesc, sunt adoptate şi privite ca fiind cele mai bune pentru acel moment. La această conştientizare ajung prin intermediul coaching-ului antreprenorii.

    Coaching-ul pentru antreprenori este, în consecinţă, adaptat nevoilor şi problemelor specifice ale acestora. Chiar dacă antreprenorii îşi permit să fie mai flexibili şi să ia singuri decizii pe care să le aplice imediat, implicarea lor directă în afaceri poate să le creeze şi dificultăţi mai greu de rezolvat tocmai pentru că ei sunt, de obicei, în centrul tuturor lucrurilor. Astfel, ei pot ajunge să neglijeze oamenii din jur sau să nu le ofere susţinerea necesară pentru a creşte foarte repede sau foarte bine, poate pentru că nu le dau spaţiu suficient să îşi gestioneze singuri responsabilităţile sau, pur si simplu, pentru că sunt atât de ataşaţi de ceea ce fac, încât pierd claritatea imaginii de ansamblu.

    Ca şi în alte arii, coaching-ul în zona antreprenorială este, în primul rând, axat pe rezultate specifice, pe nevoia de a obţine cât mai repede aceste rezultate şi pe particularităţile business-ului fiecărui antreprenor. De exemplu, faţa de angajaţii din companiile multinaţionale, antreprenorii au o libertate mai mare de a schimba lucrurile, mai ales când sunt convinşi că schimbarea este necesară pentru succesul business-ului lor. Ceea ce le simplifică foarte mult capacitatea de a îmbrăţişa schimbarea este faptul că nu e nevoie să aştepte ca un întreg sistem să se mişte odată cu ei şi să obţină toate aprobările de la diferitele niveluri pe care le are de obicei o organizaţie multinaţional sau internaţională.

    Totuşi, puţini antreprenori ajung la un coach, pentru că, de obicei, află mai greu că există astfel de profesionişti care îi pot ajuta să ajungă la rezultatele pe care şi le doresc. De ce? Pentru că, spre deosebire de oamenii din multinaţionale, cărora cele mai eficiente instrumente de dezvoltare le sunt puse la dispoziţie în mod planificat, prin alocarea unor bugete considerabile, antreprenorii nu au încă un precedent cunoscut pe scara larga despre cum poate fi utilizat coaching-ul în business-ul antreprenorial. De cele mai multe ori, ei nu au pe cineva care să îi informeze şi să le prezinte opţiunile şi instrumentele de ultimă oră în materie de dezvoltare, iar într-un mediu organizaţional există de obicei o istorie de succes pentru programele de coaching.

    Cu toate acestea, în momentul în care realizează beneficiile coaching-ului, antreprenorii sunt dispuşi să investească în programe de coaching şi se dovedesc a fi printre cei mai pasionaţi şi dedicaţi oameni cu care poate lucra un coach. Astfel, determinarea şi pasiunea îi susţin să ajungă la rezultatele excepţionale pe care ei le doresc.

  • Cum să faci 2 milioane de dolari investind 20.000 de dolari pe bursă şi de ce acest lucru nu este posibil pe bursa de la Bucureşti

    Chris Camillo, un investitor autodidact, a devenit vedetă după ce a făcut 2 milioane de dolari pornind de la o investiţie de 20.000 de dolari şi asta în perioada 2007-2010, care a fost una dintre cele mai dificile din istoria burselor americane. Interesant este că el a reuşit asta realizând doar nouă tranzacţii în decurs de câţiva ani, dar dintre acestea opt i-au adus profituri de trei cifre (peste 100%). “Sunt ca un surfer care caută valul cel mare. Fac doar una sau două investiţii pe an, dar atunci când o fac investesc cu convingere”, a explicat Camillo într-un interviu acordat recent pentru Bloomberg.

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Adrian Cojocar, redactor ZF: Cum ajutaţi voi (ignoranţii bursei) investitorii să facă mai mulţi bani?

    În lumea financiară preţurile sunt o expresie a cererii şi ofertei, iar când cererea lipseşte preţurile au de suferit.

    Aşa s-a întâmplat şi în cazul bursei, după degringolada lăsată în urmă de criza declanşată în 2008 investitorii şi aşa puţini care mai tranzacţionau acţiuni au fugit lăsând în urmă preţuri cu 70% mai mici. Pe bursă au mai rămas 4.000- 5.000 de investitori activi şi circa 20.000 – 30.000 de investitori de portofoliu la o populaţie de peste 18 milioane a României.

    Asta înseamnă că numai unu din 600 de români investeşte la bursă.

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Ţara şi-a căutat oamenii, acum îşi caută PIB-ul

    Premierul Ponta s-a trezit că nu mai iese PIB-ul pe care se baza în estimările pentru 2013. Dar ca să scoţi ceva, trebuie să acţionezi, nu să aştepţi inerţia statisticii. Când Statistica a venit în martie 2012 cu un PIB pe 2011 de 578 miliarde de lei, cu 30 miliarde de lei mai mare decât cel estimat de Comisia de Prognoză şi luat în calcul pentru buget, nu au fost proteste. Nimeni din guvernul din “umbră” al USL de atunci, vreun specialist, nu şi-a exprimat surpriza. Dimpotrivă, atunci când au preluat puterea, în mai 2012, situaţia a convenit de minune. Dintr-o dată, PIB-ul pe 2012 a devenit mai mare. În loc de 579 miliarde de lei cât era PIB-ul iniţial estimat pentru 2012, veniturile, cheltuielile şi deficitul bugetar s-au împărţit la 608 miliarde de lei. Şi aşa au putut fi majorate salariile fără să fie afectat prea mult deficitul bugetar. Când au venit datele semidefinitive în decembrie 2012, cu 22 miliarde de lei mai reduse decât estimările, deodată a devenit o problemă faptul că PIB-ul pe care se baza bugetul pe 2012 şi cel pe care se va baza bugetul pe 2013 este mai mic.

    Mai multe pe zf.ro

  • Peisaj cu demoni

    O să reiau seria articolelor care încearcă să adune la un loc pictura, economia şi societatea, începută anul trecut; explicaţia este că mi se pare că trăim vremuri suprarealiste şi, cum nu pot fugi de asta, încerc să mă adaptez. Ruşii au doi pictori pe nume Vrubel. Unul este contemporan cu noi şi este faimos pentru că a reluat într-un graffiti celebrul sărut Brejnev – Honecker.
    Al doilea, Mihail Vrubel, a trăit până în 1910, este văzut, oficial, drept un reprezentant al mişcării simboliste şi este autorul tabloului din imagine, “Demon şezând” (1890).

    Mai puţin oficial, Mihail Vrubel şi-a dedicat opera demonilor, pe care i-a pictat, desenat şi sculptat în fel şi chip. Ideea i-a venit pe vremea când picta o catedrală din Kiev, iar punctul de plecare au fost ilustraţiile făcute pentru poemul “Demonul” de Lermontov. Demonii lui Vrubel se îndepărtează de sensul negativ indus de creştinism şi se întorc la sensul grecescului “daimon”, pe care pictorul îl identifică cu sufletul uman, iar alţi filozofi cu îngerii păzitori sau cu spiritele binevoitoare aflate între oameni şi zei.

    “Demon şezând” i-a adus notorietate lui Vrubel. Iniţial stilul său nu a fost pe placul criticilor conservatori, care l-au acuzat pur şi simplu de urâţenie, şi nici al publicului, obişnuit cu pictura cu accente clasice, academice. Dar un ins pe nume Savva Mamontov, industriaş, negustor, antreprenor şi patron al artelor, a decis că tabloul este simfonia fascinantă a unui geniu şi a croit, astfel, drum în lume operei lui Vrubel.

    Am văzut în demonii lui Vrubel, în cel şezând, dar şi în mai cunoscutul demon trist (Google!) puterea care zace, ne place sau nu, în spiritul rus. Demonul aşezat înseamnă reforme sociale, industrializare, naşterea resentimentelor faţă de regimul ţarist, o perioadă de renaştere şi de reaşezare, de aşteptări şi de tristeţe. Priviţi în jur şi veţi recunoaşte demonul lui Vrubel la noi, acum, aici. Scriam în urmă cu un an că nu există o mai mare problemă în România decât sărăcia.

    Nu deficitele, nu datoria externă, nu corupţia, ci sărăcia, cea care generează corupţie şi deficite şi datorie externă. Nu mai are rost să căutăm ţapi ispăşitori în fărâmiţarea terenurilor, în productivitatea redusă, în investiţiile anemice sau în folosirea până la idioţenie a sintagmei “mână de lucru ieftină”, şi nu mă refer aici la sărăcie aşa cum o calculează instituţiile financiare. Vorbesc de sărăcia care împiedică oamenii să îşi schimbe mobila din casă la cinci ani şi la sărăcia care împiedică antreprenorii să îşi ducă la bun sfârşit visele; la sărăcia care face din funcţionar un ins coruptibil şi la sărăcia care îl face pe medic să ridice neputincios din umeri.

    Dacă unu din şase orăşeni se gândeşte la o afacere personală şi doi din trei au o abordare optimistă, poate că demonul nostru s-a îndepărtat de sensul luciferic şi este pe cale să devină un înger păzitor.
    Un tablou frumos şi interesant, la început de an.

  • Opinie Bogdan Alecu, ZF: Sens unic pe DN1 – o idee prea complicată la o problemă prea veche

    Dar ce se va întâmpla cu cei care se vor întoarce de la munte? Obligatoriu ar trebui un sens unic şi pe DN1A: Braşov – Săcele – Cheia – Vălenii de Munte – Ploieşti. Dar pe acolo circulă camioanele…. deci nu prea se poate. Alternativa? Braşov – Câmpulung – Piteşti – Bucureşti, doar că până la Piteşti drumul nu este în cea mai bună stare. Practic, cu un DN1 sens unic turiştii ajunşi în număr mare în staţiunile montane ar avea ca posibilitate fie un DN1A cu o singură bandă pe sens, drum mai dificil de parcurs şi cu o viteză medie mai redusă decât DN1, pe unde turiştii ar merge alături de camioanele de 40 de tone, fie pe Braşov – Câmpulung – Piteşti – Bucureşti. Practic de la un drum de aproape 160 km de la Bucureşti la Braşov, cineva ar ajunge să parcurgă în plus cel puţin 100 km în funcţie de staţiunea aleasă. Propunerea nu este neapărat rea, dar este foarte complicată, mai ales în România unde mulţi şoferi uită şi să-şi aprindă farurile noaptea.

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Iulian Anghel, ZF: Despre legi şi despre bunul plac

    Întâi a zis că pleacă în Belgia. Dar Belgia l-a anunţat că nu-i poate acorda cetăţenie întrucât nu îndeplineşte condiţiile legale – să fi stat un anume timp în această ţară. Dar în Rusia e altfel. “Dacă Gerard vrea un paşaport rusesc atunci afacerea e încheiată” spunea Vladimir Putin la 20 decembrie. Ieri Kremlinul a anunţat că preşedintele rus a semnat decretul prin care Depardieu primeşte cetăţenia rusă. Nu spune dacă a semnat şi un decret prin care Depardieu nu mai plăteşte impozit pe venit. Înainte de a se “exila” fiscal, Depardieu s-a întâlnit cu preşedintele Franţei Francois Hollande. Preşedintele nu i-a putut acorda o derogare fiscală pentru că Franţa rămâne, totuşi, măcar pe hârtie, ţara “libertăţii, egalităţii şi fraternităţii”. Belgia nu i-a putut acorda cetăţenie (“la Belgique refuse d etre le buc emissaire”) pentru că nu putea să-şi încalce propriile-i reguli chiar şi atunci când este vorba despre unul dintre cei mai cunoscuţi şi mediatizaţi actori în viaţă.

    Mai multe pe zf.ro