Tag: Spania

  • Grecia depinde acum de Angela Merkel

    “Este absolut clar ca negocierile guvernului grec cu Comisia
    Europeana si FMI trebuie grabite. E vorba de stabilitatea de
    ansamblu a zonei euro si nu vom evita sa ne asumam aceasta
    raspundere”, a declarat Angela Merkel,
    la conferinta de presa comuna cu seful FMI, Dominique Strauss-Kahn.
    “Grecia trebuie sa accepte insa un program ambitios de economii, de
    natura sa restabileasca increderea pietelor”, a adaugat ea.

    Merkel a
    pus la indoiala si justetea ideii de a accepta Grecia in zona euro,
    cu zece ani in urma. “Ne-am confruntat atunci cu problema daca
    Grecia ar trebui sa fie primita in zona euro. Decizia favorabila de
    atunci ar putea sa nu fi fost indeajuns de bine analizata.”

    Dominique Strauss-Kahn, directorul executiv al FMI, a declarat
    la randul lui ca e nevoie de o decizie rapida privind salvarea
    Greciei, dar n-a confirmat zvonurile ca pachetul de asistenta
    financiara FMI/UE s-ar putea ridica la 100-120 de miliarde de euro
    in urmatorii trei ani, asa cum dadusera de inteles unii
    parlamentari germani in cursul zilei de miercuri. Valoarea exacta a
    pachetului de sprijin nu va fi anuntata decat la incheierea
    discutiilor cu autoritatile de la Atena, adica in cursul
    urmatoarelor zile.

    Probabil cea mai realista evaluare a politicii Germaniei fata de
    Grecia a facut-o un analist de la
    Societe Generale
    , care noteaza ca insistenta Berlinului ca
    elenii sa primeasca ajutor numai dupa ce anunta un plan mai ferm de
    reducere a deficitului fiscal este “daunatoare pe termen lung, dar
    sanatoasa”. Cu alte cuvinte, “a imprumuta Grecia fara a-i convinge
    pe investitori ca tara este intr-adevar pe drumul redresarii
    fiscale ar fi o greseala grava, fiindca investitorii ar putea
    conchide ca restructurarea pur si simplu se amana”, scrie
    analistul.

    Problema e de la ce limita incolo rezistenta Germaniei se poate
    transforma intr-un indiciu ca zona euro este lipsita de
    solidaritate fata de Grecia si incapabila sau lipsita de vointa de
    a-si rezolva problemele.

    “Retrogradarea ratingului de credit al Greciei la statutul
    de ‘junk’ este un rezultat al politicii de tergiversare duse de
    Angela Merkel. Din ianuarie, acum cinci luni, eurozona cauta in van
    o linie conducatoare de la Germania. Dar in tot acest timp, Merkel
    a decis sa puna politica locala inainte de solidaritatea
    internationala”, a declarat
    Poul Nyrup Rasmussen
    , presedintele Partidului Socialistilor
    Europeni.

    Aluzia lui Rasmussen este clara la viitoarele alegeri din
    Germania: cancelarul Merkel este acum in campanie electorala pentru
    alegerile din 9 mai, unde crestin-democratii ei nu au nici un motiv
    sa vrea sa piarda, iar Angela Merkel este deja criticata de
    opozanti pentru ca ar fi de fapt dispusa sa cedeze cererilor de la
    Bruxelles si Atena si ca rezistenta ei ar fi doar de fatada. Daca
    ar fi sa contribuie la pachetul de asistenta de 45 de miliarde de
    euro pentru Grecia, Grecia ar trebui sa aloce in acest an 8,4
    miliarde de euro.

    Intre timp, euro a scazut din nou in primele tranzactii pe piata
    americana, ajungand la minimul ultimului an, 1,3114 dolari/euro,
    dupa ce Standard&Poor’s a retrogradat ratingul
    suveran al Spaniei
    . Este a treia tara in doua zile care sufera
    retrogradari de rating suveran, dupa Portugalia si Grecia, iar
    aceasta din urma a ajuns ca obligatiunile sale sa fie incadrate la
    categoria “junk”, ceea ce le exclude complet din calcul pentru o
    larga categorie de investitori.

    Intr-o analiza publicata miercuri, Danske Bank apreciaza ca si
    daca FMI si-ar creste participarea la un pachet de asistenta
    financiara pentru Grecia de la 15 la 25 de miliarde de euro (UE
    urmand sa contribuie cu 30 de miliarde), e posibil ca nici aceasta
    sa nu fie suficient pentru a stopa contagiunea crizei grecesti, din
    moment ce investitorii sunt “deja speriati de Portugalia si Spania;
    exista un risc ca si Italia sa fie afectata, ceea ce ar fi foarte
    grav”. Analistii Danske Bank considera ca pentru recastigarea
    increderii, a carei pierdere a facut in ultimele zile ca pietele de
    obligatiuni ale tarilor cu risc din zona euro (PIIGS – Portugalia,
    Irlanda, Italia, Grecia si Spania) sa devina nefunctionale, va fi
    nevoie de doua elemente – o decizie ferma din partea tripletei
    FMI-UE-Banca Centrala Europeana de a ajuta financiar Grecia si
    semne clare ca guvernele din tarile vulnerabile (PIIGS) inteleg
    gravitatea situatiei si iau masuri de austeritate fiscala.

    In privinta primei conditii, analistii Danske se arata sceptici,
    din cauza dificultatii de luare a deciziilor la varful UE, dar si a
    limitarilor din tratatele Uniunii privind sustinerea de la centru a
    tarilor zonei euro. Exista discutii ca Banca Centrala Europeana sa
    cumpere obligatiuni guvernamentale ale tarilor cu probleme; desi
    aceasta optiune este interzisa in conditii normale, in conditii de
    risc sistemic ar exista insa posibilitatea ca BCE sa cumpere o gama
    larga de active, in cadrul operatiunilor de piata libera la care
    are dreptul.

    In privinta celei de-a doua,
    Nouriel Roubini
    , economistul american devenit celebru ca unul
    care a prezis criza financiara din 2009, sustine ca nu exista nici
    o posibilitate ca Grecia sa aplice o reducere de 10% a
    cheltuielilor, de care ar avea nevoie ca sa opreasca escaladarea
    costurilor datoriei. “In cateva zile, ar putea ca nici macar sa nu
    mai fie o eurozona de care sa discutam”, sustine el. Daca Grecia ar
    aplica un asemenea program de taiere a cheltuielilor, efectul
    economic ar fi dezastruos, comparabil cu cel din Argentina anului
    2001, unde programul de reducere a cheltuielilor cu 20% negociat cu
    FMI n-a functionat, au urmat proteste sangeroase de strada, demisia
    presedintelui, renuntarea la regimul de curs de schimb fix
    peso-dolar si o devalorizare puternica a monedei. Dupa cum stim,
    desi toti oficialii europeni si greci au exclus posibilitatea, sunt
    inca voci care sustin ca probabil ar fi mai bine pentru Grecia sa
    iasa din zona euro si sa porneasca pe un drum separat, revenind la
    drahma ca moneda nationala.

    Ca fapt divers, sa amintim ca la cea mai mare casa de pariuri
    din Marea Britanie, Ladbrokes, pariorii credeau, miercuri, ca
    riscul ca Grecia sa fie exclusa din zona euro inainte de sfarsitul
    anului 2010 s-a redus la 13/8, de la 7/8 marti. Probabilitatea ca
    Portugalia sa paraseasca zona euro e apreciata insa la 3/1.

  • Cine urmeaza dupa Grecia?

    Kenneth Rogoff, actualmente profesor la Harvard, nu e singurul
    care gandeste asa. Multi economisti si investitori, mai ales
    americani, vorbesc de multe luni de o criza a datoriei publice in
    alte tari ale zonei euro decat Grecia, iar discutia s-a deplasat
    treptat, de la studiul politicilor fiscale in aceste tari la
    studiul comportamentului fata de ele al investitorilor.

    Luni, randamentul la
    obligatiunile grecesti pe doi ani a crescut cu 3%
    , cea mai mare
    crestere intr-o singura zi de la intrarea Greciei in zona euro,
    acum noua ani, la 13,52%: este cel mai mare randament din lume la
    ora actuala pentru o datorie suverana pe termen scurt, mai mare
    decat al unor tari ca Argentina (8,8%) sau Venezuela (11%), evitate
    constant de investitori. In acelasi timp, randamentul
    obligatiunilor portugheze pe doi ani a crescut cu 0,75%, la 3,98%,
    al celor irlandeze tot cu atat, la 2,99%, iar al celor spaniole a
    urcat cu 0,25%, la 1,87%.

    Daca socotim in diferenta fata de costul obligatiunilor germane
    pe zece ani, situat in jur de 3%, randamentul obligatiunilor
    grecesti cu aceeasi scadenta este acum mai mare cu 6,5%, al celor
    irlandeze cu 1,8%, al celor portugheze cu 2,2%, al celor spaniole
    si italiene cu 1%. Toate sunt niveluri record pentru ultimele luni
    sau chiar mai mult. Aceleasi recorduri le-a marcat si costul
    contractelor CDS (credit default swap – asigurari contra
    incapacitatii de plata) pe cinci ani, care a sarit spectaculos de
    vineri pana luni in cazul tarilor respective: pentru Grecia, de la
    615 la 703 puncte de baza (ceea ce inseamna ca datoria greceasca
    este acum cea mai costisitoare de asigurat din Europa – 703.000 de
    dolari pe an pentru asigurarea a 10 milioane de dolari datorie),
    pentru Portugalia de la 279 la 305 puncte de baza, pentru Spania de
    la 174 la 186 puncte de baza,
    conform monitorizarii CMA DataVision
    .

    Judecate prin prisma eventualului sprijin la care ar putea apela
    celelalte tari, dupa Grecia, cifrele de mai sus par deocamdata
    chiar linistitoare, daca ne raportam nu la cat reprezinta in PIB
    ponderea deficitului bugetar sau a datoriei publice, ci la valorile
    lor absolute si la dimensiunea economiilor. Economia Spaniei este
    de patru ori mai mare decat cea a Greciei,
    iar datoria tarii a ajuns la 560 de miliarde de euro, fata de 273
    de miliarde in cazul Greciei
    . Si problema nu e atat datoria,
    sau ponderea ei in PIB, cat faptul ca nu se intrevede o crestere
    economica de natura sa sustina aceste state in reducerea ei. “O
    redresare a economiei ar atenua problema datoriei, dar e foarte
    greu pentru Europa sa ajunga la o redresare durabila”, afirma
    Kenneth Rogoff , justificand de ce crede ca indatorarea tarilor din
    eurozona va creste in continuare, iar situatia va sili una sau mai
    multe tari sa urmeze exemplul Greciei si sa apeleze la FMI. O
    solutie de avarie insa, nu de rezolvare a problemei pe termen lung,
    fiindca taierile de cheltuieli recomandate de FMI nici nu pot
    asigura resurse de crestere, nici nu e clar cat de suportabile vor
    fi socialmente.

    Din acest punct de vedere, ceea ce se va intampla in Grecia in
    lunile urmatoare va fi un test decisiv, urmarit de investitorii
    care pariaza pe (sau mai exact contra) Greciei si a euro. Cine sunt
    ei?
    La sfarsitul anului trecut, The Wall Street Journal
    mentiona
    nume ca North Asset Management, fond speculativ cu sediul la
    Londra, care paria pe deprecierea obligatiunilor Spaniei si ale
    Italiei, sau Pivot Capital Management, din Monaco, ce miza pe
    faptul ca vor aparea probleme in Spania, Portugalia, Italia si
    Grecia. In februarie, presa greaca il acuza deschis pe John
    Paulson, cel mai important manager de fonduri speculative cercetat
    in investigatia privind frauda Goldman Sachs cu obligatiuni
    ipotecare, ca are o echipa de 20-30 de oameni care se ocupa
    exclusiv de pariurile impotriva Greciei si a monedei euro, mizand
    pe degradarea situatiei din Grecia si pe extinderea crizei
    datoriilor in alte tari din zona euro.

  • Cum pot pleca pensionarii romani in vacante ieftine in Spania si Cipru

    Dupa modelul lansat in toamna anului trecut de guvernul spaniol,
    cipriotii pregatesc si ei o oferta turistica speciala in extrasezon
    pentru toti pensionarii europeni de peste 55 de ani, la preturi
    subventionate de stat. Programul nu a fost inca lansat oficial,
    insa agentiile de turism din Romania care au vandut sejururi in
    Spania si-au informat deja clientii fideli despre aceste pachete
    turistice. Astfel, un sejur de sapte nopti in Cipru, in orasele
    Ayia Napa, Paphos, Larnaca, Nicosia si Limassol, intr-un hotel de
    patru stele, cu demipensiune, va costa intre 365 si 395 de euro,
    suma care include si transportul cu avionul, inclusiv taxele
    aferente.

    Cel mai probabil, startul programului se va da tot in toamna,
    cum s-a intamplat in cazul initiativei guvernului spaniol, in 2009,
    astfel ca inscrierile vor fi posibile abia in septembrie, spun
    reprezentantii agentiilor.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Dacia prinde si la iberici. Explozie de inmatriculari in Spania

    In martie, inmatricularile Dacia au crescut cu 247%, la 1.815
    unitati, in timp ce cota de piata s-a dublat la 1,58%, de la 0,75%
    in martie 2009, potrivit datelor asociatiei spaniole a
    importatorilor de autovehicule, camioane, autobuze si
    motociclete.

    Dacia ocupa locul 17 in clasamentul marcilor din Spania in
    functie de inmatricularile din primul trimestru si pozitia a 18-a
    in martie. Cresterea din martie a Dacia este cea mai mare in randul
    marcilor cu vanzari de peste 1.000 de unitati.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Romania si Spania, singurele tari din UE unde constructiile mai misca

    In ciuda unora dintre mai dramatice scaderi ale activitatii din
    constructii, Romania si Spania au reusit performanta extraordinara
    ca, datorita cresterilor anterioare, sa fie singurele din Uniunea
    Europeana care au ramas totusi pe plus cand vine vorba de
    constructii in ultimul an. Astfel, in timp ce in Grecia, Letonia,
    Bulgaria constructiile s-au “prabusit” cu 9-12% in ultimul
    trimestru din anul trecut, Romania si Spania sunt statele care se
    pot mandri cu cresteri in acest domeniu de 2,7%, respectiv de 2,6%.
    In medie in Uniunea Europeana sectorul constructiilor a scazut cu
    1,2%, arata datele Eurostat.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Romania si Spania, singurele tari din UE unde constructiile mai misca

    In ciuda unora dintre mai dramatice scaderi ale activitatii din
    constructii, Romania si Spania au reusit performanta extraordinara
    ca, datorita cresterilor anterioare, sa fie singurele din Uniunea
    Europeana care au ramas totusi pe plus cand vine vorba de
    constructii in ultimul an. Astfel, in timp ce in Grecia, Letonia,
    Bulgaria constructiile s-au “prabusit” cu 9-12% in ultimul
    trimestru din anul trecut, Romania si Spania sunt statele care se
    pot mandri cu cresteri in acest domeniu de 2,7%, respectiv de 2,6%.
    In medie in Uniunea Europeana sectorul constructiilor a scazut cu
    1,2%, arata datele Eurostat.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • America vs Europa

    In Italia, cresterea cu 0,6% a PIB din T3 a fost umbrita insa de
    contractia de 0,2% inregistrata in T4. La nivel agregat, PIB al
    UE-16 a cunoscut o diminuare anuala de 2.1% in special ca urmare a
    rezultatelor inregistrate in Germania (-2,4%), Grecia (-1,8%),
    Franţa (-3,1%), Spania (-0,2%) si Italia (-2,8%). Principalele
    probleme ale zonei UE-16 sunt scaderea consumului la nivelul
    sectorului privat si intarirea monedei unice care reduce
    competitivitatea exporturilur europene.

    In Spania anului 2009, perioada de crestere a cheltuielilor
    populatiei, bazate pe datorii acumulate in vremea boom-ului
    imobiliar, s-a incheiat brusc. Pe deasupra, rata somajului in
    Spania este aproape de 20% si nu exista semne de ameliorare in anul
    2010. Desi nu mai este cel mai mare exportator mondial, Germania a
    reusit sa compenseze cererea mai sazuta la nivel intern cu o cerere
    externa solida, atat din zona UE-16 cat si din afara acesteia.
    Inainte de criza financiara globala, zona UE-16 a avut cateva
    economii supraincalzite bazate pe o crestere nesustenabila a
    consumului intern. In prezent, zona UE-16 nu mai dispune de aceste
    economii , si singura cale de a iesi din recesiune este gasirea
    unor modalitati pentru cresterea exporturilor. Unul dintre cele mai
    mari obstacole pe care uniunea economica si monetara trebuie sa-l
    depaseasca este exportul de produse competitive, in ciuda unei
    productivitati reduse si a unei monede supraevaluate.

    Potrivit raportului preliminar publicat de Biroul de Analiza
    Economica (BEA), in T4 2009 economia Statelor Unite a crescut fata
    de T3 2009 cu o rata de 5,7% – cea mai rapida din ultimii sase ani,
    si a scazut fata de T4 2008 cu o rata de 2,4 %. Analizand cifrele,
    ar trebui sa observam o incetinire a lichidarii stocurilor, care au
    scazut cu 33,5 miliarde de dolari, comparativ cu declinul de 139,2
    miliarde de dolari inregistrat in T3 al 2009. Schimbarea neta a
    stocurilor a contribuit cu 3,4% la cresterea PIB, care este cel mai
    mare aport procentual din T4 al anului 1987 incoace. Tot pozitiv
    este perceputa si cresterea cheltuielilor de consum la nivel
    sectorului privat de 2,0% in Q4, dupa cu o crestere de 2,8% in
    Q3.

    Cu toate acestea, multi economisti considera ca revenirea
    economica puternica inceputa in a doua jumatate a anului 2009 este
    putin probabil sa continue si in 2010, fara nici o interventie
    suplimentara din partea guvernului. Parerea generala este ca in T3
    al anului 2010 efectele planului de stimulare vor incepe sa
    dispara. Expertii considera ca fara un plan de sustinere al
    sectorului privat, SUA se va confrunta in continuare cu un nivel
    ridicat al somajului. In conditiile crizei actuale, economia
    Statelor Unite se bucura de o productivitate ridicata, inregistrand
    o rata anuala de crestere de peste 6%. Aceasta rata a
    productivitatii este in primul rand rezultatul concedierilor masive
    din ultima perioada precum si efectul unor investitii de
    capital.

    In timp ce America mentine un profil demografic sanatos, ceea ce
    implica o crestere continua a economiei, rata natalitatii in UE-16
    se incadreaza pe un trend negativ, prefigurand o crestere mult mai
    lenta. Publicatia “The Economist” estimeaza ca, bazandu-ne doar pe
    datele demografice, SUA va continua sa mentina nivelul superior de
    crestere economica fata de UE.

    Pentru alte analize eceonomice si diverse alte teme va astept pe
    http://toniiordache.ro

  • Romania sta rau? Cele mai indatorate state din UE au de platit 2.850 de miliarde de dolari

    Temerile investitorilor legate de situatia celor cinci tari au
    avut un impact negativ asupra pietele financiare, putand conduce la
    costuri mai ridicate la obtinerea de finantare pentru state si
    companii.

    Mai multe amanunte pe
    www.zf.ro

  • Spania vrea sa ridice varsta de pensionare de la 65 la 67 de ani

    Autoritatile spaniole au cerut uniunilor patronale si
    sindicatelor sa fie de acord cu decizia, care se incadreaza in
    negocierile dintre stat si mediul privat in legatura cu
    eficientizarea Spaniei, se arata intr-un comunicat al
    ministerului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro