BusinessMagazin

Tag: salariu

  • O aplicaţie îţi spune ce salariu trebuie să ceri la interviul de angajare

    Negocierea salariului poate fi o sarcină dificilă, iar cei mai mulţi candidaţi aleg pur şi simplu un număr şi speră ca angajatorul să îl găsească rezonabil.

    Compania Adzuna a găsit o soluţie la această problemă – o aplicaţie care îţi examinează CV-ul pentru a determina cât de mult valorează serviciile tale.

    Pentru a determina cu acurateţe nivelul utilizatorului, Adzuna analizează CV-urile comparându-le cu cele existente deja în baza de date. Un factor important este şi nivelul de educaţie al celui în cauză.

    Adzuna, unul dintre cele mai mari motoare de căutare de job-uri din Marea Britanie, îşi îndeamnă utilizatorii să încarce CV-urile pentru a merge pregătiţi la interviurile de angajare. Mai mult, site-ul prezintă şi ofertele disponibile care oferă salarii asemănătoare celor determinate de aplicaţie

  • Povestea lui Sam Walton, fondatorul lanţului de magazine Walmart

    Samuel Moore ”Sam„ Walton s-a născut în 1918 în Kingfisher, Oklahoma. În 1923 familia Walton s-a mutat în Or-lando, Florida, unde a locuit timp de cinci ani. Crescând în timpul marii crize de la finalul anilor ’20, Walton a avut diverse slujbe în adolescenţă pentru a se putea întreţine. A fost văcar, distribuitor de ziare sau vânzător de abona-mente, reuşind în acelaşi timp să urmeze cursurile liceului David H. Hickman din Missouri.

    A intrat apoi la Universi-tatea din Missouri, sperând să poată obţine astfel o slujbă mai bine plătită. S-a angajat la JC Penney la doar trei zile de la absolvire şi a rămas timp de un an şi jumătate. În această perioadă, a primit un salariu lunar de 75 de dolari. Odată cu începerea celui de-al doilea război mondial, Sam Walton a fost chemat în armată, obţinând gradul de căpitan.

    La doar 26 de ani, în 1945, Walton a devenit manager al unui magazin de tip supermarket, cumpărat cu un îm-prumut de 20.000 de dolari de la tatăl său. În cadrul acestui magazin, omul de afaceri a dezvoltat mai multe tehnici de vânzare care aveau să fie regăsite, ani mai târziu, în filosofia Walmart.

    După ce a cumpărat o a doua unitate, volumul vânzărilor a ajuns la 225.000 de dolari în mai puţin de trei ani. Acest lucru a atras atenţia unui alt om de afaceri, P.K. Holmes, de la care Walton cumpărase franciza pentru magazinele sale. Holmes a refuzat să prelungească dreptul de utilizare a numelui, obligându-l pe Sam Walton să îi vândă magazinele pentru suma de 50.000 de dolari. Cu banii primiţi, omul de afaceri a deschis un nou magazin în Arkansas în luna mai a anului 1950.

    Primul Walmart s-a deschis 12 ani mai târziu, în iulie 1962. Numit iniţial Wal-mart Discount City Store, acesta a fost primul dintr-o reţea care numără astăzi peste 11.400 de magazine.

    Sam Walton a încurajat vânzarea de produse realizate în America şi a renunţat la o parte din profitul său în acest sens. El a ales de asemenea să dezvolte reţeaua Walmart în oraşe mici, lucru ce era considerat la acea vreme periculos pentru un astfel de business. Pentru a face sistemul profitabil, Walton a creat chiar şi o firmă de distribuţie pentru a se asigura că toate magazinele au stocul complet. Acest lucru a dus la o creştere susţinută, iar în perioada 1977-1985 Walmart şi-a crescut numărul de unităţi de la 190 la peste 800.

    Sam Walton s-a căsătorit cu Helen Robson pe 14 februarie 1943 şi au avut patru copii. Omul de afaceri a susţinut numeroase cauze caritabile, fiind membru activ al bisericii presbitariene din Bentonville. La momentul mor-ţii sale, în 1992, reţeaua Walmart deţinea aproape 2.000 de magazine şi avea 380.000 de angajaţi. Walton a lăsat acţiunile companiei soţiei şi celor patru copii, aceştia ocupând cinci poziţii în topul celor mai bogaţi zece americani până în anul 2005.

    Compania Walmart a generat în anul 2014 venituri de 485 de miliarde dolari. Lanţul numără 11.400 de maga-zine şi are 2,2 milioane de angajaţi.
     

  • Cum se folosesc angajatorii de puterea de la interviu ca să nu le dea angajaţilor salarii mai mari decât merită

    Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace, povesteşte într-o postare pe blogul personal experienţele pe care candidaţii le trăiesc la interviurile de angajare, ca urmare a întrebărilor nepotrivite adresate de către personalul din departamentele de resurse umane. 

    “La un moment dat, pe durata interviului de angajare, vei fi întrebat despre salariul de la locul de muncă anterior. Dacă nu eşti pregătit, cel mai probabil o să răspunzi Câştigam X. Este însă cea mai mare greşeală pe care o poţi face”, spune Ryan.

    Potrivit managerului, informaţiile legate de salariu sunt confidenţiale şi nu poate exista niciodată vreun motiv temeinic pentru ca acestea să fie divulgate. Personalul care recrutează adresează întrebarea referitoare la salariile din trecut din următoarele două motive: 1) Dacă venitul candidatului era mai mare la jobul anterior decât ar fi dispus să dea viitorul angajator, cel mai probabil acesta se va gândi că angajatul este costisitor. Acesta nu este neapărat un lucru rău. Angajaţii care caută noi slujbe nu îşi doresc salarii mai mici, iar angajatorii nu au de ce să cunoască salariile cuiva, ci doar aşteptările salariale ale celor care caută un job. 2) Dacă salariul candidatului era similar celui pe care sunt dispuşi să-l ofere noii angajatori, atunci aceştia vor stabili noul salariu la acelaşi nivel. La un salariu lunar de 4.000 de lei, cel mai probabil vor oferi 4.100.

    “Nu există niciun motiv pentru care cineva are dreptul să te întrebe despre salariul tău din trecut, însă foarte mulţi candidaţi cred că persoana care face recrutarea are tot dreptul să afle astfel de informaţii”, spune fondatorul Human Workplace.

    “Să mă întrebi cât câştigam este ca şi cum m-ai întreba care sunt cele mai mari slăbiciuni ale mele. Ce eşti tu? Terapeutul meu? Părintele meu spiritual? Ce naiba se întâmplă aici? Ăsta e un interviu de angajare sau o şedintă consiliere? Am fost spălaţi pe creier până acum să credem că angajatorii sunt nişte mici dumnezei, iar noi suntem un nimic. Foarte mulţi dintre cei care te vor recruta îţi vor spune că este esenţial să ştie cât câştigai. Sfatul meu este să îi laşi în ceaţă şi să găseşti unii care au şi interesul tău în minte şi nu se gândesc doar la ei”, mai spune Liz Ryan.

    Iată cum ar trebui să decurgă dialogul cu angajatorul, atunci când se aduce în discuţie aspectul salarial:

    Intervievator: Şi ce salariu aţi avut la locul de muncă de dinainte?

    Candidat: Perfect, haideţi să vorbim de salarii. Mă interesează joburile din această industrie unde salariile pornesc de la 3.000 de lei.

    Intervievator: Dar care a fost venitul dvs. la jobul anterior?

    Candidat: Ştiţi, dacă cei 3.000 de lei se află în plaja salarială pentru o poziţie în acest departament, atunci are sens pentru mine să continuăm. Dacă nu, poate că nu mă potrivesc. Nu aş vrea nicidecum să vă consum inutil timpul. 

    “În situaţia în care îţi vor comunica faptul că e bine că le-ai spus că te interesează o anumită plajă de venituri şi nu insistă să îţi afle salariul, iar discuţia continuă apoi în mod firesc, atunci vei înţelege că ai de-a face cu oameni, nu cu nişte fantome. E important să simţi că în locul în care te vei angaja lucrează cu adevărat oameni”, mai spune Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace.

  • CEO-ul care a renunţat la aproape un milion de dolari din salariul său anual pentru a-şi face angajaţii fericiţi

    În Statele Unite ale Americii, un CEO câştigă, în medie, de 350 de ori mai mult decât un angajat obişnuit. Creşterea distanţei între propriul salariu şi cel al angajaţilor săi din poziţii de entry-level l-au determinat pe Dan Price, un tânăr în vârstă de 30 de ani, să renunţe la 930.000 de dolari din salariul său anual pentru a-şi face angajaţii fericiţi, potrivit  Huffington Post.

    Price este fondatorul şi CEO-ul Gravity Payments, o companie de procesare plăţi în care lucrează 120 de angajaţi, cu sediul central în Seattle. Ideea creşterii salariilor angajaţilor săi cu preţul scăderii propriului salariu a venit după o discuţie cu un prieten care i-a povestit cât de mult se luptă din cauza creşterii chiriei, moment în care a avut revelaţia că trebuie să facă ceva pentru propriii angajaţi. A decis să crească valoarea salariului minim de la 48.000, la 70.000 de dolari pe an. Această decizie a avut drept efect majorarea salariilor a 70 de angajaţi, iar pentru 30 dintre ei, a avut ca efect dublarea salariului.

    “Există o inegalitate mai mare astăzi decât în perioada Marii Recesiuni. M-am gândit mult la acest aspect şi mi-am spus: Este momentul să fac ceva.  “, a declarat Price publicaţiei  Huffington Post. Potrivit unui studiu realizat de universitatea Princeton, un salariu anual de 75.000 de dolari este ideal pentru atingerea fericirii, iar 28% dintre americani au declarat că ar simţi că au succes dacă ar câştiga 70.000 de dolari anual, potrivit unui alt studiu, realizat de CareerBuilder.

    Salariile nu vor afecta foarte mult stilul de viaţă al lui Price, potrivit Huffington Post. A declarat publicaţiei că a economisit suficient de la fondarea companiei sale, în 2004, iar că noul salariu îi va permite în continuare să plătească nota de plată la o ieşire lunară cu prietenii săi.

     “Vor exista anumite sacrificii, dar, odată ce profitul companiei va ajunge la 2,2 milioane de dolari anul acesta, salariul meu va creşte din nou”, a declarat Price. “Este o soluţie capitalistă la o problemă socială.”

     

     

     

  • Cât câştigă un pilot la Germanwings

    Potrivit site-ului pilotjobsnetwork.com, un pilot al companiei Germanwings, divizia low-cost a Lufthansa, câştigă între 10.000 şi 15.000 de euro pe lună.

    Salariul de bază pentru căpitani, conform aceleiaşi surse, pleacă de la 135.000 de euro pe an şi poate ajunge până la peste 250.000 de euro.

    Adiţional, piloţii Germanwings primesc şi diurnă în valoare de aproape 50 de euro pe zi.

    Divizia low-cost a Lufthansa, Germanwings, a bifat un insucces pe piaţa din România, după ce a renunţat la cursele către Berlin şi Stuttgart odată cu închiderea zborurilor de pe aeroportul Băneasa, păstrând doar cursele către Köln de pe Otopeni, închise la rândul lor din ianuarie 2013. „Nu l-aş numi un eşec. Germanwings nu a avut o bază operaţională aici, deci nu a fost un transportator cvasinaţional, şi se uită la profitabilitatea zborurilor point-to-point, iar cursele operate din România nu au fost rentabile. Nu ştiu alţii cum o duc, dar Germanwings nu a mers„, spunea anterior, pentru Business Magazin, Martin Riecken, directorul de comunicare din Europa al Lufthansa.

     Prăbuşirea zborului 9525 al Germanwings în Alpii francezi, care a provocat moartea tuturor celor 150 de persoane aflate la bord, a ridicat semne de întrebare asupra stării mentale a copilotului. Autorităţile cred că germanul în vârstă de 27 de ani a acţionat în mod deliberat pentru a distruge aeronava Airbus A320 în timp ce se deplasa între Barcelona şi Dusseldorf.

    În Statele Unite, Administraţia federală pentru aviaţie cere ca piloţii să fie supuşi unor examinări medicale din partea unui medic militar anual sau la fiecare şase luni, în funcţie de vârsta pilotului. Organizaţia internaţională pentru aviaţie civilă, o agenţie a ONU care stabileşte standardele globale în aviaţie, cere ca piloţii să fie examinaţi medical periodic, ceea ce inculde o evaluare mentală.

    Din punct de vedere tehnic, medicii ar trebui să verifice dacă aceştia au probleme mentale, dar piloţii au declarat că de obicei nu se întâmplă acest lucru.

    “Nu există o evaluare reală a sănătăţii mintale”, a declarat John Gadzinski, căpitan la o companie americană mare şi fost pilot în marină. În 29 de ani de examinări medicale el nu a fost întrebat niciodată despre starea sa psihică, susţine el.

    Bob Kudwa, fost pilot al American Airlines, a declarat: “Îţi verifică ochii, urechile, inima – toate organele care încep să meargă prost atunci când îmbătrâneşti. Dar nu fac nimic pentru cap, nu”.

    De asemenea, nu există confidenţialitate. “Dacă ai o problemă mentală, cu siguranţă nu îi spui medicului care se ocupă de tine pentru că ajunge direct la FAA”, a declarat Gadzinski.

    Piloţii trebuie, de asemenea, să dezvăluie starea psihologică şi tratamentele pe care le urmează în fişele pe care le completează pentru FAA. Dacă nu fac acest lucru, pot fi amendaţi cu până la 250.000 de dolari. Fişele includ întrebări care le cer piloţilor să spună dacă sunt deprimaţi sau au încercat să se sinucidă, a declarat Gadzinski.

  • Posibilitatea acordării concediului de odihnă asistenţilor maternali, analizată de ANPDCA

    Preşedintele Autorităţi Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, a declarat că încearcă să răspundă solicitărilor permanente care vin din partea asistenţilor maternali şi, împreună cu specialiştii, analizează posibilitatea reconsiderării contractelor lor de muncă.

    “Nu ştiu cum vom reuşi, pentru că ceea ce solicită asistenţii maternali, concedii şi o altă salarizare, nu ţin neapărat de legislaţia specifică pe asistenţă maternală, ţin de legislaţia muncii şi de Legea salarizării. Ne gândim să punem în lege posibilitatea de a recurge la perioade de respiro, adică perioada în care se presupune că vor avea un fel de concediu, încă nu ştim cum ar putea să fie şi plătit, dar cel puţin să fie o perioadă în care copilul să fie preluat de un alt asistent maternal. Numai că acest lucru nu se poate face decât dacă acel copil cunoaşte asistentul maternal. Altfel, e ca şi cum eu aş pleca în vacanţă şi las copilul în străini. Deci copilul trebuie pregătit. De asta spun că e un proces pe care trebuie îl analizăm”, a explicat demnitarul.

    Preşedintele ANPDCA a mai precizat că ar putea fi modificate şi condiţiile de atestare a asistenţilor maternali, pentru a fi evitate situaţiile în care copiii ajung la asistenţi maternali în vârstă, care nu mai au o condiţie fizică suficient de bună pentru a garanta îngrijirea corespunzătoare a unui copil.

    “Dacă tu, asistent social care evaluezi familia pentru a-i elibera atestat de familie de plasament, observi că un cuplu are în jur de 65 de ani şi mai intervine şi o dificultate în mers sau o problemă medicală, atunci trebuie să te gândeşti dacă îi dai atestatul. Nu poţi să îl respeingi pentru că e în vârstă, dar poţi să îl respingi pentru că nu are capacitatea de a îngriji un copil”, a precizat Gabriela Coman.

    Un alt aspect avut în vedere se referă la evitarea mutatului frecvent al unui copil de la un asistent maternal la altul sau din asistenţă maternală într-un serviciu de tip rezidenţial.

    “O să încercăm să vedem dacă putem să reglementăm problema mişcatului de colo-colo, adică a mişcatului copilului în mod brutal. După ce a stat şapte ani, îl mut pentru că ori consider eu că nu mai poate asistentul, ori renunţă asistentul, ori am copii mai mici pentru care nu am asistenţi maternali. Nici asta nu e o procedură în regulă, pentru că pe copilul acela îl tulburi îngrozitor”, a mai spus secretarul de stat.

    Ea a precizat că deşi filosofia asistenţei maternale este de a limita perioada pe care un copil o poate petrece la un asistent maternal, şi în cele mai multe ţări aşa se şi întâmplă, în România acest lucru nu este aplicabil, având în vedere că abandonul este de lungă durată.

    “În ce le mai multe ţări este o soluţie temporară, dar la noi e altă situaţie pentru că vorbim de abandon de lungă durată, de nevizitarea copilului de către părinţi, de dezinteresul sau imposibilitatea părinţilor de a-i lua acasă. Contextul este altul şi de cele mai multe ori, din păcate, părinţii i-au abandonat. Limitarea nu ar fi neapărat benefică. În plus, mersul din asistent maternal în asistent maternal, pentru a evita ataşamentul, poate să îi perturbe şi mai mult liniştea. Asta cred că se potriveşte doar dacă ştii clar că e o soluţie temporară. La noi, asistenţa maternală şi instituţia au devenit soluţii pe termen lung”, a mai spus Gabriela Coman.

    Ea a mai spus că se doreşte şi specializarea asistenţilor maternali care trebuie să aibă grijă de copii mici sau de copii cu dizabilităţi, dar şi o recompensare suplimentară a celor care îngrijesc copii cu probleme.

    “Poate reuşim să gândim şi o stimulare a asistenţei maternale pentru copilul cu dizabilităţi. O să vedem în ce fel, dar ar trebui. Ne dorim ca mai mulţi copii cu handicap să poată creşte într-o familie. Unii necesită îngrijire specializată, dar unii copii necesită doar recuperare la care trebuie mers zilnic şi ei ar putea fi protejaţi de asistenţi maternali. Cred că ar trebui o susţinere, dar trebuie să vedem în ce măsură e posibil şi financiar. De asemenea, asistentul maternal ar trebui să ştie mai mult despre nevoile acelui copil. Ar trebui să fie format să ştie ce implică handicapul, de câte ori trebuie să îl ducă la recuperare şi unde, când şi ce trebuie să anunţe. Trebuie o pregătire specializată şi o consiliere psihologică. Cred că şi atestatul ar trebui puţin diferenţiat şi să specifice clar pentru ce este pregătit fiecare asistent maternal”, a mai spus demnitarul.

    La sfârşitul anului trecut, 18.798 de copii erau în grija asistenţilor maternali, iar 3.476 dintre ei aveau dizabilităţi.

  • Posibilitatea acordării concediului de odihnă asistenţilor maternali, analizată de ANPDCA

    Preşedintele Autorităţi Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, a declarat că încearcă să răspundă solicitărilor permanente care vin din partea asistenţilor maternali şi, împreună cu specialiştii, analizează posibilitatea reconsiderării contractelor lor de muncă.

    “Nu ştiu cum vom reuşi, pentru că ceea ce solicită asistenţii maternali, concedii şi o altă salarizare, nu ţin neapărat de legislaţia specifică pe asistenţă maternală, ţin de legislaţia muncii şi de Legea salarizării. Ne gândim să punem în lege posibilitatea de a recurge la perioade de respiro, adică perioada în care se presupune că vor avea un fel de concediu, încă nu ştim cum ar putea să fie şi plătit, dar cel puţin să fie o perioadă în care copilul să fie preluat de un alt asistent maternal. Numai că acest lucru nu se poate face decât dacă acel copil cunoaşte asistentul maternal. Altfel, e ca şi cum eu aş pleca în vacanţă şi las copilul în străini. Deci copilul trebuie pregătit. De asta spun că e un proces pe care trebuie îl analizăm”, a explicat demnitarul.

    Preşedintele ANPDCA a mai precizat că ar putea fi modificate şi condiţiile de atestare a asistenţilor maternali, pentru a fi evitate situaţiile în care copiii ajung la asistenţi maternali în vârstă, care nu mai au o condiţie fizică suficient de bună pentru a garanta îngrijirea corespunzătoare a unui copil.

    “Dacă tu, asistent social care evaluezi familia pentru a-i elibera atestat de familie de plasament, observi că un cuplu are în jur de 65 de ani şi mai intervine şi o dificultate în mers sau o problemă medicală, atunci trebuie să te gândeşti dacă îi dai atestatul. Nu poţi să îl respeingi pentru că e în vârstă, dar poţi să îl respingi pentru că nu are capacitatea de a îngriji un copil”, a precizat Gabriela Coman.

    Un alt aspect avut în vedere se referă la evitarea mutatului frecvent al unui copil de la un asistent maternal la altul sau din asistenţă maternală într-un serviciu de tip rezidenţial.

    “O să încercăm să vedem dacă putem să reglementăm problema mişcatului de colo-colo, adică a mişcatului copilului în mod brutal. După ce a stat şapte ani, îl mut pentru că ori consider eu că nu mai poate asistentul, ori renunţă asistentul, ori am copii mai mici pentru care nu am asistenţi maternali. Nici asta nu e o procedură în regulă, pentru că pe copilul acela îl tulburi îngrozitor”, a mai spus secretarul de stat.

    Ea a precizat că deşi filosofia asistenţei maternale este de a limita perioada pe care un copil o poate petrece la un asistent maternal, şi în cele mai multe ţări aşa se şi întâmplă, în România acest lucru nu este aplicabil, având în vedere că abandonul este de lungă durată.

    “În ce le mai multe ţări este o soluţie temporară, dar la noi e altă situaţie pentru că vorbim de abandon de lungă durată, de nevizitarea copilului de către părinţi, de dezinteresul sau imposibilitatea părinţilor de a-i lua acasă. Contextul este altul şi de cele mai multe ori, din păcate, părinţii i-au abandonat. Limitarea nu ar fi neapărat benefică. În plus, mersul din asistent maternal în asistent maternal, pentru a evita ataşamentul, poate să îi perturbe şi mai mult liniştea. Asta cred că se potriveşte doar dacă ştii clar că e o soluţie temporară. La noi, asistenţa maternală şi instituţia au devenit soluţii pe termen lung”, a mai spus Gabriela Coman.

    Ea a mai spus că se doreşte şi specializarea asistenţilor maternali care trebuie să aibă grijă de copii mici sau de copii cu dizabilităţi, dar şi o recompensare suplimentară a celor care îngrijesc copii cu probleme.

    “Poate reuşim să gândim şi o stimulare a asistenţei maternale pentru copilul cu dizabilităţi. O să vedem în ce fel, dar ar trebui. Ne dorim ca mai mulţi copii cu handicap să poată creşte într-o familie. Unii necesită îngrijire specializată, dar unii copii necesită doar recuperare la care trebuie mers zilnic şi ei ar putea fi protejaţi de asistenţi maternali. Cred că ar trebui o susţinere, dar trebuie să vedem în ce măsură e posibil şi financiar. De asemenea, asistentul maternal ar trebui să ştie mai mult despre nevoile acelui copil. Ar trebui să fie format să ştie ce implică handicapul, de câte ori trebuie să îl ducă la recuperare şi unde, când şi ce trebuie să anunţe. Trebuie o pregătire specializată şi o consiliere psihologică. Cred că şi atestatul ar trebui puţin diferenţiat şi să specifice clar pentru ce este pregătit fiecare asistent maternal”, a mai spus demnitarul.

    La sfârşitul anului trecut, 18.798 de copii erau în grija asistenţilor maternali, iar 3.476 dintre ei aveau dizabilităţi.

  • Efectele crizei economice din Rusia: Vladimir Putin şi-a tăiat din salariu – VIDEO

    Potrivit declaraţiilor oficiale, Vladimir Putin a câştigat 59.800 de dolari în 2013, însă în aprilie 2014, salariului preşedintelui Rusiei a fost aproape triplat, ajungând la 150.000 de dolari pe an.

    Acum, Putin a anunţat o reducere cu zece la sută a salariului său, precum şi al altor membri ai administraţiei ruse, după ce în urmă cu câteva săptămani şi salariile membrilor guvernului au fost micşorate.

    Potrivit CNN, salariul lui Putin este unul modest, comparat cu cele ale altor lideri ai lumii. Astfel, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama câştigă anual 400.000 de dolari, în timp ce Angela Merkel, cancelarul Germaniei, are un venit anual de 240.000 de dolari pe an.

  • Senat: Ţârcovnicii, plătiţi de la buget. Senator: Prin buget nu se poate cumpăra şi mântuirea

    Ei au votat, în acest sens, în favoarea adoptării Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei 11/2014 pentru completarea Ordonanţei 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România.

    Anterior mai mulţi senatori au criticat această măsură, arătând că a reprezentat ”mită electorală” şi că biserica are suficiente resurse financiare să-şi plătească ţârcovnicii.

    Senatorul PNL Marius Paşcan s-a declarat, în timpul dezbaterilor, împotriva adoptării actului normativ, susţinând că aceasta a reprezentat “mită electorală”.

    “Cu părere de rău pentru reprezentanţii bisericii, în general, unii consideră biserica un subiect tabu, de care nu este bine să te legi. De data aceasta avem de-a face cu o mostră tipică de mită electorală. În 31 iulie anul trecut, Guvernul a descoperit brusc că este o categorie socială şi profesională care poate fi «cumpărată lesnicios» şi a acordat această posibilitate ca din bugetele locale cantorii, cunoscuţi regional ca dascăl, ţârcovnic, să beneficieze de bani de la bugetul local”, a spus senatorul PNL.

    Potrivit afirmaţiilor sale, această măsură, prin care Guvernul Ponta a încercat ”să cumpere ceva şi din biserică” a venit să completeze o altă suită de amnistii fiscale acordate diverselor categorii o dată cu electorata, cu prima maşină. “Din păcate pentru domnul Ponta, s-a demonstrat că prin bani de la buget nu se poate cumpăra şi mântuirea, poate că şi de aceea a pierdut şi alegerile”, a susţinut Paşcan.

    “Atâta vreme cât biserica, pe lângă latura sa metafizică şi religioasă, are legătură şi cu importante proprietăţi şi venituri proprii, cu donaţii care sunt nefiscalizate, eu cred că are destule resurse să reuşească în acest moment pentru România să îşi plătească aceşti cantori. Nu cred că este datoria bugetelor locale să o facă”, a continuat senatorul.

    Senatorul PNL Mircea Dobra le-a solicitat colegilor să vadă reacţiile din presă referitoare această măsură, adăugând că “poporul a ajuns să fie sătul de astfel de gesturi”. El a susţinut că proiectul trebuie să fie respins.

    “Eu nu vreau să fac sperjururi şi mai ştie bunul Dumnezeu ce, nu să le cerem banii înapoi, dar un gest decent ar fi să nu o votăm, să lăsăm aşa cu cantorii din biserici, că vă asigur eu că nu vor rămâne părinţii fără cântăreţi. Au funcţionat bine până acum şi pot funcţiona bine şi în continuare”, a menţionat senatorul.

    Acesta a susţinut că nu este normal ca 19.000 de oameni să fie puşi “în cârca bugetelor locale”.

    Senatorul PP-DD Ioan Iovescu a spus că nu este de acord cu această propune şi nu o să o voteze. “Cultele neo-protestante, dacă ar fi să ceară lucrul acesta, cred că ar goli bugetele locate complet, la câţi oameni avem pe lângă pastori”, a subliniat el.

    În replică, senatorul PSD Titus Corlăţean, a precizat că ordonanţa a fost adoptată în urma unei solicitări mai vechi a Federaţiei Asociaţiilor Evreieşti, cât şi al cultului mozaic din România, în condiţiile în care pentru cultul mozaic cantorul este un personal extrem de important.

    “În plan intern şi internaţional, în Israel, ordonanţa a fost salutată, ca un sprijin care vine în sprijinul unei comunităţi care ste redusă numeric şi pentru care cultul şi biserica reprezintă o modalitate de a duce mai departe identitatea”, a spus acesta, care a afirmat că susţine adoptarea actului normativ.

    Senatorul PNL Puiu Haşoti subliniat că, indiferent că vin de la bugetul de stat sau de la autorităţile locale, bani care sunt cheltuiţi pot greva anumite cheltuieli ale autorităţilor locale.

    Prin ordonanţă, în categoria personalului neclerical, care beneficiază de sprijin sub formă de contribuţii de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, a fost inclus cantorul, sau cântăreţul bisericesc, cu excepţia cultului mozaic, unde respectiva funcţie este clericală.

    Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a avizat favorabil proiectul de lege, a precizat în raport că, începând cu iulie 2014, Curtea de Conturi a făcut controale la Consiliile judeţene şi a constatat că s-au efectuat plăţi fără bază legală pentru personalul neclerical încadrat în funcţia de cantor, marea majorite a CJ sistând integral aceste plăţi.

    “Astfel, un număr de 18.951 salariaţi reprezentând personalul neclerical al cultelor, care desfăşoară activităţi conexe actului cultic din această categorie nu îşi mai primesc drepturile salariale, angajatorilor rămânându-le doar soluţia concedierii lor. Se impune asigurarea cadrului legal care să permită utilizarea sumelor din bugetele consiliilor locale destinate sprijinului financiar pentru personalul neclerical care desfăşoară activităţi conexe actului cultic, blocate ca urmare a interpretării neunitare a textelor legale”, se mai arată în raport.

     

  • Candidaţii care dezvăluie la interviul de angajare salariul de la jobul anterior au şanse minime de creştere

    Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace, povesteşte într-o postare pe blogul personal experienţele pe care candidaţii le trăiesc la interviurile de angajare, ca urmare a întrebărilor nepotrivite adresate de către personalul din departamentele de resurse umane. 

    “La un moment dat, pe durata interviului de angajare, vei fi întrebat despre salariul de la locul de muncă anterior. Dacă nu eşti pregătit, cel mai probabil o să răspunzi Câştigam X. Este însă cea mai mare greşeală pe care o poţi face”, spune Ryan.

    Potrivit managerului, informaţiile legate de salariu sunt confidenţiale şi nu poate exista niciodată vreun motiv temeinic pentru ca acestea să fie divulgate. Personalul care recrutează adresează întrebarea referitoare la salariile din trecut din următoarele două motive: 1) Dacă venitul candidatului era mai mare la jobul anterior decât ar fi dispus să dea viitorul angajator, cel mai probabil acesta se va gândi că angajatul este costisitor. Acesta nu este neapărat un lucru rău. Angajaţii care caută noi slujbe nu îşi doresc salarii mai mici, iar angajatorii nu au de ce să cunoască salariile cuiva, ci doar aşteptările salariale ale celor care caută un job. 2) Dacă salariul candidatului era similar celui pe care sunt dispuşi să-l ofere noii angajatori, atunci aceştia vor stabili noul salariu la acelaşi nivel. La un salariu lunar de 4.000 de lei, cel mai probabil vor oferi 4.100.

    “Nu există niciun motiv pentru care cineva are dreptul să te întrebe despre salariul tău din trecut, însă foarte mulţi candidaţi cred că persoana care face recrutarea are tot dreptul să afle astfel de informaţii”, spune fondatorul Human Workplace.

    “Să mă întrebi cât câştigam este ca şi cum m-ai întreba care sunt cele mai mari slăbiciuni ale mele. Ce eşti tu? Terapeutul meu? Părintele meu spiritual? Ce naiba se întâmplă aici? Ăsta e un interviu de angajare sau o şedintă consiliere? Am fost spălaţi pe creier până acum să credem că angajatorii sunt nişte mici dumnezei, iar noi suntem un nimic. Foarte mulţi dintre cei care te vor recruta îţi vor spune că este esenţial să ştie cât câştigai. Sfatul meu este să îi laşi în ceaţă şi să găseşti unii care au şi interesul tău în minte şi nu se gândesc doar la ei”, mai spune Liz Ryan.

    Iată cum ar trebui să decurgă dialogul cu angajatorul, atunci când se aduce în discuţie aspectul salarial:

    Intervievator: Şi ce salariu aţi avut la locul de muncă de dinainte?

    Candidat: Perfect, haideţi să vorbim de salarii. Mă interesează joburile din această industrie unde salariile pornesc de la 3.000 de lei.

    Intervievator: Dar care a fost venitul dvs. la jobul anterior?

    Candidat: Ştiţi, dacă cei 3.000 de lei se află în plaja salarială pentru o poziţie în acest departament, atunci are sens pentru mine să continuăm. Dacă nu, poate că nu mă potrivesc. Nu aş vrea nicidecum să vă consum inutil timpul. 

    “În situaţia în care îţi vor comunica faptul că e bine că le-ai spus că te interesează o anumită plajă de venituri şi nu insistă să îţi afle salariul, iar discuţia continuă apoi în mod firesc, atunci vei înţelege că ai de-a face cu oameni, nu cu nişte fantome. E important să simţi că în locul în care te vei angaja lucrează cu adevărat oameni”, mai spune Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace.