Dezamăgiţi de modul în care Poliţia Română s-a comportat în evenimentele care au ţinut capul de afiş al ultimelor zile, mulţi români au decis să se răzbune, cumva, pe autorităţi. Şi, cum Facebook a devenit calea cea mai uşoară, sute de utilizatori ai reţelei sociale au intrat pe pagina Poliţiei Române pentru a “ajuta” la scăderea notei. Înaintea scandalului, Poliţia Română avea nota 3,2 din 5.000 de review-uri date de utilizatori, iar miercuri ajunsese, deja, la nota 1,1, din peste 50.000 de review-uri.
Tag: razboi
-
Donald Trump l-a avertizat pe preşedintele iranian împotriva ameninţării Statelor Unite
“Niciodată să nu mai ameninţi Statele Unite, sau vei înfrunta consecinţele aşa cum au facut-o şi alţii de-a lungul istoriei. Nu mai suntem o ţară care să suporte cuvintele tale care îndeamnă la violenţă şi moarte. Ai grija!”, a declarat Donald Trump pe contul personal de Twitter.
Într-un discurs susţinut duminică, secretarul de Stat Mike Pompeo a denunţat liderii Iranului ca făcând parte dintr-o “mafie” şi a promis să ajute iranienii în lupta lor împotriva Guvernului
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
-
Cătălin Păduraru: Vinarium, IWCB sau lupta la baionetă în războaiele vinului
nde se află vinul românesc? Din punct de vedere calitativ, probabil la cel mai înalt nivel din istorie. Dar asta nu înseamnă prea mult, atât timp cât toate ţările producătoare de vin şi neatinse de vreun război sau limitare religioasă se află şi ele în aceeaşi fericită situaţie. Progresul, realizările tehnologice sunt, astăzi, la îndemana oricui. Vinul, produs cu identitate, are nevoie de istorie, de palmares, de pieţe cultivate (adică de pieţe în care să fie prezent, să aducă satisfacţii gustative dar şi satisfacţia profitului pentru cei care lucrează cu el), de cercetare, de comunicare. De o direcţie. Toată suflarea românească e bucuroasă de absorbţia fondurilor europene pentru reconversie (vie) şi retehnologizare (cramă).
Asta este în amonte. Dar în aval? Astăzi este (relativ) bine. Dar mâine? Poate nu este întâmplător că aproape în toate cărţile dedicate domeniului apărute în străinătate şi destinate publicului larg nici măcar nu suntem menţionaţi. Sau, dacă suntem, ocupăm spaţii egale cu ţări ca Slovacia sau Malta… Revistele de specialitate nici nu se mai obosesc să ne treacă la „inventar”. Şcoli celebre ne-au scos din curriculum (una dintre ele funcţionează, de câţiva ani, şi în România; cursurile se predau în engleză şi maghiară).
La nivelul mentalului colectiv internaţional nu există vinul românesc.Existăm sau nu pe pieţele internaţionale?
Se înţelege că excepţiile, câteva firme româneşti care exportă (şi acelea, în majoritate, către „nişe etnice”), nu pot aduce România în plutonul forţelor care domină Lumea Vinului. Ţări cu potenţial mult mai mic decât cel al ţării noastre (sau despre care credeam noi „după ureche” că este mult mai mic) sunt prezenţe vizibile şi constante pe pieţele importante. Au strategii şi le duc la îndeplinire. De ce? Pentru simplul motiv că au înţeles că niciun clasament nu e bătut în cuie. Astăzi SUA sunt pe locul trei mondial, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, putea să pară o glumă în anii ’60-’70. Sigur, putem spune că SUA sunt o forţă pe toate planurile. Dar ce spunem atunci de Chile, Noua Zeelandă (a zecea exportatoare din lume)? În curând, vom înţelege că nici Georgia sau Moldova nu s-au mulţumit cu actuala ierarhie. Vorbim de piaţa „noastră” şi de pieţele internaţionale… Ca mâine şi piaţa noastră va fi una (pe deplin) internaţională. De la momentul în care Amazon va livra vinuri şi aici până la intrarea marilor operatori globali de distribuţie sau a marilor firme de vin (cu cifre de afaceri ameţitoare, de câteva ori mai mari decât întreaga noastra piaţă) peisajul „nostru” se va schimba. Dramatic.
(Se prea poate ca tonurile în care zugrăvesc vulnerabilităţile României viticole să nu fie prea plăcute.)
Nu am cum să ocolesc adevărul: vor fi schimbări disruptive, cu o multitudine de efecte neaşteptate. Acest context nu este un accident istoric. Este lupta şi persuasiunea profesioniştilor şi rezultatul strategiilor naţionale (ale altor ţări).
Accident istoric poate fi numit ceea ce pare a se întâmpla în Africa de Sud. Este posibil ca, din cauza turbulenţelor interrasiale de acolo, un mare jucător să lase mult loc liber.
Se gândeşte România să acţioneze în vreun fel?
Şi atunci, de ce să ne-mbătăm cu apă rece pretinzând că suntem a nu ştiu câta forţă vitivinicolă? Forţa poate fi măsurată prin prezenţa pe „raftul” internaţional.
Contraargumentul că avem o piaţă internă destul de mare nu ţine. Cât de mare? Cine a măsurat pentru a şti potenţialul (limita de extensie)? Ce, cum, cât vor cumpăra consumatorii tineri (adică cum va arăta piaţa aceasta „fantastică” peste 3-4 ani)?
Ar putea aduce vinul beneficii românilor?
Oare crede cineva că în regiunea Bordeaux sau în Toscana ori în Marlborough trăiesc bine doar vinarii? Orice domeniu de activitate, că e vorba de construcţii, transport, comerţ, turism (inclusiv, sau, mai ales, cel „neindustrial”), avocatură, bănci, îşi sporeşte profitul când se atinge de performanţa adusă de vin în aceste regiuni.
În Bordeaux, Alain Juppé, primarul de astăzi al oraşului, a investit bani publici printr-o fundaţie (!), zeci de milioane de euro în Cité du Vin! (Muzeul Vinului. Noi nu avem unul nici măcar de 1 milion de euro.) A promis o creştere fabuloasă a numărului de vizitatori în zonă. Şi asta se întâmplă. Doar prin aeroportul de aici trec anual 10 milioane de oameni.
Berlinul, Parisul, Londra, Bruxelles-ul, Viena investesc bani publici în târguri şi concursuri de vin pentru a creşte vitalitatea (şi atractivitatea) acestor oraşe. Berliner Wine Trophy, Citadelles du Vin Paris (întrecut de International Wine Contest Bucharest, IWCB, ca număr de probe), IWC London, AWC Vienna – sunt modele de colaborare public-privat, în folosul tuturor cetăţenilor (la noi, crezându-se că e vorba de profitul producătorilor de vin, ceea ce este, în mod clar, greşit, ne mutăm de pe un picior pe altul).
La noi, mai mult decât oriunde, este nevoie de sprijin. Trebuie să recuperăm timpul pierdut (trei decenii!). Prin dezvoltarea enoturismului am putea aduce acasă zeci de mii de români plecaţi în străinătate, care să întoarcă aici, găsindu-şi un rost ca angajat sau ca antreprenor. Enoturismul cere o suită întreagă de servicii şi divertisment variat, potrivit pentru toate vârstele. Pescuit, vânătoare, biking, tracking, welness, spa, tenis, golf, river rafting, o listă aproape fără sfârşit. Toate acestea antrenează mii de angajaţi, sute de antreprenori.
Mai avem voie să plantăm zeci de mii de hectare (lucru rar întâlnit în UE). Se poate crea un program prin care să apară o categorie nouă socio-profesională, viticultori care să nu aibă neapărat propria cramă, care să „sindicalizeze”, trimiţând strugurii la o cooperativă pentru vinificare şi condiţionare. Tot aici s-ar putea face şi îmbutelierea. Vinul s-ar obţine în condiţii decente şi ar fi posibil ca acest gen de colaborare în vederea obţinerii valorii adăugate să inhibe păguboasa producţie de vin de 2 lei, obţinut din hibrizi şi vândut pe marginea drumului.
Vinul acesta prost şi ieftin, deşi iubit de multi români, nu poate asigura un ciclu economic care să ţină tinerii acasă şi, în niciun caz, să-i „întoarcă” pe cei deja plecaţi „afară”.
Da, vinul românesc poate aduce beneficii materiale imense românilor dar nu putem omite nici „veniturile” acorporale. Cele care ar putea cu adevărat să ne facă să folosim sintagma „mândri că suntem români”.
Ce face statul român? Stă. În cel mai fericit caz, se face că lucrează.
În cei 28 de ani de la Revoluţie nu a existat niciun politician marcant, niciun înalt funcţionar care să abordeze serios problema vinului românesc. Şi în niciun caz cu ştiinţă. Privit exclusiv ca produs agricol, acesta nu se bucură de sprijinul ministerelor potrivite: Minsterul Culturii, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Mediul de Afaceri sau, dacă există, sporadic, vreun sprijin, vinul nu este privit în dimesiunile lui reale.
Drept urmare, efectele se văd. Sau nu se văd bine, pentru că nu avem radiografii la zi ale pieţei.
Cercetarea, obligatorie pentru crearea unei strategii, nu poate fi asigurată de producători. Nici nu ar fi corect.
Producătorii de vin fac… vin. Ei pot plăti sociologi, antropologi, economişti să facă studii care să răspundă problemelor lor directe. Ei nu pot rezolva „problema naţională”. Tot ce am enunţat mai sus cade în responsabilitatea statului, care, până la urmă, ar face aceste cercetări şi ar plăti experţi pentru conceptul de dezvoltare şi comunicare tot pe banii noştri. Sau pe bani europeni. (Lucru obligatoriu de menţionat, pentru că foarte mulţi oameni din stat folosesc expresia „v-am dat”.)
Cercetarea cercetărilor (!) din străinătate ne arată clar ce am avea de făcut.
Firmele private? Eforturi se fac. Sunt însă disparate. International Wine Contest Bucharest este un exemplu de reuşită la nivel de organizare şi afirmare internaţională. Mecanismul de colaborare stat-privat este însă blocat.
Există şi multe iniţiative lăudabile care nu apelează la stat. Majoritatea, însă, nu îşi propun (şi nu e nimic rău în asta) să „mute munţii”. Interesant e că au început să se coaguleze parteneriate durabile între firmele private. Alianţele lor nu pot intra în concurenţă, însă, cu marile dezvoltări de forţe de pe plan mondial. Amintind de International Wine Contest Bucharest, am realizat că avem parteneri care au fost alături de acest mare concurs. E o formă de ipocrizie (la modă, nu ştiu de ce) de a expune public voalat Partenerii şi Sponsorii evenimentelor noncomerciale. Cred că vine de la alambicata lege a CNA-ului, care îşi transmite efectele de la TV către presa scrisă, neînţelegându-se că menţionarea sponsorului este minima recunoştinţă pe care poţi să o manifeşti faţă de cineva care a sprijinit un demers al binelui colectiv.
Nu „un producător de apă minerală” este corect, ci, în cazul nostru, Aqua Carpatica, nu o marcă auto, ci Nissan ş.a.m.d.Unii dintre ei au sprijinit editarea lucrării Wine Wars – Războaiele vinului (lectură obligatorie pentru cei care au tangenţă cu vinul), iar mai nou sprijină una dintre cele mai interesante „construcţii” pentru Vinul românesc – Vinarium. O degustare-evaluare făcută de oameni de top din România pentru a se încerca formarea unui pluton de 100 de vinuri româneşti de top – la 100 de ani de România. Evaluarea va fi coordonată de singurul master of wine din România, Ana Sapungiu.
E o ştire, nu?
În cele două sesiuni Vinarium (fiecare de câte două zile), Ana Sapungiu MW a coordonat un panel format din oameni speciali ai societăţii noastre, oameni cu biografii impresionante. Am dorit să avem o interpretare holistică a vinurilor care pot fi promovate la 100 de ani de România. Chiar dacă s-a enunţat în glumă că „am strâns vreo 500 de ani de studiu în această încăpere”, rămâne – în mod serios – o sumă a competenţelor şi a unor unghiuri diferite de interpretare din domenii ca antropologia, arhitectura, istoria, literatura, arta dramatică, critica artei, business ş.a.m.d. pusă în folosul României.
(În vinurile româneşti am îndrăznit să includem şi vinurile de peste Prut. Mulţi vor socoti acest gest o culpă. Noi l-am considerat a fi o datorie. Şi o realitate, dacă nu administrativă, măcar culturală şi istorică.)
Statul român trebuie să întindă o mână şi să înveţe să fie partener. Într-un parteneriat, ambele părţi câştigă.
Dezvoltarea Lumii Vinului (cu toate extensiile enunţate) degrevează statul de rezolvarea unor ecuaţii complicate, mai ales sociale, ajută la formarea brandului de ţară şi, pe termen mediu şi lung, contribuie la creşterea PIB. Dacă vrem.
-
Primele victime ale războiului comercial: Maşinile nemţeşti şi fripturile americane
Acum, Suzhou Huadong Foods rămâne cu containere pline cu fripturi americane pe care nu şi le permite, potrivit Bloomberg.Doar trei containere de produse congelate, conţinând costiţă şi cotlet de porc, au reuşit să treacă vama înainte ca noile tarife să adauge taxe de 75.000 de dolari pe fiecare din cele şase containere rămase, spune Gong Peng, managerul general al importatorului de carne.„Nu avem nicio opţiune. Trebuie să acoperim costurile”, a spus Gong. „Cu siguranţă vom reduce dramatic achiziţiile de carne de la fermele americane”.Pornind ceea ce China numeşte „cel mai mare război comercial din istorie”, Statele Unite a impus în data de 6 iulie tarife vamale de 25% pe bunuri chinezeşti în valoare de 34 de miliarde de dolari. Beijingul a răspuns prompt cu tarife pe soia, carne şi vehicule.Suzhou Huadong, care alimentează supermarketuri precum Sam Club, deţinut de Walmart în China, reprezintă doar una dintre primele victime. -
BREAKING NEWS. Cel mai mare razboi din istoria economica a fost declansat oficial
Taxele vamale au intrat în vigoare la ora Washingtonului 00.01 (ora României, 07.01).
Făcând referire la avertizările Chinei cu măsuri de retorsiune, Donald Trump a declarat că SUA sunt pregătite să escaladeze disputa prin introducerea de noi taxe vamale, în funcţie de reacţia Beijingului.
Tarifele speciale impuse vineri de SUA vizează produse din China în valoare de 34 de miliarde de dolari.
“Aveţi alte 16 (miliarde de dolari) în două săptămâni şi apoi, după cum ştiţi, avem 200 de miliarde în aşteptare, iar apoi după cele 200 de miliarde avem 300 de miliarde în aşteptare”, a afirmat Trump la bordul avionului prezidenţial, în timpul unui zbor spre statul Montana, informează agenţia Dpa.Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a denunţat o serie de practici comerciale incorecte şi a introdus taxe vamale pentru importurile oţel şi aluminiu din numeroase ţări, în principal din statele Uniunii Europene, China, Canada şi Mexic, care au dispus măsuri de retorsiune. Washingtonul acuză Beijingul de nerespectarea drepturilor privind proprietatea intelectuală.
Camera americană a Comerţului, cel mai mare grup de lobby în domeniul afacerilor din SUA şi un aliat tradiţional al Partidului Republican, a lansat o campanie împotriva taxelor vamale aplicate de preşedintele Donald Trump.
-
O cercetătoare româncă a găsit cea mai bună metodă de a avea o discuţie în contradictoriu cu partenerul
Conform studiului publicat recent, schimbarea modului în care abordezi discuţiile cu persoana apropiată poate face ca micile neînţelegeri să devină conversaţii productive, scrie Curiosity.Pentru studiu, echipa a recrutat 675 de studenţi, dintre care aproximativ două treimi erau femei. Toate persoanele participante erau într-o relaţie şi toate aveau o ceartă care tot se repeta. Au completat un chestionar online cu privire la relaţia lor şi la cearta recurentă, inclusiv detalii despre scopurile lor pentru acea dispută şi efectele pe care le avea.Cercetătoarea româncă Ioana Cionea, profesor asistent în comunicare la Universitatea Oklahoma şi conducătoarea studiului, susţine că elementul care determină crearea unei conversaţii productive este un concept pe care l-a numit „interdependenţa disputei” şi se referă la situaţia când ambii tratează discuţia în contradictoriu ca ceva pe care o pot rezolva împreună, fără ca o persoană să dea vina pe cealaltă. Desigur, pentru a ajunge la o rezolvare, ambele părţi trebuie să ajungă la un consens. -
Disney dă o lovitură majoră gigantului Comcast în războiul ofertelor pentru activele 21st Century Fox: Oferta de 71,3 miliarde de dolari zguduie industria
Astfel, Disney dă o lovitură ce s-ar putea dovedi decisivă rivalilor de la Comcast cu care se află într-un „război” al licitaţiilor pentru aceste active, potrivit Bloomberg.Oferta, de 38 de dolari per acţiune, este cu aproximativ 10 dolari per acţiune mai mare decât cea pe care a pus-o pe masă în decembrie, şi cu 3 dolari per acţiune mai mare decât oferta Comcast-ului de săptămâna trecută.Noua înţelegere oferă o flexibilitate mai mare şi mai multe avantaje decât oferta Comcast, spune compania Fox.Miza este reprezentată de o suită de proprietăţi media, de la „The Simpsons” până la „X-Men”. Această suită ar putea fi arma perfectă în lupta de piaţă împotriva Netflix şi a celorlalte servicii de streaming. -
Povestea uimitoare a unui copil sărac dintr-o comună din Vâlcea care a ajuns cercetător la NASA
La Firijba începe povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, în perioada interbelică, având 7 fraţi. Atunci când a venit războiul, Alexandru era elev la şcoala primară din Firijba, o clădire mică, sărăcăcioasă, cu două clase şi cu domnul Miu, învăţător, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.
La domnul Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Războiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război. Miu a vorbit cu Victor, învăţătorul avea o soră la oraş şi acolo a stat Alexandru în timpul gimnaziului.
Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.
Când era în anul doi la facultatea de matematică, Alexandru a dispărut. Nu se ştie cine l-a ajutat, dar Alexandru a reuşit să plece. Securitatea l-a căutat până şi în satul natal, dar nici urmă de tânăr.
În primăvara anului 1990, în faţa Primăriei din Popeşti opreşte o maşină din care coboară un bărbat înalt, cu părul grizonat. Se uită la case, cu mâinile la spate. Stă nemişcat. O femeie măruntă trece pe lângă el, dar apoi se opreşte. Se întoarce speriată, ca şi când ar fi văzut o fantomă.
„Lixandru lui Uca? Tu eşti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lăcrimează. Sus, în Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Mai trăia doar o soră care era pe la Piteşti, la Mioveni, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.
Alexandru Chimba ajunsese la NASA, trăia în Maine. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti şi se spune că ar dori să realizeze un sat de vacanţă pe stil american, în Firijba.
„Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.