Tag: international

  • Cei mai puternici gameri din lume vin la Bucureşti

    Competiţia, organizată împreună cu Liga Gamerilor Profesionişti (Professional Gamers League – PGL),  va avea loc între 31 octombrie şi 4 noiembrie la Sala Polivalentă.

    “După o serie de discuţii privind posibilitatea de organizare a evenimentului pe alt continent, dar şi gradul de accesibilitate pe care îl presupune o locaţie europeană, am decis ca Bucureştiul să găzduiască Campionatul Mondial de Sport Electronic în 2013”, a declarat Won-Suk Oh, secretar general al Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic.

    România este membră a Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic din anul 2009. De atunci echipe din România au participat la toate Campionatele Mondiale, plasându-ne an de an între primele trei locuri din lume în clasamentele pe naţiuni.

    Silviu Stroie, preşedintele Ligii Gamerilor Profesionişti, este membru în board-ul Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic, dar şi preşedinte al Comisiei Internaţionale de Arbitri din cadrul federaţiei, de anul trecut.

    La eveniment vor participa 270 de persoane din 46 de ţări. Competiţia masculină are două discipline – League of Legends, dotat cu premii în valoare de 27.000 de dolari, şi Alliance of Variant Arms (A.V.A.), care oferă premii de 18.000 de dolari, iar în competiţia feminină vor exista două discipline – StarCraft 2 şi Tekken Tag Tournament 2.

    Totodată, în cadrul campionatului va avea loc Adunarea Generală a Federaţiei, unde se va vota aderarea noilor membri, precum şi un congres internaţional la care se vor întâlni cele mai mari companii din industrie.

  • Ponta despre TVA redus la pâine: Experţii FMI sunt sceptici, nu le place, dar decizia e a Guvernului

     “Cei de la FMI sunt sceptici, nu le place ideea, dar până la urmă este decizia noastră. Dacă noi putem să arătăm că măsura este sustenabilă…aici va conta foarte mult colaborarea din partea mediului privat, dacă ei ne vor ajuta să combatem evaziunea fiscală şi să avem încasări bune, se va dovedi un proiect de succes. Dacă vor considera că şi la 9% este prea mare TVA-ul şi nu trebuie să îl plătească, înseamnă că am greşit noi, dar merită încercat”, a spus Ponta la Digi 24.

    Guvernul va efectua la sfârşitul lunii iulie prima rectificare bugetară din acest an, prin care se speră că vor fi asigurate fonduri care să facă posibilă reducerea TVA la pâine, măsură care ar putea fi însă aplicată, probabil, doar din luna septembrie, a declarat recent premierul Victor Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum se transformă sticla la periferia Bucureştiului în marfă de lux pentru export

    A construit soţul o maşină de tăiat sticlă şi am început să facem tuburi pentru seringi în apartamentul nostru cu două camere„. Aşa descrie Gabriela Ştefănescu începuturile afacerii cu sticlă pe care a pornit-o în urmă cu mai bine de 20 de ani.

    Acum, compania Adrian Sistem şi brandul Gabriela Seres vând în toată lumea, ajungând chiar să facă decorul vitrinei magazinului Cartier din Paris. Printr-o tehnologie folosită de puţini dintre sticlarii renumiţi ai Europei, suflarea printr-un tub de sticlă, specifică producţiei de obiecte de laborator, cei doi fac obiecte de decor cu preţuri care pornesc de la 10 euro şi pot să ajungă la 2.000 de euro, în cazul candelabrelor.

    Acestea sunt vândute exclusiv pe pieţe din afara ţării şi au adus companiei soţilor Ştefănescu o cifră de afaceri de circa 400.000 de euro, în 2012. Implicarea lor într-o astfel de afacere nu este întâmplătoare: ambii au lucrat la o fabrică de sticlărie tehnică din Bucureşti. „În 1992, pluteau în aer privatizările şi începuse să se observe un dezinteres din partea conducerii fabricii„, spune Gabriela Ştefănescu. Deşi exista posibilitatea investiţiei în fabrica de sticlărie de laborator prin metoda MEBO (privatizare prin vânzare de acţiuni angajaţilor), cei doi soţi au preferat în acea perioadă să îşi deschidă afacerea lor, în propria locuinţă.

    Cu un echi-pament improvizat şi bazându-se pe experienţa de la fabrică, au început să facă tuburi pentru seringi. „Am început să mă duc cu oferte pe la institute de cercetare şi, pentru că produceam mai ieftin decât fabricile de atunci, am reuşit să trăim o perioadă astfel„. Mai mult decât atât, au crescut afacerea şi au mutat-o într-un alt spaţiu, o casă închiriată, unde lucrau la sobe speciale cu trei oameni care veneau după amiaza „pentru că nu am îndrăznit să îi angajăm definitiv„.

    Temerile lor au scăzut odată cu găsirea primului client din afara ţării şi comanda sa de sticle cu fruct în interior, foarte populare în acea perioadă. În paralel, au continuat să facă sticlărie de laborator iar, treptat, nici spaţiul din casă nu a mai fost suficient pentru comenzile primite. 

    DUPĂ ÎNCHIDEREA INSTITUTULUI NAŢIONAL DE STICLĂ – cu vaste spaţii de producţie şi unde se făcea odinioară fibră şi sticlă optică – cei doi au reuşit să închirieze un spaţiu la institut, în 1995.
    Au urmat participările la târguri de specialitate şi promovarea mai mult „din vorbă în vorbă„ care au adus colaborările cu designeri internaţionali. Primul târg unde au expus a fost MACEF Milano, unde s-au prezentat cu „lucruri mărunte„.

    Un italian i-a contractat atunci pentru mărturii de nuntă pentru câteva zeci de mii de euro. Apoi, un brand american de mobilă a dorit să îşi diversifice activitatea prin intermediul lor. Alături de acesta, Ştefănescu a început să conceapă produse noi, potrivite pentru interior, din segmentele Arts de la table şi decoraţiuni interioare.

    Alte comenzi au venit din partea unor firme americane specializate în produse pentru masă şi decoraţiuni interioare, Anthropology, (cu care au semnat cel mai mare contract, în valoare de 50.000 de euro) şi Arte Italica, dar şi din partea unor designeri europeni cum ar fi francezii Laurence Brabant – pentru o colecţie de obiecte destinate mesei sau Matteo Messervy – care a folosit candelabrale de mari dimensiuni făcute în atelierul soţilor Ştefănescu în decorarea unor centre comerciale din Franţa şi chiar la vitrina magazinului de bijuterii Cartier.

    „Produsele executate de noi au ajuns şi la o vitrină Hermes din Geneva sau Paris, ca urmare a colaborării cu designeri din străinătate„, spune Ştefănescu, pentru care nu este o problemă că designerii cu care colaborează nu obişnuiesc să menţioneze numele firmei sale când expun produsele. „Ei vând în nume propriu, iar produsele sunt luate din diverse ţări, de la firme care corespund gustului lor„. Deşi multe din produsele care se vând folosesc designul desenat de Gabriela Ştefănescu, ea respectă condiţiile celor care le vând în nume propriu.

     

  • Raiffeisen pregăteşte un program masiv de reducere a cheltuielilor, care include închiderea unor sucursale

     “Începem un program masiv de creştere a profitului şi reducere a costurilor, inclusiv închideri de sucursale. Vorbim despre sume de sute de milioane de euro”, a afirmat Sevelda, citat în ediţia online a Der Standard.

    Sevelda a mai declarat, la finele lunii iunie, că Raiffensen trebuie să reducă masiv costurile pentru a menţine profitul la nivelul actual, în contextul unei reveniri lente a economiei în Europa de Est.

    Grupul nu intenţionează să se retragă din nicio ţară, iar pe unele pieţe, printre care şi România, vrea să dezvolte afacerile, mai ales pe segmentul de retail, a mai afirmat atunci noul CEO al băncii austriece.

    Raiffeisen a anunţat luni lansarea unei oferte pentru răscumpărarea unor obligaţiuni în valoare de 1,5 miliarde euro, garantate de stat şi scadente în 2014. După această operaţiune, banca va fi răscumpărat întreg portofoliul de obligaţiuni garantate de stat emise în urma crizei financiare, de 4,25 miliarde euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dominique Strauss-Kahn a fost numit în boardul băncii grupului petrolier rus Rosneft

     Numirea lui Strauss-Kahn a fost anunţată de bancă într-un document transmis autorităţilor din Rusia, transmite Bloomberg.

    Politicianul francez a demisionat în anul 2011 de la conducerea FMI, după ce a fost acuzat în SUA de hărţuire sexuală.

    El a respins acuzaţiile, care au fost ulterior retrase de procurori după ce presupusa victimă şi-a pierdut credibilitatea şi din cauza absenţei unor dovezi concludente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Economia Coreei de Nord a avut anul trecut cea mai mare creştere din 2008, în pofida izolării pe plan internaţional

     Produsul Intern Brut al Coreei de Nord a crescut anul trecut cu 1,3%, după un avans de 0,8% în 2011, potrivit estimărilor prezentate de banca centrală a Coreei de Sud, transmite Bloomberg.

    Datele Băncii Coreei arată că economia Coreei de Nord s-a contractat în patru din ultimii şapte ani.

    “Agricultura şi pescuitul au înregistrat o creştere de 3,9% datorită utilizării mai răspândite a îngrăşământului în producţia de porumb şi orez”, se arată într-un comunicat al băncii centrale a Coreei de Sud.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport Transparency International: Peste jumătate din populaţia lumii crede că fenomenul corupţiei s-a agravat

     În ultimele 12 luni, 27 la sută dintre persoanele intervievate pentru acest barometru mondial al corupţiei afirmă că au fost nevoite să plătească mită pentru a avea acces la unele servicii publice sau unele instituţii.

    “Statele trebuie să trateze cu seriozitate vocile care se ridică împotriva corupţiei şi să întreprindă activităţi concrete pentru favorizarea transparenţei şi pentru a incita administraţia să dea socoteală cetăţenilor”, avertizează Huguette Labelle, preşedinta Transparency International, citată într-un comunicat publicat la Berlin, la sediul organizaţiei neguvernamentale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CAPITALISTUL SĂPTĂMÂNII: THOMAS JOHN WATSON SR

    A renunţat la această poziţie după un an, iar apoi a început să lucreze ca vânzător ambulant de piane şi instrumente muzicale. Watson şi-a deschis apoi o afacere pe cont propriu: o măcelărie care a dat faliment.Odată cu noul proprietar al măcelăriei, Watson trebuia să facă transferul plăţilor către noul proprietar, prin compania care producea case de marcat (National Cash Register), unde l-a cunoscut pe John J. Range, preşedintele departamentului din Buffalo al NCR, căruia i-a cerut un loc de muncă.

    L-a sunat în mod repetat şi, în cele din urmă, a reuşit să se angajeze ca vânzător ucenic al lui Range. Sub ghidarea lui, Watson a devenit în curând cel mai de succes om de vânzări din estul SUA, câştigând 100 de dolari pe săptămână.
    Watson a fost avansat în postul de manager de agenţie al NCR în Rochester, New York, unde primea un comision de 35% şi trebuia să raporteze direct celui de-al doilea om aflat la comanda NCR. A reuşit să scoată de pe piaţă principalul competitor, iar ca recompensă a fost numit ca director al biroului din Dayton, Ohio.

    Watson s-a alăturat IBM ca director general în 1914, când compania, numită atunci Computing-Tabulating-Recoding Co., avea 1.300 de angajaţi. Anul următor a devenit preşedintele acesteia, iar într-un interval de patru ani, a dublat cifra de afaceri până la nouă milioane de euro. În 1924, a redenumit-o International Business Machines.

    Watson a transformat compania într-una dominantă pe piaţă, avea în proprietate şi închiria clienţilor mai mult de 90% din maşinile de calcul din America din acea perioadă.

    Pe parcursul vieţii, Watson şi-a menţinut interesul în relaţii internaţionale. S-a întâlnit cu regi, preşedinţi, prim-miniştri şi ambasadori care au vizitat New York-ul. Watson a lansat sloganul IBM “Pace mondială prin schimburi internaţionale”, referindu-se nu doar la schimbul de bunuri şi servicii, dar şi al oamenilor şi ideilor.

    A primit chiar şi o medalie pentru ajutorul adus de maşinile de calcul regimului nazist, în special în ce priveşte datele referitoare la recensământul populaţiei. Watson a returnat medalia guvernului german, iar cancelarul german Adolf Hitler i-a interzis să mai calce pe pământ german. La moartea lui Watson, în 1956, cifra de afaceri a companiei ajunsese la 897 de milioane de dolari şi la peste 70.000 de angajaţi. În prezent, compania valorează peste 100 de miliarde de dolari.

  • STUDIU: România, printre cele mai vulnerabile ţări la reducerea investiţiilor către pieţele emergente

     Cu sediul la Washington, IIF este cel mai mare grup de lobby al industriei bancare la nivel mondial.

    Organizaţia şi-a redus estimările privind fluxul de capital străin către pieţele emergente pentru anul viitor la 1.110 miliarde de dolari, cel mai scăzut nivel din 2009. Pentru acest an, investiţiile străine pe pieţele emergente sunt estimate la 1.150 miliarde de dolari, în scădere cu 3% faţă de nivelul din 2012, potrivit raportului prezentat miercuri de IIF.

    Astfel, Turcia, România, Polonia şi Maroc sunt statele cu cel mai ridicat grad de vulnerabilitate la încetinirea investiţiilor pe pieţele emergente, din cauza nivelului ridicat de dependenţă de finanţarea străină, se arată în raport, citat de Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Întârzieri de până la 90 de minute la decolare pe Aeroportul “Henri Condă”. Enel: Sistemul gestionat de aeroport nu funcţionează corect

      Potrivit sursei citate, pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti (AIHCB), traficul aerian se desfăşoară normal, însă unele curse înregistrează întârzieri la decolare de până la 90 de minute.

      “Întârzierile se înregistrează ca urmare a unor căderi repetate de tensiune din reţeaua naţională de electricitate, care au generat neregularităţi la sistemul de procesare automată a bagajelor la plecare. În prezent se lucrează pentru revenirea la capacitate maximă a sistemului. Bagajele pasagerilor au fost procesate în sistem manual, conform planului de contingenţă, cursele programate pentru decolare operând cu întârzieri minime faţă de programul de zbor”, se arată în comunicatul remis agenţiei MEDIAFAX.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro