BusinessMagazin

Tag: carte

  • Tragedia unei lovituri de stat eşuate

    Cei 58 de soldaţi vinovaţi că au ascultat de ordinele ofiţerilor sunt deportaţi în mijlocul deşertului marocan, în temniţa de la Tazmamart, unde vor fi lăsaţi să putrezească în nişte celule imunde (de fapt morminte, unde statul în picioare era cvasi-imposibil), aproape lipsiţi de oxigen, de apă, de hrană şi de lumină. Noaptea lor infernală va dura optsprezece ani şi va fi însoţită de accese de nebunie, de disperare mută şi de boli chinuitoare.

    Tahar Ben Jelloun (laureat, în 1987, al premiului Goncourt) povesteşte această cumplită perioadă de detenţie folosind mărturia unui supravieţuitor al acestui calvar, Aziz Binebine, care a izbutit să rămână în viaţă doar prin forţa spiritului: “Trupurile noastre putrezeau lent, membru cu membru. Singurul lucru care îmi rămăsese era capul, mintea, raţiunea mea.”

    Fără să vrea răzbunare, dispus să ierte şi să înţeleagă, Aziz vrea să arunce doar un strop de lumină asupra atrocităţilor puse la cale de regimul lui Hasan al II-lea.

    Tahar Ben Jelloun, “Această orbitoare absenţă a luminii”, Editura Art, Bucureşti 2012

  • Aventuri de pomină la Calcutta

    În prezentul volum suntem transportaţi în Calcutta anului 1916. Un soldat britanic fuge prin labirintul de umbre neliniştitoare ale oraşului alb, ţinând la piept doi gemeni nou-născuţi, pe care i-a smuls din mâinile unui criminal. Lăsaţi iniţial în grija bunicii lor, cei doi – frate şi soră – sunt în curând despărţiţi. În 1932, când gemenii împlinesc 16 ani, se reîntâlnesc. Ben şi-a format între timp un grup de prieteni – Chowdar Society – care are întâlniri nocturne într-o clădire ruinată, “Palatul de la miazănoapte”.

    Odată cu regăsirea lor, peste capul celor doi pare să năvălească o forţă malefică. Scormonind în arhivele oraşului, membrii grupului Chowdar descoperă adevărata personalitate a tatălui celor doi, Jawahal, un arhitect de geniu posedat de o furie ucigaşă.

    Carlos Ruiz Zafón, “Palatul de la miazănoapte”, Editura Polirom, Iaşi 2011

  • Pregătiţi-vă pentru o nouă ecranizare la Hollywood

    Ca urmare a unui accident, Christine este afectată de o formă atipică de amnezie: în fiecare dimineaţă se trezeşte crezând că este o tânără celibatară care are toată viaţa înaintea ei. Apoi, inevitabil descoperă că a împlinit 47 de ani şi că este căsătorită de la vârsta de 20 de ani. Singura ei speranţă este medicul care a luat-o în grijă, Ed Nash. El a sfătuit-o să ţină un jurnal cotidian, astfel încât să-şi poată aminti ce a făcut în trecut şI să-şi reconstituie existenţa.

    Christine începe să constate nişte incongruenţe între jurnal, ceea ce îi spun oamenii din anturaj şi rarele ei amintiri, dar e departe de a bănui în ce angrenaj a pătruns.

    S.J. Watson, “Înainte să adorm”, Editura Trei, Bucureşti, 2011

  • Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa: o nouă biografie a lui Isus

    Miracolele pe care le-a săvârşit, discursurile despre credinţă, despre iubirea de oameni şi de Dumnezeu au durat, potrivit consemnărilor din Noul Testament, doar trei ani. Îndeajuns pentru a stârni furia, teama şi invidia preoţilor Iudeei, care, cu acordul autorităţilor romane, l-au răstignit şi, după moarte, l-au îngropat. Ceea ce ar fi trebuit să fie sfârşitul poveştii a devenit însă începutul unei lumi, cea a creştinismului, a cărei piatră de temelie este tocmai învierea Mântuitorului.

    Ei bine, Paul Johnson este credincios. El ne spune povestea vieţii lui Cristos nu doar cu talentul scriitorului, cu grija pentru amănunt a jurnalistului şi cu acurateţea istoricului, ci şi cu dragostea celui care crede în Înviere.

    Cunoscut ziarist şi istoric britanic, autor a zeci de cărţi care acoperă milenii întregi de civilizaţie (n. 1928), Johnson a studiat la Stonyhurst şi Oxford, a lucrat o vreme la Paris ca redactor-şef adjunct al publicaţiei lunare Realités, apoi la Daily Mail şi The Spectator, inclusiv în calitate de corespondent de presă. A publicat în multe dintre cele mai cunoscute ziare şi reviste din Marea Britanie şi a vizitat toate cele cinci continente pentru a scrie reportaje. A fost consilier al lui Margaret Thatcher şi i-a scris nu puţine discursuri publice.

    Cartea sa este o biografie emoţionantă a lui Isus, care foloseşte toate sursele documentare disponibile, dar pe care le topeşte în creuzetul propriei sensibilităţi şi iubiri faţă de subiectul său. O carte care scoate la iveală multe dintre amănuntele insuficient cunoscute despre anii tinereţii Mântuitorului şi care discută sentimentele personale ale lui Isus, observă calităţile învăţăturilor lui, în special cele din pilde, examinează Patimile, Învierea şi perioada care a urmat până la Înălţare. O carte care poate aduce un spor de lumină în preajma sărbătorilor pascale şi care se încheie cu o afirmaţie neliniştitoare: “Dacă Isus ar fi să se arate astăzi, putem fi siguri nu numai că ar avea nenumăraţi discipoli, ci şi că ar fi persecutat şi omorât”.

    Paul Johnson, “Viaţa lui Isus povestită de un credincios”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012

  • Groparii economiei mondiale. Azi: Blythe Masters

    Împreună cu alţi matematicieni de la banca J.P. Morgan, englezoaica Blythe Masters a pus la punct formula magică datorită căreia bancherii au luat-o razna, crezând că pot să transforme hârtia în aur. Considerată de unii cea mai puternică femeie de pe planetă, Blythe Masters i-a făcut pe toţi marii bancheri ai momentului să-i preia reţeta de folosire a faimoaselor Credit Default Swaps (instrumentele de asigurare contra riscului de insolvenţă). Potrivit Newsweek, aceste arme financiare au eliberat un monstru care este pe cale să ruineze economia mondială. Sunt date care afirmă că băncile încă ţin ascunse în portofolii 55.000 de miliarde de dolari însemnând împrumuturi toxice, care nu se vor regăsi nicodată în bilanţurile lor oficiale.

    Pierre Jovanovic – reporter la Matin de Paris, apoi corespondent la Washington şi Los Angeles pentru Quotidien de Paris – şi-a început cariera de scriitor cu un prim titlu vândut în mai bine de un milion de exemplare: “Ancheta asupra existenţei îngerilor păzitori” (volum tradus în româneşte la aceeaşi editură Philobia). A continuat tot cu volume misterioase, despre trecut şi apariţii stranii, iar de curând s-a hotărât să-şi dedice talentul jurnalistic prezentului.

    Jovanovic povesteşte destinul ieşit din comun al lui Blythe Masters, tânără absolventă de Cambridge al cărei destin, din nefericire, l-a influenţat pe cel al uriaşului număr de oameni loviţi de criză prin faliment sau şomaj. Cartea conduce cu inteligenţă o incredibilă şi implacabilă anchetă, care ne dezvăluie felul cum nişte bancheri aroganţi şi cinici au făcut ca pierderile cauzate de acţiunile lor iresponsabile să fie suportate din buzunarul fiecăruia dintre noi.

    Pierre Jovanovic, “Blythe Masters”, Editura Philobia, Bucureşti, 2012

  • Tinereţea strălucitoare a spionului american

    Bestseller tradus în zeci de ţări, romanul a fost curând ecranizat de Joel Scumacher. La 25 de ani, vedetă deja a literelor americane, comparat cu Bret Easton Ellis – liderul Generaţiei X -, McDonell revine cu acest “An Expensive Education”, un thriller geopolitic (pentru fineţea căruia este asemănat, de astă dată, cu Graham Greene şi John Le Carré), combinat abil cu un “roman de campus universitar”.

    Eroul este Mike Teak, absolvent de Harvard, actualmente spion în solda CIA, cu care luăm contact în timpul primei sale misiuni sale în Somalia, în cadrul căreia trebuia să remită unui lider al rebelilor locali, Hatashil, o sumă de bani şi un telefon mobil. Un bombaradament neaşteptat, soldat cu morţi şi răniţi, îl face să se adăpostească peste cadavrul unei tinere, la picioarele căreia se află o cană pe care este gravat cuvântul “Veritas”, identică cu aceea pe care o primise şi el la absolvirea facultăţii.

    Pendularea între realitatea dură a conflictelor internaţionale şi lumea de huzur şi snobism a Harvardului (descrisă cu mustrătoare ironie) va imprima ritmul întregii cărţi, şi va duce către un final surprinzător.

    Nick McDonell, “O educaţie costisitoare”, Editura Allfa, Bucureşti, 2011

  • Lumea fascinantă a informaţiei. De la tobele vorbitoare la iPad

    James Gleick este absolvent de Harvard, fondator al revistei “Metropolis”, redactor, timp de zece ani, la New York Times şi conferenţiar la Universitatea din Princeton, impus la nivel internaţional prin două volume de referinţă, “Chaos” şi “Isaac Newton”, devenite bestseller-uri de popularizare a ştiinţei, construieşte în acest volum un roman al informaţiei, o istorie exhaustivă a unui subiect aparent banal, dar, în fapt, de o complexitate ameţitoare. Informaţia, adică eroina acestei cărţi, personajul ei principal, străbate, sub ochii noştri, milenii întregi şi o infinitate de locuri.

    Pornim, o dată cu omenirea, din Africa, de la primele semne ale limbajului articulat, de la tobele vorbitoare şi ajungem în spaţiile unde s-a folosit pentru întâia oară scrisul şi alfabetul, ulterior trecem prin Grecia, pentru ca apoi să poposim în Anglia, ca să asistăm la elaborarea celor dintâi dicţionare şi la inventarea maşinii diferenţiale de către Charles Babbage, la inventarea cartelei perforate, la firele de telegraf şi la toate acele elemente de tehnologie care care jucat, la vremea lor, un rol la ţeserea pânzei de păianjen a informaţiei în care suntem, fără putinţă de scăpare, prinşi. Totul pentru a ajunge la Claude Shannon, cel care s-a apropiat cel mai mult de o teorie unificată a informaţiei, folosindu-se de matematici. Inventatorul bitului, unitatea de măsură care serveşte la cuantificarea informaţiei, a descoperit că informaţia este intrinsec legată de ordine şi de nesiguranţă, şi, tocmai de aceea, şi de entropie, aşa cum alţii au legat-o de fizică, de mecanica cuantica sau au spus că reprezintă însăşi viaţa.

    Ambiţia lui Gleick nu este să tragă concluzii definitive, ci să ne restituie toate interogaţiile majore care i-au frământat pe oamenii de ştiinţă de-a lungul veacurilor în legătură cu Domnia sa, Informaţia. O carte pe cât de utilă, pe atât de bine scrisă şi de delectantă.

    James Gleick, “Informaţia, o istorie, o teorie, o revărsare”, Editura Publica, Bucureşti, 2012

  • O mică bijuterie literară

    Descriere a unei obsesii, căutare a perfecţiunii intagibile şi a frumuseţii ideale, povestirea îl pune în scenă pe Gimpei Momoi (un fost profesor bântuit de propriul trecut şi de păcatele juneţii) care, ajuns fără adăpost şi privat de orice urmă de afecţiune umană, rătăceşte pe străzi, urmărind tinere necunoscute şi admirându-le paşii svelţi, silueta magnifică, trupurile pe veci inaccesibile. Gimpei pândeşte frumuseţea acestei lumi, dar este pândit fără răgaz de propria sluţenie – nişte picioare diforme, hidoase, care îi amintesc neîncetat de condiţia sa de neadaptat.

    Textul, neîncadrabil în nicio formulă narativă tradiţională, o balansare continuă între clipa prezentă şi cotloanele memoriei, este probabil unul dintre cele mai acut moderne scrise de Kawabata. Alături de “Lacul”, volumul editat la Humanitas Fiction mai conţine povestirile “Braţul” şi “Grabnic se va se scutura”.

    Yasunari Kawabata, “Lacul”, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2012

  • Reţeta franţuzească a traiului bun pe datorie

    Jacques-Gilbert Ymbert (1786-1846) a fost înalt funcţionar al statului francez în timpul Restauraţiei, dar şi autor a numeroase pamflete şi vodeviluri, adică articole literare uşoare, cu mare priză la public. Scris la începutul secolului al XIX-lea, acest eseu-pamflet tradus şi publicat recent de editura Art demontează meticulos, ingenios şi cu umor (atunci când nu e vorba, pur şi simplu, de cinism) mecanismele de funcţionare ale societăţii. O societate care, iată, pare neschimbată în principiile ei fundamentale, în viciile şi problemele ei morale şi economice, deşi de la momentul analizei s-au scurs aproape două veacuri.

    Pentru Ymbert, temelia ordinii sociale înseamnă să faci datorii şi să nu le mai restitui. Să zicem că eşti un tânăr “cumsecade”, fără probleme comportamentale sau de statut majore. Cu toate acestea, din păcate, nu reuşeşti cu niciun chip să faci avere şi să trăieşti pe picior mare. De ce? Pentru că societatea e alcătuită astfel încât cupiditatea şi ambiţia unora îi afectează pe ceilalţi. Lumea e făcută din asupritori şi asupriţi, din şmecheri şi păcăliţi. Concluzia? Statul are o datorie perfect justificată faţă de dumneavoastră, pentru că dumneavoastră sunteţi cel care se află, într-un fel sau altul, la originea prosperităţii ţării. Nu pentru că aţi produce bunuri şi plusvaloare, ci pentru că, de pildă, selecţionând cu isteţime cele mai bune produse, incitaţi masele să consume (în acest capitol, Ymbert înalţă un adevărat imn dandysmului).

    Şi-atunci, cum puteţi să vă recuperaţi confortul pe care vi l-ar fi putut oferi o avere legitimă? Pur şi simplu trăind pe credit. Împrumutându-vă, făcând datorii peste datorii şi iniţiindu-vă în arta de a vă duce creditorii cu preşul. În loc să faceţi asta la întâmplare, luaţi “manualul” lui Ymbert şi deveniţi un datornic cu ştaif.

    Jacques-Gilbert Ymbert, “Arta de a-ţi face datorii”, Editura Art, Bucureşti, 2012

  • Cel mai bun sfat pentru manageri: învăţaţi să spuneţi poveşti!

    În loc de tradiţionalul “a fost odată ca niciodată”, Denning, el însuşi un excelent povestitor, îşi începe explicaţia astfel: “Iată o carte care vorbeşte despre o idee simplă, dar puternică: cea mai bună cale de a relaţiona cu oamenii pe care încerci să îi conduci este adesea printr-o poveste. Este scrisă dintr-un impuls practic şi pedagogic şi arată cum să te foloseşti de arta povestirii pentru a înfrunta cele mai dificile provocări cărora trebuie să le facă faţă lidershipul în prezent.”

    Prin urmare, arta povestirii, “storytelling”, deşi aplicabil = eficient în varii domenii care nu-i sunt, în mod obişnuit, specifice, de la politică la marketing, este, pentru autorul nostru, instrumentul predilect de persuasiune în universul managementului, iar în această sferă se concentrează majoritatea eforturilor sale analitice. Vechea triadă (recunoaşterea unei probleme/ analiza/ preconizarea unei soluţii) şi-a atins limitele pentru publicul modern, adesea plicitisit de comunicarea clasică, şi a trebuit să fie înlocuită – în viziunea lui Denning – printr-o altă triplă succesiune de termeni – captarea atenţiei/ stimularea dorinţei de schimbare/ şi, de-abia la urmă, înrădăcinarea convingerii prin folosirea unor argumente explicate practic.

    Utilizarea unor poveşti şi a unor formule simbolice pentru fiecare dintre aceste trei etape îngăduie publicului să-şi pună temporar în paranteză cinismul şi să-şi păstreze deschis spiritul faţă de mesajul transmis. Asta pentru că, pedalând în registrul emoţional, recursul la naraţiune, la poveste, permite mobilizarea afectelor salariaţilor şi joacă un rol substanţial în procesul de identificare cu întreprinderea.

    Arta povestirii demonstrează, cu numeroase exemple la îndemână, cum poţi, în calitate de lider, să inciţi la acţiune, cum îi poţi face pe oameni să colaboreze şi cum îi poţi aduce spre performanţă. O carte care a reuşit tot ceea ce şi-a propus, devenind bestseller internaţional, un ghid pentru liderii mileniului III şi nu doar… o poveste.

    Stephen Denning, “Arta povestirii în afaceri”, Editura Publica, Bucureşti, 2011