Tag: campanie

  • Gustul vechiului Pepsi difera de cel care sta acum pe rafturile magazinelor

    Pepsi deruleaza o campanie prin care face apel la savoarea
    anilor ’70-’80, proiect care nu vizeaza insa in principal
    consumatorii ale caror amintiri se leaga de acea perioada, ci pe
    cei mai tineri.
    Elementul central al este sticla, a carei executie creativa a fost
    facuta la finalul anului trecut, inspirata de sticlele in care era
    imbuteliata bautura racoritoare a acelor vremuri. Desi seamana
    bine, diferente exista: “ambalajul pe care l-am lansat acum este
    mai usor; sticlele sunt nereturnabile”, explica Clej. In plus, pe
    toate produsele de acum sunt tiparite coduri de bare, care nu
    existau in urma cu 40 de ani. Bautura din sticla insa, este
    identica cu cea din vremurile de demult, iar reprezentantul Pepsi
    spune ca singura diferenta fata de bauturile care se vand acum este
    cantitatea de zahar.

    Campania ar putea fi reluata si in anii urmatori, dat fiind ca a
    fost adunat un numar mare de povesti pentru a stabili un punct de
    plecare si o idee central. Pentru realizarea spotului publicitar,
    au fost folosite filmari din acea vreme, care nu puteau fi
    recreate. “Platforma de comunicare este un context capturat de
    30-40 de ani”. Iar imaginile reunesc poze sepia din arhive
    personale care dezvaluie crampeie din viata de atunci. De fapt,
    nostalgia fata de experientele acelor perioade, a capatat deseori o
    forma cat se poate de concreta: “<Ce se intampla cu vechea
    sticla de Pepsi?> au intrebat foarte multi oameni de-a lungul
    anilor”, spune reprezentantul companiei. Asa ca in toamna trecuta
    s-au hotarat sa pregateasca pentru 2011 o campanie care sa aduca in
    lumina reflectoarelor vechiul Pepsi. Pe scurt, vechiul Pepsi era
    mai dulce decat cel care se vinde acum.

    Editia limitata a bauturii racoritoare cu cea mai veche istorie
    pe piata romaneasca se va vinde prin spatii Horeca, mai cu seama
    terase si spatii de pe litoral. Locuri alese insa pe spranceana:
    doar 10-15% din numarul universul de spatii cu care lucreaza
    imbuteliatorul marcilor Pepsi, Prigat si Roua. Si asta pentru ca
    este important ca sticla, “care este canalul media principal, mai
    mult decat spoturile TV, trebuie sa ramana pe masa, iar servirea
    trebuie facuta, de preferat, fara pai”, spune Clej.

  • Interzicerea totala a avorturilor devine tema de agitatie electorala in Polonia

    Initiativa a fost supusa parlamentului de catre fundatia PRO –
    Dreptul la viata, care a strans 600.000 de semnaturi in favoarea ei
    in doar doua saptamani – mult peste pragul de 100.000 cerut pentru
    ca o initiativa cetateneasca sa intre in atentia
    parlamentarilor.

    Conform Warsaw Business Journal, proiectul de lege interzice total
    dreptul la avort, raportat la legislatia curenta, in vigoare din
    1993, in care avorturile sunt permise daca pastrarea sarcinii pune
    in pericol viata mamei, daca sarcina este rezultatul unui act
    ilegal (viol, incest) sau daca fatul are un handicap.

    Initiativa a trecut mai departe cu sustinerea partidului
    conservator de dreapta Lege si Justitie, al doilea partid
    parlamentar al tarii, alaturi de cea a Partidului Taranesc si a
    unei parti dintre deputatii Platformei Civice de guvernamant.
    Contra initiativei au votat deputatii Aliantei Stangii
    Democratice.

    Comisia parlamentara pentru politici sociale si cea pentru sanatate
    au termen pana la 1 septembrie sa-si prezinte concluziile asupra
    proiectului. Presedintele polonez Bronislaw Komorowski a anuntat ca
    el se va opune inaspririi legislatiei avorturilor, pornind de la
    premisa ca actuala legislatie reprezinta forma cea mai buna de
    compromis necesar astfel incat sa nu “constranga oamenii la acte de
    eroism”, avand in vedere ca pastrarea unei sarcini rezultate din
    viol sau incest ar trebui sa fie o chestiune de decizie personala
    si nu sa fie impusa prin lege.

    Presa poloneza se asteapta insa ca tema avorturilor sa devina
    prioritara in campania electorala pentru alegerile parlamentare din
    9 octombrie, avand in vedere ca fundatia initiatoare a anuntat ca
    va face lobby intens pe langa politicienii partidelor, iar partidul
    Lege si Justitie, sustinut puternic de reprezentantii Bisericii
    Catolice, a profitat deja de ocazie, iesind cu declaratii de genul
    “pantecele matern a devenit in Polonia locul unor crime fara
    numar”.

    Newsweek Polska citeaza statistici conform carora 45% dintre
    polonezi sunt in favoarea legalizarii avorturilor la cerere, in
    timp ce 50% sunt impotriva. Datele oficiale sustin ca in fiecare an
    in tara au loc numai cateva sute de avorturi, insa surse
    neguvernamentale situeaza cifra la peste 150.000, majoritatea
    efectuate ilegal in spitale, la fel ca la inceputul anilor ’80.
    Conform unui studiu citat de Warsaw Business Journal, un avort la
    negru costa in Polonia intre 250 si 750 de euro.

  • Donatorii lui Barack Obama au fost rasplatiti cu posturi in administratie

    Purtatorul de cuvant al presedintiei americane, Jay Carney, a
    declarat miercuri, intr-o conferinta de presa, la Casa Alba, ca
    donarea de bani nu “califica” pe nimeni pentru un post, dar nici nu
    “descalifica”, iar deciziile au la baza meritul. “Se intampla ca
    unii sa fie donatori. Exista mult mai multe cazuri de persoane care
    nu au fost donatori si care au fost nominalizate in functii”, a
    subliniat el. Investigatia a relevat ca donatorii au oferit sume
    mult mai mari decat si-a propus presedintele sa obtina, si ca
    acesta ii vrea inapoi, in alegerile din 2012. IWatch ofera exemplul
    lui Donald Gips, directorul companiei Level 3 Communications LLC,
    care a donat peste o jumatate de milion de dolari. Potrivit
    investigatiei, dupa alegeri, Gips a obtinut postul de sef de
    personal al administratiei, iar ulterior a fost nominalizat
    ambasador in Africa de Sud, compania sa obtinand 13,8 milioane de
    dolari din stimulente. Desi detine actiuni la companie, Gips a
    declarat ca nu stia ca aceasta a primit stimulente, potrivit
    iWatch.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum sa faci „500 de experimente la tine acasa” cu Descopera.ro

    Campania consta in publicarea de articole zilnice intr-un layout
    special. In fiecare articol zilnic vor fi publicate cate 2 filme Da
    Vinci Learning, pe tema Stiinta la tine acasa. Filmele trateaza
    subiecte diverse precum gravitatia, electrizarea, forte fizice, cum
    sa construiesti instrumente utile cu ajutorul lucrurilor pe care le
    ai la indemana.

    Experimentele sunt inedite si totodata distractive si pot fi
    efectuate de catre oricine, fara o pregatire prealabila. Dincolo de
    o mai buna intelegere a naturii ce ne inconjoara, maratonul “500 de
    experimente la tine acasa” ofera sanse suplimentare de imbogatire a
    cunostintelor, printr-un concurs interactiv. Concursul ii asteapta
    pe useri cu premii saptamanale: enciclopedii “Mari inventii ale
    umanitatii” si cu 3 premii lunare: microscoape Bresser Digital LCD.
    Mai multe detalii despre concurs aici!
    Astfel, pentru toti cei care sunt curiosi si doresc sa inteleaga
    misterele universului din confortul propriei case, maratonul “500
    de experimente la tine acasa” este de neratat!

    “500 de experimente la tine acasa” este maratonul de cultura
    generala cu numarul 8 initiat de www.descopera.ro, dupa “Descopera
    extraterestrii dintre noi”, “Descopera adevarata istoria a
    romanilor”, “Maratonul Misterelor”, “Descopera Preistoria”,
    “Descopera Teoria Conspiratiei”, “Descopera Fenomenele Paranormale”
    si “Descopera Secretele Mafiei”.

    Descopera.ro a fost lansat in noiembrie 2007. Sub slogan-ul:
    “Descopera! E lumea ta!”, site-ul ofera utilizatorilor informatii
    complexe din domenii diverse (cultura, natura, stiinta, sport,
    travelling) jocuri si concursuri interactive, oferte de travel de
    la agentii de turism.

  • Ce surprize ne pregatesc politicienii pentru anul electoral

    Parerea aproape unanima a analistilor si comentatorilor este ca
    anul viitor calendarul electoral va avea o influenta decisiva si
    posibil nefasta, in unele cazuri, asupra economiei. Aceasta pentru
    ca si criza, si ajustarile facute pentru a incerca depasirea ei, si
    cele la care s-a angajat Guvernul pentru urmatorii ani lasa
    economia fara acea marja de manevra care ar permite dupa anul
    electoral 2012 recuperarea unor excese pe care partidele de
    guvernamant le fac de obicei pentru a capta adeziunea
    votantilor.

    E deja un loc comun ca Romania ar fi putut face mult mai usor
    fata crizei economice daca in 2008 bugetul nu ar fi fost drenat de
    PNL (si, din umbra, si de PSD) prin marirea pensiilor si alocarile
    de fonduri pentru investitii nenecesare, care au generat un deficit
    de 4,9% din PIB (5,7% dupa metodologia europeana ESA95), dublu fata
    de anul precedent. In declaratii recente pentru BUSINESS Magazin,
    atat presedintele Consiliului Fiscal, economistul-sef al Raiffeisen
    Bank Ionut Dumitru, cat si country managerul Coface Romania
    Cristian Ionescu sustineau ca si pentru anul viitor exista acelasi
    pericol.

    Daca Dumitru vorbea de pericolul unor “eventuale derapaje la
    nivel fiscal-bugetar in pregatirea alegerilor din 2012”, managerul
    Coface inca mai spera ca “puseul electoral sa fie totusi mentinut
    in limite rezonabile, in conditiile in care Guvernul s-a angajat sa
    reduca deficitul bugetar la 3%”. In 2012 sunt programate doua
    campanii electorale, pentru alegerile locale din iunie si cele
    parlamentare din noiembrie. Data fiind situatia din sondajele
    recente, principala formatiune de guvernare, Partidul Democrat
    Liberal (PDL), are de recuperat un decalaj de 10-15% pentru a putea
    concura cu cealalta constructie politica importanta, Uniunea Social
    Liberala (USL), alianta formata din liberali si social-democrati.
    Primul test, cel al alegerilor locale, este si cel mai important,
    pentru ca istoria recenta a aratat ca rezultatele inregistrate in
    teritoriu de catre formatiunile politice sunt avanpremiera celor de
    la parlamentare.

    Va reusi PDL sa castige procente electorale fara a drena
    fondurile publice in sprijinul propriilor candidati? “Aproape sigur
    nu”, e de parere politologul Stelian Tanase, profesor la
    Universitatea Bucuresti, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin: “PDL
    nu are alta sansa de a reveni in sondaje”. “Doar anul acesta se mai
    poate strange cureaua si abia acum resimtim criza cu adevarat, iar
    anul viitor vor fi obligati sa dea drumul la pomeni electorale ca
    sa recupereze procentele”, explica Tanase.

    Mai ponderat, Cristian Pirvulescu, presedintele Asociatiei Pro
    Democratia, spune ca tendinta inregistrata de USL in urmatoarea
    perioada va influenta decisiv comportamentul democrat-liberalilor
    in acest an preelectoral. “Daca USL va fi constanta in sondaje sau
    va creste, tentatia PDL de a actiona astfel va fi mai mare”,
    estimeaza el, cu amendamentul ca “nu sunt sigur ca Traian Basescu
    va accepta o astfel de situatie”. Pirvulescu nu sugereaza neaparat
    iminenta unui conflict intre PDL si presedinte pe aceasta tema, ci
    considera plauzibil ca Basescu sa nominalizeze “undeva spre
    sfarsitul acestui an sau la inceputul anului viitor” un premier
    tehnocrat, ca sa incerce scoaterea functiei de sef al Guvernului de
    sub presiunea filialelor PDL din teritoriu in preajma
    alegerilor.

    Tema unui premier tehnocrat comporta doua valente: pe de o
    parte, guvernul ar fi – cel mai probabil – tot unul politic, deci
    sensibilitatea la presiuni politice ar fi mai scazuta, dar nu
    eliminata, iar pe de alta parte, insusi presedintele Traian Basescu
    a anuntat, la o conferinta a Ziarului Financiar de joia trecuta, ca
    acum ar fi nevoie de stabilitate guvernamentala – o trimitere
    stravezie la amanarea planurilor de schimbare din functie a
    premierului Emil Boc. In aceeasi seara, Basescu a revenit asupra
    acestor speculatii, sustinand ca ar trebui “sa le lasam inca vreo
    sase luni si sa guvernam”, cu trimitere la emisiunea de obligatiuni
    cu care Romania vrea sa iasa pe pietele internationale luna
    viitoare si care ar fi pusa in pericol de speculatiile cu privire
    la instabilitatea politica. Si nici sansele de a trece un nou
    guvern prin Parlament nu sunt foarte mari, intrucat ecuatia
    sustinerii guvernamentale este tot mai fragila.

  • Elena Udrea: “Niciodata un alt premier nu a dat dovada de mai mult curaj decat Emil Boc”

    “Niciodata un alt premier nu a dat dovada de mai mult curaj
    decat Emil Boc”, scrie Udrea pe blog. Masurile luate de el “au fost
    dureroase pentru toti romanii, ne-au aratat unde se afla Romania cu
    adevarat dupa guvernarea de trista amintire a lui Calin
    Popescu-Tariceanu – pe marginea prapastiei -, dar ne-au repus pe
    drumul cel bun”.

    Elena Udrea continua, afirmand ca “somajul scade, investitiile
    straine in Romania cresc, consumul creste si el, veniturile
    romanilor vor incepe sa creasca, se reporneste chiar si
    creditarea”. Concluzia ei este ca romanii voteaza dreapta politica,
    pentru ca “ei vad in valorile noastre singura sansa de progres
    real, de imbunatatire a vietii lor de zi cu zi”.

    In schimb, afirma ea, PNL “s-a aruncat cu trup si suflet in bratele
    PSD. Si ca o bunicuta iubitoare, socialistii lui Iliescu si Nastase
    i-au primit, i-au cocolosit, urmand sa-i distruga asa cum au facut
    si cu PNTCD”. Udrea conchide ca PDL a ramas singrul partid care se
    adreseaza electoratului de dreapta din Romania.

    Un sondaj al CCSB publicat in aceasta saptamana arata ca numai
    17,9% dintre romani au incredere in PDL, in timp ce PNL se bucura
    de increderea a 37,5% dintre respondenti, iar PSD are 33,9%. Un alt
    sondaj, realizat de CURS in aprilie, arata ca USL are 59% din
    intentiile de vot, in timp ce PDL doar 17%. Un al treilea sondaj,
    realizat de CSOP, releva intentii de vot de 57% pentru USL si 20%
    pentru PDL.

  • PDL, linistea dinaintea alegerilor

    Astfel, desi mai este doar un pas birocratic de trecut, la
    Conventia Nationala de la jumatatea lunii viitoare ar putea veni
    circa 4.600 de reprezentanti PDL, fata de 1.600, cat era cvorumul
    pana acum. Diferenta a fost contabilizata de cei mai multi analisti
    in favoarea candidaturii lui Vasile Blaga, intrucat va fi compusa
    in majoritate din alesi locali ai partidului, primari si
    consilieri, cu care fostul ministru de interne si coordonator al
    campaniilor electorale PDL din ultimii ani a avut o relatie
    stransa.

    Concordia pe care liderii democrat-liberali incearca sa o emane a
    fost doar putin tulburata de un zvon venit din partea ministrului
    agriculturii, Valeriu Tabara, care a sugerat binevoitor ca Blaga ar
    putea sa treaca in echipa lui Boc si sa nu mai candideze, ipoteza
    respinsa dur de cel incriminat.

    Frictiunile din partid, acutizate de apropierea schimbarii stafetei
    de lideri, au iesit la iveala si in teritoriu, la alegerile pentru
    sefia filialei din Iasi, unde dupa ce s-a recunoscut invins,
    deputatul Daniel Oajdea a contestat drept neregulamentara alegerea
    rivalului sau Marius Spinu la o diferenta de doar sapte voturi.

  • De ce sa te speli pe maini?

    Campania educationala Protex ofera posibilitatea consumatorilor
    sa afle, de la cei 200 de promoteri Protex prezenti in marile
    magazine din intreaga tara, detalii despre importanta spalatului pe
    maini si modul in care pot sa evite contactarea diferitelor boli
    infectioase. De asemenea, pe tot parcursul programului, publicul
    beneficiaza de promotii speciale pentru produsele din gama Protex.
    Astfel, la cumpararea oricaror produse Protex in valoare de minim
    10 lei, consumatorii primesc pe loc un gel antibacterian Protex.
    Produsele participante la promotie sunt sapunurile solide,
    sapunurile lichide si gelurile de dus Protex.

    80% din bolile infectioase se transmit prin intermediul
    mainilor. Spalatul regulat pe maini reprezinta una dintre cele mai
    simple si eficiente metode de evitare a contactarii unor boli
    precum: gripa, hepatita, infectiile respiratorii, parazitozele sau
    bolile digestive. Pentru situatiile in care apa si sapunul nu sunt
    la indemana, poate fi utilizat gel antibacterian.

    Colgate-Palmolive (Romania) este prezenta pe piata romaneasca
    din 1992 si are un portofoliu ce cuprinde marci locale si
    internationale: Colgate, Lady Speed Stick, Mennen Speed Stick,
    Palmolive, Axion, Ajax, Protex, Super Cristal, Norvea si
    D’Amaris.


    Ponderea populatiei care
    traieste in conditiile de mai jos (%)

    Fara toaleta conectata la
    apa

    Fara baie sau dus

    MEDIA EU27

    3.5

    3.1

    Belgia

    0.6

    0.9

    Bulgaria

    26.2

    15.6

    Cehia

    0.7

    0.5

    Danemarca

    0.0

    0.7

    Germania

    1.2

    0.3

    Estonia

    12.2

    12.8

    Irlanda

    0.3

    0.6

    Grecia

    1.8

    1.1

    Spania

    0.0

    0.0

    Franta

    0.8

    0.6

    Italia

    0.2

    0.4

    Cipru

    0.7

    0.7

    Letonia

    16.6

    18.2

    Lituania

    17.2

    15.9

    Luxemburg

    0.8

    0.2

    Uungaria

    7.1

    4.2

    Malta

    0.0

    0.2

    Olanda

    0.0

    0.0

    Austria

    1.3

    0.7

    Polonia

    4.8

    5.6

    Portugalia

    2.4

    2.7

    Romania

    42.5

    41.2

    Slovenia

    0.6

    0.6

    Slovacia

    1.1

    0.3

    Finlanda

    0.8

    1.0

    Suedia

    0.0

    0.5

    Marea Britanie

    0.5

    0.2

    Islanda

    0.3

    0.1

    Norvegia

    0.1

    0.1

    Elvetia

    0.1

    0.1

    GRAFIC – CAT DE
    CERTATI SUNTEM CU APA SI SAPUNUL?

  • Legendele fotbalului implicate in Drumul Mingii. Care este traseul inventat de Timisoreana?

    1.000 de oameni vor duce mingea la picior pe o distanta de 2.400
    kilometri de la Timisoara pana la Brasov, orasul unde se desfasoara
    Finala Cupei Romaniei Timisoreana, trecand prin 35 de localitati.
    Acestia vor fi sustinuti de mari glorii ale fotbalului romanesc,
    dar si de personalitati care cred in valorile Fotbalului
    Adevarat.


    Startul campaniei va fi dat de jucatorii de legenda din anii
    ’80. Ilie Balaci, Miodrag Belodedici, Rodion Camataru, Sorin Cirtu,
    Adrian Bumbescu si Costel Orac sunt fotbalistii emblematici ai
    Romaniei care s-au alaturat proiectului. Drumul Mingii le va da
    ocazia de a impartasi un crez comun, de a uni caractere diferite
    sub o singura cauza: “Toti ne dorim Fotbal Adevarat!”.

    Traseul national va incepe pe 16 aprilie la Timisoara si va
    trece prin unele dintre cele mai importante orase ale Romaniei:
    Craiova, Pitesti, Galati, Piatra Neamt, Bistrita. Ultima destinatie
    a Drumului Mingii va fi Brasov pe 25 mai, in aceeasi zi in care va
    avea loc finala Cupei Romaniei Timisoreana.

    Inscrierile pe Drumul Mingii se pot face pe site-ul
    www.fotbaladevarat.ro/drumul-mingii, unde suporterii trebuie sa
    completeze un formular dedicat si sa acumuleze puncte pentru a avea
    sansa de a fi unul dintre cei 1.000. Sansele de a participa sunt
    multiple: de la completarea chestionarului criteriilor de fotbal
    adevarat si a motivatiei de a participa in cadrul Drumului Mingii,
    pana la demonstrarea cunostintelor despre fotbalul anilor ’80 sau
    promovarea in comunitatea lor de prieteni. Alegerea celor 1.000 se
    va face pentru fiecare tronson al Drumului Mingii in ordinea
    descrescatoare a punctajelor obtinute de participanti. De asemenea,
    inscrierea se poate face si telefonic. Evenimentele Drumului Mingii
    din fiecare dintre cele sapte orase vor readuce laolalta Legendele
    Fotbalului Adevarat, personalitati locale si mai ales iubitori de
    fotbal ce isi doresc sa se implice in aceasta campanie.

    Timisoreana lanseaza o serie de cinci doze speciale cu imagini
    ale meciurilor anilor ’80 avandu-i ca protagonisti pe Ilie Balaci,
    Miodrag Belodedici, Rodion Camataru, Costel Orac si Adrian
    Bumbescu. Timisoreana isi urmeaza astfel traditia inceputa anul
    trecut cu cele 11 doze personalizate, lansand acum simultan mai
    multe ambalaje dedicate. Ca premiera pentru acest an, imaginile
    Legendelor si mesajul campaniei se regasesc pe toate variantele de
    ambalaj – doza, sticla si PET.

    CITESTE SI Cum face Steaua bani din culorile
    ros-albastre. Se vand berea, cola si
    sampania?

  • 700.000 de calatori cu metroul au primit in martie informatii legate de cancerul intestinului gros

    In perioada 7-31 martie, FABC a desfasurat o campanie de
    informare in trenurile Metrorex, magistrala M2: Berceni-Pipera,
    avand drept slogan: Ce NU stiti despre cancerul intestinului gros?
    Astfel, peste 700.000 de calatori au avut posibilitatea de a afla
    informatii legate de cancerul intestinului gros prin intermediul
    unor afise dispuse in incinta metroului.

    “Am incercat in luna martie sa oferim o informare cuprinzatoare
    si corecta a oamenilor cu privire la acest tip de cancer,
    considerand ca acesta este primul pas catre preventie si educare.
    De aceea, in cadrul acestei campanii am vrut sa aducem informatia
    cat mai la indemana oamenilor si sa fim prezenti in cat mai multe
    locuri, sperand ca in acest fel sa-i determinam pe oameni sa
    constientizeze importanta controalelor medicale periodice”, a
    declarat Cezar Irimia, presedintele FABC.

    Atat la nivel mondial, cat si in tara noastra, cancerul
    intestinului gros este al doilea tip de cancer ca frecventa in
    randul barbatilor, dar si al femeilor, reprezentand 13% din totalul
    cazurilor de cancer.