Tag: companie

  • Cine este noul director general al Coca-Cola HBC

    Jaak Mikkel, care ocupă în prezent poziţia de director general al companiei Pivara Skopje AD din Macedonia – un joint-venture între Coca-Cola HBC Macedonia şi Heineken, va ocupa din 1 iunie funcţia de director general al Coca-Cola HBC România.
    El si-a început cariera în cadrul Coca-Cola HBC în anul 2008, ca director de vânzări pentru Tările Baltice. În 2012, Jaak a fost promovat în functia de director general al Coca-Cola HBC Macedonia şi, împreună cu echipa sa, a generat cea mai mare creştere înregistrată vreodată din punct de vedere al volumului si al cotei de piata, atât pe segmentul de băuturi carbogazoase, cât si pe cel de bere. De asemenea, în 2013, Coca-Cola HBC Macedonia a generat cel mai mare profit din istoria sa, fapt ce a dus, de asemenea, la creşterea indicilor de valoare şi a gradului de implicare a angajaţilor.

    Înainte de a se alătura echipei Coca-Cola HBC, Jaak Mikkel a lucrat timp de 10 ani în cadrul companiei Shell, unde a deţinut diverse poziţii de conducere, fiind responsabil de activitatea companiei în mai multe ţări europene.

    Stephane Batoux, actualul director general al Coca-Cola HBC România şi Moldova, va rămâne în functie până la sfârşitul lunii mai, pentru a asigura o tranzitie usoara succesorului său.

    Managerul a fost numit la con­du­cerea Coca-Cola HBC România în martie 2012. Batoux a venit de la Danone după un inte­ri­mat asigurat de un manager grec odată cu ple­carea lui Călin Drăgan de la conducerea com­paniei. În 2012, Coca-Cola HBC România a înregistrat o cifră de afaceri de 435 mil.

     

  • Povestea lui Walter Bentley, creatorul maşinilor de lux ce îi poartă numele

    W.O. s-a născut în 1888 în Londra, în familia afaceristului britanic Alfred Bentley, fiind cel mai mic dintre cei nouă copii ai familiei. Între 1902 şi 1905 a studiat la şcoala Clifton College din Bristol, la care a renunţat când a împlinit 16 ani pentru a munci ca ucenic inginer la căile ferate Great Northern Railway aflate în Doncaster, Yorkshire. Pentru stagiul de ucenicie de cinci ani, tatăl lui a plătit 75 de lire. A învăţat acolo fiecare procedură tehnică folosită atât în construirea maşinăriilor, cât şi în designul lor.

    După încheierea perioadei de ucenicie, şi-a completat pregătirea cu studii teoretice de inginerie la King’s College din Londra. În 1912 s-a alăturat fratelui său, Horace Miller Bentley, în compania Bentley and Bentley, specializată în vânzarea de maşini franţuzeşti DFP. Convins că participarea la competiţii reprezenta cea mai bună modalitate de a vinde maşinile, O.W. Bentley a construit un set de pistoane din aliaj de aluminiu pentru motorul DFP şi un arbore de distribuţie datorită cărora a avut numeroase recorduri la Brooklands în 1913 şi 1914.

    După izbucnirea Primului Război Mondial, a început să construiască şi aeromotoare rotative, pe care le-au folosit şi alţi manufacturieri printre care şi Rolls-Royce. După război, la începutul anului 1919, W.O. a fondat împreună cu fratele lui propria companie producătoare de maşini, Bentley Motors Limited, în oraşul Cricklewood aflat în apropierea Londrei. Prima maşină – cu un motor robust de patru cilindri şi un şasiu robust, Bentley-ul cu motor de trei litri – a fost testată în ianuarie 1920, iar primul Bentley construit în Cricklewood a fost livrat un an mai târziu.

    În 1923, maşina a câştigat cursa de 24 de ore de la Le Mans. Aceasta a fost urmată de un eşec din cauza faptului că Bentley Motors Limited avea dificultăţi financiare grave. Victoria de la Le Mans l-a convins totuşi pe Woolf Barnato, afacerist şi şofer de curse, să ajute Bentley Motors Limited în problemele financiare. Compania a fost salvată cu preţul scoaterii lui W.O. Bentley din poziţia de cofondator şi prin transformarea lui în angajat al companiei lui Barnato.

    În 1931, Barnato a renunţat să finanţeze compania, iar Bentley a primit un ordin de executare judecătorească pentru că aceasta acumulase  pierderi de 136.220 de lire. În noiembrie acelaşi an, Bentley a fost vândut către British Central Equitable Trust, care a vândut apoi compania  către Rolls-Royce. W.O. Bentley a continuat să lucreze în cadrul companiei după ce aceasta a fost cumpărată, dar în 1935 a renunţat odată cu expirarea contractului. S-a angajat în cadrul Lagonda, cumpărată de Aston Martin în 1947, iar apoi s-a angajat la Armstrong Siddeley, unde a lucrat până la pensionare.

    În prezent, Bentley Motors Limited este o subsidiară a producătorului german de automobile Volkswagen şi a raportat venituri de circa 1,4 miliarde de lire sterline în 2012.

  • Cea mai mare achiziţie Apple: Compania vrea să preia Beats Electronics pentru 3,2 miliarde de dolari

     Preluarea Beats ar putea fi cea mai mare achiziţie efectuată vreodată de Apple.

    Beats Electronics a fost fondată de rapperul Dr. Dre şi Jimmy Iovine, unul dintre cei mai influenţi executivi din industria muzicală.

    Apple şi-ar extinde astfel prezenţa pe piaţa distribuţiei online de muzică, preluând serviciul de streaming lansat în acest an de Beats. Pentru 10 dolari pe lună, clienţii Beats primesc acces nelimitat la toate piesele şi albumele din catalogul companiei, pe care le pot accesa de pe smartphone, tabletă sau de pe computerul personal.

    Distribuţia de muzică a devenit, în ultimii 10 ani, una dintre afacerile de bază ale Apple, datorită player-ului iPod şi platformei iTunes.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Directiva de utilizare doar a sistemelor de iluminat nepoluante, aplicată din 2017

     Solicitarea i-a fost înaintată premierului în timpul vizitei la sediul companiei ale cărei principale activităţi sunt furnizarea de energie electrică şi producţia de energie în cele zece microhidrocentrale pe care le deţine, precum şi producţia de corpuri de iluminat şi de echipamente de distribuţie şi măsurare a energiei.

    Astfel, directorii companiei i-au cerut premierului să dispună ca Ministerul Mediului să revină asupra deciziei de prelungire cu încă cinci ani a permisiunii de comercializare pe piaţă a altor elemente de iluminat (cu mercur, ioduri metalice) decât cele cu LED sau termice (halogen), astfel încât Directiva UE privind eliminarea corpurilor de iluminat cu caracter poluant, cum ar fi becurile cu halogenuri metalice, şi folosirea numai a sistemului LED, nepoluant şi economicos, să fie aplicată din 2017.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O firmă din China a printat 3D zece case într-o singură zi

    Compania WinSun a folosit imprimante cu dimensiunile de 10×6,6 metri pentru a printa o compoziţie de ciment şi alte materiale de construcţie sub forma unor ziduri, relatează BBC News.

    Materialele ieftine şi lipsa lucrului manual au redus costul unei case la mai puţin de 5.000 de dolari. “Putem printa clădiri cu orice design pe care clienţii îl doresc. Este un proces ieftin şi rapid”, a declarat Ma Yihe, directorul companiei WinSun. Acesta speră că tehnologia va permite, în viitor, crearea unor clădiri de tip zgârie-nori. Momentan însă, legislaţia din China permite doar construcţia, prin printare, a caselor de un singur etaj.

    Printarea 3D a devenit un fenomen global în ultima perioadă, iar unii producători au început să realizeze şi obiecte de zi cu zi, precum bijuterii sau mobilă.

  • Directorul companiei maritime care deţinea feribotul sud-coreean naufragiat a fost arestat

     Kim Han-sik, director general al companiei Chonghaejin Marine, a fost arestat la domiciliul său şi urmează să fie inculpat în cursul zilei de joi, a anunţat procurorul.

    “Kim este vizat de mai multe capete de acuzare, printre care omucidere din culpă şi încălcarea dreptului maritim”, a declarat procurorul Yang Jung-jin.

    Şeful companiei este considerat complice şi se apreciază că a permis tacit supraîncărcarea feribotului, un factor care cel mai probabil a contribuit la naufragiul vasului, potrivit experţilor.

    Încătuşat şi cu faţa acoperită, bărbatul a apărut în faţa camerelor de televiziune, cum s-a întâmplat şi în cazul celor 15 membri ai echipajului care au supravieţuit naufragiului şi care au fost arestaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Veniturile Cosmote România au urcat în primul trimestru cu 9,2%, la 118,2 milioane euro

     Profitul EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări) al companiei, excluzând costul programelor de disponibilizări voluntare şi restructurare, a avansat totodată cu 9,9%, la 26,7 milioane euro.

    Pentru primele trei luni ale anului trecut, compania a înregistrat venituri de 108,2 milioane euro şi un rezultat EBITDA de 24,3 milioane euro.

    Veniturile din servicii au urcat cu 5,9% în perioada analizată, datorită încasărilor mai mari din internet mobil şi SMS. Venitul mediu pe utilizator a urcat cu 8,6%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şerban Toader a fost reconfirmat în funcţia de Senior Partner al KPMG

    “Şerban Toader a fost reconfirmat în funcţia de Senior Partner al KPMG în România şi Moldova pentru un al treilea mandat consecutiv. Toader a preluat mandatul iniţial de Senior Partner în 2007. În calitate de Senior Partner al KPMG în România şi Moldova, Toader coordonează guvernanţa şi strategia firmei şi reprezintă interesele companiei atât pe piaţa locală, cât şi la nivel internaţional”, se arată într-un comunicat de presă al KPMG.

    “Sunt onorat că am fost reconfirmat în această poziţie. Cred în continuare că trebuie să încurajăm oamenii de afaceri din România să fie întreprinzători, să privească spre viitor, să inoveze şi să îşi urmărească obiectivele de creştere”, a declarat Toader.

     

  • Kaufland renegociază contractul cu Coca-Cola. Produsele nu mai sunt prezente pe rafturi

    Cele două parţi negociază în prezent reluarea colaborării, potrivit reprezentanţilor Kaufland, care nu înaintează însă niciun termen privind momentul când produsele vor reveni pe rafturi.

    Contractul dintre cel mai important retailer din România şi liderul pieţei locale de băuturi răcoritoare are o valoare de câteva zeci milioane de euro, potrivit estimărilor ZF pe baza datelor din piaţă. Coca-Cola are în portofoliu produse sub branduri precum Fanta, Sprite, Coca-Cola sau Dorna.

    „În această perioadă Kaufland nu comercializează produse ale companiei Coca-Cola, excepţie făcând Coca-Cola la 2,5 litri. (…) Se încearcă rezolvarea acestei situaţii în perioada ur­­mătoare“, spun reprezentanţii reţelei germane cu peste 90 de hipermarketuri cu preţuri mici în România şi cu afaceri de peste 1,6 miliarde de euro în 2013, conform estimărilor ZF pe baza da­­telor din piaţă. Oficialii companiei Kaufland nu oferă de­ta­lii privind motivul pentru care produsele nu se mai găsesc la raft.

    Pe de altă parte, reprezentanţii Coca-Cola HBC susţin că produsele companiei încă mai sunt pe rafturile magazinelor Kaufland. „Da, produsele companiei Coca-Cola HBC România sunt distribuite de Kaufland“, a fost răspunsul reprezentan­ţilor Coca-Cola HBC România la întrebarea ZF dacă produsele companiei se mai găsesc în magazinele Kaufland şi dacă nu, de ce se întâmplă acest lucru. Aceştia nu au spus dacă băuturile din portofoliul companiei se vor mai găsi în hipermarketurile Kaufland.

    O situaţie similară celei din România are loc şi în Polonia unde presa locală scrie că cele două părţi negociază încă termenii contractului de colaborare pentru 2014.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Holdingul german Joh. A. Benckiser preia proprietarul brandului de cafea Jacobs, pentru 5 miliarde dolari

     Grupul american Mondelez va avea o participaţie de 49% la compania care va fi formată prin fuziunea diviziei sale de cafea cu compania D.E Master Blenders, deţinută de Joh. A. Benckiser, relatează Bloomberg.

    Noua companie se va numi Jacobs Douwe Egberts şi va fi înregistrată în Olanda.

    Joh. A. Benckiser a cumpărat anul trecut Master Blenders, producătorul cafelei Douwe Egberts, pentru circa 7,5 miliarde de euro (10,4 miliarde dolari), în cadrul celei mai mari tranzacţii care a avut loc vreodată în industria cafelei.

    Anterior, Joh. A. Benckiser a preluat Peet’s Coffee&Tea şi Caribou Coffee.

    Acţiunile Mondelez au urcat cu până la 9,2% la bursa din New York. Compania a anunţat miercuri că intenţionează să micşoreze costurile cu cel puţin 1,5 miliarde de dolari până în 2018, pentru creşterea marjei de profit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro