Ghiţă va prelua şi conducerea Consiliului de Administraţie al Loteriei, se arată într-un comunicat al companiei de stat. Potrivit profilului său de pe situl LinkedIn, Ghiţă a fost din 2007 până în prezent director de vânzări la firma Galaxy Games. “Sper ca prin numirea mea să vin în sprijinul Loteriei Române cu toată experienţa acumulată pe piaţa jocurilor de noroc din ţara noastră, începând cu anul 1998”, a declarat Ghiţă în comunicat.
Tag: schimbare
-
Premierul a schimbat conducerea Poliţiei Române: Liviu Popa, înlocuit cu Petre Tobă
Ministrul de Interne, Ioan Rus, a propus numirea la conducerea Poliţiei Române a chestorului Petre Tobă în locul lui Liviu Popa, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.
Liviu Popa va conduce Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor. Propunerea de schimbare a şefului Poliţiei Române vine la câteva zile după ce premierul Victor Ponta declara, ca urmare a fugii lui Sile Cămătaru, că a cerut ministrului de Interne, Ioan Rus, să prezinte, miercuri, în şedinţa de Guvern, un raport privind urmăriţii general şi că ar putea fi daţi afară şefii din Poliţie, dacă aceştia sunt vinovaţi de situaţia existentă.
-
Isărescu: Schimbarea guvernului poate fi asimilată şi administrată dacă e rapidă şi consituţională
“O schimbare de guvern în cadrul procedurilor constituţionale nu este un lucru de confort pentru pieţe. Orice schimbare politică majoră şi aici este vorba de o schimbare politică majoră este un factor de stres pentru pieţe, dar poate fi asimilat şi acomodat de către pieţe şi administrat de BNR dacă se derulează într-un cadru constituţional şi este rapid. Până acum nu vedem elemente vizibile de stres pe pieţe. Până acum lucrurile sunt sub control. Şi sperăm să rămână aşa”, a spus Isărescu. El a arătat anterior că a “lucrat bine” în anul 2000 cu premierul desemnat, Răzvan Ungureanu, pe vremea cînd aceste era secretar de stat iar Isărescu deţinea portofoliul de premier.
-
RBS România îşi schimbă preşedintele. Noul şef al băncii va fi olandezul Henk Paardekooper
Henk Paardekooper vine de la Londra, unde a fost director pentru active corporative şi instituţionale din cadrul diviziei non-core a RBS din capitala britanică. Între 2004 şi 2010 a fost preşedintele RBS Rusia, unde a integrat ABN AMRO în RBS şi a condus sucursala rusească în perioada crizei financiare. În 2008 a preluat şi conducerea operaţiunilor din Comunitatea Statelor Independente.
Născut în 1964, Henk Paardekooper este un bancher specializat în zona pieţelor emergente, cu o experienţă de peste 20 de ani. Are un masterat în econometrie la Universitatea Erasmus din Rotterdam. Înainte de 2004, Henk Paardekooper a condus echipa de consultanţă în corporate finance a băncii ABN AMRO, în Olanda. Experienţa sa se bazează pe o gamă largă de tranzacţii la care a luat parte, atât în segmentul de corporate banking (finanţarea fluxurilor comerciale, credite, cash management) cât şi în cel de investment banking (fuziuni şi achiziţii în corporate finance, pieţe de capital).
Johan Gabriels, actualul preşedinte, şi-a început mandatul în 2009, când l-a înlocuit pe Peter Weiss, cel ce condusese banca începând din 2005. În timpul mandatului lui Gabriels, banca şi-a menţinut rate confortabile ale profitului şi ale solvabilităţii. RBS România, filiala grupului Royal Bank of Scotland, a încheiat primul semestru cu un profit net de 51 mil. lei, situându-se în topul celor mai profitabile bănci din România.
După primele nouă luni, profitul RBS România se ridica la 67,5 mil. lei, iar valoarea activelor la 6,2 miliarde de lei, situând-o pe locul al şaptelea în sistemul bancar, cu o cotă de piaţă de 1,8%. RBS România are 26 de sucursale şi peste 900 de angajaţi.
-
România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de iarnă
Potrivit astronomilor, ca regulă, ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Astfel, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar 30 octombrie – având 25 de ore – va fi cea mai lungă zi a anului. Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pămînt acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2. România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită “timpul legal român”.
-
Cum arată noua “bijuterie” pe patru roţi a lui Kim Kardashian?
De la Bentley până la Range Rover, Kim Kardashian nu a “iertat” nicio maşină de lux. Ultima sa achiziţie le întrece însă pe toate. Astfel, începând de ieri, cea mai celebră dintre surorile Kardashian poate fi văzută la volanul unui Ferrari 458 Italia, pentru care a plătit 274.000 de dolari, după cum relatează Daily Mail. Vedeta a optat pentru un model alb, în care va atrage cu siguranţă privirile şi invidia celorlalţi colegi de trafic. De altfel, Kim şi-a făcut apariţia la reprezentanţă pusă la patru ace, astfel încât, ridicarea maşinii s-a transformat uşor într-un eveniment de presă care a făcut înconjurul lumii.
-
Cea mai mare schimbare din lumea internetului: Posibilitati infinite pentru adresele de web
ICANN va incepe sa primeasca cereri de aprobare de anul viitor,
mai precis din 12 ianuarie, estimandu-se ca orasele si corporatiile
vor fi printre primele care vor cere un domeniu cu numele lor,
informeaza BBC News Online.“ICANN a deschis sistemul de adrese de internet posibilitatilor
infinite ale imaginatiei umane. Nimeni nu poate sa prezica unde ne
vor duce aceste decizii istorice”, a declarat Rod Beckstrom,
presedinte si CEO al ICANN.Vor fi create sute de noi adrese care se vor termina cu sufixe
precum “.google”, “.coke” sau “.BBC”.In prezent, exista 22 de nume
de domenii generice de top, precum si circa 250 de domenii asociate
unor tari, precum “.ro”, “.it”, “.fr”.Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
SURPRIZA IN TELECOM – Orange isi schimba CEO-ul. Cine vine in locul lui Millet?
Francezul Jean-Francois Fallacher (45 de ani) a condus pana acum
Softrecom, filiala a France Telecom care exporta know-how
operatorilor grupului pe plan international, in special pe piete
emergente. |n trecut a fost CEO la Wanadoo Olanda, director de
marketing la EuroNet Internet BV si account director la France
Telecom. A absolvit Politehnica, Ecole Nationale Superieure des
Telecommunications si ESSEC Business School.Thierry Millet va prelua o pozitie in Franta, de unde va
coordona activitatile de plati prin telefonul mobil si dezvolarea
serviciilor de plati contactless in tarile in care este prezent
grupul. -
Peste 500.000 de clienti au trecut la alt operator telecom fara schimbarea numarului
“Dupa doi ani si jumatate de la data lansarii portabilitatii in
Romania (21 octombrie 2008 – n.r.), numarul de portari a depasit
cifra de 500.000. Proportia intre numerele fixe si cele mobile
portate se mentine relativ aceeasi, 68% din totalul numerelor
portate, respectiv peste 340.000 fiind numere de telefonie mobila”,
se arata intr-un comunicat al Autoritatii Nationale pentru
Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM). Numarul de
portari a crescut constant de la lansarea serviciului de
portabilitate a numerelor, in octombrie 2008. In cele peste doua
luni din anul 2008 in care portabilitatea numerelor a fost posibila
au fost realizate peste 15.000 de portari, in 2009 peste 180.000,
iar in anul 2010 numarul portarilor a crescut pana la 221.219. -
Mutare la varful Carrefour. Ce va schimba venirea celui de-al patrulea manager
Moda cumparaturilor in magazinele mari, in care putem gasi totul
sub un singur acoperis, a fost adusa in Romania de hipermarketuri.
Francezii de la Carrefour au deschis primul magazin de acest fel in
urma cu zece ani, iar cumparatorii au dat, la propriu, navala. A
ajuns sa se vorbeasca la un moment dat chiar de functia de
socializare a acestor magazine. Cumparatorii vedeau mersul la
cumparaturi ca un moment in care petrec timpul in mod placut cu
partenerul sau prietenii. Lucru care s-a tradus in vanzari peste
asteptari, iar François Oliver, care conducea atunci Carrefour, nu
putea decat sa-si frece mainile de bucurie. Vanzarile au continuat
sa creasca si in timpul mandatului lui Jacobo Caller Celestino –
care a condus operatiunile din Romania vreme de doi ani si a fost
transferat apoi in Rusia ca director executiv. Lui i-a urmat
Patrice Lespagnol, 52 de ani, managerul crizei pentru afacerea
francezilor. El a preluat sefia in aprilie 2008, an in care
Carrefour a inaugurat cel mai mare numar de hipermarketuri (zece)
si a inregistrat cea mai mare cifra de afaceri pe plan local – 1,19
mld. euro.
De-atunci lucrurile s-au schimbat mult. In cifre, acest lucru
s-a tradus in vanzari mai mici pentru toti comerciantii. In cei
trei ani in care s-a ocupat de afacerile de pe piata autohtona,
Lespagnol a avut de gestionat nu doar scaderea vanzarilor, ci si
integrarea afacerii Artima (acum Carrefour Market) in operatiunile
Carrefour, inchiderea a patru spatii (un hipermarket si trei
supermarketuri) si deschideri. Cu investitii estimate la 60 de
milioane de euro pentru extindere – doua hipermarketuri si in jur
de 15 supermarketuri, Carrefour a ajuns anul trecut la incasari
apropiate de cele din 2008. Acum, Patrice Lespagnol preia
conducerea Carrefour Grecia, care are vanzari anuale ce se plaseaza
in jurul a 2,7 mld. euro.François-Melchior De Polignac, 38 de ani, preia functia de
director executiv Carrefour Romania, care are acum 23 de
hipermarketuri si 35 de supermarketuri. El si-a inceput cariera la
L’Oréal, in Italia, iar din 2000 lucreaza la Carrefour. Slujba pe
care o preia acum, dupa ce a fost responsabil din mai 2009 “de unul
dintre principalele programe de transformare a grupului”, conform
declaratiilor oficiale, nu e deloc usoara. Carrefour detine acum
pozitia de lider de piata in functie de cifra de afaceri, dar
extinderile agresive ale retelelor concurente – Real si Kaufland –
micsoreaza distanta dintre pozitiile pe podium. Iar tinta declarata
oficial de managementul din Franta este locul intai sau doi in
orice piata. Deci, si in Romania. Care sunt metodele prin care
Polignac vrea sa conserve acest avantaj, ramane de vazut.