BusinessMagazin

Tag: prezenta

  • Opinie Dragoş Pătroi, consultant fiscal: Varianta fiscală a principiilor “lăsaţi-mă să cumpăr” şi “lăsaţi-mă să vând”

    DRAGOŞ PĂTROI este consultant fiscal şi cadru universitar asociat la ASE Bucureşti.

    Am lecturat, într-o primă fază, acest proiect de act normativ, aflat în prezent în dezbatere publică şi trebuie să recunosc că forma propusă este una foarte curajoasă, de natură să stimuleze – în forma sa generală, fără a lua în calcul unele aspecte particulare – atât mediul investiţional, cât şi consumul, printr-o fiscalitate mai competitivă ca în prezent.

    Însă, pe lângă o fiscalitate competitivă – aflată, cel puţin deocamdată, doar la nivel de bune intenţii – cred că mediul de afaceri are nevoie de ceva mai mult: de predictibilitate şi de securizarea afacerii. Altfel spus, de materializarea în doctrina şi practica fiscală de zi cu zi a două principii absolut necesare, pe care personal le-aş denumi simplu şi sugestiv “lăsaţi-mă să cumpăr” şi “lăsaţi-mă să vând”.

    Ce ar însemna materializarea în practica fiscală a principiului “lăsaţi-mă să cumpăr” ? Că un contribuabil nu se va trezi în ipostaza în care, dacă a efectuat achiziţii de la un anumit furnizor, organele de inspecţie fiscală îi vor limita ulterior exercitarea dreptului său legitim de deducere (atât la nivelul impozitului pe profit, cât şi al TVA), pe motiv că respectivul furnizor a avut un comportament fiscal inadecvat.

    Dacă e aşa, apare întrebarea firească de ce fiscul nu l-a inclus în lista contribuabililor inactivi şi, pe cale de consecinţă directă, de ce nu i-a anulat validitatea codului de TVA? Cred că dreptul de deducere al taxei se poate exercita în condiţiile îndeplinirii corelative a cerinţelor formale şi a criteriilor de fond prevăzute de legislaţia fiscală, iar atitudinea organelor fiscale – nu generalizată, dar dominantă – de limitare a acestui drept al contribuabililor, doar pe baza unor aprecieri subiective care au la bază prerogativele conferite de art.11 din codul fiscal, este o atitudine discreţionară (asta ca să fiu elegant în exprimare şi să nu zic direct abuzivă). 

    Nu sunt atât de naiv să neg că există mecanisme – unele chiar foarte ingenioase – de fraudare a obligaţiilor fiscale în materie de TVA, prin clasica metodă de tip carusel, prin firme de tip suveică sau de tip bidon. Foarte bine, cine aderă la aceste practici, să suporte toate consecinţele legale care se impun, cred că toată lumea e de acord cu asta. Eu doresc însă să mă refer aici strict la contribuabilii de bună credinţă – care efectuează achiziţii ale căror substanţă economică poate fi probată, din punct de vedere al relevanţei stării de fapt fiscale – şi nu la cei implicaţi în circuitele infracţionale de fraudare a obligaţiilor fiscale prin aşa-numitul „comerţ cu hârtii”.

    Cu atât mai mult în situaţia în care intrările de la furnizorii prezumaţi a fi de tip fantomă sunt din categoria unor bunuri refacturate ulterior către alţi beneficiari. Atâta timp cât un contribuabil deţine un înscris care îndeplineşte – din punct de vedere contabil şi fiscal – rolul de document justificativ de aprovizionare (chiar dacă este emis de un contribuabil cu un comportament fiscal inadecvat) şi, ulterior, derulează operaţiuni taxabile (prin refacturarea bunurilor aprovizionate iniţial) nu văd care ar putea fi problema în exercitarea dreptului de deducere din punct de vedere fiscal, cu atât mai mult cu cât se poate identifica şi trasabilitatea produselor respective, prin circuitul lor de facto corelativ cu circuitul scriptic al documentelor aferente şi întocmite în cauză.

    În opinia mea, problema esenţială este aceea că – de cele mai multe ori – demersul organelor fiscale nu are la bază (aşa cum ar fi normal, pentru anularea exercitării dreptului de deducere) stabilirea unei legături de cauzalitate între deducerea taxei şi participarea – voluntară şi conştientă – a contribuabilului supus inspecţiei fiscale la mecanismul de fraudare a TVA.

    Ori, în jurisprudenţa europeană există Decizii ale Curţii Europene de Justiţie care reglementează tocmai acest principiu, în mod transparent şi explicit – am în vedere chiar o Hotărâre recentă a Curţii, pronunţată în data de 21 iunie 2012, în Cauzele reunite C80/11 şi C142/11. Pe fond, este de reţinut că nu se poate invoca – în anularea exercitării dreptului de deducere a TVA de către contribuabil – motivul că emitentul facturii sau unul din furnizorii săi a săvârşit nereguli, fără ca autoritate fiscală să probeze, în baza unor elemente obiective, că persoana impozabilă în cauză ştia sau ar fi trebuit să ştie de mecanismul de fraudare.

    De asemenea, reţinem şi faptul că persoana impozabilă nu are obligaţia de a se asigura că emitentul facturii – privind livrarea unor bunuri – dispunea legal de bunurile respective şi era în măsură să le livreze, sau că acesta şi-a îndeplinit obligaţiile sale legale privind declararea şi plata taxei în cauză. Altfel spus, persoana impozabilă este exonerată de obligaţia de a identifica indicii privind presupunerea existenţei unor fraude în materie de TVA în sfera emitentului facturii.

    În acest sens, cred că o soluţie de compromis – care ar putea totuşi detensiona situaţia actuală în cadrul derulării unor inspecţii fiscale – ar fi ca autoritatea publică să creeze o bază de date cu firmele cu risc fiscal, astfel încât un contribuabil să ştie, prin consultarea respectivei baze de date – înainte de efectuarea unei operaţiuni de achiziţii de la firmele care figurează în această bază de date – riscurile fiscale la care se poate expune efectuând tranzacţii comerciale cu funizorii în cauză.

    Pe de altă parte, materializarea în practică a principiului “lăsaţi-mă să vând”, s-ar referi la faptul ca, în momentul în care vând, agenţii economici ar trebui să aibă posibilitatea să solicite un instrument de plată care să le garanteze efectiv posibilitatea de a-şi încasa contravaloarea mărfurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate – într-un termen rezonabil, de maxim 30 de zile de la scadenţă – chiar dacă clienţii lor nu-şi onorează obligaţiile de plată care le revin sau emit CEC-uri fără acoperire.

    Eventual, ar trebui să se structureze o modalitate prin care să se introducă un instrument de plată cu clauză penală, iar – ulterior – autoritatea publică să aibă posibilitatea să se îndrepte către acei clienţi rău platnici, dar fără a afecta dreptul contribuabililor oneşti de a-şi încasa sumele care le revin, cu atât mai mult cu cât aceştia ar solicita unele garanţii specifice (reglementate prin cadrul normativ) în acest sens şi, astfel, şi-ar lua măsurile de precauţie necesare. 

    În absenţa introducerii şi transpunerii în procedura fiscală a acestor principii, contribuabil se va simţi permanent pe o poziţie de inferioritate faţă de organele fiscale, ca şi cum exercitarea unor drepturi legitime ale sale de deductibilitate fiscală ar fi un semn de bunăvoinţă (sau nu !) din partea organelor fiscale, aspect ce ar putea genera, pe viitor, noi stări şi situaţii conflictuale.

  • Antreprenorul care conduce compania vândută americanilor este unul dintre cei mai mari angajatori din România

    Dacă e să căutăm rapid termenul care îl defineşte pe Vladimir Sterescu, îi putem spune liniştiţi „angajatorul“. Antreprenorul care în urmă cu nouă ani îşi vindea call-centerul EasyCall americanilor de la CGS, la rândul ei o companie antreprenorială, a devenit unul dintre marii angajatori locali; mai mult, se adresează cu precădere Generaţiei Y, care se confruntă cu o rată îngrijorătoare a şomajului. Prezent la evenimentul „Meet the CEO“, Sterescu a pledat pentru industria de outsourcing, care oferă slujbe pentru circa 60.000 de oameni, a vorbit despre experienţa sa personală, de antreprenor şi de şef al unei companii importante de servicii, dar şi despre 
ieşirea României din zona de low cost.

    “Cred că trebuie să ieşim din zona low cost şi cred că trebuie să susţinem din ce în ce mai des că suntem o piaţă cu o forţă de muncă educată, competentă să preia servicii din ce în ce mai complexe“, spune Vladimir Sterescu, rezumând în câteva rânduri ceea ce a fost un avantaj, dar şi un blestem pentru angajatul român, definiţia de forţă de muncă ieftină. Şi el trebuie să ştie destul de bine, pentru că de aproape un deceniu lucrează într-o industrie competitivă, cu implicarea unui mare număr de oameni, industrie care ar trebui să îşi depăşească percepţia cvasigenerală de cenuşăreasă a sectorului tehnologic.

    În cazul CGS, când spunem număr mare de oameni, spunem aproape 3.000 de tineri de până în 30 de ani, în Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Târgu Jiu, care lucrează pentru clienţi mari companii din topul 500 Fortune. „Personalul este marea bătălie în industria de call center. Industria creşte, iar pentru oamenii care sunt în industrie asta înseamnă oportunităţi de a se dezvolta, ceea ce îşi doreşte şi generaţia nouă. Este o generaţie care arde etape, care la interviu întreabă cum poate ajunge manager, şi este foarte bine că vrea să ajungă manager şi trebuie să ai un răspuns pentru el. Este o generaţie care comunică mai greu în mod direct, dar se descurcă foarte bine în social media şi îşi extrage informaţie din online. Este o generaţie foarte bine documentată sau, dacă nu este, într-o oră are toate răspunsurile, pentru că fiecare este conectat cu 1.000 de prieteni.“ Iar faptul că tinerii lucrează pentru clienţi din topul 500 Fortune, pentru cele mai mari companii din lume, care au standarde de la care pot învăţa, este un avantaj inportant. Mai mult, un angajat poate trece la un alt client, care activează în altă industrie, aşa că într-un timp relativ scurt se poate familiariza cu două industrii şi cu două din cele mai mari companii din lume. „Ceea ce este fabulos pentru cineva de 27 – 29 de ani. Aceasta este zona în care trebuie să ne diferenţiem şi trebuie să speculăm momentul creşterii industriei, în care apar oportunităţi“, spune Sterescu.

    Industria locală a outsourcingului intră într-o perioadă de rafinare, de evoluţie. „În 2003 am început cu servicii de call center, iar ulterior am început să oferim servicii de suport tehnic, pentru telefoane mobile, pentru laptopuri sau pentru anumite produse software specifice unor companii. Dacă ne uităm la marii jucători, Genpact, Accenture sau IBM, ei au adus aici suport pentru servicii financiare, legal, procurement, HR outsourcing. CGS oferă şi servicii financiare şi, dacă te uiţi pe o piramidă a activităţilor de suport, call centerul este undeva jos, iar noi trebuie să începem să urcăm, să ne diferenţiem cât mai mult şi să oferim cât mai multe astfel de servicii specializate. În Bucureşti sau în Cluj nu se va mai vorbi, în scurt timp, de piaţă low cost. Dacă spui că omul meu are cunoştinţe financiare, bancare, are o experienţă în banking de câţiva ani şi poate să facă activităţi de contabilitate, de exemplu, în mai multe limbi străine, nu mai eşti în zona low cost, eşti într-o zonă a specialiştilor. Acolo cred că este secretul de creştere.  Dar mesajul trebuie să fie unitar, toţi cei din industria de outsourcing din România trebuie să avem acest mesaj: „Noi nu suntem piaţă low cost“. Până acum modelul de vânzare pentru serviciile noastre în exterior era foarte simplu: veniţi în România, avem salarii mici şi forţă de muncă educată care ştie limbi străine. Eldorado! Nu mai e chiar aşa, trebuiesc atrase şi activităţi mai complexe, chiar dacă volumele sunt mai mici“, spune şeful CGS.

    Acest paragraf nu ar fi complet fără o statistică relevantă: în 2013, în Uniunea Europeană, 23,4% dintre tinerii sub 25 de ani erau şomeri, ajungându-se, conform Eurostat, până la 58,3% în cazul tinerilor greci sau 55,5% pentru spanioli. În România şomajul în rândul tinerilor este 23,6%, în Bulgaria 28,4%, iar în Ungaria 27,2%. 57,7% dintre tinerii europeni de 15 – 24 de ani erau, în 2013, inactivi; asta înseamnă 32,6 milioane de persoane. Sigur, în cele mai multe dintre cazuri inactivitatea înseamnă de fapt continuarea studiilor sau alte responsabilităţi sociale sau familiale, dar există totuşi 5,6 milioane de tineri europeni care îşi caută şi nu îşi găsesc un loc de muncă, determinând presa şi observatorii sociali să vorbească despre „generaţia pierdută“ a Europei.

  • 15% din biletele din Sibiu, plătite contactless direct în autobuz

    „Sibiul a fost unul dintre primele oraşe din Europa care a oferit locuitorilor săi conceptul de transport public contactless”, a declarat Gabriel Ghiţă, head of new business, international markets, în cadrul MasterCard. „Plata biletului în autobuz, direct din contul bancar, în timp ce te îndrepţi deja catre destinaţie, fără timp pierdut la casierie, este o soluţie care şi-a demonstrat pe deplin viabilitatea”, continuă acesta.

    La fel ca şi în anii trecuţi, ca parte a campaniei promoţionale, MasterCard şi compania de transport public din Sibiu au decis să menţină preţul promoţional de 0,89 lei/bilet până la finalul lui 2015, în timp ce preţul întreg al unei călătorii este de 1,5 lei.

    „Suntem încântaţi că am fost pionieri ai acestei tehnologii”, spune Adrian Popa, directorul general Tursib. „Călătorii noştri au adoptat în masă plata călătoriei cu carduri bancare.”

    Plata contactless a biletelor Tursib este posibilă atât pentru locuitorii Sibiului, cât şi pentru turiştii români sau străini aflaţi în vizită, pentru că terminalele amplasate în autobuze acceptă carduri MasterCard şi Maestro contactless emise de orice bancă din ţară sau din lume.

    Tranzacţiile contactless au înregistrat o creştere puternică şi la nivel european, pentru cumpărarea biletelor de călătorie necesare în mijloacele de transport în comun, dar şi pentru plata parcărilor, a cumpărăturilor din supermarketuri sau a deplasărilor cu taxiul. În ultimul trimestru din 2014, tranzacţiile realizate în Europa cu carduri contactless au crescut cu 174% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, iar europenii au deprins mai bine acest obicei, frecvenţa folosirii cardurilor contactless crescând cu peste 20%.

    Cu o reţea de acceptare a plăţilor contactless de peste 3 milioane de locaţii la nivel global, care a avut o creştere de 56% de la un an la altul, cardul contactless, telefonul sau alte dispozitive mobile câştigă teren în domeniul tipurilor de plată.

    După cum a fost dovedit şi în Sibiu, transportul în comun este un factor important pentru adoptarea cardurilor contactless. În Londra, tehnologia contactless a fost instalată în septembrie 2014, iar până în prezent au fost înregistrate peste 40 de milioane de călătorii plătite cu carduri sau dispozitive contactless; plăţile contactless au ajuns la aproape 12% din cele făcute direct în mijloacele de transport.

    „Europenii preferă, tot mai mult, plăţile contactless. Olanda este ţara cu cea mai rapidă creştere a plăţilor contactless din Europa, care a ajuns la 1 milion de tranzacţii contactless pe lună; în trimestrul IV din 2014, numărul tranzacţiilor contactless a fost de opt ori mai mare decât în al doilea trimestru al aceluiaşi an”, a concluzionat Javier Perez, preşedinte al MasterCard Europe.

  • Sectorul cimentului se pregăteşte să treacă printr-o nouă transformare

    Industria locală a cimentului a mai trecut în urmă cu circa 15 ani printr-o transformare semnificativă, după ce elveţienii de la Holcim, francezii de la Lafarge şi nemţii de la HeidelbergCement au preluat fabricile de ciment construite în ultimul secol. Sectorul cimentului se pregăteşte să treacă printr-o nouă transformare, în cadrul unei pieţe împărţite de trei mari companii. După achiziţia făcută de CRH, piaţa va rămâne tot cu trei mari jucători, singura diferenţă fiind că fabricile care se află acum în portofoliul Lafarge îşi vor schimba acţionarul.

    „Nu ne aşteptăm la schimbări majore pentru piaţa locală (după încheierea fuziunii şi preluarea activelor Lafarge de către CRH)“, afirmă Mihai Rohan, preşedintele patronatului din industria cimentului, CIROM, şi unul dintre cei mai experimentaţi manageri din acest sector.

    Cele mai importante active ale francezilor de la Lafarge pe piaţa locală şi care ar urma să intre în portofoliul CRH, dacă tranzacţia se va finaliza, sunt cele două fabrici de ciment de la Medgidia (judeţul Constanţa) şi Hoghiz (judeţul Braşov), precum şi staţia de măcinare de la Târgu-Jiu.

    Miza preluării acestor fabrici este cu atât mai mare cu cât industria cimentului este una extrem de importantă pentru construcţiile din România, deoarece, în general, acest material de construcţii nu se importă, pentru că ar deveni o activitate nerentabilă din cauza costurilor cu transportul. De asemenea, cimentul este un sector care dă tonul pentru întreaga industrie a construcţiilor, fiind folosit în toate tipurile de construcţii – de la cele de infrastructură până la cele rezidenţiale sau industriale. Mai mult, la mijloc sunt cei circa 1.000 de angajaţi ai Lafarge din România. Nici anvergura financiară a companiei nu poate fi trecută cu vederea: Lafarge Ciment, cea mai importantă companie prin care sunt prezenţi în România francezii de la Lafarge, a înregistrat în ultimul deceniu (2002-2013, perioadă pentru care există date publice) afaceri totale de 2,4 miliarde de euro şi profituri nete cumulate de 720 de milioane de euro, potrivit calculelor Business Magazin pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. De altfel, Lafarge Ciment a fost an de an cel mai profitabil producător de ciment de pe plan local, depăşind atât în valoare, cât şi ca marjă profiturile înregistrate de ceilalţi doi jucători din industria românească a ci mentului, Holcim şi HeidelbergCement (prezent pe piaţa cimentului prin compania Carpatcement Holding). Din 1997, anul intrării în România, până în prezent, Lafarge a investit pe plan local circa 700 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că profiturile generate de cea mai mare companie a grupului, Lafarge Ciment, au reuşit deja să amortizeze banii injectaţi de francezi pe plan local, potrivit estimărilor Business Magazin.

  • Povestea fondatorului L’Oréal

    În 1904, Eugène Schueller a absolvit Institutul de Chimie Aplicată din Paris (în prezent Chimie ParisTech – n.r.) şi, trei ani mai târziu, a inventat în chiuveta din locuinţa sa prima vopsea chimică de păr, pe care a numit-o Oréale. A fost o descoperire importantă, ţinând cont de faptul că în perioada respectivă femeile puteau să îşi vopsească părul doar în culorile negru sau roşu, folosind vopsea naturală. Schueller şi-a înregistrat compania drept Société Française de Teintures Inoffensives pour Cheveux şi a devenit un producător de succes pe măsură ce a reuşit să-şi introducă produsele în saloanele pariziene. Pentru a creşte popularitatea acestora, a fondat chiar şi o şcoală de vopsit părul pentru hair-stylişti pe care a supravegheat-o personal. În octombrie 1909 a apărut prima ediţie a revistei La Coiffure de Paris, publicaţie ce conţinea articole scrise de doctori, scriitori şi chimişti. Eugène Schueller scria editorialul ştiinţific al revistei, însă, după trei ani, a lăsat peniţa în favoarea businessului şi a cumpărat publicaţia.

    Odată cu încheierea războiului, vopseaua de păr Oréal a câştigat teren în afara graniţelor Franţei, intrând pe pieţe precum Italia (1910), Austria (1911), Olanda (1913) şi, mai târziu, chiar şi în Statele Unite ale Americii, Canada şi Brazilia. Schueller a diversificat activitatea companiei şi a început să producă şi lacuri şi materiale plastice. A pus bazele unei companii în Rusia şi a preluat Savon Savons Français, fondată în 1920. În 1927 s-a născut fiica sa, Lilian Bettencourt. Pasionată de munca tatălui său, ea a fost ucenica lui încă de la 15 ani, când a început să amestece cosmetice şi să eticheteze sticle de şampon.

    Între anii 1930 şi 1940, staruri de cinema precum Jean Harlow şi Mae West au crescut popularitatea decolorantului de păr lansat de L’Oréal, crescând concomitent şi vânzările companiei. Schueller a fost atât de inovator în practicile sale de marketing, încât în 1953 a câştigat un Oscar în domeniul publicităţii. A lansat revista pentru femei, Votre Beauté, în care a promovat Dop, primul şampon fără săpun destinat maselor.

    După 1930, Eugène Schueller şi-a direcţionat talentele şi spre conceperea de evenimente promoţionale şi noi strategii de advertising. El considera că există două tipuri de publicitate: publicité d’attaque (publicitate de atac), creată pentru a creşte interesul, şi publicité de rendement (publicitate de randament), concepută pentru a creşte vânzările. Printre strategiile sale de publicitate se numără lansarea revistei Votre Beauté, creată cu scopul de a încuraja femeile să fie mai preocupate de produsele de îngrijire personală, iar, în 1931, are ideea de a acoperi faţada unei clădiri pariziene cu un anunţ uriaş pentru o loţiune de păr. Un an mai târziu, odată cu începuturile publicităţii radio, a lansat şi o reclamă cântată, nu vorbită – primul „jingle“ din istoria radioului.

    Schueller a murit în 1957 la vârsta de 76 de ani, iar Francis Dalle l-a succedat ca preşedinte şi CEO. Compania a continuat să prospere, cu achiziţii precum Lancôme în 1964, Helena Rubinstein în 1989, Garnier în 1978, Maybelline în 1996, Soft Sheen în 1998 şi Carson în 2000. În prezent, Liliane Bettencourt, principala acţionară a L’Oréal, este a treia femeie din lume ca avere şi cea mai bogată din Europa, cu o avere estimată la 39,5 miliarde de dolari.

  • Povestea afaceristului care “a spart” Banca Angliei

    Soros s-a născut la Budapesta în 1930, fiu al unui avocat ce fusese prizonier în timpul primului război mondial. A emigrat în 1947 în Anglia, unde a urmat cursurile London School of Economics, obţinând o diplomă şi, ulterior, titlul de doctor în filosofie. În 1956 Soros s-a mutat la New York, unde a lucrat ca trader şi ca analist. Planul era să locuiască în Statele Unite timp de cinci ani, să strângă 500.000 de dolari şi să se întoarcă în Anglia pentru a porni o afacere. Însă în timpul petrecut în America, Soros a decis să devină investitor, convins că a dezvoltat o teorie care îi va aduce o marjă mare de profit.

    În 1967, First Eagle Funds i-a dat ocazia să conducă un fond de investiţii offshore, iar rezultatele bune i-au permis ca în 1970 să înfiinţeze Soros Management Fund. A urmat o perioadă în care Soros, bazându-se în primul rând pe speculaţii bursiere, a reuşit să strângă zeci de miliarde de dolari.

    Episodul care l-a adus în lumina reflectoarelor pe George Soros s-a petrecut în 1992, atunci când omul de afaceri a pariat împotriva lirei sterline, vânzând echivalentul a zece miliarde de dolari într-o singură zi. În doar câteva zile lira sterlină s-a depreciat puternic, aducându-i lui Soros un profit de peste un miliard de dolari şi porecla „Omul care a spart Banca Angliei“.

    Soros este un filantrop activ încă din anii ’70, finanţând organizaţii din Africa de Sud care ajutau studenţii de culoare să urmeze cursurile universităţilor. El a finanţat de asemenea promovarea unor mesaje împotriva violenţei în state din centrul şi sud-estul Europei, în special după destrămarea URSS. Până în prezent, Soros a donat către acţiuni caritabile peste 7 miliarde de dolari.

    Într-un interviu acordat celor de la The Washington Post în 2003, George Soros a spus că obiectivul său principal este înlăturarea din funcţie a preşedintelui american George W. Bush. „Dacă cineva îmi garantează înlăturarea lui, aş fi dispus să renunţ la toată averea mea.“ În cadrul alegerilor din 2004, el a donat zeci de milioane de dolari organizaţiilor democrate.

    George Soros are cinci copii din două căsnicii anterioare şi este în prezent căsătorit cu Tomiko Bolton. El a publicat zeci de cărţi şi articole, fiind considerat unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din lume.

  • Competence Call Center(CCC) anunţă o creştere cu 50% a numărului de angajaţi

    Biroul din Braşov are în prezent aproximativ 100 de angajaţi şi îşi propune, ca până la sfârşitul anului, să deruleze un proces intensiv prin care să îşi dubleze numărul de angajaţi. Compania doreşte să ajungă la o creştere cu 50% a numărului de angajaţi din ambele birouri.

    Competence Call Center (CCC), furnizor de servicii de suport, a deschis în iunie 2014 la Braşov al doilea centru din România, unde lucrează vorbitori de limba engleză, italiană, spaniolă, franceză, rusă sau maghiară.

    CCC va furnizează soluţii de customer service în 13 filiale din 8 ţări, în 28 de limbi strain, având în portofoliul de clienţi companii internaţionale care activează în turism, telecomunicaţii, finanţe, asigurări şi furnizează suport privind apelurile clienţilor, evaluarea nivelului de satisfacţie sau comunicarea scrisă cu consumatorii prin e-mail, chat şi social media. Cu sediul central în Viena (Austria), CCC a fost infiinţată în 1998.

  • O tânără din oraşul Siret vrea să crească numărul de turişti din Bucovina, după cel mai bun an din ultimii 25

    “Nu poţi să exişti ca oraş european şi să fii izolat de lume. Situaţia aeroportului de la Suceava este poate una din cele mai importante probleme care afectează dezvoltarea potenţialului turistic al zonei. Este absurd să ai pretenţia ca un turist care aterizează la Bucureşti să vină cu maşina timp de şase ore pentru a ajunge în Bucovina. În prezent aeroportul de la Salcea este închis.“

    Născută şi crescută în micuţul oraş Siret, situat la graniţa româno-ucraineană, Manuela Scripcariu gestionează proiectul Discover Bucovina, o comunitate de 70.000 de oameni construită de la zero, în care promovează destinaţiile turistice din regiunea în care locuieşte. Este vehementă când vorbeşte despre locurile natale şi nu se fereşte să arate cu degetul înspre cei care taie elanul dezvoltării turismului în zonă. Aeroportul despre care vorbeşte tânăra face parte din cele opt incluse de Business Magazin în lista ruşinii publicată în 2013, care le include pe cele situate în zone strategice ale Românei. Acestea zac cu pistele aproape goale şi se „mândresc“ cu cel mult două zboruri pe zi, şi acelea spre Bucureşti.

    După cum spunea în 2013 Marius Grosu-Romaşcu, directorul aeroportului de la Suceava, deşi au existat tratative pentru deschiderea de noi curse aeriene şi strategii de reduceri de tarife pentru companiile Carpatair, Wizz Air, Blue Air şi Austrian Airlines, infrastructura nu a permis operarea cu aeronave mari. „În cazul unor aeroporturi cu perspective limitate, utilitatea acordării unor mecanisme de sprijin financiar este discutabilă. Acordarea de ajutor de stat unui aeroport căruia îi lipsesc premisele să devină viabil nu poate fi o soluţie sustenabilă“, explica Szabolcs Nemes, consultant în cadrul companiei Roland Berger.

    După 25 de ani în care la Suceava ajungeau pe calea aerului puţin peste zece mii de pasageri anual, oficialităţile susţin acum că va deveni cel mai modern aeroport din România, cu pistă elastică şi cu tehnologie de ultimă generaţie. Valoarea investiţiei în procesul de modernizare aflat în curs de derulare la ora actuală se ridică la aproape 2 milioane de lei, bani alocaţi din bugetul Consiliului Judeţean. Până la redeschiderea aeroportului, preconizată în vara acestui an, turiştii care aleg Bucovina ca destinaţie turistică au de ales între aeroportul din Iaşi sau cel din Bacău, aflate la două ore distanţă de municipiul Suceava.

    Chiar şi fără aeroport, Bucovina atrage anual circa un sfert de milion de turişti, dintre care 20% sunt străini, iar numerele înregistrate de INS sunt tot mai bune de la an la an. Conform datelor Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, în Bucovina există în prezent 12.121 de locuri de cazare în 485 de hoteluri şi pensiuni clasificate de Ministerul Turismului. Dublarea numărului de locuri din ultimii zece ani a atras tot mai mult turişti, iar Manuela Scripariu crede că zona este slab promovată faţă de potenţialul real.

    Doar un sfert dintre locurile de cazare sunt ocupate în medie în cursul anului. Asta deşi Bucovina este destinaţia turistică preferată de turiştii români şi străini atunci când vine vorba de sărbătorile  de iarnă sau de petrecerea Paştelui. În ultimii ani, statisticile arată un grad de ocupare al pensiunilor şi hotelurilor din Bucovina de până la 98%, devansând chiar Valea Prahovei în perioadele menţionate.  „Turiştii aleg să petreacă aceste sărbători aici deoarece Bucovina este considerată locul ideal pentru a te bucura de tradiţii şi de obiceiuri. Oferta pensiunilor şi hotelurilor este variată, oaspeţilor le este pregătită o atmosferă liniştită, cu datini, colinde şi bucate tradiţionale pentru masa de Crăciun şi Revelion. Situaţia se mai repetă doar de Paşti.“

    Proiectul Manuelei Scripcariu, Discover Bucovina, a pornit iniţial ca o simplă pagină pe reţeaua de socializare Facebook. În trei ani, mesajele şi campaniile pentru promovarea Bucovinei ajung la circa 150.000 de persoane din România şi străinătate. De aceea, tânăra a decis să construiască un portal cu acelaşi nume, funcţional în prezent doar în limba română, pentru a aduce într-un singur loc oferta proprietarilor de pensiuni şi hoteluri. Turiştii caută mai ales pachete de trei şi patru nopţi în unităţi de cazare de trei şi patru stele şi alocă bugete de 800-1.500 de lei de persoană. Potrivit INS, cea mai mare durată medie a şederii s-a înregistrat în structurile turistice din zona staţiunii balneare Vatra Dornei (4,2 zile), urmate de structurile din zona montană  (2,3 zile) şi de „alte localităţi şi trasee turistice“ (1,9 zile).

  • 2015 este anul maşinii electrice. Volkswagen, Renault şi Ford vor să dezveţe şoferii de benzină şi motorină

    Piaţa locală a maşinilor electrice este aştep­tată să crească semnificativ anul acesta, odată cu intrarea pe acest segment a celor de la Volkswagen cu noile modele „pe baterii“, alături de BMW şi de francezii de la Renault care aduc modelul ZOE, pe lângă Twizy şi Kangoo, deja prezente în ofertă încă de anul trecut.

    „Pentru maşinile electrice, atât timp cât nu există un sistem de încurajare similar cu cele din Europa de Vest, nu cred că putem vorbi de peste 100 de unităţi anual. În cazul hibridelor de tip plug-in, care funcţionează atât ca un au­to­mobil electric cu o autonomie de 50 km, dar care dispun şi de un motor normal, noi ne-am pro­pus comercializarea a 200 de unităţi“, a spus Bogdan Florea, brand manager al Volks­wa­gen Autoturisme în cadrul Porsche România. Chiar şi în acest caz, atingerea unui prag de câteva zeci sau chiar 100 de maşini electrice vândute într-un singur an pe piaţa locală reprezintă un salt uriaş pentru România, unde în întreg 2014 s-au vândut oficial doar trei Mitsubishi iMiEV şi s-au mai importat neoficial două limuzine Tesla produse în Statele Unite.

    În prezent, singurii constructori care co­mer­cializează pe piaţa locală maşini electrice sunt Mitsubishi, care vinde modelul iMiEV cu 32.240 de euro cu TVA (cu toate că noua generaţie costă în Germania numai 23.790 de euro şi vine cu o autonomie mai mare, de 160 km) şi Renault, cu utilitara Kangoo şi cu Twizy, un automobil de mici di­men­siuni, cu două locuri, unul în spatele celuilalt, cu un preţ de pornire de 7.000 de euro cu TVA (plus o chirie lunară de 30 de euro cu TVA pentru baterie).

    Volkswagen are în plan lansarea a două mo­dele electrice – e-up! (26.900 de euro cu TVA, preţ de pornire în Germania) şi Golf Elec­tric (34.900 de euro cu TVA, preţ de por­nire în Germania), alături de două hibride plug-in ce pot fi alimentate de la priză – Golf GTE (36.900 de euro) şi Passat GTE, care încă nu a fost lansat pe piaţa europeană.

    „Am comandat deja primul e-up! Electric care va ajunge în luna februarie, Golf Electric şi Plug-in Hybrid vor fi disponibile la jumă­ta­tea anului viitor, iar Passat GTE va fi dispo­ni­bil în toamnă. Avem încredere mai ales în hi­bri­dul plug-in. Acest segment al maşinilor elec­tri­ce se află într-o perioadă de incertitudini acum şi multe întrebări din partea clienţilor. Din acest motiv, tocmai un plug-in hybrid, cu o auto­nomie de 50 de kilometri pentru mersul la birou şi un motor termic pentru deplasări mai lungi, ar avea mai mult sens. Avem deja sem­na­le pozitive din partea mai multor potenţiali cli­enţi care abia aşteaptă să se lanseze acest mo­del“, a subliniat Bogdan Florea.

    În primăvara acestui an Renault va lansa modelul Zoe, prezentat anul trecut, în timp ce Ford a introdus în ofertă Focus Electric încă din 2014, iar noul Mondeo Hybrid va fi lansat cel mai probabil în vara anului următor.

    Până la finalul anului trecut era aşteptat şi pri­mul contract cu o firmă de curierat şi distri­bu­ţie interesată de achiziţia de maşini electrice pentru a reduce cheltuielile cu combustibilii.

    „Pentru e-up! am discutat deja cu poten­ţiali clienţi interesaţi de acest model pentru curierat şi distribuţie în oraşe şi sunt în acest moment discuţii avansate. Va fi o flotă de până în cinci maşini la început, cel mai pro­babil“, a spus directorul de marcă. În prezent, cea mai mare piaţă europeană pen­tru maşinile electrice este Norvegia dato­ri­tă avantajelor oferite de piaţă, inclusiv financiare; Nissan a vândut în primele 11 luni ale anu­lui aproa­pe 4.500 de maşini electrice Leaf în Norvegia, iar Tesla a livrat 3.800 de limuzine electrice Model S.

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Dragoş Petrescu, locul al 20-lea

    În prezent, grupul City Grill cuprinde 16 localuri, respectiv patru City Grill, şase Trattoria Buongiorno, trei City Cafe, două Hanu’ Berarilor şi Caru’ cu Bere (în ad­mi­nis­trare).

    Cele mai bune trei localuri, în funcţie de vânzări, sunt Caru’ cu Bere, Hanu’ Berarilor – Casa Oprea Soare şi City Grill Primăverii. În cele 16 localuri, grupul City Grill primeşte zilnic 9.000 de clienţi. Valoarea medie per tranzacţie diferă în funcţie de tipul de local – pentru o cafenea valoarea este de 17,5 lei, pentru City Grill este de 105 lei, iar pentru Hanu’ Berarilor şi Caru’ cu Bere ajunge la 150 de lei.

    Anul trecut, grupul a avut afaceri de 18 milioane de euro şi estimează creştere pentru 2014: „Ne aşteptăm la o creştere de 16% a cifrei de afaceri în acest an, peste estimările noastre iniţiale de 12%. Avansul vine atât din creşterea de 12% like for like, cât şi din expansiune. Faptul că 2014 a fost an electoral ne-a ajutat. Am emoţii pentru 2015, însă nu cred că vom fi afectaţi major“.

    Dragoş Petrescu a luat pulsul pieţei ospitalităţii ca store manager la McDonald’s în programul de aplicare pentru franciză, iar în 1999 a pus bazele, împreună cu Cătălin Mahu, ale lanţului de restaurante La Mama. Petrescu şi-a continuat formarea profesională în Franţa, la Toulouse, unde a absolvit cursuri de management al întreprinderii, a continuat la Chicago, cu un Advanced Operations Course, şi mai apoi a absolvit un Executive MBA la Asebuss în 2005.

    Răsvan Radu face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .