Tag: plecare

  • Liviu Sfrija şi Henkel – povestea a durat 16 ani

    “Proiectele personale” sunt motivul invocat pentru decizia de a părăsi compania de cel care a deţinut în ultimii ani – prin tumultul creşterii consumului, dar şi după prăbuşirea acestuia – frâiele de conducere ale Henkel România. Liviu Sfrija spune că “a fost una dintre cele mai dificile decizii pe care a trebuit să le iau”, dar nu a oferit niciun fel de detalii despre planurile pe care le are pentru viitor. Mai completează însă că anii petrecuţi în Henkel România au fost “minunaţi” şi că rămâne cu satisfacţia lucrului bine făcut – “contribuţia la succesul Henkel în România, dar şi cu satisfacţiile personale ca urmare a proiectelor sociale în care am fost direct implicat”.

    Într-un interviu anterior acordat BUSINESS Magazin, Sfrija spunea că este mulţumit de parcursul său în carieră (“sunt în grafic cu ce mi-am dorit şi n-am avut niciodată sentimentul nimicniciei”). Mai mult de-atât, el consideră că “trebuie să ai şi foarte mult noroc ca să ajungi pe o poziţie care să se plieze cu visele din copilărie”. Când Henkel a intrat pe piaţa românească, funcţia cu care a fost angajat Sfrija a fost de director de vânzări, fiind ulterior promovat managing director, general manager şi, din 2005, preşedinte.

    Compania cu a cărei dezvoltare i s-a împletit strâns cariera are pe piaţa românească trei divizii – detergenţi şi produse pentru îngrijirea locuinţei, produse cosmetice şi de toaletă şi adezivi şi tehnologii. Cifra de afaceri a ajuns anul trecut la 133 de milioane de euro, în scădere uşoară faţă de 2009 (134,7 milioane de euro). Compania a demarat anul acesta un program de investiţii în valoare de 10 de milioane de euro pentru ridicarea din temelii a unei noi fabrici de adezivi, la Roznov, Neamţ. Henkel mai are două alte astfel de unităţi de producţie; conform estimărilor oficiale, producţia în noua fabrică ar putea începe la finalul anului viitor. Valoarea totală a investiţiilor realizate de firma austriacă pe piaţa locală se plasează în jurul a 30 de milioane de euro.

    De la 1 decembrie 2011 respon-sabilităţile sale se vor distribui între un român şi o bulgăroaică. Poziţia de preşedinte al Henkel România va fi preluată de Niculae Olteanu, actualul CFO al filialelor companiei din România şi din Bulgaria, iar funcţia de general manager divizia detergenţi Henkel România va fi preluată de către Darina Stoyanova (actualmente general manager divizia detergenţi pe piaţa bulgărească).

  • Multinaţionalele pleacă la primul semn de nesiguranţă. Ce ar trebui să facă statul român

    “Multinaţionalele vin şi pleacă în funcţie de interesele lor, e foarte bine ca statul să încurajeze aceste investiţii şi să se înscrie în cursa pentru atragerea investiţiilor străine cu celelalte ţări din zonă, dar în aceeaşi măsură statul ar trebui să ajute antreprenorii autohtoni. Ei îşi asumă riscul, sunt inventatori, aduc valoare adăugată. Sunt mai creativi decât o fac giganţii care au investit până acum în România. Multinaţionalele sunt investitori oportunistici, iar la primul semn de nesigurnaţă pleacă”, a spus Nacu luni, la lansarea proiectului “Campioni în Business”, care îşi propune promovarea antreprenoriatului local. În opinia reprezentantului celui mai activ fond de private equity în România, nu este neapărat vina guvernului că multinaţionalele, şi mai exact Nokia, pleacă din România, cum nu a fost nici vina guvernului german când concernul finlandez a închis o fabrică din Germania pentru a deschide una pe piaţa românească.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Britanicii de la Aviva se gandesc sa plece din Romania

    Oficialii Aviva Europe au confirmat pentru ZF existenta unei
    liste cu sapte piete strategice, precizand ca printre acestea nu se
    numara Romania, Cehia si Ungaria. Ei afirma insa ca orice discutie
    privind vanzarea este prematura. “Aviva doreste sa-si consolideze
    pozitia pe pietele externe si isi va focusa efortul pe acele piete
    unde considera ca poate obtine profit de cel putin 100 mil. dolari,
    o rentabilitate a capitalului de cel putin 12% sau unde companiile
    au potential de a ajunge la o valoare de piata de 1 mld. dolari”, a
    spus Geraldine Kennedy, director de comunicare al Aviva Europe.
    Desi au venit in Romania in 2000 ca una dintre cele mai puternice
    companii internationale din domeniu, britanicii nu au reusit sa
    gaseasca reteta de management pentru a se impune local. Au mers pe
    varianta cresterii organice, insa solutiile de marketing folosite
    nu le-au permis sa urce in top 3.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Se ingroasa lista bancilor straine care vor sa plece din Romania

    Patru banci locale, dintre care una cu peste 5% din piata, ceea
    ce ii da importanta sistemica, iar restul de dimensiuni reduse,
    asteapta investitori care sa le cumpere pana cel tarziu in 2012 –
    2013, potrivit anunturilor oficiale ale actualilor actionari
    majoritari bazate pe diferite motive strategice. Este vorba despre
    Volksbank, RBS, ATE Bank si MKB Romexterra – toate membre ale unor
    grupuri internationale care au venit in Romania si au mizat pe
    cresterea economica puternica de la jumatatea deceniului trecut.
    Per ansamblu, activele celor patru banci cumulau circa 8,5% din
    piata la sfarsitul lui 2010 fata de peste 10% in 2008. La noile
    dimensiuni ale economiei, un sistem bancar cu peste 40 de jucatori
    tinde sa fie prea aglomerat. Americanii de la GE Money au dat tonul
    consolidarii inca de anul trecut, vanzandu-si afacerile catre
    Garanti.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Vanghelie a zburat la Washington: „Romania – si America – este tara tuturor posibilitatilor”

    “Haideti, va rog eu frumos. Cautati emisiunea lui Maruta si o sa
    vedeti. Vreti sa intrerupem discutia? Orice as spune… Nu vreau sa
    creez stire din chestia asta, e foarte clar”, a continuat primarul
    de la 5. El va conduce o delegatie a PSD Bucuresti care, pana pe 21
    ianuarie, se va afla la Washington, la invitatia fostului ambasador
    american Richard W. Carlson, vicepresedinte al Fundatiei pentru
    Apararea Democratiei din SUA. Vanghelie a aratat ca pleaca in SUA
    cu doua probleme: “Unu: mergem si venim cu experienta in care
    invatam si pe primarul general si pe primarii de sectoare ca banii
    nu se vor cheltui pe iarba, sa spunem cum trebuiesc cheltuiti
    banii. Doi: o sa-mi dati nota dupa perioada urmatoare, daca pot sau
    nu pot – vom aduce cativa investitori pentru parteneriate
    public-privat sa cream si locuri de munca, dar sa reusim sa
    demonstram ca se poate sa-i aducem pe oameni. Exceptand aceste
    intalniri, va fi intalnirea si la Departamentul de Stat…
    Celelalte, sindicate, congresmeni, sunt detalii pentru
    dumneavoastra, banuiesc. Substanta, banuiesc, poate fi Casa Alba si
    Departamentul de Stat”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Ultimul sfat al Lilianei Solomon in calitate de CEO al Vodafone

    In cladirea de sticla din piata Charles de Gaulle unde isi are
    sediul Vodafone Romania a avut loc saptamana trecuta ultima
    intalnire cu presa a Lilianei Solomon din pozitia de CEO al
    filialei locale a companiei. Din decembrie, pozitia va fi preluata
    de spaniolul Inaki Berroeta, iar Solomon va pleca spre Londra, de
    unde isi va desfasura de-acum inainte activitatea.


    Din punctul de vedere al competitiei, pe o piata dintre cele mai
    concurentiale din Europa cum este Romania, Liliana Solomon crede ca
    succesorul ei nu va avea timp sa se plictiseasca. “Diferentierea
    prin pret nu este insa sustenabila si trebuie sa inceteze. Este o
    competitie prosteasca”, apreciaza managerul, cu mentiunea ca
    Romania si Grecia sunt “singurele doua piete europene distruse din
    acest punct de vedere”, iar daca un astfel de model de business se
    mentine se poate ridica intrebarea daca investitorii vor mai fi
    dispusi sa finanteze o afacere pe o astfel de piata sau sa ia o
    decizie mai radicala de a iesi, cum s-a intamplat in cazul Vodafone
    in Japonia. Departe totusi de telecomul romanesc, despre care
    Solomon estimeaza ca isi va reveni din scaderile care anul trecut
    au ajuns la 20%. Depinde de momentul in care tara va reintra pe
    crestere economica, dar “ce-a fost mai greu a trecut deja”.


    “Au fost niste ani extraordinari, cea mai frumoasa etapa din
    cariera mea”, rezuma viitorul director de operatiuni al Vodafone
    pentru Europa ultimii cinci ani. “Noua pozitie este o promovare.
    Voi avea un portofoliu mai amplu si voi fi mai putin implicata la
    nivel operational, rolul meu fiind sa adaptez si sa aplic strategia
    globala a grupului in fiecare tara”, continua Solomon, dand practic
    primele detalii oficiale despre ce va face si in urmatoarea
    perioada.


    Deja a inceput sa intre in noul rol, agenda fiindu-i incarcata
    de calatorii in toate cele 14 tari care ii intra in aria de
    responsabilitate, pentru a se familiariza cu fiecare piata in
    parte. Ieri s-a intors din Ungaria, iar saptamana viitoare pleaca
    spre Turcia. Ce lasa in urma? O companie stabila si cu lichiditati,
    dupa cum spune chiar ea. O companie care a inghitit de-a lungul
    anilor investitii de ordinul miliardelor de euro si care a fost
    pilot in cazul multor proiecte pentru grupul britanic. {i nu in
    ultimul rand, o companie care accede in continuare la primul loc in
    piata, un subiect destul de sensibil dat fiind ca depasirea
    competitiei a fost unul dintre primele obiective ale managerului
    cand a venit la carma Vodafone in 2005, lucru care pana acum nu s-a
    intamplat.


    “Avem cea mai buna retea, si nu o spun cu aroganta, motiv pentru
    care suntem numarul unu pe segmentul clientilor de business, unde
    calitatea conteaza cel mai mult”, a spus Solomon, explicand ca
    strategia companiei a vizat mai degraba un succes pe termen lung,
    cand unul imediat, dar temporar, putea fi obtinut mai usor, si ca
    Vodafone “sta mai bine” decat rivalii sai in ce priveste
    lichiditatile si profitabilitatea.
    Liliana Solomon are totusi un aer destul de optimist cand vine
    vorba despre urmatorii ani.

    Evolutia telefoniei mobile in Romania se va baza tot mai mult pe
    serviciile de internet mobil, in detrimentul celor de voce.
    Clientii vor avea din ce in ce mai multe echipamente portabile,
    langa spartphone facandu-si loc si un BlackBerry si o tableta PC,
    fapt care va insemna pe de-o parte ca vor fi mai eficienti, dar pe
    de alta parte si mai dependenti de tehnologie, ceea ce nu poate
    decat sa-i bucure pe operatorii telecom.
    Ce-i drept, numarul de clienti nu va mai putea creste foarte mult
    fata de nivelul actual, in care doar primii doi competitori
    cumuleaza un numar de clienti aproape egel cu cel al populatiei –
    10,4 milioane pentru Orange si 9,8 milioane pentru Vodafone, o
    limitare de altfel naturala, data in sine de dimensiunile
    pietei

  • Misiunea FMI isi amana plecarea din Romania pana pe 9 mai

    Surse participante la discutiile cu FMI, au declarat miercuri
    agentiei MEDIAFAX ca misiunea Fondului si-ar putea amana plecarea
    din Romania cu trei zile, pana luni, pentru a continua negocierile
    cu autoritatile romane si in week-end.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: PSD va publica o lista cu motivele plecarii unor parlamentari – dosare, afaceri, bani

    “In ceea ce priveste plecarile din PSD, eu sper sa rezolvam
    intr-un timp oarecum rezonabil o lista cu motivele pentru care au
    plecat acesti colegi: dosare, afaceri, bani efectiv. Noi nu putem
    sa dam. Daca a venit o doamna din Moldova, parlamentar, care avea
    nevoie de niste bani ca sa isi scoata casa de sub sechestru si a
    primit 30.000 de euro… Noi nu i-am dat. Daca unul voia sa o tina
    pe mama lui directoare la Finantele Publice intr-un judet oarecare,
    n-am putut sa i-o tinem. Ma, frate, suntem in opozitie”, a declarat
    Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peter Imre: Bursa nu e nici cazino, nici bordel, ci un loc in care se pot castiga bani civilizat

    Peter Imre, directorul de corporate affairs pe Romania si
    Bulgaria al Philip Morris a parasit compania in urma incheierii
    mandatului, el urmand sa fie inlocuit de Roman Yazbeck. Imre a
    condus departamentul de corporatte affairs al Philip Morris Romania
    din anul 1997.

    “Peter Imre, director Corporate Affairs Philip Morris Romania
    & Bulgaria si-a incheiat mandatul in cadrul Philip Morris si a
    decis sa urmeze alte oportunitati de cariera in afara companiei.
    Roman Yazbeck, Director General Romania & Bulgaria va ocupa si
    functia de Director Corporate Affairs interimar si va reprezenta
    compania in relatia cu mass media si alti parteneri externi”, a
    anuntat compania intr-un comunicat de presa.

  • Nestor, cea mai mare casa de avocatura, pierde trei oameni cheie

    Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), cea mai mare firma de pe piata locala de avocatura in functie de veniturile incasate (12,6 mil. euro), a pierdut trei parteneri si aproape 10 avocati care au decis formarea unei noi case de avocatura – Peli Filip.

     

    Cititi mai multe amanunte pe www.zf.ro