Tag: Justitie

  • Cazul femeii jefuite după ce a fost lovită de o maşină: Unul dintre suspecţi – arestat, cealaltă persoană – cercetată în libertate

    Magistraţii Judecătoriei Craiova au emis, în noaptea de vineri spre sâmbătă, mandat de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele bărbatului care a jefuit-o pe femeia din Craiova, după ce fusese lovită de o maşină, fiind vorba de un tânăr de 19 ani, din Drobeta Turnu Severin. De asemenea, magistraţii au decis ca femeia de 34 de ani, din Craiova, să fie cercetată în libertate, după ce a prezentat anchetatorilor acte care dovedesc că suferă de afecţiuni psihice. “Tânărul, de 19 ani, din Drobeta Turnu Severin a fost dus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, după ce magistraţii Judecătoriei Craiova au emis mandat de arestare pentru 29 de zile”, a declarat agentul Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Procesul criminalului din Oslo: Anders Behring Breivik compare în justiţie, acuzat de uciderea a 77 de persoane în iulie 2011

    Dacă vinovăţia sa nu lasă loc de îndoială – chiar dacă refuză să pledeze vinovat, extremistul de dreapta îşi recunoaşte faptele -, principala miză se învârte în jurul sănătăţii sale mentale şi, prin urmare a sorţii sale: azil sau închisoare? La 22 iulie 2011, Breivik a ucis opt persoane detonând o bombă la baza turnului care adăposteşte sediul premierului, absent din clădire la momentul respectiv. Apoi, deghizat în poliţist, el a împuşcat cu sânge rece, timp de peste o oră, tineri laburişti reuniţi în tabăra de vară de pe insula Utoeya, în apropiere de Oslo. Atacul s-a soldat cu 69 de victime, în principal adolescenţi prinşi în capcană lângă un lac cu ape îngheţate.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Gunther Krichbaum: Progresele României vor influenţa rezultatul în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi al raportului Comisiei Europene

    Ministrul Cătălin Predoiu s-a întâlnit cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, cei doi oficiali abordând progresele înregistrate de România în ceea ce priveşte reforma Justiţiei şi lupta împotriva corupţiei în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), în perspectiva viitorului raport de ţară al Comisiei Europene, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei. Oficialul german a apreciat evoluţiile înregistrate în cadrul reformei sistemului judiciar.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Isărescu: Faptul că se câştigă în instanţă procese cu băncile este o problemă a instanţelor, nu a BNR

    “Am făcut destul de multe, inclusiv în trecut, şi am avertizat asupra importanţei educaţiei financiare. Fiind contracte, poartă semnătura nu numai a creditorului, dar şi a debitorului. Faptul că se câştigă în instanţă este o problemă a sistemului de justiţie, o problemă a instanţelor, nu a BNR. În alte cazuri, procesele au fost pierdute”, a spus Isărescu, întrebat dacă banca centrală poate interveni în vreun fel având în vedere că tot mai mulţi clienţi câştigă procese în instanţă privind contractele de creditare. Isărescu a spus că aspectele sunt mult mai complicate decât la prima vedere, iar BNR chiar a programat peste două săptămâni un seminar pe această temă.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Curtea de Justiţie a Uniunii Europene: Introducerea pe piaţă a unor medicamente din străinătate neautorizate, contrară dreptului UE

    Directiva 2001/831 prevede că niciun medicament nu poate fi introdus pe piaţa unui stat membru UE dacă nu a fost emisă o autorizaţie de introducere pe piaţă (AIP) fie de către autorităţile competente din respectivul stat membru, fie de Agenţia Europeană pentru Medicamente. Totuşi, cu titlu derogatoriu, pentru a răspunde unor nevoi speciale, un stat membru poate să prevadă că această condiţie nu se aplică medicamentelor furnizate ca răspuns la o comandă loială şi nesolicitată, elaborate în conformitate cu specificaţiile unui profesionist autorizat din domeniul sănătăţii şi destinate pacienţilor aflaţi sub directa sa responsabilitate.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • “Primul semn că Parlamentul este pregătit să respingă ACTA”: Parlamentul European a refuzat să amâne votul cu privire la Acord

    Cu 21 de voturi pentru, 5 împotrivă şi 2 abţineri, deputaţii Comisiei de comerţ internaţional au decis să nu întârzie, printr-o consultare prealabilă a Curţii europene de Justiţie, calendarul care prevede un vot cu privire la ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) într-o sesiune plenară din iunie. “Este primul semn că Parlamentul este pregătit să respingă ACTA”, a comentat social-democratul german Bernd Lange, spunând că se aşteaptă ca acordul să poată fi “îngropat înainte de vară”. Reprezentantul verzilor Yannick Jadot a salutat, de asemenea, faptul că “Parlamentul European rămâne ferm şi decis să nu întârzie dezbaterea”.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Jaful secolului: Instanţa i-a condamnat pe autori la câte 11 ani de închisoare. Cei trei au furat 88,4 miliarde de lei vechi şi 33.396 de dolari

    Potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti, cei trei inculpaţi au fost obligaţi în solidar la plata de daune materiale către partea civilă Sc International CPI Security SRL a 8.924.040.000 lei vechi şi 28.803 de dolari. În dimineaţa de 5 iulie 2004, în jurul orei 4.30, Petru Nica – angajat al CPI Security – a fugit cu o maşină blindată încărcată cu bani proveniţi de la filialele din Galaţi, Constanţa şi Ploieşti ale ABN Amro. În jurul orei 9.00, autospeciala, care transporta 88,4 miliarde de lei vechi şi 33.396 de dolari, a fost găsită abandonată pe strada Madrigalului, din cartierul Băneasa.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • DNA cere închisoare cu executare pentru Adrian şi Dana Năstase în dosarul “Zambaccian”

    În faţa judecătorilor instanţei supreme, procurorul DNA a arătat că acuzaţiile de luare de mită şi şantaj în cazul lui Adrian Năstase sunt pe deplin probate prin înregistrări ambientale, acte şi expertize contabile ce dovedesc aducerea unor importuri din China prin societatea Vertcon. Procurorul a explicat că societatea Vertcon a colaborat cu firmele chinezeşti verificate doar în cazul aducerii bunurilor care ulterior s-au regăsit în imobilul din strada Zambaccian, ceea ce ar dovedi acuzaţia adusă de anchetatori fostul premier Adrian Năstase.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Andrei Plăcintă, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru tentativă de omor şi ultraj

    Potrivit deciziei instanţei, Andrei Plăcintă a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru acuzaţia de tentativă la omor calificat, la un an de închisoare pentru tâlhărie şi la şase luni de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Andrei Plăcintă urmează să execute pedeapsa cea mai grea, de trei ani de închisoare, pedeapsă suspendată pe un termen de încercare de opt ani. Pe durata termenului de încercare, Andrei Plăcintă terbuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, conform programului stabilit de această instituţie, să anunţe orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă, potrivit deciziei instanţei.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Raport privind starea justiţiei: În 2011, CEDO a pronunţat 68 de hotărâri în cauze privind România

    Potrivit datelor statistice publicate de CEDO la 31 decembrie 2011, România era al patrulea stat după numărul cauzelor aflate pe rolul Curţii de la Strasbourg, însumând 8,1 la sută (12.300 de cauze) din totalul reclamaţiilor înregistrate, primele trei locuri fiind ocupate de Rusia cu 26,6 la sută (40.250 de cauze), Turcia cu 10,5 la sută (15.950) şi Italia cu 9,1 la sută (13.750 de cauze). Din totalul cauzelor pirvind România, în 2011, CEDO a pronunţat 68 de hotărâri, în 58 dintre ele constatându-se cel puţin o încălcare a drepturilor, prin trei hotărâri s-a statuat că nu există nicio încălcare, cinci dintre hotărâri au privit revizuirea unor decizii anterioare ale Curţii de la Strasbourg, iar două au privind acordarea unor satisfacţii echitabile, în cauze în care Înalta instanţă a constatat anterior încălcări ale dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

    Mai multe pe mediafax.ro