BusinessMagazin

Tag: carte

  • Yasmina Khadra: “Mondializarea nu aduce decât criză după criză, spaimă şi pericole”

    “Ceea ce ziua datorează nopţii” (Ce que le jour doit à la nuit) a primit premiul “Cel mai bun roman al anului 2008” acordat de prestigioasa revistă Lire, fiind primit în mod elogios de critica literară care a semnalat valoarea artistică, dar şi etică a acestei cărţi în care autorul propune o reconciliere a trecutului dureros, încă nevindecat, al relaţiilor franco-algeriene.

    Rep.: Va deveni oare patriotismul, dragostea de propria ţară, un lucru din ce în ce mai greu de înţeles şi chiar de acceptat în epoca globalizării?
    Yasmina Khadra: Mondializarea, aşa cum a fost ea gândită şi pusă în practică, se bazează pe rentabilitatea economică, pe profit, iar nu pe promovarea, pe bunăstarea individului. Marile Finanţe au exclus factorul uman din ecuaţie. La început, s-a crezut că mondializarea va aduce prosperitate si securitate. S-a dovedit, însă, că ea nu aduce decât criză după criză, spaimă şi pericole. În faţa unei asemenea realităţi oamenii sunt nevoiţi să-şi reactiveze instinctele gregare, pentru a putea supravieţui, iar noţiunea de patriotism ar putea degenera prin proliferarea mişcărilor ultranaţionaliste. Priviţi la ce se întâmplă acum în Grecia cu partidele xenofobe, în Rusia, unde proliferează rasismul în rândul tinerilor, la mişcările fasciste care dau frisoane Austriei, Olandei, Italiei şi Franţei. Este imperativ necesar să regândim mondializarea, să o punem în serviciul omului, să nu mai fie un concept aflat la bunul plac al finanţelor internaţionale, care nu fac decât să genereze focare de tensiune şi care, adeseori, se găsesc în spatele războaielor, al revoltelor populare, al marilor exoduri sinucigaşe.

    Mai mult pe Ziarul de Duminică.

  • Lecturi de duminică. Povestea celor două surori

    Bea (Beatrice Hemming) este o femeie activă care locuieşte în New York, ducând o viaţă liniştită şi îndestulată împreună cu Todd. Puţinul timp liber care-i rămâne după orele solicitante de serviciu şi-l petrece într-un apartament magnific. Deşi nu are răgazul să se uite şi în viaţa altora sau să-i pese de propria viaţă, Bea a rămas foarte ataşată de sora ei, Tess, care rămăsese să trăiască la Londra, pe cu totul alte coordonate existenţiale şi profesionale decât ea: artistă şi boemă, aceasta îşi duce traiul de pe o zi pe alta.

    Sedusă de profesorul ei, Tess a rămas însărcinată. Copilul nu are zile, iar ea este găsită moartă – aparentă sinucidere – în toaletele publice ale unui parc. Beatrice nu crede în varianta poliţiei şi porneşte o anevoioasă şi plină de pericole anchetă pe cont propriu.

    Rosamund Lupton, “Sora”, Editura Litera, Bucureşti, 2012

  • De 650 de ori femeie

    Dublă ca volum faţă de lucrarea precedentă, enciclopedia este împărţită în două părţi distincte, egale ca întindere: personalităţi din trecut, care aparţin deja istoriei, şi personalităţi contemporane, în plină activitate. Le însoţeşte şi recomandă, printr-un elegant cuvânt-înainte intitulat “În lumea femeilor”, academicianul Marius Sala. Dacă, aşa cum spune domnia-sa, imaginile de femei din istoria noastră pe care le avem în minte sunt mult literaturizate, mai degrabă sublimări şi personalizări, întruchipări ale “eternului feminin” sau ale “misterului feminin”, cele peste 650 de portrete din această enciclopedie sunt ale unor “persoane reale, individualizate, cu aspiraţii, opţiuni, experienţe şi experimente, cu trăiri, sfidări, erori, adică făpturi concrete, cu biografii mai line sau mai zbuciumate”.

    Paleta îndeletnicirilor acestora, se poate vedea, este tot mai largă odată cu evoluţia şi modernizarea societăţii, astfel încât vom găsi aici de la soţiile şi fiicele de domnitori ale perioadei medievale până la doamne ale societăţii mondene interbelice, scriitoare, cercetătoare, pictoriţe, muziciene, balerine, actriţe, sportive, militante pentru drepturile femeii, disidente anticomuniste, dar şi slujitoare ale regimului comunist, ziariste, politiciene, prezentatoare şi realizatoare de radio şi televiziune. Unele sunt pioniere pe plan mondial în domeniul lor de activitate. Prima femeie inginer din Europa a fost, aflăm, o româncă, ca şi prima femeie neuro¬chirurg din lume, ca şi prima femeie din lume care a obţinut licenţa şi titlul de doctor în drept etc. Nu ar trebui să lipsească din această enumerare numeroasele artiste lirice şi balerine, care au smuls aplauzele lumii întregi. “Sensibilitate, angajare, devotament, rezistenţă, profesionalism, sunt calităţi pe care le regăsim reunite în atâtea destine de femei… Este de datoria noastră să le cunoaştem vieţile şi carierele. Să ne mândrim cu ele”, ne îndeamnă autorul cuvântului-înainte.

    George Marcu, Rodica Ilinca, “Enciclopedia personalităţilor feminine din România”, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

  • Magia Kawasaki

    Marketingul, aşa cum îl ştiam, graţie proliferării internetului şi-a modificat parametrii. Am pătruns într-o nouă eră, în care leadership-ul trebuie meritat, fie că este vorba despre o organizaţie măruntă sau despre una puternică. Înainte, existau “cei mari”: ziarele, revistele care aveau cea mai mare vizibilitate erau considerate autoritatea supremă. Ele se adresau masei de consumatori spunându-le: “Aveţi încredere în noi, noi ştim cel mai bine ce vi se potriveşte”.

    Noul marketing funcţionează altfel: clientul este cel care hotărăşte pentru sine. Ca să hotărască în favoarea mărcii sau firmei dumneavoastră, trebuie să-l vrăjiţi. Să-l determinaţi, prin felurite metode, să vă caute, să renunţe la scepticism, la blazare, la imobilism sau la resemnare şi să intre sub influenţa felului în care dumneavoastră vedeţi lumea. Să devină dependent de produsele dvs. – într-un mod pozitiv, nu amăgindu-l – astfel încât să trăiască încântarea de a vă fi client şi încrderea deplină. Până într-atât încât să treacă cu vederea micile neajunsuri despre care vorbeam în preambulul acestui articol.

    Fiecare capitol din “Încântare” este un ghid care vă arată cum să lucraţi asupra punctelor slabe şi cum să le consolidaţi pe cele puternice. Cum surâdeţi? Ştiţi să salutaţi cum se cuvine? Iată nişte detalii aparent minore cărora, dumneavoastră ca antreprenor, aţi uitat să le mai acordaţi importanţă. Până într-atât încât aţi devenit un simulacru al personajului care eraţi cu câţiva ani înainte. Aţi devenit poate arogant, fără să vă daţi seama, şi v-aţi transformat surâsul într-un rictus automat. Reveniţi, prin urmare, la felul dumneavoastră autentic de a fi. Pentru că magia (încântarea) este nu doar o metodă de a acţiona asupra celorlalţi, ci şi asupra propriei persoane.

    Iar cel mai nimerit om care să vă vorbească despre aceste acţiuni este însuşi Guy Kawasaki. Nu este profesor de psihologie, ci un practician al artei de a încânta clienţii. Fost “evanghelist” al MacIntosh, a părăsit Apple pentru crea numeroase “start-up”-uri memorabile: Garage Technology Venture sau Alltop, de pildă. El inspiră şi călăuzeşte milioane de de antreprenori care se îmbulzesc la conferinţele sale, iar aici, în acest volum de referinţă, vă livrează cele mai “încântătoare” secrete ale sale.

    Guy Kawasaki – “Încântare”, Editura Publica, Bucureşti, 2012

  • Uimitoarele poveşti ale lui Jennifer Egan

    Literary fiction, în schimb, este o formulă care promovează romane singulare, lecturi pe care nu le uiţi o viaţă. Este şi numele noii colecţii de la editura Pandora M. Literatura de calitate presupune nu doar poveşti bune, ci şi scriitori de valoare. Colecţia debutează două romane: “Pe aici au trecut Cuţitarii” de Jennifer Egan (vezi foto), romanul care în 2011 a fost recompensat în SUA cu multe premii prestigioase, printre care şi Pulitzer, şi cartea foarte tânărului autor Stephan Kelman, “Şi porumbeii vorbesc englezeşte” – un roman care a făcut valuri pe piaţa de carte britanică.

    Jennifer Egan este fără îndoială o maestră a cuvintelor, reuşind să compună un roman puzzle surprinzător: Poveştile de viaţă ale mai multor personaje, relatate rând pe rând din perspectiva fiecăruia, se îmbină într-un tablou pe care sfârşitul cărţii îl dezvăluie în întregime. Din Africa până în Napoli, New York şi San Francisco, de la producători muzicali la generali vinovaţi de genocid, autoarea reuşeşte să ţeasă cu vervă şi rafinament vieţile personajelor sale. Urmărim viaţa lui Bennie Salazar, un mogul bătrân al showbiz-ului, şi a Sashei, mult mai tânăra lui asistentă: un road-movie prin muzica punk a tumultoşilor ani ’70, prin suburbiile de azi ale New Yorkului, prin vieţi încercate de eşecuri trecute şi dezamăgiri viitoare.

    “Şi porumbeii vorbesc englezeşte” este o poveste care se derulează, de această dată, în suburbiile britanice şi relatează, prin vocea lui Harri, un puşti ghanez emigrat, candoarea şi şocul pe care acesta le trăieşte încercând să se adapteze unei noi civilizaţii. Atunci când un băiat este înjunghiat şi moare pe stradă, iar încercările poliţiei de a găsi martori ai evenimentului se lovesc de tăcerea oamenilor, Harri decide să înceapă o investigaţie proprie. O poveste despre nevinovăţie şi experienţă, speranţă şi realitate dură, portretul fascinant al unui băiat care încearcă să găsească un echilibru în viaţă.

    Jennifer Egan, “Pe aici au trecut Cuţitarii”; Stephan Kelman, “Şi porumbeii vorbesc englezeşte”, Editura Pandora M, Bucureşti, 2012

  • Tot istoria e cel mai palpitant roman!

    Pierre Bellemare şi Jean François Nahmias (istorici, scriitori şi jurnalişti francezi cu experienţă) încearcă să cearnă documentele şi să ne arate crudul adevăr, oricât de şocant sau dezamăgitor ar fi acesta, luând în colimator 23 de cazuri celebre. Care, sub condeiul lor, se vor transforma în tot atâtea povestiri pline de suspans şi de revelaţii uluitoare.

    Ludovic al II-lea de Bavaria şi-a omorât mai întâi doctorul, apoi s-a sinucis, înecându-se? A murit Ludovic al XVII-lea în închisoarea din Templu, la vârsta de numai zece ani? Ce se petrece, de fapt, în Triunghiul Bermudelor? Cine a fost Omul cu Masca de Fier? Cum s-a răzbunat Tutankhamon pe cei care i-au profanat mormântul? Monstrul din Loch Ness, realitate sau închipuire? Unde se găseşte comoara templierilor? Napoleon a fost otrăvit sau a murit din cauze naturale, pe insula Sfânta Elena? Marilyn Monroe a murit din cauza unei supradoze de barbiturice luate accidental sau de bunăvoie?

    “Mari Enigme ale istoriei” explică toate aceste subiecte celebre, dar şi alte mistere mai puţin cunoscute, însă la fel de palpitante, precum asasinarea lui Agnès Sorel, favorita regelui Carol al VII-lea, elucidată la 554 de ani după moartea ei, sau afacerea Peytel, pentru care marele scriitor Balzac s-a transformat în detectiv de ocazie. Ori moartea lui Emile Zola (survenită în urma inhalării unei mari cantităţi de monoxid de carbon), dar despre care nimeni, până acum, nu şi-a pus problema dacă a fost un accident sau o crimă, şi care, astfel, ar putea face din genialul romancier un martir pe altarul Dreptăţii (vezi afacerea Dreyfuss)?

    Evitând abil capcana senzaţionalului şi a teoriilor năzdrăvane, dar seducătoare, cei doi autori reuşesc să recreeze cu măiestrie firul întortocheat al întâmplărilor, analizând totodată cu profunzimea şi seriozitatea cercetătorilor istorici argumentele şi contraargumentele fiecărei ipoteze.

    Pierre Bellemare, Jean François Nahmias – “Mari enigme ale istoriei”, Editura Litera, Bucureşti, 2012

  • Cum a fost declanşată catastrofa financiară mondială

    Conceptul echipei J.P. Morgan, pe cât de revoluţionar, pe atât de distructiv, avea să stârnească un veritabil tsunami în lumea finanţelor, propulsând banca în vârful noii afaceri şi alimentând iluzia că va scăpa băncile de constrângerile provocate de vechile riscuri.

    În această lucrare vizionară, Gillian Tett, ziaristă la Financial Times, istoriseşte pas cu pas desfăşurarea evenimentelor, aşa cum s-au înlănţuit din 1994 (anul inventării CDS) şi până la prăbuşirea Wall Street, în 29 septembrie 2008, când falimentele bancare nu au mai putut fi stopate. Mai precis, când visul celor de la J.P. Morgan a intrat în contact cu boom-ul locuinţelor şi a declanşat măcelul. Programul lor iniţial a fost deturnat fiindcă s-a depăşit măsura, datorită lăcomiei titanilor lumii bancare – Goldman Sachs, UBS, Deutsche Bank sau echipa Merrill Lynch. Deşi grupul J.P. Morgan s-a ţinut departe de mişcările riscante ale acestora, mecanismul a fost pus în mişcare.

    “Aurul nebunilor” este o carte construită pe baza unor interviuri şi relatări “dinăuntru” (Gillian Tett s-a bucurat de un acces privilegiat la directorul executiv J.P. Morgan, Jamie Dimon, dar şi la un grup foarte compact de bancheri, cunoscuţi pe Wall Street sub numele de “mafia de la Morgan”; a dialogat cu zeci de personaje importante, inclusiv cu Timothy Geithner, şef al Departamentului de Finanţe al Statelor Unite, şi să prezinte istoria prin care nişte idei novatoare, destinate lansării unei alchimii financiare inovative, au scăpat de sub control, afectând întreaga planetă), care “curge” cu viteza unui thriller şi care se citeşte pe nerăsuflate, chiar şi de către cititorii nefamiliarizaţi cu hăţişul mecanismelor financiare şi care demonstrează în acelaşi timp cât de uşor le-ar fi fost băncilor, agenţiilor de rating şi guvernanţilor să prevadă şi să fie atenţi la riscul unei catastrofe.

    “Aurul nebunilor”, o poveste despre ambiţii oarbe, reuşeşte pe de o parte să ofere o imagine pătrunzătoare a lumii bancare la nivel înalt, un univers extrem de competitiv şi tensionat, iar pe de altă parte să contribuie în mod esenţial la înţelegerea modului în care a fost generată cea mai importantă recesiune economică de la Marea Criză a anilor ’30 şi până astăzi.

    În 2009, volumul a câştigat premiul Financial Book of the Year, iar The New York Times l-a desemnat ca fiind cea mai bună carte despre criza actuală.

    Gillian Tett – “Aurul nebunilor”, Editura Philobia, Bucureşti, 2011

  • Ce face internetul din mintea omului

    Autorul şi-a dat seama că, în decursul anilor, modul de funcţionare al minţii sale s-a schimbat. Nu mai era capabil să dea atenţie unui lucru mai mult de câteva minute şi toate informaţiile care îi erau supuse atenţiei puteau fi doar survolate. “Creierul meu, mi-am dat seama, nu doar o lua razna. Era flămând. Cerea să fie hrănit aşa cum îl hrănea netul – şi cu cât înghiţea mai multă hrană, cu atât foamea sporea. Chiar şi atunci când nu eram lângă computer, tânjeam să-mi verific mailul, să clichez pe link-uri, să fac ceva Googling. Voiam să fiu conectat.”

    Să nu ne lăsăm păcăliţi însă de acest efect retoric. Cartea consemnează, cu acuitate, metamorfozele cerebrale survenite ca urmare a relaţiei intime cu internetul, cele mai multe de semn negativ, dar nu uită să sublinieze şi salturile de nivel cognitiv, privirea “fenomenologică” pe care ne-o înlesneşte şi ne-o dezvoltă Reţeaua.

    Traducătorul cărţii (deosebit de nuanţat şi de plastic în tălmăcire) îi rezumă cât se poate de eficient miza: “Utilizarea intensivă a internetului nu modifică numai <softul> activităţii noastre cerebrale, deprinderile, cunoştinţele şi capacităţile noastre pur intelectuale, ci, prin intermediul schimbării acestora, provoacă fără dubiu adevărate mutaţii şi restructurări profunde, unele ireversibile, ale ‘hardului’ nostru, modificând circutiele şi funcţiile creierului ca organ corporal”. Mintea liniară (literară, dacă vreţi), a omului deprins să citească bunele şi vechile cărţi de hârtie a fost dată la parte de un nou gen de minte, care doreşte şi are nevoie să primească şi să distribuie informaţii în explozii scurte, izolate.

    “O lectură obligatorie – spune Daniel Menaker, de la Barnes & Noble Review – pentru oricine doreşte o expunere substanţială, pătrunzătoare a tehno-temerilor pe care, oricât de firave ar fi, mulţi dintre noi le-am împărtăşit în ultimele decenii.”

    Nicholas Carr, “Superficialii: efectele internetului asupra creierului uman”, Editura Publica, Bucureşti, 2012

  • Lecturi de duminică. O dramă portugheză de familie

    António Lobo Antunes, unul dintre cei mai importanţi scriitori portughezi contemporani, se “joacă” în toate operele sale romaneşti cu stilul tradiţional, cu naraţiunea liniară şi cu ordinea naturală a lucrurilor, perturbându-le, potrivit propriilor mărturisiri, printr-un exerciţiu de “delir controlat”. Obişnuit să desacralizeze valorile societăţii portugheze şi să judece, fără concesii, tabuurile morale ale lumii contemporane, Antunes continuă şi în acest “roman” să demaşte trivialitatea, meschinăria şi ipocrizia.

    Iar ecourile nu se opresc aici: găsim, în acest labirint de obsesii care este “Arhipelagul insomniei”, multe dintre personajele şi temele precedentelor sale romane, îmbogăţite, rafinate, cu un plus, parcă, de profunzime. Ne aflăm pe o moşie din zona Alentejo, unde asistăm la tragedia extincţiei unei familii, pe vremuri prosperă, şi la un întreg cortegiu de eşecuri, determinate de lipsa dragostei şi de însingurare.

    António Lobo Antunes, “Arhipelagul insomniei”, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2012

  • Cele mai frumoase clădiri restaurate din România

    Ne aflăm în faţa unui album care restituie 15 proiecte care au reuşit să devină modele de intervenţie în domeniul RE (restaurare, recuperare, reconversie, reabilitare, revitalizare…). Decizia de a le aduna într-un album din seria “Arhitecturi văzute prin Igloo” a venit astfel în mod firesc, spun autorii, şi reprezintă pe de o parte “un cumul de bune practici locale în domeniul restaurării şi al conservării, iar pe de altă parte o serie de recomandări pentru cei ce doresc să cunoască (şi să sprijine implicit) locuri valoroase ale ţării”.

    Raţiuni pragmatice i-au determinat pe antologatori să selecteze 15 proiecte din cele prezentate la rubrica de restaurare a revistei Igloo de-a lungul anilor, iar alegerea lor nu a fost uşoară: opţiunile s-au îndreptat către proiectele publice ample, multe dintre ele premiate la concursurile naţionale de arhitectură, şi la proiecte private, în care proprietari entuziaşti au parcurs cu răbdare şi înţelepciune etapele complicate şi migăloase ale unei restaurări/reabilitări de calitate. Toate au însă un caracter de exemplaritate şi reprezintă doar începutul unui proces de gestionare corectă şi creativă a relaţiei cu trecutul.

    Iată câteva dintre ele: Conacul Apafi din Mălâncrav, Casa Max din Sibiu, Bastionul Theresia din Timişoara, Conacul Bellu din Urlaţi, Castelul Haller din Ogra, sediul Bisericii evanghelice din Braşov, Bastionul Postăvarilor din Braşov, restaurantul Via din Cluj-Napoca, Turnul Croitorilor din Cluj sau reşedinţa regală dinn Valea Zălanului (vezi foto). Fiecare cu povestea şi istoria lui, cu problemele arhitecturale pe care le-a ridicat renovarea şi, desigur, cu o sumedenie de ilustraţii, care merg de la scheme tehnice la imagini ale straielor noi ale edificiilor. Un ghid profesional în domeniu, dar, în acelaşi timp, un splendid album de artă.

    Viorica Buică, Reka Ţugui (texte), Şerban Bonciocat, Cosmin Dragomir (foto), “15 RE”, Editura Igloomedia, 2012