“În conformitate cu planul de antrenament de luptă, fregata Amiral Grigorovici din cadrul Flotei Mării Negre a efectuat un exerciţiu de trageri cu muniţie de război pentru a lovi cu sistemul de rachete Kalibr o ţintă de suprafaţă într-un poligon naval din Marea Neagră “, a comunicat biroul de presă al Flotei ruse.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
În cazul maşinilor deja omologate şi aflate în circulaţie, acestea pot fi în continuare conduse până la momentul în care proprietarul vrea să modifice anumite elemente care necesită reomologarea – aşa cum ar fi motorul sau culoarea maşinii. Pentru a înregistra o astfel de schimbare, cel care deţine maşina va trebui să mute şi volanul de pe dreapta pe stânga. Anul trecut, în România erau aproximativ 20.000 de maşini cu volan pe dreapta.
Maşinile cu volanul pe dreapta aduse din afara spaţiului UE nu vor mai putea fi omologate în România, a confirmat pentru Business Magazin Roxana Dima, ofiţer de presă al Registrului Auto Român (RAR). “E o chestiune de câteva zile, până ce modificările vor fi publicate în Monitorul Oficial”, a transmis ea.
Începând cu martie 2019, atunci când Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, românii nu vor mai importa maşini produse acolo decât asumându-şi şi costurile de mutare a volanului de pe dreapta pe stânga. În Malta şi Cipru, state membre UE, se circulă de asemenea pe partea stângă a drumului.
Maria B., proaspăt absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, îşi începe cugetările de dimineaţa şi planificarea zilei de marţi în faţa oglinzii din baie, un suport reflexiv montat pe aluminiu.
După ce îşi aşază pe nasul ascuţit ochelarii cu ramă din aluminiu, Maria se refugiază în bucătarie, unde într-un mod tradiţional, cu totul diferit faţă de viaţa de corporatist cu care este obişnuită, deschide robinetul din aluminiu şi lasă apa rece să curgă într-un mod caracterizat de ea ca fiind „la liber”. Cel puţin până găseşte ibricul fabricat tot din aluminiu în care pune o linguriţă de zahăr, două de cafea, iar ulterior foarte puţină apă. O linguriţă tot din aluminiu. După ce termină micul dejun, Maria înveleşte resturile cu o folie din aluminiu.
Acest metal are o întrebuinţare zilnică pentru Maria: o ajută să-şi înceapă dimineţile, o transportă de acasă la serviciu şi oriunde prin intermediul autoturismului şi al semnelor de circulaţie, o ajută să lucreze şi să fie conectată la internet prin intermediul cablurilor de telecomunicaţii. Un metal a cărui producţie în România este realizată doar de o singură companie – Alro Slatina.
Însă, din păcate, Maria are şanse reduse de a deveni investitor la bursă la Alro Slatina după ce oferta companiei, iniţată de acţionarul majoritar şi prin care se intenţiona creşterea numărului de acţiuni disponibile la liber la tranzacţionare, a eşuat.
Ce a stat în spatele eşecului ofertei Alro Slatina
Oferta secundară de vânzare de acţiuni (SPO) nu a avut succes chiar dacă intermediarii acesteia au decis să modifice preţul din mers, prin reducerea acestuia de la 6,18 lei pe acţiune la 3,5-4 lei pe unitate, o decizie luată în premieră pentru piaţa de capital din România.
Un deznodământ suprinzător, dat fiind faptul că Alro Slatina este una dintre cele mai profitabile companii din România, dar şi unul dezamăgitor pentru bursa de la Bucureşti în condiţiile în care SPO-ul Alro Slatina este prima ofertă care eşuează din ultimii cinci ani, ceea ce diminuează şansele ca România să fie promovată de la categoria de frontieră la cea de piaţă emergentă de agenţiile de evaluare financiară.
„La eşecul ofertei au contribuit un cumul de factori interni şi externi. Dintre factorii externi consider ca fiind importanţi evoluţia nefavorabilă a preţului aluminiului în ultimele trei luni (a scăzut cu peste 15%), contextul nefavorabil la nivelul pieţelor de capital emergente (acestea regăsindu-se pe o tendinţă descendentă de la începutul anului), precum şi incertitudinile în ceea ce priveşte impactul unui posibil război comercial la nivel global asupra afacerilor viitoare ale companiei”, spune Gabriel Aldea, şeful brokerilor de la societatea Tradeville. La categoria factori interni, Aldea menţionează discuţiile cu privire la posibila modificare a mecanismului Pilonului II de pensii private, cel mai mare investitor la bursă, ceea ce este posibil să fi scăzut interesul acestora pentru oferta Alro Slatina.
„De asemenea, preţul cerut de vânzători este posibil să fi scăzut apetitul investitorilor instituţionali străini. Spre exemplu în cazul ofertelor iniţiate de Fondul Proprietatea pentru acţiunile din portofoliul său, preţul includea un discount faţă de cel din piaţă şi de peste 10-12%. În cazul Alro, dacă luăm în considerare preţul de tranzacţionare înainte de lansarea ofertei, discountul maxim ce putea fi oferit (luând în calcul preţul minim acceptat de vânzători, de 3,5 lei/acţiune) era de până la 3%”, adaugă el.
Ruşii de la Vimetco împreună cu acţionarul minoritar Conef au scos la vânzare circa 384 milioane de acţiuni Alro Slatina, ceea ce ar fi majorat free floatul (acţiunile libere disponibile la tranzacţionare n.red.)companiei de la 5,59% în prezent la circa 59%. Chiar dacă intermediarii ofertei au decis să prelungească operaţiunea cu trei zile lucrătoare, până pe 19 iulie, interesul din partea investitorilor de retail a fost unul extrem de scăzut, cu un grad de subscriere de doar 16% în ordine de circa 38 mil. lei.
Datele pentru investitorii instituţionali încă nu au fost făcute publice şi probabil nici nu vor fi, întrucât oferta a fost închisă fără succes. Din totalul ofertei, 85% era adresată investitorilor instituţionali, dar rezultatul final arată că nu s-a găsit preţul care să satisfacă oferta cu cererea.
„Printre posibilele cauze care au determinat prudenţă din partea investitorilor se numără volatilitatea rezultatelor financiare ale Alro SA în ultimii ani (în prezent situaţia financiară este bună, însă în urmă cu trei ani societatea înregistra pierderi), riscurile induse de noua logică comercială mondială care este impusă de SUA – războiul comercial cu China şi UE, cu impact direct şi în cotaţia aluminiului (depreciere de circa 20% în ultimele trei luni), şi nu în ultimul rând de perioada mai apatică pe care o traversează piaţa locală”, spune Alin Brendea, directorul general adjunct al Prime Transaction.
Ce urmează pentru Alro Slatina
Evoluţia acţiunilor Alro Slatina ar putea fi asemănătoare cu cea dinainte şi practic eşecul ofertei nu ar avea de ce să cântărească greu pe preţul unei acţiuni, întrucât operaţiunea a fost întreprinsă de acţionarul majoritar, şi nu de către emitentul în sine.
Însă Alro Slatina a pierdut o oportunitate de a-şi majora numărul de acţiuni disponibile la tranzacţionare, ceea ce nu ar fi pus atât de multă presiune pe preţ şi a pierdut tempo şi pentru includerea în indicele principal BET, dar şi pentru atragerea unei categorii mai mari de investitori, consideră brokerii.
„Alro nu va fi o companie diferită faţă de cea de până acum, însă este evident că a pierdut un tempo pentru creşterea semnificativă a lichidităţii acţiunilor la bursă, pentru includerea în indicele BET şi pentru captarea interesului investitorilor instituţionali de talie mare”, consideră Gabriel Aldea.
Evoluţia viitoare a preţului va depinde într-o măsură ridicată de rezultatele financiare ce vor fi obţinute de companie, de contextul de piaţă şi de posibilele implicaţii asupra activităţii din perspectiva unui eventual război comercial la nivel global, adaugă el.
Pe 30 iulie acţiunile Alro Slatina se tranzacţionau la 3,63 lei, în apropierea preţului de 3,61 lei din 26 iunie, cu o şedinţă înainte ca emitentul să publice prospectul de vânzare de acţiuni. În prima şedinţă de după anunţul potrivit căruia oferta de vânzare a 54% din capitalul social a fost închisă fără succes, acţiunile au scăzut cu 1,4%.
Evident, nereuşita operaţiunii indică nevoia unei pieţe locale mai lichide, mai bine populate cu investitori. „Pentru companie nu cred că putem vorbi de o influenţă negativă semnificativă, din moment ce operaţiunea nu a fost realizată de către aceasta, ci de către acţionarul majoritar. Preţul în piaţă a revenit în zona în care se afla înainte de oferta publică şi probabil în această zonă va aştepta publicarea rezultatelor financiare semestriale”, spune Alin Brendea. Alexandru Angelo, broker la societatea Goldring, este de părere că preţul din piaţă nu va fi afectat de eşecul ofertei: „Dimpotrivă, pot fi investitori care nu au reuşit să cumpere în ofertă şi doresc în continuare să aloce fonduri pentru această companie, deci putem asista chiar la o susţinere a cotaţiilor din partea cumpărătorilor”.
Potrivit unor pasaje din interviu, difuzate luni, premierul a mai indicat că războiul din 2008, între Georgia şi regiunea separatistă Oseţia de Sud, sprijinită de Rusia, ar fi putut fi prevenit. “Nu era inevitabil”, a subliniat Medvedev.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Dezamăgiţi de modul în care Poliţia Română s-a comportat în evenimentele care au ţinut capul de afiş al ultimelor zile, mulţi români au decis să se răzbune, cumva, pe autorităţi. Şi, cum Facebook a devenit calea cea mai uşoară, sute de utilizatori ai reţelei sociale au intrat pe pagina Poliţiei Române pentru a “ajuta” la scăderea notei. Înaintea scandalului, Poliţia Română avea nota 3,2 din 5.000 de review-uri date de utilizatori, iar miercuri ajunsese, deja, la nota 1,1, din peste 50.000 de review-uri.
“Niciodată să nu mai ameninţi Statele Unite, sau vei înfrunta consecinţele aşa cum au facut-o şi alţii de-a lungul istoriei. Nu mai suntem o ţară care să suporte cuvintele tale care îndeamnă la violenţă şi moarte. Ai grija!”, a declarat Donald Trump pe contul personal de Twitter.
Într-un discurs susţinut duminică, secretarul de Stat Mike Pompeo a denunţat liderii Iranului ca făcând parte dintr-o “mafie” şi a promis să ajute iranienii în lupta lor împotriva Guvernului
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
nde se află vinul românesc? Din punct de vedere calitativ, probabil la cel mai înalt nivel din istorie. Dar asta nu înseamnă prea mult, atât timp cât toate ţările producătoare de vin şi neatinse de vreun război sau limitare religioasă se află şi ele în aceeaşi fericită situaţie. Progresul, realizările tehnologice sunt, astăzi, la îndemana oricui. Vinul, produs cu identitate, are nevoie de istorie, de palmares, de pieţe cultivate (adică de pieţe în care să fie prezent, să aducă satisfacţii gustative dar şi satisfacţia profitului pentru cei care lucrează cu el), de cercetare, de comunicare. De o direcţie. Toată suflarea românească e bucuroasă de absorbţia fondurilor europene pentru reconversie (vie) şi retehnologizare (cramă).
Asta este în amonte. Dar în aval? Astăzi este (relativ) bine. Dar mâine? Poate nu este întâmplător că aproape în toate cărţile dedicate domeniului apărute în străinătate şi destinate publicului larg nici măcar nu suntem menţionaţi. Sau, dacă suntem, ocupăm spaţii egale cu ţări ca Slovacia sau Malta… Revistele de specialitate nici nu se mai obosesc să ne treacă la „inventar”. Şcoli celebre ne-au scos din curriculum (una dintre ele funcţionează, de câţiva ani, şi în România; cursurile se predau în engleză şi maghiară).
La nivelul mentalului colectiv internaţional nu există vinul românesc.
Existăm sau nu pe pieţele internaţionale?
Se înţelege că excepţiile, câteva firme româneşti care exportă (şi acelea, în majoritate, către „nişe etnice”), nu pot aduce România în plutonul forţelor care domină Lumea Vinului. Ţări cu potenţial mult mai mic decât cel al ţării noastre (sau despre care credeam noi „după ureche” că este mult mai mic) sunt prezenţe vizibile şi constante pe pieţele importante. Au strategii şi le duc la îndeplinire. De ce? Pentru simplul motiv că au înţeles că niciun clasament nu e bătut în cuie. Astăzi SUA sunt pe locul trei mondial, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, putea să pară o glumă în anii ’60-’70. Sigur, putem spune că SUA sunt o forţă pe toate planurile. Dar ce spunem atunci de Chile, Noua Zeelandă (a zecea exportatoare din lume)? În curând, vom înţelege că nici Georgia sau Moldova nu s-au mulţumit cu actuala ierarhie. Vorbim de piaţa „noastră” şi de pieţele internaţionale… Ca mâine şi piaţa noastră va fi una (pe deplin) internaţională. De la momentul în care Amazon va livra vinuri şi aici până la intrarea marilor operatori globali de distribuţie sau a marilor firme de vin (cu cifre de afaceri ameţitoare, de câteva ori mai mari decât întreaga noastra piaţă) peisajul „nostru” se va schimba. Dramatic.
(Se prea poate ca tonurile în care zugrăvesc vulnerabilităţile României viticole să nu fie prea plăcute.)
Nu am cum să ocolesc adevărul: vor fi schimbări disruptive, cu o multitudine de efecte neaşteptate. Acest context nu este un accident istoric. Este lupta şi persuasiunea profesioniştilor şi rezultatul strategiilor naţionale (ale altor ţări).
Accident istoric poate fi numit ceea ce pare a se întâmpla în Africa de Sud. Este posibil ca, din cauza turbulenţelor interrasiale de acolo, un mare jucător să lase mult loc liber.
Se gândeşte România să acţioneze în vreun fel?
Şi atunci, de ce să ne-mbătăm cu apă rece pretinzând că suntem a nu ştiu câta forţă vitivinicolă? Forţa poate fi măsurată prin prezenţa pe „raftul” internaţional.
Contraargumentul că avem o piaţă internă destul de mare nu ţine. Cât de mare? Cine a măsurat pentru a şti potenţialul (limita de extensie)? Ce, cum, cât vor cumpăra consumatorii tineri (adică cum va arăta piaţa aceasta „fantastică” peste 3-4 ani)?
Ar putea aduce vinul beneficii românilor?
Oare crede cineva că în regiunea Bordeaux sau în Toscana ori în Marlborough trăiesc bine doar vinarii? Orice domeniu de activitate, că e vorba de construcţii, transport, comerţ, turism (inclusiv, sau, mai ales, cel „neindustrial”), avocatură, bănci, îşi sporeşte profitul când se atinge de performanţa adusă de vin în aceste regiuni.
În Bordeaux, Alain Juppé, primarul de astăzi al oraşului, a investit bani publici printr-o fundaţie (!), zeci de milioane de euro în Cité du Vin! (Muzeul Vinului. Noi nu avem unul nici măcar de 1 milion de euro.) A promis o creştere fabuloasă a numărului de vizitatori în zonă. Şi asta se întâmplă. Doar prin aeroportul de aici trec anual 10 milioane de oameni.
Berlinul, Parisul, Londra, Bruxelles-ul, Viena investesc bani publici în târguri şi concursuri de vin pentru a creşte vitalitatea (şi atractivitatea) acestor oraşe. Berliner Wine Trophy, Citadelles du Vin Paris (întrecut de International Wine Contest Bucharest, IWCB, ca număr de probe), IWC London, AWC Vienna – sunt modele de colaborare public-privat, în folosul tuturor cetăţenilor (la noi, crezându-se că e vorba de profitul producătorilor de vin, ceea ce este, în mod clar, greşit, ne mutăm de pe un picior pe altul).
La noi, mai mult decât oriunde, este nevoie de sprijin. Trebuie să recuperăm timpul pierdut (trei decenii!). Prin dezvoltarea enoturismului am putea aduce acasă zeci de mii de români plecaţi în străinătate, care să întoarcă aici, găsindu-şi un rost ca angajat sau ca antreprenor. Enoturismul cere o suită întreagă de servicii şi divertisment variat, potrivit pentru toate vârstele. Pescuit, vânătoare, biking, tracking, welness, spa, tenis, golf, river rafting, o listă aproape fără sfârşit. Toate acestea antrenează mii de angajaţi, sute de antreprenori.
Mai avem voie să plantăm zeci de mii de hectare (lucru rar întâlnit în UE). Se poate crea un program prin care să apară o categorie nouă socio-profesională, viticultori care să nu aibă neapărat propria cramă, care să „sindicalizeze”, trimiţând strugurii la o cooperativă pentru vinificare şi condiţionare. Tot aici s-ar putea face şi îmbutelierea. Vinul s-ar obţine în condiţii decente şi ar fi posibil ca acest gen de colaborare în vederea obţinerii valorii adăugate să inhibe păguboasa producţie de vin de 2 lei, obţinut din hibrizi şi vândut pe marginea drumului.
Vinul acesta prost şi ieftin, deşi iubit de multi români, nu poate asigura un ciclu economic care să ţină tinerii acasă şi, în niciun caz, să-i „întoarcă” pe cei deja plecaţi „afară”.
Da, vinul românesc poate aduce beneficii materiale imense românilor dar nu putem omite nici „veniturile” acorporale. Cele care ar putea cu adevărat să ne facă să folosim sintagma „mândri că suntem români”.
Ce face statul român? Stă. În cel mai fericit caz, se face că lucrează.
În cei 28 de ani de la Revoluţie nu a existat niciun politician marcant, niciun înalt funcţionar care să abordeze serios problema vinului românesc. Şi în niciun caz cu ştiinţă. Privit exclusiv ca produs agricol, acesta nu se bucură de sprijinul ministerelor potrivite: Minsterul Culturii, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Mediul de Afaceri sau, dacă există, sporadic, vreun sprijin, vinul nu este privit în dimesiunile lui reale.
Drept urmare, efectele se văd. Sau nu se văd bine, pentru că nu avem radiografii la zi ale pieţei.
Cercetarea, obligatorie pentru crearea unei strategii, nu poate fi asigurată de producători. Nici nu ar fi corect.
Producătorii de vin fac… vin. Ei pot plăti sociologi, antropologi, economişti să facă studii care să răspundă problemelor lor directe. Ei nu pot rezolva „problema naţională”. Tot ce am enunţat mai sus cade în responsabilitatea statului, care, până la urmă, ar face aceste cercetări şi ar plăti experţi pentru conceptul de dezvoltare şi comunicare tot pe banii noştri. Sau pe bani europeni. (Lucru obligatoriu de menţionat, pentru că foarte mulţi oameni din stat folosesc expresia „v-am dat”.)
Cercetarea cercetărilor (!) din străinătate ne arată clar ce am avea de făcut.
Firmele private? Eforturi se fac. Sunt însă disparate. International Wine Contest Bucharest este un exemplu de reuşită la nivel de organizare şi afirmare internaţională. Mecanismul de colaborare stat-privat este însă blocat.
Există şi multe iniţiative lăudabile care nu apelează la stat. Majoritatea, însă, nu îşi propun (şi nu e nimic rău în asta) să „mute munţii”. Interesant e că au început să se coaguleze parteneriate durabile între firmele private. Alianţele lor nu pot intra în concurenţă, însă, cu marile dezvoltări de forţe de pe plan mondial. Amintind de International Wine Contest Bucharest, am realizat că avem parteneri care au fost alături de acest mare concurs. E o formă de ipocrizie (la modă, nu ştiu de ce) de a expune public voalat Partenerii şi Sponsorii evenimentelor noncomerciale. Cred că vine de la alambicata lege a CNA-ului, care îşi transmite efectele de la TV către presa scrisă, neînţelegându-se că menţionarea sponsorului este minima recunoştinţă pe care poţi să o manifeşti faţă de cineva care a sprijinit un demers al binelui colectiv.
Nu „un producător de apă minerală” este corect, ci, în cazul nostru, Aqua Carpatica, nu o marcă auto, ci Nissan ş.a.m.d.
Unii dintre ei au sprijinit editarea lucrării Wine Wars – Războaiele vinului (lectură obligatorie pentru cei care au tangenţă cu vinul), iar mai nou sprijină una dintre cele mai interesante „construcţii” pentru Vinul românesc – Vinarium. O degustare-evaluare făcută de oameni de top din România pentru a se încerca formarea unui pluton de 100 de vinuri româneşti de top – la 100 de ani de România. Evaluarea va fi coordonată de singurul master of wine din România, Ana Sapungiu.
E o ştire, nu?
În cele două sesiuni Vinarium (fiecare de câte două zile), Ana Sapungiu MW a coordonat un panel format din oameni speciali ai societăţii noastre, oameni cu biografii impresionante. Am dorit să avem o interpretare holistică a vinurilor care pot fi promovate la 100 de ani de România. Chiar dacă s-a enunţat în glumă că „am strâns vreo 500 de ani de studiu în această încăpere”, rămâne – în mod serios – o sumă a competenţelor şi a unor unghiuri diferite de interpretare din domenii ca antropologia, arhitectura, istoria, literatura, arta dramatică, critica artei, business ş.a.m.d. pusă în folosul României.
(În vinurile româneşti am îndrăznit să includem şi vinurile de peste Prut. Mulţi vor socoti acest gest o culpă. Noi l-am considerat a fi o datorie. Şi o realitate, dacă nu administrativă, măcar culturală şi istorică.)
Statul român trebuie să întindă o mână şi să înveţe să fie partener. Într-un parteneriat, ambele părţi câştigă.
Dezvoltarea Lumii Vinului (cu toate extensiile enunţate) degrevează statul de rezolvarea unor ecuaţii complicate, mai ales sociale, ajută la formarea brandului de ţară şi, pe termen mediu şi lung, contribuie la creşterea PIB. Dacă vrem.