Tag: fond

  • Tichete de reducere pentru cumpărarea unui automobil electric. Ce valoare au acestea

     Ordinul ministrului Mediului pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de promovare a vehiculelor de transport nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic a fost publicat joi în Monitorul Oficial.

    Potrivit ghidului, ecotichetul de 12.000 de lei se acordă la achiziţionarea unui autovehicul nou (autoturism, autoutilitară uşoară sau autospecială uşoară) propulsat de un motor electric, cu alimentare de la o sursă electrică.

    Se pot înscrie la AFM pentru obţinerea ecotichetului persoane fizice şi juridice, unităţi administrativ-teritoriale şi instituţii publice, care, după ce le sunt aprobate dosarele, trebuie să se înscrie la un producător validat de AFM în termen de 20 de zile (persoanele fizice) şi respectiv de 45 de zile (persoanele juridice).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Intesa Sanpaolo, a doua mare bancă italiană, are un nou CEO, după demisia lui Cucchiani

     “Cucchiani s-a retras din funcţia de managing director şi CEO cu efect imediat. Consiliul de Administraţie, reunit în efectiv complet, l-a numit în unanimitate pe Carlo Messina ca managing director şi CEO”, se arată într-un comunicat al Intesa Sanpaolo, citat de Bloomberg.

    Messina (51 de ani) lucrează la Intesa Sanpaolo din anul 1995 şi a ocupat anterior funcţia de manager general al băncii şi director al diviziei de retail.

    Demisia lui Cucchiani vine pe fondul neînţelegerilor dintre acesta şi anumiţi membri ai board-ului şi directori executivi cu privire la stilul de management şi strategie, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fond european pentru salvarea băncilor din Europa de Est?

    Până acum, fondul respectiv a fost folosit exclusiv pentru creditele acordate în comun de UE şi FMI Letoniei (2008), Ungariei (2008) şi României (2009).

    Germania şi Marea Britanie – care se profilează tot mai clar drept noul tandem conducător al Uniunii – s-au opus însă propunerii Bruxellesului, argumentând că fondul de susţinere a balanţei de plăţi nu a fost creat pentru subvenţionarea băncilor cu probleme, ci pentru uşurarea situaţiei financiare a unor ţări comunitare, exact în perioadele delicate în care acestea sunt nevoite să-şi consolideze sistemele bancare. În plus, uzul de până acum al respectivului fond – pentru credite acordate statelor împreună cu FMI – exclude reorientarea lui în folosul salvării băncilor, din moment ce FMI nu a fost şi nu este o instituţie menită să salveze bănci.

    Intenţia Comisiei Europene, potrivit Bloomberg, este să creeze pentru ţările UE nemembre ale zonei euro un mecanism similar Mecanismului European de Stabilitate, fondul de urgenţă al zonei euro în valoare de 500 mld. euro, spre a pregăti astfel întregul continent pentru următoarele teste de soliditate financiară ce vor fi aplicate băncilor europene. Planul ar fi ca până la finele anului să se ajungă în UE la un acord privind o astfel de plasă de siguranţă, aşa încât fondul respectiv să poată fi disponibil până la jumătatea anului viitor.

  • Consiliul Director al FMI va discuta noul acord cu România pe 27 septembrie

     “Solicităm aşadar aprobarea unui nou Acord Stand-By (ASB) pentru 24 de luni, cu o valoare totală de 1.751,34 milioane DST (aproximativ 2 miliarde Euro, 170 procente din cotă), pe care intenţionăm să îl tratăm ca preventiv. Noul program ASB va susţine programul nostru economic cuprizător pentru perioada 2013-2015 de menţinere a politicilor macroeconomice sănătoase şi a stabilităţii sectorului financiar şi de continuare a reformelor structurale într-un context marcat de incertitudini externe semnificative”, se arată în scrisoarea de intenţie transmisă FMI şi aprobată săptămâna trecută de Guvern.

    În premieră pentru relaţia România – FMI, scrisoarea de intenţie este semnată atât de ministrul Finanţelor şi guvernatorul BNR, cât şi de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acţiunile Fondului Proprietatea au atins un nou maxim istoric

     În prima parte a şedinţei de luni, preţul a urcat pentru câteva momente la maximul istoric de 0,7120 lei. În jurul orei 10:40, titlurile Fondului erau cotate la 0,7105 lei, preţ cu 0,35% peste ziua precedentă.

    Evoluţia de luni dimineaţă a venit pe un rulaj de 1,3 milioane lei, acţiunile FP acoperind 65% din lichiditatea totală, de 2,05 milioane lei (460.000 euro).

    În prima parte a şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,18%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,34%.

    În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 0,22%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Se întâmplă în Germania: “Exportul bunicilor” în Polonia, practică tot mai comună pe fondul îmbătrânirii populaţiei

     Practica de a trimite bătrânii în Polonia a devenit un trend în Germania, un important ziar local din Munchen comparând situaţia cu practica unor ţări de a-şi exporta deşeurile, transmite Bloomberg.

    Tot mai multe familii consideră însă că Polonia reprezintă cea mai bună variantă pentru a asigura bătrânilor o îngijire de calitate la costuri rezonabile, aproape imposibil de găsit în Germania.

    Potrivit unui sondaj efectuat de TNS Emnid, unul din cinci germani ar fi dispus să apeleze la un centru de îngrijire din străinătate.

    Migraţia bătrânilor germani reprezintă unul dintre primele efecte vizibile ale unei probleme de proporţii globale. Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că numărul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani se va tripla până în 2050, la aproape 2 miliarde, odată cu scăderea natalităţii, creşterea duratei medii de viaţă şi îmbătrânirea generaţiei concepute după cel de-Al Doilea Război Mondial.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acţiunile Fondului Proprietatea au revenit la maximul istoric

     Piaţa a fost pe creştere uşoară încă din primele minute, însă la fel ca în precedentele şedinţe volumele de tranzacţionare au fost axate doar pe câteva acţiuni.

    Dacă în primele trei zile din această săptămână investitorii şi brokerii au acordat mai multă atenţiei subscrierilor pe tranşa micilor investitori la oferta de la Nuclearelectrica, interesul a fost îndreptat vineri mai mult către acţiunile Fondului Proprietatea, care s-au întors la maximului istoric atins pe 16 august.

    Începând din ultima săptămână a lunii august şi până la finalul săptămânii trecute, preţul acţiunilor FP a scăzut până aproape de 0,67 lei, însă de luni a reintrat pe creştere, îndreptându-se din nou către nivelul maxim atins în luna august.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NEPI a atras 45 milioane euro pentru Mega Mall şi preluarea integrală proiectului de la Vulcan

     Banii au fost atraşi printr-o majorare de capital, acţiunile fiind vândute printr-o tranzacţie rapidă (accelerated book build), începută luni dimineaţă şi care a avut o valoare programată de aproximativ 35 milioane euro.

    “NEPI a încheiat oferta ABB anunţată astăzi, 9 septembrie 2013. Datorită cererii puternice, majorarea de capital s-a făcut pentru 594.900.000 ranzi sud-africani (aproximativ 45 milioane euro). La acest nivel, oferta a fost suprasubscrisă. Noile acţiuni NEPI ce vor fi emise ca urmare a ofertei ABB, au fost la preţul de 70 ZAR (ranzi sud-africani – n.r.) pe acţiune, cu un discount de 3,7% faţă de preţul mediu ponderat din ultimele cinci zile sau 4% luând în calcul preţul de închidere anterior, din data de 6 septembrie 2013.

    Un total de 8.498.571 acţiuni noi vor fi emise şi admise la tranzacţionare în data de 13 septembrie 2013″, se arată într-un comunicat transmis, luni după închiderea şedinţei bursiere de la Bucureşti de New Europe Property Investments (NEPI).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rezervele BNR au scăzut cu 1,2 mld. euro în august

     În luna august, BNR a consemnat intrări de 888 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi altele.

    În acelaşi timp, ieşitile au totalizat 2,07 miliarde euro, rezultate din modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

    La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăsesc a noua şi a zecea rambursare de capital şi dobândă din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (pentru care Banca Naţională a României a rambursat 835 milioane echivalent euro, iar Ministerul Finanţelor Publice a rambursat 168 milioane echivalent euro), precum şi rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanţelor Publice scadentă pe data de 19 august 2013, în suma de 470 milioane euro, capital şi dobândă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mega Mall din Bucureşti: Tranzacţia privind preluarea a 70% din proiect a fost finalizată. Investiţia totală, estimată la 150 milioane de euro

     “Contractul a fost supus unei serii de condiţii precedente ce trebuiau îndeplinite sau denunţate până la sfârşitul lunii august. Toate condiţiile precedente au fost îndeplinite şi achiziţia a fost realizată”, se arată într-un comunicat al NEPI.

    Tranzacţia a fost anunţată la începutul lunii august.

    Dezvoltatorii vor să construiască un mall cu o suprafaţă utilă de 70.000 metri pătraţi, care ar urma să fie deschis până la jumătatea anului 2015, iar lucrările de construcţie vor începe în acest an. Investiţia alocată dezvolării este estimată la 150 milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro