BusinessMagazin

Tag: fabrica

  • Nouă tone de carne expirată din august 2013, descoperite într-un depozit din Ghimbav, Braşov

     Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov au confiscat, de la un depozit din Ghimbav, nouă tone de carne expirată, în principal picioare de porc, pentru care Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) recomandase să fie distrusă, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

    Carnea provenea de la o firmă din Polonia.

    În timpul controlului, inspectorii au mai costatat că într-o maşină de transport materiale publicitare, fără autorizaţie de transport carne, erau încărcate mai multe pungi cu carne prefabricată, care expirase în urmă cu aproximativ cinci luni, potrivit unor surse din CJPC Braşov.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Afaceri de la colţul străzii: de unde vin mărţişoarele care aduc sute de mii de lei vânzătorilor în fiecare an

    Vineri, în jurul prânzului, piaţa Obor era chiar mai aglomerată decât de obicei. Tarabele, înşirate în faţa magazinului, prezentau ultimele modele de mărţişoare aduse din China, Turcia sau Italia.

    Unul dintre vânzători s-a arătat interesat să ne prezinte câteva mărţişoare din titan: “E solid domnule titanul, ştiţi cum e? Cum sunt capacele alea de la telefon, alea argintii!” După ceva negocieri, am reuşit să obţin chiar un preţ foarte bun: 2 lei bucata.

    Câteva tarabe mai încolo, un domn foarte serios explica unui potenţial cumpărător cum se fabrică sticla de Murano. Am intrat în discuţie pentru a afla cum de se vând la un asemenea preţ (9 lei bucata). Puţin mirat, omul a întrebat dacă preţul e prea mare. I-am explicat că, din contră, el e mult prea mic faţă de cât costă, cu adevărat, sticla produsă în celebra insulă italiană. Vizibil jignit, el şi-a mutat atenţia către alţi clienţi.

    Una dintre tarabe mi-a atras atenţia prin numărul foarte mare de modele expuse, probabil în jur de cinci sute. Am întrebat de unde sunt cumpărate, iar răspunsul a fost “Turcia. Toate sunt din Turcia”. Preţul era atrăgător, 3 lei un mărţişor, iar vânzătorii erau, în anumite condiţii, dispuşi să mai negocieze: “De la 400-500 de bucăţi în sus, mai vorbim. Poate pe la doi lei cincizeci”.

    Încercând să combată comerţul de la colţul străzii, lanţuri de magazine precum Mega Image sau Lidl au început să comercializeze la rândul lor mărţişoare. Preţurile sunt ceva mai mari decât la tarabe, însă produsele respectă măcar un minimum de reguli. Spre exemplu, ţara de provenienţă: mărţişoarele de la tarabe nu au şi probabil nu vor avea niciodată specificaţii privind locul de provenienţă. În magazine, acest lucru este specificat pe ambalaj.

    Lăsând la o parte peisajul dezolant al sutelor de tarabe aliniate pentru a vinde aceleaşi mărţişoare chinezeşti şi al miilor de bucureşteni care pierd ore întregi, an de an, alegând aceleaşi produse, trebuie spus că există şi o piaţă în creştere a mărţişoarelor făcute manual. Pe acestea nu le veţi găsi la colţ de stradă; le puteţi însă cumpăra de la târguri, de la expoziţii sau chiar de pe Internet.

  • Capitalistul săptămânii: Max Auschnitt

    Max Auschnitt s-a născut în Galaţi în 1888. A fost primul fiu al lui Osias Auschnitt, proprietarul unei mici fabrici, care emigrase din împrejurimile oraşului Lvov, parte a Imperiului Austro-Ungar. Părinţii l-au trimis pe tânărul Max să studieze în Viena, în cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale din Viena. S-a oferit apoi voluntar şi a servit armata română în timpul Primului Război Mondial. La începutul anilor ‘20, Max Auchnitt a preluat fabrica de sârmă şi de cuie din Galaţi, fondată de tatăl lui, şi a transformat-o în grupul Uzinele Metalurgice Titan Nadrag Cala (TNC). 

    Acesta avea în componenţă, pe lângă laminorul de la Galaţi, o nouă fabrică de oţel – Oţelu Roşu – şi mai multe alte uzine metalurgice. Împreună cu subsidiare precum Magazinele Unite, Socomet şi altele, grupul avea circa 1.000 de angajaţi. La sfârşitul anului 1920, Auschnitt a preluat controlul asupra companiei austriece Steg, după ce a cumpărat o mare parte din acţiunile acesteia. Steg deţinea în România compania producătoare de oţel Uzinele şi Domeniile de Fier Reşiţa (UDR) şi era cea mai mare companie românească interbelică, ce avea un capital de peste un miliard de lei şi peste 22.000 de angajaţi.

    Max a fost delegat ca administrator la Uzinele şi Domeniile de Fier Resiţa, iar compania, aflată în pragul falimentului în acel moment, a revenit la profitabilitate sub cârma lui. Ca rezultat al achiziţiilor sale, Auschnitt a devenit cunoscut în România drept „Regele Oţelului„. Prin Steg, Auschnitt a preluat apoi controlul uzinei de oţel Sartid din Iugoslavia şi o fabrică de locomotive din Polonia.

    Pe lângă afacerile din industria grea, Auschnitt a avut acţiuni în multe alte companii, între care Societatea Română de Telefoane sau Banca Chrissoveloni, şi a avut numeroase proprietăţi imobiliare, între care şi vila de lângă Piaţa Victoriei cumpărată în anii 2000 de Gigi Becali. Max Auschnitt concura cu Nicolae Malaxa, atât în afaceri, cât şi în obţinerea favorurilor regelui. El a pierdut lupta cu Malaxa, iar în 1940, în urma unor acuzaţii aduse de acesta, a fost supus unui proces aranjat şi condamnat la şase ani de închisoare. A fost închis la Jilava, o închisoare cunoscută pentru faptul că puţini i-au supravieţuit.

    Max Auschnitt a fost unul dintre supravieţuitori, fiind protejat de multe ori chiar de către ceilalţi deţinuţi. După fuga lui Carol al II-lea din România, lui Auschnitt i-a fost permisă de către mareşalul Antonescu mutarea într-un sanatoriu, iar apoi în arest la domiciliu. În 1944, după ce a aflat că naziştii germani plănuiau uciderea lui, a fugit din ţară cu ajutorul prietenului său Matei Ghica, pilot în cadrul Forţelor Aeriene Române. Au zburat în Egipt, iar germanii au iniţiat un proces şi l-au condamnat la moarte în absenţă.

    După ce germanii s-au predat şi a fost exonerat de acuzaţiile false care i se aduseseră, Auschnitt s-a întors în România pentru a asista la reconstrucţia ţării. În 1947, devenea însă evident că ţara va cădea sub influenţa rusă şi că se va instaura regimul comunist, iar Auschnitt a decis să părăsească România pentru totdeauna.

    A plecat în Statele Unite ale Americii şi a devenit cetăţean american. Un an mai târziu, comuniştii i-au confiscat toate proprietăţile şi l-au condamnat din nou la moarte în absenţa sa. Auschnitt şi-a continuat afacerile în SUA. A înfiinţat împreună cu fratele lui, Edgar, care a fost de asemenea partener în Titan Nadrag Calan şi subsidiarele acesteia, compania Flexigrip Inc., redenumită apoi Minigrip, care producea fermoare de plastic pentru industria ambalajelor. Max Auschnitt a murit însă în 1959 la New York şi nu s-a bucurat de succesul acesteia.

    Minigrip a devenit mai târziu o subsidiară a ITW şi este cunoscută acum drept ITW Zippak. În România, moştenitorii săi au primit despăgubiri de circa 40 milioane de dolari, în acţiuni ale Fondului Proprietatea, precum şi drepturile pentru mai multe imobile.
     

  • Grupul Pirelli vinde divizia de cord metalic, inclusiv fabrica din Slatina, unei companii belgiene

     Pirelli şi Bekaert au încheiat şi acorduri pe termen lung pentru aprovizionare şi dezvoltarea de produse.

    “Tranzacţia va permite Pirelli să se retragă dintr-o afacere unde nu dispune de o dimensiune suficientă a afacerilor pentru a fi competitiv şi să se concentreze pe activităţile de producţie de anvelope premium, cu marje mai ridicate, precum şi să asigure viitorul activităţilor de cord metalic într-un grup care este lider pe piaţa prelucrării şi acoperirilor pentru sârma de oţel”, se arată într-un comunicat al Pirelli.

    Încheierea tranzacţiei depinde de obţinerea aprobărilor autorităţilor de reglementare şi este aşteptată în a doua jumătate a anului.

    Presa din Italia a scris în septembrie că grupul se pregăteşte să vândă divizia de cord metalic, cu afaceri de 300 milioane euro pe an, principalii investitori interesaţi de preluarea operaţiunilor fiind două companii, din Coreea de Sud şi Belgia, precum şi două fonduri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să câştigi 4,5 milioane de euro din spălatul textilelor

    Veniturile firmei au depăşit astfel 4,5 milioane de euro, potrivit unui interviu anterior acordat Business Magazin de Victor Ioane, , managing director la CEE Salesianer Miettex. „În actualul context economic, din ce în ce mai multe companii îşi rentabilizează afacerea apelând la servicii externalizate, ceea ce a făcut ca în 2013 să înregistrăm un număr mai mare de comenzi decât în anii precedenţi, atât de la partenerii existenţi, cât şi de la noi parteneri. Mai mult, creşterea este datorată faptului că, deşi în Europa Occidentală această piaţă este deja matură, în România se află abia la început. La noi, domeniile care apelează preponderent la servicii de spălătorie comercială sunt cel hotelier şi cel industrial şi sperăm că vom vedea şi o creştere  a cifrei de afaceri  în sectorul medical de acum înainte”, explică Ioane.  

    Salesianer Miettex este o companie specializată în oferirea serviciilor complete de închiriere lenjerie şi prosoape în sectorul hotelier şi al spitalelor şi uniforme de lucru pentru angajaţii din sectorul industrial. În România, Salesianer Miettex are o fabrică în Bucureşti, cu o suprafaţă de 6.500 mp şi o echipă de peste 100 de angajaţi. Activitatea Salesianer Miettex a început în 1916 în Austria, iar în prezent compania numără 22 de puncte de lucru în 7 ţări: Austria, Cehia, Croaţia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

     

  • BERD a acordat un credit de 5 milioane de euro grupului spaniol Roquet pentru o fabrică nouă lângă Ploieşti

     “Împrumutul va fi folosit pentru a co-finanţa o fabrică nouă. (…) Pentru a satisface cererea în creştere pentru produsele sale, compania a decis să-şi extindă capacitatea de producţie prin deschiderea unei noi fabrici. România a fost aleasă datorită avantajelor sale competitive”, se arată într-un comunicat al BERD.

    În fabrica din România, Roquet va produce cilindri cu diametru mare, folosiţi în producţia bunurilor de capital, în principal în agricultura şi utilaje de construcţii. Începerea construcţiei este programată pentru aprilie 2014, iar producţia efectivă este planificată să înceapă în 2015.

    “Când am analizat diverse destinaţii pentru investiţie, ne-am dat seama că România oferă avantaje multiple, printre care şi o atmosferă de afaceri pozitivă. Sprijinul puternic al BERD a fost factorul decisiv pentru hotărârea noastră de a construi o fabrică nouă în România, prima, de altfel, din afara Spaniei. Suntem încrezători că de la această bază industrială de lângă Ploieşti ne vom extinde cu succes gama de produse şi vom intra pe pieţe noi”, a declarat Cipriano Gomez, directorul executiv al Roquet Hydraulics.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Volkswagen a oprit din ianuarie producţia celui mai longeviv model din istorie

    Brazilia este singurul producător al Volkswagen Transporter, după ce anterior uzinele din Germania şi Mexic au încetat să mai fabrice Volkswagen Transporter. Legislaţia braziliană impune ca, din ianuarie 2014, modelele să fie echipate cu ABS şi airbag-uri, dotări care nu pot fi adaptate vechiului model.

    Cu o istorie de peste şase decenii, Volkswagen Transporter reprezintă cel mai longeviv model din istoria auto, alături de Porsche 911, a cărui producţie a început în urmă cu jumătate de secol. Conducerea Volkswagen şi-a anunţat intenţia de a lansa o serie omagială, de 600 de modele, destinată pasionaţilor brandului. Compania a prezentat o versiune modernă a modelului Transporter la salonul auto de la Geneva din 2011, însă autovehicului nu a fost produs niciodată.

  • Australia nu va mai avea producători auto din 2017, după ce Toyota va închide ultima fabrică

     Toyota produce autovehicule în Australia începând din 1963. Compania japoneză şi-a motivat decizia acuzând costurile ridicate, aprecierea dolarului australian şi posibilităţile slabe de a realiza economii semnificative, transmite Bloomberg.

    “Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a transforma afacerea, dar realitatea este că sunt prea mulţi factori pe care nu îi putem controla şi care fac ca producţia auto să nu fie viabilă în Australia. Operaţiunile noastre de producţie au continuat să înregistreze pierderi, în pofida eforturilor noastre”, a declarat într-un comunicat preşedintele Toyota Australia, Max Yasuda.

    Plecarea Toyota marchează sfârşitul industriei auto australiene, cu 113 ani de tradiţie, pe fondul scăderii vânzărilor, anvergurii reduse a fabricilor din ţară, care limitează posibilităţile de reducere a costurilor, şi aprecierii dolarului australian, care a urcat cu 50% în perioada 2009-2012, determinând reducerea puternică a preţurilor maşinilor de import.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fabrică de tapiţerie deschisă cu trei luni înainte de termen

    Proiectul de extindere şi modernizare a început în iulie 2012 şi a fost co-finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013.

    Jumătate din investiţia pentru extinderea capacităţii de producţie a fost asigurată prin accesarea de fonduri nerambursabile, proiectul constând în construcţia unei hale de producţie cu suprafaţă de peste 7.000 mp şi dotarea acesteia cu 651 echipamente, linii tehnologice si softuri de specialitate de ultima generatie. Lucrarile au fost finalizate in timp record, cu trei luni mai devreme fata de data previzionata in proiect, anuntata initial pentru mai 2014.

    “In urma extinderii capacitatii de productie, la finalul anului 2013 s-a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri cu 18 procente fata de momentul demararii proiectului, din care 15 % reprezinta cifra de afaceri obtinuta din activitatea de export, iar estimarea pentru anul 2014 este ca cifra de afaceri a companiei Rus-Savitar sa inregistreze o crestere de pana la 28%”, a declarat Cristian Rusu, director general Rus-Savitar.

    Noua fabrica este functionala din luna mai 2013 si este dimensionata pentru o productie de 10.000 de produse de mobilier tapitat pe luna, de cinci ori mai mult decat capacitatea de productie existenta inainte de dezvoltarea sectorului de mobilier tapitat.

    In noua fabrica de productie au fost angajate pana in acest moment 235 de persoane, urmand ca in prima jumatate a anului 2014 numarul angajatilor sa creasca pana la 320 în urmatorii ani se doreste dublarea numarului angajatilor, astfel incat productia se va desfasura in 2 schimburi.

    Noua fabrica produce o gama diversificata de produse de mobilier tapitat din piele ecologica si material textil care sunt distribuite in cele 15 magazine Casa Rusu si 13 francize, dar si exportate in Olanda, Belgia, Elvetia, Franta, Bulgaria, Slovenia, Slovacia, Cehia, Irak si Quatar.

    Linia de productie de mobilier tapitat se adauga altor 5 linii complet automatizate de productie de mobilier din pal, toate localizate in parcul logistic de 100.000 mp din Dudestii Noi, Timis din care suprafata construita reprezinta 56.000 mp.

    Compania si-a inceput activitatea ca retailer de mobila in 1994, la Timisoara, iar 10 ani mai tarziu inaugureaza centrul logistic de unde se distribuie marfa la peste 200 de magazine din tara. In 2005 Rus Savitar face prima investitie in activitatea de productie de mobilier din pal, valoarea investitiei ajungand la 3,5 milioane de euro. In  2008 se achizitioneaza 5 linii de productie total automatizate, una din acestea fiind unica in Europa de Est. Un an mai tarziu, in 2009, Rus Savitar isi lanseaza propria retea de retail sub numele de Casa Rusu, care in prezent are 28 magazine dintre care trei in Bucuresti.

     

  • Idee de afacere: Şi-au făcut o fabrică lângă Bucureşti şi au doar doi concurenţi în România

    La marginea Bucureştiului, în Popeşti-Leordeni, într-o hală de producţie de 300 de metri pătraţi, 10 tineri lucrează în singura fabrică de mozaic care produce modele artistice pe piaţa românească. „De ce să importăm ceva ce poate fi produs local?„, rezumă Simona Carobene, administratorul Fabricii de Mozaic, ideea de la care a plecat. În urmă cu 2-3 ani, aproape tot mozaicul vândut pe piaţă se aducea de peste hotare, din Italia, China, Turcia sau Polonia, valoarea pieţei fiind în jur de 3 milioane de euro.

    Fabrica de la marginea Capitalei a fost deschisă în 2012, dar comenzile substanţiale au apărut abia anul trecut, explică tot ea, care admite că proiectul s-a dovedit a fi mult mai greu decât se aştepta. În primul semestru al anului trecut, firma a bifat o creştere de 45%, iar pentru întreg anul 2013 estimările se referă la un plus de 50% faţă de primul an de la inaugurare. Dar şi baza de plecare era mică, de vreme ce fabrica a început să funcţioneze abia în mai 2012.

    Una peste alta, în primele 12 luni de activitate au ieşit din unitatea de producţie peste 3.000 de metri pătraţi de mozaic. Preţurile variază foarte mult, punctează reprezentanţii fimei, în funcţie de materialele folosite – piatră, granit, marmură, gresie sau sticlă – dar şi în funcţie de dimensiunea bucăţilor de mozaic.

    Primul pas a fost producerea de mozaic obişnuit, iar pe parcurs, explică Simona Carobene, o italiancă aflată de mulţi ani în România, a început şi producţia de mozaic incizat, de sticlă şi a fost pusă în funcţiune şi linia de tăiere. În 2013 „am inclus în ofertă şi mozaicul pentru piscine, fiind singurul producător român care fabrică acest tip de mozaic cu modele artistice„, spune italianca. Pe perioada sezonului cald, 30% din mozaicul de sticlă a fost vândut pentru realizarea piscinelor.

    Pe piaţa locală mai sunt doar doi producători de mozaic, cea mai mare cotă de piaţă fiind deţinută, în continuare, de importuri. Spre deosebire de acestea, punctează Carobene, clienţii Fabricii de Mozaic nu au termene de aşteptare la fel de mari ca în cazul comenzilor făcute peste hotare şi pot primi produse personalizate. De fapt, clienţii pot veni fie cu plăci de ceramică, sticlă sau orice alt material doresc, iar plăcile sunt tăiate în fabrică, cu un utilaj special, la dimensiunile dorite. Există însă şi limitări, impuse de utilajele de tăiere: de pildă grosimea prea mare a materialelor.

    Investiţia în fabrică, în utilaje, matriţe, discuri şi alte materiale necesare, s-a plasat la 435.000 de lei. Proiectul, gândit ca o întreprindere socială, a fost dezvoltat de Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor şi cofinanţat din fonduri europene până în luna octombrie a anului trecut. „În discuţiile cu partenerii nu le spunem că este un proiect social. Nu vrem milă, ci dorim ca acest proiect să se poată susţine economic”, spune Carobene. Conform estimărilor, vânzările de anul trecut s-au plasat la 15.000 de euro.

    La finalul verii, Fabrica de Mozaic a primit şi prima comandă de peste hotare, de la un comerciant de plăci ceramice din Bulgaria, care a cerut 1.000 mp de mozaic. 95% din vânzările companiei sunt realizate prin intermediul grupului de firme Menatwork, care găzduiesc şi spaţiul fabricii. Recent, produsele fabricii au fost listate şi în reţeaua de magazine de bricolaj Obi, iar reprezentanţii companiei spun că pentru 2014 unul dintre obiective este să-şi aşeze produsele pe rafturile cât mai multor magazine de profil. Pe lista de planuri pentru anul în curs sunt plasate la loc de frunte şi exporturile, firma derulând deja negocieri cu companii din Bulgaria, Italia şi Belgia.

    În cadrul fabricii lucrează 13 angajaţi, dintre care zece tineri în dificultate şi trei persoane pentru suport. Pe lista de aşteptare sunt însă mai mulţi, peste 15, spune italianca, încântată că între cei zece tineri sunt şi persoane cu înclinaţii creative, care realizează designul modelelor de mozaic. De pildă linia de modele artistice tradiţionale şi cea pentru copii sunt desenate în cadrul firmei. „Tot mozaicul cu modele artistice era importat„, arată Carobene, întorcându-se la ideea de la care a pornit acest proiect.