Tag: Cluj

  • O loţiune cu alcool metilic ar fi cauzat moartea a 25 de persoane care au băut-o. Produsul va fi retras

     Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj a declanşat o anchetă în Regiunea de Nord-Vest pentru găsirea şi retragerea de la comercializare a loţiunii pentru îngrijirea pielii Alcofarm.

    Şeful CRPC Cluj, Cristian Nicula, a declarat miercuri că produsul conţine alcool metilic şi a fost băut de mai multe persoane din Bihor, care ulterior au murit.

    “Am declanşat o anchetă în toată Regiunea de Nord-Vest, după ce am primit informaţii despre loţiunea Alcofarm pentru îngrijirea epidermei, cu efect antiseptic, care, potrivit buletinului de analiză, conţine alcool metilic, componentă nemenţionată pe eticheta produsului. Ancheta vizează depistarea şi retragerea de la comercializare a loţiunii, produsă de o firmă din Bistriţa, care, din câte am aflat, nu mai desfăşoară nicio activitate. Precizez că în judeţul Bihor, în cursul anului 2013, au fost semnalate 25 de cazuri de decese în urma consumului acestui produs, prin ingerare, eventual în combinaţie cu alte produse similare. Recipientul acestei loţiuni seamănă cu unul de spirt medicinal”, a spus Nicula.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTESTELE LA POŞTĂ continuă: 20 de oficii din Bucureşti şi Centrul de Tranzit sunt închise. Şi poştaşii din Cluj au întrerupt lucrul, în prima zi de plată a pensiilor

     UPDATE 12:11 – Protestul poştaşilor s-a extins în Capitală, 20 de oficii şi Centrul de Tranzit fiind închise

    Protestul angajaţilor din Poşta Română s-a extins în Capitală, fiind închise 20 de oficii poştale şi Centrul de tranzit, locul în care ajunge toată corespondenţa şi de unde se distribuie către unităţi, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele filialei Bucureşti a SLPR, Marin Ciubeică.

    Liderul filialei Bucureşti a Sindicatului Lucrătorilor din Poşta Română (SLPR) a spus că angajaţii Centrului Tranzit s-au alăturat protestului declanşat de lucrătorii din oficiile poştale, în jurul orei 10.30 fiind întreruptă activitatea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premieră pentru România: Autobuze electrice pentru transportul în comun, la Cluj, cumpărate cu bani de la Guvernul Elveţiei

     Primarul Emil Boc a declarat joi, în cadrul manifestării “Întâlnirile europene de la Cluj – Transilvania”, că municipiul Cluj-Napoca va introduce, în premieră pentru România, autobuze electrice cu scopul de a promova un transport public ecologic şi nepoluant.

    El a afirmat că Primăria va cumpăra între 10 şi 15 astfel de autobuze, în funcţie de preţul de licitaţie, în baza unei finanţări din partea Guvernului Elveţiei.

    “În principiu, am primit acordul de finanţare şi aşteptăm ca Ministerul de Finanţe să dea aprobarea finală. Sper că acest model de la Cluj-Napoca să fie preluat şi de alte administraţii locale din România pentru că răspunde nevoilor de mediu, de consumuri reduse, nepoluante. Sper ca aceste autobuze, care vor face parte din parcul auto al RATUC, să le avem anul viitor în circulaţie pe străzile Clujului”, a spus Boc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Retailerul de modă BSB va deschide până la sfârşitul lunii iunie două magazine în Cluj şi Timişoara

     “Pe lângă faptul că sunt două puncte comerciale foarte importante în România, am ales Timişoara şi Cluj ca poli de dezvoltare ai BSB către vestul ţării, datorită echilibrului ce caracterizează cele două pieţe. Publicul de aici nu este divizat între foarte multe centre comerciale, puterea de cumpărare concentrându-se în doua sau chiar într-un singur loc, cum este cazul Timişoarei”, a declarat, într-un comunicat, Evangelos Poulios, proprietarul magazinelor.

    Săptămâna trecută, compania a mai deschis un magazin în centrul comercial Sun Plaza din Bucureşti.

    BSB a deschis primul magazin în Bucureşti în anul 2005 şi deţine în prezent o reţea de 14 unităţi proprii pe plan local şi intenţionează să se extindă şi în franciză. Primul magazin în franciză a fost inaugurat recent la Piteşti, în centrul comercial Euromall. Suprafaţa minimă necesară deschiderii unui magazin BSB este de 100 metri pătraţi, iar investiţia initiala este cuprinsă între 30.000 şi 60 000 euro, neexistând o taxă de franciză.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisar european: Sunt slăbiciuni în modul de folosire a sumelor prin Fondul Social European

     Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, Andor Laszlo, a declarat, marţi, la Cluj-Napoca, la o întâlnire cu oamenii de afaceri din judeţul Cluj, că România va trebui să înveţe din experienţele şi greşelilor anilor trecuţi în ceea ce priveşte absorbţia unor sume din FSE.

    “Am discutat cu autorităţile de la Bucureşti şi de la Cluj-Napoca despre sumele din Fondul Social European şi credem că sunt anumite slăbiciuni în modul de folosire a sumelor prin acest fond. Nu a existat suficientă implicare şi angajare până acum pentru absorbţia sumelor din FSE. Cred că lumea nu este mulţumită de viteza şi calitatea absorbţiei, dar am constatat că s-a înregistrat, totuşi, un progres anul trecut. Credem că, în perioada următoare, va creşte viteza şi calitatea absorbţiei fondurilor europene din FSE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cererea de intrare insolvenţă a combinatului Mechel Câmpia Turzii, aprobată

     Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Comercial Cluj, Flaviu Moţu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că solicitarea de intrare în insolvenţă a combinatului a fost depusă de Mechel Câmpia Turzii şi de circa zece creditori.

    “Tribunalul Comercial Cluj a aprobat intrarea în insolvenţă a combinatului, în urma unei cereri formulate de debitoarea Mechel Câmpia Turzii şi de circa zece creditori. În urma acestei decizii, se va intra într-o procedură care are ca scop recuperarea creanţelor şi oprirea acumulării de noi pierderi. A fost numit şi un administrator judiciar, o firmă din Bucureşti, care va analiza cele două posibilităţi care există, de reorganizare judiciară a combinatului sau de declarare a falimentului”, a spus Moţu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Austriecii de la Evoline investesc 3 mil. euro în dezvoltarea centrelor din Cluj şi Târgu-Mureş

    Furnizorul de servicii IT Evoline, controlat de austriecii de la Linepro Unternehmensbeteiligungs GmbH, şi-a bugetat pentru acest an investiţii de până la 3 mil. euro, în dezvoltarea birourilor deţinute în Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş. Compania a derulat şi anul trecut proiecte de investiţii şi dezvoltare în valoare de aproximativ 2 mil. euro, crescând astfel cu 30% spaţiul biroului din Târgu-Mureş şi cu 25% a celui din Cluj-Napoca.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Compania China Gezhouba, interesată de proiecte de investiţii în România

    O delegaţie a companiei chineze a vizitat Clujul în această săptămână. China Gezhouba Group Corporation este una dintre principalele companii chineze de investiţii în infrastructura de transport, energie şi turism.

    China Gezhouba Group Corporation (CGGC) este una dintre principalele companii chineze de investiţii în infrastructura de transport, energie şi turism. CGGC a fost principalul contractor al hidrocentralei “Trei defilee”, cea mai mare hidrocentrală din lume, de pe fluviul Yangtze, şi a realizat sau a participat, în China, la construcţia a peste 100 de hidrocentrale şi peste 300 de lucrări din domeniul infrastructurii (autostrăzi, poduri, diguri, căi ferate, locuinţe).

    Hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti, care urmează să fie construită la 30 de kilometri de Cluj-Napoca, ar urma să implice o investiţie estimată la peste un miliard de euro.

  • Sika deschide a doua fabrică în România

    “Fabrica va deveni operaţională cu un personal format din 10 angajaţi. Vom produce aici aceeaşi gamă pe care, până în acest moment, o importăm de la alte subsidiare din regiune”, a declarat Ileana Nicolae, directorul general al Sika România. Compania a achiziţionat o hală de 2.000 mp, un teren de 20.000 mp şi două linii automatizate de producţie.

    Sika are în România două divizii, una pentru construcţii şi una pentru industrie, prin intermediul căreia furnizează, spre exemplu, produse pentru betoane, materiale pentru reparaţii şi protecţii, pardoseli industriale, membrane pentru acoperişuri, dar şi soluţii de protecţie, lipire, sigilare şi consolidare pentru industria auto, navală sau a turbinelor eoliene. Începând cu 2008, Sika are la Braşov şi o fabrică de aditivi de beton, cu o capacitate de 10.000 de tone anual. Produsele care nu sunt realizate în România sunt aduse în principal de la fabricile Sika din Germania, Elveţia, Cehia sau Italia.

  • Profi ajunge la 157 de magazine

    “Odată cu dobândirea unei noi identităţi, acest fost magazin Alimentara ajunge să desfacă gama de peste 5000 de produse ale reţelei noastre”, declară directorul general Profi Rom Food, Pawel Musial.

    Amplasat in complexul comercial Mercur, pe str. Detunata nr.1, magazinul are o suprafata totala de 605 mp si o sala de vanzari de 386,3 mp.
    Odata cu aceasta inaugurare, Profi lanseaza o tombola al carei premiu este o masina Dacia Logan – Acces 1.2 16V 75CP; premiul poate fi câştigat de cumparatorii din magazinele reţelei din Cluj pana la 30 aprilie2013. Extragerea bonului castigator va avea loc in data de 1.05.2013.

    Profi detine 157 magazine in 88 de localitati din 36 judete. În segmentul supermarketurilor, ple plan local operează şi reţele precum Mega Image, Billa, Carrefour şi lanţuri deţinute de companii cu activităţi de producţie, precum Angst, CrisTim, Agricola, CarmOlimp sau Ana şi Cornel.