BusinessMagazin

Tag: sistem

  • 2016 va fi cel mai bun an de după Revoluţie pentru Litoralul românesc

    În acest an sunt 2000 de camere în plus pe sistem all inclusive, totalul fiind de 5000. La ora actuală, Litoralul românesc are 22 de hoteluri all inclusive, din Năvodari până în sudul litoralului, în acest an încă 6 hoteluri adoptând acest sistem.

    Multe hoteluri au adus facilităţi suplimentare pentru turişti, precum piscine, locuri de joacă, animaţie. Potrivit „Paradis Vacanţe de Vis”, din acest motiv unele hoteluri au recurs la uşoare creşteri de tarife justificate iar altele au păstrat tarifele, pentru a atrage şi mai mulţi turişti.

    Potrivit consultanţilor „Paradis Vacanţe de Vis”, lărgirea plajelor încă nu a influenţat notabil sezonul, deoarece acest proiect nu au fost promovat foarte mult. Încă nu s-a conştientizat importanţa lărgirii plajelor, atât la nivel de asociaţii, cât şi pe partea de promovare. Turiştii vor conştientiza acest aspect la faţa locului, iar de anul viitor avantajele plajelor lărgite vor fi mult mai popularizate.

    În toamna anului 2016 va continua proiectul lărgirii plajelor, pornind de la Eforie Nord până la Vama Veche inclusiv. Finalizarea este preconizată să aibă loc în toamna sezonului 2018, deci sezonul 2019 va beneficia de plaje lărgite pe tot litoralul!

    Cele mai căutate staţiuni sunt Mamaia, Eforie Nord şi Venus; din punct de vedere al hotelurilor, românii le preferă pe cele de 3 şi 4 stele. Hotelurile de 2 stele sunt din ce în ce mai puţin cerute, chiar şi cele renovate dar fără facilităţi gen recepţie, mic dejun, piscină, în vreme ce hotelurile de 5 stele sunt oricum mai puţine, mai scumpe, destul de elitiste.

    Numărul turiştilor străini este în creştere iar majoritatea vin din: Israel, Germania, Italia, Marea Britanie, Polonia dar şi din Grecia, datorită conexiunilor cu aeroportul Constanţa. Conexiunile aeriene cu Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu din Constanţa contribuie decisiv la creşterea fluxului de turişti străini, un exemplu important fiind seria de curse charter dinspre Israel (3 pe săptămână), operate în perioada iunie-septembrie.

    Media de buget per turist străin: 100 de euro fără transport, pe zi. Aceştia aleg excursii opţionale de o zi de genul Delta Dunării, Bucureşti, Balcik (Bulgaria), seri tradiţionale româneşti, degustări de vinuri Murfatlar, turul Constanţei.

  • “Ce s-a întâmplat cu România la Euro 2016 se întâmplă zilnic cu România”. Ştucan, despre adevăratele motive ale prăbuşirii fotbalului dintr-o ţară coruptă până în măduva oaselor

    Cum am ajuns în acest punct abisal?

    Explicaţiile nu ţin doar de sistemul de joc folosit de Iordănescu sau de netitularizarea unui jucător sau a altuia. Ele sunt multe. Şi neplăcute.

    Câtă vreme sistemul corupt din fotbalul românesc comunist a fost consolidat după 1990 de Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir şi îi înghite încet-încet şi pe actualii conducători ai federaţiei, disperaţi să fie votaţi de nişte preşedinţi de club troglodiţi, mirosind a transpiraţie, care vin la Adunarea Generală doar pentru bufetul oferit gratis de FRF

    Câtă vreme sistemul din fotbal este validat de mediul politic care numeşte preşedinţii la FRF, LPF, MTS şi COSR din rândul sau cu ajutorul serviciilor secrete

    Câtă vreme cluburile din România sunt introduse în insolvenţă de cămătarii care-i creditează, doar pentru a scăpa de datoriile la stat şi la jucători.

    Câtă vreme singurul club din România care a câştigat Cupa Campionilor nu se mai numeşte ca în 1986, la Sevilla, şi este supt, ca de o lipitoare grasă, de multiplul condamnat George Becali.

    Câtă vreme, sub ochii îngăduitori ai DNA, meciurile trucate sugrumă primele trei ligi, aflate în ofertele caselor de pariuri, în timp ce unii dintre jurnalişti plâng că Şumudică a fost suspendat

    Câtă vreme 80 la sută dintre fotbaliştii din România sunt neplătiţi de peste 3 luni şi folosiţi pentru trucarea meciurilor

    Câtă vreme strategia LPF este doar să împartă drepturile TV, iar cea a cluburilor este doar de a încasa şi a cheltui acei bani nejustificaţi de calitatea fotbalului pe care îl oferă

    Câtă vreme jucătorii care au vorbit curajos despre meciuri trucate nu-şi mai găsesc de lucru într-un sistem putred care îi refuză ca pe nişte viermi trădători

    Câtă vreme secretarul general al FRF, Gabriel Bodescu, negociază cu conducerea Astrei cât şi când să-i suspende antrenorul prins cu cont la pariuri

    Câtă vreme Gică Popescu, căpitanul Generaţia de Aur, a ajuns după gratii pentru complicitate într-un caz de fraudare a cluburilor din România

    Câtă vreme Gică Hagi, cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, promovează Viitorul şi apoi se salvează doi ani consecutiv de la retrogradare cu meciuri suspectate de a fi aranjate pentru pariuri

    Câtă vreme conducerile cluburilor fraudate în Dosarul Transferurilor nu s-au considerat prejudiciate în urma devalizării societăţilor lor cu peste 10 milioane de dolari, preferând să tacă din gură complice

    Câtă vreme actuala conducere FRF a închis ochii la fel de complice când Steaua a sabotat turneul din Antalya şi, mai grav, când soţia antrenorului de la Steaua a încercat să convingă jucătorii de la Zimbru să nu joace amicalul cu România

    Câtă vreme, fotbaliştii continuă să moară pe teren sau în ambulanţe lipsite de dotare, contractate de oficialii iresponsabili ai cluburilor, iar oficialii FRF şi LPF amână în şedinţa Comitetului Executiv propunerile de schimbare a regulamentului care vizau siguranţa jucătorilor pentru a-şi da prime pentru participarea la turneul final

    Câtă vreme unii au ajuns să plângă după Mircea Sandu, prietenul, partenerul şi uneori creditorul infractorilor din fotbalul românesc

    Câtă vreme niciun club din România nu are un departament competent de marketing şi, exceptând Academia Hagi, niciun centru decent de copii şi juniori

    Câtă vreme regulamentele sunt făcute ambiguu pentru a favoriza aşa zişii investitori care vor doar să devalizeze cluburile de banii din drepturile TV

    Câtă vreme majoritatea antrenorilor din fotbalul românesc este şcolită de o federaţie care le-a dat licenţele la grămadă, pe repede înainte

    Câtă vreme fotbaliştii români primesc o educaţie tactică sănătoasă abia când se transferă în străinătate, deşi aceste lucruri se învaţă în juniorat

    Câtă vreme Bogdan Stancu, golgeterul echipei naţionale la turneul final, joacă la Genclerbirligi, un club modest din Turcia

    Câtă vreme selecţionerul a fost numit politic, deşi nu mai antrenase de 10 ani

    Câtă vreme avem un stadion naţional construit la un preţ umflat şi care a stat închis mai bine de jumătate de an din cauza haosului birocratic şi legislativ.

    Câtă vreme sportul românesc nu beneficiază de o lege a sponsorizării

    Câtă vreme ne considerăm români doar când mai câştigăm o medalie răzleaţă în vreun sport pe care-l dominam acum un deceniu

    Câtă vreme sistemul corupt din fotbal este doar o copie şi în acelaşi timp o prelungire a corupţiei generalizate din societate.

    Câtă vreme puşcăriile sunt pline de scriitori, iar străzile pline de puşcăriabili.

    Câtă vreme românii votează primar un personaj aflat după gratii. 

    Câtă vreme asistăm nepăsători cum ţara ne este furată de sub picioare.

    Câtă vreme responsabilii adevăraţi pentru moartea a 64 de tineri în clubul Coletiv sunt în continuare în libertate.

    Câtă vreme oamenii mor cu zile în spitalele din România, colonizaţi de bacterii ucigaşe.

    În fine, câtă vreme toate aceste lucruri se întâmplă, avem ţara pe care o merităm.

    Ce s-a întâmplat cu România la Euro 2016 nu este o întâmplare. Este ce se întâmplă zi de zi cu România.

    Depinde doar de noi ca lucrurile să se schimbe. Schimbarea poate începe azi, mâine sau, respectând fatalitatea acestui neam, niciodată.

  • Gadget review: Un prădător pentru joacă – FOTO, VIDEO

    A spune că gadgeturile nu mai sunt doar pentru pasionaţii de tehnologie este superfluu. ne-am gândit că ar fi cazul să nu mai fiţi nevoiţi să căutaţi recenzii la cele mai noi gadgeturi în paginile unei alte reviste sau pe site-urile altor publicaţii şi să vă oferim o secţiune de gadget review. pentru început puţin spirit ludic şi analiza unei ”bestii„ hi-tech, un laptop capabil să ruleze cele mai noi jocuri video la setări grafice maxime, dar şi cu un preţ pe măsură. este vorba despre laptopul de gaming acer predator lansat în iarna anului trecut.

    Am avut ocazia să testez varianta de 17,3 inchi dotată cu un procesor Intel i7 ce rulează la 2,60 GHz, 64 GB de RAM DDR4 o placă video Nvidia GTX 980M cu o memorie video de 4 GB. După cum era de aşteptat, laptopul este capabil să ruleze toate jocurile video existente la ora actuală, dar asta nu înseamna că nu oftează cand este împins la maximum. Laptopul suportă o rezoluţie UHD 4K, adică 3.840 pe 2.160 pixeli, dar să nu vă aşteptaţi să rulaţi jocurile video la o asemenea rezoluţie cu setări grafice la nivel ultra. Singurele jocuri video, dintre cele testate de mine, care au funcţionat cu succes la nivelul ultra au fost GTA V şi Fallout 4, primul fiind lansat în 2013, al doilea anul trecut. Însă absolut toate jocurile video au „zburat“ pe setări grafice mari cu o rezoluţie full HD (1.920X1.080).

    Rezoluţia 4K, cu setări grafice ultra, este prea solicitantă pentru Predator. Majoritatea jocurilor video testate pe aceasta rezoluţie nu au depăşit 20 cadre pe secundă, iar pentru o rulare bună este necesar ca jocul să meargă cu peste 30 cadre pe secundă.

    Este mare, robust (are 3,4 kg), are o tastatură bună, iluminată, pe care se tastează bine, iar tastele destinate gamerilor (combinaţia WASD şi săgeţile) sunt special semnalizate şi confortabile. Tot pentru jucători, Acer a creat butoanele pentru scurtături situate în stânga. Trackpadul este mare, are două butoane, merge foarte bine, cu precizie, şi poate fi dezactivat rapid pentru a nu te deranja in timpul utilizarii. Ecranul are o calitate foarte bună, culorile sunt vii, contrastul de calitate şi unghiurile de vizualizare sunt foarte bune. De asemenea, sistemul audio este unul de calitate, capabil să redea cu claritate atât sunetele înalte, cât şi cele joase.

    Ceea ce m-a surprins plăcut este faptul că nu se încălzeşte foarte tare şi laptopul poate fi utilizat timp îndelungat pe picioare, fără a simţi un disconfort, pentru că ventilatoarele fac o treabă foarte bună şi scot aerul cald prin spate şi nu în jos. Aceleaşi ventilatoare pot fi în schimb foarte zgomotoase, mai ales în perioadele de repaus. Dacă tot am ajuns în zona aceasta, trebuie să menţionez faptul că laptopul vine cu un cooler în plus, ce poate fi pus în locul unităţii optice (mai foloseşte cineva aşa ceva? Bănuiesc că e bine să-l ai în cazul în care ai nevoie urgent de un CD), ceea ce mai reduce temperatura  sistemului cu un grad sau două.

    Timpul de funcţionare pe baterie variază în funcţie de modul în care este utilizat: poate ţine undeva la 4 ore pentru browsing, ceva editare foto şi YouTube şi cam o oră pentru gaming. Jocurile nu vor merge pe setări maxime fără ca laptopul să nu fie băgat în priză, pe baterie capabilităţile i se înjumătăţesc. Eu nu am putut juca niciun joc la setările maxime doar pe baterie şi nici testele de benchmark video nu au mers prea bine. Pe setări ultra testele s-au întrerupt după două minute. De fiecare dată am primit mesajul că driverul video a încetat să mai funcţioneze. Vorbind de neajunsuri, trebuie să menţionez şi faptul că laptopul pe care l-am avut în teste a avut nişte probleme şi se restarta din senin (cred că am păţit asta în fiecare zi în perioada de testare); sper să fie ceva legat de maşina folosită pentru teste, şi produsul care ajunge la consumatori să nu aibă aceeaşi problemă.

    Acer Predator este marketat şi vândut ca fiind un laptop de gaming performant, dar asta nu înseamnă că numai asta poate face. Poate fi utilizat cu succes şi de persoanele care lucrează în domenii creative, la editare foto-video, paginare sau graphic design şi au nevoie de un calculator performant. Eu m-am limitat la editare foto-video. Dacă în Photoshop şi Lightroom nu am întâmpinat probleme în editarea a sute de poze, chiar şi în acelaşi timp, când vine vorba de editare video în Adobe Premiere, Predator s-a lenevit după un timp şi programele se mişcau în reluare, iar asta s-a întâmplat de mai multe ori de-a lungul editării clipului video de prezentare. Lucrurile reveneau la normal după un restart.

    În ansamblu am fost mulţumit de laptop şi îl recomand doar pasionaţilor de jocuri video care sunt dispuşi să scoată o sumă mare din buzunar (vorbim de peste 8.000 de lei) şi care vor mobilitate. Nu mă refer la gaming fără priză sau la greutate scăzută, pentru că Predator nu este cel mai uşor dispozitiv de cărat după tine.

    PRO:

    PERFORMANT.
    CAPABIL SĂ RULEZE ORICE JOC DE PE PIAŢĂ.
    MATERIALE DE CONSTRUCŢIE DE CALITATE

    CONTRA:

    ZGOMOTOS.
    PERFORMANŢĂ SCĂZUTĂ ÎN ADOBE PREMIERE PRO

    Casetă tehnică:

    Ecran IPS, mat, 17.3″, 3.840 x 2.160 pixeli
    Procesor Intel Skylake Core i7-6700HQ, quad-core 2,6 GHz
    Placă video Intel HD 530 + Nvidia GTX 980M 4 GB
    Memorie 64 GB DDR4 2133 Mhz (4 x DIMMs)
    Stocare SSD NVMe 512 GB + HDD 2 TB
    Conectivitate Wireless AC , Gigabit Lan, Bluetooth 4.0
    Porturi 4x USB 3.0, 1x USB 3.1, HDMI, DisplayPort, SD card reader, LAN
    Baterie 6000 mh
    OS Windows 10
    Dimensiuni 42-44 mm grosime
    Greutate 4,12 kg
    Extra tastatură iluminată, unitate optică

     

     

  • Cum marii producători farma transformă generozitatea în profit, pe socoteala plătitorului de taxe

    În august 2015, la doar câteva luni de la înfiinţare, compania Turing Pharmaceuticals şi pe atunci directorul ei executiv Martin Shkreli au cumpărat un medicament numit Daraprim şi au majorat imediat preţul cu peste 5.000%, scrie Bloomberg. După câteva zile, Turing a luat legătura cu Patient Services Inc. (PSI), o fundaţie de caritate care ajută oamenii să-şi achite coplăţile pentru medicamentele scumpe.

    Turing a propus fundaţiei să creeze un fond pentru pacienţii cu toxoplasmoză, o infecţie produsă de un parazit ce poate fi tratată cu Daraprim. După ce a făcut acest medicament mult mai scump, Turing se oferea acum să-l facă mai accesibil.

    PSI, care derulează pograme similare pentru mai mult de 20 de boli, n-a stat mult pe gânduri şi a îmbrăţişat cu entuziasm oferta, sugerând companiei să pornească lucrurile cu o donaţie de 22 de milioane de dolari, care să includă 1,6 milioane de dolari pentru acoperirea costurilor fundaţiei.

    Suma a atras atenţia producătorului de medicamente (în afară de Daraprim mai produce Vecamyl, folosit pentru atenuarea efectelor hipertensiunii): „Ai văzut ce de bani??? 22 de milioane de dolari!!!“, scria într-un e-mail către un coleg Tina Ghorban, director de top la Turing. Mesajul a fost obţinut printr-o anchetă a Congresului SUA privind politicile de stabilire a preţurilor practicate de companie. În cele din urmă cele două personaje din poveste au convenit asupra unei contribuţii de un milion de dolari pentru fondul pacienţilor plus 80.000 de dolari pentru acoperirea costurilor PSI.

    PSI este o organizaţie caritabilă de asistare a pacienţilor, cunoscută şi ca organizaţie de coplată. În afară de ea mai există alte şase fundaţii mari similare şi mai multe mici. Ele oferă asistenţă pentru 40 de milioane de americani acoperiţi de programul guvernamental de asigurare medicală Medicare.

    Pentru cei care îndeplinesc condiţiile de venit organizaţiile caritabile pot plăti o mare parte sau chiar tot ce înseamnă cheltuieli rambursabile pentru medicamente: o coplată (o sumă de bani determinată) iniţială mare pentru o reţetă, o altă sumă cunoscută ca „gaura din gogoaşă“, sau breşă în acoperire, şi costuri curente mai mici. După ce Turing a scumpit Daraprimul, pentru unii bolnavi de toxoplasmoză înscrişi în Medicare, cheltuielile rambursabile iniţiale au crescut şi până la 3.000 de dolari.

    Acesta este doar o mică parte din costul total. Preţul nou al unui tratament de şase săptămâni cu Daraprim este de 60.000-90.000 de dolari. Cine plăteşte diferenţa? Pentru bolnavii înscrişi în Medicare, povara este suportată de plătitorii de taxe. Medicare nu publică date complete privind plăţile pe care le face către companiile farmaceutice în fiecare an, însă un lucru este clar: cu o contribuţie de un milion de dolari pentru o organizaţie caritabilă de coplată, un producător farma poate împiedica sute de pacienţi să abandoneze medicamentele pe care le-au scumpit, primind totodată acces la milioanele de dolari de la Medicare.

    De asemenea, contribuţiile dau bine şi în ochii lumii atunci când producătorii farma sunt criticaţi pentru creşterea preţurilor.

    Un studiu realizat în octombrie de Turing despre cum ar trebui să se vorbească referitor la majorarea preţurilor (analiză publicată de Congres) conţine sugestia că ar trebui „să se facă referinţă în mod repetat“ la programele de asistare a pacienţilor.

    „Dă bine pentru companiile farma să spună că ajută pacienţii să-şi capete medicamentele“, spune Adriane Fugh-Berman, doctor care a studiat timp de trei decenii practicile de marketing ale pieţei medicamentelor. Doctorul este profesor de farmacologie şi fiziologie la Universitatea Georgetown.

    Scopul acestor donaţii, explică ea, este de a „face să ricoşeze critica adusă creşterii preţurilor. Între timp, producătorii „împing spre faliment sistemul de sănătate“. Daraprim nu este singurul medicament cu care se fac abuzuri. În 2014, producătorul farma Retrophin, condus la acea vreme de Shkreli, a cumpărat Thiola, un medicament aflat pe piaţă de 26 de ani şi folosit în tratamentul unei afecţiuni rare din cauza căreia bolnavii fac frecvent pietre la rinichi.

    După ce a majorat preţul cu 1.900%, Retrophin a dat bani PSI pentru coplată pentru pacienţii cu piatră la rinichi. În 2010, Valeant Pharmaceuticals International a cumpărat două medicamente, de asemenea aflate de foarte mult timp pe piaţă, care tratează boala Wilson, o disfuncţie rară din cauza căreia cuprul se acumulează în organism. Trei ani mai târziu, după o serie de majorări de preţ, care în total au ajuns la 2.600%, Valeant a donat bani către fundaţia Patient Access Network (PAN) pentru coplată pentru pacienţii cu boala Wilson.

  • Un puşti de clasa a VI-a vinde parole care nu pot fi ghicite cu doar 2 dolari

    Pentru a creea asemenea parole, puştiul foloseşte Diceware, sistem dezvoltat de Arnold G. Reinhold, iar prin această metodă se creează parole care sunt greu de spart de către hackeri.

    Cum funcţionează Diceware?

    Simplu. Tot ce trebuie să faci este să arunci cu zarul de cinci ori şi notezi fiecare număr, apoi cauţi numărul de cinci cifre în dicţionarul Diceware, care conţine o listă de cuvinte. Creatorul recomandă formarea unei parole din cel puţin 5-6 cuvinte. Aceste parole sunt foarte greu de spart, fiind nevoie de resurse foarte mari (multe calculatoare, bugete foarte mari), iar parolele formate din 7 sau 8 cuvinte sunt foarte greu de spart cu tehnologia disponibilă în prezent. Oricine poate utiliza Diceware, însă nu toată lumea are timp şi răbdare să facă asta.

    “Să cumperi parole pare o nebunie. Însă ştii că parolele tale pot fi mai puternice, mai lungi, mai greu de spart”, spune tânărul pe site-ul său.
    “Folosind o metodologie dovedită, eu îţi construiesc o parolă puternică, memorabilă, folosind o serie de cuvinte din dicţionar, cuvinte selectate cu ajutorul unui zar”, scrie el.

    Parolele de şase cuvinte costă 2 dolari. Poţi ţine minte parolele, le poţi nota într-un carneţel sau pot fi salvate într-un program de tipul password manager.

    Cei care apelează la serviciul tânărului vor primii parolele prin poştă, într-un plic sigilat. 

  • Opinie Sorin Pâslaru, redactor-şef al ZF: De ce tac?

    Este imposibil ca medicii din România să nu ştie cum se risipesc şi sunt fraudate cele aproape 7 miliarde de euro pe an care se alocă Sănătăţii prin bugetul de 5,5 miliarde de euro al Casei Naţionale de Sănătate, 1 miliard de euro de la Ministerul Sănătăţii şi încă 250 milioane de euro de la primării. Şi atunci, de ce tac?

    Este imposibil ca medicii dintr-un orăşel de provincie aflaţi de ani de zile în funcţie să nu ştie cum banii alocaţi pentru renovarea spitalului merg în vilele directorilor şi ale primarilor. Şi atunci, de ce tac?

    Este imposibil ca şefii de secţie din marile spitale ale ţării, unii de peste 20 de ani în funcţie, majoritatea cu slujbe şi pe la propriile lor cabinete sau la reţelele private, să nu vadă căderea zi de zi a sistemului public de sănătate şi cum rezidenţii lor sunt din ce în ce mai slabi pentru că cei mai buni pleacă în Anglia. Şi atunci, de ce tac?

    Este imposibil ca inginerii de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale să nu ştie unde s-au dus cele 20 miliarde de euro alocate în ultimii 10 ani pentru şosele, cu care se puteau face 2.000 km de autostradă la un cost mediu de 10 milioane de euro pe kilometru. Şi atunci, de ce tac?

    Este imposibil ca inginerii şi experţii energeticieni ai acestei ţări să nu ştie de ce sistemul energetic naţional a ajuns, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, să provoace căderea în beznă pentru o oră şi un sfert a două judeţe, Vâlcea şi Argeş.

    Să nu ştie că specialiştii sunt pur şi simplu alungaţi din sistemul energetic naţional de habarnişti care s-au trezit că sunt în fruntea unor zone strategice fără să aibă noţiuni elementare despre sectorul pe care îl conduc. De ce până la această oră nu sunt aduşi responsabilii pentru această cădere, care ar fi putut provoca un dezastru economic şi social, în faţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării? Cine acceptă cu seninătate ca în România să se facă experimente de blackout energetic fără ca nimeni să fie vinovat?

    Este imposibil să nu ştie că, de fapt, cauza de adâncime pentru această situaţie este că doar România a spart şi pe verticală, şi pe orizontală sistemul energetic şi că de la inaugurarea celui de-al doilea reactor nuclear de la Cernavodă, în 2007, nicio mare investiţie publică în producţia de energie nu a mai fost făcută, iar sistemul merge la limita de avarie, cu reţele îmbătrânite, de 50-60 de ani. Şi atunci, de ce tac?

    Este imposibil ca cei care ar trebui să fie cei mai informaţi să nu ştie cine şi cum scoate banii fraudulos din România, cum anumite companii de construcţii au câştigat totul în anumite judeţe şi sectoare din Bucureşti şi au scos şi scot sute de milioane de euro din ţară. Este imposibil ca ei să nu ştie cum se încheie contractele de salubritate pe 25 de ani, contracte de pază de zeci de milioane de euro care sunt doar acoperire pentru a extrage banii din bugetele locale.

    Este imposibil ca oamenii Fiscului să nu ştie cine şi ce deţine şi nu ar avea resurse legale, să nu vadă domeniile princiare ale unor oameni care au lucrat toată viaţa la stat ca preşedinţi de consilii judeţene sau parlamentari. Şi atunci, de ce tac?

    În ultimii ani înainte de ’89, când frigul şi întunericul domneau în apartamentele românilor, alimentarele erau goale şi fără o coadă de două ore nu aveai pâine, era imposibil ca cei care conduceau atunci România să nu ştie. Dar tăceau.

    Să nu creadă cei care au câştigat astăzi en-fanfare toate primăriile din Bucureşti şi peste 40% din voturile din ţară că nu vor da socoteală mâine, poimâine sau peste 10 ani dacă primul lor gând este să se instaleze la putere pentru propriile averi. Mai devreme sau mai târziu, un medic, un inginer, un inspector de finanţe va rupe rândurile şi va vorbi.  Curăţenia trebuie să înceapă. Anomaliile nu pot dura la infinit. Nu pot veni alţii să se revolte. 

  • Vezi cum arată primul film scris de un sistem de inteligenţă artificială – VIDEO

    Nişte băieţi s-au gândit că ar fi interesant să vadă cum ar arăta un film de scurt-metraj science fiction scris de un program de inteligenţă artificială.

    Sunspring, filmul de 9 minute, este unul…ciudat. În rolurile principale se regăsesc Thomas Middleditch (serialul TV Sillicon Valley), Elisabeth Gray şi Humphrey Ker. Sunspring a fost scris de Benjamin, algoritmul de inteligenţă artificială, cu ajutorul a mii de scenarii cu care a fost “hrănit”. 

    Dialogul este unul bizar şi de multe ori actorii sar brusc de la o idee la alta, iar unele afirmaţii sunt absurde, însă monologul de la final interpretat de Elisabeth Gray este captivant.

    Filmul a avut premiera la Festivalul de film Sci-Fi din Londra.

  • Cum arată noul Top Gear: un prezentator care nu prea ştie ce-are de făcut şi glume copiate de la fosta echipă

    Când am văzut noua listă de prezentatori a Top Gear, în urmă cu vreo jumătate de an, nu mi-am făcut prea mari speranţe în legătură cu viitorul emisiunii. Aducerea lui Chris Evans în locul lui Jeremy Clarkson şi folosirea unui nou sistem cu 7 sau 8 prezentatori părea o soluţie disperată de a păstra măcar o parte din cei aproape 200 de milioane de telespectatori care urmăreau, săptămână de săptămână, emisiunea de pe BBC.

    Rating-ul emisiunii de ieri (primul episod al sezonului 23) a fost cel mai slab din ultimii 10 ani; reacţiile celor de pe internet au fost negative, mai ales la adresa lui Evans.

    Şi le dau dreptate: faptul că Evans e un om de radio şi nu unul de televiziune devine evident după primele două minute. Ţipă, încearcă nişte glume care nu i se potrivesc şi pare o copie nereuşită a personajului lui Clarkson. Cel care salvează emisiunea şi o face chiar agreabilă e Matt LeBlanc – actorul din Friends şi Joey e amuzant şi nu încearcă să ia locul unuia din foştii prezentatori. Iar asta contează mult, pentru că dă şi o senzaţie de prospeţime emisiunii, sentiment pe care Evans nu îl generează câtuşi de puţin. Nu m-ar mira ca producătorii să vadă în cele din urmă acest lucru şi să îi dea rolul de “principal” lui LeBlanc; ar fi o alegere inspirată.

    Formatul emisiunii nu este modificat decât pe alocuri: segmentul “star in a reasonable princed car” a fost înlocuit cu unul numit “stars in a rally car”, adică un soi de variaţiune pe temă. A dispărut segmentul de ştiri, iar apariţiile lui Stig par din ce în ce mai rare.

    Repet: am urmărit acest prim episod fără a avea aşteptări prea mari, dar am fost totuşi plăcut impresionat de Matt LeBlanc. Acestea fiind spuse, cred totuşi că emisiunea produsă la Amazon de Clarkson, Hammond şi May va avea mai mult succes; motivul este cât se poate de simplu: trei glume bune fac mai mult decât una singură.

  • Cronică TV. Top Gear după Clarkson: Viitorul nu sună deloc bine

    Când am văzut noua listă de prezentatori a Top Gear, în urmă cu vreo jumătate de an, nu mi-am făcut prea mari speranţe în legătură cu viitorul emisiunii. Aducerea lui Chris Evans în locul lui Jeremy Clarkson şi folosirea unui nou sistem cu 7 sau 8 prezentatori părea o soluţie disperată de a păstra măcar o parte din cei aproape 200 de milioane de telespectatori care urmăreau, săptămână de săptămână, emisiunea de pe BBC.

    Rating-ul emisiunii de ieri (primul episod al sezonului 23) a fost cel mai slab din ultimii 10 ani; reacţiile celor de pe internet au fost negative, mai ales la adresa lui Evans.

    Şi le dau dreptate: faptul că Evans e un om de radio şi nu unul de televiziune devine evident după primele două minute. Ţipă, încearcă nişte glume care nu i se potrivesc şi pare o copie nereuşită a personajului lui Clarkson. Cel care salvează emisiunea şi o face chiar agreabilă e Matt LeBlanc – actorul din Friends şi Joey e amuzant şi nu încearcă să ia locul unuia din foştii prezentatori. Iar asta contează mult, pentru că dă şi o senzaţie de prospeţime emisiunii, sentiment pe care Evans nu îl generează câtuşi de puţin. Nu m-ar mira ca producătorii să vadă în cele din urmă acest lucru şi să îi dea rolul de “principal” lui LeBlanc; ar fi o alegere inspirată.

    Formatul emisiunii nu este modificat decât pe alocuri: segmentul “star in a reasonable princed car” a fost înlocuit cu unul numit “stars in a rally car”, adică un soi de variaţiune pe temă. A dispărut segmentul de ştiri, iar apariţiile lui Stig par din ce în ce mai rare.

    Repet: am urmărit acest prim episod fără a avea aşteptări prea mari, dar am fost totuşi plăcut impresionat de Matt LeBlanc. Acestea fiind spuse, cred totuşi că emisiunea produsă la Amazon de Clarkson, Hammond şi May va avea mai mult succes; motivul este cât se poate de simplu: trei glume bune fac mai mult decât una singură.

  • Un bărbat din Zalău a inventat casa care se construieşte în 6 zile şi e mai ieftină decât o casă normală

    Mathe Laszlo, nascut la Zalău, a inventat un sistem revoluţionar care permite construirea unei case perfect izolate în doar şase zile. Sistemul lui Laszlo se numeşte Thermodul System şi garantează până la 90 la sută conservarea energiei prin izolarea termică, fiind deja tot mai folosit în America, Africa, Germania şi Austria, scrie glasulsalajului.ro.

    Românul care a inventat acest sistem a rămas modest şi atent la nevoile oamenilor în materie e sisteme de izolare. Sistemul revolutionar se numeşte Thermodul System si garantează pănă la 90% conservarea energiei prin izolarea termincă, fiind deja tot mai folosit în America, şi Africa, dar şi Germania şi Austria.

    Sistemul Thermodul este o tehnologie de construcţie folosită de mai mulţi ani în lume pentru locuinţe energo-economice, care se impune pe piaţă din ce în ce mai mult. Panourile Thermodul sunt realizate în funcţie de natura peretelui, potrivit realitatea.net.

    Mathe Laszlo si-a dorit să găsească o soluţie fiabilă atât pentru mediul înconjurător cât şi pentru noi ca oameni, înţelegând nevoile generatiei Y şi nevoia lor scăzută de a deţine proprietăţi scumpe ale caror ipoteci ar reprezenta mai mult de jumătate din venituri.

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO:

    Fiica unuia dintre ultimii dictatori ai lumii şi viaţa sa incredibilă. A cântat cu Iglesias, vinde bijuterii şi fură milioane de dolari

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO

    Închisoarea unde deţinuţii sunt atât de înfricoşători încât nici gardienii nu intră. Instituţia este păzită doar la exterior de poliţişti – GALERIE FOTO