Tag: Polonia

  • Germania nu este destul de puternică să-l influenţeze pe Putin

    A existat un moment în care Moscova era pregătită să revină la «formatul Geneva», care reuneşte Rusia, Ucraina, Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE). De ce nu s-a întâmplat acest lucru?“, a declarat Sikorski într-un interviu pentru postul polonez de televiziune, citat de Deutsce Welle, scrie Ukrinform.

    “Eu cred că acest lucru a fost o greşeală din partea ucrainenilor”, a continuat fostul ministru polonez de Externe.

    În opinia sa, “formatul Geneva” este mai potrivit pentru soluţionarea crizei ucrainene, iar în cadrul “formatului Normandia” – din care fac parte preşedinţii rus Vladimir Putin, ucrainean Petro Poroşenko, francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel – iniţiativele de pace sunt promovate de către Germania şi Franţa.

    “Ar trebui să-i fim recunoscători cancelarului german Angela Merkel pentru faptul că-şi foloseşte relaţia cu preşedintele (rus Vladimir) Putin în activităţi de menţinere a păcii”, a continuat Sikorski.

    “Însă, Germania nu este suficient de puternică să influenţeze comportamnetul lui Putin”, a subliniat preşedintele Dietei poloneze.

    În opinia sa, se apropie momentul în care Occidentul va înţelege că negocierile cu Rusia sunt inutile.

    “Depinde de ceea ce va face Rusia”, a apreciat Sikorski, subliniind că, “dacă va începe asaltul asupra oraşului Mariupol, se va clarifica totul”.

  • CEDO a confirmat complicitatea Poloniei în programul de extrădări judiciare ale CIA

    Curtea de la Strasbourg a stabilit în iulie că Guvernul Poloniei a colaborat cu CIA şi a înfiinţat instalaţia secretă de detenţie de la baza militară Stare Kiejkuty.

    CEDO a apreciat totodată că Polonia a eşuat să lanseze o anchetă adecvată cu privire la încălcarea drepturilor omului în cazul a doi bărbaţi, care au fost torturaţi în închisoarea secretă a CIA în 2002 şi 2003.

    Polonia a contestat decizia din iulie în apel, la Marea Cameră de cinci judecători a Curţii, în octombrie. Guvernul aflat la putere atunci a argumentat că Procuratura a lansat în 2008 o anchetă penală cu privire la presupuse abuzuri, iar investigaţia este în curs.

    Însă judecătorii au respins marţi cererea, decizia din iulie rămânând astfel definitivă.

    Acest lucru obligă actualul Guvern polonez să acţioneze rapid împotriva oficialilor polonezi implicaţi.

    Potrivit unor critici, Guvernul de la Varşovia recurge la tactici prin care trage de timp, schimbând în mod repetat procurorii şi invocând “securitatea naţională” pentru a ascunde investigaţia.

    Potrivit Euronews, Polonia a fost de acord, miercuri, să plătească compensaţii în valoare de 230.000 de euro celor doi bărbaţi deţinuţi în închisoarea CIA pe teritoriul polonez.

    Decizia CEDO va spori totodată presiunea asupra celorlalte state europene să pună capăt secretului în care şi-au înconjurat implicarea în programul global CIA al închisorilor secrete – instituit după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 -, inclusiv România.

    Washingtonul a recunoscut că zeci de deţinuţi au fost supuşi torturii, în întreaga lume, fără să se obţină în schimb informaţii folositoare.

  • Chevron renunţă la explorarea zăcămintelor de gaze de şist din Polonia

    “Divizia din Polonia a Chevron a decis să întrerupă operaţiunile de explozare a zăcămintelor de şist din Polonia, întrucât oportunităţile oferite de acestea sunt mai mici decât alte oportunităţi din portofoliul global al grupului”, se arată într-un comunicat al Chevron.

    Exxon Mobil, Total şi Marathon Oil au renunţat la rândul lor, în ultimii trei ani, să caute gaze de şist în Polonia.

    Iniţial, aceste grupuri, precum şi alte companii din sectorul energiei, au fost atrase în Polonia de estimări privind existenţa unor rezerve masive de gaze de şist în această ţară.

    De la lansarea activităţilor de exploare, estimările au fost reduse, condiţiile geologice de efectuare a forajelor s-au dovedit dificile, iar liderii de companii s-au plâns de incertitudinile legate de cadrul legislativ.

    În ultimele câteva luni, declinul puternic al preţurilor hidrocarburilor la nivel mondial au obligat marii producători energetici să reducă cheltuielile şi să renunţe la proiectele nerentabile.

    Sectorul gazelor de şist este incert şi în România, unde Chevron desfăşoară activităţi de explorare. Premierul Victor Ponta a declarat în noiembrie anul trecut că se pare că România nu are gaze de şist, în pofida eforturilor de a fi descoperite.

    Guvernele din estul Europei, în special din Polonia, România şi Lituania, au fost entuziasmate iniţial de gazele de şist, considerate ca o soluţie de reducere a dependenţei de importurile din Rusia, notează Reuters.

    Pe de altă parte, Europa de Est îşi diversifică furnizorii prin alte căi, în special prin importurile de gaze naturale lichefiate, de exemplu din Qatar, şi prin construcţia unor legături mai bune cu reţeaua de gazoducte a Europei Occidentale.

    Profitul Chevron, al doilea mare grup energetic din SUA în funcţie de capitalizare, după Exxon Mobil, a scăzut în trimestrul patru cu 30%, de la 4,93 miliarde de dolari în urmă cu un an la 3,47 miliarde de dolari, cel mai redus nivel din ultimii cinci ani, din cauza declinului cotaţiilor petrolului, potrivit datelor publicate vineri.

    La nivelul anului 2014, Chevron a obţinut un profit net de 19,2 miliarde de dolari, în scădere cu 10,3% faţă de 21,4 miliarde de dolari în 2013.

    Grupul a obţinut în trimestrul patru venituri totale în valoare de 46,1 miliarde de dolari, cu 17,2% mai mici faţă de 56,1 miliarde de dolari în intervalul simular al anului anterior. În 2014, veniturile Chevron au scăzut cu 7,4%, la 211,9 miliarde de dolari, de la 228,8 miliarde de dolari în 2013.

    Investiţiile de capital al Chevron vor fi în acest an de 35 de miliarde de dolari, cu 13% mai mici faţă de 2014.

    Chevron a extins investiţiile în proiecte marine de mare adâncime, în condiţiile în care preţurile ţiţeiului au scăzut cu aproape 60% din iunie 2014.

    În decembrie, Chevron a inaugurat producţia la exploatarea Jack/St. Malo din Golful Mexic, proiect de 7,5 miliarde de dolari care, potrivit estimărilor, va produce petrol şi gaze timp de patru decenii. La începutul acestei săptămâni, Chevron a convenit să cumpere participaţii la două perimetre din Golful Mexic, de la grupul BP.

    Preşedintele şi directorul general al Chevron, John Watson, a declarat că vrea ca producţia mondială a grupului să urce cu peste 20% până la sfârşitul anului 2017.

    În România, Chevron a finalizat în iulie 2014 activităţile de explorare la prima sondă din România, în localitatea Siliştea-Pungeşti, judeţul Vaslui, după două luni de foraj la adâncimi de 3.000 de metri.

    Compania americană deţine alte trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Păltiniş – Băceşti, Popeni – Găgeşti şi Puieşti. De asemenea, compania a mai obţinut anul trecut şi cea de-a doua autorizaţie de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare, în perimetrul deţinut la Puieşti.

    După ce Chevron a obţinut, în octombrie 2013, autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, la Pungeşti au avut loc mai multe proteste violente ale localnicilor.

  • Perspectivele unei soluţionări paşnice a crizei ucrainene sunt tot mai reduse – ministru polonez

    “Perspectivele unei soluţionări paşnice a crizei ucrainene sunt din ce în ce mai reduse. Scopul nedisimulat al Rusiei este să împiedice Ucraina pe drumul său spre Europa”, a declarat ministrul, într-o conferinţă de presă consacrată securităţii naţionale.

    “Consider că avem în faţă luni şi ani foarte dificili”, a adăugat el, apreciind că utilizarea mijloacelor militare de către Rusia, “de asemenea în mod deschis”, creează o “ameninţare pe termen lung pentru Europa”.

    La rândul său, înainte de plecarea la o reuniune la Bruxelles a miniştrilor europeni de Externe, consacrată crizei ucrainene, şeful diplomaţiei poloneze, Grzegorz Schetyna, a preconizat o înăsprire a sancţiunilor împotriva Rusiei.

    “Nu putem accepta sprijinul acordat separatiştilor de Rusia. De aceea cred că discuţiile vor fi concrete şi vor duce la o înăsprire a sancţiunilor”, a declarat el.

    Miniştrii europeni de Externe participă joi după-amiază la o reuniune extraordinară, după intensificarea violenţelor în estul Ucrainei şi bombardarea oraşului-port Mariupol, soldată sâmbătă cu 30 de morţi. Miniştrii trebuie să discute despre adoptarea unor noi sancţiuni împotriva Rusiei, un anunţ de care s-au distanţat Grecia şi Ciprul, în timp ce este necesar consensul tuturor statelor membre.

  • REPORTAJ: Europa s-a recules la Auschwitz, îngrijorată de ascensiunea antisemitismului – FOTO

    “Am crezut că voi fi dusă să fiu incinerată şi că nu voi mai trăi niciodată experineţa primului sărut. Dar, nu ştiu cum, eu, tânăra de 14 ani, am supravieţuit”, a spus Halina Birenbaum, născută la Varşovia în 1929 şi care a trăit în copilărie experinţa a patru lagăre naziste, inclusiv Auschwitz. Emigrată în Palestina în 1947, cu un înainte de crearea Israelului, ea a devenit poetă şi scriitoare.

    Ceremonia oficială a reunit la Oswiecim – numele polonez al Auschwitzului -, în sudul Poloniei, aproximativ 300 de supravieţuitori şi zece şefi de stat. Aproximativ 40 de ţări au fost reprezentate.

    Preşedintele polonez Bronislaw Komorowski, care a deschis ceremonia salutând supravieţuitorii, şi-a exprimat “respectul şi recunoştinţa” faţă de militarii sovietici care au elliberat Auschwitzul, unde aproximativ 1,1 milioane de persoane au fost exterminate, dintre care aproximativ un milion au fost evrei.

    El a corectat astfel gafa ministrului polonez de Externe Grzegorz Schetyna, care a atribuit eliberarea lagărului “ucrainenilor”, atrăgându-şi furia Moscovei.

    Însă Komorowski a părut totodată să pună pe picior de egaitate “cele două totalitarisme” – nazist şi sovietic -, amintind exterminarea la Katyń a elitelor poloneze de către serviciile speciale ale lui Stalin.

    Evocarea Holocaustului a determinat mai mulţi participanţi să mediteze la viaţă şi moarte, dar şi la natura umană.

    “Sunt aici pentru a mi-i aminti şi pentru a mă ruga pentru toţi cei care au rămas aici pentru totdeauna. Mă rog pentru ei, dar cum nu ştiu să spun rugăciuni, mă voi ruga în gândurile mele”, a declarat pentru AFP Michal Habas, deportat la Auschwitz la vârsta de 17 ani.

    “Eram în Blocul 10 A, iar de acolo vedeam multe lucruri, le vedeam pe fereastră. Toată lumea spunea «deci nu există Dumnezeu», cu tot ceea ce vedeam, oamenii împuşcaţi, mutilaţi”, a spus el.

    Ceremonia, la care au asistat preşedinţii francez François Hollande, german Joachim Gauck şi ucrainean Petro Poroşenko, dar şi regii Olandei şi Belgiei, s-a desfăşurat într-un imens cort alb, instalat în faţa intrării lagărului Auschwitz-Birkenau, acoperit de un strat gros de zăpadă.

    Cortul a fost ridicat peste şinele pe care au venit trenuri din toată Europa către crematoriile de la Birkenau.

    – “Pilonii amintirii”

    Unul dintre “Pilonii amintirii” – generosul donator al Muzeului de la Auschwitz – americanul Ronald S. Lauder a avertizat în legătură cu ascensiunea antisemitismului, citând “ultimele evenimente de la Paris”. Evocând Holocaustul, el a lansat din nou un apel, devenit laitmotivul ceremoniei, “Nu permiteţi ca acest lucru să se mai repete”.

    Liderii lumii întregi au privit marţi către Auschwitz.

    Preşedintele american Barack Obama s-a angajat “să nu uite niciodată” cele şase milioane de evrei şi multe alte persoane ucise de către naziştii germani şi a îndemnat la rândul său comunitatea internaţională să garanteze că “acest lucru nu se va mai repeta niciodată”.

    Înainte să ia avionul pentru a veni la Auschwitz, François Hollande a denunţat, la Memorialul Shoah de la Paris, “fagelul” antisemitismului, care “determină anumiţi evrei să se întrebe despre prezenţa lor în Franţa. Voi, francezi de confesiune iudaică, locul vostru este aici. Franţa este patria voastră”, a spus Hollande.

    Într-o întâlnire, marţi seara, cu omologul său polonez Bronislaw Komorowski pe aeroportul din Cracovia, preşedintele francez a apreciat că ceremonia de la Auschwitz are loc “în urma tragediei” atentatelor de la Paris, soldate cu 17 morţi, inclusiv patru evrei – într-o luare de ostatici într-un magazin alimentar cu specific evreiesc -, potrivit anturajului său.

    La 20 de zile de la atentatele sângeroase comise de către jihadişti francezi, Consiliul Reprezentativ al Instituţiilor Evreişti din Franţa (CRIF) a anunţat marţi că numărul acţiunilor cu caracter antisemit a crescut de două ori în 2014, în comparaţie cu 2013.

    Sărbătorirea eliberării lagărului de exterminare de la Auschwitz, la 27 ianuarie 1945, este totodată Ziua internaţională pentru comemorarea victimelor Holocaustuluui.

    – Putin denunţă o “tentativă de rescriere a istoriei”

    Nici Washingtonul şi nici Moscova nu au trimis personalităţi de prim rang. Rusia a fost reprezentată de către şeful administraţiei prezidenţiale Serghei Ivanov. Preşedintele rus Vladimir Putin nu a dorit să efectueze vizita – aşa cum a procedat în 2005 – pentru că nu a fost invitat în mod oficial.

    Putin a catalogat, la Moscova, “inacceptabilă şi imorală” orice “tentativă de rescriere a istoriei”, referindu-se la personaje controversate din al Doilea Război Mondial, considerate colaboratori ai naziştilor de către Moscova şi eroi ai independenţei de către unii din Ucraina şi ţările baltice.

    Ceremonia principală s-a încheiat cu un sunet sfâşietor de şofar, un corn folosit în anumite ritualuri evreieşti.

    După aceea, o delegaţie a supravieţuitorilor şi liderilor politici a mărşăluit prin ninsoare până la monumentul victimelor de la Birkenau, unde a depus flori şi lumânări.

     

  • Putin nu a fost invitat la marcarea a 70 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz

    “Nu există o invitaţie oficială” adresată preşedintelui rus, a declarat Lavrov, răspunzând unei întrebări despre o eventuală participare a lui Putin la aceste ceremonii consacrate eliberării lagărului nazist, în 1945, de către Armata Roşie.

    “Directorul Muzeului (Auschwitz) i-a trimis o scrisoare ambasadorului (rus în Polonia) care anunţa că aceste ceremonii vor avea loc şi că, dacă se doreşte o participare, este necesar să se anunţe cine ar putea veni”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă, la Moscova.

    “O invitaţie de acest tip nu prevede un răspuns obligatoriu”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.

    Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului, a anunţat săptămâna trecută că ceremoniile de la Auschwitz “nu figurează pe agenda preşedintelui rus”.

    Peskov a declarat miercuri, citat de agenţia Interfax, că Rusia va fi reprezentată de către şeful administraţiei prezidenţiale Serghei Ivanov.

    O serie de şefi de stat, printre care şi preşedinţii francez François Hollande şi cel german Joachim Gauck, şi-au confirmat deja prezenţa la ceremoniile de la Auschwitz, pe 27 ianuarie.

    Preşedintele austriac Heinz Fischer şi omologii săi croat Ivo Josipovic, maltez Marie Louise Coleiro Preca, polonez Bronislaw Komorowski, sloven Borut Pahor şi elveţian Simonetta Sommaruga se află, de asemenea, pe lista provizorie publicată de către Muzeul Auschwitz.

    Niciun reprezentant al Statelor Unite nu figurează pe listă pentru moment.

  • eMAG a intrat pe piaţa din Polonia prin preluarea unui magazin online local şi aşteaptă vânzări totale de jumătate de miliard de euro

    „Această extindere face parte din strategia noastră asumată pe termen mediu şi lung de a ne consolida poziţia în regiune. În prezent, accesăm, datorită celor trei pieţe în care ne desfăşurăm activitatea deja – România, Bulgaria şi Ungaria – o bază de peste 36 de milioane de clienţi. Acum intrăm într-o ţară mare din regiune, cu aproape 39 de milioane de locuitori, cu o piaţă de ecommerce estimată la 4 miliarde de euro şi cu un potenţial mare de creştere”, spune Sorin Ionescu, vicepreşedinte şi director de dezvoltare internaţională al eMAG.

    Compania Agito, înfiinţată în anul 2002 ca magazin online de electronice şi electrocasnice a devenit, prin extinderea categoriilor de produse şi prin dezvoltarea echipei, unul dintre cei mai puternici jucători pe piaţa de comerţ online din Polonia. În 2008, a ocupat locul secund în topul “Deloitte Technology Fast 50″, în 2009 a primit distincţia Dot.com, iar raportul “E-Commerce 2009” realizat de Internet Standard confirmă poziţia de lider a Agito pe piaţa din Polonia. 

    „Transferul de acţiuni va reprezenta o nouă provocare pentru noi, vom aduce lângă echipa eMAG o echipă performantă, cu o foarte bună cunoaştere a pieţei locale. Cele două echipe vor opera pe o platformă IT comună, iar acest fapt se va traduce, cu siguranţă, în servicii şi categorii noi, în beneficiul clienţilor finali”, spune Sorin Ionescu. Transferul de acţiuni între cele două companii se va concretiza odată cu primirea aprobării din partea instituţiei poloneze.

    La sfârşitul anului 2014, vânzările de peste hotare ale eMAG au ajuns la aproape 10% din cifra de afaceri a eMAG. Din depozitul de la Bucureşti pleacă în unele zile deja şi câte zece camioane pe zi pentru clienţii din ţările vecine. „Mă aştept ca în 2015 eMAG să depăşească 500 de milioane de euro, cu tot ceea ce pregătim în intern şi internaţional, fapt care ne duce în categoria companiilor mari“, spunea anterior Iulian Stanciu, şeful eMag.

    La doar 30 de ani, Sorin Ionescu a devenit în 2014 unul dintre cei şase vicepreşedinţi ai eMAG. Tot el este omul care dezvoltă afacerile celui mai mare retailer online din România peste graniţă. Până acum a bifat Bulgaria şi Ungaria, iar acum a trecut la Polonia. Sorin Ionescu a primit sarcina să construiască o echipă de software, ajunsă astăzi la 150 de oameni, care să facă mai eficient magazinul online, iar mai apoi a fost responsabil de informatizarea depozitului eMAG, locul de unde pleacă zilnic 6-7.000 de comenzi, dintre care 1.000 către Ungaria şi Bulgaria. În ce priveşţe noile extinderi, vicepreşedintele eMAG se uită în primul rând la potenţialul pieţei atacate – “în Turcia şi Ucraina pieţele sunt uriaşe” -, dar şi alte ţări vecine României sunt o prioritate pentru grup. Citiţi povestea lui, AICI.

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Monica Iavorschi, locul al optulea

    Compania, parte a grupului turc Arçelik, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,4 miliarde de euro, cu 50% mai mare faţă de 2009. Peste 85% din producţia fabricii merge peste hotare spre circa 40 de pieţe, principalele destinaţii fiind Turcia, Spania, Polonia, Italia, Germania, Marea Britanie şi Franţa.

    Pe poarta fabricii ies circa 70 de tipuri de tipuri de produse, toate fiind în gama frigiderelor. Arctic este printre cei mai mai angajatori din judeţul Dâmboviţa, cu peste 2.500 de angajaţi.

    Absolventă a Facultăţii de Cibernetică din Bucureşti, Monica Iavorschi a lucrat doar pentru o scurtă perioadă ca instructor de informatică. Cariera şi-a început-o propriu-zis la Avon, unde a acumulat experienţă timp de patru ani, iar în 2001 a preluat funcţia de director de marketing la Arctic; un an mai târziu a fost numită şi la conducerea departamentului de vânzări.

    În opinia ei, „datoria fiecărui manager este să-şi folosească punctele forte şi să-şi dezvolte capitolele la care are de învăţat. Aproape orice se învaţă şi orice abilitate ţi-o poţi câştiga dacă vrei şi dacă munceşti pentru asta“.


    Monica Iavorschi face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Efectele căderii rublei. Cum vor resimţi economiile statelor europene criza de la Moscova

    Joia trecută, banca centrală a majorat dobânda de politică monetară la 10,5%, nivel aproape dublu faţă de cel de 5,5% înregistrat la începutul acestui an, pentru a opri deprecierea rublei care riscă să afecteze economia aflată deja în pragul recesiunii. Aceasta este a şasea creşterea a dobânzii cheie efectuată de banca centrală de la începutul anului până în prezent.

    Rubla s-a apreciat cu până la 10,8% la Moscova, în deschiderea şedinţei, şi era tranzacţionată la 59,99 unităţi pe dolar la 9.07, în urma deciziei anunţate de banca centrală.

    Luni, rubla a atins noi minime istorice, coborând sub 60 de unităţi pentru un dolar, respectiv 75 de unităţi pentru un euro, în pofida intervenţiilor masive de susţinere a monedei efectuate de banca centrală în luna decembrie, relatează AFP.

    Problemele Rusiei vor afecta însă şi alte state, dată fiind valoarea schimburilor comerciale existente. Astfel, companiile din Austria, Finlanda şi Polonia au cea mai mare expunere faţă de Rusia, încasările medii provenite de aici fiind de 7,4%, 6,2 % respectiv 5,6%, notează cei de la Business Insider. Companii din state precum Olanda, Marea Britanie, Germania şi Franţa încasează din Rusia între 3,5% şi 5,5% din totalul veniturilor.

    De la începutul acestui an, rubla s-a depreciat cu 40% în raport cu euro şi cu 45% faţă de dolar, din cauza impactului sancţiunilor occidentale asupra economiei Rusiei şi a scăderii cotaţiei petrolului. La jumătatea tranzacţiilor de luni, rubla era tranzacţionată la 75,42 unităţi pentru un euro şi la 60,66 unităţi pentru un dolar. În luna decembrie, banca centrală a cheltuit, fără succes, 5,9 miliarde de dolari pentru a opri declinul rublei.

  • Cinci tone de petarde, găsite de Poliţie în locuinţa unui ilfovean

    Suspectul a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă peste 200 de baxuri cu petarde.

    “Din primele verificări, s-a stabilit că produsele erau aduse din Polonia, iar bărbatul le-ar fi comercializat direct de la domiciliu”, se mai precizează în comunicat.

    Petardele au fost confiscate, iar pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru deţinere fără drept de articole pirotehnice.