Tag: detinere

  • Smarphone-ul de lux, ce oferă securitate avansată, lansat pentru elita mondială. Telefonul costă mii de dolari

    Telefonul se numeşte Solarian şi producătorii susţin oferă protecţie avansată împotriva atacurilor cibernetice, viruşilor, scrie Financial Times.

    Solarian costă 9500 de dolari (dar preţul diferă în funcţie de ţară – În SUA ajunge la 16.666 de dolari cu tot cu taxe, potrivit Verge, iar în Marea Britanie are un preţ de 11.400 de lire sterline) şi a fost lansat pe 31 mai la Londra. Compania din spatele telefoanelor, Sirin Labs, a strâns finanţări în valoare de 72 milioane de dolari pentru a lansa această primă serie de dispozitive.

    Potrivit reprezentanţiilor companiei, produsul se adresează oamenilor de afaceri care deţin informaţii sensibile pe telefoanele mobile. Solarian foloseşte un sistem de incripţie avansat care este folosit şi de armată pentru a-şi securiza liniile de comunicaţii.

    “Atacuri cibernetice au loc din ce în ce mai des şi milioane de oameni sunt afectaţi de asemenea atacuri”, a declarat Tal Cohen, unul dintre fondatorii companiei. Acesta a mai adăugat faptul că există o piaţă de milioane de oameni pentru astfel de produse.

    “Nu este un telefon extravagant, este unul discret, un telefon pentru oamenii de afaceri. În toate companiile din lume există un număr mic de executivi care deţin informaţii sensibile, fie că sunt manageri de fonduri hedge sau că lucrează la bursă”, a mai spus Cohen.

    Cu toate acestea telefonul are o imagine ce detonă luxul, cu o construcţie din metal sau titan. Aparatul rulează Android, are o cameră de 23.8 megapixeli şi un ecran  de 5.5 inci, cu rezoluţie 2K.

    “Există un număr de oameni care sunt dispuşi să plătească mulţi bani pentru securitatea datelor lor. După cum a arătat şi Vertu (alt telefon care se vinde cu 8-9000 de dolari) există o piaţă pentru astfel de produse”, a spus Ben Wood, analist la CCS Insight. 

    Foto: The Verge

  • Cum arată palatul unde a locuit Michael Jackson ultimii doi ani din viaţă – GALERIE FOTO

    Mega vila lui Michael Jackson din Las Vegas, Nevada a fost scoasă la vânzare pentru nu mai puţin de 9.5 milioane de dolari, astfel fanii vor avea ocazia să vadă unde idolul muzicii pop a trăit, scrie Daily Mail. Cântăreţul nu a deţinut niciodată această proprietate, el locuind acolo cu chirie din 2007 până în 2009.

    Denumită “Thriller Villa”, proprietatea era ascunsă de ochiul publicului curios, se întinde pe 1.7 acri, iar casa propriu-zisă pe 7.400 de m2, are şapte dormitoare, 12 băi şi o capelă.

    După moartea lui Michael Jackson, proprietarul vilei a decis să transforme locul într-un altar închinat lui Jackson. Cele şapte dormitoare sunt pline cu opere de artă în care este infăţişat Michael Jackson, iar unele locuri nu au fost modificate de la moartea cântăreţului, cum ar fi dormitorul lui Michael.

    De asemenea, pe această proprietate se pot organiza şi nunţi, în vilă existând şi o capelă unde se poate organiza o ceremonie la care pot asista în jur de 70 de persoane.

    De la moartea lui Michael Jackson, casa a fost scoasă la vânzare de mai multe ori: în 2010 pentru 12.8 milioane de dolari, apoi şase luni mai târziu pentru 8.8 milioane. În 2011 pentru 4.8 milioane când a stat 3 luni la vânzare. În 2014 a revenit pe piaţă cu un preţ de vânzare de 19.5 milioane, acum preţul a scăzut cu 10 milioane şi a ajuns la 9.5 milioane de dolari. 

  • Gloria Jean’s mută cafeneaua de lângă hotelul Double Tree

    Compania care deţine franciza Gloria Jean’s pe piaţa locală deschide o nouă cafenea pe Bulevardul Unirii, cea mai mare din portofoliul firmei în România.

    Ca­feneaua va funcţiona pe o suprafaţă totală de 356 de metri pătraţi, pe două ni­veluri, investiţia totală pentru această inau­gurare fiind de 140.000 de euro. Cafeneaua va fi deschisă la jumătatea lunii iunie.

    „Noua cafenea va fi amplasată în blocul Apulum 94, unde a funcţionat Bank of Cyprus. Va avea o terasă de 100 de metri pătraţi şi lounge-uri dedicate, într-un nou concept estetic. Va fi cea mai mare unitate Gloria Jean’s şi singura dispusă pe două niveluri“, spune Dan Stoicescu, direc­tor de dezvoltare în cadrul reprezentanţei locale a lanţului australian de cafenele Gloria Jean’s.  

  • Opinie Rareş Măcinică, Lagermax: Eşti o companie populară?

    Să fii popular este de multe ori mai interesant decât să fii cel mai bun. Cu toţii ne amintim de şcoala unde în cele mai multe cazuri în clasă aveam un coleg admirat, nu neapărat avea cele mai bune note, nu era premiantul clasei, dar avea un şarm aparte, avea un comportament distinct, se diferenţia, era o individualitate. Era tipul popular. Mai mult, era şi cel mai “vânat” de fetele din clasa lui.

    Dar dacă fetele din jur ar fi de fapt clienţii tăi?

    Cu toţii ne amintim că în şcoală aveam câte un profesor îndrăgit şi aşteptat cu mult interes la clase. Nu era neapărat cel mai bun la materia lui, dar avea o gândire pozitivă, mult umor şi învăţai parcă mai mult şi mai bine la orele lui, doar să nu îl dezamăgeşti. Pe scurt, ţi-a câştigat admiraţia şi respectul, iar deciziile pe care le-ai luat nu erau influenţate de ceva exterior, ci provin din convingeri interioare. Şi ştiţi care sunt trăsăturile principale ale unei convingeri? Sunt direcţii interioare ale minţii subconştiente, despre care nu avem nici un dubiu că sunt adevărate. Nu punem la îndoială veridicitatea lor.

    Dar dacă tipul din clasă sau profesorul ar fi de fapt o companie?

    Păi dacă ne uităm la efectele acestei imagini derivate din popularitate şi ce obţinem şi transmitem de pe urma acestei etichete (admiraţie, respect, stimă, încredere, convingere, credinţă…), eu zic că merită ca această valoare să fie parte integrantă din strategia pe termen lung a oricărei companii.  

    Impactul practic în business al trasăturii de a fi popular, are trei mari direcţii: prima şi cea mai importantă, îţi câştigă adepţi, deci loialitatea. Adepţii au un comportament de cumpărare adesea iraţional, bazat pe convingeri şi emoţii, o emoţie “contagioasă” dacă vreţi, o reprezentare mentală puternică şi dependentă. Recomand lectura unor specialişti în problema reprezentărilor sociale, J. Piaget, Serge Moscovici, Emile Durkheim. A doua mare direcţie se traduce în costuri extreme de redus pentru promovare. Popularitatea creează acel efect de word-of-mouth, extraordinar de eficient şi de puţin costisitor. Nu mai este necesar să descriu power of referrals, puterea recomandărilor, cel mai de succes tool utilizat în achiziţia de clienţi. Al treilea efect derivat cumva din cele două se traduce în creşterea numărului de clienţi, creşterea gradului de loialitate şi, implicit, creşterea vânzărilor. Iar ca un corolar, toate acestea înseamnă un lucru esenţial în mediu de business de astăzi, popularitatea ca sursă pentru avantaj competitiv.

    Să reţinem: popularitatea este o şansă pentru companiile medii şi mici să devină cunoscute, îndrăgite şi le dă oportunitatea să câştige clienţi şi cotă de piaţă în  faţa companiilor mari, dar fară o politică în acest sens. Şi mă refer aici să fii popular nu numai în faţa clienţilor, dar şi a furnizorilor şi angajaţilor tăi. La fel ca mediul extern al companiei, şi cel intern are nevoie să se identifice cu o companie admirată, populară. Stima de sine sau o imagine de sine bună îţi dă optimismul şi forţa interioară necesare pentru a depăşi obstacole, de a trece peste perioadele dificile, duc la o evaluare corectă a realităţii şi determină decizii pertinente şi realiste. Când faci o analiză SWOT, poţi să treci la Strengths atributul de a fi Popular? 

    Atenţie însă că popularitatea poate devenii şi periculoasă. Cu cât eşti mai popular, cu atât trebuie să faci eforturi să te menţii aşa. Orice greşeală are o rezonanţă mult mai puternică, efectele negative sunt mult mai intense, iar “căderea” este mult mai rapidă. Cum poţi să previi asta? Cel care transmite către mediul extern mesaje şi proiectează imaginea companiei este, în cele mai multe cazuri, leader-ul ei. Importanţa comportamentului, atitudinii şi modului în care comunică este deosebit de important şi de aici vine întrebarea dacă există o corelaţie între nivelul de leadership şi cel de popularitate? Răspunsul este unul tranşant. Da, există o corelaţie directă, iar în procesul de selecţie a leader-ilor trebuie să existe în lista de criterii şi acest indicator.

    Să devii popular, ai nevoie să fii tu însuţi. Henry David Thoreau spunea aşa frumos “be yourself- not your idea of what you think somebody else’s idea of yourself should be” J. Să devii popular ai nevoie să încerci să te autodefineşti, să îţi autoevaluezi valorile, să nu fii actor, să nu joci un rol. Te păcăleşti şi pe tine şi pe cei din jur, iar manipularea asta se va întoarce mai târziu împotriva ta. Noi am ajuns cea mai populară companie de transport din România pentru că lumea ne-a “văzut” diferiţi, rebeli, inovatori, creativi şi sinceri. Şi suntem aşa pentru că ne identificăm zilnic cu astfel de calităţi, vin din interiorul nostru şi le trăim ca idealuri, ca parte din noi. Suntem aşa pentru că zâmbim în fiecare zi, pentru că mulţumim de fiecare dată, pentru că visăm mereu, pentru că avem convingeri în minte şi în inimă, locuri pe care nu le poate lua nimeni niciodată.

  • Decizie surpriza: IKEA vinde mai mult de jumatate din magazinele pe care le detine in Europa

     IKEA, cel mai mare distribuitor mondial de mobila, a angajat compania de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield pentru vanzarea activelor, sustin sursele citate.

    Josefin Thorell, purtator de cuvant al IKEA, a confirmat ca firma intentioneaza sa vanda in Europa 27 de parcuri de retail, dar nu a vrut sa precizeze valoarea estimata a tranzactiei.

    In Germania se gasesc 12 dintre parcurile de retail ce urmeaza sa fie vandute, restul fiind in Cehia, Polonia, Suedia, Franta, Finlanda si Elvetia, a precizat Josefin Thorell.

    Dupa finalizarea tranzactiei, IKEA va mai avea in Europa 25 de parcuri de retail. Purtatorul de cuvant al Cushman & Wakefield a refuzat sa comenteze informatia.

    Cumparatorii investesc masiv in centrele comerciale din Europa, pentru a beneficia de redresarea regiunii si majorarea valorii proprietatilor imobiliare. Anul trecut s-au vandut centre comerciale in valoare de aproximativ 69 miliarde de euro, cu 31% mai mult decat in 2014, conform datelor CBRE Group Inc.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale.Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă – GALERIE FOTO

    Trei recorduri mondiale definesc Lacul Ursu din staţiunea Sovata, judetul Mureş: este cel mai mare lac helioterm din lume, este singurul lac cu apă sărată înconjurat de o vegetaţie bogată, lucru datorat solului vulcanic depus în timp, şi este singurul lac natural din lume despre care se cunoaşte, fără nici o indoială, data exactă la care s-a format! Este vorba de anul 1875, când, la 27 mai, a avut loc o prăbuşire de teren, creându-se astfel o formaţiune geologică, de natură carsto-salină.

    Lacul Ursu şi-a primit numele după forma sa, asemănată cu o piele de urs. Se află la o altitudine de 502 m, pe un munte de sare de 3 km adâncime. Lacul are o suprafaţă de 40.235 m, adâncimea de 18,10 m, lăţimea de 170 m şi o salinitate medie de 250g/l. Lacul este înscris în lista monumentelor naturale ale României.

    Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă şi este recomandată pentru băi de aproximativ 20 -30 de minute (10 – 15 minute pentru copii), pentru tratarea diferitelor afecţiuni reumatice, endocrinologice sau cardiovasculare. Nămolul care se formează pe fundul lacului este şi el folosit în diverse tratamente.

    Fenomenul de heliotermie al lacului, a fost descoperit în jurul anului 1900, fiind determinat de “stratificaţiile concentraţiilor saline ale apei lacului şi încălzirea inegală a acestor straturi de către radiaţia solară”.

    Cititi mai multe pe www.cunoastelumea.ro

  • Povestea omului care deţine acţiuni la Apple, Google, Oracle şi YouTube

    S-a născut în Yonkers, o suburbie a New Yorkului, şi încă de mic a studiat în şcoli cu profil catolic. Odată cu armata a ajuns pentru prima dată în California şi a descoperit că există locuri unde iarna nu ninge, aşa că a decis să se mute în California.

    După ce a absolvit Fordham University Valentine şi-a început cariera ca inginer de vânzări la Raytheon. În mai puţin de un an s-a mutat la Fairchild Semiconductor, unde a construit echipa de vânzări timp de şapte ani. Apoi a plecat şi a fondat National Semiconductor.

    În 1972 Valentine a fondat firma de venture capital Sequoia Capital, fiind una dintre primele companii de acest fel. În calitate de fondator a fost primul investor la Apple şi Atari, locul unde l-a cunoscut pe Steve Jobs. În 1978 Sequoia a investit 150.000 de dolari în Apple. Din 1972 şi până în prezent Sequoia Capital a finanţat start-up-uri care în prezent au o valoare la bursă combinată de 1.400 de miliarde de dolari.

    Majoritatea capitaliştilor venture spun că investesc în principal în oameni, iar pieţele şi tehnologiile sunt pe plan secund. Don Valentine nu crede asta. El pariază pe piaţa care este pe cale să explodeze. Acesta ştia că piaţa calculatoarelor (Apple), bazelor de date (Oracle) sau routerelor (Cisco) o să explodeze înainte ca alţi investitori să intre pe fir. Se spune că atunci când Valentine participa la o şedinţă a unuia dintre start-up-uri şi primea hârtiile îndosariate, le scotea şi înapoia foliile spunând că acestea costă bani şi că sunt metode mai bune de a cheltui banii. Valentine a cedat controlul managerial asupra Sequoia la mijlocul anilor ’90.

    De-a lungul anilor a făcut parte din boardul mai multor companii de tehnologie, precum: Apple, Atari, Cisco Systems, LSI Logic, NetApp, Oracle sau Microchip Technology.

    Valentine a fost prezentat în documentarul „Something Ventured“ care a avut premiera în 2011 şi spune povestea primilor capitalişti venture şi a companiilor pe care le-au ajutat să crească. Don Valentine nu a avut niciodată diplome de la şcoli celebre precum Caltech sau Stanford Business School. El este un newyorkez ce spune lucrurilor pe nume şi s-a descurcat în viaţă datorită viziunii sale şi talentului său de vânzător. Are o avere estimată la 3,6 miliarde de dolari, trei copii şi şapte nepoţi.

  • Un fost agent CIA explică cât de simplu pot ajunge teroriştii în Europa. “E ca şi cum ai lua un autobuz din Madrid către Barcelona”

    “Să presupunem că  militanţii islamişti din Libia deţin rachete sol-aer (pe care le deţin). Apoi să presupunem că acel grup de terorişti vrea să le folosească în Europa. Cum fac asta? Trec Marea Mediteraneană? Nu, ar fi prinşi de NATO şi arestaţi. Iau o barcă din Benghazi? Nu, o să fie prinşi în port”, scrie Jamie Smith în articolul “Terrorism 101: Simple is Working” pentru publicaţia American Thinker. Smith este un fost agent CIA şi autor al cărţii “Gray Work: Confessions of an American Paramilitary Spy”.

    Ce trebuie să facă terorişti? Nimic foarte complicat.

    “În primul rând, trebuie să treacă în Algeria unde vând sau transferă armele către al-Murabitoun, principalul grup al-Qaida din Algeria”, scrie Smith. “Apoi aceştia trec granţia în Mauritania undeva lângă Chegga. Mai departe merg spre Nouadhibou, un port la distanţă de câteva mii de metri faţă Sahara Occidentală, care este practic Maroc. Angajează un pescar şi merg câteva mile în nord până ajung pe plaja din Maroc. Foarte mulţi pescari se plimbă în acea zonă, deci nu este nimic ieşit din comun. Mai departe, teroriştii merg pe autostradă până la Agadir, dreapta spre Marrakech, stânga către Casablanca apoi Rabat apoi până la Ceuta, Spania, care se află pe continentul african”, continuă Smith.

    “Cumpără o barcă pneumatică de la un magazin, aşteaptă să se aşterne noapte şi traversează apa către partea spaniolă a Ceuta. Distrug barca, mai merg puţin şi găsesc un taxi care să-i ducă în port de unde pot lua un bac care să-i ducă pe continentul european. E ca şi cum ai lua un autobuz din Madrid către Barcelona”, mai spune el. 

    “Câte Ceuta, câte găuri se află în sistem? Multe şi sunt uşor de exploatat”, afirmă Smith.

    “Din experienţa mea, lucrurile simple funcţionează. Băieţii răi ar putea închide orice aeroport din Statele Unite doar cu o sticlă pulverizatoare umplută cu azotat de amoniu. Tot ce trebuie să facă este să cumpere un sac de îngrăşământ şi să amestece cu apă. Pulverizează substanţa peste tot prin aeroport apoi dă un telefon de ameninţare cu bombă. Unităţile canine vor indica bombe peste tot. Autorităţile vor căuta bombe care nu există. Lucrurile simple funcţionează”, spune Smith.

    “În 2002, doi indivizi au terorizat Washingtonul. Lunetistul a omorât la întâmplare zece persoane în trei săptămâni. Nu vă închipuiţi că au făcut ceva extrem de inteligent. Lunetistul se ascundea în portbagajul maşinii sale de unde trăgea cu arma cu care a  ucis la întâmplare persoane în apropierea centrelor comerciale, a şcolilor sau atelierelor auto. A paralizat capitala Statelor Unite ale Americii.”

  • Cel mai mare pariu al miliardarilor de la Google: construirea unui oraş de la zero, complet digitalizat

    Gigantul american Alphabet, concern ce deţine celebra companie Google, se pregăteşte pentru unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de până acum, scrie Wall Street Journal.

    Împreună cu Sidewalk Labs, companie specializată în dezvoltarea imobiliară şi recent achiziţionată de către celebra firmă de tehnologie, Google pregăteşte o mişcare care ar putea să devină cel puţin la fel de importantă în istoria umanităţii precum dezvoltarea şi implementarea celui mai bun motor de căutare din lume.

    Cel mai nou proiect de pe masa executiviilor Alphabet este construcţia unui oraş de la zero, complet digitalizat, ce va fi realizat încercând să respecte cele mai înalte cerinţe privind confortul şi siguranţa civică.

    După ce au creat holding-ul Alphabet, ce înglobează toate achiziţiile din ultima vreme al celor de la Google, miliardarii Larry Page şi Sergey Brin, fondatorii motorului de căutare, caută în momentul de faţă terenul perfect pentru realizarea planului lor.

    Oraşul va integra noi tehnologii precum maşini autonome, locuinţe dotate cu sisteme inteligente de administrare sau livrarea mai eficientă a electricităţii şi a apei.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Cele mai puternice femei din business: Amalia Kovacs, FM România

    La 37 de ani, Amalia Kovacs este director de transport al firmei de logistică FM România, funcţie pe care o deţine din 2012; coordonează acum activitatea a 45 de oameni.

    După absolvirea Facultăţii de Litere Babeş- Bolyai din Cluj Napoca, şi-a început, povesteşte ea, „periplul activităţii logistice într-o primă fază la Cluj, în cadrul unui producător de carton şi ambalaje din carton ondulat, ca responsabil de expediţii“.

    S-a mutat în Timişoara în 2005 şi a început să lucreze la Valeo, iar trei ani mai târziu s-a alăturat echipei FM Logistic, la început în funcţia de coordonator de transport pe partea de vest a ţării.