Tag: trecere

  • Un angajat Apple descrie infernul prin care a trecut cât timp a lucrat în companie: “Trebuie să-ţi calci în picioare colegii ca să poţi promova”

    Ben Farrell a lucrat timp de doi ani pentru Apple, fiind responsabil de îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii companiei care deţin centre de suport, şi a demisionat la începutul lunii aprilie din motive legate de condiţiile de muncă.

    În primul rând, Farrell a descoperit o cultură organizaţională nu doar solicitantă, dar şi meschină, câtă vreme este centrată pe a-i face pe ceilalţi să greşească pentru a-ţi asigura propriul succes. 

    “16 ore muncite zilnic şi încărcate cu şedinţe peste şedinţe urmate de alte şedinţe. Deşi astfel de întâlniri sunt frecvent întâlnite în multinaţionale, cele de la Apple sunt însoţite de o agendă toxică, menită să îi prindă pe angajaţi pe picior greşit şi să îi ironizeze pe cei mai puţin respectaţi. Spiritul de echipă nu există, iar clienţii îşi permit atacuri la persoană, dar şi să traseze sarcinile angajaţilor în funcţie de starea lor de spirit. Ore peste ore sunt pierdute în sedinţe de pregătire pentru alte şedinţe care pregătesc alte şedinţe, până în momentul în care se concluzionează că s-a muncit de fapt prea puţin. Iar asta nu este sănătos”, scrie Farrell, într-o postare pe blogul personal.

    Angajatul vorbeşte şi despre felul în care unii manageri se identifică în totalitate cu interesele acţionarilor şi chiar se mândresc cu deciziile de concediere luate în trecut şi cu tehnicile folosite pentru ca partenerilor de business să li se diminueaze profiturile.

    “Ieşirile cu colegii se învârt în jurul aceloraşi poveşti iar şi iar pe măsură ce managerii povestesc la nesfârşit despre măsurile strategice de a reduce personalul şi de a închide fabrici. Au o sclipire în privire când descriu metodele prin care diverşi parteneri de afaceri au fost lăsaţi cu profituri aproape de zero pentru a spori profitabilitatea Apple”, mai scrie fostul angajat Apple.

    Farrell remarcă şi diferenţele dintre crezul lui Steve Jobs, cofondatorul companiei, legat de echilibrul dintre muncă şi viaţa personală, exprimat în anul 2005, şi realitatea din prezent de la Apple.

    “Problemele de sănătate, urgenţele familiale şi chiar nunţile nu sunt respectate la Apple. Când am început să lucrez la ei, soţia mea însărcinată a căzut pe scări şi a avut nevoie de spitalizare, aşa că nu am mai putut participa la o delegaţie. Compania a notat evenimentul drept o problemă de performanţă şi mi s-a reproşat într-o întâlnire faţă în faţă cu un manager din companie că am comis o mare greşeală”, arată Farrell.

    “Managementul era inconsecvent şi capricios. Primeam adeseori mesaje agresive la orice oră, chiar şi în afara programului, atât pe chat-ul intern cât şi la telefon, chiar şi pentru o întârziere de un minut la o întâlnire”.

    Citiţi pe blogul personal dezvăluirile angajatului.

    Apple a înregistrat un profit record, de 18 miliarde de dolari, în primul trimestru al anului fiscal 2015, în urcare cu 38% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, datorită vânzărilor noilor modele de iPhone-uri lansate în luna septembrie a anului trecut. În luna noiembrie, pe fondul entuziasmului investitorilor legat de noile produse lansate de Apple, valoarea de piaţă a companiei a depăşit 700 de miliarde de dolari.

  • România trece la ora de vară. Când şi cum trebuie să reglaţi ceasurile

    Duminică, 27 martie, va fi cea mai scurtă zi din an pentru români pentru că se va schimba ora. Ceasurile se dau înainte, ora 3.00 devenind ora 4.00. Odată cu modificarea orei, diferenţa faţă de timpul universal (GMT) va fi de 3 ore.

    Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

  • Administratorul blocului trece în online

    O vorbă spune că există o aplicaţie pentru orice. Ceea ce nu pare a fi dezminţit de numărul uriaş de aplicaţii disponibile în momentul de faţă (1,6 mil. pe Google Play, 1,5 mil. pe Apple App Store, 400.000 pe Amazon Appstore, 340.000 pe Windows Phone Store şi 130.000 pe Blackberry World, potrivit Statistia). Iar în acest peisaj este pe cale să-şi facă apariţia o aplicaţie care transformă şi tehnologizează comunicarea cu administratorul blocului şi declararea indecşilor la apă sau gaz.

    Ideea a apărut în Iaşi, unde cinci tineri, prieteni sau colegi de serviciu, cu experienţă în programare şi design, s-au gândit să rezolve problema comunicării defectuoase dintre asociaţiile de bloc şi locatari. „De cele mai multe ori proprietarii declară târziu indexul la apă sau gaz, fie din cauza programului asociaţiei de proprietari, fie din cauza unei lungi absentări de acasă a locatarului. În acest sens ne‑am gândit că putem utiliza cel mai folosit dispozitiv pus la îndemână de tehnologie – smartphone-ul – pentru a pune în legătură, online, proprietarii de locuinţe cu administratorii asociaţiilor”, spune Ştefan Matei, unul dintre fondatori.

    Prima variantă a aplicaţiei a fost dezvoltată în cadrul unui hackathon organizat de o companie locală de IT, iar cei 5 au lucrat 24 de ore la varianta web a aplicaţiei şi la varianta Android, apoi au prezentat-o juriului.
    Aplicaţia are două module: modulul administratorului şi pe cel al locatarului. Administratorul are o interfaţă special creată, care permite gestionarea comunicării cu locatarii: pot să adauge notificări, să adauge consumul (bucătarie, baie), să încheie luna sau să vadă sesizările adăugate de locatari.

    Locatarului i se permite să citească notificările adăugate, să trimită indexul (poate alege dacă trimite text sau fotografie), să vizualizeze istoricul contului lui şi să trimită anumite sesizări (de exemplu: nu funcţionează iluminatul în scara A). După cum se poate deduce, principalii beneficiari ai acestei aplicaţii sunt administratorii de asociaţii şi locatarii, însă creatorii LaBloc App aduc în discuţie şi furnizorii de servicii. „În calitate de beneficiari secundari se pot considera şi furnizorii serviciilor pentru care aplicaţia transmite indexul: furnizorii de apă, gaz etc. sau chiar diverse companii ce administrează locuinţele din oraş”, afirmă Matei.

    Însă tocmai faptul că vor să tehnologizeze un proces care nu era deloc tehnologic ar putea să apară probleme în implementare. Nu toţi administratorii de bloc sunt deschişi la tehnologie, la schimbare. Însă echipa de la LaBloc App mizează pe faptul că aplicaţia îi va face să administreze mai eficient asociaţia, fără să întâmpine întârzieri în declararea indexului şi în realizarea rapoartelor lunare.
    Se vor evita situaţiile de întreruperi din cauza proprietarilor care nu declară la timp sau care nu plătesc la timp (prin intermediul sistemului de notificare online, pot trimite mesaje către locatari). De asemenea, administratorii îşi vor îmbunătăţi relaţia cu proprietarii prin sistemul de sesizări şi rezolvare în timp scurt a problemelor ce apar în asociaţie, potrivit reprezentanţilor LaBloc App.

    Pentru a-i familiariza cu aplicaţia şi a le rezolva problemele cu care se vor confrunta, ieşenii se gândesc la „mici sesiuni de training dedicate administratorilor şi chiar implementarea unei secţiuni de suport online (practic, un număr de telefon la care pot suna pentru eventuale probleme)”, spune Ştefan Matei.

    După cum spuneam, proiectul a pornit în Iaşi şi dacă va avea succes se gândesc şi la alte oraşe din România. Au primit cereri de a implementa aplicaţia de la persoane din Bucureşti sau Constanţa. În prezent, echipa promovează aplicaţia şi aşteaptă ca aceia care şi-o doresc să se înscrie pe site-ul proiectului. „În urma înscrierilor, vom realiza o prioritizare a asociaţiilor care au cele mai multe cereri şi vom trece, astfel, în perioada de implementare efectivă.”, afirmă Matei.

    Aplicaţia s-a dezvoltat prin munca celor cinci, iar partea de finanţare a fost acoperită integral tot de către membrii echipei. Însă pentru a-şi duce planurile până la capăt au nevoie de susţinători şi sunt în căutare de sponsori pentru partea de infrastructură.
    Pe termen scurt, tineri îşi doresc să realizeze implementarea propriu-zisă a aplicaţiei, apoi pe termen lung doresc ca LaBloc App să fie folosită de tot mai multă lume şi să creeze o reţea mare de utilizatori.

    Aplicaţia ar putea uşura viaţa multor oameni care, doar prin câteva clicuri, transmit indexul şi-şi văd mai departe de treabă, dar ieşenii se gândesc şi la viitor, la Internet of Things, „ne gândim la aplicaţiile de smart home sau alte aplicaţii pentru case inteligente, LaBlocApp se poate integra şi poate comunica uşor cu acestea, pentru o gestiune cât mai simplă a casei”, concluzionează Ştefan Matei.
     

  • Locul unde în curând ar putea fi ilegal ca pietonii să scrie mesaje pe telefon în timp ce merg pe stradă – VIDEO

    Americanii din New Jersey care merg cu nasul în telefon ar putea ajunge la închisoare, în cazul în care noul proiect de lege va deveni lege, informează Huffington Post.

    Dacă proiectul de lege va trece cei care vor fi prinşi că scrie mesaje pe telefon în timp ce merg pe stradă ar putea fi amentaţi cu 50 de dolari, să stea 15 zile în închisoare sau aceştia pot fi amendaţi şi să petreacă câteva zile închişi.

    “Dacă o persoană aflată pe drum, fie că merge sau conduce, prezintă un risc pentru alţii pe drum, ar trebui să existe o lege care să descurajeze şi să sancţioneze acest comportament riscant”, a declarat Pamela Lampitt, unul dintre susţinătorii proiectului de lege. Ea a mai spus că a fost martoră la un accident mortal: un copil a traversat strada uitându-se la telefon când a fost lovit de un autobuz.

    Accidentele legate de mersul pe jos neatent au crescut cu 35% din 2010, potrivit CBS. Mai mult, oamenii care traversează în timp ce trimit mesaje sunt de două ori mai susceptibili să fie loviţi de o maşină decât oamenii care vorbesc la telefon, potrivit unei cercetări a universităţii Alabama din Birmingham.
     

  • Un român a câştigat celebrul maraton “6633 Ultra” la Polul Nord. Tiberiu Uşeriu, campion la -60 de grade Celsius. Alţi doi români au terminat pe podium

    Celebrul maraton “6633 Ultra”, care s-a desfăşurat dincolo de Cercul Polar, a fost câştigat în acest an de un român, pentru prima dată în instoria acestui maraton, Tiberiu Uşeriu alergând 566 de kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Tiberiu Uşeriu a trecut linia de stat la ora 4.44, după ce a alergat pe gheaţă, la temperaturi care au ajuns până la minus 62 de grade, 566 de kilometri.

    “Şi avem un câştigător la ediţia 2016-a a Maratonului Artic 6633 Ultra: Tiberiu Uşeriu din România a trecut linia de sosire la Tuktoyaktuk azi la ora 4.44 PM. Tibi a condus de la început până la sfârşit şi a meritat! Este, fără îndoială, un campion”, au anunţat organizatorii maratonului.

    Ceilalţi doi românia, Andrei Roşu şi Vlad Tănase au încheiat concursul pe locul trei, fiind primul tandem care ajunge pe podium.

    Andrei Roşu descrie pentru Digi 24 ultramaratonul Arctic ca fiind o luptă pentru supravieţuire. Citiţi aici povestea lui Andrei Roşu, cel care de la 16 până la 24 de ani a cântat într-o formaţie, iar în ultimii 15 ani a fost bancher la Unicredit.

    Din 2007 şi până la ediţia din acest an din cei peste 200 de participanţi doar 19 au reuşit să treacă linia de sosirea. La ediţia 2016 au luat statul 12 concurenţi, doi au abadonat maratonul, ceilalţi reuşid să treacă linia de sosire.

    Cei trei români au preluat conducerea cursei încă din prima zi de competiţie,însă înainte de ultimul checkpoint au fost depăşiţi de un alegător din Singapore.

    Bistriţeanul de 41 de ani care a dus steagul României la Polul Nord s-a antrenat întreaga iarnă în Pasul Tihuţa din Munţii Călimani, a alergat la bustul gol, a dormit sub cerul liber în nopţile geroase de iarnă şi a făcut baie la copcă pe ger pentru a rezista la Polul Nord.

    Maratonul a început în 11 martie şi s-a încheiat pe 19 martie.

    “Şi în lac s-a dus, dimineaţa se tăvălea în zăpadă şi se antrena pentru aşa ceva, dormea afară în sac de dormit. El nu mănâncă carne de câţiva ani, numai peşte şi cereale, şi-a pregătit organismul pentru maratonul ăsta”, a declarat mama lui Tiberiu pentru Digi 24

  • Labirintul subteran de la Limanu. Locul pe unde fugarii treceau în Bulgaria, în vremea lui Ceauşescu

     Cu siguranţă, vă amintiţi de poveştile din anii comunismului în care românii disperaţi după un trai mai bun fugeau peste graniţă. Traversau înot Dunărea pe timp de noapte, străbăteau pădurile cu hainele îmbibate de bălegar sau plecau în deplasări şi nu se mai întorceau… Una dintre legendele din acea perioadă se referă la Peştera Limanu, cu ale ei galerii întortocheate, despre care se spune că ajung până în Bulgaria.

    Cititi mai multe pe www.da.zf.ro

  • Putin are răspuns la orice


    Traducere de Florin Caşotă


    – Domnule Preşedinte, acum 25 de ani am sărbătorit sfârşitul Războiului Rece. Tocmai a trecut un an cu mai multe crize şi mai multe conflicte armate ca oricând. Ce s-a întâmplat între Rusia şi Occident?

    Vladimir Putin: O întrebare grea. Am făcut totul greşit.

    – Totul?

    – Încă de la început, nu am reuşit să depăşim diviziunea Europei. În urmă cu 25 de ani Zidul Berlinului a căzut, dar zidurile invizibile au fost mutate în Europa de Est. Acest lucru a dus la neînţelegeri reciproce şi atribuiri de vinovăţie. Aceste ziduri sunt cauza tuturor crizelor de atunci până acum.

    – Ce vreţi să spuneţi? Când au escaladat lucrurile?

    – În 2007 mulţi oameni m-au criticat pentru discursul meu de la conferinţa despre securitate din München. Dar ce am spus acolo? Doar am semnalat faptul că fostul secretar general al NATO Manfred Wörner a garantat faptul că NATO nu se va extinde în est după căderea Zidului Berlinului. Foarte mulţi politicieni germani au avertizat lumea în legătură cu acest lucru, un exemplu este Egon Bahr. (Vladimir Putin primeşte de la purtătorul de cuvânt un dosar subţire. Conţine transcrierile mai multe convorbiri). ”N-au fost publicate niciodată„, spune Putin.

    – Despre ce fel de convorbiri este vorba?

    – De-a lungul anului 1990, pe vremea acea, cancelarul Germaniei Helmut Kohl şi ministrul de externe Hans-Dietrich Genscher au avut mai multe conversaţii cu preşedintele Gorbaciov şi cu alţi oficiali ruşi.

    (Putin citeşte cu voce tare, în rusă, din document. Degetul arătător urmăreşte fiecare propoziţie.)

    – De exemplu, asta a spus Egon Bahr pe 26 iunie 1990: ”Dacă nu facem acum paşi clari pentru a preveni diviziunea Europei acest lucru va duce la izolarea Rusiei„. Bahr, un om înţelept, a avut o sugestie concretă cu privire la modul în care ar putea fi evitat acest pericol: Statele Unite şi Uniunea Sovietică, dar şi alte state interesate ar trebui să redefinească o zonă în Europa Centrală care să nu fie accesibilă de către NATO cu structurile militare. Bahr chiar a spus că: în cazul în care Rusia ar fi de acord cu extinderea Nato, el nu va mai veni la Moscova. (Putin râde în bărbie)

    – S-a mai întors în Rusia?

    – Sincer, nu ştiu, spune Putin încă râzând.

    – Acum serios, statele centrale europene au dorit să devină membre ale NATO din proprie voinţă. Se aşteptau la securitate odată cu acest pas.

    – Am auzit asta de o mie de ori. Bineînţeles, fiecare stat are dreptul să-şi organizeze securitatea în ce fel doreşte. Dar statele care erau deja în NATO ar fi putut să-şi urmărească propriile interese şi să se abţină în legătură cu expansiunea NATO în estul Europei.

    – Ar fi trebuit NATO să refuze?

    – De ce nu? întreabă Putin în germană ignorându-şi translatorul.

    – Deoarece face parte din reguli ca NATO să accepte orice ţară liberă în cazul în care aceasta doreşte şi dacă îndeplineşte anumite condiţii

     – Şi cine a făcut aceste reguli? Politicienii, nu?, vorbeşte Putin, tot în germană, apoi trece înapoi la rusă. Nicăieri nu este scris că NATO trebuie să accepte anumite ţări.

    – De ce crezi că s-a întâmplat astfel?

    – NATO şi SUA îşi doreau o victorie completă asupra Uniunii Sovietice. Au vrut să stea singuri pe tronul din Europa. Acum ei stau pe tron şi noi discutăm despre toate aceste crize, care nu s-ar fi întâmplat altfel. Se poate observa aceeaşi tendinţă spre un triumf absolut şi în planurile de apărare antirachetă americane.

    – Însă scutul american antirachetă nu este unul defensiv?

    – În 2009, preşedintele american Obama a spus că scuturile antirachetă servesc ca apărare împotriva rachetelor nucleare iraniene. Însă acum există un tratat prin care este interzisă dezvoltarea de rachete nucleare de către Teheran. Cu toate acestea Statele Unite încă lucrează la scuturile antirachetă. Un tratat cu Spania a fost semnat, se pregăteşte un sistem în România, acelaşi lucru se va întâmpla în Polonia în 2018, o unitate radar va fi instalată în Turcia. Care este scopul acestor acţiuni?

    – Aţi explicat în detaliu greşelile pe care le-a făcut Occidentul în relaţia cu Rusia. Rusia nu a făcut nicio greşeală?

    – Da, am făcut greşeli. Dacă am fi prezentat interesul naţional într-un mod mai clar încă de la început, lumea s-ar fi aflat în echilibru acum. După destrămarea Uniunii Sovietice, am avut şi noi probleme, pentru care noi suntem responsabili: prăbuşirea economică, prăbuşirea sistemului social, separatismul şi, desigur, atacurile teroriste care au zguduit ţara noastră. În acest sens, nu trebuie să căutăm vinovaţi în străinătate.

    – În ultimul interviu acordat Bild, în urmă cu 10 ani, aţi declarat că Germania şi Rusia nu au fost niciodată mai apropiate. Cum este această relaţie în prezent?

    – A rămas simpatia reciprocă a popoarelor noastre şi va rămâne fundamentul relaţiilor noastre.

    – Nimic nu s-a schimbat?

    – Chiar şi cu ajutorul propagandei anti-Rusia din mass-media, Germania nu a reuşit să distrugă această simpatie.

    – Vă referiţi la Bild?

    – Nu mă refer la voi personal. Dar, bineînţeles, media din Germania este influenţată din greu de către ţara de dincolo de Oceanul Atlantic.

    – Nu ştiam asta. În ce stare se află relaţia dintre Germania şi Rusia?

    – Aveam o situaţie foarte bună în 2005. Schimbul comercial avea un volum de 80 de miliarde de dolari pe an. Mii de slujbe au fost create în Germania datorită investiţiilor ruseşti. În acelaşi timp, mai multe companii germane au investit în Rusia. În plus, existau foarte multe contacte culturale şi sociale între cele două ţări. Acum? Volumul schimburilor comerciale este la jumătate, aproximativ 40 mld. euro.

  • Barilul de petrol a trecut de 40 de dolari, iar petroliştii au trecut la scumpiri. Motorina, mai scumpă cu 6% faţă de acum o lună

     „Sunt semnale că preţurile au atins nivelul de jos“, spun analiştii citaţi de Bloomberg în contextul în care aproape pe neobservate barilul de petrol a revenit peste pragul de 40 de dolari după ce în ianuarie ajunsese la un uluitor nivel de 28 de dolari, cel mai scăzut din ultimii 12 ani.

    „Pentru preţuri se pare că există totuşi o luminiţă la ceea ce a fost un tu­nel lung şi foarte întu­ne­cat în contextul în care forţele pieţei îşi pun la lucru magia, iar producătorii cu costuri mari încep să iasă din ecuaţie“,  scriu jurnaliştii de la Bloomberg.

    La finalul săptămânii trecute, preţul spot al petrolului Brent ajunsese la 40,8 dolari pe baril. „Preţul barilului de pe­trol a trecut printr-o revenire de aproa­pe 50% faţă de minimul ultimilor 12 ani înregistrat în ianuarie în contextul în care producţia din şisturi din SUA dă îna­poi, iar unii membri ai OPEC conduşi de Arabia Saudită au ajuns la un acord cu Rusia pri­vind limitarea producţiei de ni­velul actual. Această «îngheţare», care deşi sprijină preţurile, este puţin pro­babil să aibă un impact substanţial asu­pra pie­ţelor“, spun oficialii Agenţiei Inter­­na­ţio­nale de Energie, citaţi de Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • La 18 ani fugise de acasă, trăia în ghetou şi avea probleme cu poliţia. Astăzi conduce un imperiu de 20 de milioane de dolari

    Tom Ferry trăia în suburbiile Californiei, având o gaură de glonţ în geam, părul vopsit violet şi un apetit crescut pentru violenţă. La 18 ani avea probleme cu rudele, cunoscuţii şi cu autorităţile; drumul în viaţă părea să-i fi fost aşternut.

    Au trecut 12 ani de atunci, iar Tom Ferry conduce astăzi una dintre cele mai mari companii de consultanţă în imobiliare din Statele Unite. Compania sa, Tom Ferry – Your Coach, îi învaţă pe agenţii imobiliari cum să facă milioane prin stăpânirea tehnicilor de vânzare şi marketing. “Un agent decent vinde între 5 şi 30 de case pe an”, spune Ferry. “Agenţii pregătiţi de noi vând peste 100.”

    Compania sa a înregistrat creşteri de peste 50% ale cifrei de afaceri în ultimii trei ani, iar Ferry a fost numit cel mai bun trainer de vânzări în imobiliare pentru al treilea an consecutiv.

    Cum a reuşit însă să se transforme dintr-un adolescent tulburat într-un om de afaceri de succes?

    Când avea 18 ani şi se afla într-o situaţie extrem de proastă, Ferry şi-a dat seama că trebuie să acţioneze pentru a avea o şansă în viaţă. Spre nococul lui, avea modelul perfect la câteva case distanţă: un om de succes care avea un Rolls Royce, un Porsche şi un S-Class şi conducea un business de succes. Partea proastă: era exact omul de la care fugise, tatăl său.

    “Unii oameni au fost crescuţi de oameni pasionaţi de şcoală sau de sport. Eu am fost crescut de un om care a ajuns cel mai bun vânzător al lui Earl Nightingale”, povesteşte Ferry. Nightingale, o personalitate în lumea media, pornise o compania care vindea materiale motivaţionale. Tatăl lui Ferry învăţase arta vânzării chiar de la Nightingale, punând apoi bazele propriei sale afaceri de succes în domeniul imobiliar.

    Ferry a decis să lucreze pentru tatăl său, aşa că într-o zi s-a dus şi i-a spus acestuia că vrea să îi conducă, într-o bună zi, compania. Răspunsul a fost unul rece: “Atunci când o să fii serios în legătură cu viaţa ta şi dispuşi să munceşti, vino să vorbeşti cu mine.”

    La scurt timp după, tatăl său l-a angajat totuşi pe o poziţie de jos în compania sa, dându-i sarcina de a sorta corespondenţa. Tânărul a învăţat totul despre logistică şi a aflat tot felul de informaţii despre piaţa imobiliară. Şi-a propus să ajungă la conducerea companiei în 5 ani; i-a luat însă 9, dar pe parcurs a ajuns să stăpânească toate tehnicile folosite de agenţii de vânzări.

    După trei ani petrecuţi la cârma companiei construită de tatăl său, Ferry a decis că e timpul să pornească propriul său business: o companie ce oferă cursuri agenţilor de vânzări. În 2015, veniturile companiei sale au fost de 20 de milioane de dolari, iar estimările pentru 2016 arată o dublare a veniturilor.

     

  • „Vor trece zeci de ani până când un computer va învinge omul la acest joc”. Cât este scorul în meciul dintre un program creat de Google şi campionul mondial la Go

    Este AlphaGo de neoprit? Cu siguranţă aşa pare, după ce inteligenţa artificială creată de Google l-a ”zdrobit” pe cel mai bun jucător pe care îl poate oferi omenirea la cel mai complex board game creat vreodată de om: Go. Omul nu a fost nici măcar aproape de a învinge calculatorul, scrie revista de ştiinţă New Scientist.

    După înfrângerea istorică de ieri, când campionul mondial la Go a fost învins de un program de calculator creat de Google, în meciul doi lucrurile păreau să meargă în favoarea jucătorului Lee Sedol. În scurt timp însă, totul s-a întors împotriva sa. AlphaGo a preluat cu o ”mână de fier” controlul asupra jocului printr-o serie de mutări incisive şi total neortodoxe, pe care Lee nici nu a putut să le anticipeze.

    Spre finalul jocului doi, software-ul a părut că şi-a abandonat pentru o secundă natura rece şi calculată şi că ar fi comis o greşeală, care i-a permis lui Lee să cucerească câteva puncte. Totuşi, speranţa era falsă: AlphaGo nu era interesat de pierderile suferite, ci mai degrabă de mutările care îi maximizau şansele de câştig, indiferent cât de scump l-ar fi costat. Scorul a ajuns la 2-0 pentru inteligenţa artificială, într-un joc ce va avea cinci runde.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro