BusinessMagazin

Tag: producator

  • Compania care produce cele mai scumpe telefoane din lume A INTRAT ÎN FALIMENT

    Anunţul vine după ce proprietarul companiei nu a reuşit să plătească scadenţe de 1.9 milioane lire sterline din datoria totală de 128 milioane, ducând la blocarea activităţii şi concedierea a aproximativ 200 de angajaţi.

    Cumpărată în luna martie de un om de afaceri din Turcia, pe nume Murat Hakan Uzan, compania ar putea fi resuscitată la o dată ulterioară, brandul Vertu şi portofoliul de tehnologii brevetate reprezentând în continuare active valoroase.

    Însă pierderea echipei de muncitori foarte talentaţi, responsabil până acum cu finisarea carcaselor acoperite cu metale şi pietre preţioase, piele de struţ şi alte materiale exotice care duceau preţul unor telefoane mobile la peste 30000 de dolari ar putea să nu fie niciodată recuperată. Tot echipa Vertu asigura şi faimosul serviciu concierge, inclus în preţul telefonului, care punea la dispoziţia utilizatorilor un asistent personal cu experienţă.

    Citiţi mai multe pe www.go4it.ro

  • Un producător de componente auto recrutează 100 de oameni pentru fabrica de tapiserii auto

    Compania caută 50 de muncitori necalificaţi în industria confecţiilor şi 50 de operatori confecţioneri industriali îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, ma­teriale sintetice. Francezii au demarat producţia în unitatea din localitatea Tălmaciu, la 20 de kilometri de muni­cipiul Sibiu, în anul 2003, iar de-a lungul timpului aceştia au ajuns să deţină pe plan local mai multe fabrici de compo­nente pentru industria auto. Faurecia deţine în prezent pe piaţa locală fabrici la Tălmaciu (scaune auto), Craiova (sisteme de control al emisiilor), Mioveni (sisteme de interior), Râmnicu Vâlcea (scaune auto) şi Căteasca, judeţul Argeş (sisteme de interior).

    Citeşte mai multe pe www.zfcorporate.ro

  • Primul gigant auto care renunta la motoarele cu combustie interna, in urmatorii doi ani. Cu ce le inlocuieste

    Compania va oferi şi opţiuni hibride pe linia sa de produse, marcând “sfârşitul istoric al maşinilor care au numai un motor cu ardere internă”.
     
    Maşinile electrice vor intra în lupta pentru cumpărători într-o piaţă din ce în ce mai aglomerată: Tesla va începe să producă al treilea model de autovehicul electric în această săptămână, în timp ce mărcile germane Mercedes-Benz şi Audi şi producatorul britanic Jaguar Land Rover au prezentat prototipuri capabile să funcţioneze 400 de kilometri sau chiar mai mult cu o baterie complet încărcată.
     
    Unele dintre maşini vor intra în vânzare încă din anul viitor. Producătorii de automobile accelerează dezvoltarea vehiculelor “verzi”, pe măsură ce reglementările în materie de emisii sunt din ce în ce mai stricte.
     
    “Oamenii cer din ce în ce mai mult maşini electrificate”, a declarat şeful executiv Volvo, Hakan Samuelsson.
     
    Potrivit reprezentanţilor Volvo Cars, compania intenţionează să vândă în total 1 milion de automobile electrificate până în 2025.
     
    Compania va introduce automobilele din dorinţa de a-şi urmări planurile mai vechi de extindere, care includeau producerea unei maşini compacte alimentată cu baterii, precum şi o versiune electrică a vehiculului utilitar sportiv XC90.
     

  • Centrul comercial care iţi ia 400 de zile dacă vrei să il vizitezi pe jos

    Se întinde pe 4 milioane de metri pătraţi, cu peste 70.000 de standuri comerciale, şi pe care Naţiunile Unite, Banca Mondială şi Morgan Stanley l-au numit, încă din 2005, cel mai mare angro din lume pentru bunuri de consum.

    „Nu există produs care să nu fie la Futian Market, la fel cum nu există producător chinez, de la cei mai mărunţi până la cei mai mari, şi nici multinaţională importantă care să nu aibă un reprezentant acolo”, spune Claudiu Ciobanu, proprietar Bizz2China. Ciobanu, care locuieşte din 2006 în Yuwi şi care îşi conduce de acolo afacerea, spune că pentru a vizita pe jos tot centrul comercial ai nevoie cam de 400 de zile, de aceea este foarte important ca doritorii de produse din Futian Market să fie îndrumaţi către sectorul care îi interesează.

    Centrul comercial a fost înfiinţat în 1982 în oraşul Yiwu din China şi avea 700 de standuri. Yiwu International Trade City este împărţit în cinci districte, unde oricine poate găsi orice, de la flori şi umbrele până la pantofi şi piese de schimb. Nu mai puţin de 400.000 de tipuri de produse sunt expuse în fiecare zi, iar 65% dintre ele sunt exportate peste tot în lume. Districtele au fost deschise treptat, de-a lungul anilor, primul fiind deschis în 2002, iar ultimul în 2011.

  • Un GIGANT din industria auto a depus documentele pentru faliment!

    Takata Corp, compania care a rechemat în service cele mai multe produse din industria auto, a depus documentele pentru faliment în Statele Unite şi Japonia şi a anunţat că va fi cumpărată pentru 1,6 miliarde de dolari de compania americană Key Safety Systems, potrivit Reuters.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Takata, producătorul japonez de airbaguri, a depus documentele pentru faliment

    Takata Corp, compania care a rechemat în service cele mai multe produse din industria auto, a depus documentele pentru faliment în Statele Unite şi Japonia şi a anunţat că va fi cumpărată pentru 1,6 miliarde de dolari de compania americană Key Safety Systems, potrivit Reuters.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea fabuloasă a lui Remus Borza, omul care a redresat Hidroelectrica şi care apoi s-a implicat în politică în partidul ALDE. Ieri a votat împotriva moţiunii şi va fi dat afară din partid de către Tăriceanu

    Remus Borza a erupt în media în vara anului 2012, momentul în care Euro Insol, compania sa specializată în insolvenţe, a preluat administrarea Hidroelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie locali. De atunci atitudinea sa bătăioasă, duelurile cu „băieţii deştepţi“, cu angajaţii companiei energetice sau chiar cu politicieni l-au menţinut în prim-plan; ba administrarea producătorului de energie i-a adus chiar şi un dosar penal. Dincolo de acestea, cine este avocatul care s-a luptat cu 500 de băieţi deştepţi şi care răspunde de 300 de directori şi de 27.000 de angajaţi?

    “Am constatat că 1.000 de cuvinte nu fac cât o cifră. Cifrele sunt atât de clare şi atât de greu de combătut, cifrele au o forţă colosală. De aceea îmi întăresc orice afirmaţie cu o cifră.”

    Trebuie să spun din capul locului că Remus Borza a fost unul dintre cei mai spumoşi invitaţi de la evenimentul „Meet the CEO“, cu o atitudine dezinvoltă şi cu un discurs plin şi fluent. Nu s-a sfiit să povestească amănunte din viaţa sa care i-au făcut pe unii dintre cei prezenţi să se foiască, politicoşi, pe scaune, dar a făcut-o cu spirit, folosind din când în când expresii tipic ardeleneşti, rostite cu accent inimitabil. Iar din amestecul de ardelenisme, cifre exacte, expresii avocăţeşti şi personaje s-a conturat o istorie aparte. Spune despre sine că este „un băiat de la ţară plecat cu 100 de lei în buzunar să facă istorie“ şi care a terminat dreptul în generaţia ’95, „ultima promoţie serioasă pe care a dat-o Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti“. A aspirat dintotdeauna la lucruri mari şi are o credinţă: „cu cât îţi propui lucruri mai mari de făcut, cu atât izbuteşti să faci cât mai multe dintre acestea“. Mai crede că, dincolo de familie sau de copii, indiscutabil cele mai importante realizări, un om trebuie să lase o dâră a trecerii prin timp şi viaţă şi în plan profesional.

    Borza s-a născut în Maramureş, în Ţara Lăpuşului, o zonă cu oameni molcomi, liniştiţi, cu port în alb şi negru, de unde vine şi Grigore Leşe, care i-a fost profesor în primele clase şi cu care venea la Cântarea României, cu corul. S-a născut iarna, pe ger, în sania ce o ducea pe mama sa spre dispensarul unde venise pe lume, cu ceva vreme înainte, actorul Emil Hossu. De atunci a rămas cu intoleranţă la frig, la iarnă, şi din ’93 pleacă, de revelion, spre ţări mai calde. A crescut la lampa cu petrol, pentru că satul a fost electrificat abia în 1979, când pleca la şcoală. Spune că evoluţia în carieră i-a fost influenţată decisiv de o „comisie“ din sat – învăţătorul, medicul şi popa – care i-a refuzat accesul la şcoala locală. Drept urmare a ajuns să înveţe într-o comună apropiată, unde l-a avut profesor pe Grigore  Leşe, apoi la Baia Mare, la liceu; mutatul la Baia Mare a presupus şi intervenţii la Partid, pentru că era prin 1987, iar o schimbare de domiciliu era o întreprindere mult mai complicată decât am putea bănui astăzi.

    Ştiţi teoria aceea cu lanţul de şapte oameni care se cunosc şi care leagă oamenii între ei? Ei bine, am ajuns la concluzia că Remus Borza face parte, cu un mare grad de probabilitate, din lanţurile de cunoştinţe ale tuturor românilor – a venit în contact cu o mulţime de oameni şi este legat, într-un fel sau altul, de o mulţime de oameni: s-a născut în dispensarul acela care îl conecta cu Emil Hossu, a învăţat cu rapsodul Leşe, a avut-o stagiară pe Elena Udrea, face parte din generaţia de absolvenţi de drept care îi include şi pe premierul Victor Ponta, pe Marius Tudose, noul preşedinte al CSM, pe avocaţii Dragoş Vilău sau Gabriel Zbârcea sau pe procurorul general al României, Tiberiu Niţu, l-a avut angajat pe ziaristul Ion Cristoiu, a colaborat cu o mulţime de artişti, cântăreţi sau oameni din modă şi a venit în contact cu sumedenie de avocaţi, interlopi, politicieni sau guvernanţi.

    Se simţea atras de medicină, dar o dragoste de tinereţe l-a făcut să se îndrepte spre Bucureşti, spre drept. A fost anul cu cea mai mare concurenţă, 22 pe un loc. „Pe 240 de locuri eram vreo 4.800 de candidaţi. Am ajuns la drept urmărind o himeră, o iubire neconsumată, neîmpărtăşită, neîmplinită.“ A muncit în perioada studenţiei, iar începutul a fost în presă. „Am lucrat mulţi ani în presă, am fost primul angajator al lui Ion Cristoiu. În 1989, în decembrie, am fondat împreună cu alţii un ziar, Ziarul Maramureşului, care apare şi azi. În 1990 am fondat revista Buturuga Mică, la Baia Mare, care a produs o revoluţie, o emulaţie.“ Buturuga Mică a fost remarcată, în timpul unui interviu la TVR, în vara anului 1990, de actorul George Mihăiţă, iar rezultatul a fost apariţia uneia dintre primele reviste postrevoluţionare pentru adolescenţi, Salut. „Acolo erau trei patroni: George Mihăiţă, Remus Borza şi Ioan Hidecut (primul preşedinte al trustului Domus), iar redactor-şef Ion Cristoiu, care în toamnă, în 1991, a plecat de la noi şi a înfiinţat Evenimentul Zilei.“ După revista Salut a urmat alta, Show Moda, de modă, în 1994, la care a colaborat cu Zina Dumitrescu, Cătălin Botezatu sau Dana Săvuică.

    O extensie interesantă a carierei sale a fost cea de impresar. „Am fost primul impresar din România cu atestat de la Ministerul Culturii. Am făcut filme cu Laura Stoica, cu George Mihăiţă, Daminescu, Cotabiţă, Mădălina Manole, o întreagă pleiadă de artişti.“ Anii de presă s-au constituit însă într-o perioadă foarte dificilă. „Cei care mai sunt şi acum în presă îşi aduc aminte că atunci era o nebunie. De la lună la lună se majora preţul hârtiei. Eu am fost primul importator de hârtie din Finlanda, într-o perioadă când toată lumea stătea la coadă la hârtie la Letea… Am fost primul care a tipărit pe o rotativă, primul client al celor de la Infopres, de la Odorheiul Secuiesc. Şi impresar, şi artistic, şi editor de presă şi comersant. Având conexiuni aşa bune cu mediul artistic am făcut două firme.“ Firmele respective au fost de distribuţie a produselor electrocasnice. „Produsele electrocasnice erau produse de monopol, abia prin 1992 – 1993 au început să vină importurile. Am făcut avere atunci în comerţul cu electrocasnice, atunci am făcut primul milion de lei, dar era inflaţie de nici nu mai ştiu… Dar primii bani mulţi i-am făcut din comerţ.“

    Remus Borza spune că a fost şi unul dintre iniţiatorii decretului-lege 150/90, prin care s-au înfiinţat fundaţiile pentru tineret care au preluat patrimoniul UTC, la vremea aceea în valoare de aproape un miliard de lei. „În baza legii toate organizaţiile de tineret nou înfiinţate, sub forma unor fundaţii sau asociaţii, sub forma unor cooperative meşteşugăreşti, agricole, întreprinderi socialiste, unităţi de învăţământ liceal-universitar puteau să revendice întregul patrimoniu: case de cultură, hoteluri la munte, la mare. A fost prima prăduială de după ’90, pentru că toate acestea s-au evaporat apoi, şi banii, şi activele. A fost un fel de privatizare pe model rusesc.“

  • Povestea fabuloasă a lui Remus Borza, omul care a redresat Hidroelectrica şi care apoi s-a implicat în politică în partidul ALDE. Ieri a votat împotriva moţiunii şi va fi dat afară din partid de către Tăriceanu

    Remus Borza a erupt în media în vara anului 2012, momentul în care Euro Insol, compania sa specializată în insolvenţe, a preluat administrarea Hidroelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie locali. De atunci atitudinea sa bătăioasă, duelurile cu „băieţii deştepţi“, cu angajaţii companiei energetice sau chiar cu politicieni l-au menţinut în prim-plan; ba administrarea producătorului de energie i-a adus chiar şi un dosar penal. Dincolo de acestea, cine este avocatul care s-a luptat cu 500 de băieţi deştepţi şi care răspunde de 300 de directori şi de 27.000 de angajaţi?

    “Am constatat că 1.000 de cuvinte nu fac cât o cifră. Cifrele sunt atât de clare şi atât de greu de combătut, cifrele au o forţă colosală. De aceea îmi întăresc orice afirmaţie cu o cifră.”

    Trebuie să spun din capul locului că Remus Borza a fost unul dintre cei mai spumoşi invitaţi de la evenimentul „Meet the CEO“, cu o atitudine dezinvoltă şi cu un discurs plin şi fluent. Nu s-a sfiit să povestească amănunte din viaţa sa care i-au făcut pe unii dintre cei prezenţi să se foiască, politicoşi, pe scaune, dar a făcut-o cu spirit, folosind din când în când expresii tipic ardeleneşti, rostite cu accent inimitabil. Iar din amestecul de ardelenisme, cifre exacte, expresii avocăţeşti şi personaje s-a conturat o istorie aparte. Spune despre sine că este „un băiat de la ţară plecat cu 100 de lei în buzunar să facă istorie“ şi care a terminat dreptul în generaţia ’95, „ultima promoţie serioasă pe care a dat-o Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti“. A aspirat dintotdeauna la lucruri mari şi are o credinţă: „cu cât îţi propui lucruri mai mari de făcut, cu atât izbuteşti să faci cât mai multe dintre acestea“. Mai crede că, dincolo de familie sau de copii, indiscutabil cele mai importante realizări, un om trebuie să lase o dâră a trecerii prin timp şi viaţă şi în plan profesional.

    Borza s-a născut în Maramureş, în Ţara Lăpuşului, o zonă cu oameni molcomi, liniştiţi, cu port în alb şi negru, de unde vine şi Grigore Leşe, care i-a fost profesor în primele clase şi cu care venea la Cântarea României, cu corul. S-a născut iarna, pe ger, în sania ce o ducea pe mama sa spre dispensarul unde venise pe lume, cu ceva vreme înainte, actorul Emil Hossu. De atunci a rămas cu intoleranţă la frig, la iarnă, şi din ’93 pleacă, de revelion, spre ţări mai calde. A crescut la lampa cu petrol, pentru că satul a fost electrificat abia în 1979, când pleca la şcoală. Spune că evoluţia în carieră i-a fost influenţată decisiv de o „comisie“ din sat – învăţătorul, medicul şi popa – care i-a refuzat accesul la şcoala locală. Drept urmare a ajuns să înveţe într-o comună apropiată, unde l-a avut profesor pe Grigore  Leşe, apoi la Baia Mare, la liceu; mutatul la Baia Mare a presupus şi intervenţii la Partid, pentru că era prin 1987, iar o schimbare de domiciliu era o întreprindere mult mai complicată decât am putea bănui astăzi.

    Ştiţi teoria aceea cu lanţul de şapte oameni care se cunosc şi care leagă oamenii între ei? Ei bine, am ajuns la concluzia că Remus Borza face parte, cu un mare grad de probabilitate, din lanţurile de cunoştinţe ale tuturor românilor – a venit în contact cu o mulţime de oameni şi este legat, într-un fel sau altul, de o mulţime de oameni: s-a născut în dispensarul acela care îl conecta cu Emil Hossu, a învăţat cu rapsodul Leşe, a avut-o stagiară pe Elena Udrea, face parte din generaţia de absolvenţi de drept care îi include şi pe premierul Victor Ponta, pe Marius Tudose, noul preşedinte al CSM, pe avocaţii Dragoş Vilău sau Gabriel Zbârcea sau pe procurorul general al României, Tiberiu Niţu, l-a avut angajat pe ziaristul Ion Cristoiu, a colaborat cu o mulţime de artişti, cântăreţi sau oameni din modă şi a venit în contact cu sumedenie de avocaţi, interlopi, politicieni sau guvernanţi.

    Se simţea atras de medicină, dar o dragoste de tinereţe l-a făcut să se îndrepte spre Bucureşti, spre drept. A fost anul cu cea mai mare concurenţă, 22 pe un loc. „Pe 240 de locuri eram vreo 4.800 de candidaţi. Am ajuns la drept urmărind o himeră, o iubire neconsumată, neîmpărtăşită, neîmplinită.“ A muncit în perioada studenţiei, iar începutul a fost în presă. „Am lucrat mulţi ani în presă, am fost primul angajator al lui Ion Cristoiu. În 1989, în decembrie, am fondat împreună cu alţii un ziar, Ziarul Maramureşului, care apare şi azi. În 1990 am fondat revista Buturuga Mică, la Baia Mare, care a produs o revoluţie, o emulaţie.“ Buturuga Mică a fost remarcată, în timpul unui interviu la TVR, în vara anului 1990, de actorul George Mihăiţă, iar rezultatul a fost apariţia uneia dintre primele reviste postrevoluţionare pentru adolescenţi, Salut. „Acolo erau trei patroni: George Mihăiţă, Remus Borza şi Ioan Hidecut (primul preşedinte al trustului Domus), iar redactor-şef Ion Cristoiu, care în toamnă, în 1991, a plecat de la noi şi a înfiinţat Evenimentul Zilei.“ După revista Salut a urmat alta, Show Moda, de modă, în 1994, la care a colaborat cu Zina Dumitrescu, Cătălin Botezatu sau Dana Săvuică.

    O extensie interesantă a carierei sale a fost cea de impresar. „Am fost primul impresar din România cu atestat de la Ministerul Culturii. Am făcut filme cu Laura Stoica, cu George Mihăiţă, Daminescu, Cotabiţă, Mădălina Manole, o întreagă pleiadă de artişti.“ Anii de presă s-au constituit însă într-o perioadă foarte dificilă. „Cei care mai sunt şi acum în presă îşi aduc aminte că atunci era o nebunie. De la lună la lună se majora preţul hârtiei. Eu am fost primul importator de hârtie din Finlanda, într-o perioadă când toată lumea stătea la coadă la hârtie la Letea… Am fost primul care a tipărit pe o rotativă, primul client al celor de la Infopres, de la Odorheiul Secuiesc. Şi impresar, şi artistic, şi editor de presă şi comersant. Având conexiuni aşa bune cu mediul artistic am făcut două firme.“ Firmele respective au fost de distribuţie a produselor electrocasnice. „Produsele electrocasnice erau produse de monopol, abia prin 1992 – 1993 au început să vină importurile. Am făcut avere atunci în comerţul cu electrocasnice, atunci am făcut primul milion de lei, dar era inflaţie de nici nu mai ştiu… Dar primii bani mulţi i-am făcut din comerţ.“

    Remus Borza spune că a fost şi unul dintre iniţiatorii decretului-lege 150/90, prin care s-au înfiinţat fundaţiile pentru tineret care au preluat patrimoniul UTC, la vremea aceea în valoare de aproape un miliard de lei. „În baza legii toate organizaţiile de tineret nou înfiinţate, sub forma unor fundaţii sau asociaţii, sub forma unor cooperative meşteşugăreşti, agricole, întreprinderi socialiste, unităţi de învăţământ liceal-universitar puteau să revendice întregul patrimoniu: case de cultură, hoteluri la munte, la mare. A fost prima prăduială de după ’90, pentru că toate acestea s-au evaporat apoi, şi banii, şi activele. A fost un fel de privatizare pe model rusesc.“

  • TERAPLAST devine acţionar majoritar la Depaco

    Teraplast a finalizat saptamana trecuta achizitia a 50% din producatorul de tigla Depaco, dupa ce Consiliul Concurentei si-a dat acordul de preluare.

    Compania Depaco a realizat in 2016 o cifra de afaceri de 127 milioane lei, EBITDA de 14,36 milioane lei si un profit net de 10,31 milioane lei. In prezent, procesul de productie din fabrica Depaco se desfasoara pe mai mult de 40 linii automate: pentru tigla metalica cu diverse profiluri, pentru tabla cutata, pentru sistemul de jgheaburi si burlane si pentru multe alte accesorii.

    Grupul Teraplast a obtinut in 2016 o cifra de afaceri consolidata de 398,78 milioane lei, EBITDA de 61,34 milioane lei si un profit net de 39,41 milioane lei. Pentru anul 2017 Grupul si-a propus o cifra de afaceri consolidata de 434,6 milioane lei si o EBITDA  de 63,3 milioane lei.

  • Povestea celui mai misterios miliardar al lumii. A supravieţuit chiar şi unui accident aviatic

    Howard Robard Hughes jr a fost un antreprenor american care în timpul vieţii sale s-a numărat printre cei mai bogaţi oameni de pe planetă. A devenit cunoscut ca producător de filme independente, apoi a ajuns un simbol în industria aviatică şi spre finalul vieţii sale s-a făcut remarcat ca urmare a comportamentului excentric şi nevrozei obsesiv-compulsive.

    Misterul îi înconjoară chiar şi data şi locul naşterii; locul este fie, Humble fie Huston, iar Howard Hughes a susţinut de mai multe ori că ziua sa de naştere este în ajunul Crăciunului, în 1905, deşi alte surse fac referire la alte date: 7 octombrie 1906 sau 24 septembrie 1905. Oricum ar fi, Howard Hughes s-a născut într-o familie bogată, tatăl său lucrând în industria petrolului. A dovedit aptitudini extraordinare în inginerie încă de mic, construind la vârsta de 11 ani primul transmiţător radio din Houston, iar un an mai târziu a construit o bicicletă motorizată folosind părţi dintr-un motor de-al tatălui său.

    Mama sa, Allene Hughes, a murit în 1922, iar doi ani mai târziu a rămas şi orfan de tată; astfel tânărul de 19 ani a moştenit afacerea şi 75% din averea familiei. A renunţat la studiile de la Universitatea Rice, în 1925 s-a căsătorit cu Ella Botts Rice şi s-au mutat la Los Angeles în căutarea faimei. Şi-a folosit averea pentru a produce filme, primul fiind lansat în 1927, „Everybody’s Acting“, urmat de „Two Arabian Knights“ în 1928. Cele două au fost un succes, alimentându-i următoarele producţii. A cheltuit 3,8 milioane de dolari pentru a realiza „Hell’s Angels“, un film despre aviaţie, lansat în anul 1930; o altă peliculă de succes a fost „Scarface“ (1932). Altele au urmat de-a lungul anilor.

    Hughes a fost văzut cu mai multe cu actriţe celebre, precum Bette Davis, Ava Gardner, sau Katharine Hepburn. În anii ’30 şi-a îndreptat atenţia spre aviaţie: a construit mai multe modele de aeronave, a stabilit recorduri mondiale, printre care şi faptul că a zburat în jurul lumii în doar 91 de ore. În plus, este creditat cu realizarea primului tren de aterizare al unui avion.

    În 1932, a fost fondată Hughes Aircraft Company, divizie a Hughes Tool Company, care a produs mai multe modele de aeronave, dar şi elicoptere. În 1939, a cumpărat majoritatea acţiunilor Trans World Airlines pentru 7 milioane de dolari. Lui Hughes i-a fost interzis prin lege federală să îşi construiască propriul avion, aşa că s-a îndreptat spre producătorul Lockheed. Urmare a parteneriatului, au fost produse mai multe aeronave de succes precum Constellation sau Convair 880. Din cauza unor dispute, relaţiile dintre Hughes şi boardul companiei s-au răcit; în 1966 o curte federală, temându-se de un monopol, l-a obligat pe Hughes să vândă acţiunile TWA din cauza faptului că acesta deţinea şi Hughes Aircraft. Vânzarea i-a adus 547 milioane de dolari.

    Un alt business important a fost RKO, un studio important de la Hollywood pe care Howard Hughes l-a preluat în 1948. A dat afară trei sferturi din angajaţi şi a investigat cu meticulozitate înclinaţiile politice ale fiecăruia: comuniştii nu aveau ce căuta. În 1952 a vândut studioul şi un an mai târziu şi cinematografele. Totuşi, la sfârşitul lui 1954, Hughes a recăpătat RKO pentru 24 de milioane de dolari, iar şase luni mai târziu avea să-l vândă iar pentru 25 de milioane de dolari. Se crede că din toate aceste mişcări ar fi plecat cu 6,5 milioane de dolari în buzunar.

    Pe 7 iulie 1946, a fost implicat într-un accident aviatic grav; a suferit o fractură de claviculă, şi-a rupt toate coastele şi s-a ales cu numeroase arsuri de gradul 3. A supravieţuit, însă stilul său de viaţă a devenit retras. În 1947 a început unul dintre cele mai bizare episoade din viaţa lui Hughes: în decembrie, a intrat în sala de cinema de lângă casă, unde a rămas patru luni de zile, hrănindu-se în principal cu ciocolată şi lapte. Ajutoarele sale nu aveau voie să se uite la el, să vorbească cu el şi trebuia să răspundă doar când erau întrebaţi. În tot acest timp, Hughes stătea fixat pe un scaun, de cele mai multe ori gol, urmărind film după film, zi după zi. În 1968 ar fi devenit obsedat de filmul „Ice Station Zebra“, pe care l-ar fi urmărit încontinuu de 150 de ori, potrivit apropiaţilor săi. Comportamentul său excentric avea să continue până în ziua morţii sale, pe 5 aprilie 1976, la bordul unui avion. Averea sa la acea dată era estimată la 1,5 miliarde de dolari (echivalentul a 6,24 miliarde de dolari azi).