Tag: Cluj

  • Clujeanul de 32 de ani care face afaceri de milioane de dolari în India

    Fără să fie ceea ce numeşte el „un manager ca acela pe care îl prezentaţi voi în reviste”, Marchiş s-a dovedit a fi, în multe privinţe, asemănător expaţilor care au pus bazele multinaţionalelor în România. Acum este tot mai vizibil un alt fenomen, cel al românilor ajunşi peste hotare: în ultimii doi ani au plecat pe poziţii de middle şi top management nu mai puţin de 400 de oameni, în Europa, Asia şi Africa. Cele mai multe slujbe sunt din IT, telecom, automotive, petrol şi gaze, iar românii care au plecat sunt mai mulţi decât străinii veniţi în ţară.

    Tudor Marchiş a mers către răsărit şi a pus bazele unei firme, folosindu-se de modele şi mentalităţi europene, dezvoltând sisteme de training pentru formarea angajaţilor. Dar spune că nu este neapărat un model de manager „cum scrie la carte – nu am master, nu am doctorat, nu am MBA – dar voi face unul în curând pentru că am o ambiţie personală„. A clădit în schimb firme după fler şi a făcut profit. „Acţionarii indieni spun că eu am o atitudine «short pants», adică nu folosesc formalităţile banale şi greoaie impuse de mediul de afaceri local şi merg la discuţii foarte sincer şi relaxat„. O atitudine care s-a dovedit folositoare atât în relaţiile cu prietenii cât şi cu oamenii de afaceri. „Până acum, în India nu s-a întâmplat să nu închei un contract decât în cazul a trei întâlniri„. Se declară fascinat de activitatea sa de acum şi spune că este atât de mult de muncă încât nu simte concurenţa. „Toţi avem loc„. Ba mai mult, „eu am în administrare cel mai mare parc IT din India şi joc golf cu cel care conduce firma care a pierdut contractul”. Thermo Control Services and Expertise a ajuns la 700 de angajaţi la 18 luni de la înfiinţare şi, în urmă cu câteva luni, povesteşte românul, a fost nevoit să refuze un contract pentru un ansamblu rezidenţial, deoarece ar fi avut nevoie de alte câteva sute de noi angajaţi. Or tocmai aceasta este cea mai importantă piedică în creşterea afacerilor: este extrem de dificil de găsit angajaţi, mai ales cei calificaţi. „Piaţa are momentan mai multe cereri decât oameni calificaţi şi fluctuaţia de personal e imensă. Opusul Europei şi SUA”.

    Într-o zi obişnuită din săptămână, Tudor Marchiş se trezeşte la 9 dimineaţa şi jumătate de oră mai târziu ajunge la birou, care este la o distanţă de numai două minute. „Muncesc cât e nevoie. Câteodată la 12 merg la golf iar alteori stau până la 20:00„; luni seara merge la fotbal, iar joi la karaoke. Sâmbăta este zi lucrătoare, dar cu program scurt, iar duminica este de obicei destinată excursiilor sau meselor cu prietenii, oameni din toată lumea, toţi trecuţi de 45 de ani. „Eu am şansa ca la vârsta asta (32 ani – n.r.) să fiu pe poziţie executivă”. Tocmai vârsta este cea care îi dă uneori de furcă, la primul contact cu oameni de afaceri indieni. „Toţi au impresia, din coversaţiile telefonice şi emailuri, că sunt o persoană în vârstă; sunt surprinşi şi reticenţi la început dar după cinci minute de discuţii această barieră se rupe„. I s-a întâmplat, de pildă, ca în momentul în care a întâlnit un client, aşezat în capul mesei, acesta să-i spună cât se poate de tranşant: „Tu la vârsta asta vii să faci afaceri cu mine?„ Fără să stea pe gânduri, Marchiş s-a ridicat, i-a strâns mâna şi i-a spus că se întoarce peste 15 ani să finalizeze înţelegerea. „S-a schimbat la faţă imediat şi în cele din urmă am ieşit din sală cu un contract semnat”.

  • Prefectul de Cluj: Se doreşte aducerea în faliment a Mechel Câmpia Turzii; nu putem fi de acord

     Liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, împreună cu cel al sindicatului Cartel “Alfa” Cluj, Valentin Ilcaş, directorii ITM şi AJOFM Cluj, au participat, vineri dimineaţă, la Prefectura Cluj, la o întâlnire cu prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan, pentru identificarea unei soluţii de stopare a noilor disponibilizări anunţate la combinat.

    Prefectul de Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, a fost întrebat, la finalul întâlnirii, ce doresc administratorul judiciar şi conducerea combinatului să facă.

    “Mizeria de la Mechel Câmpia Turzii continuă. I-au scos pe aceşti administratori judiciari în faţă ca să îşi poată continua planul diabolic pe care îl aveau încă de la privatizare. Noi nu putem fi de acord cu acest lucru. Doresc aducerea în faliment a Mechel Câmpia Turzii, e foarte simplu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şova: Proiectul Autostrăzii Transilvania nu trebuie să mai aibă culoare politică

     Dan Şova a declarat, la Prefectura Cluj, la o reuniune pe tema proiectului privind Autostrada Transilvania, că toţi reprezentanţii autorităţilor din Regiunea de Nord-Vest şi Centru, indiferent din ce partid fac parte, vor ca autostrada să se facă.

    “Am venit la Cluj, nu să vorbesc, ci mai mult să ascult, să ştiu exact care sunt propunerile şi soluţiile reprezentanţilor politici din Regiunea de Nord-Vest şi Centru pentru continuarea şi finalizarea Autostrăzii Transilvania. Cred că Autostrada Transilvania este unul dintre proiectele României care nu mai are şi nu trebuie să mai aibă culoare politică. Toţi de la această masă, indiferent de la ce partid sunt, vor ca Autostrada Transilvania să se facă”, a spus Şova.

    Reprezentanţii Prefecturii Cluj au afirmat că discuţiile pe tema Autostrăzii Transilvania au loc în contextul realizării unei reţele eficiente de autostrăzi la nivel naţional, prioritate cuprinsă în programul de guvernare 2013-2016.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Silicon Valley de România

    Despre un Silicon Valley al meleagurilor noastre, o aglomerare de antreprenori şi investitori din domeniul tehnologiei care să ducă la apariţia de start-up-uri pe bandă rulantă, aşa cum se întâmplă în SUA, se vorbeşte deja de multă vreme. Ba, mai mult, câteva oraşe s-au autoproclamat de-a lungul timpului Silicon Valley de România, dar intenţiile n-au fost concretizate dincolo de conjunctura în care câţiva antreprenori au pornit de acolo afaceri în domeniul IT. Câteva planuri concrete, dar la o primă vedere nu foarte uşor de realizat, vizează acum transformarea oraşului Cluj-Napoca într-un soi de Silicon Valley, iar primii paşi au fost deja făcuţi.

    „Este vorba despre o iniţiativă de business, Cluj IT Cluster, cu scopul de a creşte competitivitatea în domeniu, de a face mai vizibilă şi mai atractivă industria de profil din România, respectiv de a poziţiona Clujul ca un hub regional IT inovativ„, explică Alexandru Tulai, preşedintele consiliului director al Cluj IT Cluster şi head of business consulting în cadrul iQuest Group. Clusterul pornit în octombrie anul trecut, o asociaţie compusă din 27 de companii din domeniul IT cu afaceri cumulate care depăşesc 100 de milioane de euro în 2012  , două universităţi şi şapte instituţii publice, printre care şi primăria oraşului, ceea ce înseamnă implicit susţinere din partea guvernului şi a autorităţilor locale, este o mişcare menită să dezvolte IT-ul în regiune şi să transforme oraşul într-un hub de tehnologie.

    Astfel, companii în teorie concurente au decis să coopereze pentru o serie de obiective comune, de la pregătirea forţei de muncă specializate în domeniu, o resursă oricum deja destul de rară pe plan local, şi până la cercetare şi dezvoltare sau promovarea competenţelor pe pieţele internaţionale. „În esenţă, clusterul este un catalizator pentru dezvoltarea regională, cu potenţialul de a creşte atât performanţa firmelor membre, dar şi de a stimula avansul domeniului în sine şi de a face loc pentru inovaţie„, spune Andrei Kelemen, directorul executiv al Cluj IT Cluster.

    REPREZENTANŢII MEMBRILOR CLUSTERULUI SE ÎNTÂLNESC ASTFEL PERIODIC, IAR „SIMULTAN A ÎNCEPUT DIALOGUL ŞI CU INSTITUŢIILE GUVERNAMENTALE„, spune Tulai. Principalele teme de discuţie sunt extinderea prezenţei internaţionale a companiilor din cluster şi dezvoltarea unui mecanism de cooperare între universităţi şi industria IT aşa încât să fie formaţi cât mai mulţi specialişti în domeniu, potenţiali angajaţi ai companiilor în viitor.

    Cel mai ambiţios plan al Cluj IT Cluster îl reprezintă însă realizarea proiectului Innovation City. Undeva în preajma oraşului este căutat un teren de 300 de hectare pentru un Sillicon Valley propriu-zis, un orăşel unde să fie construite nu doar birouri pentru companiile din domeniu, dar şi locuinţe pentru angajaţii lor şi nu numai. Investiţia nu este însă deloc neglijabilă – cifra pusă pe hârtie se ridică la 300 de milioane de euro, însă cum o investiţie similară nu a fost încă realizată pe plan local, socoteala de acasă şi cea din târg ar putea să nu se potrivească, iar investiţia ar putea fi chiar mai mare decât atât.

    LA O PRIVIRE MAI ATENTĂ, Cluj Innovation City este practic un proiect de dezvoltare urbană ce urmează să fie realizat în parteneriat public-privat. „Este primul de acest fel din România, iar transformarea lui în realitate se va face în mai multe etape, pe parcursul a 15 ani„, explică Alexandru Tulai. Drept urmare, în acest orăşel gândit pe modelul Silicon Valley vor fi concentrate majoritatea companiilor IT din regiune, dar şi companii din domenii conexe, mai cu seamă că au existat deja solicitări de aderare la proiect din partea unor asemenea organizaţii. În total, se estimează că vor lucra acolo peste 20.000 de specialişti IT, adică aproape o treime din forţa de muncă angajată în prezent în domeniul software, conform datelor publicate anual de Institutul pentru Tehnică de Calcul.

    Deocamdată, în cluster sunt 3.500 de angajaţi care reprezintă aproximativ 40% din forţa de muncă specializată de la Cluj în domeniul IT calculată la 9.000 de oameni, după cum spune Adrian Kelemen. Hub-ul de tehnologie în sine va susţine crearea de start-up-uri în domeniu, mai ales că viitorilor antreprenori li se promite acces la infrastructură, suport şi consultanţă. „Cu siguranţă va fi stimulat antreprenoriatul în zonă, ceea ce va duce implicit la impulsionarea dezvoltării economice a Clujului„, spune Alexandru Tulai.

  • Brandurile „cu rădăcini“ în Cluj dispar pe rând sau sunt produse la sute de kilometri distanţă. Autorităţile? Fără reacţie!

    DiscuŢiile legate de posibila închidere a fabricii Napolact din localitatea Baciu, de altfel sin­gura unitate de producţie pe care grupul olandez Friesland o mai deţine în judeţul Cluj, după ce treptat a renunţat la fabricile, maga­zinele şi depozitele din Dej, Baciu, Ţaga, Huedin şi Cluj-Napoca, pun din nou sare pe rana clujenilor, care asistă pasivi la dispariţia sau relocarea brandurilor locale.
     
    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 21.06.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • Şeful Poliţiei Rutiere Cluj, Alexandru Mureşan, trimis în judecată pentru fals şi înşelăciune

     Alexandru Mureşan a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Cluj pentru mai multe infracţiuni, printre care uz de fals, înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, el fiind pus la dispoziţia Inspectoratului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Purtătorul de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Cluj, Sebastian Dobrescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că Alexandru Mureşan a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de fals, două de înşelăciune, două de fals în înscrisuri oficiale şi alte infracţiuni.

    Dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Cluj.

    La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Adnana Ilieş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, în urma unei comunicări a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, primită în 17 iunie, după punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a lui Mureşan, şeful Poliţiei Judeţene Cluj a emis o dispoziţie privind punerea la dispoziţie a ofiţerului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Producătorul de scaune Antares din Cluj şi-a bugetat afaceri în creştere cu 5%

    Producătorul de scaune ergonomice de birou Antares România, subsidiară a grupului ceh Antares, mizează în acest an pe o cifră de afaceri de 7,4 mil. euro, mai mult cu 5% faţă de anul trecut, pe fondul revenirii pieţei. Compania clujeană a realizat anul trecut afaceri totale de 7 mil. euro, iar după primele cinci luni ale acestui an vânzările Antares au ajuns la 2,7 mil. euro, valoare apropiată de cea înregistrată în aceeaşi perioadă din 2012.
     
     

    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 17.06.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

     
  • Afacerile clujenilor de la Cosmetic Plant au crescut cu 14%

    Producătorul de cosmetice bazate pe extracte din plante Cosmetic Plant din Cluj-Napoca, controlat de clujenii Tiberiu Meşter, Susana Laszlo şi Katalin Racz, a realizat în primele cinci luni o cifră de afaceri de aproximativ 3,5 mil. lei (circa 800.000 de euro), în creştere cu 14% faţă de aceeaşi pe­rioa­dă a anului trecut. Clujenii mizează până la finalul anului pe un avans de 10% al afacerilor, în condiţiile în care anul trecut vânzările producătorului de cosmetice au ajuns la peste 6,8 mil. lei (aproximativ 1,5 mil. euro).

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro


    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 17.06.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • O antreprenoare din Cluj vrea 23.000 de euro din organizarea de evenimente

    La doar 25 de ani şi cu o experienţă în domenii precum vânzările şi consultanţa, Adriana Macsim din Cluj-Napoca a luat anul trecut o finanţare de 10.000 de euro de la stat şi a fondat o firmă care se ocupă de organizări de evenimente precum lansări de produse, întâlnire de afaceri sau nunţi şi aniversări.
     
    „Compania s-a născut dintr-un vis mai vechi, iar oportunitatea s-a ivit acum“, povesteşte antreprenoarea.
     

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro


    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 17.06.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • Bosch angajează 600 de oameni la Cluj şi Blaj

    Bosch, unul dintre cei mai mari producători de com­po­nente auto de pe piaţa locală, a demarat oficial producţia de senzori de turaţie pentru sistemul de control al şasiului auto­mobilelor la noua uzină de la Blaj în care grupul german a investit 50 mil. euro şi unde vor fi create 300 de noi locuri de muncă.
     
    Noua fabrică are o suprafaţă de 21.000 mp, iar investiţia de 50 mil. euro se adaugă celei de 70 mil. euro în extinderea fabricii de la Cluj. La Blaj Bosch mai deţine două unităţi de producţie unde lucrează circa 570 de salariaţi.
     
    Compania germană urmează să deschidă şi la Cluj o nouă fabrică pentru producţia şi dezvoltarea de unităţi electronice de comandă pentru maşini în cadrul căreia vor fi create alte 300 de locuri de muncă. Cumulat cu cele 300 de posturi de la Blaj, în cele două oraşe Bosch va angaja în 2013 600 de oameni la fabricile sale.
     
    Investiţia de la Blaj este prima inaugurată pe piaţa locală după ce Daimler a anunţat că va investi la Sebeş 300 mil. euro prin divizia sa Star Transmission în producţia de cutii de viteze.
     
     
    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 10.06.2013
     
    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Burse, Retail, Agricultură, Energie şi altele). Detalii despre abonarea la ZF Corporate: Alexandru Matei (Tel fix. 0318.256.286 Tel. mobil. 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care  solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maxim o oră.