Tag: atac

  • ISIS a inceput să invadeze o altă ţară

    ISIS are acum o prezenţă importantă în Libia şi pare să se pregătească pentru un nou teritoriu: Tunisia. Sursele arată că militanţii ISIS au trecut graniţa statului nord-african pe 7 martie, pregătindu-se să atace forţele de securitate locale.

    Într-un mesaj publicat marţi, un expert în strategii de securitate al grupului Soufan a explicat că ISIS se va folosi de poziţia dominantă din Libia pentru a submina guvernul Tunisia, aşteptând apoi ca acesta să se prăbuşească.

    “Atât timp cât militanţii îşi pot menţine poziţia din Libia, riscul unor conflicte repetate cu forţele tunisiene este inutil”, explică analistul. “Statul Islamic va prefera să creeze celule în Tunisia, iar acestea vor fi pregătite să intervină la momentul căderii guvernului local.”

    Oficialii tunisieni se tem însă că ISIS vrea să cucerească o parte a teritoriilor şi să anunţe stabilirea unei noi provincii.

    Tunisia s-a transformat, în ultimii ani, într-un leagăn al extremismului: anul trecut, terorişti au deschis focul asupra unor turişti aflaţi pe o plajă din Sousse; incidentul a avut loc la câteva luni după ce membri ai ISIS au ucis 20 de turişti străini într-un muzeu din capitala Tunis.


    Imagini şi clipuri ce surprind momentele de groază de la Bruxelles, redate pe Twitter

    Cel puţin 13 persoane au murit şi 35 sunt grav rănite în urma exploziilor din Bruxelles. Bilanţul este în creştere

    Enciclopedia terorismului: Ce este şi ce vrea Statul Islamic?

    MANUALUL SECRET al ISIS: Cum vor jihadiştii să cucerească lumea. Avertismentul unui expert militar – FOTO

    Cine este “Unchiul Farid”, omul care câştigă 19 milioane de dolari pe lună din vânzare petrolului deţinut de ISIS

     
  • Jurnalist român la Bruxelles: “Un astfel de atac în centrul civilizaţiei va afecta pe toată lumea”

    Claudiu Berbece, un fost jurnalist român stabilit de trei ani la Bruxelles, a povestit marţi pentru MEDIAFAX cum este atmosfera în oraş în urma atacurilor teroriste şi ce efecte va avea situaţia asupra Europei.

    Transportul în comun de la suprafaţă încă mai funcţionează, însă localnicii nu se grăbesc să iasă pe stradă marţi, a spus fostul jurnalistul, stabilit de trei ani la Bruxelles.

    Peste tot în oraş se aud sirene. Bruxelles-ul este în stare de alertă, în urma celor şase atacuri teroriste de marţi dimineaţă, soldate cu 21 de morţi, potrivit AFP. Claudiu locuieşte chiar aproape de staţia de metrou Schuman, unde a avut loc unul din atacurile teroriste. Primul lucru pe care l-a sesizat când s-a trezit dimineaţa a fost numărul mare de sirene care se auzeau de pe stradă. Când şi-a verificat telefonul, avea şase mesaje “Eşti ok?”, “Eşti bine?”, şi două apeluri nepreluate. A ieşit pe stradă să vadă ce se întâmplă şi a plecat pe ruta sa normală către birou, iar oraşul i s-a părut liniştit, chiar mai puţin populat decât în mod normal. La distanţă se vedea fumul de la staţia de metrou unde au avut loc un atac terorist, iar pe străzi circulă maşini cu sirene ale poliţiei, pompierilor şi ambulanţe.

    “În zona unde sunt, chiar dacă sunt aproape de staţia de metrou Schuman şi nu foarte departe de aeroport, zona unde sunt eu e mai liniştită. Dacă nu aş fi ştiut ce s-a întâmplat, aş fi zis că e o zi normală, doar că sunt foarte multe sirene. Am mers 15 minute pe jos, încă funcţionează transportul în comun de la suprafaţă, autobuzele. Ce se va întâmpla? În noiembrie, după atacurile de la Paris a fost lock down mai mult de o săptămână, patrula armata pe străzi şi aveau doar suspiciuni de atacuri, acum chiar s-a întâmplat. E posibil să închidă metroul, poate şi alte mijloace de transport în comun. Nu ştiu ce se va întâmpla cu aeroportul, era aeroportul principal”, a spus pentru MEDIAFAX Claudiu Berbece.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Jurnalist român la Bruxelles: “Un astfel de atac în centrul civilizaţiei va afecta pe toată lumea”

    Claudiu Berbece, un fost jurnalist român stabilit de trei ani la Bruxelles, a povestit marţi pentru MEDIAFAX cum este atmosfera în oraş în urma atacurilor teroriste şi ce efecte va avea situaţia asupra Europei.

    Transportul în comun de la suprafaţă încă mai funcţionează, însă localnicii nu se grăbesc să iasă pe stradă marţi, a spus fostul jurnalistul, stabilit de trei ani la Bruxelles.

    Peste tot în oraş se aud sirene. Bruxelles-ul este în stare de alertă, în urma celor şase atacuri teroriste de marţi dimineaţă, soldate cu 21 de morţi, potrivit AFP. Claudiu locuieşte chiar aproape de staţia de metrou Schuman, unde a avut loc unul din atacurile teroriste. Primul lucru pe care l-a sesizat când s-a trezit dimineaţa a fost numărul mare de sirene care se auzeau de pe stradă. Când şi-a verificat telefonul, avea şase mesaje “Eşti ok?”, “Eşti bine?”, şi două apeluri nepreluate. A ieşit pe stradă să vadă ce se întâmplă şi a plecat pe ruta sa normală către birou, iar oraşul i s-a părut liniştit, chiar mai puţin populat decât în mod normal. La distanţă se vedea fumul de la staţia de metrou unde au avut loc un atac terorist, iar pe străzi circulă maşini cu sirene ale poliţiei, pompierilor şi ambulanţe.

    “În zona unde sunt, chiar dacă sunt aproape de staţia de metrou Schuman şi nu foarte departe de aeroport, zona unde sunt eu e mai liniştită. Dacă nu aş fi ştiut ce s-a întâmplat, aş fi zis că e o zi normală, doar că sunt foarte multe sirene. Am mers 15 minute pe jos, încă funcţionează transportul în comun de la suprafaţă, autobuzele. Ce se va întâmpla? În noiembrie, după atacurile de la Paris a fost lock down mai mult de o săptămână, patrula armata pe străzi şi aveau doar suspiciuni de atacuri, acum chiar s-a întâmplat. E posibil să închidă metroul, poate şi alte mijloace de transport în comun. Nu ştiu ce se va întâmpla cu aeroportul, era aeroportul principal”, a spus pentru MEDIAFAX Claudiu Berbece.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Imagini de groază din timpul unui test nuclear – GALERIE FOTO

    După intrarea în era atomică, odată cu testarea cu succes a celor mai puternice arme cunoscute, umanitatea a trăit într-o stare de teamă şi de paranoia.

    Pe 17 martie 1953, Statele Unite au desfăşurat “operaţiunea Doorstep” – lansarea unei bombe atomice asupra unui oraş fals din mijlocul deşertului Nevada. Oraşul, plin de manechine în loc de oameni, a fost construit pentru a testa efectele unui astfel de atac asupra unei aşezări.

  • „Terminatorii“ de joburi atacă Wall Street-ul

    Pe 6 noiembrie, după ce s-a trezit, abia a avut timp să-şi toarne un pahar cu suc de portocale şi să-şi deschidă laptopul înainte ca guvernul să publice ultimul raport despre piaţa muncii. Aşezat la masă în garsoniera sa din Chelsea, apăsa nervos, repetat, butonul de refresh al browserului, în timp ce software-ul companiei sale, Kensho, prelucra datele adunate direct de pe site-ul biroului de statistică. În doar două minute o analiză automată făcută de Kensho a apărut pe ecran: o scurtă trecere în revistă urmată de 13 evoluţii probabile ale investiţiilor pe baza reacţiilor lor din trecut la date asemănătoare.

    Nadler n-ar fi putut niciodată să verifice analiza. Are la bază zeci de seturi de date. Analistul voia doar să se asigure că Kensho a extras cifrele corecte din raportul guvernului. Doar atât putea face, având în vedere că în cinci minute analiza Kensho urma să ajungă la angajaţii de la Goldman Sachs, scrie The New York Times.

    Goldman nu este doar client, ci şi cel mai mare investitor al Kensho. Nadler, în vârstă de 32 de ani, şi-a petrecut restul dimineţii discutând cu câţiva din utilizatorii lui Kensho de la Goldman – un executiv de top al biroului de trading cu derivative şi un manager de fonduri – apoi a plecat cu un taxi Uber spre turnul de sticlă şi oţel al băncii din Manhattan. Acolo îl aştepta un prânz de afaceri. 

    Aproape toţi cei de acolo sunt în ţinută rigidă de afaceri, însă el foarte rar vine îmbrăcat în altceva decât costumaţia sa standard: sandale de piele Louis Vuitton, tricou şi pantaloni marca Alexander Wang. Nadler are 10 seturi de astfel de haine. Pentru aspectul său auster s-a inspirat din vacanţa de vară petrecută în Japonia, când şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului vizitând temple şi meditând (în japoneză Kensho reprezintă unul din primele niveluri ale conştiinţei din progresia budistă Zen). În vremurile acelea lupta pentru un doctorat la Harvard. Tot atunci a scris şi un volum de poezie, vechi poeme de dragoste imaginare, pe care îl va publica anul acesta Farrar Straus & Giroux, o legendară editură americană. 

    Biroul lui Nadler este la doi paşi de clădirea Goldman, la etajul 45 al Turnului Libertăţii, o clădire simbol construită pentru a sfida terorismul după atentatele din 2001 în urma cărora s-au prăbuşit turnurile gemene World Trade Center. Acolo un jurnalist la The New York Times s-a întâlnit cu Nadler, la puţin timp după ce acesta a plecat de la discuţiile de la Goldman. Are în jur de 15 angajaţi care împart o cameră largă, organizată în stilul start-up-urilor. Au acolo şi un acvariu mare şi difuzoare cochete din care se aude muzică electronică. Nadler are un spaţiu propriu, într-o margine, cu un birou mare făcut din stâlpi vechi de lemn, un uriaş scaun tapiţat cu piele şi un taburet.

    Nadler a discutat cu jurnalistul aşezat pe acel taburet, cu picioarele desculţe îndoite sub el. I-a povestit despre amuzamentul pe care Kensho îl stârneşte, cu viteza sa, la Goldman. „Oamenii ăia mereu îmi zic: «Îmi petreceam două din cinci zile pe săptămână făcând astfel de lucruri» sau «Aveam pe timpuri un tip a cărei misiune nu era alta decât să facă o astfel de treab㻓, spune Nadler.

    Poate că sună a laudă, dar Nadler descrie aceste reacţii în primul rând pentru a-şi explica îngrijorările despre impactul pe care start-up-uri ca al său îl vor avea asupra industriei financiare. În zece ani, spune el, între o treime şi jumătate din angajaţii de acum din industria financiară îşi vor pierde locul de muncă din cauza lui Kensho şi a altor programe asemănătoare.

    Primele victime au fost angajaţii cu salarii mici, mulţi dintre ei devenind nenecesari când bursele au intrat în era electronică. Şocul s-a propagat în cercetare şi analiză, după ce au apărut programe precum Kensho, care pot efectua analize luând în calcul baze enorme de date mult mai rapid şi mai precis decât ar putea-o face vreodată vreun om.

    Următorii pe lista victimelor vor fi cei care se ocupă de clienţi. Curând, interfeţe sofisticate vor lua locul oamenilor, iar clienţii le vor prefera.

    „Mă gândesc ca în 5-10 ani majoritatea acestor oameni nu vor avea un înlocuitor uman. În zece ani, Goldman Sachs va fi semnificativ mai mic în ceea ce priveşte personalul în comparaţie cu prezentul“, spune Nadler.

    Executivii de la Goldman sunt reticenţi să discute despre situaţia analiştilor financiari ameninţaţi de Kensho. Mai mulţi manageri au ţinut să asigure că programul nu a cauzat nicio concediere şi nu va da pe nimeni afară în viitorul apropiat.

    Angajaţii de la Goldman care-şi pierd postul din cauza roboţilor nu vor trezi, probabil, mila nimănui. Însă tocmai statutul privilegiat al acestei bănci face să fie mai interesant pericolul care-i pândeşte pe angajaţii săi. Dacă la Goldman pot fi înlocuiţi oamenii, probabil că în alte părţi din industria financiară, la companii mai puţin sofisticate, locurile de muncă pot fi eliminate chiar mai rapid.

    În 2013, doi specialişti de la Oxford au publicat o analiză în care susţin că 47% din locurile de muncă din SUA prezintă un „risc ridicat“ de a fi automatizate în următorii 20 de ani. Rezultatul analizei a provocat multe îngrijorări, care au reverberat în presă, că roboţii vor fura locuri de muncă. Studiul a luat în calcul 702 ocupaţii. Concluziile au făcut clar că roboţii nu-i mai ameninţă doar pe lucrători din depozite şi din fabrici. Acum software‑urile înlocuiesc din ce în ce mai mult muncile care până acum erau apanajul oamenilor cu studii, cu pregătire de specialitate. Vulnerabilitatea acestor locuri de muncă este cauzată, în parte, de disponibilitatea şi de scăderea dramatică a preţului puterii de calcul şi de apariţia programelor care pot învăţa, cum este Kensho. Acesta culege şi asimilează informaţii noi de unul singur.

  • Schimburi de focuri între poliţie şi militanţi islamişti, în oraşul Bruxelles. Atacatorii sunt în libertate

    Schimburile de focuri au avut loc în cartierul Forest, situat la periferia sud-vestică a oraşului Bruxelles.

    Conform site-ului DHnet.be, agenţii de poliţie au fost atacaţi cu mitraliere Kalaşnikov în timpul unei descinderi antiteroriste.

    Doi dintre autorii atacului au reuşit să fugă pe acoperişurile clădirilor şi probabil sunt ascunşi într-o uzină a producătorului auto Audi, informează La Libre Belgique.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bitdefender: Serviciile de transfer de fişiere, cele mai vizate de ameninţări de tip phishing în prima parte a anului

    La nivel global, platformele de transfer de fişiere sunt folosite mai frecvent pentru a distribui ameninţări de tip phishing decât serviciile bancare sau cele de comerţ electronic, căile tradiţionale de atac.

    Unul din cinci link-uri periculoase de tip phishing se foloseşte de serviciile de transfer de fişiere pentru a livra conţinut infectat utilizatorilor, arată datele interne ale Bitdefender.

    „Phishing-ul rămâne un vector de atac extrem de eficient, responsabil pentru creşterea numărului de incidente legate de pierderea datelor, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru companii. Utilizatorii pot cădea uşor în capcana întinsă de atacatori, dat fiind că mesajele primite provin aparent de la surse de încredere pe care aceştia le cunosc şi le folosesc în mod uzual”, a declarat Bogdan Botezatu, specialist în ameninţări cibernetice al Bitdefender.

    Deşi nu utilizează o tehnologie inovatoare, serviciile de transfer de fişiere au devenit tot mai populare ca urmare a uşurinţei în utilizare şi a gratuităţii folosirii acestora. În 2015, Dropbox a depăşit pragul de 400 de milioane de utilizatori care au stocat 35 de miliarde de fişiere Microsoft Office, iar Google Drive a depăşit 200 de milioane în 2014.

    Serviciile de transfer de fişiere şi de stocare a acestora în cloud nu au funcţionalităţi de securitate care să filtreze conţinutul periculos şi permit atacatorilor să transmită şi apoi să ascundă fişierele infectate cu malware fără să lase urme. De exemplu, Dropbox nu monitorizează fişierele utilizatorilor din directoarele private. Cu toate acestea, a implementat un sistem bazat pe semnături, care recunoaşte conţinutul protejat de drepturi de autor. Algoritmul funcţionează automat şi generează semnături unice pentru fişiere, pe care le suprapune peste cele ale fişierelor protejate de drepturi de autor, blocând astfel accesul utilizatorilor care le răspândesc către terţi.

    Dropbox se află pe locul al patrulea în topul celor mai vizate branduri de către atacuri de tip phishing, după PayPal, Apple şi Google.

    Fluxul de infectare se derulează după următorul tipar: utilizatorul primeşte un e-mail aparent autentic care îl îndeamnă să acceseze un link pentru a vedea un document ataşat. Odată accesat, link-ul redirecţionează utilizatorul către o pagină de internet găzduită pe domeniul furnizorului. Pagina solicită numele de utilizator şi parola, le înregistrează şi le trimite infractorilor prin certificate de tip SSL, folosite pentru securizarea comunicaţiilor. Certificatele SSL asigură că transmiterea datelor personale pe o pagină de internet se face în mod securizat, însă nu garantează că site-ul în sine este unul sigur. Aşadar, atacatorii profită de lipsa de cunoştinţe a utilizatorilor şi cumpără certificate ieftine de tip SSL pentru a crea aparenţa că site-urile de phishing sunt legitime.
     

  • Cel puţin 16 persoane, inclusiv un cetăţean francez, au fost ucise duminică în Coasta de Fildeş

     “Şase atacatori au venit în această după-amiază pe plaja din Bassam…Avem 14 civili şi doi soldaţi din cadrul forţelor speciale care, din, nefericire, au fost ucişi”, a spus Ouattara.

    Cei şase atacatori au fost de asemenea eliminaţi, a adăugat acesta.

    Cel puţin 16 persoane au murit, inclusiv patru europeni, după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul în apropiere de mai multe hoteluri din Coasta de Fildeş, relatează The Guardian. Guvernul a anunţat că forţele de securitate i-au eliminat pe cei şase bărbaţi care au atacat trei hoteluri din staţiunea Grand-Bassam, situată la aproximativ 40 de kilometri de oraşul Abidjan.

    Presa locală a anunţat că bărbaţi înarmaţi au intrat duminică în hotelul L’Etoile du Sud, luând ostatici turişti şi membri ai personalului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ultimul bilanţ al atentatului de la Ankara a ajuns la 37 de morţi

    Duminică noaptea preşedintele Turciei a afirmat că “Atacul sporesşte determinarea noastră de a lupta împotriva terorismului”.

    Un înalt oficial din cadrul securităţii a declarat pentru Reuters că explozia pare să fie cauzată de un atac cu maşină-capcană.

    Atacul nu a fost revendicat, însă doi oficiali din cadrul serviciilor de securitate au declarat că primele elemente ale anchetei sugerează implicarea Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat de Ankara organizaţie teroristă, sau a unei frupări afiliate acestuia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Panică pentru utilizatorii Apple: a apărut primul virus adevărat de Mac

    Ameninţarea KeRanger, care criptează datele de pe terminale Mac, este o adaptare a celei mai recente versiuni ale ameninţării de tip ransomware Linux.Encoder, care a atacat sistemul de operare Linux în repetate rânduri, în cursul anului 2015, infectând mii de servere, relevă datele unei cercetări realizate de specialiştii Bitdefender.

    În acelaşi timp, KeRanger este prima ameninţare de tip ransomware complet funcţională pe sistemul de operare Mac OS X, prima care se distribuie prin intermediul unei actualizări software provenite de la un dezvoltator legitim şi, totodată, primul ransomware care funcţionează pe mai multe sisteme de operare.

    „Utilizatorii de Mac OS X se pot proteja de ameninţarea ransomware KeRanger numai prin folosirea unei soluţii de securitate destinate acestui sistem de operare, capabile să depisteze comportamentele fişierelor şi după momentul în care acestea se instalează pe terminale”, declară  Cătălin Coşoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.

    Cea mai importantă funcţionalitate de securitate a sistemului de operare Mac OS X este Gatekeeper, sistem care restricţionează sursele din care utilizatorii îşi instalează aplicaţii, pentru a reduce riscul descărcării de aplicaţii periculoase. Setările din fabrică îi permit utilizatorului să instaleze programe numai din magazinul de Mac App Store şi de la alţi dezvoltatori verificaţi de Apple.

    Pentru a ocoli Gatekeeper, atacatorii au introdus ameninţarea ransomware KeRanger într-o actualizare a programului de descărcat fişiere Transmission, un client BitTorrent similar uTorrent sau BitComet. Potrivit Apple, atacatorii au folosit un certificat legitim al unei companii din Turcia, capabil să treacă de filtrele de securitate Gatekeeper. Noul certificat digital cu care era semnată aplicaţia Transmission diferă de cel folosit la semnarea versiunilor precedente ale programului.

    Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care livrează soluţii de securitate în peste 150 de ţări, printr-o reţea complexă de distribuitori şi parteneri.