Tag: apple

  • Viaţa fabuloasă a geniului care a creat designul Apple

    Jonathan Ive este vicepreşedintele departamentului de design al Apple şi omul care, după Steve Jobs, a avut cea mai mare influenţă asupra Apple, potrivit Business Insider

    Ive lucrează pentru Apple de 22 de ani, perioadă în care a primit numeroase premii pentru ingeniozitatea şi dedicaţia sa pentru designul minimalist al mărcii.Dar munca sa nu este singurul lucru pentru care Ive a devenit celebru: a strâns o avere pe care nu ezită să o afişeze şi are o viaţă pe care mulţi ar considera-o de invidiat.

    Povestea lui Steve Jobs: geniu sau tiran?

    Jonathan Ive s-a născut la data de 27 februarie 1967, în Chinford, o suburbie londoneză. Ive îşi aduce aminte că imaginaţia lui a început să fie pusă la încercare în atelierul tatălui său. A studiat design industrial la Northumbria University, Universitatea Politehnică din Newcastle.  S-a alăturat Apple în 1992 şi a devenit şef al departamentului de design după ce Steve Jobs s-a reîntors în companie, în 1997.

    Primul lui design pentru Apple a fost Lindy Message Pad, un dispozitiv prevăzut cu o clapetă inspirată de popularitatea telefoanelor mobile cu clapetă. Dar primul proiect important al luhi Ive a fost iMac-ul. În prezent, Ive trăieşte în San Francisco şi face naveta către sediul central al Apple din Cupertino, California.

    În 2012, a cumpărat o casă cu patru dormitoare ce l-a costat 17 milioane de dolari în Pacific Heights. Unul dintre vecinii săi este cofondatorul şi fostul CEO al Oracle, Larry Ellison. Ive are şi o casă de vacanţă pe insula Kauai din Hawaii. Are totodată o colecţie de maşini vechi, dar şi de modele noi, de lux: Aston Martin DB9, Bentley Brooklands şi un Bentley Mulsanne,  un Land Rover LR3, şi altele.

    După moartea lui Steve Jobs, Ive i-a cerut CEO-ului Tim Cook propriul său avion privat. Consiliul director al Apple i-a respins cererea, iar Ive a cumpărat avionul care i-a aparţinut lui Jobs. În 2012, Ive a fost numit în rang de cavaler la Buckingham Palace de Prinţesa Anne, singura fiică a Reginei Elisabeta.

    Ive are şi foarte mulţi prieteni celebri: printre ei se află Bono, CEO-ul Yahoo, Marissa Mayer, cât şi designerul Marc Newson, angajat de Apple anul trecut. Se zvoneşte şi că Ive a petrecut cu Elon Musk la petrecerea de după decernarea premiilor Oscar de anul acesta.

     

  • Apple investeşte 1,7 miliarde de euro în Europa pentru construirea a două centre de date

    Cele două centre de date vor gestiona serviciile online ale Apple, inclusiv iTunes Store, App Store, iMessage, Maps şi Siri, în Europa, se arată într-un comunicat al companiei.

    “Această nouă investiţie este una importantă şi reprezintă cel mai mare proiect al Apple în Europa până în prezent”, a declarat Tim Cook, directorul general al Apple.

    În prezent, compania americană are 18.300 de angajaţi în 19 ţări din Europa, în ultimele 12 luni adăugând 2.000 de noi locuri de muncă.

    Mai mult decât atât, Apple asigură aproximativ 672.000 de locuri de muncă în Europa, dintre care 530.000 de joburi sunt legate direct de dezvoltarea aplicaţiilor pentru sistemul de operare iOS, potrivit datelor companiei.

    La fel ca toate centrele de date Apple, unităţile din Danemarca şi Irlanda vor fi alimentate în totalitate cu energie regenerabilă.

    Google şi Facebook, doi dintre cei mai importanţi competitori ai Apple, au ales deja să construiască centre de date în Europa de Nord, întrucât vremea răcoroasă din această regiune determină reducerea costurilor cu răcirea echipamentelor. Google are un centru de date în Finlanda, iar în luna septembrie a anului trecut a anunţat că va construi o nouă unitate în Olanda, în timp ce Facebook deţine un centru de date în Suedia, potrivit Bloomberg.

    Apple a înregistrat un profit record, de 18 miliarde de dolari, în primul trimestru al anului fiscal 2015 (octombrie-decembrie 2014), în urcare cu 38% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, în timp ce veniturile au avansat cu 30% la 74,6 miliarde de dolari faţă de 57,6 miliarde de dolari.

  • Cel mai celebru makeup artist din lume, care s-a ocupat de toate vedetele, a împlinit 25 de ani

    Mai sunt apoi produsele care au schimbat lumea dar au fost foarte repede înlocuite de altele mai noi, mai bune şi mai performante: calculatoarele produse de Apple, sistemul de operare Windows produs de Microsoft, browserul Netscape Navigator şi multe altele.

    Produsele care aduc schimbări majore dar reuşesc să se reinventeze pentru a rămâne în pas cu lumea sunt cu adevărat rarităţi. Unul dintre aceste produse, Photoshop, aniversează săptămâna aceasta 25 de ani de viaţă. Photoshop, un program de editare a imaginilor, a fost dezvoltat încă de pe vremea în care oamenii foloseau încă aparate cu film şi le developau pentru albumele foto. Nu a doar supravieţuit, ci a fost perfecţionat încontinuu, devenind astăzi cel mai cunoscut make-up artist al vedetelor din lumea întreagă.

    Photoshop şi-a câştigat, alături de nume precum Google sau Xerox, dreptul de a fi folosit ca un verb. A fost folosit de-a lungul timpului pentru nenumărate lucruri, precum “aranjarea” unor poze din vacanţă sau transformarea femeilor în imagini perfecte pentru primele pagini ale revistelor.

    În ultimii ani, Photoshop pare să fie, pentru prima oară, lăsat în urmă. Dacă până la începutul revoluţiei social media foloseam programul pentru orice modificări ale unei poze, astăzi lumea foloseşte mai mult Instagram sau Snapchat.

    “Atunci când am preluat conducerea, în 2010, am înţeles că dezvoltarea companiei noastre nu este în ton cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru”, povesteşte David Wadhwani, directorul diviziei de software din cadrul Adobe. “Expresivitatea vizuală câştiga teren. Afacerea noastră era una solidă, dar nu creştea în ritmul necesar.”

    Compania a decis astfel să îşi asume riscuri şi să reinventeze Photoshop, dezvoltând variante simplu de utilizat şi prietenoase cu mediul mobil. Dacă va avea succes, acţiunea celor de la Adobe ar putea inspira şi alte companii, una dintre acestea fiind chiar Microsoft. Modelul Adobe ar putea servi ca un ghid către mediul mobil pentru programele care s-au dezvoltat de-a lungul timpului pentru platforme de PC.

    Photoshop a început să se reinventeze încă din 2011, atunci când a început să ofere accesul lunar la aplicaţie pentru 10 dolari. În mod uzual, o licenţă de Photoshop pentru uz personal ajungea până la 700 de dolari. Astfel, cei de la Adobe par să fi găsit cheia succesului: există deja peste 3,5 milioane de abonaţi, iar veniturile anuale se apropie de 3 miliarde de dolari, ameninţând recordul de 3,4 miliarde stabilit în 2010. “Scopul nostru este ca sute de milioane de oameni să beneficieze de tot ceea ce Photoshop are de oferit”, a declarat David Wadhwani.

  • Apple vrea să înceapă producţia de maşini electrice în 2020, pentru a concura cu Tesla şi General Motors

    Atât Tesla, cât şi General Motors vizează lansarea în 2017 a unor maşini electrice care să ruleze mai mult de 200 de mile la o încărcare şi care să coste sub 40.000 de dolari.

    Echipa care lucrează la construirea unei maşini electrice sub brandul Apple este alcătuită din 200 de membri, compania căutând în continuare experţi în robotică şi producţia de baterii, potrivit surselor Bloomberg.

    Specialiştii din industria auto estimează că un producător cu experienţă în domeniu are nevoie de o perioadă de 5-7 ani pentru a crea un nou model de automobil.

    “Dacă începi de la zero, vorbim probabil de aproximativ zece ani. Un automobil presupune un dispozitiv tehnologic foarte complex”, a declarat Dennis Virag, preşedinte al Automotive Consulting Group.

    La începutul lunii februarie, producătorul american de baterii A123 Systems a dat în judecată gigantul IT pentru că a iniţiat “o campanie agresivă” pentru a-i convinge specialiştii să se angajaze la Apple.

    A123 a indicat că cinci dintre angajţii săi au plecat deja la Apple şi că, în plus, compania americană a încercat să atragă experţi în producţia de baterii de la LG Chem, Samsung Electronics, Panasonic, Toshiba şi Johnson Controls.

    “Apple dezvoltă în prezent o divizie de baterii pentru a concura pe acealşi sector precum A123”, se arată în plângerea înaintată unei instanţe judecătoreşti din SUA de către A123.

    De asemenea, Elon Musk, directorul executiv general al Tesla, a declarat că Apple încearcă să-i atragă angajaţii, oferindu-le bonusuri la semnătură în valoare de 250.000 de dolari şi creşteri salariale de 60% faţă de câştigurile de la Tesla.

    Industria producătoare de maşini presupune investiţii majore, costurile unei uzine de producţie putând urca până la peste 1 miliard de dolari. În aceste condiţii, Elon Musk, directorul executiv al producătorului de maşini electrice Tesla, a declarat anul trecut că este “foarte dificil” să creezi un nou model de automobil.

    Apple a înregistrat un profit record, de 18 miliarde de dolari, în primul trimestru al anului fiscal 2015 (octombrie-decembrie 2014), în urcare cu 38% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, în timp ce veniturile au avansat cu 30% la 74,6 miliarde de dolari faţă de 57,6 miliarde de dolari.

    Anul trecut, un alt gigant din IT, Google, şi-a anunţat intrarea pe segmentul auto, vizând încheierea unor parteneriate cu producători din industria auto, pentru crearea unor maşini autonome în câţiva ani.

  • Apple lucrează la construirea unei maşini electrice, în cadrul unui proiect numit “Titan”

    Modelul pe care echipa Apple îl are în vedere este un minivan, a declarat una dintre surse.

    Mai mulţi angajaţi din cadrul proiectului “Titan” au experienţă în domeniul auto, lucrând anterior în cadrul unor companii europene care produc maşini. De pildă, anul trecut, Apple i-a angajat pe Marc Newson, specialist în design industrial, care în trecut a creat un concept pentru Ford Motor şi pe Johann Jungwirth, fostul preşedinte şi director general al diviziei de cercetare din America de Nord a Mercedes-Benz.

    De asemenea, mai mulţi oameni din conducerea companiei s-au întâlnit în Austria cu mai mulţi producători de automobile, printre care şi cu oficiali din partea Magna Steyr, diviziei a companiei canadiene Magna International.

    În cele din urmă, compania americană ar putea decide să nu comercializeze vehiculul la care lucrează, ci să folosească diverse componente necesare producerii unui automobil electric pentru alte produse Apple, precum iPhone-uri şi iPad-uri. Cu toate acestea, dimensiunea echipei angajate în acest proiect arată că Apple are planuri mari în ceea ce priveşte extinderea în domeniul auto, au precizat sursele The Wall Street Journal.

    Industria producătoare de maşini presupune investiţii majore, costurile unei uzine de producţie putând urca până la peste 1 miliard de dolari. În aceste condiţii, Elon Musk, directorul executiv al producătorului de maşini electrice Tesla, a declarat anul trecut că este “foarte dificil” să creezi un nou model de automobil.

    Apple a înregistrat un profit record, de 18 miliarde de dolari, în primul trimestru al anului fiscal 2015 (octombrie-decembrie 2014), în urcare cu 38% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, în timp ce veniturile au avansat cu 30% la 74,6 miliarde de dolari faţă de 57,6 miliarde de dolari.

    Anul trecut, un alt gigant din IT, Google, şi-a anunţat intrarea pe segmentul auto, vizând încheierea unor parteneriate cu producători din industria auto, pentru crearea unor maşini autonome în câţiva ani.

  • Apple a devenit prima companie evaluată la peste 700 de miliarde de dolari

    Acţiunile Apple au crescut cu 1.9% până la 122 de dolari, devenind prima companie care termină o zi de tranzacţionare cu o valoare de peste 700 de miliarde de dolari. Apple era evaluată, la finalul zilei de marţi, la 710 miliarde de dolari.

    Este cea mai mare valoare înregistrată vreodată de o companie. Luând însă şi inflaţia în calcul, recordul rămâne cel stabilit de Microsoft în 1999, atunci când compania condusă de Bill Gates a fost evaluată, estimând valoarea de astăzi a dolarului, la peste 870 de miliarde de dolari.

    Apple a raportat o creştere de 30% a veniturilor, la 74,6 miliarde de dolari, în primul trimestru fiscal (octombrie-decembrie). Profitul net a urcat cu 38%, la nivelul record de 18 miliarde de dolari.

  • Afacerea dezvoltată în Bucureşti de un antreprenor român a ajuns pe lista companiilor urmărite de Apple

    Andrei Lopată a făcut parte din primele echipe ale marilor producători de jocuri care au intrat pe piaţa din România, iar acum se luptă cu ei pe nişa jocurilor pe mobil, în care a crezut încă dinainte de era Apple.

    Un avion de jucărie ocupă jumătate de masă. Alături mai sunt un bax cu prăjituri şi un altul cu ţigări, o păpuşă Chucky şi nişte magneţi sub formă de aplicaţii din App Store. În sala de şedinţă a companiei Atypical Games aceste obiecte definesc spaţiul unde membrii echipei vorbesc despre idei de jocuri, bug-uri şi strategii de business. Este şi locul unde l-am întâlnit pe Andrei Lopată, unul dintre primii români de pe piaţa autohtonă de jocuri şi proprietarul companiei. ”Nu am avut vreo lansare de joc la care să nu îmi iasă vreun fir alb şi am 14 fire albe până acum”, spune râzând Lopată. Atypical Games – fondată sub numele de Revo Solutions în 2007 –  a ajuns anul trecut la venituri de 2,1 milioane de dolari în România şi 35 de angajaţi şi s-a remarcat mai ales prin dezvoltarea unor jocuri de mobil premium pe nişa celor de luptă cu avioane şi tancuri. În gesturile antreprenorului se citeşte relaxarea: după un an de muncă,  cel mai recent lansat joc – Radiation Island, primul pe nişa jocurilor de supravieţuire lansat pe platforme mobile – ajunsese după cinci zile de la lan-sare la 190.000 de download-uri, clasându-se pe locul al doilea pe platforma App Store, după Minecraft, joc aflat în por-tofoliul Microsoft.

    Menţionată într-un comunicat lansat la începutul anului trecut de către Apple între companiile „de urmărit”, alături de dezvoltatori precum Duolingo (Statele Unite ale Americii), Lemonista (China) sau Savage Interactive (Australia), Atypical Games începe acum să satisfacă aşteptările tuturor: în afară de jocul proaspăt lansat, anul acesta compania va mai lansa altele două, îşi va dubla cifra de afaceri şi îşi va creşte echipa cu încă 15 angajaţi, potrivit antreprenorului.

    Andrei Lopată este unul dintre cei cinci programatori care în 1992 au pus bazele a ceea ce se poate numi astăzi industria românească a jocurilor. S-a angajat mai întâi în cadrul producătorului francez de jocuri Ubisoft, unde a făcut parte din prima echipă din România a companiei şi în cadrul căreia a ajuns în 1999 director tehnic pe divizia de mobile, de unde a plecat la Gameloft. ”|n cariera mea, totul s-a întâmplat destul de natural, mai puţin în momentul în care am fost dat afară de la Gameloft. Nu m-am înţeles cu conducerea de atunci şi nu au mai vrut să lucreze cu mine”, descrie el un moment care a schimbat traseul carierei sale. După ce a fost concediat de la Gameloft, în 2002, a urmat o perioadă de doi ani în care nu a mai făcut jocuri şi s-a dedicat unui alt hobby al său, tuningul auto. S-a întors însă la prima sa pasiune când a primit propunerea de a lucra în cadrul companiei americane Vivendi Games. |n cadrul acesteia, s-a axat pe conceperea unui prototip de joc mobil pe care să îl arate conducerii, astfel încât firma să se lanseze pe această piaţă. Mulţumiţi de rezultat, cei de la Vivendi au preluat echipa din Bucureşti, înfiinţând aici Vivendi Games Mobile, în 2007. 

    Un an mai târziu însă, odată cu preluarea de către companie a diviziei locale a Activision, divizia de mobile nu a mai avut loc în strategia noilor manageri, care au decis să vândă sau să închidă toate birourile din lume. ”Din fericire, m-am trezit la uşa sediului cu un japonez, un englez şi un american care voiau să cumpere compania„, îşi aminteşte amuzat Lopată. Cei trei veneau din partea companiei japoneze Namco Bandai Networks, care au cumpărat Vivendi Games Mobile. 
  • Apple vrea să vândă obligaţiuni de 5 miliarde de dolari

    Vânzarea va avea loc în până la cinci tranşe, iar cea mai lungă perioadă de maturitate va fi de 30 de ani, potrivit Bloomberg.

    Fondurile astfel obţinute vor fi folosite la răscumpărări de titluri, plata dividendelor şi rambursarea de datorii, a precizat sursa.

    Apple a emis în total obligaţiuni echivalente cu 32,5 miliarde de dolari, din care bonduri de 17 miliarde de dolari în aprilie 2013 care, la acea dată, au fost cea mai mare vânzare de obligaţiuni făcută vreodată de o companie.

    Ultima emisiune de obligaţiuni a Apple, de 2,8 miliarde euro (3,17 miliarde dolari), a avut loc în noiembrie anul trecut şi a permis companiei să finanţeze recompensarea acţionarilor fără utilizarea fondurilor din străinătate, care ar fi fost supuse taxelor de repatriere aplicate de SUA.

    Emisiunea de obligaţiuni va avea loc după ce Apple a raportat o creştere de 30% a veniturilor, la 74,6 miliarde de dolari, în primul trimestru fiscal (octombrie-decembrie). Profitul net a urcat cu 38%, la nivelul record de 18 miliarde de dolari.

  • Apple a egalat Samsung la numărul de smartphone-uri vândute la nivel mondial

    Potrivit estimărilor firmei de cercetare de piaţă Counterpoint Technology, Apple şi Samsung au vândut câte 74,5 milioane de smartphone-uri în ultimele trei luni ale anului trecut, poziţia Samsung de lider al pieţei globale fiind ameninţată pentru prima dată începând din 2011, an în care compania sud-coreeană a lansat primul model al seriei de succes Galaxy, relatează MarketWatch.

    Samsung nu a dezvăluit date în privinţa numărului de smartphone-uri vândute în trimestrul al patrulea, dar a anunţat că ponderea diviziei de telefoane mobile în totalul veniturilor a scăzut la 37% la finele lunii decembrie, de la 75% în primul trimestru al anului trecut. Vânzările diviziei au scăzut cu 77% la 25.000 de miliarde de woni (20,1 miliarde euro), în timp ce profitul operaţional a coborât cu 64%, la 1.960 miliarde de woni (1,58 miliarde euro), se arată în raportul financiar al companiei.

    La nivel de grup, Samsung a înregistrat o scădere cu 27% a profitului net în ultimul trimestru din 2014, la 5.350 miliarde de woni (4,3 miliarde euro). Vânzările totale au coborât cu 11% la 52.730 miliarde de woni (42,52 miliarde euro).

    Pentru tot anul 2014, compania a raportat vânzări de 206.210 miliarde de woni (166,3 miliarde euro), în scădere cu 9,8% de la 228.690 miliarde de woni (184,4 miliarde euro) în 2013. Profitul net s-a redus cu 23,2%, la 23.390 miliarde de woni (18,86 miliarde euro).

    Samsung se află sub presiune atât din partea Apple pe segmentul premium, cât şi din partea producătorilor de modele ieftine Xiaomi şi Lenovo (China) şi Micromax (India), iar vânzările ultimului model Galaxy, lansat în primăvara anului trecut sub numele de Galaxy S5, au fost dezamăgitoare.

    Potrivit unor surse citate de MarketWatch, livrările de Galaxy S5 au fost cu 40% sub cele estimate de companie.

    Producătorul sud-coreean speră să îşi recupereze avansul în faţa rivalilor odată cu lansarea Galaxy S6, programată pentru luna martie.

  • Steve Jobs, în 2010, despre ipoteza unui iPhone cu ecran mai mare: “Nu ar cumpăra nimeni aşa ceva. Nu poţi să îl ţii în mână”

    Steve Jobs, cofondatorul Apple, producătorul american al telefoanelor inteligente iPhone, declara, în 2010, după ce concurenţii din piaţa IT&C au început să dezvolte telefoane cu diagonala mai mare de 3,5 inci, că strategia nu va da rezultate.

    “Nu poţi să îl cuprinzi cu mâna. Nu ar cumpăra nimeni aşa ceva. Sunt ca nişte Hummere”, spunea Jobs, cu trimitere la succesul efemer al versiunilor de dimensiuni uriaşe ale maşinilor din clasa SUV, citat de WSJ. Jobs le-a permis rivalilor sud-coreeni de la Samsung să dezvolte o politică diferită în lansarea de noi produse. Deşi valorile lui Steve Jobs continuă să persiste în compania Apple, managementul instalat după moartea sa arată că abordarea procesului de dezvoltare de produse este acum mai flexibilă.

    În 2012, la un an după decesul lui Jobs, Apple avea să lanseze o versiune de dimensiuni mai mici a tabletei iPad, despre care cofondatorul spunea că vor fi un eşec total.

    La sfârşitul anului 2014, Apple avea să intre pe piaţa phablet (telefoanelor tabletă) prin lansarea noului iPhone 6 Plus, iar rezultatele financiare ale companiei raportate în trimestrul al patrulea, când a raportat cel mai mare profit al vreunei firme din istorie, arată cât de mult s-a înşelat Jobs. Apple a întrecut toate estimările, livrând 74,5 milioane de telefoane iPhone în ultimele trei luni, prima raportare financiară care include şi vânzările modelelor 6 şi 6 Plus, cu dimensiuni de 4,7 şi, respectiv, 5,5 inci. 

    Avansul de 8% raportat de Apple în trimestrul al patrulea arată că dimensiunile şi preţul mai mari au constituit factorul decisiv.

    Constatat iniţial în Asia, comportamentul de consum a fost semnalat apoi în statele vestice unde clienţii au devenit tot mai interesaţi de hibridul între telefon şi tabletă. 

    Analiştii companiei de studii de piaţă IDC se aşteaptă ca livrările de phablet să se dubleze în 2015 la 318 milioane de unităţi. Potrivit cercetătorilor Telsyte, unul din cinci posesori de smartphone din Australia iau în calcul să folosească un phablet până în 2016.

    Apple ar putra redeveni curând numărul unu mondial în clasamentul producătorilor de telefoane inteligente, o poziţie pierdută în 2011 în defavoarea Samsung, conform IDC. Avansul Samsung în dezvoltarea timpurie a telefoanelor cu ecran mai mare nu a adus vreun beneficiu. Telefoanele mai ieftine care rulează folosind sistemul de operare Android al companiei Google au afectat mai puternic cota de piaţă a Samsung decât cea a Apple. 

    Dezavantajul dificultăţii de a opera cu o singură mână telefoanele cu ecran de dimensiuni mari pare a fi compensat de autonomia sporită a bateriei şi de facilităţile oferite de ecranul mai mare.

    În luna septermbrie a anului trecut, Apple a lansat două noi modele de smartphone-uri, iPhone 6 şi iPhone 6 Plus. În primul weekend de la debutul pe piaţă al celor două iPhone-uri, Apple a vândut un număr record de peste 10 milioane de unităţi, cumpărătorii luând cu asalt magazinele clasice şi virtuale pentru a cumpăra telefoanele cu ecrane mari ale companiei, relatează Mediafax. Veniturile Apple au urcat cu 30% în primul trimestru al anului fiscal 2015 (perioada octombrie-decembrie 2014), la 74,6 miliarde de dolari faţă de 57,6 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă din 2013. Aceasta este cea mai bună creştere trimestrială a veniturilor înregistrată de compania americană, după cea din trimestrul al doilea fiscal din 2012, când s-a situat la 59%, relatează Bloomberg. Vânzările de iPhone-uri din perioada octombrie-decembrie au avansat cu 46% comparativ cu acelaşi interval din 2013, la numărul record de 74,5 milioane de unităţi, peste aşteptările analiştilor, care estimau că Apple va livra 64,9 milioane de unităţi. De asemenea, cifra este mai mare decât volumul de vânzări de iPhone-uri din întregul an fiscal 2011, când Apple a livrat 72,3 milioane de unităţi.

    Potrivit estimărilor firmei de cercetare de piaţă Counterpoint Technology, Apple şi Samsung au vândut câte 74,5 milioane de smartphone-uri în ultimele trei luni ale anului trecut, poziţia Samsung de lider al pieţei globale fiind ameninţată pentru prima dată începând din 2011, an în care compania sud-coreeană a lansat primul model al seriei de succes Galaxy, relatează MarketWatch, citat de agenţia Mediafax.