BusinessMagazin

Tag: companie

  • În noiembrie 2004 preziceam scăderea EURO. “Ce ziceţi de un euro de 36.000 lei?”

    În materie de valute, în mediul de afaceri din România mai exista la acel moment o singură certitudine: incertitudinea. Asociind denominarea cu devalorizarea valutelor, am scris că 2005 urma să fie primul an care să aparţină, cu adevărat, al leului. Dar şi al momentelor de adevăr la capitolele competitivitate şi competenţă.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2004

    Cand vine vorba despre salarii, leul pare a castiga lupta cu valuta. Circa 10-15% dintre angajatii pe posturi de conducere isi negociaza salariile in lei de 3-4 luni incoace, spune George Butunoiu de la compania de recrutare Alexander Hughes, „mult fata de 0% cat era inainte“. In afaceri insa, planurile sunt gandite tot in euro si dolari.

    „SIGUR CA LEUL ARE PUTERE“: „Simtim asta cand trebuie sa platim cele 3.600 de salarii (…). Noi suntem captivi ca gandire valutelor, dar realitatea ne va face sa ne schimbam modul de gandire“, crede Laurentiu-Tigaeru Rosca de la Mara, Focsani.

    „NICI O PUTERE“: „In schimburile internationale, leul nu are nici o putere, totul se negociaza in valuta. Iar schimburile interne, chiar daca se negociaza in lei, se raporteaza permanent la euro/dolar“, spune Gheorghe Antochi, presedinte al Agricola International.

    10% MIZEAZA PE LEU: „Multi dintre cei cu care am incheiat contracte de consultanta cer preschimbarea contractelor in lei pana la sfarsitul anului. Iar firmele incep sa negocieze salariile in lei pentru toate functiile. Fenomenul a inceput in urma cu vreo doua luni si in prezent cam 10% dintre firme prefera leul“, spune Daniela Necefor, managing partner la compania de consultanta si recrutare Total Business Solutions.

    LECTIILE ESTULUI: „Intarirea monedelor nationale in tot estul Europei denota stabilitatea economiilor, faptul ca au «imbatranit» in sens pozitiv. UE nu poate tine in spate economii instabile, iar o moneda puternica (…) faciliteaza accesul in zona euro“, spune un analist roman, consultant al unei institutii financiare internationale.

  • Şeful HP România, Radu Enache, se retrage din funcţie după 14 ani în companie

    “M-am pensionat, a fost o retragere din motive fireşti, legate de vârstă”, a declarat Radu Enache pentru ZF. În luna decembrie, fostul şef al HP România va împlini 66 de ani.

    Întrebat ce planuri are, Radu Enache a spus că “nu va sta degeaba”.

    “Mi-am propus să fiu activ în calitate de consultant sau ca membru în boardul unor companii în calitate de membru ne-executiv. Voi lucra însă un număr limitat de ore pentru că am muncit intens aproape 50 de ani şi mi se pare firesc să lucrez un număr mai redus de ore, să mă ocup de copii şi de nepoţi”.

    El a spus despre că perioada petrecută la HP i-a “schimbat viaţa”.

    Radu Enache a fost numit la conducerea companiei în luna mai 2000. El a rămas directorul filialei locale a HP şi după fuziunea la nivel global cu compania americană Compaq, care avea de asemenea operaţiuni puternice pe plan local. Filiala locală a Compaq era condusă de Mihai Pascadi.

    Odată cu fuziunea cu Compaq, HP România a preluat şi unul dintre cele mai mari şi controversate contracte de informatizare din istoria României, de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu o valoare de peste 100 de milioane de euro.

    În mandatul lui Enache operaţiunile firmei americane au crescut spectaculos, numărul de angajaţi apropriindu-se de 4.000.

    Noul şef al HP România a fost angajat de firma americană în luna aprilie 2008.

    HP România este parte a grupului american HP, unul dintre cei mai mari producători mondiali de echipamente IT.

    În 2013, cifra de afaceri a HP România a scăzut cu 31%, la 53,6 mil. euro, iar profitul net a scăzut cu 25% la 4,4 mil. euro.
     

  • Despre inovaţie, pompa cea scumpă şi satelitul cel ieftin

    Tocmai citisem despre unii care fabricau o pompă de bicicletă pe care o vând cu 450 de dolari, adică cu mai mult decât preţurile a jumătate din bicicletele de stradă vândute  de Amazon, când am dat peste o poză neclară, un soi de selfie tremurat, cu planeta Marte.

    Am citit că respectiva fotografie era realizată de o sondă spaţială indiană. Indienii, oricum lansaţi în ceea ce se cheamă cursa spaţială asiatică, adică un soi de întrecere „care unde cum ajunge“ cu China, au reuşit să plaseze pe orbita planetei Marte o sondă spaţială. Mai mult, au făcut asta din prima încercare, un lucru care trebuie, cel puţin aşa înţeleg, evidenţiat.

    Şi mai mult, au făcut asta „low-cost“ cu numai 74 de milioane de dolari lucru care chiar mi se pare a fi evidenţiat, pentru că tocmai făcusem nişte cercetări legate de costuri spaţiale, în contextul anunţului făcut de ministrul pentru societatea informaţională, Răzvan Cotovelea, că vom achiziţiona un satelit al nostru, pentru comunicaţii, pe care să-l folosească şi autorităţile, şi mediul privat; estimările ministrului mergeau de la câteva zeci de milioane de euro la sute de milioane de euro (şi, trăitor aici, cred că o să mergem pe soluţia medie, de vreo 200 de milioane, acoperitoare pentru orice cerinţă sau, de ce nu? orice comision va fi necesar). Da, costurile unui satelit sunt destul de consistente, dincolo de preţul aparatului în sine numai lansarea poate costa între 30 şi 120 de milioane de dolari.

    Un satelit de comunicaţii are rostul lui şi îmi pare a fi o investiţie bună, în măsura în care se va ţine cont şi se va întocmi o strategie, un program naţional de dezvoltare coerentă a tehnologiei şi comunicaţiilor, de folosire a întregului potenţial cuprins în ceea ce se cheamă capacităţile softiştilor români. Altfel, cred că un satelit pictat cu cocoşi de Horezu au fi un soi de pompă de 450 de dolari folosită la o bicicletă de sub 100 de dolari.  Pentru curioşi, spun că pompa de 450 de dolari este un obiect chiar frumos, fabricat de o companie italiană, din Milano, şi încă una cu vechime, cu corp din oţel inoxidabil, furtun elegant, folosit de obicei în industria aerospaţială, cu mâner din lemn de trandafir şi cu un mic manometru integrat în talpa maşinăriei. Şi se vinde bine.

    De ce vă plictisesc cu chestiile astea? Pentru că vreau să vă povestesc depre cea mai ignorată statistică din România. Periodic, institutul de specialitate prezintă statistica inovaţiei în companiile româneşti; cele mai recente date sunt pentru perioada 2010-2012. Perioadă în care ponderea companiilor inovatoare a fost de 20,7%, în scădere cu 10,1 puncte procentuale, în comparaţie cu perioada 2008-2010. Întreprinderile inovatoare de produse şi/sau procese au avut o pondere de 6,3% în total întreprinderi, în scădere cu 8,0 puncte procentuale, în comparaţie cu perioada 2008-2010, când s-a înregistrat o pondere de 14,3%. Întreprinderile inovatoare de metode de organizare şi de marketing au înregistrat o pondere de 18,8%, în scădere cu 7,7 puncte procentuale, comparativ cu perioada 2008-2010, când ponderea acestora a fost de 26,5%. Când spun companii inovatoare vorbesc nu despre tineri softişti care lansează aplicaţii de mobil, sau nu numai, pentru că şi ei intră în categorie, ci despre întreg spectrul de inovaţii: adoptarea, de către companii, mari sau mici, a unui produs nou, a unui proces nou sau îmbunătăţit sau a unei metode noi de organizare sau de marketing, toate având drept rezultat o îmbunătăţire semnificativă faţă de ceea ce a fost înainte folosit sau vândut de companie.

    Faptul că o companie din cinci a produs ceva inovator sau a adoptat un proces inovator mi se pare cu totul remarcabil, chiar dacă datele arată o scădere faţă de perioada anterioară crizei.

    Trăim cu impresia că România se mişcă lent şi că inovaţia este în altă parte, pe alte meleaguri, că alţii pot face pompe de bicicletă de 450 de dolari şi pot plasa sateliţi pe orbite. Aşa că am decis, la Business Magazin, să descoperim cele mai inovatoare companii locale şi să le prezentăm lumii într-un catalog special, care va apărea la sfârşitul lunii noiembrie. În perioada următoare, vă rog, şefi de companii sau oameni de comunicare, să ne trimiteţi propunerile şi poveştile voastre, despre cum inovează compania voastră. În funcţie de răspunsuri, le vom alege pe cele mai deosebite, le vom spune povestea şi, cine ştie, poate că le vom şi premia.

    Ilustrez cu El Greco, „A cincea pecete“, el însuşi un pictor inovator, aflat, tehnic şi stilistic, mult înaintea epocii sale.

  • O aplicaţie pentru şoferi a ajuns la peste 70.000 de utilizatori în România

    Waze, o aplicaţie destinată şoferilor, este folosită în prezent de peste 70.000 de români. Fondată în 2007 de Ehud Shabtai, Amir Shinar şi Uri Levine şi lansată iniţial în Israel, Waze a devenit repede una dintre cele mai căutate aplicaţii de navigaţie din lume. Drept urmare, aplicaţia a fost cumpărată de Google în iunie 2013 pentru un miliard de dolari.

    Waze are o bază de date de aproape 50 de milioane de utilizatori. În primele runde de investiţii, compania a reuşit să strângă 67 milioane de dolari.  
    Noutatea pe care a adus-o Waze a fost posibilitatea de a transmite celorlalţi şoferi incidentele din trafic sau punctele aglomerate. Mai mult, utilizatorii sunt răsplătiţi cu puncte dacă activitatea lor este constantă; aceste puncte reprezintă credibilitatea utilizatorului.

    La momentul vânzării, CEO-ul Noam Bardin a explicat de ce a preferat să vândă compania în locul unei listări pe bursă: “Ne-am întrebat dacă Waze va fi în continuare un proiect la care să participăm cu plăcere şi un loc de muncă plăcut. Dacă am fi ales o ofertă publică iniţială în locul afacerii cu cei de la Google, am fi atras atenţia celor de pe Wall Street, a băncilor şi a altor persoane interesate. Am preferat să petrecem timpul cu comunitatea de utilizatori”.
     

  • O aplicaţie pentru şoferi a ajuns la peste 70.000 de utilizatori în România

    Waze, o aplicaţie destinată şoferilor, este folosită în prezent de peste 70.000 de români. Fondată în 2007 de Ehud Shabtai, Amir Shinar şi Uri Levine şi lansată iniţial în Israel, Waze a devenit repede una dintre cele mai căutate aplicaţii de navigaţie din lume. Drept urmare, aplicaţia a fost cumpărată de Google în iunie 2013 pentru un miliard de dolari.

    Waze are o bază de date de aproape 50 de milioane de utilizatori. În primele runde de investiţii, compania a reuşit să strângă 67 milioane de dolari.  
    Noutatea pe care a adus-o Waze a fost posibilitatea de a transmite celorlalţi şoferi incidentele din trafic sau punctele aglomerate. Mai mult, utilizatorii sunt răsplătiţi cu puncte dacă activitatea lor este constantă; aceste puncte reprezintă credibilitatea utilizatorului.

    La momentul vânzării, CEO-ul Noam Bardin a explicat de ce a preferat să vândă compania în locul unei listări pe bursă: “Ne-am întrebat dacă Waze va fi în continuare un proiect la care să participăm cu plăcere şi un loc de muncă plăcut. Dacă am fi ales o ofertă publică iniţială în locul afacerii cu cei de la Google, am fi atras atenţia celor de pe Wall Street, a băncilor şi a altor persoane interesate. Am preferat să petrecem timpul cu comunitatea de utilizatori”.
     

  • Un business de familie pornit în urmă cu mai bine de zece ani vrea să treacă pragul de un milion de euro

    Povestea ContentSpeed a început când Radu Vîlceanu avea doar 16 ani şi, din nevoie, a învăţat să facă bani din tehnologie tot pentru tehnologie. Nu s-a făcut avocat, aşa cum era tradiţia în familia sa, ci a pariat pe un business al viitorului, dar care şi acum este departe de a-şi fi atins potenţialul pe piaţa locală.

    „Când eram puşti, mai bine spus pe la 16 ani, îi tot băteam pe ai mei la cap să îmi dea bani să-mi iau câteva accesorii pentru calculatorul pe care mi-l cumpăraseră cu ceva timp în urmă. Ştiu că aveam nevoie de vreo 600 de dolari şi îmi aduc aminte că tata chiar m-a întrebat atunci dacă nu învăţasem să fac şi eu ceva cu acel computer, astfel încât să fac rost de bani. Am făcut un soft pentru centrele care aveau imprimante, astfel încât clienţii să nu mai vină cu dischetele la ei, şi aşa am făcut rost de 300 de dolari“, spune Radu Vîlceanu.

    Acela a fost momentul când a început să se gândească serios la ce serviciu sau produs ar putea să furnizeze în România pentru a duce sursa de venituri la scară mai mare. I-a fost de folos şi background-ul antreprenorial din familie. Tatăl său privatizase o companie cu 130 de angajaţi prin metoda MEBO (Management Employee Buyouts), prin care se transferă mijloacele de producţie ale companiei în proprietatea salariaţilor. „Am văzut cum este viaţa antreprenorului, că noaptea nu adormi prea uşor, dar m-a atras întotdeauna, am trăit cu asta şi sper să le pot transmite copiilor mei dorinţa de a merge pe acelaşi drum.“ După ce a făcut primii 300 de dolari din vânzarea softului pentru imprimante, a început să îşi cumpere cele mai noi gadgeturi din Statele Unite şi, cum în urmă cu circa 20 de ani americanii deja aveau magazine online, s-a hotărât să continue aventura antreprenoriatului în zona de e-commerce şi a început prin a studia software development la Universitatea Politehnică din Bucureşti.

    „A fost foarte greu la început pentru că mergeam chiar şi la câte un brand mare şi spuneam că e-commerce-ul este viitorul, iar ei îmi ziceau că este interesant, dar că ei cred că internetul este doar informativ şi că ar vrea doar un site de prezentare. A durat vreo cinci ani până să învăţ să vând ceea ce cerea piaţa la modul real. Iar negocierile din perioada aceea reflectau perfect climatul de business: eu le ziceam clienţilor că produsul meu îi costă 1.000 de euro, iar ei îmi ziceau că îmi dau 300 de euro“, îşi aduce aminte Radu Vîlceanu. Apoi a început să-şi construiască o echipă, evoluţie care a venit însă cu mai multe crize, de la probleme de leadership la certuri cu partenerii de afaceri şi până la stadiul în care compania ajunsese să nu mai aibă sediu. Toate s-au întâmplat când Radu Vîlceanu avea între 23 şi 27 de ani, dar au fost experienţe care, cumulat, au însemnat cât un MBA „on the job“, spune el.

    Prin 2006-2007, businessul ContentSpeed a început să evolueze, odată ce jucătorii din industria de media şi-au dat seama că e-commerce-ul ar trebui să conteze mai mult pentru ei. În prezent, soţii Vîlceanu estimează că în România sunt acum în jur de 4.000 de magazine online, astfel că afacerea pe care o conduc a contribuit la dezvoltarea a 8% din piaţa locală de e-commerce, care, la rândul ei, reprezintă cam 25% din totalul comerţului tradiţional. Piaţa de web design din România a avut un vârf în anii 2006-2008, ca multe alte industrii, când sute de firme de profil s-au dezvoltat şi au dus piaţa la o valoare estimată de studii la 6-7 milioane de euro.

  • Gefco vrea să depăşească pragul de 50 mil. euro cifră de afaceri

    “Sperăm să depăşim anul acesta pragul de 50 de milioane de euro ca cifră de afaceri. Deja calculăm să vedem dacă este sau nu posibil. Pentru 2015 nu avem îngrijorări, depindem de Dacia, Ford, Electrolux şi exporturile sale către Rusia“, a spus Christophe de Korver, care de patru ani este directorul general al Gefco România, divizie a Gefco, compania de transport şi logistică deţinută de ruşii de la RZD Russian Railways în proporţie de 75%, în timp ce restul este în proprietatea francezilor de la PSA Peugeot-Citroën.

    Gefco lucrează pe piaţa din România cu Automobile Dacia şi Ford, pentru care transportă atât com-po-nente, cât şi automobile finite, dar şi cu producători de componente precum Conti-nen-tal sau de electro-casnice precum Electrolux, care deţine o uzină la Satu Mare. Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 47 mil. euro, în creştere cu 11% comparativ cu valoarea din 2012.

    Din cifra de afaceri a companiei, transportul de maşini reprezintă 30%, iar cel de componente auto 20%, astfel încât jumătate din businessul companiei este reprezentat de contractele din auto. Pe de altă parte, dacă anul trecut creşterea producţiei Ford a ajuns la un nivel istoric de aproape 68.000 de maşini asamblate la Craiova, anul acesta uzina constructorului american va produce cel mult 50.000 de maşini, în timp ce şi uzina Dacia şi-a redus turaţia. „În a doua jumătate a anului am avut multe rezultate comerciale bune care vor avea un impact asupra activităţii de anul viitor. După rezultatele înregistrate cu Ford, am extins colaborarea cu Dacia, în special pe zona de importuri, iar din vara acestui an am început realizarea de importuri din Franţa, Polonia, Slovacia pentru uzină. Acestea au început acum, dar efectele le vom vedea anul viitor. În vară am realizat mai mult teste, iar din septembrie am început realizarea unor volume mai importante. De asemenea, mai avem şi alte proiecte. În ceea ce priveşte volumele, am fost afectaţi de activitatea de la Ford, mai ales în prima jumătate a anului, dar acum am reuşit să compensăm“, a spus Christophe de Korver.

    Producţia la Dacia a scăzut cu 3,5% în primele opt luni ale acestui an la 213.559 de autoturisme, pierzând aproape 7.800 de maşini, echivalentul a 31 de garnituri de tren de transport.

    „Situaţia de la Dacia este mai complicată. Totul depinde de zonele către care exportă. Avem exporturi prin Constanţa şi exporturi către Italia, unde am avut rezultate bune în trimestrul doi al acestui an. În prima parte a anului am avut un business foarte bun către Africa de Nord, în special către Algeria. Întotdeauna depinde de piaţa pe care se vinde Dacia cel mai bine. Da, au mutat Sandero, însă acest lucru nu se vede la Mioveni. Ei produc în continuare la capacitate maximă“, a declarat şeful Gefco România.

    În ceea ce priveşte portofoliul de clienţi, acesta s-a extins în 2014, atât pe zona de industrie, cât şi pe zona de agricultură: „În partea de vest a ţării lucrăm acum cu Hella, companie ce deţine o fabrică de corpuri de iluminat lângă Timişoara, dar şi cu cei de la Pioneer. Am început anul foarte bine deoarece am colaborat cu cei de la Pioneer, pentru care am transportat seminţe. Ei sunt o subsidiară a DuPont şi produc aici seminţe ce sunt exportate în Ucraina şi Rusia, în special înainte de criză“.

    Colaborarea cu Hella vine la mai puţin de un an de când Gefco a deschis, în toamna anului trecut, o nouă platformă logistică de 2.000 mp la Arad, în Parcul Industrial Cefin.

    Compania de logistică s-a extins pe domeniul agricol nu doar prin colaborarea cu Pioneer, ci şi prin colabrarea cu IPSO, importatorul utilajelor John Deere în România.

  • Companiile din Europa câştigă lupta pentru supremaţie în dezvoltarea de aplicaţii mobile

    Firme precum Supercell sau King nu se bazează pe un singur brand, dar reuşesc să adune sume impresionante folosind platformele AppStore sau Google Play.

    În 2013, vânzarile de pe AppStore au depăşit 10 miliarde de dolari, inclusiv o sumă record de peste 1 miliard de dolari în luna decembrie (peste trei miliarde de aplicaţii descărcate în ultima lună a anului precedent). În mai 2013, Apple a anunţat că a atins numărul de 50 de miliarde de aplicaţii descărcate la nivel mondial. “Vrem să le mulţumim clienţilor noştri pentru că au făcut din 2013 cel mai bun an al nostru de până acum”, a spus Eddy Cue, vicepreşedinte al Apple.

    Dintre cele mai de succes cinci aplicaţii din Appstore, adică jocurile care au generat cele mai mari venituri, patru au fost realizate de două companii: King din Marea Britanie şi Supercell din Finlanda. Supercell, “responsabilă” pentru Clash of Clans şi HayDay, a atras în octombrie 2013 cea mai mare investiţie de care a beneficiat vreodată o companie de aplicaţii mobile: compania japoneză SoftBank a plătit 1,5 miliarde dolari pentru 51% din companie.

    Supercell a început activitatea în mai 2010 într-un birou din Helsinki, iar în 2011 cifra de afaceri a fost de doar 203.000 dolari. Anul următor, însă, compania a înregistrat un profit de 40 de milioane de dolari la vânzări de 105 milioane de dolari. În primul trimestru din 2013, vânzările au atins 178 de milioane de dolari, sume provenite de la cele două jocuri de succes ale companiei. O singura companiei atinsese, în trecut, o valoare de piaţă mai mare decât Supercell: Rovio, tot din Finlanda, care dezvoltase seria Angry Birds. Vânzările Rovio au scăzut însă, şi odată cu ele şi evaluarea companiei.

    Clubul aplicaţiilor evaluate la peste un miliard de dolari este unul select, din care mai fac parte branduri precum Evernote, Tango, Spotify sau BuzzFeed. Privind lupta dintre giganţi precum Facebook, Google sau Microsoft, este de aşteptat ca în următorii ani să asistăm la noi tranzacţii de ordinul miliardelor de dolari.

  • O aplicaţie pentru mobil a devenit inamicul numărul unu al companiilor de taxi

    Uber este o aplicaţie permite utilizatorilor să fie în permanenţă conectaţi cu serviciile oferite de taximetrişti, iar succesul său începe să modeleze industria. Mai exact, odată ce contul a fost creat, utilizatorul poate cere o maşină în regim de taxi în oricare din oraşele în care Uber operează. Şoferii nu sunt angajaţi Uber, dar plătesc un comision către companie pentru a putea fi listaţi. Un alt aspect extrem de important este că plata se face prin telefon, astfel că serviciile pot fi apelate şi atunci când utilizatorul nu dispune de bani cash.

    De la lansarea în San Francisco, în urmă cu patru ani, Uber s-a extins în 128 de oraşe din 37 de ţări. Cea mai recentă rundă de finanţare a adus 1,4 miliarde dolari în conturile Uber; astfel, evaluat la 17 miliarde de dolari, Uber este acum cel mai valoros startup finanţat de investitori, depăşind Airbnb (evaluat la 10 miliarde).

    Datorită numărului tot mai mare de clienţi, Uber devine un pericol pentru companiile de taximetrie, motiv pentru care în mai multe state din estul Europei şoferii de taxi au organizat proteste împotriva aplicaţiei.

  • Acţiunile GoPro au crescut cu 172% de la listarea pe bursă din luna iunie

    După listarea pe bursă de pe 26 iunie, acţiunile companiei au crescu cu 172%, notează Business Insider.

    În oferta publică iniţială acţiunile erau cotate la 28,65 dolari, pentru ca la jumătatea lunii septembrie să se tranzacţioneze cu peste 75 de dolari. În acest moment, compania este evaluată la 10 miliarde de dolari.

    Compania are peste 500 de angajaţi şi a generat vânzări de 986 milioane de dolari în 2013. Fondatorul GoPro Nicholas Woodman a crescut în Silicon Valley, tatăl său fiind un bancher de investiţii care a lucrat la achiziţia Taco Bell de către Pepsi. În liceu, el a vândut tricou pentru a câştiga bani, iar apoi a urmat cursurile Universităţii San Diego. Acolo, Nicholas Woodman a devenit membrul unei frăţii ce avea casa pe plajă. “Ne trezeam în fiecare dimineaţă şi mergeam la surf”, povesteşte bărbatul. “Apoi mergeam la cursuri, ne întorceam la casă şi mergeam iar la plajă.”

    În 2004, el a fondat o companie web pentru care a strâns finanţări de patru milioane de dolari, însă afacerea a murit odată cu criza dotcom. Woodman avea 26 de ani la acea vreme. Căutând inspiraţie pentru un nou business, el a plecat într-o călătorie de patru luni în Australia şi Indonezia. Pentru a documenta experienţa, Woodman avea nevoie de o cameră. El şi-a legat un aparat de mână cu nişte sfoară şi aşa a apărut GoPro.