BusinessMagazin

Tag: trecere

  • Povestea omului care a ajuns de la cercetător în apartament la cel mai bine platit om de ştiinţă din istorie

    Un cercetător studiază mutaţiile genetice pentru a găsi leac la orice, de la astm la artrită – o afacere care a reuşit să treacă peste eşecuri dramatice şi să-i facă miliardari pe cei care au crezut în ea. „Avem mult mai mult de oferit. abia am început.“

    Pentru cei mai mulţi oameni aflaţi în poziţia lui George Yancopoulos, oferta de muncă ar fi fost uşor de refuzat. Tânăr asistent la prestigioasa universitate Columbia, Yancopoulos, pe atunci în vârstă de 26 de ani, tocmai câştigase o bursă de cercetare de mai multe milioane de dolari pe opt ani în propriul laborator de genetică.

    Apoi a apărut Leonard Schleifer, un neurochirurg fără nicio experienţă de business, cu oferta sa: un post la noua sa companie de medicamente cu sediul într-un apartament cu un dormitor din Colegiul Medical Cornell. Povestea a început în 1988. Schleifer intenţiona să pună în practică cele mai noi descoperiri din domeniul ştiinţelor genetice pentru tratarea afecţiunilor creierului, dar nu stăpânea bine materia – revoluţia ADN-ului era încă tânără. Yancopoulos urma să fie expertul său în genetică.

    A avut loc ceva luptă de convingere, dar în cele din urmă Yancopoulos a părăsit confortul mediului universitar pentru a se alătura companiei lui Schleifer, cunoscută ulterior ca Regeneron Pharmaceuticals. Presiunile neurologului au venit la momentul potrivit. Cu câteva zile înainte, Yancopoulos le povestise păriţilor săi, imigranţi greci, despre bursa de cercetare primită la universitate. Pentru un tânăr asistent prestigiul este cât se poate de important, dau nu şi pentru părinţii lui Yancopoulos. Pe ei îi interesa mai mult salariul: 30.000 de dolari pe an, o sumă cât se poate de modestă pentru standardele de pe piaţa americană.

    Vorbindu-i pătimaş în greacă, îşi aminteşte acum Yancopoulos, tatăl său s-a plâns că după ce a luptat cu naziştii şi cu comuniştii şi a muncit din greu pentru a câştiga bani ca să-i poată asigura fiului său o educaţie bună, rezultatul final pare să fie „o viaţă în laborator pentru ştiinţe ezoterice despre care doar câţiva oameni vor citi în jurnale“, spunea pe-atunci tatăl. Dacă tânărul chiar avea de gând să vindece boli şi să schimbe lumea, cu siguranţă că putea scoate din aceasta suficienţi bani pentru o viaţă decentă.

    Yancopoulos nu mai este un novice, şi nici salariul său nu este modest. Ca director de cercetare la Regeneron (numele trimite la regenerarea celulelor din creier), el a devenit cel mai bine plătit cercetător din istorie. Este o somitate în domeniu acum, un deschizător de drumuri şi primul director de cercetare şi dezvoltare din industria farma devenit miliardar. Anul trecut a fost remunerat pentru munca sa cu 40,3 milioane de dolari.

    Tatăl său n-a trăit destul să-l vadă unde este acum, dar la înmormântare, în 2010, oamenii alături de care bătrânul Yancopoulos a luptat pe front i-au povestit fiului cât de mândru a fost tatăl său de de el întotdeauna.

    „Însă nu mi-a spus-o niciodată direct“, spunea, lăcrimând, cercetătorul. „Credea că aşa este cel mai bine să-ţi creşti copilul“.

    Regeneron a avut nevoie de două decenii pentru a câştiga prima aprobare de produs din partea administraţiei americane pentru alimente şi medicamente. Au fost momente când a contemplat sfârşitul aventurii. Marea desprindere s-a produs în 2011, când autorităţile au aprobat Eylea, un medicament folosit pentru tratarea degenerării moleculare – principala cauză a pierderii vederii la oamenii cu vârste de peste 50 de ani. De atunci, Regeneron este cel mai bun performer al indicelui bursier S&P 500, acţiunile sale urcând cu peste 2.000%, la 400 de dolari pe unitate. Anul trecut, vânzările de Eylea în SUA au crescut cu 54%, la 2,7 miliarde de dolari, iar veniturile totale ale companiei au avansat cu 46%, la 4,1 miliarde de dolari. Regeneron are alte 13 produse în stadiul de dezvoltare clinică, inclusiv unele în teste finale pentru tratamente contra astmului şi artritei.

    Lui Schleifer îi place să-şi explice succesul spunând că el şi Yancopoulos au construit un producător de medicamente rare în care controlul îl deţin oamenii de ştiinţă. „George este cea mai inovatoare şi inventivă persoană pe care am cunoscut-o“, spune neurochirurgul. „Principala mea misiune este de a crea un mediu care-i permite să-şi dezlănţuie magia şi să nu-i stau prea mult în cale.“

    În anii de nebunie ai companiei, echipa lui Yancopoulos a construit încet o infrastructură de cercetare pentru medicamente înţesată cu instrumente de proprietate care au făcut ca noii anticorpi şi noile formule să fie mai uşor de dezvoltat. Poate cel mai mare avantaj a fost tehnologia numită VelocImmune, care permite transferarea ADN-ului uman la şoareci de laborator astfel încât anticorpii şoarecilor să răspundă terapiilor aşa cum ar face-o sistemul de imunitate al oamenilor.

    Aceste năluci (pentru alţii) au dat companiei mai multă încredere că efectele pe care medicamentele sale le au asupra animalelor testate vor fi aceleaşi şi la oameni. În ultimii doi ani, Regeneron şi-a dezvoltat un centru de genetică unde roboţi de secvenţionare a ADN-ului îşi fac treaba 24 de ore pe zi timp de şapte zile pe săptămână pentru înregistrarea codurilor genetice ale, până acum, 100.000 de voluntari.

    După standardele Big Pharma, ce face Regeneron este ca mersul off-road. Directorii companiei spun că descoperirile lor sunt rodul curiozităţii ştiinţifice a lui Yancopoulos, un efort de a aduce părţi din laboratorul său din Columbia în sectorul privat. „Uneori glumim spunând că agendele de întâlniri sunt ca un fel de sugestii, aşa cum oamenii privesc limitele de viteză“, spune Drew Murphy, vicepreşedinte la departamentul de cercetare a al Regeneron. „Multe dintre acestea au ca motor capacitatea lui George de a stimula gândirea“.

    Într-o sală de conferinţe din sediul Regeneron din Tarrytown, New York, Yancopoulos încă mai are energia unui lector universitar care abia a descoperit cafeaua.

    Gesticulează energic în timp ce vorbeşte şi are obiceiul de a sări din fotoliu în mijlocul propoziţiei pentru a desena grafice pe o tablă albă aflată la celălalt capăt al camerei. Poartă o cămaşă uşor mototolită, pantofi uşori, confortabili, închişi la culoare şi o cravată cu logo-ul Columbia (în afară de aceasta mai are încă una). Tonul de apel al telefonului este Enterprise. Maşina miliardarului, o Honda Pilot veche de zece ani, este la service cu transmisia dată peste cap.

    „Nu este ca şi cum aş încerca să trăiesc modest“, explică Yancopoulos – el le găteşte copiilor şi le spală rufele în casa pe care şi-a cumpărat-o în anii de tinereţe şi entuziasm (pentru diversitate, a construit un fel de teren de baschet la subsol). „Însă am rămas un tip destul de simplu. Nimic nu se compară cu ştiinţa, nimic nu este mai bun decât ce facem noi.“

  • Externalizare rimează cu tehnologizare

    Smartree a fost înfiinţată în anul 2000 de către Eric Kish, fostul vicepreşedinte de marketing şi retail al Rompetrol, odată cu lansarea serviciului de recrutare online
    www.resurseumane.ro. Din 2003, compania s-a extins şi a deschis birouri în mai multe oraşe. În prezent, compania care activează pe piaţa de externalizare a serviciilor de salarizare şi administrare de personal, are şi divizii de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar (lansate în 2010) şi birouri în Bucureşti, Piteşti, Timişoara, Constanţa şi Cluj.

    Dezvoltarea şi către alte segmente din sfera de HR, din 2010, a coincis cu tranzacţia prin care fondul de investiţii polonez Enterprise Investors a preluat 56% din acţiunile Smartree. De atunci, la cererea cumpărătorului, Adrian Stanciu a fost numit CEO al companiei. Acesta menţionează şi faptul că preluarea de către fondul de investiţii polonez a permis companiei să crească şi să dezvolte noi linii de business, precum divizia de închiriere de forţă de muncă în regim temporar, care necesita un volum de fonduri destul de mare, potrivit lui Stanciu.

    În martie 2016 compania a trecut printr-un proces similar, fiind preluată integral de Cylatrea Investments, companie de investiţii înregistrată în Cipru. Iar Adrian Stanciu speră că această preluare va avea acelaşi efect ca şi cea din 2010, iar compania va dezvolta noi linii de business şi va intra pe pieţe noi. „Ieşirea în regiune este probabil cea mai bună soluţie, dar depinde de business, de modulele de software. De exemplu, modulul de payroll nu e uşor de localizat, trebuie să ţii cont de legislaţie ş.a.m.d.“, spune Stanciu, privindu-mă peste biroul asortat cu mobilierul alb.

    În 2015, Smartree a înregistrat o cifră de afaceri de 9,6 milioane euro, cu 15% mai mult decât în 2014. Creştere ce a fost susţinută de atragerea de clienţi din industrii precum pharma, servicii, producţie sau retail. Aceaşi tendinţă ascendentă s-a menţinut şi în primul trimestru din 2016, Smartree înregistrând afaceri de 2,6 milioane de euro, cu 35% mai mult decât perioada similară a anului trecut. Adrian Stanciu a menţionat că se aştepta la o creştere şi că anul acesta estimează ca afacerea să aibă un avans de 20%. „Marea majoritate a clienţilor Smartree sunt multinaţionalele. Avem aproape 150 de clienţi activi pe zona de salarizare. În general, zona asta de outsourcing se plasează undeva între „commodity“ şi consultanţă. Consultanţa este foarte greu de vândut. Oamenii, în general, acceptă cu greu că au nevoie de ajutor din afară. Totuşi salarizarea începe să devină din ce în ce mai mult un produs interschimbabil“, spune Stanciu.

    Cu toate acestea, doar 2,5% din totalul angajaţilor români din sectorul privat sunt procesaţi prin outsourcing, comparativ cu 25% media europeană. Iar în unele ţări precum Belgia şi Danemarca, rata de externalizare a acestor tipuri de servicii HR este de peste 80%. „După revoluţie anumite servicii au început să fie externalizate pentru că au început să dispară cunoştinţele din companiile noi. Nu orice companie avea nevoie de un jurist, şi au apelat la un serviciu exterior, la fel şi în contabilitate sau IT. Acum este şi cazul resurselor umane, dar există o întârziere. Însă România are tendinţa de a recupera, în special pe această zonă de tehnologie. Diferenţa dintre cele două pieţe (România şi Occident – n.r.) ţine în mare parte de educaţie, care se obţine prin „trial and error“, nu prin predare“, afirmă Adrian Stanciu. El mai spune că firmele antreprenoriale româneşti încă sunt conservatoare când vine vorba de externalizarea serviciilor resurselor umane şi că firmele româneşti listate la bursă sau deţinute de fonduri de investiţii deja încep să semene din ce în ce mai mult cu multinaţionalele, fapt care-i face să fie mai deschişi către outsourcing. Dar de ce ar vrea, de ce ar avea nevoie de o companie să apeleze la un asemenea serviciu? „Principalele avantaje vin din zona de conformitate cu legea (legislaţia din România are tendinţa să se schimbe destul de des), confidenţialitate şi, aici depinde de companie, o reducere de costuri“, explică şeful Smartree.

    În biroul de la Bucureşti se dezvoltă module software ce vin în întâmpinarea pieţei ce se îndreaptă din ce în ce mai mult spre automatizare, tehnologizare, potrivit lui Stanciu, care punctează faptul că tehnologia nu este o soluţie universală „Piaţa de HR se va duce în următorii cinci ani către o zonă de tehnologizare, automatizare. În general, oamenii când nu ştiu ce să facă se uită la tehnologie. Tehnologia a devenit în ultimii ani un fel de soluţie universală. Uneori este, uneori nu. Nu poţi să înlocuieşti totul cu un program. Companiile vor încerca să automatizeze cât mai mult procesele, să transfere mai repede informaţiile, să se concentreze pe businessul principal.“

    Despre tendinţele din piaţa muncii, Adrian Stanciu spune că în ultimii doi-trei ani s-a dezgheţat recrutarea, se foloseşte mai multă tehnologie, se realizează şi interviuri la distanţă, iar canalalele de căutare s-au extins. De asemenea, despre noua generaţie de tineri, aşa-numiţii Millennials, spune că este un fenomen complex, nu este uşor de judecat, dar că „noile generaţii sunt obişnuite cu stilul Google sau Facebook, unde totul este gratuit. Astfel de companii au devenit intermediarul ce oferă gratuit orice. La rândul lor tinerii au devenit foarte pretenţioşi cu orice“. Mai multe studii de piaţă indică faptul că pentru millennials nu mai este important doar salariul, ci şi mediul de lucru, să aibă timp liber pentru practicarea hobby‑urilor. În afară de salariu, tinerii îşi doresc multe alte beneficii, precum asigurare medicală, abonament la o sală de sport, zile libere, carduri de reducere. Adrian Stanciu spune că  oamenii sunt uşor de atras de bonusuri variante, iar companiile ar trebui convinse să ofere astfel de beneficii. „În general, companiile au nevoie de motivaţie fiscală. Varietatea bonusurilor va creşte, poate se va îndrepta mai mult spre turism. Dacă vor fi motivate fiscal, astfel de bonusuri şi beneficii vor creşte mai mult.“

    Un alt element care se află în trend ascendent în Occident, dar mai puţin pe plan local este lucrul remote, fie de acasă sau de la cafenea. Iar birourile, sediile companiilor se schimbă şi se adaptează acestor factori – fie că vorbim de elemente de joc pentru a face biroul mai distractiv sau impulsionarea angajaţilor să vină la birou prin oferirea posibilităţii de a îşi alege locul de muncă pentru ziua respectivă (la un birou în picioare, unul închis, într-un loc mai liniştit sau cu muzică în fundal). „Această tendinţă este legată de creşterea confortului angajaţiilor, pe care tinerii îl caută. Există beneficii, dar depinde de natura afacerii, dinamica echipelor ar putea avea de suferit, unele echipe lucrează mai bine împreună altele businessuri, mai individualiste, nu ar avea de suferit“, este de părere Stanciu.

  • Escape the room a evadat: de la business de nişă la fenomen social

    Ideea din spatele Escape este una destul de simplă: eşti într-o cameră încuiată, înconjurat de indicii, şi ai la dispoziţie 60 de minute pentru a găsi cheia. Pare simplu? În realitate, nu e chiar aşa. România a apărut pe harta mondială a jocurilor de tip Escape the Room în 2013, atunci când mai mulţi antreprenori din Cluj şi Timişoara au decis să-şi încerce norocul, amenajând locaţii. A urmat Bucureşti, unde, fără bugete de promovare, Escape the Room a început să atragă tot mai mulţi clienţi.

    UN DOMENIU ÎN CARE CONCURENŢA ESTE NECESARĂ

    Franciska Vaida (28 de ani) şi Radu Tiu (37 de ani) sunt echipa din spatele No Exit Escape Room, brand ce operează două camere: Salon #13 şi The Box. „Venim din medii diferite, el este corporatist pursânge, iar eu psiholog; o vreme am lucrat în privat iar acum sunt angajata unei instituţii de stat“, povesteşte Franciska Vaida. „Credem că aceste diferenţe de background ne-au ajutat în crearea acestui proiect.“

    Au investit în afacere 7.000 de euro, investiţie ce a inclus partea de construcţie, amenajări şi implementare a conceptelor celor două camere. „Radu a auzit de concept şi amândurora ne-a plăcut foarte tare ideea. El era într-un fel de an sabatic şi eu eram într-o perioadădestul de rutinată la muncă, aşa că momentul a fost perfect. Eu aveam ceva experienţă în zona asta de antreprenoriat, el era curios să încerce un business nou care să îmbine creativitatea cu arta şi zona de entertainment, iar de aici lucrurile au evoluat într-un mod constructiv şi s-a născut No Exit Escape Room“, povesteşte ea.

    Piaţa de Escape the Room nu este neapărat una stabilă, cred ei, numărul clienţilor variind puternic de-a lungul unui an. „Am avut câteva luni foarte bune, dar în aceeaşi măsură am avut trei luni teribil de slabe. Vizavi de clienţi, situaţia este mai complicată decât ar părea în prima fază şi am să vă explic de ce: acest concept este relativ nou în România şi încă sunt foarte mulţi oameni care nu au auzit de el, astfel încât este în continuă mişcare şi creştere. Radu are o vorbă draguţă: «Suntem prieteni cu clienţii preţ de două camere, apoi putem să le recomandăm şi altele»; asta înseamnă că după ce o echipă termină camera unui operator, va merge să joace în camerele altor operatori şi de aici fluxul de clienţi. Este un domeniu în care concurenţa este cât se poate de constructivă şi necesară“, explică fondatorii No Exit. „Sunt foarte multe camere bune în acest moment în Bucureşti. No Exit se diferenţiază prin faptul că game play-ul se bazează foarte mult pe logică, pe vizualizare, oamenii se distrează bazându-se pe propria lor minte şi mai puţin pe artificii ale decorului sau pe altfel de device-uri.“

    TINERI ABSOLVENŢI, ÎNCUIEM CORPORATIŞTI

    Escapology a fost fondată de Bogdan Păduraru şi Andreea Caragioiu. Bogdan are 28 ani, este născut în Medgidia, a terminat Facultatea de Comerţ la ASE în Bucureşti; este programator şi pasionat de robotică şi aştepta cu nerăbdare să găsească o idee de afacere care să-l transforme în antreprenor. Andreea are tot 28 de ani, născută în Bucureşti, a terminat specializarea Informatică la Universitatea Bucureşti, iar apoi a terminat un master în management la ASE, pasionată de hand-made şi antreprenoriat. „Escapology era în faza de idee încă din decembrie 2014. Nu a fost ceva premeditat, ci asta am simţit că trebuie să facem. Primul Escape jucat a fost în octombrie 2014 în Bucureşti, însă ideea de a ne face propriul Escape nu se conturase încă. Punctul decisiv a fost după ce am jucat câteva Escape-uri în Budapesta şi am fost atât de captivaţi de stilul de joc şi de elementele din camere încât la scurt timp ne-am apucat să creăm propriul Escape. Şi aşa a prins viaţă Escapology – High Tech Escape Room. De ce High Tech? Pentru că noi credem că la momentul de faţă un joc cu adevărat captivant şi bun trebuie să înglobeze şi tehnologie, credem că Escape-urile de tip clasic trebuie sa fie puţine şi… pe cât posibil de colecţie“, spun cei doi.

    Primul pas, spun ei, a fost să studieze foarte bine piaţa de Escape din Bucureşti pentru a elimina pe cât posibil asemănările cu alte jocuri. „Această experienţă ne-a ajutat să înţelegem foarte bine psihologia jocului de Escape pentru a reuşi noi înşine să creăm un scenariu original, cu un stil de joc alert şi elemente personalizate, care nu se regăsesc în altă parte.“
    Investiţia iniţială a trecut de 10.000 de euro şi au în plan să mai finanţeze, din resurse proprii, următoarele două proiecte: primul pe partea de persoane fizice şi al doilea pe partea de corporate. „Nu avem un profil anume al clientului Escapology, dar avem două mari direcţii pe care le-am identificat: pe de o parte tineri corporatişti, iar pe de alta copii şi adolescenţi veniţi să se distreze singuri sau împreună cu familia.

    Piaţa de Escape Room din România este încă într-o fază aflată la început în special în provincie. Situaţia în Bucureşti, ca în majoritatea domeniilor de altfel, stă total diferit. Conceptul a devenit faimos în ultimii doi ani şi numărul camerelor a explodat de la o piaţă de aproximativ 10 camere în 2014 la 120 de camere în 2016. Ritmul de creştere a încetinit foarte mult, majoritatea jocurilor s-au deschis în primăvară-vară 2015 şi apoi apariţiile noi au fost din ce în ce mai rare. Piaţa este foarte fragmentată, există foarte mulţi operatori cu un numar relativ mic de camere. Mulţi dintre aceştia au pornit în acest domeniu fără un background relevant de cunoştinţe şi abilităţi, astfel că sunt numeroase jocuri slabe calitativ, atât pe stilul de joc şi puzzle-uri, cât şi decor şi atmosferă generală.“ Escapology operează în prezent camera The Nuclear Spring, cu un grad de dificultate mediu spre avansat. „Nu este neapărat vorba de jocuri excesiv de grele, ci mai degrabă de numărul mare de elemente din joc şi mulţi paşi ce trebuie rezolvaţi“, explică cei doi.

    DOI VIITORI CONSULTANŢI PASIONAŢI DE JOCURI

    Vlad Istrate (23 de ani) şi Denise Ionescu (25 de ani) sunt freelanceri: Vlad în domeniul financiar, iar Denise în zona traducerilor. În prezent ambii urmează un master de consultanţă în afaceri la Universitatea Bucureşti, dar timpul liber şi-l petrec pentru a creşte businessul Bolthaus.

    „Ideea ne-a venit imediat după ce am auzit de acest concept de la nişte prieteni, iar după ce am jucat prima cameră deja am decis să pornim la drum cu propriul Escape Room. Conceptul ni s-a părut inedit şi datorită faptului că pe vremea aceea nu se găseau atât de multe Escape-uri în Bucureşti; ni s-a părut o oportunitate bună de afacere. Am luat-o ca pe o provocare, dacă în alte ţări se poate, la noi de ce nu?“, povesteşte Denise Ionescu. Au pornit businessul în vara anului 2015, însă „începutul a fost destul de lent, având o singură cameră pe vremea aceea (Tutankhamon’s Curse) iar publicitatea rezumându-se la «word of mouth», adică recomandarea prietenilor, aceştia fiind de altfel clienţii noştri din acea vară.“ În toamnă au terminat şi a doua cameră, Mayan Maze, şi au început să investească în publicitate pe canalele populare de socializare precum Facebook, Google+, Instagram şi chiar pe motorul de căutare Google.

    „Datorită faptului că Bolthaus operează în locaţie proprie, am avut posibilitatea de a construi totul pe placul nostru şi pe stilul imaginat de către noi. Renovarea şi amenajarea locului au costat în jur de 10.000 de euro, deoarece a necesitat un «facelift» considerabil, fiind un imobil vechi. Decorul, aparatura de logistică, site-ul, camerele de joc şi tot ce se mai poate adăuga până la produsul finit au mai costat încă 7.000 de euro“, spun cei doi.

    Elementele de diferenţiere faţă de alte afaceri similare, crede Denise Ionescu, sunt cele fizice şi dinamice pe care le-au încorporat în camera Mayan Maze. „Camera nu este una clasică, unde jocurile sunt rezolvate stând pe scaun sau pe jos – ci există posibilităţi de a te simţi în întregime într-o junglă veritabilă. Mai multe nu putem spune pentru a nu strica surpriza celor care nu au apucat să joace încă. De asemenea, considerăm ca locaţia este un avantaj, totul fiind nou cu un aspect modern.“

    DRUMUL DE LA BUSINESS LA FRANCIZĂ
    George Petre (26 de ani) şi Tudor Bogdan-Mario (25 de ani) au pornit afacerea InsideOut la începutul anului trecut, profitând de numărul tot mai mare al celor interesaţi de conceptul Escape the Room.
    Cei doi au pornit businessul cu o investiţie de 20.000 de euro, iar acum sunt aproape să lanseze cel de-al treilea scenariu. „Am pornit în mod oficial acest business în martie 2015 iar în iunie a avut loc lansarea InsideOut Escape Rooms cu prima cameră Inception: The Dream, după aproximativ trei luni de lucrări şi amenajări. Atunci a fost şi prima zi de testare a camerei, în jur de 7 echipe i-au trecut pragul. Emoţiile au fost mari, nu ştiam dacă vor evada în 20 minute, 60 sau deloc şi ne aducem şi acum aminte nerăbdarea de a auzi primul feedback.“
    Echipa InsideOut pregăteşte lansarea unui nou spaţiu, cel de-al treilea, denumit Lord Of The Rings: The Journey. „Este o cameră în care am mizat foarte mult pe decor şi tehnologie, în care am reuşit să îmbinăm perfect piese de decor hand-made aduse din Africa, cu microcontrolere, senzori de prezenţă şi magnetici, efecte de sunet şi altele.“
    Chiar dacă majoritatea clienţilor sunt persoane fizice şi nu companii, George Petre şi Tudor Bogdan-Mario spun că există interes pentru astfel de activităţi şi dinspre zona corporate. „Jocul de Escape se bazează pe comunicarea între membrii echipei, acest lucru este foarte important într-o companie, iar o astfel de activitate, în afara biroului, te face să descoperi lucruri noi despre colegii tăi, să îi cunoşti mai bine, într-un mod distractiv şi relaxat“, explică cei doi. „În ceea ce priveşte domeniul de activitate al companiei, nu există un tipar, am avut colaborări cu oameni din diferite industrii: IT, financiar-contabil sau retail.“
    Fondatorii InsideOut se gândesc la extinderea afacerii şi în afara Capitalei, cel mai probabil prin francizare. „Pe lângă deschiderea de noi camere şi îmbunătăţirea celor deja existente, pentru viitor ne dorim extinderea în alte oraşe din ţară cât şi dezvoltarea unui sistem de francize, însă până în prezent am oferit consultanţă celor ce ne-au trecut pragul şi au fost interesaţi de deschiderea unui Escape Room.“
     

  • Ceaşca de cafea de dimineaţă ar putea conţine boabe vechi de 9 ani

    Boabele de cafea arabica au fost păstrate “la rece” ani buni, în vreme ce piaţa cafelei a trecut prin cea mai grea criză din istoria recentă. Toate aceste boabe de cafea sunt scoase acum la vânzare; întrebarea este, desigur, cine le va cumpăra.

    Odată cu scăderea preţurilor la cafea arabica, cumpărătorii care se orientează de obicei la sortimente mai ieftine precum robusta încep să cumpere şi ei sortimentul premium.

    Cât de ieftină a ajuns, de fapt, arabica? Aproape gratis, explică un studiu al celor de la Wall Street Journal, care arată că o cafea veche de 12 ani se vinde cu un discount de 1,55 dolari la jumătate de kilogram, în vreme ce preţul obişnuit de tranzacţionare se ridică la 1,35 dolari pentru aceeaşi cantitate.

    Potrivit studiului amintit, cantitatea de cafea mai veche de trei ani a crescut cu 7% în ultimii doi ani. “Există cantităţi foarte mari de cafea care au fost depozitate ani de zile şi sunt acum scoase la vânzare”, explică Edgar Cordero, consultant pentru strategie globală în cadrul Federaţiei Columbiene a Cafelei.

    Mulţi comercianţi, cum ar fi Starbucks, spun însă că nu vor cumpăra cafea mai veche de un an, astfel încât majoritatea va ajunge probabil să fie transformată în cafea instant sau va fi livrată unor hoteluri, şcoli sau chiar distribuitoare de cafea.

  • Ceaşca de cafea de dimineaţă ar putea conţine boabe vechi de 9 ani

    Boabele de cafea arabica au fost păstrate “la rece” ani buni, în vreme ce piaţa cafelei a trecut prin cea mai grea criză din istoria recentă. Toate aceste boabe de cafea sunt scoase acum la vânzare; întrebarea este, desigur, cine le va cumpăra.

    Odată cu scăderea preţurilor la cafea arabica, cumpărătorii care se orientează de obicei la sortimente mai ieftine precum robusta încep să cumpere şi ei sortimentul premium.

    Cât de ieftină a ajuns, de fapt, arabica? Aproape gratis, explică un studiu al celor de la Wall Street Journal, care arată că o cafea veche de 12 ani se vinde cu un discount de 1,55 dolari la jumătate de kilogram, în vreme ce preţul obişnuit de tranzacţionare se ridică la 1,35 dolari pentru aceeaşi cantitate.

    Potrivit studiului amintit, cantitatea de cafea mai veche de trei ani a crescut cu 7% în ultimii doi ani. “Există cantităţi foarte mari de cafea care au fost depozitate ani de zile şi sunt acum scoase la vânzare”, explică Edgar Cordero, consultant pentru strategie globală în cadrul Federaţiei Columbiene a Cafelei.

    Mulţi comercianţi, cum ar fi Starbucks, spun însă că nu vor cumpăra cafea mai veche de un an, astfel încât majoritatea va ajunge probabil să fie transformată în cafea instant sau va fi livrată unor hoteluri, şcoli sau chiar distribuitoare de cafea.

  • The Guardian: Natura a transformat un eşec al comuniştilor într-un loc unic în Europa

    “Un segment neterminat de infrastructură urbană abandonat în 1989, Văcăreşti a fost recucerit de natură fără vreo intervenţie umană, devenind astfel unul dintre cele mai diverse ecosisteme din România”, au scris englezii. “Un studiu al Academiei Române din 2013 a confirmat existenţa sutelor de specii de plante şi păsări din delta Văcăreşti.”

    După mai bine de 5 ani de lobby din partea asociaţiilor pentru protecţia mediului, printre care şi “Let`s Do It, Romania!”, Guvernul României, prin Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, a dat astăzi avizul de înfiinţare a Parcului Natural Văcăreşti.

    Această decizie istorică pentru Bucureşti şi România va însemna că zona care adăposteşte în acest moment peste 97 de specii protejate va avea instituit regimul de protectie si de conservare. Parcul Natural Văcăreşti va deveni, astfel, cel mai mare parc natural urban din Europa.

    Parcul Natural Văcăreşti include 190 de hectare de spaţiu verde şi este casa a 97 de specii de păsări (45 specii aflate în diferite faze de protecţie) şi mamifere ca: vidra (specie protejată), vulpe, nevăstuică, enot. De asemenea, aici se găsesc şi alte specii precum ţestoasa de uscat şi ţestoasa de apă.

    De-a lungul anilor, zona a reusit sa se conserve într-un mod extraordinar, în ciuda ameninţărilor ivite la tot pasul. Cele mai mari provocări au venit de la oameni, din cauza pescuitului ilegal în lacuri, inclusiv cu plasa electrică, a incendiilor devastatoare, sau din cauza cantităţilor uriaşe de deseuri, care dăunează atât păsărilor, care pot confunda deşeurile cu hrana, cât şi faunei.

  • Peste 20 de persoane, rănite la bordul unui avion care a trecut printr-o zonă de turbulenţe

    Peste 20 de persoane au fost rănite, 12 fiind spitalizate, după ce un avion de pasageri a trecut printr-o zonă de turbulenţe puternice deasupra Munţilor Anzi, informează ziarul italian Il Messaggero.

    Incidentul aerian a avut loc duminică, dar a fost anunţat luni de compania aeriană Avianca.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce a decis acest startup, care valorează 2.8 miliarde de dolari, să le ofere angajaţilor micul dejun la 9.06 AM

    Pivotal este un startup de tehnologie iar la ultima evaluare a fost decis că valorează 2.8 miliarde de dolari, dar nu asta este important, ci modul în care a rezolvat o problemă. Programatorii Pivotal, de obicei, nu sunt persoane care se trezesc foarte de dimineaţă şi ajungeau la serviciu la 10-11 dimineaţa, deşi programul începea la 9. Apoi trimiteau câteva mail-uri, mai trecea o oră şi făceau pauză pentru prânz

    “Dimineaţa era prea scurtă. Nu era productivă”, a spus Rob Mee, CEO-ul Pivotal, pentru Business Insider.

    Acesta a decis că trebuie să facă ceva şi astfel a implementat o şedinţă obligatorie la 9 AM. Însă asta nu este tot. La acea şedinţă se oferea un mic dejun cosistent, drept premiu de consolare. Cu toate acestea, angajaţii Pivotal erau îngrijoraţi că întârzie, şosele aglomerate, aşa că Mee a decis să stabilească şedinţa la 9 şi 5 minute. Însă nici aşa nu a mers. Programatorii spuneau că sunt prea puţine cele 5 minute. Aşa că Mee a mai adăugat un minut. Se pare că acest prag psihologic a funcţionat: programatorii vin la timp şi se bucură de un mic dejun consistent. 

  • Un fotograf surprinde pietrele funerare fascinante ale mafioţilor ruşi – GALERIE FOTO

    Anii 90 au fost un deceniu de exces în Rusia pentru unii oameni. Un grup select de cetăţeni s-au bucurat de noul sistem economic proaspăt privatizat. Acest grup select a profitat de sistem şi s-a îmbogăţit rapid. Bineînţeles, pentru a-şi păstra averile mulţi dintre aceşti oameni au apelat la metode ilegale: şantaj, crime s.a.m.d

    Au trecut mulţi ani de când au început războaile între diferite grupuri mafiote din Rusia, însă urmele sunt evidente în cimitirele ruseşti. Locuri în care tronează pietre de mormânt extravagante, care mai de care mai bizare.

    Fotograful Denis Tarasov a vrut să documenteze aceste relicve de altă dată. Ceea ce a rezultat puteţi vedea în galeria foto.

  • Cea mai lungă pistă de biciclete din România trece printr-un bar şi se termină cu…o amendă

    Cea mai lungă pistă de biciclete din România se află în judeţul Timiş şi poate concura şi pentru titlul de cea mai ciudată din ţară. Traseul de 47 de kilometri începe la Uzina de Apă din Timişoara, trece printr-un bar, se continuă cu o serie de şerpuiri şi se termină la graniţa cu Serbia, unde pe biciclişti îi aşteaptă poliţiştii de frontieră cu marele premiu: o amendă cuprinsă între 100 şi 1.000 de lei sau dosar penal.

    În 2013, printr-un proiect pe fonduri europene, Primăria Timişoara a început reabilitarea malurilor Begăi şi a inclus în lucrări şi realizarea unei piste de biciclete pe ambele maluri ale râului. Problema a venit, însă, în momentul în care autorităţile locale şi-au dat seama că nu pot înlătura unele localuri care au primit autorizaţie de funcţionare pe malul canalului.

    Astfel, imediat ce trec pe sub un pod din centrul oraşului, bicicliştii se trezesc pe o terasă, flancaţi de mese, chelneri şi clienţi. Ulterior, pista devine atât de îngustă încât pe margini, pentru ca bicicliştii să nu se trezească în apă, au fost montaţi parapeţi de beton înalţi cât un om.

    Totuşi, Consiliul Judeţean Timiş a decis să continue pista din Timişoara până la graniţa cu Serbia. Lucrările au costat 2,7 milioane de euro, iar, teoretic, ar fi trebuit să fie duse mai departe şi pe teritoriul Serbiei, până la Zrenjanin. Din lipsa fondurilor, însă, sârbii au construit doar şapte kilometri de pistă. Aşa se face că ea se termină în câmp, pe graniţa cu Serbia. Iar de aici apar şi problemele.

    Autorităţile nu au prevăzut şi un punct de trecere a frontierei, iar asta înseamnă că bicicliştii care ajung la capătul pistei româneşti şi intră pe fâşia verde se pot alege oricând cu o amendă de toată frumuseţea, cuprinsă între 100 şi 1.000 de lei sau chiar cu dosar penal, fiind suspecţi că vor să intre în Serbia printr-o zonă neautorizată. 

    În ciuda numeroaselor reclamaţii, fiind vorba de proiecte europene, autorităţile locale şi judeţene nu pot interveni pentru remedierea problemelor semnalate de ciclişti cel puţin cinci ani după inaugurarea lor. Astfel, cea mai lungă pistă de biciclete din România va rămâne, cel puţin pentru câţiva ani, şi una dintre cele mai ciudate.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info